Esti aici: Qreferat » Documente psihologie

Tehnici nepsihometrice de colectare a informatiilor (grad variabil de standardizare)

Tehnici nepsihometrice de colectare a informatiilor (grad variabil de standardizare)

Ca proces de evaluare psihologica a persoanei, psihodiagnosticul se bazeaza pe un sumum de informatii utile despre subiect pe care le recolteaza prin diverse tehnici in cadrul fiecarei metode. Informatiile pe baza carora are loc evaluarea psihodiagnostica sunt obtinute in principal prin tehnici de abordare directa a subiectului in care contactul examinator-subiect este nemijlocit, cum sunt: observatia, convorbirea, metoda biografica, metoda testelor, analiza produselor activitatii. Exista insa si tehnici indirecte care constau in analiza unor documente referitoare la subiect (applications forms=documente de angajare, acte de studii, distinctii, premii, curriculum vitae, relatari ale anturajului=parinti, rude, prieteni, colegi).

Toate informatiile provenind din diverse surse privitoare la un subiect sunt cuprinse in dosarul de psihodignoza, care,de obicei , este structurat pe capitole sau sectiuni ca de ex.:

a) Date de identificare: nume-prenume, data si locul nasterii.

b) Date de statut marital, socio-economic, cultural, profesional (biografia profesionala: calificari, avansari, schimbarile locului de munca, imbolnaviri si accidente . profesionale) situatia militara (cum s-a adaptat la rigorile militare); date despre familie.

c) Antecedente erodobiologice si psihologice. In cazul copiilor se inregistreaza d.p.d.v. cronologic dezvoltarea psihomotorie din prima copilarie, evenimentele importante de natura somatica si psihica, consecintele lor, accidente, boli cronice, etc.

d) Adaptarea scolara, profesionala, sociala.

e) Interese, pasiuni, hobby.

f) Rezultatele examenelor psihologice anterioare, metodele utilizate, rezultate, motivele pentru care au fost efectuate ac. examene.

g) Recomandari: privitor la modul de viata, comportament viitor, directiile viitoarelor investigatii.

Dosarul psihologic va mai cuprinde:

- informatii despre o serie de evenimente care au valoare simptomatica pentru intarzierile mai usoare in dezvoltare.

-curba dezvoltarii miscarilor si a mersului din copilaria timpurie;

-caracteristicile vorbirii in primii ani de viata;

-ritmul de dezvoltare psihica din primii 7 ani;

-informatii simptomatice pentru unele debilitati mentale usoare care determina retardul scolar: acalculii, disgrafii, dislexii;

- simptomatica pubertara a instabilitatii si opozabilitatii excesive -relevanta pentru un dezechilibru psihic temporar, sau glandular.

- simptomatica nevrotiforma border-line care intereseaza dificultatile de adaptare.

Anamneza (=amintire, intoarcere in trecut).

-subiectul relateaza despre evenimentele mai importante din biografia sa care sunt intr-o relatie cauzala cu evenimentele prezente care fac obiectul psihodiagnozei.

- Intrucat anamneza reprezinta perceptia si in general trairile subiectului in legatura cu evenimentele biografiei sale, prin aceasta metoda accedem la motivatiile, aspiratiile, la conceptiile si atitudinile acestuia.

-secventa a biografiei psihologice a unui subiect in vederea stabilirii originii si conditiilor dezvoltarii unor particularitati individuale cum sunt trasaturile de caracter, sentimente, capacitati, vocatie, etc.

- Prin anamenza psihologul sondeaza longitudinal evenimentele petrecute in trecutul unui subiect, sondeaza dezvoltarea sa psihologica precum si cadrul in care aceasta a avut loc pentru dezvalui cauzele care au determinat starea actuala a subiectului investigat. Prin aceasta este posibil de realizat o psihodiagnoza etiologica.

- Psihanaliza considera ca amintirile traumatice ale primei copilarii reprezinta nucleul tendintelor fundamentale ale personalitatii adulte : '' Copilul este parintele adultului''.

Totusi evenimentele primei copilarii ne sunt mai degraba transmise de catre ceilalti.

- datele anamnezei sunt interesante nu numai prin faptele evocate dar si prin cele omise.

Anamneza evolueaza de la un plan general in care sunt retinute date generale privind evenimentele de viata catre un plan mai particular unde atentia psihologului se focalizeaza pe evenimentele mai strans legate cauzal cu simptomul sau elementul de conduita care a determinat pdihodiagnosticul.

Anamneza pate lua forme variate functie de varsata, sexul, statutul civil, normalitatea sau tipul de deficit al celui aflat sub diagnoza psihica.

Anamneza, daca este standardizata (d.p.d.v. al conditiilor, al temelor abordate, a modului de valorificare si interpretare a datelor colectate, al gradului de initiativa a subiectului, etc) devine interviu anamnestic.

Interviul anamnestic combina caracteristicile anamnezei cu ale interviului.

Interviul este indeosebi utilizat in selectia profesionala.

