Psihologia simtului comun si relatiile interpersonale

Psihologia simtului comun si relatiile interpersonale

1. De la aparitia sa, omul a fost o fiinta eminamente sociala. Homo erectus habilis, prima fiinta care, cu certitudine, a fost un indepartat stramos al nostru, traia in grup si vina animale mari, organizindu-se in cete zgomotoase, alungind animalele in gropi dinainte pregatite, unde puteau fi rapuse cu usurinta. O astfel de activitate impune comunicare si colaborare. Dar, desi erau fiinte semanind mult mai mult intre ele decit oamenii contemporani, existau deosebiri cel putin de ordin temperamental si aptitu­dinal. Astfel incit fiecare trebuia sa se adapteze cit de cit felului de a reactiona al celuilalt, ceea ce presupune o constiinta implicita a ceea ce poti pretinde de la el, la ce te poti astepta. E vorba de o reactie la psihologia celuilalt.

Treptat, odata cu dezvoltarea inteligentei si complicarea raporturilor interumane, in lumea antica, au aparut pareri si credinte cu privire la felul de a fi al oamenilor, in mare parte implicite, inconstiente, dar si explicitate in vocabular, in sfaturile inte­leptilor, in zicale si proverbe.

in orice limba, exista mii de termeni referitori la fenomene, stari sau insusiri psihice, cum sint: furie, indispozitie, generozitate, bucurie, iubire, ura etc. in voca­bularul limbii engleze, ar exista cea. 27.000 de termeni cu inteles psihologic (J. Beauvois). Aceasta psihologie, aceasta mentalitate privitoare la om, este caracteri­zata ca psihologie a "simtului comun' sau "psihologie naiva', "psihologie cotidiana'. Tr. Herseni o denumeste "psihologie poporana' si arata cum, pe linga substantive, adjective si verbe cu multiple sensuri psihologice, exista in folclor numeroase ex­presii, zicale si proverbe cu privire la firea omului: "a se face inima cit un purice', "a-i lasa gura apa', "ma uit la fata sa vad ce are-n mate' s.a. El observa ca aceste expresii se elaboreaza continuu, intrucit astazi gasim formulari cum ar fi "i s-au ars lampile', pentru manifestarea sclerozei, a prostirii (Herseni, 1980).

Autorul descrie si o psihologie clericala, implicata in actiunile de propovaduire, de educatie, duse de biserica in trecut, cit si o "psihologie enciclopedica', existenta in lucrarile elaborate de istorici, geografi, medici, diplomati, scriitori. Acestea se incadreaza in psihologia simtului comun cita vreme scriitorii ori unii specialisti includ in operele lor observatii si reflectii psihologice acumulate pe baza unei experiente personale, fara utilizarea unor izvoare de specialitate. Asadar, psihologia naiva e prezenta, mai ales, in lucrarile din secolele trecute. Dar, chiar si astazi, in cartile de stiinta sau privind activitatea zilnica, pe linga informatii provenind din psihologia stiintifica, abunda opinii, atitudini si comportari avind la baza psihologia simtului comun. Dupa P. Hofstatter, chiar fiecare psiholog se orienteaza in viata practica exact ca oricare alt om, dupa impresia primita de la celalalt.

"Nu cred, scrie el, ca s-a intimplat vreodata ca un psiholog care angajeaza o dac­tilografa ori o asistenta sa aplice mai intii candidatei o examinare caracterologica'

(P. Hofstatter, 1979).

Aceasta psihologie, prezenta in cultura oricarui om, are virtuti certe, dar, desigur, si importante limite.

2. in dobindirea cunostintelor specifice simtului comun, rolul inconstientului e pri­mordial, mai ales in prima copilarie. Desigur, nu e vorba de inconstient ca simplu rezervor de impulsuri, asa cum si-1 reprezenta S. Freud, ci ca un formidabil computer care primeste informatii, le selecteaza si trage concluzii, influentind comportamentul persoanei. Rolul inferentelor inconstiente este evident in perceptie. Cind e vorba de sunete cu mica frecventa, noi ne dam seama daca vin din dreapta ori din stinga noastra dupa diferenta de faza: sunetul care vine din dreapta ajunge mai intii in urechea dreapta si apoi in cea din stinga. Diferenta de timp e de ordinul a jumatate de miime de secunda. Nimeni nu e constient de o asemenea diferenta, dar inconstientul o inregistreaza si ne comunica imediat concluzia ce rezulta. Tot inconstientul inre­gistreaza diferentele dintre imaginile primite de la cei doi ochi, apreciaza apropierea unui obiect de care ne ferim in mod reflex si tot mecanisme inconstiente rastoarna imaginea de pe retina, prezentindu-ne lucrurile in pozitia lor reala.

in mod similar, chiar sugarul care abia incepe sa mearga in patru labe stabileste, prin conditionare, ca incruntarea mamei e semn de pericol, iar zimbetul e semn favorabil. Conditionarea dintre anumite reactii expresive si starile afective cores­punzatoare se realizeaza in tot timpul vietii. Datorita ei, ne dam seama ca amicul nostru ne ascunde o stire neplacuta, fara ca sa stim pe ce se bazeaza aceasta impresie. Astfel, psihologia cotidiana se intemeiaza pe "intuitie', intelegind prin aceasta "un rationament cu premise inconstiente' (cum se exprima H. Gruble in Verstehende Psychologie, 1948). Rolul intuitiei in gindire si in creatie e bine cunoscut, ea este prezenta zilnic in intelegerea reactiilor celor din jur si in raspunsul nostru la ele. Valoarea intuirii atitudinilor si sentimentelor oamenilor pe care ii intilnim depinde foarte mult de bogatia si varietatea relatiilor interpersonale. Una este experienta so­ciala traita de un padurar, crescut intr-un sat de munte, pe care 1-a parasit rareori, si cu totul alta cea a oraseanului devenit judecator, intilnindu-se zilnic cu tot felul de impricinati si martori, aflati in diferite situatii dramatice. Profesionisti cum sint avoca­tii, medicii, profesorii pot ajunge foarte buni cunoscatori ai oamenilor, fara sa fi facut studii si lecturi psihologice speciale (deseori, avind despre psihologie doar cunostinte elementare, generale, acumulate in liceu).

Evident, progresul cunoasterii oamenilor nu se realizeaza doar in maniera deprin­derilor mai mult sau mai putin automatizate. Mai intii, copilul capata numeroase notiuni privind fenomenele sufletesti insusindu-si limba materna. Apoi, inca din cla­sele elementare, dar mai ales in liceu, discutia comportarii colegilor ocupa un loc important: de ce z n-a venit la reuniune ?, de ce z nu sufla la teza ?, este n indragostit de s sau nu? s.a.m.d. Raporturile zilnice dintre parinti si copii, dintre frati, dintre colegi, solicita o cunoastere si o adaptare reciproca ce duce la un vast bagaj de in­formatii si moduri de reactie adaptate unui mare numar de situatii. Un pas important este descoperirea lumii interioare, odata cu pubertatea, imbogatirea cunoasterii cu noile mistere ale dorintelor si temerilor, descoperite si la prieteni. Evident, filmele, teatrul, romanele psihologice constituie o sursa bogata de noi experiente imaginate, completind si clarificind o serie de evenimente personale, de iluzii si deziluzii legate de cei din jur.

