Sociologia europeana si modernitatea japoniei

SOCIOLOGIA EUROPEANA SI MODERNITATEA JAPONIEI

Ken'ichi Tominaga-

1.INTRODUCERE

Conceptul de "modernitate" s-a conturat prin miscarea spirituala a Iluminismului din secolele XVII si XVIII. In multe privinte , sociologia , precum stiintele politice si economice inaintea sa ,a devenit mostenitoarea Iluminismului ."Modernitatea" este astfel un concept in primul rand european , iar accesul Japoniei la aceasta s-a produs prin intermediul sociologiei europene.

Telul prezentului eseu este acela de a descrie receptarea in Japonia a gandirii sociologice europene. Sociologia europeana a avut o influenta considerabila asupra dezvoltarii sociologiei japoneze , iar reversul, n-a fost cazul . O explicatie pentru aceasta este faptul ca impulsul moder- nizarii in Japonia a venit intotdeauna dinspre vest (Tominaga 1990:39) si a fost considerat ostil fata de infranarea culturii traditionale japoneze. Aceasta miscare dinspre vest a dobandit un caracter oficial in 1855, cand guvernul Tokugawa a infiintat Institutul pentru Cercetarii Externe care a devenit Universitatea din Tokyo in 1877. Printre studentii expediatii in Europa s-a aflat Amane Nishi , care l-a introdus ulterior pe Auguste Comte in Japonia.

Ideile care au stat la baza sociologiei cultivate mai intai de Saint- Simon si Comte, si mai apoi de Durkheim in Franta si Herbert Spencer in Anglia , sunt rezumate in fraza "auto-cunoasterea societatii civile" (Shinmei 1554:49). In Germania , unde idealismul a fost substituit Ilumini- smului , traditia sociologica a fost oarecum diferita. Trebuie doar sa comparam lucrarile lui Georg Simmel si Max Weber ,cu cele ale lui Durkheim.Cu toate acestea , pot fi identificate urme ale Iluminismului in lucarile lui Simmel si Weber. Cartea lui Simmel"Uber sociale Differenzierung"si conceptul lui Weber de "rationalizare"sunt exemple elocvente in acest sens. Invatatii japonezii s-au indreptat catre sociologie pentru a arunca putina lumina asupra conceptului de "modernitate".

"Modernizarea" este un concept multi -dimensional. El poate fi impartit in patru elemente distincte:

1.modernizarea economica (industrializarea);

2.modernizarea politica (democratizarea);

3.modernizarea sociala (infaptuirea libertatii si egalitatii); si

4.modernizarea culturala (orientarea catre rationalism).

Ariile care sunt de cel mai mare interes in sociologie sunt 3 si 4, 1si 2 fiind doar de un interes periferic.

Ne vom incumeta sa schitam procesul modernizarii in Japonia si sa determinam impactul sociologiei europene asupra situatiei din acea tara.

2.MODERNIZAREA TIMPURIE IN JAPONIA

Europa secolului al XV-lea si al XVI-lea a fost marcata de epoca descoperirilor. Treptat, Europa a inceput sa fie deschisa la influente noi si sa se indrepte catre era moderna. Reforma din secolul al XVI-lea si revolutia din secolul al XVII-lea, au eliberat Europa de sub dominatia bisericii catolice. S-a netezit astfel calea spre revolutiile democratice, Iluminism si Revolutie Industriala.

Dar ce se petrecea in Japonia in aceasta perioada ? Dupa cum a aratat Tetsuro Watsuji , epoca razboaielor civile din Japonia dintre 1467 si 1573 au marcat perioada tranzitiei catre epoca moderna.(Watsuji-(1950) 1963). Aceasta perioada de istorie japoneza a fost in prealabil descrisa in termeni extrem de negativi, drept o epoca neagra, in care oamenii de rand erau supusi unor suferinte excesive. Recent a fost recunoscut totusi ca,de fapt, tocmai in acea perioada incepuse adevaratul impuls si modernizarea. Daimyos a incurajat cultivarea de noi suprafete cu orez si dezvoltarea unor noi sisteme de irigatii, mine si industrii. Puterea productiva a crescut si s-a inregistrat o crestere considerabila a activitatii comerciale. Aceasta a condus la dezvaltarea oraselor negustoresti. Aceasta a fost perioada in care Daimyos a inventat orasul -castel in care s-au mutat de la tara multi razboinici, dar si negustori.

Legaturi comerciale au fost stabilite in acea perioada intre Japonia si Ryukyu, Coreea, China si Asia de sud-est. Au fost stabilite legaturi cu negustorii si misionarii din Spania si Portugalia. Drept urmare, Francis Xavier a venit la Kagoshima in 1549 si si-a inceput activitatea de misionar crestin, pentru prima data in Japonia.Pe la inceputul secolului al XVII-lea, vase comerciale japoneze au inceput sa viziteze Thailanda, Vietnam, Cambogia, Malayezia, Java, Filipine si Macao si asezari japoneze au luat fiinta in Thailanda, Vietnam, Cambogia si Filipine.

Toate acestea au luat fiinta atunci cand guvernul Tokugawa a ajuns la putere in 1603.Japonia a fost de-a dreptul zavorata in 1653 spre a nu permite patrunderea influentelor straine, si toate orientarile catre modernizare au fost in mod brusc oprite. Activitatea misionara crestina a fost ingaduita sub lorzii feudali Kagoshima (Shimazu). Yamaguchi (Ouchi) si Bungo (Ohtomo) i-au permis lui Xavier sa se angajeze in activitatea de misionar intre anii 1549 si 1551. Iar cand Luis Frois a vizitat Nobunaga Oda in Kyoto, Nobunaga i-a acordat o autorizatie de a conduce activitatea sa misionara in Japonia. Hideyoshi Toyotomi a acceptat ,de asemenea, crestinismul, desi mai mult in interesul mentinerii legaturilor comerciale vitale.

In anul 1611 el a exilat misionarii din toate orasele aflate sub controlul guvernului Tokugawa si a distrus bisericile din acest oras. Dupa moartea lui, cel de-al treilea Shogun Jemitsu a inchis efectiv tara in anul 1653, impiedicand patrunderea vaselor straine in Nagasaki si interzicand calatoriile si corespondenta cu strainatatea. Drept urmare, Japonia a fost retezata de la influentele Occidentului pentru aproape doua sute de ani.

Sub regimul Tokugawa, Japonia a fost efectiv indepartata de la evolutiile din Apus in toate ramurile stiintei naturale si sociale, cu exceptia medicinei si astronomiei. Confucianismul a devenit invatatura oficiala. Intrucat elementul moral al confucianismului a fost cladit pe mentinerea sistemului traditional al familiei patriarhale, si pe ierarhia status-ului feudal, abia daca acesta (elementul moral) a reprezentat o forta pentru o schimbare sociala si politica, dinamice. Situatia s-a schimbat din nou, dupa Restauratia Meiji, cand Japonia s-a deschis din nou influentelor occidentale.

Dupa Restauratia Meiji, intelectualii japonezi au evitat Confucianismul si s-au intors cu fata catre Vest. Ei au descoperit faptul ca Revolutia atiintifica, Iluminismul si Revolutia Industriala au produs mari schimbari in Europa, si ca aceasta se afla mult mai inainte pe drumul modernizarii decat Japonia. Japonezii au decis sa recupereze ramanerea in urma. Yukichi Fukuzawa, parintele Iluminismului in Japonia a pledat pentru "tintirea catre civilizatia occidentala". El a facut distinctia intre "civilizatia exterioara" (alimente, imbracaminte, locuinte, tehnologie si lege) si "civilizatia interioara" (dezvoltare intelectuala si spirituala). Prima era usor de dobandit, sustinea el, pe cand cea de-a doua se arata a fi mai mult decat o provocare (Fukuzawa 1959b:16-22).