Desi foarte utilizat de specialisti si mai ales de nespecialisti, interviul a beneficiat de o redusa atentie din partea cercetatorilor cu privire la calitatile sale metrologice.

Se considera ca durata interviului nu trebuie sa fie mai mare de zece minute desi aceasta depinde de importanta postului pentru care face obiectul selectiei, de numarul candidatilor si de ponderea interviului in economia programului de selectie.

  Datele cuprinse in interviu (fig. 4) sunt atat auxiliare (d1 - d6), deci provin din alte surse (scrisori de recomandare,formulare de angajare, teste psihologice,etc.) cat si principale (d7 - d12) , acumulate in cursul desfasurarii acestuia.

Datele din primul tip pot fi folosite in modelele statistice de predictie (ecuatia de regresie) si au o validitate statistica,Vs.

Al doilea tip de date conduc la un al doilea tip de validitate ,Vi. Aceasta este o validitate conceptuala deoarece indicii de comportamnt sunt obtinuti din relatia "face to face" dintre examinator si cel intervievat. Mai rezulta un al treilea tip de validitate, Vt - validitatea evaluatorului exprimata in calitatea deciziei pe care o ia in legatura cu candidatul, dupa ce a colectat date noninterviu (1-6 ) si informatiile din cursul interviului(7-12). Distinctia VT - Vi este de natura a evita confuzia intre interviul in sine si capacitatea examinatorului de a colecta datele de interviu.

Forma interviului este conversationala. Fiind o relatie interpersonala, sunt de asteptat interferente reciproce intre evaluator si evaluat (atribuiri, expectante) care pot modifica datele interviului. Se propune inlaturarea acestui dezavantaj prin structurarea interviului. Prin aceasta se renunta la avantajul principal al interviului de a fi flexibil si de a genera prin aceasta, cai inedite de informare. Structura interviului se refera la gradul sau de formalizare si la comportamentul standardizat al examinatorului.

Cele cateva studii citate de Blum si Naylor(1968) privind calitatile metrologice ale interviului subliniaza valoarea mica a coeficientilor de fidelitate pentru trasaturi specifice si capacitati generale

Totalitatea informatiilor despre subiect

predictori colaterali

Predictia statistica a succesului

  d₁

d2

=V_s

d3

d5

Predictia examinatorului poate servi

ca intrare pentru modelul statistic

			Predictia examinatorului

date de interviu

					Validitatea predictorilor care tin exclusiv de interviu

d1 - d6 sunt date care provin din alte surse dar sunt incluse in interviu (ex. scoruri la teste , informatii biografice,scrisori de recomandare,etc.)

d7 - d12 sunt date care provin exclusiv din procesul interviului.

Figura 4.   Un model de interviu (Blum si Naylor,1968, p 146).

H.G. Haneman si colaboratorii (1975), in urma unor laborioase studii privind validitatea metodei interviului, relateaza obtinerea unei validitati nesemnificative in predictia succesului profesional. D.R.Ilgen (Corsini,1994), citand diverse surse, confirma slaba fidelitate si validitate a interviului.

Tehnicile biografice au beneficiat de o mai mare atentie din partea cercetatorilor.

Ele constau in colectarea de informatii privind biografia unui subiect de la alte persoane care cunosc bine subiectul. Biografia deficientilor furnizeaza informatii pretioase cu caracter etiologic privind deficitul respectiv, modul in care subiectul a profitat de programul recuperatoriu sau eficacitatea mecanismelor compensatorii angajate.

Deosebit de relevante sunt autobiografiile atat prin faptele relevate dar si prin atitudinea prezenta a subiectului fata de ele.

Studii succesive (citate de Blum si Naylor,1968), patronate de "Standard Oil", o firma din Indiana S.U.A., la care au participat reputati autori (Smith, Albright, Owns, Morrison s.a.) s-au concentrat pe cercetarea valorii predictive, pentru succesul profesional, a unor elemente din biografia personalului de cercetare. Intr-o prima etapa unele date biografice validate prin criteriile, a) performanta, b) creativitate, c) numarul de inventii, au obtinut validitati mai mari de .50.

Intr-o a doua etapa au fost izolate 43 de elemente biografice dintr-un total de 484, care diferentiau acceptabil cercetatorii aspiranti la functii de conducere in cerecetare, de cei orientati spre salarii mai mari. S-a remarcat legatura dintre prima aspiratie si datele biografice legate de munca de cercetare.

Intr-o a treia etapa s-au obtinut, prin analiza factoriala, dimensiunile fundamentale ale biografiei, reprezentate de cinci factori: perceptie de sine favorabila, curiozitate profesionala, orientare catre utilitate, toleranta la ambiguitate, adaptare generala. Toti cercetatorii bine evaluati din punctul de vedere al performantei au obtinut scoruri inalte la primii trei factori si la ultimul.

