Erotikon-ul lui Bolintineanu

Erotikon-ul lui Bolintineanu

Primul volum din integrala de poezii publicata in anul 1865 se deschidea cu Florile Bosforului, semn al importantei pe care autorul o atribuia versurilor pe teme erotice inspirate din lumea orientala si al credintei ca, mai mult decat celelalte cicluri, aceste poeme il situau in vecinatatea unor autori de prestigiu precum: Volney, Chateaubriand, Lamartine, Hugo1. Bolintineanu confirma astfel faptul de a fi creat Orientului european o noua imagine fara a recurge, ca alti contemporani, fie la recuzita de imagini ale mitologiei greco-latine, fie la sentimentalismul patetic al neoanacreoticilor autohtoni care la acea data "obosisera deja literatura noastra, inca tanara" . De altfel, in calatoriile sale, poetul fusese dezamagit de realitatea infrigurata si putin primitoare a vestitului locas al zeilor de pe muntele Olimp: era putin probabil ca pe varful lui inghetat si acoperit de zapada, chiar si in luna iunie, sa se poata adaposti cineva, fie si o straveche plasmuire a imaginatiei omenesti. Comentariul jovial al poetului pe marginea lipsei de ospitalitate a muntelui zeilor din mitologia greaca, Olimpul, ii oferea prilejul de a sublinia rolul artei in recompunerea realitatii si absenta corespondentelor dintre adevarul istoric si cel artistic. El relatase cu umor intalnirea cu doamna Iorel , una dintre muzele orientale ale lui Lamartine, "vestejita si cu narghileaua faramata": numai versurile inspirate de frumusetea celei adorate in tinerete de poetul francez nu fusesera atinse de vreme, ele pastrandu-si prospetimea si savoarea clipei de fericire traite de cei doi indragostiti. Bolintineanu incheia episodul intalnirii cu muza lui Lamartine cu intelepciune de filozof: daca frumusetea femeii trece, cea a poeziei nu piere nicicand.

Bosforul a gazduit cu ospitalitate pe poetul roman exilat, i-a oferit un refugiu din lumea insensibila si mercantila precum si posibilitatea de a-si crea noua poezie, asemenea lui Ovidiu la tarmurile Pontului Euxin. Ca rezultat al increderii autorului in puterea artei de a eterniza frumosul, Florile Bosforului reprezentau un modern si romantic erotikon al carui spatiu imaginar se identifica stramtorii care unea Marea Neagra cu Marea Mediterana. Atras de calitatea particulara a acestor locuri de "a nu obosi ochii ce o privesc"5, D. Bolintineanu canta tineretea, frumusetea si iubirea, zeii carora le aduceau ofrande femeile seraiurilor investite cu sacra misiune de a pastra secretele seductiei si ale voluptatii.

In Florile Bosforului poetul a neglijat realitatea geografica a Bosforului si s-a lasat desfatat de propria iluzie estetica. In acest loc ocrotit de cer, pamant si mare se contopeau moartea si viata, lumina si intunericul, iubirea si crima. Calea de ape in a carei "splendida tarana" scanteiau pestisori si saltau in jocuri rasfatate "delfinii sidefii" era luminata de razele lunii si de umbrele serii si vrajita de suspinele incantatoare ale gradinilor ce ascundeau odalisce, card de paseri albe ce cu rasfatare zbor la focul dulce al soarelui de mai1. Primavara, in turceste Ilbahar, era anotimpul care dadea stralucire edenului oriental, iar in luna mai ziua avea o alba stralucire, noaptea era instelata si aerul se racorea "cu roua dulce de pe crin". Locas al mortii, unde viata se tesea cu aur si argint si unde luna se nastea din azurul marii, aparand si disparand prin valuri, ca "un suras ferice p-un chip suferind", Bosforul adormea in cantecele de dragoste ale caiagiilor si ale pescarilor din sandaluri. Taram al tineretii si al frumusetii, Bosforul indemna cu iubire sufletele gingase ale femeilor din serai.

Frumusetea peisajului natural era amplificata de cea a tinerelor femei, toate ademenitoare, inspirand clipe de iubire pasionala. Inca de la debutul literar, poetul roman cantase durerea tineretii condamnata la o disparitie prematura si isi declarase adeziunea la horatianul indemn carpe diem . Raspunsul lui Bolintineanu la dilema lui Ienachita Vacarescu din celebra poema Intr-o gradina era in favoarea moralei lui Don Juan si respingea falsa pudoare si misoginismul.

