Antim Ivireanu ?-1716

Antim Ivireanu ?-1716

Antim Ivireanu s-a stabilit in Bucuresti probabil ca intre anii 1688-1692. El a trait printre romani pana in 1716, cand este omorat din porunca lui Nicolae Mavrocordat. Originar din Georgia, Antim Ivireanu a fost un carturar recunoscut in epoca pentru eruditia si credinta sa. Bun cunoscator al limbilor sacre si al celor din spatiul asiatic (turca, araba), el s-a remarcat si ca maestru: caligraf, sculptor, desenator, lucrator in broderie. A trait intr-o epoca de mare inflorire a Patriarhiei Ortodoxe Grecesti, aflata sub conducerea unor carturari, precum Dositei si Hrisant.

In Tara Romaneasca, la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui de-al XVIII-lea, s-au intensificat preocuparile carturaresti ale aristocratiei mirene si eccleziastice. Cantacuzinii, campionii sintezei culturale romane, favorizeaza influentele greceasca si occidental-europeana in cultura medievala autohtona. Constantin Brancoveanu adunase a curtea lui numerosi carturari din occidentul catolic, care au intensificat dialogul dintre romanii diverselor provincii si au inlesnit cunoasterea romanilor de catre savantii europeni.

Antim Ivireanu a desfasurat o intensa activitate tipografica in cadrul Mitropoliei din Bucuresti, la manastirea Snagov si la episcopia din Ramnicu-Valcea. Cartile sale sunt redactate, atat in romana cat si in alte limbi, precum: greaca, slavona, araba. Din cele 64 de carti tiparite de el si ucenicii lui, 24 sunt in romaneste, staruinta ce il consacra drept ctitorul limbii liturgice in Biserica noastra. A restaurat manastirile Cozia, Govora, Surpatele si a infiintat in Bucuresti, manastirea Antim. In afara de prefete, elogii, carti destinate preotilor, el a lasat in manuscris trei lucrari: Didahiile, Cronograful ilustrat si Asezamantul manastirii Antim.

Didahiile apartin literaturii omiletice. Manuscrisul, ramas in pastrarea discipolilor, cuprindea 28 de predici la sarbatori mari si sapte predici ocazionale. Modelele literare nu sunt doar autohtone, Antim Ivireanu dorind sa concureze retorii bisericii din acea vreme, ca spre exemplu: Bossuet, Bourdaloue, Flechier, Massillon, Ilie Miniat. In predicile sale, el face dovada unei vaste culturi, apeland la argumente si idei ale comentatorilor teologi ai Vechiului si Noului Testament,[1] ori ale filozofilor Greciei Antice . Adesea, el face referiri la starea morala si sociala din Tara Romaneasca, compunand tablouri ample, dupa moda baroca a secolului al XVIII-lea: "Lumea aceasta iaste ca o mare ce sa tulbura intru care niciodata n-au oamenii odihna, nici liniste. Corabiile intre valuri sunt imparatiile, craiile, domniile si orasele, multimea norodului, politiile, supusii, bogatii si saracii, cei mari si cei mici, sunt cei ce calatoresc si se afla in nevoie. Vanturile cele mari ce umfla marea sunt nevoile cele ce ne supara totdeauna. Valurile ce lupta corabia sunt nenorocirile carele se intampla in toate zilele. Norii ce negresc vazduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetele ce infricoseaza toata inima viteaza sunt intamplarile cele de multe feliuri, neasteptatele pagube, infricosarile vrajmasilor, supararile, necazurile".

Spre deosebire de autorii anteriori de cazanii, Antim creeaza si respecta o structura compozitionala proprie in discursurile sale. Dupa o ampla adresare catre auditoriu si atentionari asupra problemelor cotidiene ale vietii, el reia si dezvolta tema centrala a Liturghiei. Se lanseaza cu acest prilej in comentarii, sustinute de argumente teologice si filozofice. Incheierea predicii este ingaduitoare, absolvind pe cei care, ascultandu-l, si-au recunoscut pacatele si s-au smerit.

In predica de Craciun, el urmeaza aceeasi cale ca si Varlaam. Demersul sau retoric, comparativ cu cel a mitropolitului moldovean, acorda o mai mare atentie Sfantei Fecioare Maria. El explica semnificatia maternitatii si dezbate raportul dintre cele doua concepte: a fi dat si a fi nascut: "Nascut iaste acela ce simte apusul, dat iaste acela ce n-are inceput, nascut iaste cel ce iaste mai tanar decat multi, dat iaste cel ce va sa moara, dat iaste acela dintru carele viata sa naste si asa, cel ce era, dat iaste si cel ce nu era s-au nascut. Acela stapaneste, iar acesta sa smereste. Lui stapaneste si noao, celor credinciosi, ne gateste mostenire; si nimeni sa nu socoteasca ca, luand trup, s-au micsorat ceva din marirea cea Dumnezeiasca".

Iata si alte cuvinte intelepte ale mitropolitului.

"Cand intram in sfanta biserica sa ne curatim intai de pacatele noastre si de cugetele viclene si apoi cu constiinta intreaga sa ne facem vase alese, ca sa primim, prin darul Duhului Sfant, cuvantul lui Dumnezeu in inimile noastre".

"Patru sunt bunatatile sufletesti: vitejia (barbatia), intelepciunea, dreptatea si curatenia. Patru sunt si bunatatile cele trupesti: taria, intregimea, frumusetea si sanatatea. Dintre aceste bunatati, ale sufletului si ale trupului, se nasc alte patru bunatati de obste: credinta, nadejdea, dragostea si smerenia".