O figura enigmatica, in preajma legendei, este aceea a lui Antim, care, in amintirea locului sau de obarsie, si-a mai spus si Ivireanul. Nascut, asadar, in Iviria, vechea denumire a Gruziei. Descins in Tara Romaneasca, Andrei (pe numele sau de mirean) s-a integrat pana intr-atat noii ambiante, incat unii au presupus fie ca se tragea dintr-o familie de emigranti romani pripasiti in regiunea Azovului, fie ca venise la noi inca din copilarie, pribegind o vreme prin Moldova.
In lucrarea "Cateva ore la Snagov", A.I. Odobescu il socotea a fi un calugar roman din manastirea Ivir, de la muntele Athos. Florentinul Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brancoveanu, stia despre Antim ca ar fi provenit dintr-o familie instarita si ca, printr-o trista intorsatura a soartei, ajunsese rob la turci. De captivitatea adolescentului ivrean, N. Iorga se indoieste, sub cuvant ca nici un razboi nu bantuia pe atunci in tinuturile Caucazului. Dar Al. Piru afirma, ca si cand ar detine dovezi peremptorii, ca raptul s-a produs cand Andrei, fiul lui Ioan si a-l Mariei (nume care nu prea au rezonanta gruzina, vor fi fost romanizate de Antim in testamentul sau), avea 16 ani.
Nici despre anul nasterii nu se pot face decat aprecieri ca: 1650 sau 1660. Din robia otomana va fi rascumparat de Patriarhia ecumenica din Constantinopol sau, dupa alte ipoteze de alti georgieni de prin Peninsula Balcanica. La Academia Patriarhiei ortodoxe, profesor de filosofie era Ilie Miniat, si printre cei ce l-au audiat se numara si Dimitrie Cantemir. Printre atatea necunoscute inzestrarea generala a acestui "om de multe arte", definea N. Iorga, sta inafara oricarei indoieli si poate ca tocmai talentele lui putin obisnuite sa-I fi inlesnit eliberarea, iar mai tarziu sub patronaj brancovenesc, o ascensiune, prea sfidatoare pentru vitregia vremurilor de atunci, pentru ca totul sa nu se sfarseasca tragic. O inaltare si o prabusire, s-ar spune, de personaj shakespearean, daca vicisitudinile unei istorii zbuciumate n-ar fi pus la cale si in tarile romane cu o staruinta funestra, acelas scenariu sangeros, decapitarea lui Brancoveanu si acelor 4 feciori ai lui Barbarie care a cutremurat lumea crestina si chiar turcimea, sugrumarea voievodului Stefan Cantacuzino, a stoinicului Constantin Cantacuzino, etc.
Ca monarh sau ca simplu mirean (cei mai multi biografi inclina sa creda ca s-a calugarit in tara, nu la Constantinopol), Andrei (Antim) soseste in rastimpul dintre 1688 (la 9 noiembrie se inscauneaza Brancoveanu) si 1690. "Eu, aici in tara, n-am venit de voia mea, nici de vre-o saracie sau lipsa, nici manastirea Sneagovului o am luat-o cu de-a sila", avea sa aminteasca el domnitorului.
"Mai mult chiar decat Constantinopolul Tara Romaneasca era atunci centrul ortodoxismului, rezistenta sigura si iubita a prelatiilor", afirma N. Iorga in Istoria lieraturii romane din secolul al-XVIII-lea. La Bucuresti sau la Targoviste se respira mai in voie decat la Stambul, unde Coranul si Padisahul ridicau fel de fel de oprelisti, tiparnita de pilda, era socotita o nascocire ghiaura, o blestemata vrajitorie. Pe pamantul tarii romanesti intre Carpati si Dunare, armele tac si muzele au mai multa cautare.
In Valahia, in aceasta perioada este un climat favorabil, in care scoala (academia domneasca din chiliile Manastirii Sf. Sava, scoala domneasca de "slovenie" de la biserica Sf. Ghiorghe-Vechi, scoala de la Coltea, infiintata de Matei Cantacuzino), slujita de profesori ilustrii (Sevastos Kimenitul, Ioan Comnea, Gheorghe Maiota, Panaiot Sinopeus, Gh. Trapezundiul, Maxim Peloponezianul), intra pe un mal neted ceea ce stimuleaza odata mai mult o activitate tipografica pana atunci discontinua.
La Bucuresti functiona o tipografie infiintata in 1678 de mitropolitul Varlaam al Tarii Romanesti,unde in 1688 iese de sub tipar Biblia talmacita, printre altii de fratii Radu si Serban Grecianu. Pana in toamna anului 1691, 8 carti fusesera imprimate. Aici incepe sa lucreze smeritul intre ieromonarhi Antim. Ca a deprins rosturile meseriei la Constantinopol sau in tara, pe langa Mitrofani, fostul episcop de Husi, nu se prea stie, iar opiniile sunt impartite. In orice caz, este mai putin probabil ca ar fi ucenicit la Buzau si cu atat mai hazardate sunt presupunerile despre Moscova sau Kiev, ori Venetia. Logic pare ca Brancoveanu sa fi adus in tara un taner despre a carui pricepere in arta tipografica incepuse sa se vorbeasca. S-ar putea ca acest fapt sa fi fost real si ca Andrei din Ivir sa se fi instruit inca de la Tiflis (Tbilisi), unde sub regele Arcil functionase o tipografie utilata la Amsterdam. Obscurantismul Portii interzicea drastic asemenea activitati pentru islamism subverside. Poate, totusi la Bucuresti? In biografia lui Antim cu trena ei de incertitudini inca o dilema . pana si autenticitatea chipului saupictat in pronausul Manastirii Govora, ca si la Strehaia si Fedelesoiu, nu e fara dubii.