D.R. Ilgen (Corsini,1994), citandu-i pe William si Owens care s-au ocupat indeaproape de aceste tehnici, confirma valoarea prognostica a unor elemente biografice: ruta scolara, experienta in profesie , statut marital, etc.

E. Mare (1987) prezinta o varianta a metodei biografice, cauzometria. Aceasta este o metoda de sondare si interpretare a relatiilor de tip cauzal dintre cele mai importante evenimente din viata unui subiect. Cauzometria cuprinde patru etape : 1) etapa pregatitoare in care subiectul este angrenat sa devina "expertul" propriei biografii, 2) etapa inventarierii de catre subiect a celor mai importante 15 evenimente reale sau posibile din viata sa, 3) ordonarea evenimentelor in ordinea lor cronologica, 4) analiza relatiilor dintre evenimente. Se au in vedere relatiile de tip " cauza - efect " si " scop - mijloc", care se evidentiaza intr-o matrice. Aceasta, la randul ei, sta la baza intocmirii "cauzomatricii" - tabelul relatiilor dintre evenimente, si " cauzogramei"- graful legaturilor interevenimentiale. Autoarea mentioneaza functiile metodei constand in diagnosticarea particularitatilor tabloului subiectiv al drumului de viata , explicarea faptelor de conduita determinarea surselor statutului actual al personalitatii si precizarea resurselor compensarii unor deficiente survenite in istoria individuala, etc.

O forma standardizata de colectare a datelor autobiografice este "curriculum vitae", foarte intrebuintat si pe piata romanesca a muncii de dupa 1989. Lipsesc studiile de validare a acestui instrument de inregistrare a datelor biografice semnificative pentru reusita profesionala, desi unii autori, mai preocupati de problemele de structura, deceleaza asa- zisele reguli de aur ale unui curriculum vitae (Huguet,C.,1985) ,reguli care, odata respectate, ar spori sansele candidatilor de a-i convinge pe manageri.

Odata cu D. Schultz (1990), S. Epstein (1979) si D.R.Ilgen (Corsini,1994) mai trebuie mentionata ca o tehnica speciala de psihodiagnostic, "Metoda cosiliului de psihodiagnoza" (Assessment Center) . Redescoperita in deceniul opt, metoda a fost de fapt utilizata sub directia lui H. Murray pentru selectia unor categorii speciale de combatanti, in al doilea razboi mondial. Ea consta in observarea comportamentului candidatilor, provocat prin simularea unor situatii reale si in luarea unei decizii finale prin coroborarea rapoartelor mai multor specialisti. Metoda este deocamdata utilizata in selectia managerilor de nivel inalt.

Convorbirea

- Prin metoda socratica de convorbire interlocutorul se dezvaluie (nivel de cunoastere, atitudini, motive, interese, etc.)

- Cadrul convorbirii este mai larg decat al anamnezei.

- Sondeaza: opiniile, conceptia despre lume, atitudinile, calitatea expresiei verbale, mecanismele intelectuale, nivelul si calitatea informatiilor.

Tipurile de convorbiri pot fi clasificate astfel:

a)dupa metoda utilizata:

-convorbirea libera - permite obtinerea unei mari diversitati de informatie, dar greu de sitematizat si cuantificat. Are avantajul ca permite analizarea unor planuri subiective complexe. Este o modaliate mai elastica dar mai putin riguroasa care permite exprimarea spontana a subiectului.

-convorbirea clinica se bazeaza pe realizarea prealabila a unei scheme a raspunsurilor posibile. Aceasta schema este rezultatul unor studii psihologice aprofundate cu privire la fenomenul psihic investigat. Un exemplu ce convorbire clinica il constituie planul utilizat de Piaget in studiul relatiilor dintre obiectele si numele lor. Piaget a sistematizat astfel raspunsurile copiilor functie de gradualitatea conceptualizarii de catre copil a relatiei obiectelor cu numele lor (apud U. Schiopu, 1976):

1. Raspunsuri animiste bazate pe impresia ca numele obiectelor reprezinta dintotdeauna o insusire a acestora. Obiectele isi cunosc numele.

2. Raspunsuri animiste, dar obiectele nu isi cunosc numele.

3. Raspunsuri care oglindesc o anumita trecere spre formarea conceptelor. Este prezenta ideea ca numele au fost date lucrurilor de catre oameni. Daca te uiti la lucruri le stii in mod firesc numele. Numele lucrurilor nu se poate schimba.

4. Raspunsuri si mai evoluate care contin ideea ca numele lucrurilor se invata sau se inventeaza. Ele pot fI schimbate si exista un acord al tuturor oamenilor cu privire la ele.

Prescolrii mici dau raspunsuri 1si 2, iar copii mai mari dau de obicei raspunsurile 3 si 4 care contin elemente de conceptualizare graduala.

-Convorbirea semidirijata (semicentrata, semighidata)

- Este focalizata pe obiective precise, dar pe care psihologul nu le urmareste intr-o ordine severa. Obiectivele urmarite poarta numele de criteriii. Ele sunt: aspecte ale activitatii intelectuale, ale afectivitatii, moralitatii, sociabilitatii. Pot fi urmarite unul sau mai multe criterii in mod independent sau interfererandu-le.