Sociologia europeana a furnizat o cheie pentru "civilizatia interioara" occidentala. Ceea ce descrisesera Comte, John Stuart Mill, Spencer, Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber,era felul in care societatea si cultura moderna se diferentiau de societatea si cultura premoderna. Aceasta a oferit ganditorilor Iluminismului Meiji ,ceea ce ei au nevoie, iar introducerea sociologiei europene in Japonia, era o modalitate de capturare a "civilizatiei interioare" exclusive a Occidentului.

Dupa cum arata deja, Amane Nishi a fost cel care l-a introdus pe Comte in Japonia. Este interesant de observat totusi, ca Spencer s-a dovedit mai popular, si ca de fapt a fost introdus inaintea lui Comte. Operele fundamentale ale lui Spencer au fost repede traduse in limba japoneza, deoarece ele s-au identificat cu doleantele Miscarii Democratice Liberale intr-o perioada Meiji timpurie. Lucrarea lui J.S.Mill despre libertate si egalitate, a fost de un covarsitor interes in aceasta perioada. Comte, desi (el) a precedat pe altii, a patruns in forma sa originala in Japonia, atunci cand guvernul Meiji isi consolida puterea si cand a fost stabilita Dieta Nationala. Compatibilitatea "ordinii si progresului", ideea de baza a majoritatii lucrarilor lui Comte, a devenit in modul cel mai evident, o problematica din aceasta perioada. Cartea lui Lorenz Von Stein a prezentat interes birocratilor Meiji, deoarece ea se referea la organizarea privita "de sus".

Este interesant de remarcat faptul ca un alt conteporan al lui Comte, Mill si Spencer, pe nume Karl Marx, nu a fost introdus in Japonia de catre ganditorii iluministi. Aceasta se poate explica partial, prin faptul ca el era considerat drept subversiv. Probabil ca acest fapt are mai mult de-a face cu interesul mai acut al intelectualilor Meiji fata de procesul de modernizare in sine, decat de consecintele sale.

Prima generatie de sociologi europeni care ii include pe Saint-Simon, Comte, Mill, Spencer, Stein si Marx, a fost in mod ferm situata in afara cercurilor academice. In contrast cu acestia, cei care au sintetizat ceea ce vom numi "a doua generatie", respectiv Durkheim in Franta, Tonnies, Simmel si Weber in Germania, si Small si Giddings in Statele Unite ale Americii, au atras sociologia in sistemul universitar in perioada tarzie a secolului XIX, si cea timpurie a secolului XX. Ei au depus eforturi pentru a largi nivelul invataturii specializate si pentru a stabili o metodologie sociologica. In acasta faza, sociologia germana a fost cea care a avut cea mai mare influenta in Japonia. Inainte de toate, adresarea lui Simmel cu termenii de "sociologie formala" a fost cea care a marcat despartirea dintre primele doua generatii. Parerile erau impartite intre sociologia "specializata" a lui Simmel si sociologia "sintetica" apartinind lui Comte si Spemcer, Simmel devansindu-i pe adeptii sociologiei "sintetice". Max Weber a devenit pentru prima data cunoscut in Japonia in anii 1920, mai intai prin intermediul tezei sale despre "spiritul capitalismului" iar mai tarziu prin concepte precum "tipul ideal" si "sociologia interpretativa". Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, contributia adusa de Weber sociologiei a inceput sa fie cunoscuta in toata complexitatea sa. Teoria actiunii sociale emise de Weber, contributia sa la sociologia economica, la sociologia dominatiei, sociologia religiei si dreptului, n-au incetat a avea o larga raspandire in Japonia nici in perioada postbelica. Interesul pentru Durkheim dateaza, de asemenea, din anii 1920. Primul subiect de interes pentru opera lui Durkheim a fost cel al ideii despre modernizare ("de la solidaritatea mecanica la solidaritatea organica") si despre regulile metodologiei sociale. Dupa razboi, lucrarile sale despre morala, despre sacru versus profan si studiul sau asupra sociologismului au inceput sa atraga atentia. Comparativ, a existat putin interes fata de mostenitorii lui Spencer , precum Bagehot si Hobhouse , si contemporanii lor in sociologia britanica. Sociologistii americanii precum Summer, Ward, Small si Giddings, au atras un oarecare interes in Japonia antebelica.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dezvoltarea sociologiei in Japonia a fost in mare masura influentata de ceea ce se petrece in America. Pentru un timp, numele lui Talcott Parsons a fost aproape sinonim cu sociologia americana. Mostenirea lui Parsons a fost explorata in mai mare profunzime in Europa decat America, rezultatul fiind faptul ca sociologia japoneza s-a intors inca o data catre Europa in anii optzeci (1980). Sociologisti precum Jurgen Habermas si Niklas Luhman atrag interesul in Japonia contemporana. Traditia europeana a pastrat o urma pe fata americanizarii coplesitoare , in aceea ca sociologia stiintei si ideologiei lui Karl Manheim a continuat sa atraga interesul sociologilor din Japonia postbelica. Situatia se schimba din nou, acum cand "sfarsitul ideologiei" este asupra noastra in perioada de declin a marxismului si a revolutilor democratice din Europa de Est.

In sectiunile urmatoare, vom examina mai in detaliu impactul acestor trei generatii de sociologisti europeni asupra dezvoltarii acestei discipline in Japonia.

3.SOCIOLOGIA EUROPEANA A PRIMEI GENERATII

3.1.John Stuart Mill si Herbert Spencer

Publicarea in perioada 1872-1876 a lucrarii "Un indemn la Invatare" apartinand lui Yukichi Fukuzawa a marcat inceputul Iluminismului in Japonia. Desi ea nu s-a referit in mod explicit la Montesquieu, Rousseau, J.S.Mill sau Spencer, gandirea sociala a lui Fukuzawa a reprezentat o radicala distantare de ideile Confucianismului. Fukuzawa considera fiintele umane egale prin natura lor: ele toate dispuneau de drepturi civile, iar legile erau alcatuite de poporul insusi sub conducerea unui guvern democratic. Fukuzawa a insistat cu tarie asupra mai putin reunitei teorii apartinand de American Wayland a drepturilor naturale din Europa secolului al XVIII-lea (Fukuzawa 1959a).In conceptia lui Fukuzawa, guvernarea Meiji a fost despotica si majoritatea poporului japonez a fost infometata de stiinta. El a pornit sa remedieze aceasta lipsa de iluminare si sa dezvolte ideea drepturilor naturale. In 1874, Taisuke Itagaki, liderul Miscarii Liberal -Democratice, a revendicat crearea unei Diete Nationale. Aceasta a alimentat interesul pentru libertate, egalitate si drepturile naturale printre intelectualii perioadei. Publicarea traducerii lucrarilor "On Liberty " ("Despre Libertate") de J.S.Mill si "Social Statics" ("Statisticile Sociale") de Spencer, fructe ale contactelor anterioare cu Europa, a contat foarte mult pentru sprijinirea acestor evolutii.

Spencer a fost tradus si citit in mai mare masura decat Mill, in principal din cauza intereselor de cercetare ale primului profesor de sociologie la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Cartea lui Spencer -"StatisticileSociale", pentru prima data publicatain traducere in perioada 1881-1884, a fost prezentata ca "manualul Miscarii Liberal-Democratice", atat de mareera importanta ei pentru dezvoltarea democratiei in Japonia. Mare parte din succesul cartii poate fi atribuit criticii formulate de Spencer la adresa lui Bentham, ceea ce a fost intr-o mare masura pe placul cititorilor sai japonezi. Capitolul intitulat "Dreptul de a ignora Statul" a captat imaginatia poporului oprimat. Spencer insusi a fost consultat intr-o serie de ocazii cu privire la proiectul Constitutiei Japoneze . Spencer si-a exprimat indoiala fata de abilitatea japonezilor de a se elibera de jugul despotismului.

