Problemele investigarii, interpretarii si prognozarii dezvoltarii personalitatii

PROBLEMELE INVESTIGARII, INTERPRETARII SI PROGNOZARII DEZVOLTARII PERSONALITATII.

In descrierea stiintifica a personalitatii, psihologia apeleaza la conceptele de structura si de proces. Structurile sunt aranjamente, organizari mai mult sau mai putin stabile ale unor parti in cadrul sistemului; procesele sunt functii ce se evidentiaza prin intermediul partilor. Personalitatea apare ca un ansamblu de structuri, structura fiind un ansamblu autoechilibrat deci, relativ invariant de relatii. Schimbarile care se produc in cadrul interactiunii cu conditiile concrete de mediu alcatuiesc procesele sau dinamica actuala a personalitatii. Multe dintre structurile care alcatuiesc sistemul general al personalitatii, nu sunt direct observabile sau masurabile, ci se releva prin eforturi teoretice, de abstractizare conventionala, aparand astfel ca modele ipotetice.

Sistemul personalitatii, cuprinde doua grupe de componente: calitatile si structurile. Primele se refera la modul specific de manifestare a personalitatii, iar structurile ne indica determinarea substantiala, de continut a personalitatii.

Printre calitati se numara: constienta, gradul de dezvoltare a structurii, mobilitatea si integrarea. Constienta se refera la stabilitatea liniilor generale de conduita ale subiectului in docursul timpului, la pregnanta si unitatea tabloului sau dinamic. Nu se poate vorbi de personalitate in afara unor trasaturi stabile, prin care sa poata fi recunoscuta in ciuda variatiilor circumstantiale. Stabilitatea priveste atat configuratia fizica, cat si pe cea psihica. Calitatea consistentei trebuie cautata in structurile care conditioneaza comportamentele deschise, in conduite mari, sistematice: continutul activitatii, motivele, atitudinile. Ea desemneaza stilul activitatii.

In fiecare categorie de sarcini si tipuri de comportamente exista un stil specific: stilul activitatii motorii, concretizat intr-o anumita configuratie valorica a amplitudinii, ritmului miscarilor, stilul cognitiv, evidentiat in modalitatile de organizare si desfasurare a proceselor de perceptie si gandire, indiferent de continutul lor informational. Stilul constituie filtrul prin care subiectul moduleaza in felul sau specific diferite situatii obiective cu care vine in contact, care-1 solicita sau pe care le solicita.

Structurile de baza ale personalitatii sunt: motivatia, cognitia si controlul. Motivatia da orientarea, selectivitatea si semnificatia conduitei. Pentru definirea profilului personalitatii, esentiale sunt motivele derivate si conditionate social-istoric. Ele plaseaza personalitatea pe o traiectorie de miscare semnificativa si-i determina asa numitele piscuri de integrare.

Structura personalitatii este o organizare plurimotivata, adica integrata pe un camp mai larg de semnificatii. Se disting insa niveluri diferite de stabilitate si pregnanta pentru diferite motive, de aceea se poate vorbi de o ierarhie a motivelor, in cadrul careia anumite componente sunt mai relevante pentru structura personalitatii decat altele.

Structurile cognitive sunt considerate ca instrument de realizare a personalitatii, plasand subiectul la scara obiectiva a competentelor si valorilor. Asociate cu structurile motivationale si afective, ele alcatuiesc constructiile complexe ale aptitudinilor sau capacitatilor. Aptitudinea reprezinta o organizare selectiva a componentelor cognitive, afective, motivationale si executive, care permite omului desfasurarea cu succes a unei actiuni intr-un moment dat. A poseda aptitudini inseamna a rezolva la indici de performanta optima o categorie sau alta de sarcini. Prin urmare, termenul are un sens diferential, referindu-se nu numai la simplul fapt al reusitei intr-o activitate oarecare, ci si la gradul acestei reusite, cat de mult in raport cu altii. Intrucat indicatorul principal de relevare a aptitudinii este performanta, structura ei nu poate fi redusa la o suma de predispozitii si calitati innascute, de ordin fiziologic, ci trebuie conceputa ca un ansamblu integrat de operatii care sustin un comportament specific.

Metoda analizei factoriale a demonstrat ca asa numitele aptitudini simple, legate de rezolvarea unui camp limitat de situatii problematice, presupun participarea mai multor laturi ale substructurilor cognitive, motivationale si afective. Cu cat o aptitudine are sfera mai larga de cuprindere in planul activitatii, cu atat organizarea sa devine mai complexa, angajand tot mai multe dimensiuni ale personalitatii.

In sistemul general al personalitatii, un loc important il ocupa constructia speciala a mecanismelor de comanda si control asupra motivelor, scopurilor si mijloacelor comportamentului. Aceste structuri reglatoare indeplinesc urmatoarele functii:

. simpla inhibitie prin impulsuri drenatorii dirijate;

. transformarea sferei de actiune a motivului, exprimarea unui motiv printr-un alt act comportamental decat cel specific lui;

. amanare-reportarea realizarii unui motiv in functie de circumstante;

. selectie si programare, in cadrul unor motive concurente.

Gradul de control devine un important indicator in caracterizarea structurii personalitatii. Din acest punct de vedere, oamenii pot fi impartiti in trei grupe:

. normal controlati; se caracterizeaza printr-un relativ echilibru intre tendinta reflexiva, analitica, critica si tendinta spre actiune, imbinand intr-o formula optima principiul libertatii cu cel al necesitatii, imperativul subiectiv cu cel obiectiv;

. subcontrolati; se caracterizeaza prin supraestimarea impulsului spre actiune si subestimarea conditiilor obiective ale realizabilitatii lor, ca urmare ei se comporta impulsiv, dupa glasul primei dorinte; pentru ei este mai important sa actioneze decat sa gandeasca asupra oportunitatii actiunii, de aceea lucrurile li se par mult mai simple ca in realitate;

. supracontrolati (cenzurati); acestia se caracterizeaza printr-un comportament de tip reflexiv, bazat pe considerarea tuturor conditiilor pro si contra, pe anticiparea nu numai a rezultatului imediat, ci si a consecintelor derivate lui.

Astfel, se pot genera o serie de trasaturi specifice, precum prudenta, conservatorismul, traditionalismul, conformismul, pedanteria, scrupulozitatea, rezervarea, timiditatea, etc. Aceste structuri de control nu se reduc la componentele temperamentale; ele se elaboreaza in timpul evolutiei individuale, ca rezultat al actiunilor dinamice dintre succes si insucces.

In cercetarile cu caracter diagnostic individual, aproximarea trasaturilor si aproximarea tipului sunt doua operatii complementare.