- Convorbirea dinamica. Specifica metodei psihanalitice. Subiectului I se prezinta o tema, este abordat un incident despre care subiectul vorbeste liber, fara intrerupere. Prin mecanismele proiectiei sunt relevate conflice, obsesii, prejudecati. In timpul monologului se produc deblocaari ale complexelor latente.

- Convorbirea reflexie. Subiectul este incitat sa verbalizeze tot ceea ce gandeste, in timp ce fectueaza o activitate sau in timpul rezolvarii unei probleme. Metoda a fost dezvoltata de introspectionisti. Pot fi evidentiate strategiile gandirii, complexitatea mecanismelor asociative, structura acestora, etc.

-Convorbirea dirijata sau structurata. Este un fel de chestionar oral. Subiectilor le sunt adresate aceleasi intrebari si in aceeasi ordine.

b)dupa numarul de participanti :

convorbire individuala.

-convorbire de grup,cu cele doua tipuri:

-Convorbire de grup dirijata. Subiectilor S1, S2, S3, S4 li se solicita raspunsurile la o anumita problema. Pentru a elimina efectul de facilitare a raspunsurilor datorita ordinii in care raspund la celelalte intrebari, se schimba ordinea astfel incat fiecare subiect sa fie in fiecare din situatiile 1,2,3,4. Se formuleaza atatea probleme cati subiecti sunt in grup. Acest tip de convorbire releva tipul de emotie manifestat, adaptarea la situatie, rolul asumat de fiecare participant, constanta acestui rol.

-Conversatia libera de gup. Psihologul intervine doar ca moderator. Solutia problemei pusa de psiholog iradiaza in grup. Structura comunicatiilor este centrata pe cautarea solutiei. Este simptomatica pentru fenomenele de creativitate, pentru caracteristicile gandirii.si emotionalitatii. Sunt, de asemenea relevate urmatoarele stiluri in degajarea solutiei la problema propusa: stilul dominant, individual, dependent de grup, cooperant.

c)dupa obiectivele urmarite:

-convorbirea cu scop diagnostic (investigarea inteligentei, personalitatii, sociabilitatii, atitudinilor, valorilor, opiniilor, cunostintelor).

- Convorbirea cu scop psihoterapeutic.

- Convorbirea cu scop de consilire (OSP, probleme personale, etc).

- Convorbirea cu ocazia comunicarii rezultatelor examenului psihologic.

Observatia cu scop psihodiagnostic. Consta in analiza metodica si intentionala a comportamentului. Este un proces de colectare, de inregistrare selectiva de informatii. Sunt inregistrate date care au valoare simptomatica pentru anumite caracteristici psihice ce constituie obiective urmarite de observatie. Observatia trebuie sa se conformeze cerintei de criteriu adica faptele inregistrate sa aiba valoare diagnostica pentru procesele psihice investigate in cadrul sedintei de psihodiagnoza. Astfel, daca dorim sa diagnosticam conduita inteligenta a subiectului ne vom focaliza in mod selectiv atentia observativa pe modalitatea de abordare a sarcinii (subiectul apeleaza la un plan sau procedeaza la intamplare, integreaza eficient, experienta acumulata, reuseste sa-si restructureze conduita de lucru in raport cu cerintele sarcinii, etc).

Ce observam ? a) simptomatica stabila (trasaturile bioconstitutionale).

b) simptomatica labila (multitudinea comportamentelor, conduitelor, fexibile si mobile (verbale, motorii, mnezice, intelectuale, emotionale, etc).

Forme ale observatiei; clasificare dupa:

a) orientarea observatorului: autoobservatie, observatie propriu-zisa.

b) prezenta-absenta intentiei: intamplatoare, sistematica (are un proiect).

c) prezenta-absenta observatorului: directa, indirecta (observator ascuns), cu observator uitat (ignorat).

d) gradul de implicare a observatorului: pasiva, activa.

e) criteriul timp: continua, discontinua (prin esantionare de timp)

f) obiectiv: integrala, selectiva.

Calitatea observatiei depinde de :

- particularitatile observatorului (capacit. de concentrare, tipologie, etc)

- conditiile observarii: scop precis, plan riguros, efectuarea unui nr. optim de

obseravtii.

repere de control=concepte psihologice operationale.

g) Observator participant (participant observation, Vadum si Rankin, 1989). Termenul a fost introdus de sociologul american Eduard Linderman (Univ. Chicago) pentru a desemna indivizii care apartin grupului dar care raporteaza despre grup celor care efectueaza investigatii. Termenul a fost intre timp consacrat sa desemneze acei cercetatori care intercationeaza cu grupul in scopul de a-l cerceta. Ei pot participa ca observatori deghizati sau ca membrii care si-au deconspirat identitatea cu speranta ca vor fi acceptati de grupul tinta. In ambele cazuri nivelul de implicare poate fi foarte diferit de la o cercetare la alta.