Desigur, intuitia ne ajuta mult in practica, dar e, totusi, neprecisa, deseori nu poate fi insotita de argumente rationale si e lipsita de sistem, de coerenta. For-mindu-se in cadrul relatiilor interpersonale, ale comunicarii interumane, psihologia simtului comun este profund marcata de prejudecata, de stereotipii sociale. Stereoti­purile se refera nu numai la particularitatile psihice ale altor etnii, de pilda, la tigani; ele se raporteaza si la caracteristici ale fizionomiilor, ale expresiilor fetei.

in aceasta directie, s-au efectuat cercetari edificatoare. Astfel, Rudolf Cohen a examinat doua loturi de ofiteri, la sfirsitul unei perioade de scolarizare. Erau 44 de sublocotenenti si 42 de locotenenti. Membrii fiecarui lot se cunosteau foarte bine, intrucit de multa vreme erau cazati si instruiti impreuna, in schimb, locotenentii nu aveau nimic in comun cu sublocotenentii, fiind cu totul separati. Cohen a cerut fie­carui ofiter sa-i caracterizeze pe ceilalti (pe care nu-i cunostea) dupa o fotografie si un text scris de mina. Descrierea se baza pe 15 indici polari: egoist-saritor, ordonat--neglijent, supus-autoritar etc. Aprecierea se facea pe o scara cu 6 trepte. Compa-rindu-se apoi cotele atribuite acelorasi persoane, s-au obtinut coeficienti de corelatie foarte mari: in medie +0,80 pentru caracterizarea pe baza fotografiilor si +0,83 in functie de scris. Dar cercetatorul a cautat sa valideze rezultatele, solicitindu-i pe ofiterii din fiecare lot sa se descrie intre ei conform acelorasi indici, dar, de aceasta data, pe baza experientei indelungate de convietuire intr-un internat si de instruire comuna. Ori, intre aprecierile bazate pe fotografii si cele in functie de experienta, coeficientii au fost nesemnificativi (0,17; 0,21 etc.). De asemenea, analiza scrisului de catre grafologi profesionisti a dus la corelatii nesemnificative cu aprecierile su­biectilor.

Aceste rezultate probeaza existenta unor imagini stereotipe privind relatia dintre fizionomii si trasaturile de personalitate, cit si in ce priveste expresivitatea scrisului, prejudecata neavind nici o contingenta cu realitatea. Erau, insa, insusiri de caracter si de temperament. Cind e vorba de inteligenta, se pare ca stereotipurile (dupa care fruntea inalta exprima inteligenta etc.) sint ceva mai aproape de realitate.

Este citat studiul lui Fr. Nossberger care a fotografiat fizionomiile a 40 de baieti de 11 ani. Doua sute de persoane au fost rugate sa le aprecieze nivelul de inteligenta utilizind fotografiile si o scara cu 5 trepte. Apoi elevilor li s-au aplicat teste de inte­ligenta, in acest caz, corelatiile intre cele doua serii de cote au fost intre +0,30 si +0,40; coeficientii, desi slabi, inseamna ca, in destule cazuri, evaluarile au fost aproape de adevar.

De asemenea, Gertrud Leitner a selectionat 9 persoane cu nivel de inteligenta foarte diferit (determinat cu ajutorul testelor), desi nivelul de instruire era acelasi. Ele au fost puse sa rosteasca (in fata unui microfon cuplat la un magnetofon) o serie de cuvinte fara inteles, sa citeasca un acelasi text si sa povesteasca o anume istorioara. Saptezeci si cinci de studenti au audiat (pe rind) banda si au apreciat nivelul de inteligenta, utilizind tot o scara cu 5 trepte. Cincizeci din studentii austrieci (experi­mentul a avut loc in Austria) au obtinut corelatii mari cu datele testelor (0,60-0,79), dar 25 dintre ei, proveniti din alte tari, cu alta limba materna, n-au reusit sa obtina rezultate semnificative. Acest experiment probeaza ca, ascultind multi ani vorbirea unor diferite persoane, putem desprinde niste indici in relatie cu inteligenta, fapt care nu se realizeaza in mod constient, sistematic.

Experimentele citate sint relatate de H. Rohracher in cartea sa Kleine Character Kunde (1969). Desi primele evidentiaza esecul unor imagini stereotipe, trebuie sa observam ca, in cazul trasaturilor de caracter si de temperament, ele sint judecate, de obicei, nu doar pe baza fizionomiei imobile, ci luindu-se in consideratie mimica si gesturile, ambele incadrate in anume situatii. Daca am cere aprecieri pe baza unor reactii expresive, mai complete, si in relatie cu anume situatii filmate, credem ca posibilitatile de diagnostic bazate pe simtul comun ar da rezultate mult mai bune. Influenta mentalitatii din mediul social ambiant face ca, in psihologia naiva, sa fie prezente prejudecatile etnice. Studii intreprinse in acest sens au aratat ca, inca de la 9 ani, ele sint prezente in mentalitatea copiilor (M. Dorai). E posibil, deci, sa gasim diferente in psihologia cotidiana intre persoane apartinind unor natiuni, poate chiar si intre cele din paturi sociale distincte (G. Clauss).

3. intrucit cunostintele naive sint lipsite de precizie si sint subiective, ele n-au atras atentia oamenilor de stiinta, ei dorind sa obtina doar date exacte, verificabile, legi obiective. Avintul metodei experimentale, rezultatele notabile din diverse domenii au contaminat si cercetarea psihologica de la sfirsitul secolului trecut. S-au initiat expe­rimente de laborator, utilizindu-se modele existente in fizica si fiziologie. Ulterior, s-au dezvoltat diferite variante de experiment, obtinindu-se importante rezultate in domeniile memoriei, perceptiei si gindirii. Dar progresele au fost mici in domeniul afectivitatii, vointei, trasaturilor de caracter, intrucit ele nu se preteaza unui studiu in conditii de laborator.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, s-a dezvoltat foarte mult cercetarea in dome­niul psihologiei sociale. F. Heider a scos in evidenta faptul ca, pentru a putea intelege relatiile interpersonale, trebuie sa stim cum isi interpreteaza oamenii observatiile facute asupra altora, cum ii apreciaza. Cu alte cuvinte, a aparut necesitatea studierii psihologiei naive, lucru afirmat de Heider in mod explicit. El a pus accentul pe o asa numita "teorie a echilibrului', o lege a organizarii cunoasterii, referitoare la relatiile interumane. Conform ei, omul obisnuit aspira spre congruenta, spre echilibru, conce-pind ca, atunci cind o persoana ii pare simpatica, aceasta sa-i impartaseasca atitudinea, in caz contrar, apare o stare de dezechilibru neplacuta, pe care el cauta sa o remedieze. Tot astfel, el tinde sa creada ca, atunci cind doua persoane sint asemanatoare, ele se simpatizeaza. Cind realitatea nu corespunde asteptarii, se creeaza un neechilibru care este neplacut (concordanta, echilibrul fiind agreabile). Cercetari ulterioare au aratat ca nu totdeauna echilibrul este placut si neechilibrul neplacut, mai degraba, se poate sustine stabilitatea echilibrului si instabilitatea neechilibrului (V. Montmann).

