Jelirea pierderilor

Jelirea pierderilor

Copilul care trebuie sa memoreze un verset din Scriptura pentru scoala duminicala alege pe loc Ioan 11:35: "Iisus plingea." Asta-i tot versetul. O nimica toata.

Dar ce verset extraordinar! Cind Lazar, bunul prieten al lui ilsus, s-a imbolnavit, surorile lui, Maria si Marta, L-au rugat sa se grabeasca spre Betania pentru a-i reda bolnavului sanatatea. Dar El a intirziat pina cind Lazar a murit. El stia foarte bine ce are de gind sa faca. Stia ce are de gind sa faca Tatal Lui. Inca inainte de a ajunge in sat stia ca in seara aceea va lua cina alaturi de Lazar inviat. Cu toate acestea, cind a intrat in casa si a vazut durerea celor din jur, El a plins. Iar durerea Sa profunda i-a impresionat pe oamenii obisnuiti cu lacrimile de crocodil ale bocitoarelor de profesie.

Jalea. Ea este rolul mortii jucat de cei vii. Dar sint si alte lucruri, nu numai moartea unui om drag, a caror pierdere trebuie deplinsa. Si alte pierderi se cer jelite, lucruri de mult uitate si ingropate atit de adinc, incit nici nu mai sint percepute ca atare.

ETAPA A CINCEA: JELIREA PIERDERILOR

Elizabeth Kubler-Ross s-a aflat printre pionierii investigarii acestui proces, actualmente bine cunoscut de catre psihologi, care consta dintr-o inlantuire spontana de evenimente si sentimente.

Etapele prin care trece o persoana care jeleste sint

(1) socul si negarea,

(2) minia,

(3) depresia,

(4) tirgul si magia si, in final,

(5) hotarirea si acceptarea.

In cadrul nostru de referinta, tristetea ocupa locul al cincilea, in timp ce acceptarea si hotarirea se muta pe locul sase. 

In cazul durerii obisnuite nu este nevoie de un specialist pentru a trece prin toate aceste etape. Insa persoana codependenta tinde sa se opreasca intr-un anumit stadiu al procesului si ramine impotmolita acolo. Pentru a evolua spre un sfirsit satisfacator, persoana respectiva are nevoie de indrumare din partea unei surse exterioare, cum este aceasta carte, sau a unui specialist. El sau ea trebuie sa aiba un ajutor de-a lungul intregului proces si sa repete etapele pina ce blocajul este inlaturat si durerea poate sa curga in voie mai departe.

Folosul durerii

Durerea este necesara adultului codependent, care are mare nevoie din punct de vedere afectiv sa jeleasca toate lucrurile de care a devenit constient in etapele precedente. Este foarte important ca persoana respectiva sa deplinga toate pierderile suferite in copilaria ei pierduta. Trebuie, de asemenea, sa deplinga ceea ce a pierdut datorita dependentelor, obsesiilor trecute si prezente.

Oricit de absurd ar suna, persoana respectiva trebuie totodata sa deplinga anumite aspecte ale vindecarii. Comportamentul si sentimentele de dependenta au ocupat un loc esential in viata ei. Acum sint surghiunite. A jeli un lucru care a insemnat cindva atit de mult este ceva normal. In particular, dupa ce ti-ai luat ramas bun de la durerea provocata de familia in care ai crescut, trebuie sa plingi pierderea durerii cu care ai trait atita vreme. Ii spui tu la revedere, dar ce gol ramine in tine.

Un exemplu tipic este din nou cazul lui John si Gladys Jordan. Ei au invatat sa domoleasca stafiile trecutului. Casnicia lor merge cu mult mai bine. Totusi, au trebuit sa-si manifeste durerea fata de pierderile suferite, pentru ca renuntarea la comportamentul codependent este initial resimtita ca o pierdere. La urma urmei, minia reziduala si lipsa de comunicare au constituit o buna parte a vietii lor pentru multa vreme. Asa urite cum au fost, ele erau confortabile. Cunoscute. Ei au mai trebuit sa jeleasca si jumatate de viata de iubire si tandrete pierduta. Iata o ingrozitoare, amara pierdere, consecinta a comportamentului lor codependent, o pierdere pe care n-ar fi trebuit sa o sufere. 