Chestionarul
A. Binet, pionier al chestionarului ca metoda de cercetare in psihologie, a alcatuit un chestionar de sondare a caracteristicilor personalitatii foarte mult folosit in S.U.A., dar mai putin in Europa. R.S.Woodworth este primul reprezentant de seama al diagnosticarii personalitatii prin chestionar. Important de mentionat este si chestionarul elaborat de Shiply, in acesta subiectul trebuind sa aleaga intre doua alternative relativ defavorabile.
Chestionarele de personalitate pot fi iimpartite in doua mari categorii: cele care sondeaza o trasatura de personalitate si cele multifazice, care sondeaza mai multe trasaturi. Dupa criteriul obiectivelor psihologice, chestionarele sunt: de adaptare; de atitudini; de interese; de personalitate propriu-zise.

Chestionarele care masoara gradul de adaptare la mediu
Exista aspecte ale adaptarii ce tin de solicitarile si conditiile exterioare si aspecte ce tin de cerintele interioare, iar uneori chestionarele de adaptare pun in evidenta astfel de diferente. Unele deteriorari ale adaptarii au la baza fragilizari ale sistemului hormonal sau al balantelor biologice (socul traumatic, maladiile postoperatorii, toxicozele etc.), altele apar din cauza excesului de mineralo-corticoizi, hiperactivitatii fenomenelor alergice, excesului de alimente excitante etc., sunt provocate de infirmitati.

Exista trei feluri de adaptare:

-adaptare prin asimilarea mediului organizat si optimizat in consecinta, prin acomodare (dorintele se restructureaza in functie de conditiile mediului) si prin deplasare si inlocuire (in cazul in care exista esec se cauta alt mediu si camp de actiune). Chestionarele de adaptare fac de cele mai multe ori evaluari ale acesteia pe sectoare privind adaptarea in familie, in mediul profesional, in cel social etc. Cel mai vechi chestionar de adaptare este chestionarul multifazic al lui R.S.WOODWORTH sau inventarul psihonevrotic P.D.S. - acesta a fost elaborat in timpul primului razboi mondial (1917) si avea in vedere eliminarea din armata a subiectilor anormali psihic. Se solicita raspunsuri la 76 itemi ce se refera la 200 simptome, vizand tendinte ale personalitatii, tendinte schizoide, tendinte paranoide, ipohondrice, impulsive, epiloptoidale, instabile, antisociale. Desi nu mai este folosit, acest chestionar a constituit punctul de plecare pentru foarte multe alte chestionare de adaptare.
Chestionarele multifazice se utilizeaza mai ales in mediul universitar si in cel industrial (BALL).
Un chestionar de adaptare scolara este cel realizat in 1966 de Remmers si Schimberg - a cesta contine 296 itemi clasati in 8 sectiuni, pentru copiii de 15-18 ani. Sectiunile sondeaza: aspecte ale adaptarii scolare, relatiile cu profesorii, atitudinea fata de metodele de lucru, fata de examene;. aspiratiile profesionale si atitudinea fata de propriile aptitudini; caracteristicile personale; conduita in grup; adaptarea in familie; raporturile cu celalalt sex; sanatatea, atitudinea fata de eventualele aspecte proprii varstei; atitudinea fata de lume si viata, morala, filozofie, religie etc.