L. Festinger a reliefat aceeasi idee, introducind conceptul de disonanta cognitiva care a intrat in vocabularul psihologic curent. Dupa parerea lui, nepotrivirea dintre unele fapte ori raporturi poate fi si anticipata, devenind motiv de actiune al persoanei sau al unui grup (H. Heckhausen).

Astfel, F. Heider are meritul de a fi atras atentia ca trebuie sa tinem cont de mentalitatea psihologica ce determina o persoana sa ia o anume atitudine sau alta. Aceasta orientare a investigatiei psihosociale a stimulat multe cercetari. E. Jones si K. Davis au vorbit despre fenomenul atribuirii. Pentru a actiona adecvat, o persoana atribuie conduitei celor din jur una sau mai multe cauze, fie inerente psihicului lor, fie unor conditii exterioare. Daca un student nu se prezinta la un examen greu, poate fi considerat fricos sau se presupune ca situatia dramatica din familia sa 1-a impiedicat sa se pregateasca, in general, omul obisnuit tinde sa considere comportamentul determinat de anume insusiri stabile, anumite atribute, cu ajutorul carora il si caracte­rizeaza cind i se cere parerea: x este prietenos, ambitios, inteligent, sincer, vioi etc.

Autorii mentionati considera ca, pornind de la asemenea trasaturi, indivizii fac inferente corespunzatoare privind conduita celor din jur. in special, un rol important il au intentiile presupuse la interlocutori (J. Jaspers, M. Hewstone), intentii care sint in concordanta cu dispozitiile lor stabile. Atribuirea ocupa un loc deosebit si in con­ceptia lui Harold Kelley, desi el a utilizat o alta terminologie. El face analogie intre omul obisnuit si omul de stiinta, considerind ca ambii procedeaza in mod similar. Ambii au anumite conceptii pe baza carora construiesc ipoteze, urmarind verificarea lor. Si omul obisnuit ar stabili existenta unei insusiri pe baza covariatiei (ca in meto­dele lui J. Stuart Mill): daca cineva, ori de cite ori te lauda, iti si cere un serviciu, iar cind n-are nevoie de tine abia te cunoaste - inseamna ca e un lingusitor interesat.

Ipotezele sint denumite constructe, ele devin notiuni cu ajutorul carora noi siste­matizam realitatea in care un loc principal il ocupa oamenii. Caracterul este un con­cept bipolar, un mod de a sistematiza asemanarile si deosebirile percepute in ambianta: alb-negru, acid-baza, prietenos-ostil, increzut-moderat etc. (D. Bannister). Pe baza constructelor, construim sau interpretam realitatea. G. Kelly, autorul unei cunoscute teorii asupra personalitatii, se afla pe o pozitie sceptica, el considerind ca nu exista o realitate obiectiva si nici "fapte'. Diferite teorii construiesc diferite feno­mene (L. Pervin, 1987). Fiecare om are sistemul sau personal de constructe, pe care le foloseste pentru a categorisi evenimentele si a-si determina propriul comportament. Elaborarea unui construct solicita cel putin trei elemente : doua asemanatoare si un al treilea diferit, contrastant. Astfel incit constructul va avea un pol al asemanarii si un altul de opozitie. Numai observarea de asemanari ori numai a unei deosebiri nu poate duce la formarea unui construct. Un construct seamana cu o teorie, intrucit are o amplitudine a volumului si un focar al utilizarii. Amplitudinea cuprinde toate eve­nimentele in care este semnificativ. Focarul utilizarii cuprinde faptul special in care utilizarea lui este extrem de fertila (L. Pervin). Constructele se ierarhizeaza. Sint constructe-nucleu, fundamentale pentru functionarea omului, si constructe-periferice, avind posibilitatea de a fi modificate, fara schimbari importante ale constructelor nucleu.

Oamenii se deosebesc in ceea ce priveste constructele, dar si in privinta organizarii lor. Ei folosesc constructele in moduri deosebite, au o cantitate diferita de constructe la dispozitie, sistemul constructelor avind o complexitate diferita de organizare, cit si o disponibilitate variata de modificare.

Astfel, personalitatea unui individ este, in esenta, sistemul sau de constructe. Asemanarea dintre oameni consta in similitudinea sistemului de constructe. Daca vrem sa intelegem pe cineva, trebuie sa cunoastem constructele pe care le utilizeaza, fe­nomenele subordonate acestor constructe si modul lor de organizare ierarhica (L. Pervin).

Pornind de la aceste considerente, G. Kelly a conceput un test in care sa poata identifica un repertoriu de constructe referitoare indeosebi la persoanele din ambianta subiectului examinat. Acesta trebuie sa imbine doua persoane care se aseamana intre ele si se deosebesc de o a treia, stabilind si insusirea care-i diferentiaza. Experienta a aratat ca rezultatele sint fidele si valide. De aceea, proba furnizeaza informatii intere­sante pentru un psihoterapeut care poate afla cercul de persoane care ii influenteaza pacientul si felul in care acesta le priveste, adica date de mare insemnatate in orice tratament psihiatric.

De fapt, consideram ca meritul principal al lui G. Kelly consta tocmai in ela­borarea acestui procedeu de psihodiagnostic, fiindca teoria sa da dovada de un intelectualism cu totul exagerat. Modul sau de a explica motivatia, emotiile, afecti­vitatea prin cautarea, lipsa sau nepotrivirea de constructe nu este decit o reluare a teoriei lui Herbart-Nahlowski din secolul trecut. Acestia explicau afectele prin ar­monizari sau ciocniri intre reprezentari. G. Kelly vorbeste de constructe in loc de imagini, dar lasa in afara explicatiei un numar enorm de fenomene psihice. Cind un boxer urias ameninta agresiv pe un biet batrin pirpiriu, cine poate crede ca frica acestuia ia nastere din lipsa unui construct ? !

Ori eliminarea factorilor afectivi duce la o denaturare a modului de gindire a omului de pe strada, care este in mod esential subiectiv, afectiv. De aceea si asema­narea dintre omul de stiinta autentic si omul obisnuit e fortata, una din caracteristicile savantului fiind extrema sa obiectivitate. De altfel, oamenii obisnuiti cauta rareori Adevarul, ei urmarind doar sa se descurce in diferitele situatii cu care se confrunta. Batrinul amintit mai sus cauta sa dispara cit mai repede, nu sa afle de ce s-a enervat boxerul! Orientarea simtului comun este, inainte de toate, una utilitara.

in fine, preocupindu-se de constructe, entitati verbale, G. Kelly a neglijat influenta unor "preconstructe', a unor imagini, scheme inconstiente. Ori, in aprecierea rela­tiilor interpersonale, ele joaca un rol ce nu poate fi deloc subestimat cind e vorba de psihologia simtului comun. Deci, nu consideram semnificativ aportul lui G. Kelly in clarificarea psihologiei naive.

in legatura cu problemele "atribuirii', s-au facut enorm de multe cercetari. Unele, fara a cauta sa elaboreze o intreaga teorie ca cea de mai sus, au urmarit cum tind persoanele sa explice cauzele unor comportamente, ale unor realizari, succese etc. Mai precis, s-au delimitat cele doua posibilitati: cauza sa fie interna, fiind vorba de trasaturi, atribute ale persoanei, ori sa fie externa persoanei, intervenind si factori sau evenimente din afara ei. Se vorbeste de "locus of control', locul controlului evenimentului examinat.