Este interesant de observat ca Spencer a fost in egala masura pretuit de guvernul Meiji insusi, si de oponentii sai democratici. Sociologul japonez Ikutaro Shimizu a facut aprecierea ca aceasta se datora faptului ca Spencer avea "doua suflete" (Shimizu 1936:64). Aceasta apreciere era poate mai aproape de adevar pentru a spune ca japonezii au avut unul. Dupa promulgarea Constitutiei Meiji din 1889 si infiintarea Dietei in 1890, radicalismul Miscarii Liberal -Democratice a scazut. Itagaki, fostul lider, a devenit Viceprim-ministru in 1898, insa Spencer a fost dat uitarii.

3.2. Saint Simon si Auguste Comte

Daca Spencer a fost urmasul Iluminismului in Marea Britanie, Saint-Simon si Comte au fost urmasii sai in Franta. Saint-Simon si Comte au fost primiti totusi, foarte diferit in Japonia. Saint-Simon, precum Robert Owen si Francois Fourier, a fost pentru mult timp indepartat, fiind considerat un socialist "utopic".Aceasta nu a durat doar pana cand sociologistii japonezii Hisatoshi Tanabe si Keiichi Sakamoto au preluat ideea lui de progres si conceptiile sale despre "industrialism", respectiv pana cand (el) a inceput sa creasca in popularitate. Traducerea recenta semnata de Hiroshi Mori, a scrierilor complete ale lui Saint-Simon, au dat un plus deimpuls discipolilor lui Saint-Simon in Japonia. (Mori 1987-1988).

Tanabe a inceput de la studierea lui Durkheim, si din acest punct a pornit inapoi catre Comte, de la Comte la Saint-Simon. De la Saint-Simon a trecut la Condorcet si la Enciclopedisti, si de aici la Montesquieu, Pascal si Descartes. Din punctul sau de vedere, individualismul agresiv al Enciclopedistilor a fost cel care a subminat solidaritatea sociala a societatii franceze,desi a reusit sa demonteze puterea regimului stravechi. Dupa parerea lui Tanabe, Saint-Simon si Comte au furnizat un contur ideal acestei tendinte, prin scoaterea la iveala a unor cai de reconstructie a ordinii sociale.

Sakamoto a vazut in Saint-Simon forta conducatoare din spatele Revolutiei Industriale din Franta. El a dejudecat elementul social din conceptia lui Saint-Simon. Dupa Sakamoto, principala riposta a argumentului lui Saint-Simon a fost aceea ca industrializarea rezultase din transferul puterii politice de la aristocratia latifundiara si proprietarii de capital, la oameni de stiinta si industrialistii. Sakamoto a subliniat legatura esentiala dintre activitatea lui Saint-Simon si Comte (Sakamoto 1961:61-180).

Asa cum am evidentiat intr-un punct al lucrarii de fata (Tominaga 1965 b:16-66), multi teoreticieni americani preocupati de industrializare si modernizare au facut trimiteri directe la Saint-Simon, desi ei nu au constientizat intodeauna indatorarea lor fata de omul care a sustinut industrializarea in Franta cu o suta cinzeci de ani in urma.

Lui Tongo Takabe I se datoreaza in cea mai mare masura introducerea lucrarilor lui Auguste Comte in Japonia. El a scos in evidenta paralelismele dintre conceptia lui Comte si regimul imperial al Japoniei (Takebe 1904-1918). Este interesant de comparat abordarea lui Takabe cu cea a predecesorului sau la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Dizertatiile lui Toyama despre Spencer au dovedit influenta Iluminismului european asupra vietii intelectuale japoneze in perioada timpurie a erei Meiji. Abordarea lui Takebe, pe de o parte, a reflectat influenta crescanda a nationalismului care se dezvoltase in urma conflictelor Sino-Japoneze si Ruso-Japoneze de la mijlocul deceniului 1890, pana in jurul anilor 1910.

Adesea a fost sustinut faptul, desi lipsit de fundament, ca, coservatorismul lui Takebe l-a reflectat pe cel al lui Comte (Saitoh 1976:222). Totusi, nu despre acesta este vorba, Saint-Simon si Comte erau in mod cert conservatori prin aceea ca ei cautau sa restaureze ordinea dupa tulburarile produse de Revolutia Franceza. Dar viziunea lor a fost republicana mai degraba, decat regalista. Takabe, pe de alta parte, cauta intoarcerea la status quo, stravechiul regim al Japoniei Traditionale.

Exista trei studii renumite ale lui Comte in japoneza: Shinmei (1935); Honda (1935); Shimizu (1978). Ma voi referi aici doar la cel mai recent. Shimizu contra-argumenteaza faptul ca intentia intelectualilor japonezi de a moderniza Japonia considera Revolutia franceza si Iluminismul ca furnizori ai unui real imbold pentru schimbare in tara lor. Mai tarziu, in zorii Revolutiei Ruse din 1917, conceptia marxista prevalat, si ambele revolutii erau vazute ca expresii ale luptei de clasa. Dupa opinia lui Shimizu, intelectualii japonezii ai anilor 1920 si 1930, au fost puternic influentati de Comintern pentru faptul ca l-au respins pe Comte, care criticase Revolutia Franceza si se distantase de Iluminism. Shimizu nu este de acord cu faptul ca Comte, si astfel sociologia ca intreg erau considerati antagonici marxismului (Shimizu 1978:53-70, 107-119).

3.3. Lorenz von Stein si Karl Marx in Japonia

Sociologia germana a fost prima introdusa in Japonia prin lucrarea lui Lorenz von Stein. Guvernul Meiji a cautat la Stein o cale de institutionalizare a puterii statale in Japonia. Birocratii guvernamentali erau trimisi la Viena spre a urma cursurile lui Stein, ale caror traduceri fusesera publicate de catre Nagao Aruga in 1889. Elementul din lucrarea lui Stein care a atras cel mai mult atentia in Japonia a fost distinctia dintre stat si societate. Statul era privit ca un organism considerandu-l pe Rege ca pe "eul propriu", Dieta ca "vointa" si guvernul ca "actiune".

Marx a inceput sa fie cunoscut in Japonia doar la cotitura secolului, cu mult timp dupa Mill, Spencer, Comte si Stein. Primul partid socialist in Japonia, Partidul Social-Democrat, a fost fondat in 1901, dupa modelul SPD-ului german al anilor 1890. In foarte scurt timp el a fost interzis de guvernul din acea vreme. Deoarece scrierile lui Marx si Engels nu erau inca accesibile in traducere, studiile de socialism ale lui Kohtoku, publicate in 1901si 1903, au reprezentat o introducere la lucrarile lor.

Scrierile lui Marx si Engels nu au fost introduse in Japonia de catre sociologi. Aceasta nu inseamna, totusi, ca sociologii nu s-au angrenat in teoria socialista. Kohtoku explicase dezvoltarea socialismului in termenii legii evolutiei sociale, cu care japonezii se familiarizasera prin intermediul lucrarilor lui Spencer si Nagao Aruga. Intr-adevar, sociologul japonez Kishimoto insistase ca aspiratiile si valorile socialismului sa fie studiate ca parte a sociologiei. Sociologia, socialismului si problemele sociale erau inextricabil legate intre ele in Japonia de sub guvernarea Meiji, la sfarsitul secolului XX. Sociologia era considerata teoria evolutiei sociale, iar evolutia sociala era perceputa drept o cale de rezolvare a problemelor sociale provocate de dezvoltarea capitalista. (Kawamura 1973-1975,I:185-199;Akimoto 1979:97-99).