Chestionare care sondeaza atitudini si aspiratii
In constituirea scarilor de atitudini au adus importante contributii scrierile lui THURSTONE, LICKERT, GUTTMAN, LAZARSFELD, GREEN etc.
Atitudinile se pot sonda si prin testele de situatii care constau in prezentarea de mici istorioare, subiectul trebuind sa precizeze reactiile personajelor. Chestinarele de atitudini folosesc o aparatura matematica speciala. Scara lui THURSTONE, reprezentativa pentru acest tip de chestionare, se refera la probleme privind casatoria, divortul, libertatea presei, problema negrilor etc. Scara lui BOGARDUA masoara 'distanta sociala' - atitudinile unui subiect dat fata de probleme ce se refera la rasa,religie, natiune etc.
Chestionarul lui CARMEN CAMILLERI consta in raspunsuri deschise ce trebuie date la mici istorioare ce solicita atitudini in o serie de probleme referitoare la emanciparea femeii in societatile aflate in curs de dezvoltare. Chestionarul cuprinde 10 povestiri si permite un grad de proiectie.
Dupa H.Pieron, atitudinile sunt reactii dobandite fata de situatii si stimuli, iar dupa Osgood ele au o geneza sociala si permit evaluari.
KLINEBERG deosebeste 5 caracteristici ale atitudinilor:
a) directie - insusirea de a opta pentru o opinie sau alta;
b) gradul - caracteristicile generalizarii atitudinii respective;
c) intensitatea - nivelul pana la care respectiva atitudine este importanta pentru subiect;
d) coerenta - corelatia dintre atitudinea exprimata si conduita zilnica;
e) eficacitatea - spontaneitatea atitudinii de a se pune in evidenta in conduitele corespunzatoare.
Alain Sarton - a reunit un chestionar de intrebari cu raspunsuri multiple (3) la alegere, un chestionar de obstacole (6) cu cate 2 raspunsuri la alegere si 6 chestionare (de cate 3 itemi fiecare, din raspunsuri la alegere din 5 alternative). Itemii chestionarului se refera la :aprecierea propriei sanatati; atitudinea fata de sanatatea proprie; sanatatea altora si conceptul de sanatate; atitudinea fata de satisfactiile imediate ; atitudinea fata de bani; fata de prestigiul moral; atitudinea fata de munca.
Aspiratiile , ca si atitudinile, reprezinta motive ale activitatii organizate in structuri ce constituie un nivel mai mult sau mai putin tensional in procesul proiectarii temporare a personalitatii.
Nivelul de aspiratii se constituie sub influenta:
a) caracteristicilor randamentului si performantelor anterioare, ale unui anumit moment dat;
b) constientizarea posibilitatilor cuprinse in performantele obtinute;
c) constientizarea posibilitatilor si aspiratiilor reale.
Diferentele dintre performantele obtinute si constientizarea nivelului posibilitatilor constituie diferenta denumita de realizare. Ea poate fi pozitiva sau negativa si are ecouri psihologice complexe.
Dembo a realizat un experiment-test ce consta in prezentarea unei sarcini pe care subiectul trebuie sa o execute in prealabil dand referinte cu privire la modul in care va putea sa execute sarcina respectiva si timpul in care o va duce la bun sfarsit. In etapa a doua, subiectul este lasat sa execute sarcina. I se aduce la cunostinta dupa ce a terminat care sunt performantele de timp si calitatea obtinuta si astfel acesta poate aprecia diferenta dintre nivelul de aspiratii si cel de posibilitati. Urmeaza noi interogari de acelasi tip. Schema experimentala cuprinde deci: analiza performantelor efective; analiza performantelor exprimate prin aspiratii; efectele de ajustare ale aspiratiilor prin cunoasterea succesiva a evolutiei performantelor.
Dellay si Pichot au utilizat o schema asemanatoare de psihodiagnosticare a relatiei dintre aspiratii si autoaprecieri care cuprinde tot 10 foi de sarcini. Dupa ce se citeste subiectului primul exercitiu, se cere sa se aprecieze prin nota rezultatul pe care il va obtine si pe cel pe care il doreste. In final se obtin 3 note: o nota de aspiratii - media celor 10 note de aspiratii; o nota de reusite - media celor 10 note de reusita; o nota de autoapreciere.
Diferenta dintre nota de aspiratie pentru o incercare si nota de reusita la incercarea precedenta reprezinta nota de diferenta de scop; diferenta dintre nota de aspiratie pentru o incercare si nota de reusita la aceeasi incercare constituie nota diferentei de estimare; diferenta dintre nota de apreciere si nota de reusita la aceeasi incercare constituie nota de diferenta aspiratii-posibilitati.