Astfel, unii au inregistrat ca, in cazul unui succes, indivizii vorbesc despre capa­citatile persoanei, de marele efort depus sau, pur si simplu, despre sansa, noroc. Primele doua cauze sint atribute ale persoanei, cea de a treia apartine conditiilor obiective. Cind e vorba de un esec, atunci, de regula, este scoasa in evidenta dificul­tatea sarcinii - deci un factor extern (J. Jasper, M. Hewstone).

Exista la unii cercetatori tendinta de a considera preferinta manifestata pentru un loc intern sau, respectiv, extern ca fiind o trasatura de personalitate. Astfel, intr-un studiu publicat recent de S. Chelcea si colaboratorii sai, se ajunge la concluzia ca elevii si studentii la care predomina locul interior al controlului accepta intr-o mai mare masura valorile societatii deschise, ale democratiei, decit acei care au locul controlului in exterior (S. Chelcea s.a.).

Alti autori au pus in relatie locul controlului cu pozitia sociala sau cu profesia. De exemplu, s-a constatat ca, in interiorul intreprinderilor, cadrele cu rol conducator emit mai multe atribuiri interne decit subalternii lor. Sau asistentele sociale tind sa utilizeze mai frecvent atribuiri interne decit studentii (L. Beauvois, 1986). in alte cazuri, atri­buirile par a fi in functie de factori afectivi: comportamentele deziderabile sint atri­buite preponderent unor cauze interne, cind e vorba de propriul grup si unor factori externi, cind se refera la alte grupuri. Tot asa, elevii, vrind sa creeze o imagine favorabila despre ei, se refera la conditii interne, iar, daca vor sa faca o impresie negativa, invoca imprejurari exterioare (W. Doise, 1993).

Norma internalitatii, crede J. Beauvois, este o norma sociala, invatata in scoala si in aparatul de stat, si ea diferentiaza grupurile sociale. Fireste, psihologul francez nu se gindeste la o invatare sistematica, ci e vorba de experienta dobindita in scoala si profesie, asimilindu-se un punct de vedere asa cum se insusesc majoritatea atitudinilor si tendintelor specifice psihologiei cotidiene.

in general, el considera ca se supraestimeaza in mod inadmisibil rolul "actorului', al trasaturilor, intentiilor, atitudinilor sale in determinarea conduitei. Dar, chiar de ar fi vorba de o insusire nativa, ea tot s-ar putea manifesta in mod diferit, in functie de situatie, punct de vedere care tinde sa se impuna din ce in ce mai mult in conceptiile oamenilor de stiinta psihologi.

4. Preocuparea de a gasi atribute, caracteristici care diferentiaza oamenii intre ei, este prezentata in psihologia stiintifica inca de la inceputul secolului, devenind un subiect de controversa in anii 1930, cind L. Thurstone a incrucisat spada cu Ch. Spearman. Numeroasele investigatii au dus la ceea ce se numeste astazi teoria trasa­turilor ori teoria factoriala a personalitatii (fiindca s-au sprijinit pe analiza factoriala a rezultatelor obtinute la teste sau chestionare). Asa au procedat R. Cattell, H. Eysenck, P. Guilford s.a. Dar analiza factoriala nu conduce decit la indicatii privind anumiti itemi si anume la faptul ca au ceva comun, un factor comun, lucru evidentiat prin corelatiile matematice obtinute intre ei. Matematica nu ne poate spune ce anume este comun. Natura factorului este interpretata pe baza analizei continutului itemilor co­respunzatori (M. Reuchlin, 1962), potrivit conceptiilor simtului comun. Deci psi­hologia cotidiana a fost introdusa in psihologia stiintifica pe usa din dos, inca de acum 60 de ani! Fiindca numai pe baza ei, psihologul judeca ce caracteristici eviden­tiate de chestiunile respective sint echivalente, au acelasi sens psihologic. Chiar daca R. Cattell da factorilor denumiri fara legatura cu limbajul comun (de pilda, factorul I-Harria-Premsia), aceasta nu schimba nimic, deoarece factorul nu e explicitat in secvente de comportament, ci tot utilizind atributele din limba materna a psiholo­gului. Dar psihologul american simte nevoia sa caracterizeze fiecare factor prin mai multe adjective, care nu sint sinonime, deci rezulta ca prin chestionarul sau se evi­dentiaza, mai degraba, structuri de personalitate si nu dimensiuni izolate.

Exact acelasi lucru 1-au sesizat si acei psihologi ce se ocupa astazi de psihologia naiva. Descrierea psihologica se realizeaza printr-un lexic de trasaturi, dar, mai ales, prin presupuneri privind asocierile probabile ori improbabile intre aceste trasaturi -adica prin teorii implicite asupra structurii personalitatii prezente atit la oamenii obis­nuiti, cit si la psihologii savanti (J.L. Beauvois, 1986). Existenta unor structuri stabile presupuse (in mod inconstient) a exista la o persoana sau alta a fost probata si printr-o experienta efectuata mai demult de Asch (apud G. Clauss). El a prezentat unor stu­denti, impartiti in doua grupe, o serie de insusiri (inteligent, harnic, prevazator s.a.) cu ajutorul carora sa caracterizeze o anumita persoana. Dar, desi caracteristicile prevazute erau aceleasi, ordinea in care erau prezentate pe lista la cele doua grupe era foarte diferita. S-a constatat ca portretele realizate de cele doua grupe erau foarte deosebite (mai mult decit in cadrul aceluiasi colectiv). Deci primele trasaturi atrag dupa sine un anume portret implicit, o anume reprezentare complexa. Dar numai marii scriitori au reusit sa dea viata acestor imagini cristalizate in inconstient.