Succesul Revolutiei Ruse in 1917 a insemnat faptul ca leninismul devenise ortodoxia Miscarii Comuniste Internationale. Socialismul non-revolutionar si reformismul social fusesera excluse din acel ortodoxism. Intrucat centrul dezbaterii s-a deplasat catre economa marxista, sociologia a inceput sa fie considerata ca un domeniu periferic in Japonia din timpul guvernarii Meiji. In pofida acestei schimbari de accent, sociologia japoneza inca si-a mentinut legaturile cu marxismul. In 1929 a aparut o traducere in japoneza a lucrarii lui Bucharin "Materialismul istoric" devenind o carte foarte citita. Legaturile dintre materialismul istoric si "Sociologia Marxista" au fost restabilite, desi aceasta conexiune a fost fierbinte disputata printre sociologii japonezii in anii 1930. Shimizu a fost de parere ca cele doua erau fundamental incompatibile, pronuntandu-se ferm in favoarea materialismului istoric (Shimizu 1933). Este interesant de observat ca Shimizu nu a incetat niciodata sa se considere un sociolog. El si-a schimbat pozitia in anii 1950, admitand faptul ca relatia cu psihologia sociala americana i-a modificat atitudinea fata de marxism (Shimizu 1950).

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia si marxismul au incetat de a mai fi considerate fundamental antagonice. Multi sociologi japonezi au inceput sase prezinte ca fiind marxisti. A existat chiar o tentativa de a formula teoria lui Marx ca pe "teorie sociala" (Hosoya 1979).Totusi, sociologii marxistii din Japonia au avut tendinta de a se devota mai degraba exegezelor critice,decat studiilor empirice ale societatilor socialiste. Consecvent, influenta sociologiei a inceput sa se estompeze in zorii introducerii in Uniunea Sovietica a perestroicii si a reformelor democratice care au maturat Europa de Est in 1989.

4. SOCIOLOGIA EUROPEANA A CELEI DE-A DOUA GENERATII IN JAPONIA

4.1. Influenta lui Emile Durkheim in Japonia

Emile Durkheim, ca si Marx Weber, s-a bucurat de o mare reputatie printre sociologii japonezi. Deoarece interesele sale erau in mare masura teoretice, el nu a devenit niciodata precum Spencer, un simbol al miscarii, democratizarii, sau al conservatorismului politic, precum Comte. Durkheim a fost considerat drept reprezentantul "gandirii sociologice" in Japonia. Scrierile sale au fost introduse in Japonia de catre Tanabe (1979) si Kurauchi ( 1978). Tanabe a trasat originile gandirii lui Durkheim inapoi la lucrarile lui Comte, Saint-Simon, Condorcet, Pascal si Descartes. Spre deosebire de Shimizu, care a subliniat antagonismul lui Comte fata de Iluminismul Francez,Tanabe a vazut o linie de continuare intre Iluminism si Durkheim, direct prin Comte. El a sustinut faptul ca, caracterul rationalist al pozitivismului a asezat in spatele amandurora, Revolutia Franceza si sustinerea lui Saint-Simon si a lui Comte in reorganizarea societatii post-revolutionare. Durkheim a fost considerat ca mostenitor natural al acestei traditii. Aceasta inseamna ca Tanabe, spre deosebire de Shimizu, a acceptat strabaterea de catre elementul comun al conservatorismului a scrierilor lui Saint-Simon, Comte sau Durkheim. Dupa Kurauchi, mentalitatea de grup a japonezilor a insemnat ca, cultura japoneza era in mod special receptiva la ideile lui Durkheim. In conceptia lui, cheia stabilitatii psihologice in cultura japoneza sta in viata grupului, care transcede individul. Schema individuala a valorilor morale era conditionata de atitudinea grupului de care apartinea individul. Karauchi considera ca actiunile sociale ale japonezilor pot fi in mod adecvat explicate prin aplicarea modelelor lui Durkheim (Karauchi 1978:385-386).

Lucrarea lui Edituro Suzuki este un alt exemplu al influentei lui Durkheim asupra sociologiei japoneze. Suzuki a sustinut faptul ca norma sociala a "satului natural" feudal reprezenta "spiritul" fermierilor japonezi. El a condus studii empirice asupra ostracizarii, forma traditionala a sanctunii individuale in localitatile rurale japoneze ale anilor 1930, si le-a explicat in termenii conceptului lui Durkheim de "constiinta colectiva".(Suzuki 1968:118-126, 445-453).

"Conceptia sociologica a istoriei" apartinand lui Yasuma Takata reprezenta o dezvoltare a ideilor lui Durkheim de morfologie sociologica. In lucrarea sa intitulata "De la division du travail social", Durkheim a sustinut faptul ca diviziunea muncii era rezultatul prabusirii din ordinea sociala produsa de cresterea si concentrarea populatiei. In conceptia lui Takata, existau doua tipuri de explicatii ale patrunderii modernizarii. Primul, dezvoltat de Mill si Comte, era in termeni ai spiritului uman. Cel de-al doilea, bazat pe puterea productiva materiala, fusese dezvoltat de Marx. Takata a considerat ca nici una dintre cele doua teorii nu putea furniza suficienta explicatie pentru dinamica istoriei. In viziunea sa, spiritul uman sau constiinta era un produs al societatii, individul fiind supus socializarii. Dezvoltarea puterii productive, pe de alta parte, urma sa fie explicata in termenii incercarii de a prevenii presiunea cresterii populatiei. Takata a fost astfel, de acord cu Durkheim ca cresterea numarului populatiei si concentrarea ei erau cele care au furnizat forta necesara dezvoltarii (Takata 1950:315-22; 1925:157-267).

Durkheim a continuat sa starneasca interes in Japonia, iar recent, discipolii sai au reusit sa faca importanti pasi inainte. (vezi, de exemplu, Miyajima 1977; Naka 1979).

4.2. Georg Simmel si Max Weber in Japonia

In timpul Iluminismului Meiji, cu precadere gandirea sociala britanica si franceza a fost introdusa in japonia. Teoreticienii germani erau mai putin cunoscuti. Aceasta poate fi partial explicata prin faptul ca procesul industrializarii a inceput relativ tarziu in Germania, nu inainte de mijlocul secolului al XIX-lea. Teoria sociala, de asemenea, era relativ subdezvoltata. Publicarea in 1887 a lucrarii lui Ferdinand Tonnies "Gemeinschaft und Geseltshaft " , a reprezentat o piatra de hotar in dezvoltarea sociologiei germane, iar Tonnies a fost repede urmat de Simmel, Weber, Sombart,Vierkandt si von Wiese. Sociologia japoneza a fost puternic influentata de sociologia germana in perioada antebelica, asa cum este demonstrat de publicarea scrierilor lui Takata (1926) si Shinmei ( 1979; 1979).

Georg Simmel a fost cel care a starnit cel mai mult interesul printre sociologii japonezi ai anilor 1920. Concentrarea sa asupra interactiunii umane la nivelul indivizilor ("seelische Wechselwirkungen") a fost cea care a atras cel mai mult atentia. Takata a condus o aparare energetica a abordarii micro-sociologice a lui Simmel impotriva atacurilor realismului social, prin sustinerea ideii ca interactiunile psihice transced nivelul individualului. Acestea sunt sociale in sensul ca sunt, de asemenea, fenomene individuale. Takata a respins notiunea lui Simmel de sociologie "formala". El nu a acceptat distinctia afirmata pe baza de argumente dintre interactiune ca "forma" si economie, religie si arta, ca "continut". El a preferat termenul de "sociologie relationala" (Takata 1926:7-28, 240-256).