Este tot atit de necesar sa deplingi pierderile secundare. Alcoolicul care intra intr-o institutie de reabilitare este rugat sa intocmeasca o lista cu lucrurile pe care le-a pierdut din cauza bauturii. Poate ca si-a pierdut slujba sau n-a mai fost promovat, si-a pierdut familia sau casnicia, carnetul de sofer. Obsedatul de munca poate deplinge timpul petrecut fara familia lui. Cel care face excese alimentare trebuie sa-si deplinga obezitatea. Sean McCurdy a jelit toate acele oportunitati de avansare pe care le-a pierdut datorita obsesiei sale nelalocul ei. Si asa mai departe.

Analiza pierderilor

Daca ai constatat pierderi datorate stilului tau de viata, atunci trebuie sa le deplingi. Dar cum stii ce ai pierdut? Poate vei supraestima suferintele sau pierderile, gasind greseli acolo unde acestea nu exista. "Mama mea n-a fost tocmai o gospodina , desavirsita, asa ca am pierdut ocazia sa maninc multe prajituri bune." Nu asa. Persoanele codependente exagereaza aproape intotdeauna in directie opusa. Fiind maestri ai negarii si minimalizarii, ei subapreciaza mai degraba durerea si pierderile, decit sa-si construiasca o imagine prea idealizata a ceea ce cred ei ca ar fi trebuit sa fie viata lor de familie. Chiar si copiii molestati fizic si sexual tind sa minimalizeze suferinta. In momentul in care iti analizezi pierderile, aminteste-ti ca este in firea lucrurilor sa le minimalizezi intr-o oarecare masura.

Analiza pierderilor suferite nu este o evaluare obiectiva, ci una extrem de subiectiva, si pe drept cuvint, deoarece oamenii le percep in mod diferit. Cind Mamie Dykes a pierdut cincizeci de dolari la bingo, i-a pasat prea putin. Cind a pierdut o brosa cu camee falsa, in valoare de sapte dolari, a fost extrem de mihnita pentru ca i-o daduse fiica ei, acum decedata. Regula spune ca, daca e vorba de o pierdere esentiala pentru tine (indiferent de valoarea pe care i-o atribuie altii), ea ramine o pierdere.

In concluzie, exista patru directii in care iti poti exprima mihnirea in mod justificat.

Una este cea legata de suferintele prin care ai trecut in copilarie, daca in familia in care ai crescut au existat abuzuri sau disfunctii grave.

A doua se refera la despartirea de mama si tata, care, pentru majoritatea persoanelor codependente sau imature n-a avut loc la timpul potrivit. Faptul ca trebuie sa-ti iei ramas bun acum, atit de tirziu in viata, este extrem de dureros.

A treia directie se refera la dependente, codependente si alte mecanisme si atitudini mimetice la care renunti. Ani in sir ele au contat enorm in viata ta, asemeni unor falsi prieteni care-ti joaca feste urite. Oricum, ele ti-au fost prieteni si e firesc sa le plingi pierderea.

A patra se refera la pierderile acumulate in timpul anilor de codependenta, un fel de produse secundare ale acestei perioade. Gindeste-te la nefericirea, risipa, greselile, lacrimile, durerea si tensiunea prin care ai trecut. Multe din aceste lucruri n-ar fi trebuit sa existe, insa codependenta ta le-a dat nastere. Si aceasta situatie este foarte trista.

Toate aceste treziri si suferinte te coplesesc parca dintr-o data. Furia si remuscarea, resentimentele si regretele, toate trebuie exorcizate. La clinica asistam la momente dramatice cind pacientii se descarca si spala cu lacrimi amare cicatricele vechilor rani.

De exemplu, a venit un fost pastor, un om inalt, uscat, cu parul carunt si permanent incruntat. Numele lui era Walter Morgan. Fusese crescut de un tata sever, distant si extrem de perfectionist, pe care-l admira enorm. Walter a devenit el insusi perfectionist. Minat de codependenta lui, a trebuit sa devina un pastor perfect. A trebuit sa vina in intimpinarea nevoilor tuturor. Dar mai ales a trebuit sa fie desavirsit in fata lui Dumnezeu, pentru a cistiga afectiunea tatalui, sau a lui Dumnezeu.