Psihologii au facut multe incercari pentru a stabili conexiunile existente intre dife­rite atribute, in cadrul psihologiei simtului comun, dar nu s-au obtinut inca rezultate concludente. Mai multe cercetari au evidentiat, insa, importanta evaluarii in aceste tipuri compuse pe baza unor insusiri prezentate de experimentator. Astfel, elevii ajung sa zugraveasca tipul unui "elev bun' ori "bun tovaras', iar salariatii sa-si caracte­rizeze colegii nu dupa ceea ce sint ei, ci dupa valoarea lor in raport cu obiectivele organizatiei din care fac parte (apud J.L. Beauvois).

in ce priveste posibilitatile de a aprecia persoanele din jur pe baza cunostintelor si priceperilor formate in experienta cotidiana, exista deosebiri importante. Stroe Marcus si Ana Catina au facut cercetari care au aratat ca majoritatea indivizilor izbutesc sa realizeze o "identificare' cu o persoana, in sensul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ei, realizind un "stil proiectiv' de cunoastere si apreciere. Mai intervin si criteriile afective care pot facilita, in unele cazuri, intelegerea (in stilul "empatic' si cel "reflexiv'). Numarul celor care nu reusesc o intelegere facila cu ceilalti este redus (sub 5%) (S. Marcus, A. Catina). Posibilitatile de recunoastere si utilizare a tipurilor implicite, inconstiente de personalitate variaza mult de la un om la altul. Slaba capacitate de identificare, de empatie, creeaza greutati serioase in intelegerea celor din jur si in colaborarea cu ei. Oricum, trecerea unor informatii din inconstient in constient, dintr-o cunoastere implicita in cea explicita, nu este facila.

Un psiholog norvegian a scris, in anii din urma, o serie de articole in care subliniaza existenta implicita a psihologiei bunului simt in cultura (v. J. Smeslund, 1987). Dar, desi afirma ca ar fi simplu sa descifram aceasta psihologie, exemplele sale nu ne duc decit la formularea unor truisme si nu se vede cum am realiza un real progres in cunoasterea psihologica (v. J. Smeslund si C. Dirtu).

in realitate, limba contine numerosi termeni care, in fond, se refera la aceeasi caracteristica in diferite relatii specifice cu o serie de situatii similare, dar nu identice. Astfel, o trasatura, cum ar fi "onestitatea', este denumita "cinste' cind e vorba de un raport interpersonal in care intervin banii; ea apare ca "obiectivitate' cind e vorba de o apreciere comparativa intre persoane fata de care avem sentimente diferite, dar i se mai spune si "sinceritate' in situatia unei dezvaluiri necesare si neplacute. La fel, unui om "nehotarit' in decizie i se spune "nesigur' in legatura cu o amintire vaga, "influentabil' in fata unei solicitari imperioase, "superstitios' cind se afla intr-o situatie dificila s.a.m.d.; exemplele se pot multiplica indefinit.

Bazindu-se pe asemenea observatii, W. Mischel a pus la indoiala constanta unor dimensiuni in relatie cu afectivitatea (ele dind corelatii slabe cu indicatorii empirici). Reactiile umane, arata el, depind foarte mult de situatie (H. Krohne). Totusi, situa-tionismul extrem e greu de sustinut, fiindca aceeasi situatie provoaca, la persoane diferite, reactii uneori chiar opuse : in functie de structura lor psihica, indivizi diferiti percep altceva, desi conditiile obiective pot fi identice. Disputa dintre adeptii tra­saturilor caracteristice si situationisti continua (L. Pervin, 1987).

Uwe Laucken a scris o carte intreaga despre teoria naiva a comportarii, bazindu-se pe inregistrarea a numeroase convorbiri obisnuite ale unor persoane ce comentau conduita celor din jur. Analiza a scos in evidenta ca preocuparea principala a omului obisnuit o constituie motivatia celor din jur: determinarea scopului, a mobilurilor vizate. Totodata, el urmareste un scop, iar conduita sa reprezinta un mijloc pentru realizarea lui. Cind acesta este mai complex si indepartat, se elaboreaza un "proiect de comportare', care presupune, insa, anume cunostinte privind celelalte persoane implicate, cit si situatiile ce se pot ivi (U. Laucken, 1973). Dar omul de pe strada nu-1 judeca pe celalalt dupa un singur indicator, ci el tine cont de combinatia lor si o interpreteaza in functie de situatie. Iar, cind vorbim de "situatie', avem in vedere nu doar contextul obiectiv, ci mai ales atitudinea celorlalti, relatiile interpersonale consti­tuite (ibid.). Cind cineva e convins ca x nu stie ca actiunea "nu duce la rezultatul r', va actiona altfel decit cind e sigur ca m cunoaste rezultatul - deci relatiile si reactiile difera.

Uneori, dependenta de context face sa ni se para ca psihologia simtului comun tolereaza multe contraziceri. Fiindca se spune "cine se aseamana se aduna', dar si "contrariile (firile) se atrag'. Una sau alta din zicale se aplica in functie de ceea ce se observa exact si baza ei statistica poate fi cazul cind in 80% dintre cupluri oamenii se grupeaza dupa afinitati, iar in 20% poate aparea si atractia temperamentelor contrarii care se compenseaza. Temeiul invocarii unei zicale sau al alteia il constituie cunoas­terea si descifrarea unor manifestari subtile, ca in cazul cind trebuie sa observam analogii caracteriale.

5. Pentru a intelege cum interpreteaza omul obisnuit situatiile in care se confrunta cu o persoana sau alta, cum se refera el la atributele presupuse a exista in psihologia unei rude ori a unui prieten, va trebui sa facem o scurta incursiune in psihologia moderna a invatarii si a gindirii.

Miile de experiente facute cu soareci explorind labirinturi au dus la concluzia ca ei invata "locurile' : intr-un anume punct al galeriei, trebuie sa o ia la dreapta, in alta parte, li se cere sa mai inainteze s.a.m.d. Totodata, E. Tolman si C. Honzik au demonstrat, printr-o ingenioasa experienta, ca animalele isi formeaza un fel de plan, o schema a labirintului, care le permite sa rezolve imediat probleme de o oarecare dificultate. Aceasta structurare a impresiilor explica si capacitatea porumbeilor, ca si a ciinilor, de a gasi drumul inapoi acasa, in cazul unei deplasari mai indepartate.

Abordind problemele in plan uman, A.R. Luria relata ca i-a fost prezentat un ziarist cu o memorie fenomenala, capabil sa retina extrem de multe cuvinte necu­noscute dupa o singura prezentare, intrebindu-1 cum procedeaza, tinarul i-a explicat ca isi imagineaza strada Gorki (strada lunga si importanta din Moscova) si situeaza fiecare cuvint intr-o poarta. Procedeul e similar cu recunoasterea locurilor de catre mamifere. Dar, concomitent, intervine si o proiectare, o generalizare. O dovedeste experienta facuta recent de Hubert Dreyfus de la Universitatea din Berkeley, Cali­fornia.

