Teoria etichetarii

Teoria etichetarii

Radacinile teoriei etichetarii pot fi gasite in perioada ulterioara primului razboi mondial, in lucrarile si in studiile lui Ch. Cooley, W.I. Thomas si nu in ultimul rand ,in contributia teoretica a lui H. Mead. Acestia, considerau ca sinele uman este format prin intermediul unui proces de interactiune sociala, ei fiind de aceea considerati reprezentantii interactionismului social. Conform lui Mead, etichetarea separa ceea ce e bun de ceea ce este rau, separa conventionalul, de deviant.Astfel, interesul sau pentru devianta se centreaza pe interactiunile sociale prin care individul devine deviant. Mead consedera de aceea ca si comportamentul social se dezvolta intr-un continuu proces de actiuni si reactii la acestea. (Adler,F., Mueller,G., H., Laufer,W.,S., 1995, p.182).

Rezentantii interactionalismului simbolic initiat de George H. Mead si dezvoltat ulterior de Herbert Blumer si discipolii sai Erving Goffman, Howard S. Becker si Edwin Lemert, au sustinut ideea ca faptele sociale se formeaza in cadrul proceselor de interactiune sociala dintre indivizi, in conditiile participarii acestora la lumea cotidiana a simbolurilor si semnificatiilor reciproc impartasite in care totul se negociaza, nimic nefiind predeterminat (Radulescu, S. M., 1998, pg. 95.). Aceasta orientare teoretica precum si etnometodologia reprezentata de Harold Garfinkel si Erving Goffman, care si-a propus sa inlature bariera artificiala dintre cunoasterea stiintifica si cea comuna, au realizat o mutare a centrului de interes a sociologilor de la aspectele deterministe ale actiunii sociale, catre preocuparea pentru descrierea si interpretarea acesteia. In concordanta cu noua orientare teoretica, sociologii care au pus bazele teoriei etichetarii au renuntat sa mai caute raspunsul la intrebarea de esenta determinista: "de ce individul incalca normele sociale?" si au inceput sa-si puna intrebari legate de "modul in care un comportament ajunge sa fie considerat ca fiind deviant".

Opinia impartasita de catre adeptii acestei noi teorii este aceea ca, nici un comportament in sine nu este deviant ci, este definit ca atare in urma interactiunilor sociale in cursul carora indivizii reactioneaza fata de conduitele altor indivizii care nu seamana cu cele ale majoritatii; astfel, aceste comportamente , ajung sa fie etichetate ca deviante.

Unul dintre primii sociologi care au sustinut aceasta idee, a fost Frederick Thrasher (1927) care in lucrarile sale referitoare la bandele de delincventi tineri, a evidentiat potentialul negativ al etichetei oficiale/formale, de delincvent.

Cativa ani mai tarziu, Franck Tannenbaum (1938) a introdus expresia de "dramatizare a raului" prin intermediul careia explica modul in care procesul de definire, identificare, calificare a comportamentului unei persoane sau, segregarea acesteia fata de ceilalti indivizi si supunerea ei unui tratament diferit, conduce la transformarea comportamentului acesteia intr-unul care seamana cu cel descris de oficiali. In felul acesta, o persoana care a fost oficial considerata devianta tinde sa devina asa cum a fost caracterizata de catre instantele de control social : ."The persons becomes the thing he is described as being", scria in 1938, Tannenbaum in lucrarea" Crime and the Community". In lucrare, sunt cuprinse concluziile studiului sau realizat asupra baietilor din ariile periferice ale oraselor si a celor din zonele rezidentiale.

Potrivit consemnarilor lui Tannenbaum, ambele grupuri de tineri se angajau in actiuni tipice pentru varsta adolescentei cum sunt: agresiunile fizice, actele de vandalism, furturi minore, chiulul de la scoala sau consumul de alcool si droguri; atitudinea autoritatiilor (reactia sociala) fata de cele doua grupuri de tineri, era insa, diferita. Daca comportamentele celor din primul grup erau etichetate de catre profesori, vecini sau autoritati ca fiind "problematice" si simptomatice pentru o viitoare cariera infractionala, cele ale tinerilor din cartierele rezidentiale erau apreciae ca fiind firesti, normale pentru perioada adolescentei, iar abaterile lor , scuzabile.

Atitudinea atoritatilor fata de grupul de tineri din clasa de jos era,astfel, una de "dramatizare a raului", de accentuare a pericolului social al comportamentelor lor si din acest motiv, de pedepsire exemplara/excesiva, a acestor comportamente prin internarea autorilor lor in scoli de corectie etc. Ca urmare a acestor sanctiuni, comportamentele tinerilor se agravau si mai mult,pentru ca, nu de putine ori, scolile de corectie reprezentau o ocazii de a invata tehnici de comitere a infractiunilor. Dupa eliberare, acesti tineri, respinsi de societate si avand sanse reduse de reabilitare, se angajau cu adevarat, in cariere infractionale, acceptand eticheta, ideea ca sunt cu adevarat delincventi.

Edwin Lemert, este sociologul american considerat intemeietorul abodarii "reactiei sociale", care in anii 40, a dus mai departe ideile lui Tannenbaum si a formulat consideratiile de baza ale teoriei etichetarii. Lui i se datoreaza elaborarea conceptelor de devianta primara si devianta secundara :

Devianta primara reprezinta actele deviante initiale care conduc catre primimul raspuns social. Aceste acte nu afecteaza conceptia, imaginea de sine a individului.

