Problematica evaluarii in psihopedagogia speciala

PROBLEMATICA EVALUARII IN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA

Evaluarea in psihopedagogia speciala este un proces care implica o cantitate mare de informatii diverse, analiza si interpretarea acestora, pe baza carora se iau deciziile de interventie si suport, atunci cand este cazul, de incadrare si clasificare.

Principii:

I. Evaluarea va fi subordonata interesului superior al copilului → cresterea functionalitatii individuale si sociale.

II. Evaluarea necesita o abordare complexa si completa a elementelor relevante (sanatate, educatie, adaptare psihosociala, situatie economica a familiei etc.).

III. Evaluarea trebuie sa fie unitara, in sensul ca trebuie sa opereze cu aceleasi obiective, criterii si metodologii pentru toti copiii.

IV. Evaluarea trebuie sa aiba caracter multidimensional, in sensul ca trebuie sa asigure si un prognostic si recomandari corecte.

V. Evaluarea presupune o munca in echipa a multor specialisti.

VI. Evaluarea se bazeaza pe un parteneriat cu familia sau persoanele care il au in ocrotire.

Consideratii generale privind evaluarea copiilor cu dizabilitati:

In categoria persoanelor cu dizabilitati poate intra oricine, in orice moment.

Evaluarea trebuie facuta de catre un specialist compatibil cultural cu beneficiarii.

a. Evaluarea poate fi orientata predominant spre descoperirea unei deficiente si mai putin spre potentialul existent la copil.

b. Deseori evaluarea este conceputa ca o eticheta pe un destin.

c. Deseori evaluarea este tardiva (ea trebuie sa fie facuta precoce, de la 3, 4, 5 ani).

d. Uneori, evaluarea este partinitoare (evaluarea incorecta din familiile bogate).

e. Stilul neadecvat al evaluatorilor in administrarea instrumentelor de investigare (cand evaluatorul joaca rolul unei persoane inaccesibile, o face pe misteriosul, nu permite accesul parintilor la evaluare, nu elimina inhibitiile copilului, atitudini manipulatorii nejustificate).

f. Evaluarea statistica si nu dinamica (se negliheaza potentialul de invatare al copilului → zona proximei dezvoltari - Vagotski)

Tipuri de relatii - Tipologii:

1. Evaluarea formala: se utilizeaza teste, instrumente clasice.

2. Evaluarea informala - calitativa: se utilizeaza observatia, chestionarul, interviul, analiza produselor activitatii, analaliza erorilor.

3.1. Evaluarea initiala: este constatativa, de inceput, se folosesc teste de inteligenta, de memorie, de atentie.

3.2. Evaluarea formativa: urmareste initierea unor programe de antrenament, de operatii mintale.

3.3. Evaluarea finala: estimarea eficacitatii, programului si necesitatii, reconsiderarea deciziilor luate pana atunci.

Evaluarea trebuie sa fie complexa si pe 4 paliere:

- Evaluare medicala,

- Evaluare psihologica,

- Evaluare sociala,

- Evaluare pedagogica.

Abordari privind evaluarea persoanelor cu handicap - Tipuri:

1. Evaluarea prin raportare la standarde (norme):

- Standardul este stabilit pe un esantion de copii reprezentativ.

- Se da nota in evaluare pe:

test de inteligenta (Raven etc.)

test de adaptare

la care se face media.

2. Evaluarea prin raportare la criterii:

- punctele forte si punctele slabe,

- un set de deprinderi presupuse a fi esentiale,

- obiective specifice de invatare,

- anumite comportamente considerate tinta.

3. Evaluarea prin raportare la individ:

- inseamna mpasurarea progresului in contextul general de viata si in functie de calitatile unice ale copilului;

- nu se urmareste doar simpla evaluare a copilului, ci calitatea relatiilor cu ceilalti, cu familia si comunitatea.