El s-a adresat maestrului international de sah Julio Kaplan, rugindu-1 ca in timpul unor partide fulger (o miscare in cel mult 5 secunde), jucata cu un alt maestru, sa adune repede numerele care i se comunicau cite unul pe secunda. Aceasta adunare impiedica posibilitatile unei analize mai extinse a situatiilor de pe tabla de sah sau elaborarea unui plan. Cu toate acestea, Kaplan a continuat sa joace foarte bine, jocul sau raminind fluid, coordonat si in raport cu o strategie pe termen lung. Kaplan isi dadea seama numai in rare ocazii ca elaboreaza un anume plan. Dreyfus trage con­cluzia ca jucatorul expert reactioneaza la fiecare situatie intr-un fel care i-a reusit in trecut, fara sa aiba nevoie sa vizualizeze felul in care si-a atins obiectivele. Deci el este "reglat' la anume situatii in care stie sa reactioneze. Datorita unui exercitiu de o viata, maestrii cunosc mii de configuratii in raport cu situatiile de pe tabla de sah (H. Dreyfus). Dificultatea este de a recunoaste exact pozitia corespunzind unei anume strategii (ibid.); ea se realizeaza, de obicei, "intuitiv'. Acelasi autor mentioneaza ca nu trebuie sa ne miram, fiindca si un diplomat e obligat sa recunoasca mii de figuri umane pentru a reactiona corespunzator in variate situatii (ibid.). Sa adaugam ob­servatia ca o persoana care cunoaste trei limbi poate identifica zeci de mii de cuvinte si reactiona in mod corespunzator la combinatiile lor. Capacitatea memoriei umane pare a nu avea limite. Maiestria marelui sahist are la baza o experienta uriasa in care a observat mii de pozitii si a elaborat nenumarate planuri de actiune, dar fiecare copil observa si el zilnic sute de situatii si actiuni ale parintilor, fratilor, cunoscutilor, fata de care trebuie sa reactioneze adecvat, desi, multa vreme, totul decurge mai mult la nivel de conditionare. La inceput, in cadrul familiei, situatiile nu sint mult diferite, dar, parasind aceasta ambianta, in gradinita, scoala, pe strada, la cinema, pe stadion, contactele interumane se inmultesc considerabil, iar interpretarea reactiilor umane nu e deloc simpla.

Desigur, nu e aceeasi situatie cu cea a sahistului care ani de zile reflecteaza asupra combinatiilor de pe tabla de sah, insa numarul imens de perceptii ale persoanelor din jur si de reactii influenteaza cert inregistrarile si prelucrarile inconstiente ale fiecaruia dintre noi. Daca imprejurarile vietii si, mai ales, profesia obliga pe cineva sa re­flecteze in mod frecvent asupra conduitei umane, el va putea ajunge, ca si eminentul sahist, la maiestrie in aprecierea comportamentului. Daca nu, posibilitatile de a intui si a reactiona corect vor fi mult mai slabe, dar, in cazul situatiilor frecvente si al oamenilor obisnuiti, ele dau, totusi, rezultate satisfacatoare.

Progresul gindirii tinarului (deci si al conceptiilor sale psihologice neconstiente sau constiente) depinde foarte mult de discutiile la care asista sau pe care le poarta. Importanta acestora a fost subliniata de J. Piaget, iar Willem Doise evidentiaza ca reorganizarea cognitiva intr-o discutie colectiva se desfasoara cu ajutorul confrun­tarilor si conflictelor sociocognitive (cf. W. Doise).

in fapt, ceea ce se invata in primii ani sint anumite "scenarii' (scripts), adica indicatii detaliate referitoare la cum sa ne comportam in anumite situatii, in prezenta anumitor persoane si a unor raporturi sociale determinate. Cu alte cuvinte, e vorba de a recunoaste anume statute si roluri corespunzatoare celor de fata. Evident ca in­tervine din plin asimilarea de reprezentari sociale care, uneori, se anchilozeaza in stereotipuri.

Recunoasterea status-urilor e facilitata de indicii profesionali, mai ales cind sint in relatie cu o uniforma: politist, muncitor in salopeta, preot s.a. De altfel, profesiunea isi pune, in mod cert, pecetea pe felul de a fi al unei persoane.

in evolutia sistemului de notiuni, asa cum arata cercetarile recente, exista tendinta ca unele specii inglobate intr-o notiune sa fie mai tipice decit altele : trasura ne apare "mai vehicul' decit ascensorul, rindunica "mai pasare' decit pinguinul (CI. Fortin, R. Rousseau, 1989). De aici si erorile curente pe care le fac unii prescolari: nu con­sidera fluturele ca fiind animal, deoarece, pentru el, prototipul este un ciine sau o pisica. Asemenea procedee faciliteaza omului obisnuit orientarea rapida intr-o si­tuatie, fata de o persoana sau alta, dar, daca nu este insotita de o observatie atenta, pot interveni mari erori.

in functie de bogatia si varietatea experientei sociale, dar si de nivelul inteligentei sale, "simtul psihologic' al omului obisnuit poate ajunge la un grad de subtilitate mai mare sau mai redus. Cum, impotriva afirmatiilor lui G. Kelly, el nu este un cercetator, in practica zilnica, se folosesc deseori clasificari simpliste, etichetari rigide. Pe de o parte, psihologia naiva tine cont foarte mult de situatie, fapt dovedit de multitudinea adjectivelor nuantate utilizate, pe de alta, odata stabilita prezenta unei anumite trasa­turi mai generale, se postuleaza o comportare strict consecventa in orice imprejurare. Cum observa marele scriitor Lev Tolstoi (in romanul sau invierea), noi impartim oamenii in destepti sau prosti, buni sau rai, energici ori blegi si consideram ca cel inteligent se va manifesta totdeauna asa, iar cel bun va fi bun in orice situatie. Dar, lucrurile nu stau asa, fiindca omul e cind bun, cind rau, cind energic, cind bleg Tolstoi se incadreaza intr-o pozitie situationista, contrazicindu-si unele personaje ale romanelor sale, foarte consecvente in comportamentul lor demn, curajos, sincer etc. Este, insa, adevarat ca omul obisnuit are tendinta de a simplifica si a fixa etichete simpliste. Chiar profesorii, de exemplu, au inclinatia de a imparti elevii in buni, mediocri si slabi, fara a tine cont suficient de nuante, de diferentele de comportament observabile uneori (la diferite obiecte de invatamint sau in afara de clasa), ceea ce poate influenta negativ increderea unor scolari in posibilitatile lor.

Au fost, insa, dintotdeauna, inainte de construirea psihologiei ca stiinta, adevarati cunoscatori ai sufletului omenesc, adevarati maestri care stiu sa-si nuanteze com­portarea fata de specificul fiecarui om. Deocamdata, caracterologia stiintifica nu i-ar putea ajuta mai deloc, intrucit nu exista o tipologie stiintifica. Totusi, in secolul nostru, datorita mass-mediei, cit si raspindirii invatamintului liceal si universitar, psihologia cotidiana a suferit modificari.

6. S. Moscovici a analizat impactul societatii moderne asupra simtului comun, sub­liniind ca acesta are astazi doua forme : pe de o parte, el cuprinde un corp de cunos­tinte produs spontan de membrii grupului si fundamentat pe traditii si consens, pe de alta, gasim o suma de imagini si relatii de origine stiintifica. Vechiul simt comun e alimentat de conversatii si zvonuri, pe cind cel nou se formeaza pe baza filmului si tipariturilor (cf. S. Moscovici).