Bineinteles ca in cele din urma totul s-a prabusit, tinta pe care Walter si-o fixase fiind imposibil de atins. Cind, in timpul tratamentului, a realizat in sfirsit ce se intimpla in realitate in viata lui, acest om linistit si manierat a izbucnit in lacrimi. Suspinele lui se auzeau in trei camere mai incolo. Sentimentele tisnisera, rupind zagazurile inimii pentru prima oara in viata lui si luminind lucrurile altfel decit pina acum. Ranile unei intregi vieti au fost curatate de un torent de lacrimi sarate.

Procesul de jelire

Cum a ajuns Walter Morgan in acest punct? Purificarea sa a fost rezultatul unui proces prin care si tu vei trece la rindul tau. Desi il abordam aici secvential, vei vedea - ca multi altii - ca vei depasi usor anumite etape, in timp ce te vei opri mai mult pentru a face fata altora. Asa e firesc.

1. Socul si negarea. Psihologii cred ca multe persoane codependente si adulti imaturi (unii psihologi spun ca absolut toti) se afla in permanenta intr-o stare de soc afectiv cronic, nu foarte diferit de prima etapa a procesului de purificare. Acesti oameni s-au impotmolit in faza initiala, inainte inca de a porni la drum. Ei demonstreaza toate simptomele unei transe posthipnotice cronice.

In liceu invatam despre celulele vii: o membrana semipermeabila care inconjoara un nucleu, poate si nucleoli si o multime de alte particule maruntele, vizibile sau nu pe lamela murdara a microscopului. Numeroase elemente chimice, cum ar fi oxigenul, bioxidul de carbon, substantelenutritive si reziduurile, intra si ies prin membrana pentru a intretine viata celulei.

Acum, sa ne imaginam ca o familie normala este aidoma unei celule. Ea este unita printr-o membrana sanatoasa, desi invizibila. Substantele nutritive si reziduurile - prieteni si animale favorite - intra si ies prin membrana, dar ceea ce se afla in interior ramine intact si in siguranta. Exista spatiu suficient pentru ca nucleul, nucleolii si toate celelalte particule minuscule sa se miste in voie. In timp, membrana se rupe si micutele particule parasesc celula-mama pentru a deveni celule de sine statatoare.

Nu asa se petrec lucrurile intr-o familie cu probleme. Daca, de pilda, mama este dependenta de substante chimice, ea emite unde de soc de fiecare data cind dependenta ei face ca situatia sa iasa din normalitate. Asta se intimpla atunci cind ea nu reuseste sa se conecteze afectiv, cind isi neglijeaza indatoririle firesti sau curatenia, cind e cuprinsa de crize incontrolabile de furie sau izbucneste in lacrimi prostesti, cind sare de la o extrema la alta in stari paroxistice - unda dupa unda revarsindu-se asupra celorlalte elemente ale celulei.

Mai multe lucruri se intimpla pe masura ce aceste unde de soc iradiaza celula familiei. Relatiile sint distorsionate, deoarece membrii familiei sint impinsi spre periferie sau incearca sa evite sursa tensiunii. Si in jurul fiecaruia se formeaza cochilii sau ziduri (psihologii le numesc mecanisme de aparare). In cadrul celulei, aceste straturi protectoare sint absolut necesare intrucit constituie un sistem-tampon impotriva undelor de soc. In familiile normale, oamenii nu sint atit de bine protejati. Zidurile lor nu sint atit de groase, incit sa nu poata stabili relatii normale cu alti oameni.