Shinmei a salutat, de asemenea, accentul pus de Simmel pe interactiunile psihice, dar s-a indoit de puterea lor de a explica functionarea societatii la nivel macro. In conceptia sa, analiza structurala sociala bazata pe sociologie formala, nu putea fi altceva decat un mozaic (Shinmei 1979).

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, teoria interactiunii simbolice a inceput sa inlocuiasca in Japonia, interesul pentru micro-sociologie. Scrierile lui Simmel inca au continuat sa starneasca ceva interes, dar acesta a fost cu precadere restrans la studiul grupurilor mici, la teoria conflictului, analiza dominatiei si la observatiile lui Simmel asupra culturii, orasului si banilor.(Atoji 1979, 1985).

Max Weber a fost o personalitate importanta in dezvoltarea sociologiei in Japonia, desi acesta s-a aflat mai mult printre economisti decat printre sociologisti carora le-a starnit prima data interesul. Economistii din Japonia antebelica au fost puternic influentati de scoala istorica germana al carei reprezentant era Weber. Tot influentei economistilor se datoreaza faptul ca numele lui Weber este mai des legat de cel al lui Marx, decat de cel al lui Durkheim. (vezi, de exemplu, Uchida 1972; Takashima 1975). Influenta lui Weber a fost mult mai mare decat cea a lui Durkheim, iar scrierile sale au atras atentia economistilor, juristilor, oamenilor de stiinta politici si istoricilor, cat si a sociologistilor. Cresterea interesului pentru Weber a coincis cu crearea economiei marxiste in Japonia in timpul deceniilor 1920 si 1930. Max Weber al eticii protestante era considerat de unii, un critic al unilateralitatii materialismului istoric. Weber, ca si Ludwig von Mises al scolii neo-clasice austriece, a contrazis faptul ca economia socialista putea functiona, deoarece ii lipsea libertatea de piata. Totusi, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Marx si Weber au inceput sa fie consideratii ca reciproc acceptabili. Punctul de contact era conceptul de "societate civila" pastrat cu sfintenie in scrierile ambilor ganditori. (Uchida 1965:112). "Societatea civila" este ceva la care japonezii au aspirat in timpul perioadei Constitutiei Meiji. Structurile familiei patriarhale si feudalismul au blocat efectiv toate miscarile catre o societate industriala moderna. Economia marxista si sociologia weberiana erau considerate ca asigura calea intoarsa.

Invatatura lui Weber a luat elan in Japonia dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Centrul interesului lui Aoyama pentru Weber s-a axat pe problema structurii societatii moderne in relatie cu economia capitalista moderna (Aoyama 1950). Alti sociologisti japonezi si-au exprimat interesul pentru tipul ideal, sociologia interpretativa (verstechende Soziologie ) si judecata libera de valoare (Fukutake 1949; Odaka 1950). Kaneko s-a axat pe metodologia lui Weber in relatia cu logica competentei cauzal-istorice (Kaneko 1957).

Scrierile lui Weber asupra metodologiei marcheaza tranzitia sa de la stiintele economice ale scolii istorice germane, la sociologie. (Ohtsuka et al. 1965; Hayashi 1970 :Atoji 1976; Kohtoh 1977; Orihana 1988). In conceptia lui Atoji, cartea lui Weber "Wietschaft und Gesellschaft" incepe de la formularea teoriei actiunii sociale si continua dupa aceea, spre analiza sociologica a domenilor particulare, precum: economia, dominatia politica, stratificarea sociala, familia traditionala si inrudirea, etnicitatea, religia si legea. Tipul ideal era necesar in viziunea lui Weber, astfel incat sa se poata atribui relatia cauzala. In acest sens, sociologia, ca stiinta empirica ce investigheaza regulile generale ale actiunii umane, trebuie sa fie departajata de "stiintele dogmatice" precum jurisprudenta, etica si estetica care sunt preocupate cu intelesul "drept" si "valid". Totusi, trebuie, de asemenea, facuta distinctie de istorie, care cauta legaturile cauzale dintre fenomenele culturale particulare. In viziunea lui Atoji, lucrarea lui Weber "Wirtschaft und Gesellschaft" reprezinta o incercare de a apuca diverse sfere culturale in mod sistematic si integrativ, din punctul de vedere al sociologiei interpretative (Atoji 1976:1-42).

Weber se deosebeste de Durkheim prin aceea ca se concentreaza pe aspecte ale subiectului, precum ethosul si motivul, aspecte care pot fi,totusi, recunoscute de altii si care astfel, transced individualul. Spre deosebire de Simmel, care a fost initial interesat de "societal", unicitatea lui Weber sta in atentia acordata interpretarii intelesului subiectiv. Atat Simmel cat si Weber se deosebesc de Comte si de Spencer prin aceea ca ei se axeaza pe individual. Contributia specifica a lui Weber, a reprezentat-o teoria asupra actiunii. Atat Durkheim cat si Weber au dezvoltat cadrul teoretic pentru integrarea domeniilor specializate precum sociologia economica, sociologia politica, sociologia dreptului, sociologia religiei, si asa mai departe. Desi toti acesti teoreticieni au exercitat o influenta considerabila in Japonia, poate ca Weber este cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate din cursul vremurilor.

5. SOCIOLOGIA AMERICANA TIMPURIE IN JAPONIA

Inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia americana a avut un mai putin impact in Japonia, decat l-a avut corespondentul sau european. Totusi, chiar dupa aceea, sociologii japonezi au fost constienti de diferenta aflata in focarul atentiei, si de accentul american pus pe psihologia sociala.

Shokichi Endoh a fost cel raspunzator, in mare masura, pentru introducerea psihologiei sociale americane in Japonia. Endoh a tradus lucrarea lui Giddings "Principiile Sociologiei" in japoneza si a introdus teoria fortelor sociale ale lui Ward si Ross. Endoh a sustinut faptul ca fortele sociale nu erau produsul unui organism societal care a depasit individualul, ci a nevoilor si intereselor individuale. (Akimo 1979:123-129).

Critica lui Shinmei la adresa lui Simmel a pavat calea catre cea de-a doua faza a acceptarii sociologiei americane in Japonia. Dupa viziune lui Shinmei, subiectivitatea umana era redusa la Simmel, la relatiile sociale. In conceptia sa, sociologia lui Simmel a relatiilor sociale trebuie sa inainteze catre "sociologia actiunii sociale". Aceasta a condus la un interes pentru sociologia psihologica sau "behaviorista" a lui Ward, Small,Giddings, Fark, Burgess, Thomas, Mead si Ross. Totusi, Shimizua a fost prea putrnic influentat de gandirea neo-kantiana germana de a accepta din toata inima sociologia behaviorista, americana. (Shinmei (1939) 1976, (1942) 1976).

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Shimizu a demonstrat un interes reinnoit pentru sociologie, abandonand-o in anii 1930, pentru a continua interesul pentru marxism. Shimizu a atribuit nestatornicia sa, influentei sociologiei americane. Shimizu a comparat sociologia americana si cea europeana si a rezumat diferentele, dupa cum urmeaza (Shimizu 1950:122-174 ):

1. Sociologii din America, care erau mult mai multi decat sociologii europeni, s-au bucurat de o considerabila influenta. Numarul publicatiilor sociologice a fost, de asemenea, mult mai numeros, iar statutul sociologilor mult mai inalt. Guvernul si administratia de afaceri a Statelor Unite au fost mult mai dispusi sa preia descoperirile sociologice, decat omologii lor europeni.

2. In timp ce gandirea istorica a dominat in sociologia europeana, sociologia americana a fost dominata de gandirea psihologica. Teoria naturii umane, care a inflorit in secolul al XVIII-lea dar a disparut in secolul al XIX-lea in Europa, a supravietuit in Statele Unite, in secolul XX. Spre deosebire de teoria simtului natural, dominatia behaviorismului a avut tendinta sa accentueze existenta societatii, deoarece aceasta a recunoscut importanta formarii personalitatii prin invatare.