Psihologul francez considera omul obisnuit un "savant amator', avid de cunoas­tere, care citeste mereu magazine si opere de vulgarizare stiintifica (ibid., 1984). Ne indoim ca acest tip de om ar caracteriza pe toti francezii; la noi in tara, numai o parte din elevii adolescenti si dintre tineri manifesta aceasta curiozitate stiintifica. Chiar multi intelectuali acorda atentie doar literaturii, muzicii sau stiintelor strict legate de profesia lor si putini urmaresc noutatile din psihologie; cele tehnice, cele din fizica, biologie atrag mai mult interesul populatiei, dat fiind realizarile lor specta­culoase. Chiar ecourile psihanalizei, atit de raspindita in Occident, la noi in tara sint mult mai slabe. De altfel, numai dupa 1990, a aparut si la noi o revista psihologica de popularizare, in tarile avansate, psihoterapeutul este un personaj familiar, pe cind in Romania, abia incepe sa se auda de el.

S. Moscovici subliniaza schimburile suferite de cunostintele stiintifice atunci cind se urmareste popularizarea lor; are loc :

a)   o personificare a cunostintelor (psihanaliza = Freud);

b)  o figuratie in sensul substituirii sau adaosului de imagini la concepte; se folo­
sesc "cvasimetafore', diagrame sau imagini vizuale;

c)   "ontizarea' relatiilor logice sau empirice; daca in stiinta relatiile sint totul, in
simtul comun, pretutindeni, apar substantele, obiectele, calitatile lor (ibid.)

Mai importanta decit aceasta puternica tendinta de concretizare a stiintei, ni se pare influenta societatii in sensul crearii de noi reprezentari sociale in relatie cu o descoperire sau alta, fapt accentuat de psihologul francez. Vorbind de reprezentari sociale, nu ne gindim la aspectul imagistic care nici nu caracterizeaza decit unele dintre ele, ci la subiectivitatea lor, provenind din mentalitati si interese ce pot deosebi unele paturi ale populatiei de altele. Astfel incit, desi provin din teorii stiintifice, multe cunostinte sint utilizate in folosul unui grup social sau al altuia (cum ar fi rezultatele unei cercetari evidentiind rolul ereditatii in aparitia unor aptitudini).

Consideram ca impactul cercetarilor stiintifice de psihologie asupra psihologiei cotidiene este mult mai redus decit in cazul celor privind tehnica, fizica, biologia, pentru motivul ca stiinta psihologiei a progresat mult doar in teoria perceptiei, memo­riei, gindirii, teme care nu sint de natura sa influenteze relatiile interpersonale de zi cu zi. in schimb, omul de pe strada e interesat sa descifreze motivatia, sentimentele, felul de a fi (caracterul) si posibilitatile reale de actiune a colaboratorilor sau adver­sarilor, ori, in aceasta directie, investigatiile experimentale n-au avansat prea mult, iar rezultatele obtinute pina acum in descifrarea expresiilor si intentiilor umane nu sint de natura sa poata fi utilizate in viata de zi cu zi a oricarui om, chiar avind un nivel ridicat de instruire.

Asa incit, in domeniul psihologiei, stiinta n-a influentat prea mult caracteristicile simtului comun. Mai intii, subiectivitatea aprecierilor se mentine si reprezentarile sociale privind manifestarile psihice duc la o selectie incompleta a observatiilor in favoarea lor. Apoi modul de gindire este tot unul intuitiv, cel putin in timpul contac­telor interpersonale. Ori "intuitia' poate proveni, uneori, din inregistrarea citorva coincidente nesemnificative, intimplatoare, de unde rezulta posibilitatea unor mari erori. Deseori, "impresiile' privind firea unei anumite persoane nu se pot intemeia pe un argument explicit. Nu sint de mirare neintelegerile survenite intre persoane care nu evalueaza rational, situatiile conflictuale survenite din interpretari superfi­ciale, neintelegerile descrise pe larg in teatru si in literatura.

in viata obisnuita, oamenii urmaresc, in primul rind, realizarea scopurilor lor, ceea ce nu presupune neaparat o cercetare a cauzelor, iar timpul scurt nici nu permite un studiu al relatiilor reale. Exista, desigur, cazuri (atunci cind cineva isi face proiecte de lunga durata) cind se examineaza rational diferitele motive, mijloace, variante de actiune, dar aceasta este o eventualitate rara; in mod curent, e nevoie de reactii prompt adaptate la situatie si la interlocutor, in general, criteriul aprecierii unei atitu­dini il constituie consensul si nu verificarea empirica. Preocuparea noastra dominanta este "pentru ce?' si mult mai rar "cum?' (S. Moscovici, 1984). in general, se fac evaluari actuale si mai putine preciziuni (O. Beauvois), iar acestea nu au nici pe departe o valoare stiintifica, pentru ca omul de pe strada nu se preocupa sa verifice fidelitatea unor actiuni (cu atit mai putin validitatea presupunerilor sale); dimpotriva, datorita subiectivitatii, el neglijeaza informatiile utile si tinde sa generalizeze fapte personale pe care nimic nu ne-ar permite sa le consideram generale.

Cit priveste fenomenele cognitive (perceptia, memoria), gindirea psihologica de tip cotidian este extrem de naiva, de exemplu, ea socoteste ca perceptia, observatia, e un proces cu totul elementar. Succesele sale in practica se datoreaza asimilarii unor scenarii caracteristice anumitor situatii si formarii unor prototipuri pe baza carora claseaza si judeca persoanele cu care vine in contact. Din pacate, datorita comoditatii, a dorintei de simplificare, nu rareori aceasta tipizare se face superficial, ducind la sabloane rigide si stereotipuri care dauneaza mult relatiilor interumane si favorizeaza conflictele.

Reiese clar superioritatea cercetarii stiintifice care, si in psihologie, ca in toate stiintele, se preocupa de exactitatea si obiectivitatea faptelor inregistrate, care acumu­leaza totdeauna informatii bogate si variate, provoaca experimental reactii, controlind apoi in mod riguros ipotezele si argumentele ce rezulta din analiza rezultatelor. E de la sine inteles ca oamenii de stiinta au neglijat in mod voit psihologia simtului comun. Si, totusi, aceasta continua sa joace un rol important nu numai in viata zilnica, dar chiar si in cadrul cercetarilor psihologice.

7. in adevar, in orice cercetare exacta, fie ca e vorba de o convorbire, ori de un experiment, psihologul trebuie sa aprecieze daca subiectul este dispus sa colaboreze, daca e atent, daca face un efort real sa raspunda exact la o solicitare, daca nu e ostil experimentatorului, daca e sincer, daca nu a obosit s.a.m.d. Oricine stie ca nu ne putem baza numai pe raspunsul subiectului ("Esti sincer? ', de exemplu) si ca gradul de atentie trebuie observat, intrebarea provocind tocmai neatentie. Nu exista nici un manual serios care sa ne indice cum sa controlam atentia, ori sinceritatea, ori gradul de efort Nu exista, pentru ca manifestarile pot fi variate, in functie de tempe­ramentul subiectului (intr-un fel se manifesta un apatic in raport cu un coleric), in functie de atitudinile si intentiile lui, iar diferentele de ordin expresiv sint adesea extrem de subtile si echivoce. E nevoie sa subliniem aici cit de important este modul de participare al subiectului? El se constata (in proportie de 80 %) pe baza expe­rientei cotidiene si pe baza simtului comun al psihologului.

