Teren premorbid si varsta

Teren premorbid si varsta

Asupra discutatului premorbid, varsta va juca un rol deosebit fiind o coordonata majora la care se va referi dinamica si specificitatea oricarui tablou clinic; exista o nevroza a adolescentului, una a adultului, si alta a batranului, ca si o boala afectiva a maturitatii si una a involutiei, aceste delimitari fiind de aceasta data modificate nu doar in forma ci si in continut.

Patologia psihiatrica se leaga si se va lega de experienta traita. Continutul trairilor patologice este uneori absurd, dar niciodata abstract. Dependenta experientei traite de varsta nu trebuie demonstrata, dupa cum nu vom mai insista asupra felului in care varsta intervine in structura personalitatii.

Vom mai nota ca factorul varsta va interveni in determinarea formala a aspectului clinic prin rolul pe care il joaca asupra fondului somatic care va prezenta bineinteles caracteristicile ce nu vor fi desigur confundate cu boala sau consecintele acesteia, asa cum nu vom face nici in cazul structurilor psihice.

Senescenta, adolescenta, climacteriul nu sunt nici boli, nici cauze de boli, nici terenuri patologice in sine, ci doar aspecte de sinteza ale modificarilor induse de varsta. Desigur continuarea eforturilor de delimitare si descriere a normalului, a sanatatii in perioadele "critice" ale existentei, vor aduce o mai corecta abordare a aspectelor patologice de la aceste varste.

Importanta factorului varsta este relevata si de modificarea tablourilor clinice la acelasi individ odata cu inaintarea in varsta. Cat din aceasta se datoreaza evolutiei bolii si cat modificarilor normale pe care individul in unitatea sa biopsihosociala le sufera odata cu trecerea timpului, este o intrebare care nu are in momentul de fata un raspuns adecvat.

"Sensul personal al vietii"

Aceasta notiune dezvoltata de Gustav Jung la inceputul secolului XIX incearca sa dea un inteles dezvoltarii individuale catre autonomie si implinire. Jung G sustine existenta unui continut obiectiv al psihicului (Sine) cu care Eul intra in relatie in procesul de individuare. Autoactualizarea continuturilor obiective ale Sinelui conduce la o identitate stabila si continua a Eului. Boala psihica ar intrerupe acest proces, l-ar bloca sau ar provoca regresie. Maslow AH (1993) citat de Minulescu M dezvolta un set de indici tipici pentru o persoana care a atins nivelul maxim de autorealizare. Aceste persoane:

sunt limpezi in modul de a percepe realitatea si capabile sa accepte ambiguitatile existentei;

se accepta pe sine si pe ceilalti si traiesc doar intr-o minima masura starea de anxietate sau vinovatie legata de sine;

se comporta spontan si gandesc cu fantezie, dar nu total neconventional;

nu sunt centrate pe propria persoana ci, mai degraba, pe o anumita problematica;

sunt capabili sa priveasca viata cu obiectivitate, desi adesea cauta solitudinea;

se comporta intr-o maniera independenta fara a fi si rebeli;

iubesc viata;

au trairi de extaz, chiar legate de sentimentul de putere, au momente cand creeaza, cand par a stapani necunoscutul;

sunt implicati social identificandu-se simpatetic cu orice om;

pot avea experiente interindividuale profunde, dar de regula cu putini oameni;

respecta fiinta;

stiu diferenta dintre mijloc si scop si nu se nelinistesc de faptul ca ar trebui sa suporte un anumit mijloc pentru a atinge un scop;

le este propriu un sens filosofic al umorului, spontaneitatii, jocului si nu sunt caracterizati de agresivitate fata de ceilalti;

sunt capabili sa descopere probleme si sensuri mai ales in domeniul pe care sunt centrati;

nu permit "culturii" sa ii controleze.