Femeilor-flori de pe malurile vesnic inverzite ale Bosforului le reveneau roluri diferite. Validé, mama sultanului, veghea impreuna cu hadanii lui caslar-aga ca legile seraiului sa fie respectate cu strictete. Sultanele, femei alese in serai datorita frumusetii fizice perfecte, erau vulnerabile la intrigi; adesea victime, ele alimentau istoria anecdotica a Portii Otomane cu povesti de iubire nefericita. Iata cateva exemple: Rabié condamnase la moarte cu sange rece pe baiadera ce fermecase pentru cateva zile pe sultan amenintandu-i astfel pozitia in imperiu, Leili incalcase interdictiile haremului si oferise clipe de dragoste unui oarecare Ali bei, alaturi de care isi gasise sfarsitul in mare, Mehrubé il infruntase pe crudul sultan Selim, declarandu-si dragostea pentru tara natala din vechii Carpati si pentru tinerii ei mandri, indrazneala pentru care fusese azvarlita in apele marii, Suadé isi alesese singura iubitul, pe "dulcele Omar", libertate pentru care tatal sau, sultanul, o azvarlise in mare impreuna cu alesul ei; Gulfar, frumoasa cercheza a lui Baraictar pasa, dupa ce isi marturisise dispretul pentru batranetea respingatoare a stapanului, isi gasise sfarsitul in flacarile seraiului din ordinului celui batjocorit.

Hanamele, femei din nomenclatorul de varf al seraiului, aveau parte de drame sentimentale, asemenea sultanelor: Dilrubam fusese condamnata la moarte pentru ca-si ridicase iasmacul (valul de pe obraz); Naidé participase la o conspiratie militara numai pentru a se razbuna pe iubitul amnezic si a fi impreuna cu el, in adancurile marii, Fatmé, sora sultanului Abdul Medjid, murise de durere deoarece legi stravechi, barbare, ii condamnasera la disparitie pruncul.

Anecdotica adusa in prim-planul poemelor, ii oferise lui Bolintineanu prilejul de a denunta sclavia femeii orientale si de a demonstra inactualitatea unor traditii barbare.

Sedus de sonoritatea delicata a numelor proprii turcesti poetul intocmea un adevarat dictionar onomastic feminin: Ziulé, Rabié, Leili, Almelaiur, Mehrubé, Fatmé, Naidé, Dirlubam; Gulfar. In Ziulé este prezentat portretul traditional al femeii turce, in costum de plimbare: invaluita din cap pana la picioare cu numeroase tunici ("feregea", "cerchez", "dalga", "sarmali-elec"), voaluri ("iasmac") si salvari, ea isi proteja cu strasnicie misterul frumusetii. Matasuri, stofe scumpe si rare, de "gelemie" si "geanfez" confereau sugestii tactile elegantei feminine orientale. Piesele numeroase de imbracaminte exotica dispareau in intimitatea haremului, unde femeile isi etalau splendoarea trupurilor "dulci precum crinii"; parul "lung, negru sau balai, impletit in mii de suvite, cu bucle si cosite muiate in diamante"; fata "alba luminata de fruntea de briliante si de ochii ca focul dumnezeiesc"; buzele "arzatoare ale gurii de rubin"; gatul si umerii "acoperite de diamante"; bratul alb, "rotunjor"; sanul de "vergura, ademenitor"; mijlocul "subtire, incins de un brau stralucitor"; picioarele "albe si mici". Bolintineanu atribuia frumusetii feminine metafore sugestive, ca spre exemplu: "de tinerete", "vis din Eden", "buchet drag si fraged de delicii"; "farmec gratios, virginal"; "stea de lumina ce arde-n frumusetea lumeasca si divina". El surprindea gratia feminina in dansuri ritualice, orientale:

Tambura rasuna sub mana noroasa

A unor eunuci;

Iar dantul infloara ghirlanda voioasa

A sclavelor dulci.

Vazut-ati voi oare pe fat-azurata

A splendidei mari

Cand soarele varsa o ploaie argintata

De dulci sarutari

Cum scanteie dulce aceste suave

Torente de foc?