3. Spre deosebire de Europa, in Statele Unite cercetarea sociala era in mare masura practicata. Acesta a fost rezultatul traditiei empiriste si a dezvoltarii tehnicilor statistice. Faptul ca acolo exista aproape acelasi interes pentru cercetarea sociala ca si pentru sociologie, poate fi considerat drept o realizare a idealului de pozitivism al lui Auguste Comte.

4. Dezvotarea sociologiei in Statele Unite a fost strans legata de dezvoltarea democratiei in acea tara. Aceasta era in contraditie cu situatia din Germania de dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, cand democratia nu fusese inca institutionalizata. In acea vreme a fost posibil pentru Max Weber sa descrie politica ca pe un domeniu al irationalitatii. In Statele Unite, politica se baza pe opinia publica, si de aceea, era redusa la cercetarea sociala. Pragmatismul american a conferit sociologiei un inalt statut, cel al unui domeniu de stiinta util pentru politica.

Shimizu a legat psihologia sociala americana de teoria europeana clasica a modernizarii (Shimizu 1951). El a vazut consecintele modernizarii in termeni ai 1. diferentierii; 2. expansiunii; 3.mecanizarii. El a schematizat tipurile fenomenelor social-psihologice corespunzatoare acestor trei aspecte precum:

a) indivizi neajutorati sub o stare de anarhie;

b) "narcotismul social" sub "violenta" comunicatiei de masa si

c) "noua aglomeratie" din organizatiile birocratizate, precum masinariile uriase. Diagnosticul dat de Shimizu privind declinul culturii americane ca rezultat al modernizarii, a fost puternic axat pe tehnicile psihologiei sociale. Influenta gandirii sociologice europene poate fi, totusi, simtita in planul secundar.

6. SOCIOLOGIA EUROPEANA A GENERATIEI DE AZI IN JAPONIA

6.1. Americanizarea sociologiei japoneze postbelice

Cultura japoneza a devenit extrem de influenta in Japonia dupa capitularea neconditionata de la sfarsitul razboiului din Pacific. Engleza americana a devenit dominanta in scoli si in viata cotidiana. Sociologia era privita ca o "stiinta americana", iar Homans l-a inlocuit pe Durkheim, Simmel si Weber pe listele lecturilor studentilor. Mai presus de toate se aflau lucrarile lui Talcott Parsons si Robert R.Merton, care erau citite cu mult entuziasm in anii 1950 si 1960. Acesti autori au prezentat un foarte diferit tablou al sociologiei americane, de cel infatisat de catre Shinmei si Shimizu in anii 1930 si 1940. Ei au prezentat America ca pe o tara a behaviorismului, a pragmatismului. Ceea ce Parsons si Merton au dus in Japonia, pe de alta parte, erau conceptele de "sistem social" si vocabularul analizei functionale.

Sociologistii germani ai generatiei postbelice au fost, de asemenea, in mare masura influentati de evolutiile din sociologia americana si au fost lasate spre a-i redescoperi pe Tonnies, Simmel si Weber, la o data ulterioara. Interesul pentru acesti autori nu a scazut niciodata in Japonia, asa cum cercetarea sociologica nu a fost niciodata intrerupta in timpul razboiului, precum in Germania. Scrierile lui Karl Mannheim si Theodor Greiger, care fusesera fortati sa emigreze in perioada nazista, erau cunoscuti si cititi in Japonia postbelica. In contrast, lucrari precum cele ale lui Helmut Schelsky si Otto Stammer, care au iesit in fata dupa razboi si au ajutat sa puna inapoi pe traiectorie, sociologia germana, erau comparativ mai putin cunoscuti in Japonia. Tendinta americana a insemnat, totodata, ca Heinrich Popitz si M.Rainer Lepsius nu au devenit cunoscuti in Japonia pana in anii 1960.

In conceptia lui Kunio Odaka, sociologia ca disciplina in anii 1940 si 1950, a fost caracterizata de urmatorii sase factorii: internationalizare, intregare, diversificare, sistematizare, o tendinta catre utilitatea practica si o tendinta catre precizie. In viziunea sa, diferentele individuale dintre abordarile adoptate in diferite tari au inceput sa dispara. Odaka (1958) a atribuit acestea difuzarii sociologiei americane. Aceasta a fost considerata ca o reflectare a faptului ca Japonia era foarte mult orientata catre Statele Unite, atat cat priveau relatiile internationale.

In perioada tarzie a anilor 1960 si a anilor 1970, totusi influenta Americii a inceput sa cunoasca un declin. Acest fapt s-a datorat, in parte distructivului conflict rasial care diviza America, ascensiunii noii miscari studentesti de stanga si impasului razboiului din Vietnam. Lumea s-a indreptat catre o era a multipolaritatii, iar aceasta schimbare in politica internationala a avut o influenta asupra sociologiei japoneze.

In cele ce urmeaza, ne vom incumenta sa mergem pe urmele impactului mediului international in schimbare, asupra sociologiei japoneze, prin intermediul a doua cazuri. Primul este acceptul in Japonia al sociologiei lui Talcott Parsons si fuziunea ei cu sociologia europeana. Cel de-al doilea caz este cel al pozitiei ocupate in Japonia de teoria ideologiei elaborate de Karl Mannheim.

6.2. Talcott Parsons si Japonia

Cand a aparut in 1937 cartea lui Parsons intitulata "Structura Actiunii Sociale", ea a atras relativ putin atentia in Japonia, intrucat putini sociologi japonezi erau familiari cu lucrarile lui Parsons. Totusi, scrieri precum "Sistemul Social" si "Catre o Teorie Generala a Actiunii" au starnit un mare interes si au condus la o re-evaluare a importantei "Structurii Actiunii Sociale".

Faptul ca "Structura Actiunii Sociale" s-a concentrat asupra activitatii lui Marshall, Pareto, Durkheim si Weber, a stat drept marturie a orientarii europene a scrierilor lui Parsons. Parsons, care elabora propria sa teorie voluntarista a actiunii, a pornit sa compare utilitarismul ca si curent cental al Iluminismului Britanic in secolul al XVII-lea pana in secolul al XIX-lea, cu filosofia neo-kantiana a valorii ca succesor al idealismului German. Proiectul a fost primit aprobativ de catre intelectualii japonezi. Teoria actiunii elaborata de Parsons a respins behaviorismul american. Categoriile sale de baza au fost derivate de la Weber. Categoria dihotomica a orientarii actiunii "motivationale" versus "valoare" pe care Parsons a dezvoltat-o in "Sistemul Social" si-a avut originile in conceptele gemene ale lui Weber de "Interese" si "Idee" prezente in introducerea la "Wirtschaftsethik der Weltreligion" (Weber 1971). Mai mult decat atat, conceptualizarea de catre Parsons a "afectivitatii" versus "neutralitate afectiva", in cadrul primei perechi de "modele variabile", este derivata din conceptul lui Weber de "affektuelles Handeln " ca cea de-a treia categorie din clasificarea tipurilor de actiune. Elementele weberiene din teoria actiunii apartinand lui Parsons, au fost in totalitate favorabil primite in Japonia.

Nu acesta a fost totusi, cazul cu teoria lui Parsons privind sistemul social. Parsons a definit sistemul social ca pe un sistem pastrator de granite, compus din actiuni umane. In conceptia sa, socializarea si controlul social functioneaza ca mecanism al integrarii in sistemul social. Multi sociologi japonezi au criticat asertiunea lui Parsons dupa care comportamentul deviant generat in sistemul social este indepartat de aceste mecanisme care il redau starii sale initiale de echilibru. Dupa parerea criticilor sai, in mod sigur din cauza acestor motive, teoria lui Parsons a functionalismului structural nu a putut explica schimbarea sociala.