Desavarsit in toate mestesugurile, i-l magulea, in cunostinta de cauza nemesul Mihail Istvanovici, discipolul sau cel mai destoinic. Un profil renascentist s-ar spune arhipastorului Ungrovlahiei. I se dusese vestea ca sculptor si xilograf, zugrav de biserici, caligraf si miniaturist, topograf (I se datoreste prima schita topografica realizata in Tara Romaneasca, a mosiei Negovan, in 1696), in fine orator ecleziastic. Legenda il insoteste pe acest "degno e virtuoso arcivescovo" inca din timpul vietii. Insasi Patriarhia ecumenica, la inscaunarea Ivireanului, il omagia ca pe un barbat de cinste si evlavios, si impodobit cu virtutiile ce se potrivesc cu vrednicia arhiereasca. Timpul a mai remodelat contururile acestei stralucitoare efigii, limpezind totodata personalitatea artistului. Daca nu Antim a fost acela care a zugravit capela bisericii din Ramnic si nu el a migalit medalioanele din Chipurile Vechiului si Noului Testament, daca numai traditia sustine ca ar fi sculptat usa de stejar de la intrarea Manastirii Tuturor Sfintilor pe care a ctitorit-o, ii raman tipografului si oratorului, deloc strain de alte maiestrii suficiente merite care sa-i adevereasca renumele.
Aptitudinile lui, intre care cele de poliglot, adica stia gruzina, greaca, mai putin turca si poate araba, invata uimitor de repede slavona si romana ceea ce ii inlesneste ascensiunea in ierarhiea bisericeasca. "Cel mai mic intre ieromonarhii" de la Tipografia Mitropoliei (care se va numi Domneasca, avand in frunte de la 10 iunie 1691 pe Antim) care ajunge curand egumen la Manastirea Snagov la 2 mai 1696 - 21 mai 1704; din 1701 lucra insa din nou la tipografia domneasca. Mai tarziu ajunge episcop de Ramnic la 7 martie 1705 - 27 ianuarie 1709, pentru a fi inaltat pe 28 ianuarie 1708 in spena arhieriei, inscaunarea avand loc la 22 februarie. "Mitropolia n-am luat-o cu sila, nici cu mite, nici cu rugaciuni", avea sa-i scrie el lui Brancoveanu, cand relatiile lor se crispeaza. S-au inteles bine un timp, domnitorul care era un cuget evlavios si vladica, dar nu se potriveau la fire si din motive ce nu tin numai de psihologie, era de asteptat o neantelegere intre ei. Antim purtand in suflet trauma unei adolescente urgisite si ostilitatea nelecuita fata de cei care-i asupreau Georgia natala, nu are tactul si clarviziunea voievodului care, recurge la eschive precaute si tactici furtive pentru a pastra integritatea unei tari amenintate de trei imperii trufase si tentaculare. Faptul ca Brancoveanu, in ciuda angajamentelor lui militare, ezita sa-si trimita ostile in lumpta de la Stanilesti din 1711, incheiata nefericit pentru tarul Petru I, cu care se aliase Cantemir, nu-l satisface pe voievod. Astfel promt si cu eleganta Voda ii cere grabnic demisia lui Antim, datorita numeroaselor vinovatii ce i-au fost puse in carca pe nedrept, sa faca astfel paretisis pentru a nu fi nevoit sa ceara patrierhiei caterisirea. Antim Ivireanul se apara in doua scrisori catre domn, una din 13 ianuarie si una din 3 februarie 1712, cu irezistibila elocinta si un apel sentimental: "Nu ma lasa sa es obidit si cu lacramile pe obraz", si neatelegerea se aplaneaza insa increderea intre cei doi se frange. Insinuarile care il vizau pe Antim nu erau lipsite de orice temei, dar in esenta el avea dreptate, de vina erau "intamplarile vremii".
Un alt conflict care are in Antim Ivireanu un protagonist de o demnitate impunatoare, a fost acela cu Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului ale carui ingerinte ale treburile bisericii ortodoxe romane sunt contrate intr-o argumentatie stransa, taioasa cu nuante de sarcasm. "Si mai de ras este sa zici ca se gasesc in Ungrovlahia manastiri supuse patriarhului de la Ierusalim, sau altui patriar . fiindca nici n-au fost vreodata, nici nu vor fi in Ungrovlahia manastiri supuse vreunui patriarh dintr-o eparhie straina, si toate acestea se afla sub carmuirea noastra". Niciodata, spune Iorga, unui patriarh nu I s-a vorbit de un mitropolit roman in acesta forma. "Este una din cele mai splendide piese ale rezistentei pe care Biserica noastra a opus-o tuturor incercarilor". Strainul (Antim) s-a indentificat demult cu interesele patriei adoptive. El este un "perfect asimilat". Dupa sfarsitul de cosmar a-l lui Brancoveanu, acuzat de intelegere cu puterile crestine, deci de hainie fata de imparatia otomana, domnia lui Stefan Cantacuzino (1714 - 1716) fu prielnica lui Antim Ivireanul, atasat dintotdeuna partidei cantacuzinesti, amestecata in disgratierea lui Brancoveanu. Insa dupa numai doi ani, ambitiosul nepot a-l stoinicului, cadea si el, cadeau impreuna capriciilor sinistre ale portii. Turcii nu mai aveau incredere in boierimea pamanteana.
