Psihologia medicala, psihologia sanatatii

Psihologia medicala, psihologia sanatatii

Psihologia medicala este si va ramane, atata timp cat arta medicala va dainui, fundalul de stabilitate si umanitate in care aceasta isi desfasoara demersul pragmatic, adica nobila infruntare a suferintei si mortii.

"Vita brevis, ars longa" ramane motto-ul care contine adevarul superb, dar si implacabil al unei meserii milenare in schimbare tot mai rapida, schimbare ajungand la acceleratii ametitoare in ultimele decenii.

Cu cat problemele cu care se confrunta medicina, se vor multiplica - iar acestea sunt tot mai neobisnuite, desprinse uneori parca din scenariile science-fiction: chirurgie genetica, transplant si protezare cibernetica, clonare si schimbare de sex - cu atat relatia medic-pacient capata dimensiuni mai complexe, ajungandu-se la tipologii nebanuite sau chiar la adevarate capcane fara iesire.

Asa cum a aratat parintele medicinei - Hipocrate: medicul trateaza bolnavi, nu boli. El este singurul care il poate ajuta intr-adevar pe cel in suferinta. In plus, medicul trebuie sa stie sa responsabilizeze pacientul in ceea ce priveste comportamentul pentru sanatate, sa imparta cu acesta laurii victoriei atunci cand suferinta este indepartata. Este o alta viziune si un alt mod de a intelege lucrurile.

Psihologia medicala este aceea care transforma puterea abstracta si formala a medicului in putere vindecatoare, limitand fantasmele luciferice ale acestuia.

Domeniul psihologiei medicale poate fi regasit in toate faptele din practica medicala unde intervine, intr-un fel sau altul, un factor psihologic, fie ca e vorba de raportul unui eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despartire) cu derularea unei afectiuni somatice, sau de locul relatiei medic-pacient a proiectiei acesteia in diagnosticul, tratamentul sau urmarirea bolilor.

Psihologia medicala este nu doar un domeniu intrinsec practicii si teoriei medicale, ci si o resursa, de departe cea mai importanta, in ceea ce va fi medicina viitorului.

Aceasta carte isi propune sa scruteze, cu modestie si fara pretentia ca le va putea epuiza, orizonturile psihologiei medicale. Daca in acest demers facut cu neregretat efort, am reusit sa aratam o catime din zbaterile sufletesti ale medicului si pacientului, daca am reusit sa strecuram o raza de lumina acolo unde inainte era intunericul nepasarii sau ignorantei, vom crede ca va trebui sa continuam.

Gaston Berger spunea ca viitorul nu este numai ceea ce se poate intampl asau numai ceea ce are cele mai multe sanse sa se produca. El este de asemenea ceea ce vom voi sa fie. Psihologia medicala contribuie din plin la umanizarea medicinii iar aceasta nu este decat o reintoarcere in viitor.

Atata timp cat actul medical implica intotdeauna relatie si comunicare, se poate spune ca medicina nu se poate practica fara psihologie, chiar daca cunostintele de psihologie au aparut ca "o determinare inconstienta, acumulata in decursul practicii" (Nayrac P, 1962).

Psihologia medicala a revenit in forta atat in ceea ce priveste demersul practic cat si consideratiile teoretice abia in secolul XX, ultimii 50 de ani transformand radical atat practica medicala cat si interventia din directia psihologiei in actul medical. In fapt, domeniul psihologiei medicale si clinice a devenit zona centrala, de rezistenta a psihologiei, un domeniu in care isi desfasoara intr-un fel sau altul activitatea, cei mai multi din absolventii facultatilor de profil din tarile puternic dezvoltate.

Factorul psihic poate fi privit intr-o dubla perspectiva: ca agent etiologic in majoritatea bolilor somatice plurifactoriale, cat si agent "furnizor de sanatate" - exclusiv ca in cazul psihoterapiei sau adjuvant la terapia medicamentoasa ori de alta factura (Bradu Iamandescu I si Luban-Plozza, 2002).

Unii situeaza medicina prin practica si prin obiectul sau la polul opus psihologiei, vazand-o ca pe o antipsihologie (Tignol J). El adauga ca ne aflam actualmente in fata unei stiinte medicale riguroase a carei antipsihologie fundamentala este fondatoare si perfect justificata. Dimpotriva, aceeasi antipsihologie aplicata in cazul solicitarii de ingrijiri, distincta fata de boala si definitorie dintotdeauna pentru conditia umana, este nu numai antistiintifica ci si un esec.

Delahousse este frapat de faptul ca in spitalul general exista o inadecvare din ce in ce mai evidenta intre extraordinarul perfectionism tehnic cu impartirea sarcinilor si depersonalizarea intervenantilor pe care aceasta o impune si persistenta unei miscari masive ce impinge spre spital o masiva populatie heterogena care ridica probleme umane, sociale, psihice, care traieste momente de criza, care utilizeaza diferite registre de exprimare somatica a carei organicitate reprezinta doar un aspect si a carei luare in grija este total incompleta, aleatorie. O serie de autori americani atrag atentie ca medicina ar trebui sa aiba grija sa raspunda corect solicitarilor reale ale bolnavilor, deoarece acestia incep sa o evite indreptandu-se catre practici non-medicale (vindecatori, bioenergeticieni, vrajitori).