Pentru Nishimura, teoria lui Parsons era in esenta o teorie a ordinii si armoniei care nu putea fi raspunzatoare pentru antagonism si conflict. Aceasta era din cauza ca s-a ocupat doar de acele cazuri in care este stabilita o norma institutionalizata. Chiar daca echilibru este perturbat de un comportament deviant, acest comportament va fi mai devreme sau mai tarziu, inlaturat (Nishimura 1957). Critica lui Nishimura la adresa lui Parsons a fost in multe privinte similara celei apartinand lui Dahrendaf, desi cele doua lucrari critice fusesera scrise independent. Inadecvarile din teoria structural-functionala a lui Parsons ca explicatie a schimbarii sociale, erau astfel bine stabilite atat in Japonia, cat si peste hotare.

Eu am sustinut faptul ca o asemenea critica este bazata pe o intelegere gresita a teoriei structural-functionale, pentru care Parsons insusi este partial raspunzator. Dupa cum vom vedea, o teprie structural-functionala formulata corespunzator, poate furniza o explicatie pentru schimbarea sociala (Tominaga 1965 a, 1976, 1986). Schimbarea sociala este luata, in general, spre a se face referire la o schimbare in structura sociala. Spre deosebire de structurile psihice care tind sa ramana stabile dupa completare, structurile sociale sunt supuse unei constante modificari de catre actorii umani din cadrul unui set de reguli structurale. De exemplu, structura organizatorica a unei companii poate fi modificata spre a se adapta la schimbarile din mediul inconjurator intern sau extern. In mod similar, in timpul Restauratiei Meiji, structura institutionala a feudalismului, care a precumpanit in Japonia - Tokugawa, a fost modificata pentru a fi mai in masura a tine pasul cu cerintele unei societati industriale moderne. Chiar daca aceste schimbari structurale se succed sau nu, depinde de limita pana la care sistemul este mai in masura sa atinga cerintele functionale sub nou-creata structura sociala, decat sub predecesorul sau. Ascensiunea comportamentului deviant este masura insatisfactiei oamenilor fata de vechea structura sociala. In teoria deviantei elaborata de Parsons, accentul este pus pe socializare si control ca mecanism de reglare a comportamentului deviant. Totusi, deviatia poate fi absorbita doar pe aceasta cale, atunci cand structura institutionala existenta ramane stabila. Cand aceasta nu mai este capabila a garanta stabilitatea sistemului in fata presiunii externe sau interne pentru schimbare, schimbarea structurala devine o necesitate. Un punct ireversibil este atins atunci cand devine imposibil ca aceasta sa revina la structura initiala. Teoria lui Parsons asupra deviatiei si controlului social nu a explicat in suficienta masura procesul atingerii unui nou echilibru prin intermediul schimbarii structurale. Totusi, analiza schimbarii sociale in termenii relatiei dintre structura si functie, a furnizat o interesanta cale de explicare a schimbarii sociale.

In pofida originii americane a lui Parsons, gandirea sa a fost profund inradacinata in traditia europeana, un factor care explica larga sa receptivitate in Japonia. Dupa moartea sa in 1979, teoriile lui Parsons au fost mai departe dezvoltate de sociologii europeni precum Habermas si Luhmann. In lucrarea sa "Theorie des kommunikativen Handelns" (1981), Habermas a prezentat propria sa viziune asupra lui Parsons sub aliniatul "competitia paradigmatica dintre teoria actiunii si teoria sistemului" (1981:303). Dupa Habermas, tendinta de a desparti teoria actiunii de teoria sistemelor si-a aflat originea in Europa, dupa Hegel si Marx. Dilthey, Husserl si Weber erau asociati cu teoria actiunii, pe cand analiza mecanismului pietei in economie tinea de domeniul teoriei sistemelor. Pentru Habermas, Parsons a reprezentat punctul de mijloc intre acesti doi poli, traditia idealista, pe de o parte, si cea pozitivista, pe de alta parte. Pentru Habermas, sistemul social era un subsistem al sistemului de actiune (Habermas 1981:299).

Niklas Luhmann a examinat, de asemenea, relatia dintre teoria actiunii si teoria sistemelor in lucrarea sa "Soziologische Aufklarung III". Din punctul de vedere al lui Luhmann, teoria actiunii si teoria sistemelor erau inca distincte in era lui Durkheim si Weber. Pe timpul lui Parsons, totusi, nu mai era posibil sa se faca distinctia intre ele. Pornind mai departe de la Parsons, Luhmann conceptualizeaza actiunea si sistemul in "Konstitutionszusammenhang" (Luhmann 1981:50-66).

Sociologia fenomenologica este un alt domeniu in care fuziunea teoriei lui Parsons cu sociologia europeana este aparenta. Exponentul sau de baza in Japonia a fost Kazuta Karauchi. Interesul pentru sociologia fenomenologica are o istorie indelungata in Japonia. Desi Vierkandt si Geiger, iar mai tarziu George Guvitch, au fost foarte cititi, Alfred Schutz a fost poate cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate. Schutz a fost redescoperit in anii 1970, cu mult timp dupa publicarea influentei sale carti "Der sinnhafte Aufbau der sozialen Welt" (1932). In anii 1980, sintagma "teoria actiunii" care fusese pana acum utilizata in relatia cu Parsons, a inceput sa fie folosita pentru a descrie activitatea lui Schutz. Efectul gandirii fenomenologice se extinde catre Habermas si Luhmann. Este astfel posibil sa se considere activitatea lui Parsons, Schutz, Habermas si Luhmann ca fiind strans legate intre ele. Este totodata, adevarat de aratat ca similitudinile dintre teoria fenomenologica a actiunii si teoria voluntarista a actiunii promoveaza schimbul de idei dintre sociologia europeana si americana.

7. DE LA "TEORIA IDEOLOGIEI " A LUI KARL MANNHEIM LA "SFARSITUL IDEOLOGIEI " LUI BELL

Interesul continuu pentru Karl Mannheim in sociologia japoneza postbelica este o buna ilustrare a influentei patrunzatoare a celui mai "european" element in sociologia europeana, si anume in sociologia cunoasterii. Interesul japonez pentru Mannheim dateaza din 1932, de la publicarea lucrarii lui Shinmei "Fazele Sociologiei Stiintei" (Shinmei (1932) 1977). Au existat o serie de traduceri ale cartii lui Mannheim intitulata "Ideologie si Utopie ". Intr-adevar, Mannheim se afla printre putinii sociologi occidentali ale carui scrieri complete sunt publicate in Japonia.

Ce explica popularitatea lui Mannheim in Japonia? Se pare a fi evident faptul ca initial interesul pentru istoricism si marxism, in mod special pentru cel de-al doilea, a fost cel care a atras interesul cititorilor. In timp ce au existat o serie de carti care interpretau continutul marxismului, "Ideologie si Utopie" a fost singura care a conceptualizat functia marxismului ca pe o gandire in intregul sau, si la analizat ca pe o "ideologie". Suporterii acestuia au fost de acord cu Mannheim in aceea ca caracterul unei ideologii "particulare" era ridicat la nivelul unei ideologii "totale" de catre marxism. Criticii acestuia, pe de alta parte, au fost de parere ca marxismul, ca o ideologie totala, a atacat conceptia de ideologie a oponentilor sai, dar au refuzat sa recunoasca marxismul insusi drept o ideologie. Ei au refuzat, totodata, sa accepte ca sociologia cunoasterii devenea posibila doar atunci cand se accepta necesitatea de a adopta o perspectiva relativista.