Parintii lui Walter Morgan nu au avut probleme legate de alcool sau abuzul de substante chimice. Dar cind tatal sau perfectionist striga (o forma de violenta), reverberatiile undei de soc, care a atins celula familiei, au construit in jurul lui Walter ziduri la fel de puternice. O data ce si-a evaluat relatiile in etapa a doua, el a ajuns sa realizeze ca mama lui 1-a folosit ca suport afectiv din frageda copilarie - incest emotional. Si mai multe reverberatii. Walter a iesit din celula familiei atit de blindat de straturi protectoare, incit toti cei care-1 cunosteau spuneau despre el ca e "rezervat". Multi oameni sint linistiti din fire. Walter era tacut dincolo de orice fire.

In cazul familiilor in care se face simtita prezenta acestor ziduri protectoare, nu numai ca despartirea este foarte grea, dar membrii ei sint impovarati cu o supragreutate emotionala. Odinioara cochilia protectoare era necesara; acum, in afara familiei, ea ridica obstacole si pur si simplu ii face rau celui care o poarta. Dependentele, obsesiile fac parte si ele din ea, dar componenta sa principala este raceala afectiva. Omul respectiv pare lipsit de viata. Intelectul functioneaza, dar emotiile sale par sa fi fost oprite sau stinse cu desavirsire.

Cind vorbeai cu el, Walter parea un fel de Spock din Star Treck. Era fara cusur in maniere, precis in exprimare, logic. Daca l-ai fi intrebat, ar fi negat cu convingere orice urma de minie sau trauma afectiva.

Desi nu atit de populare ca odinioara, exista inca o serie de numere de hipnoza care captiveaza publicul. Pe linga ceasul care penduleaza in fata ochilor subiectului, una dintre atitudinile stereotipe este urmatoarea: "Cind pocnesc din degete te vei trezi, dar nu-ti vei aminti nimic din ce s-a intimplat aici."

Adultii imaturi si persoanele codependente au intocmai aceasta reactie si avem intr-adevar de-a face cu o transa posthipnotica. Persoana codependenta nu reuseste sa-si aminteasca intreaga ei suferinta, memoria selectiva fiind sursa principala a negarii.

Aspectul de transa este extrem de evident in cazurile de abuz sexual. Imaginati-va situatia in care tatal isi molesteaza fiica. El va spune: "Asa isi iubesc tatii fiicele. Asa e firesc. Nu spune nimanui pentru ca tata ar putea intra in bucluc." Venind din partea tatalui, aceste cuvinte reprezinta un mesaj hipnotic foarte puternic, transmis intr-o stare alterata a constiintei, deoarece atunci cind copilul sufera o trauma el devine extrem de vulnerabil. Multe femei isi amintesc ca, imediat dupa ce tatal le molesta, el spunea hotarit: "Nu spune nimanui. E in regula." Ele nu inregistrau faptul ca mesajul era in conflict flagrant cu ceea ce simteau. Insa mesajul li se imprima in subconstient.

Pentru a evolua pe drumul purificarii trebuie depasita starea de amorteala creata de soc. Persoanele cu probleme trebuie sa treaca neaparat de aceasta prima faza. Pe de-o parte, este foarte greu sa simti ceva cind te afli in stare de soc. Pe de alta parte, socul si negarea merg mina in mina, si ambele impiedica avansul pe calea purificarii. Iar procesul de purificare prin deplingerea pierderilor suferite este fundamental. Aproape fiecare procedeu aplicat in primele patru etape este conceput pentru ca pacientul sa treaca dincolo de negare.

Exista exemple relevante din domeniul medicinii. Cind, brusc, se intimpla ceva foarte rau, organismul intra in stare de soc pentru a-si salva viata. Unele vase de singe se contracta, altele se dilata. Inima si plaminii se adapteaza rapid. Fluxul de adrenalina curge liber. Organismul compenseaza agresiunea violenta la adresa sanatatii lui in multe alte feluri. Chiar si pielea pune in functiune mecanisme de aparare. Noile proceduri aplicate in urgente limiteaza pierderea de singe si asigura ca fluxul de oxigen catre creier sa se mentina, astfel ca sa pastreze viata si sa functioneze.

Dar, daca trupul ramine in starea respectiva, numita de personalul medical "soc traumatic", socul insusi devine un pericol la adresa vietii. Daca nu se intervine corespunzator (pozitionind victima pentru a facilita fluxul de singe spre creier, reglind temperatura corpului, furnizindu-i oxigen, injectindu-i intravenos lichide si administrindu-i medicatia necesara), pacientul poate muri, nu din cauza ranilor initiale, ci din cauza reactiei de aparare a corpului fata de ele.