Devianta secundara, consta in actele care urmeza raspunsului social fata de devianta pimara, acestea sunt cele care ingrijoreaza, deoarece ele sunt acte ce rezulta din schimbarea de la nivelul conceptiei de sine, ca urmare a procesului de etichetare. Conform lui Lemert, devianta secundara apare dupa ce comunitatea a devenit constienta de devianta primara. Astfel, indivizii vor avea experianta unui sens continuu al injustitiei, reintarit de respingerea de catre angajatori, de atentia marita din partea politiei care ii iau la ochi, de reactiile tensionate cu ceilalti. Prin urmare indivizii devianti poarta stigmatul etichetei de "delincventi", asa cum in sec.al XIX lea, condamnatii din Anglia purtau stigmatul sub forma literei C de la criminal sau H de la hot, inscriptionat pe corp, cu fierul rosu.

In ciuda elaborarilor consistente ale lui Lemert, teoria etichetarii nu a capatat recunpaștere, pana cand, atat in Europa cat si in USA evenimentele politice mai ales, nu au creeat oportunitati in acest sens (Adler, Mueller, Laufer, 1995,p.183).

Miscarile de protest , mai cu seama ale studentilor si profesorilor, din anii 60, arestarile care le-au urmat, au ridicat o serie de semne de intrebare in legatura cu " the real criminals" fapt care a atras atentia si asupra posibilelor raspunsuri ce puteau fi oferite din perspectiva teoriei etichetarii. Astfel, teoreticienii etichetarii au readus in discutie intrebarea: cine face regulile care definesc un comportament ca fiind deviant, inclusiv pe cel infractional?

Howard Becker (1963), considerat si el, unul dintre fondatorii teoriei etichetarii, raspunde ca acestia ar fi "antreprenorii morali", adica indivizii care, care datorita pozitiei lor sociale inalte, au puterea de-a face si de a impune regulile sociale cu care membri societatii trebuie sa traiasca. Howard Becker a fost si cel care a realizat o clasificare a tipurilor de devianti. Astfel, el distinge intre deviantii autentici, cei care violeaza normele sociale si care sunt recunoscuti ca atare de catre societate, falsii devianti, cei care se conformeaza normelor sociale dar sunt perceputi incorect ca fiind devianti si deviantii secreti, cei care incalca normele sociale dar, nu sunt vazuti sau perceputi ca devianti.

O alta problema tratata de teoreticienii teoriei etichetarii, a fost felu in care persoana etichetata ca devianta reactioneaza la eticheta. Potrivit acestor autori, persoanele care primesc eticheta de devianti incearca sa reziste efectelor negative ale etichetarii; in timp ce unele reusesc acest lucru, altele, esueaza si se comporta in concordanta cu "rolul atribuit". Este posibil deasemenea, ca unele persoane etichetate ca deviante sa-si modifice comportamentul ca urmare a dorintei de a evita efectele negative ale etichetarii.

Desi autorii teoriei etichetarii au definit devianta in termenii interactiunilor sociale, au accentuat si importanta grupurilor si asocierilor de persoane cu eticheta de deviant in acceptarea reactiei sociale fata de comportamentele definite ca deviante. Potrivit de pilda lui Howard Becker, aprecierea comportamentului unei persoane ca fiind deviant si punerea unei etichete cum ar fi cea de "hot", "criminal", "abuzator" etc., va conduce in final si la excluderea acesteia din societatea conventionala. Conform sociologului amintit, acest proces de segregare care creeaza outsideri, conduce la asocierea acestor indivizi in grupuri deviante; acest fapt poate contribui la crearea si insusirea de catre indivizii care le compun a unor identitati deviante.

Asadar, din punctul de vedere al teoriei etichetarii, devianta nu este o caracteristica a unui comportament realizat de o persoana, ci este consecinta aplicarii de catre altii a unor reguli si sanctiuni asupra acesteia.

Teoria a fost testata prin numeroase investigatii empirice, realizate de cercetatori din diferite domenii, nu doar sociologi sau criminologi. Rezultatele sustin in buna masura, presupunerile de baza ale teoriei etichetarii.

Exista insa si critici care se aduc acestei teoorii , printre cele mai importante amintesc:

- Impresia pe care o lasa explicatiile teoriei etichetarii ar fi aceea ca indivizii sunt niste actori pasivi intr-un proces prin care "sistemul cel rau" ii eticheteaza declarandu-i prin aceasta, socialmente inacceptabili, diferiti samd. Criticii sugereaza faptul ca etichetele pot sa identifice comportamente reale, mai degraba decat sa le creeze.

Mai mult, exista destui indivizi care au in spate o lunga instorie infractionala fara ca ei sa fi fost vreodata sa fi fost prinsi si stigmatizati.

- Alte critici au in vedere faptul ca teoria etichetarii nu poate da o explicatie si pentru situatia acelora care au comis infractiuni, au trecut prin intreg procesul de justitie, dar cu toate acestea ei nu si-au continuat stilul de viata deviant. Adeptii acestei critici, atrag atentia asupra faptului ca, in realitate, in multe cazuri, pedeapsa chiar are un efect descurajator.