Intelectualii japonezi in anii 1950 si 1960 au fost profund ambivalenti fata de marxism. In timpul Razboiului Rece, a existat o polarizare intre ideologiile pro- si anti- americane in Japonia. Ca rezultat, interesul s-a focalizat pe analiza functionala a rolului intelectualilor. (Hidaka 1960).

Mannheim nu a dus lipsa de critici in Japonia. Critica a fost in mare parte indreptata impotriva supozitiei sale ca "intelligentsia" era purtatoarea a ceea ce el a calificat drept ideologie "generala" ca opus ideologiei "speciale", sau sociologia cunoasterii. Criticii sai au discutat in contradictoriu faptul ca "intellgentsia" era doar un element al clasei mijlocii, si astfel nu putea fi o clasa transcendentala "liber plutitoare", dupa cum presupusese Mannheim . Considerand "intelligentsia" in acest fel, se putea, afirmau ei, ajunge la fascism.Shinmei a fost primul dintre multí critici in Japonia, care l-a criticat pe Mannheim in acest fel, desi mai tarziu si-a retras critica in prefata cartii "Scrieri Complete" (1976). Este de interesant de observat, totusi, ca atat marxistii, cat si criticii acestora au manifestat interes pentru Mannheim si ca exista un sprijin considerabil pentru teoriile lui, in Japonia. Totusi, cursul istoriei a fost ca lucrurile sa ia o intorsatura imprevizibila, pe care Daniel Bell a descris-o ca "Sfarsitul Ideologiei" (1969). De fapt, declinul de dupa publicarea cartii lui Bell a fost marcat de un avant al ideologiei, decat de o prabusire. Sentimentul belicos inpotriva Vietnamului s-a ridicat cu repeziciune, iar nelinistea a fost raspandita. Bell a fost desigur, luat in deradere de catre japonezii angajati ai Noii Stangi. Totusi, adevarul teoriei lui Bell a fost in curand amplu demonstrat in contextul japonez. Armata Rosie japoneza, una dintre factiunile Noii Stangi in Japonia, a piedut complet sprijinul ca rezultat al nelegiuirilor din 1972 si a multor altor incidente violente, devenind complet dezorganizata. Din ce in ce mai putini studenti il citeau pe Marx, in mod special dupa ce Gorbaciov a introdus perestroicka in Uniunea Sovietica in anul 1985 si dupa revolutiile democratice din Europa Rasariteana. Sfirsitul Razboiului Rece a fost, de fapt, cel care a adus sfirsitul ideologiei. Dupa cum indica Shimizu (1966:258-259), utilizarea de catre Bell a ideologiei cuvantului nu are conotatii negative. Cand Mannheim a vorbit despre "ideologia particulara", aceasta a insemnat drept un atac la adresa asertiunii oponentului sau. Nu acesta este cazul lui Bell, care spune ca "ceea ce preotul este pentru religie, este intelectualul pentru ideologie" (Bell 1960:394). Daca asa stau lucrurile, atunci sfarsitul ideologiei inseamna ca nu mai exista nici un fel de nevoie de intelectuali, exact asa cum sfarsitul religiei inseamna ca nu mai este nevoie de preoti.

Aceasta ne duce inapoi la punctul de la care am pornit .Teza noastra initiala a fost ca Japonia a privit catre stiinta sociala europeana ca la un ajutor pentru procesul modernizarii. Intelectualii japonezii au jucat un rol cheie in aceasta, introducand idei noi in Japonia si interpretandu-le. Liderii Miscarii Liberal-Democratice in Era Meiji au tradus lucrarile lui Spencer si Mill. Tezele lui Bell referitoare la sfarsitul ideologiei au avut, de asemenea, interpreti in Japonia. Asa cum gandirea lui Mannheim era o forma de ideologie , tot astfel erau si ideile Miscarii Liberal-Democratice, Democratia Taisho, spiritul capitalismului, notiunile "comunitate" si "societate" si "industrialism". Noua ideologie europeana a modernizarii a fost importanta in Japonia in diferite etape. Primii raspunzatori au fost Nishi si Fukuzawa in epoca Meiji, Takata, Shinmei si Tanabe in epocile Taisho si Showa, si Shimizu si Kurauchi in anii postbelici. SI, in pofida mult anunsatului sfarsit al ideologiei, se pare ca intelectualii inca mai au un rol important de jucat in Japonia.

8.REZUMAT SI CONCLUZIE

Dupa cum am vazut, exista patru dimensiuni ale procesului de modernizare:economicul, politicul, socialul si culturalul. Nici unul dintre aceste aspecte nu s-a asemanat cu gandirea traditionala a Japoniei Tokugawa. Abia atunci cand Japonia a devenit implicata intr-o criza internationala la sfarsitul Erei Tokugawa, se luase o decizie spre a deschide calea spre influentele occidentale ale modernizarii.

Sociologia a fost in principal preocupata de aspectul social. Pentru liderii Miscarii Liberal-Democratice, principiile societatii moderne, precum libertatea si egalitatea, au fost pastrate cu sfintenie in lucrarile lui J.S.Mill si Spencer . Miscarea Liberal-Democrata s-a indreptat spre Saint-Simon si Comte atunci cand naturalismul a devenit problematica dominanta. Intelectualii japonezi au facut uz intr-un mod selectiv de ganditorii occidentali, pentru a veni in intampinarea nacesitatilor evolutiei gandirii sociale din propia lor tara. Mai tarziu apoi, tipul de analiza empirica urmarit de Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber urma sa inlocuiasca scrierile mult mai abstracte ale lui Comte si Spencer. Distinctia facuta de Tonnies intre "comunitate" si "societate", teoria diviziunii muncii a lui Durkheim, teoria diferentierii sociale a lui Simmel si teoria spiritului capitalismului elaborata de Weber, toate s-au potrivit cu cerintele crescande ale societatii japoneze pentru modernizarea sociala si culturala. Marxismul de asemenea, s-a lovit de o cerinta similara.

Interesul japonez pentru psihologia sociala a fost, de asemenea, legat de procesul modernizarii si industrializarii in Japonia si, mai mult decat atat, de problema capitalismului versus socialism. Aceasta este lumina in care trebuie interpretat interesul japonez pentru activitatea lui Talcott Parsons. Interesul pentru sociologia cunoasterii apartinand lui Mannheim a fost starnit de implicatiile elevatiei abordarii structural-functionale a lui Parsons, la nivelul ideologiei.

Acum cand Japonia a ajuns din urma natiunile avansate ale Occidentului, ar putea fi rezonabil sa ne asteptam la un schimb bi-directional intre Japonia si Europa. Ar putea fi discutabil daca interesul deosebit manifestat de sociologii japonezi pentru miscarile intelectuale occidentale, a fost pe socoteala dezvoltarii teoriei sociologice autohtone. Neindoielnic exista ceva adevar intr-un asemenea punct de vedere. Ar trebui totusi, scos in evidenta faptul ca intelectualii japonezi au vazut-o ca pe o prima responsabilitate de a-si ajuta tara, spre o modernizare societala si cuturala. Ei au privit catre Vest pentru a asigura mijloacele de realizare a acestei modernizari.

Calea este acum clara pentru dezvoltarea bi-directionalei comunicari dintre sociologii japonezi si omologii lor occidentali. Este momentul ca invatati japonezi sa joace un rol mai activ in sfera internationala decat a fost pana acum posibil s-o faca, din motive pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta nu inseamna sa afirmam ca sarcina introducerii ideilor occidentale in Japonia s-a incheiat. Este doar o chestiune de re-evaluare a prioritatilor, pe masura ce Japonia patrunde din ce in ce mai mult in era moderna.