Chestionarele de interese
Interesul este un intermediar intre individ si mediu. Exista o dinamica a intereselor, ponderea acestora avand caracteristici si evolutii ample in copilarie si adolescenta. Ele se pot clasifica astfel: temporare - rezolvarea unei probleme,reusita la un examen etc.; direct - a dormi atunci cand iti este somn; indirect - studierea unei limbi staine pentru a ocupa un anumit loc de munca.
Interesul presupune atentie, efort, mobilizare generala a capacitatilor.
Fonteigne este printre primii care au intocmit un chestionar de interese profesionale pentru tinerii de 12-13 ani cu 12 itemi. Acesta cuprinde si intrebari cu privire la opinia parintilor privind interesele profesionale ale tanarului.
Pentru domeniul profesiunilor exista trei tipuri de chestionare de interese: se abordeaza empiric problema vocatiilor si a profesiilor ; se abordeaza problema intereselor prin prisma analizei factoriale ; chestionare de structura logica .
Chestionarul lui Strong cuprinde 400 de itemi vocationali si avocationali pentru diferite profesii si activitati si solicita adolescentilor raspunsuri la alegere din trei ('imi place', 'imi este indiferent', 'nu-mi place'). Au fost inventariate 24 de ocupatii feminine si 47 masculine.
Chestionarul realizat de Kuder cuprinde itemi grupati in scale descriptive, iar interesele decelate au fost ocupationale, persuasive, artistice, literare, muzicale, servicii sociale, clericale etc. pentru fiecare item s-au facut alegeri gradate din trei variante cu o structura diverisficata.
Chestionarul Lee - Thorpe contine scurte descrieri de diferite perechi de profesii, iar subiectul trebuie sa indice acela sau acele ocupatii si profesii pe care le prefera din cele sase grupe de profesii prezentate in chestionar, si anume profesii sociale, naturale, mecanice, afaceri, stiinta.
Chestionarul Edwards contine 240 de itemi cu raspunsuri perechi (alegere fortata). Dupa un timp, intrebarile se repeta, fapt ce permite compararea rezultatelor. Pot aparea rezistente la raspunsuri, neglijente, confuzii, erori involuntare si voluntare.
Chestionarul s-a construit prin stabilirea situatiei statistice a fiecarui raspuns privind diferite activitati vocationale si avocationale.
Chestionarul lui Lacerbeau (1965) dispune de 72 itemi, avand sensibiliate pentru subiectii de 10-12 ani. Pe fiecare din cele 4 pagini ale testului se afla 18 ocupatii evocate, iar subiectii trebuie sa aleaga 6 ca preferate si 6 ca respinse, celelalte ramanand neutre. Sunt continute ocupatii tehnice, intelectuale, sociale, sportive, legate de natura, de comert, artistice, manuale si imaginative. In cadrul fiecarei grupe se prezinta activitati teoretice si practice. In cotatie s-au acordat 2 puncte pentru raspunsurile preferentiale, un punct la cele nealese si nerespinse si 0 puncte pentru cele respinse.
Chestionarul Martin Irle cuprinde referiri la 9 activitati profesionale printr-un labirint cu sisteme de raspunsuri la alegere din patru.
Chestionarul de interese Baumgarten presupune alegerea unui catalog de carti, repartizate pe domenii.
In psihodiagnosticarea intereselor se utilizeaza si metoda completarii de fraze ( metoda proiectiva).
Testul Twenty Statement Test (TST), elaborat de McPartland, este sensibil la conturarea conceptiei despre sine, punand in evidenta in mod proiectiv dimensiuni ale intereselor si pozitiei pe care acestea le ocupa in preocuparile subiectului. Testul cuprinde propozitii ce incep cu 'Eu sunt'.