Am aratat mai sus cum pina si o metoda foarte exacta, cum este analiza factoriala, este tributara din plin psihologiei naive, pe baza careia se descifreaza natura psiho­logica a factorilor. Ne aflam in situatia cind se afirma ca psihologii profesionisti difera putin de psihologii naivi (J. Beauvois, 1986). Daca e vorba de comportamentul zilnic obisnuit se pare ca acesta este adevarul, fiindca se cere o orientare rapida si necompli­cata in situatie, cu privire la intentiile interlocutorului si reactiile noastre (Laucken, 1973). Ea e posibila fiindca posedam un set bogat de scenarii, dintre care il actualizam pe cel necesar, iar, in aprecierea persoanei de fata, ne ajuta, de asemenea, un vast reper­toriu de tipuri, care, chiar daca nu sint constiente, ne fac "sa simtim' cum trebuie sa interpretam imprejurarea prezenta. De exemplu: sosesc acasa la un prieten (scenariu binecunoscut) si constat ca aparitia mea il indispune. Putem presupune, tot pe baza experientei, ca avea de lucru, sau astepta pe altcineva, sau s-a suparat pe mine s.a. Intervenind cu intrebari si observind reactiile sale expresive, imi dau seama ce trebuie sa fac. Toate acestea presupun cunoasterea motivatiei, a insusirilor de caracter si temperament ale prietenului, a modului sau de a reactiona in functie de una din alternative, ceea ce-mi va dicta conduita mea. Dar cunoasterea prietenului, ca si aprecierea reactiilor sale, se bazeaza pe modul tipic de comportament in care 1-am incadrat si pe descrierea reactiilor sale care sint caracteristice uneia din alternative. Acestea nu se invata din carti, ci aproape exclusiv din experienta cotidiana, nesiste­matizata, imbogatita cu scenarii si tipuri zugravite in literatura, filme sau la teatru. Desigur, reusita in descifrarea intentiilor si a caracterelor variaza dupa experienta individului si a calitatilor sale intelectuale. Unii se misca mai mult intre sabloane, pe cind altii reusesc o admirabila individualizare a persoanelor pe care le cunosc.

De ce actualmente psihologia stiintifica ne ajuta asa putin in practica relatiilor umane de fiecare zi ? Fiindca ea se intereseaza mult prea putin de aspectele inaccesi­bile experimentului (indeosebi ale experimentului de laborator). Sintem azi in situatia in care manualul de psihologie pentru invatamintul superior scris de o autoritate in materie (M. Reuchlin) nu abordeaza dintre toate problemele afectivitatii decit emotiile soc. Nu sint discutate emotiile curente si nu exista nici macar cuvintul sentiment. Iar sentimentele sint izvor inepuizabil de motivatie si comportament. Nici activitatea voluntara nu este amintita, desi exista numeroase studii, cel putin in ce priveste de­cizia.

Apoi, in studiul trasaturilor, al dimensiunilor personalitatii, nu se are in vedere, in masura suficienta, faptul ca reactiile noastre depind foarte mult de situatie. Ar fi nevoie de o taxonomic a situatiilor. S-au facut incercari fara succes, tocmai pentru ca perceptia unei situatii, mai ales a uneia interpersonale, depinde de interesele si expe­rienta persoanelor (L. Pervin, 1987). Necesitatea studierii omului in situatii obisnuite a fost subliniata inca din anii '30 de Georges Politzer, care recomanda studiul "dramei' omului, adica: individul in pragul nuntii, individul pe stadion, la locul de munca etc.

De fapt, practicienii ajung sa efectueze tipologii pe baza carora sa se orienteze in diagnostic. Astfel, medicii cunosc bolnavi gravi care isi minimalizeaza boala, altii care, dimpotriva, o exagereaza mult, altii simulanti, unii foarte fricosi, altii pedanti in respectarea medicatiei, in timp ce altii o neglijeaza cu nepasare etc. Dar nu s-a incercat, pe cit stiu, o sistematizare riguroasa a tipurilor de bolnavi.

Tot astfel, psihologii ajung sa distinga citeva moduri caracteristice de reactie. De pilda, la o proba care creeaza dificultati de manipulare, se disting cei calmi, fata de cei emotivi - care se impart in inhibati si excitati; se mai remarca si impulsivii, nervosii. Pe baza unor astfel de constatari, se dau avize psihologice, fara a se tine seama ca, de exemplu, unii se simt in largul lor in cabina soferului, la volan, si foarte stinjeniti, frustrati, suspectati, in laborator. De aceea reactiile in timpul conducerii pe strada pot fi incomparabil mai bune decit la examenul psihologic.

Trebuie intreprinsa o incercare de sistematizare a reactiilor in situatiile cele mai importante din viata omului. Reusita in aceasta directie ne-ar apropia foarte mult de problemele psihologice ale practicii concrete.

De fapt, ce ar trebui sa izbutim a descrie ar fi structurile de conduita, tipurile umane, caci ele ghideaza in mod inconstient ori partial constient, interpretarile pe care le facem. Dar, daca vom consulta un dictionar de psihologie, cum e cel al lui P. Popescu-Neveanu, vom gasi indicate zeci de tipologii, dar, pe de o parte cele mai multe se refera cam la aceleasi aspecte, iar, pe de alta, ele schiteaza 3-4-8 tipuri, rareori depasind cifra de douazeci (cum e cazul tipologiei lui P. F. Bales). Iar, data fiind dependenta individului de mediul social, de tipul de profesie exercitat, ca si de zestrea nativa, tipurile de personalitate sint, cu siguranta, cel putin de ordinul sutelor, in marile romane, scriitorii realisti au descris o mare varietate de tipuri, unele asema­natoare (cum sint avarii), altele extrem de diferite. Desigur, stiinta trebuie sa sesizeze tipurile latente prezente in modul de reactie a oamenilor in timpul diferitelor relatii interpersonale. Din cercetarile facute pina acum, ar reiesi ca, in aceste tipologii impli­cite din psihologia naiva, valorile au un rol central.

in ce priveste metodele de investigatie, pentru descifrarea tipurilor latente, obser­vatia, convorbirile, chestionarele, diferitele testari ar trebui completate si cu detalii biografice ale persoanelor vizate de subiectul pe care il studiem, mai ales fiindca in viata, cind vrem sa stim cu cine avem de-a face, totdeauna culegem informatii despre trecutul sau familial, scolar, profesional. Acestea constituie indicii pentru incadrarea persoanei intr-o anumita structura de caracter, cu ajutorul careia putem apoi afirma, cu un grad sporit de certitudine, cum va reactiona intr-o anume conjunctura impor­tanta.

Studiul mentalitatii psihologice a omului e extrem de dificil, dar el ar putea des­chide calea spre o tipologie completa, esentiala, a personalitatii, care ar deveni un important instrument al cunoasterii concrete a oamenilor; astfel incit psihologia sa poata fi folosita in mod curent la optimizarea relatiilor interpersonale, la facilitarea intelegerii reciproce si a colaborarii.