Asa pe tapete frumoasele sclave

In danturi se joc. (Gulfar

Tinerele femei isi alungau plictisul in jocuri acvatice, a caror senzualitate incantau privirile:

Dilrubam invaluit

D-al ei par desfatator,

Ca o dulce stea sub nor

Intr-o lespede-nflorita,

Se prevede cu amor

Langa dansa o fecioara

Cu ochi dulci si amorosi,

O saruta, o devoara

Cand pe lunga-i cosicioara

Cand pe sanii gratiosi.

Dar frumoasa exilata

Scoate iute din canal

Apa rece si curata

Si stropeste juna fata

Peste sanu-i vergural.

Una p-alta se stropeste

Si-n rezbelul lor voios,

Printre aburul apos,

Numai aburu-nveleste

Corpul lor cel gratios.

Dilrubam, indestulata

Cere pace, se preda

Cu gurita-i parfumata

Pe invingatoarea fata

Cu caldura saruta.

Dilrubam

Printre cele 50 de titluri ale versiunii Florilor Bosforului in limba romana se afla si cateva meditatii de factura romantica; "strain in umbra vietii, ratacitor prin nopti de amaraciune si zile de placere", poetul indragostit de muza sa, "o tanara parere, frumoasa, ideala, cu chipul fecioresc, cu fata palida si inecata in lacrimi" fusese condamnat la singuratate si obligat sa fuga de lume, irosindu-si astfel tineretea . In Hial, muza i se infatisa drept mireasa cerului, care locuia in gandire ca "roza intr-un crin" si-i culegea tineretea ca "flacara din soare".

Poem anecdotic despre sclavia femeii orientale, Rabié cuprindea o marturisire hedonista:

O, fiu al periciunii!

Om, mizera tarana,

Ce intr-o zi traieste si un fatal minut

Coboara din morminte nestabilul tau lut,

Grabeste-te de gusta, cat viata ta luceste,

Aceasta frumusete ce dulce ne rapeste,

Ast farmec fara moarte, aceste straluciri

Ce rasfatandu-ti dulce arzandele simtiri,

Imbata al tau suflet si-l face de tresare

Sub mana providentei, d-amor si desfatare!

Oh! Mane-a ta tarana de vant se va rapi!

Caci moartea sta ascunsa sub floarea de o zi .

Tu bucura-te insa d-aceste dulci vederi

Ce fac deopotriva pe omul de dureri

Cu zeii! Fii ferice, cand ai putut in lume,

Prin fapte generoase, sa-ti lasi un dulce nume! (Rabié)

Poetul a adunat in versurile acestui ciclu elemente de recuzita romantica pentru a sugera frumusetea ireala a peisajului: luna, stele, noapte, mare, valuri, unda, briza, azur, caiac, sandal, chiparos, trandafir, roza, crin, gradina inflorita, privighetoare, stanca. Multe dintre acestea erau exprimate in turceste pentru a conferi intregului ciclu un fior oriental, autentic: ai, lial, legifer, deniz, latif, iel, Ilbahar, ghiul, biulbiul, sair.

In patria imaginara a iubirii, a tineretii si frumusetii vesnice, a parfumurilor, a culorilor si a pasiunilor virginale, D. Bolintineanu avea intuitia corespondentelor. El introducea obiectele intr-un spatiu al inocentei si al suavitatii creand o "adevarata simfonie a albului stralucitor, nascut dintr-o ametitoare hora de figuri retorice si dintr-o sonoritate exotica, orientala"1.

Metafora cuprinsa in titlul acestui ciclu, Florile Bosforului, atribuia femeilor gingasie si fragilitate vegetala: crinul era simbolul mortii premature, trandafirul numea viata si iubirea tineretii, vioreaua si florile din Carpatii batrani sugerau puritatea, pasiunea si vesnicia.

Compararea versiunii romane cu cea franceza revela faptul ca poetul a inteles dificultatea de a transpune in alta limba melodicitatea versurilor, cu deosebire efectele sonore nascute din aglomerarea de cuvinte onomastice si toponimice, de aceea el a inclus in volumul Brises d'Orient numai acele poeme care se dezvoltau in jurul unor nuclee epice sau creau tablouri descriptive.

Retorismul si poza romantica s-au demonetizat in timp, iar poemele sale orientale alaturi de cele ale altor confrati de generatie au devenit surse de inspiratie pentru poetii postmodenisti de la sfarsitul mileniului al doilea, precum Mircea Cartarescu1.