Chestionarele si testele de personalitate multidimensionate
Acestea diagnosticheaza una sau mai mute trasaturi de personalitate, avand in atentie aspecte ale temperamentului sau ale caracterului.
Chestionarele de personalitate pentru copii ESDO, aplicabile de la 6 la 10 ani, cel al lui Porter si Cattell (HSPQ), aplicabil de la 12 la 17 ani, si chestionarul 16 P.F. au toate structura de analiza factoriala si acopera studiul unor aspecte ale personalitatii de la 6 ani la varsta adulta. CPQ cuprinde variante paralele A si B, fiecare avand cate 70 itemi. HSPQ cuprinde 140 de itemi, iar CPQ - 14 factori.Factorii implicati sunt:
A= ciclotimic, schizotimic;
B= inteligenta generala (g);
C= stabilitate emotionala, nevrosism general;
E= dominanta-supunere;
F= caracter deschis-inchis;
G= caracter pozitiv, caracter afirmat;
H= ciclotimic, schizotimic (diferit fata de factorul A);
I= sensibilitate emotionala, maturitate;
L= tendinta paranoica, increderea;
M= boemism, spirit practic;
N= satisfactie,simplicitate;
O= neincredere nelinistita, incredere calma;
Q1= radicalism, conservatorism;
Q2= infumurare, lipsa de hotarare;
Q3= control al vointei, instabilitate de caracter;
Q4= tensiune nervoasa sau lipsa de tensiune nervoasa;
D= temperament flegmatic;
Y= introvertit, extrovertit.
Raspunsurile la chestionar s-au structurat ca raspunsuri fortate (da sau nu).
Tot un chestionar pentru copii (9-13 ani) este chestionarul Carl Rogers (APR). Chestionarul are 6 parti in care se cer subiectului:
I. optiune profesionala (raspuns la alegere cu trei preferinte);
II. alegerea unor aspecte relative la viata personala (cum ar prefera sa fie - mai puternic, mai linistit etc.);
III. indicarea a trei persoane pe care le-ar alege daca ar trebui sa mearga intr-un desert;
IV. sa spuna in ce masura seamana cu o serie de copii a caror prezentare de calitati se face in propozitii si in ce masura ar dori sa le semene;
V. sa raspunda la intrebari cu alegeri multiple privind probleme ale vietii sociale;
VI. sa claseze in ordine de preferinta membrii familiei sale.
Rezultatele celor sase subteste sunt combinate pentru a obtine patru note diferite si anume: note ale sentimentului de inferioritate personala, note ale inadaptarii sociale, note de adaptare familiara, note de reverie treaza etc. pentru fiecare exista trei grupuri (superior, mediu, inferior).
Chestionare pentru copii au realizat si Raynolds (1928), Justin (1933) - cauzele care ii fac pe prescolari sa rada, Valentine (1930) si Ellesor (1933) au studiat caracteristicile fricii si cauzele fricii la copii, Serara si Sears (1940) au efectuat experimente de frustrare alimentara la sugarii de 6 luni, Dembo, Barker, Lewin (1940) au pus in evidenta o serie de aspecte ale personalitatii copiilor prin deprivarea de jucarii, Yarrow (1940) a studiat reactiile globale la dificultati ale prescolarilor, Kost a studiat reactiile la sarcini complicate si grele, Zeigarnik a dat sarcini de memorare dificile, dar a adaugat in cadrul situatiilor dificile sugestii pozitive si negative, urmarind efectul lor, ce si cat a fost retinut din situatiile consumate de catre copii de diferite varste.
La Universitatea din Bucuresti s-a efectuat un test de sugestibilitate. Testul S.B.U. se compune din 12 pagini cu cate 15 serii (itemi) de cate trei figuri sau imagini asezate in succesiune verticala. Cele trei imagini sau figuri geometrice din seriile fiecarei pagini sunt identice, dar asezate in pozitii diferite. Mentionandu-se faptul ca nu are importanta pozitia imaginilor, se cere subiectilor sa determine care imagine din cele 3 este diferita (elementul indicator) de celelalte doua. Raspunsurile existente si abtinerile s-au considerat ca fiind supuse sugestiei (latente), in timp ce raspunsurile prin care se identifica o imagine dintrei ca fiind diferita se considera ca fiind o expresie a sugestiei de fond. Pentru fiecare 2 pagini (3 itemi) se modifica instructajul dupa o pauza in care desenarea din memorie a setului de imagini vazute. Cele 6 tipuri de instructaj au permis sa se puna in evidenta dominanta relativa a sugestibilitatii directionata spre autoritatea fata de aceea ce este implantata in conditiile competivitatii si relatiilor sociale curente.
Testele de personalitate ale lui A. Descoendres sunt teste de rationamente morale, teste ce constau dintr-o serie de cartonase pe care se scriu o serie de texte scurte, ce cuprind momente de solicitare a aprecierii morale si sunt gradate in ceea ce priveste complexitatea si caracteristicile actelor morale incluse in povestirile date spre apreciere. Subiectii trebuie sa aranjeze cartonasele dupa gravitatea ce le-o conferma.
Pentru afectivitatea sociala si familiala se utilizeaza test-filmul lui R. Gille care cuprinde 69 de sectiuni cu imagini. Subiectul trebuie sa se plaseze el insusi in desen in pozitia pe care ar dori-o personal si pe care o noteaza printr-un semn conventional (o mica cruce). Cele 69 de intrebari se refera la atitudini cu privire la familie, la colegi, profesori si munca scolara.
Testul lui Rosenzweig si Smith au studiat efectele recompenselor. Hurloch a utilizat lauda si blamul (1952).
Au fost efectuate chestionare de personalitate si pentru adolescenti, pentru investigarea surselor de anxietate (Ortin, 1952), ori pentru investigarea caracteristicilor reactiilor emotionale (Finger, 1947).
Jersild si Tach (1949) au studiat pe copiii intre 6-18 ani, evolutia cauzelor si atributelor fericirii printr-un chestionar ce se referea la cea mai fericita zi din viata.
Chestionarul pentru adulti elaborat de Hugh M. Bell are menirea de a pune in evidenta trasaturi de personalitate, deficite de adaptare a subiectilor la diferite aspecte si structuri ale mediului in care evolueaza.
Chestionarul lui ROBERT G. BERNREUTER (1931) cuprinde 125 intrebari. Raspunsurile obtinute (da sau nu) pot fi utilizate in diferite tipuri de calcule. Permite sa se diagnosticheze tendintele nevrotice, trasaturile de autosatisfactie, autosuficienta, trasaturi de intro si extroversiune, caracteristici de dominanta-supunere, incredere in sine si sociabilitate.
cuprinde 101 itemi impartiti in 10 sectiuni Chestionarul CORNELL INDEX, elaborat de WEIDER, WOLF, BREDMANN, MITTELMANN, WECHSLER, ce corespund unor zone speciale de conduita. Exista doua variante pentru militari si o forma pentru civili. Este aplicabil la subiectii de cultura medie.
Chestionarul de temperament al lui JOY P. GUIFORD si W.S. ZIMMERMANN (GZ) grupeaza sub forma unui chestionar multifazic factorii mai bine stabiliti. El cuprinde 300 itemi cu raspuns la alegere si acopera 10 trasaturi de personalitate si implicit de temperament, stabilitate emotionala, obiectivitate, bunavointa, tendinte de reflexie, relatii personale, masculinitate.
Chestionarul lui JOY P. GUILFORD (1934) identifica factori de baza si factori de grup ai personalitatii. Chestionarul are trei directii de investigatie in care sunt cuprinse urmatoarele aspecte:
1)S= tendinte sociale de introversie;
T= tendinte ideative de introversie;
D= depresie;
C= tendinte cicloide;
2)G= activitatea generala;
A= submisie ascendenta;
M= masculinitate/feminitate;
I= inferioritate;
N= nervozitate;
3)O= obiectate;
Co= cooperativitate;
Ag= agresivitate.