In acelasi fel, copilul provenit dintr-o familie dezorganizata intra intr-un soc para-traumatic pentru a supravietui. Acesta ii salveaza viata la vremea respectiva. Dar, indata ce copilul ajunge in lumea reala, mecanismele defensive devin extrem de nocive. Daca ramine in stare de soc la maturitate, inseamna ca acel copil pierde adevaratul sentiment de apropiere, echilibrul afectiv, si isi poate rata casnicia. Din punct de vedere emotional, socul traumatic poate afecta si relatia cu Dumnezeu.

Socul si negarea merg mina in mina, fapt relevat chiar de conversatiile cotidiene: "Vai, sint socat! Nu cred!" Nocive sunt si socul si negarea, asa cum am aflat in capitolele precedente.

Cind ne-am ocupat de Jill si Jerry Braley si de fiul lor Bill, familia de multimilionari din capitolul doi, a trebuit sa spargem cochiliile de care se inconjurasera, asa cum am facut si in cazul lui Walter Morgan. Walter stia vag ca are o problema, mai ales fiindea a studiat conceptul de iubire divina din Biblie si a vazut ca el nu se ridica la inaltimea acestuia. Dar familia Braley nu se percepea pe sine inchistata intr-o cochilie afectiva. Jill avea probleme cu crizele de furie, dar ea isi descarca minia. Iar Jerry era atit de inteligent si descurcaret. Bietul Bill avea si el problemele lui, dar in cea mai mare parte a timpului incerca din greu sa fie un bun om de afaceri, sot si tata. Cu siguranta ca ei nu se aflau in stare de soc.

In cazul familiei Braley, dialogul cu ei a trebuit sa ajute la largirea sparturilor din zidul lor protector.

"Jerry, cum ai compensat sentimentul de rusine legat de locul in care ai copilarit?"

"V-am spus. Ii rugam pe cei care ma aduceau acasa cu masina sa ma lase la doua cvartale mai incolo. Multi din cei cu care am copilarit mai cred si azi ca locuiam pe strada Mulholland."

"Aceasta era solutia de ochii lumii. Dar cum ai abordat problema in sufletul tau?"

"Nici nu stiu daca am facut-o vreodata."

"Cind ii dadeai mamei economiile, ce gindeai?"

Jerry nu s-a grabit sa raspunda, meditind pentru a indeparta praful multor ani. "Cred ca era un fel de mindrie. Stiti, ma simteam un fel de Superman. Aparut la momentul potrivit ca sa salveze situatia. Si trist. Te astepti ca membrii unei familii sa sara unul in ajutorul celuilalt, si niciodata nu m-am indoit de acest lucru. Ei aveau nevoie de banii pe care-i cistigam eu."

"Jill? Cind tatal tau tipa la tine si tu nu stiai exact de ce, cum te simteai?"

"M-am obisnuit."

"Exact! Dar imagineaza-ti ca esti un copilas. Nu stii exact ce-i bine si ce-i rau si primesti mesaje amestecate. Acest lucru e bun o data, dar alta data il infurie pe tatal tau. Esti speriata cind el izbucneste, pentru ca minia lui nu depinde de comportamentul tau, cel putin nu intotdeauna. Ce sentimente iti stirnesc aceste imagini?"

"Cred ca unii copii au sentimente de teama si de confuzie."

"Tu nu?"

"Eu m-am obisnuit. M-am adaptat." 

"Si mai exact, cum te-ai adaptat?" 

"Ei bine, cred ca "

Aproape ca puteai vedea zidul inaltindu-se in fata ochilor ei. In sfirsit, incepuse sa inteleaga.

Jill isi construise acea cochilie protectoare in jurul ei, in timp ce Jerry si-a spus ca negrul e alb si s-a convins pe sine insusi de acest lucru pentru a-si construi un mecanism de aparare.

Multi dintre cei aflati in tratament vor raspunde: "Majoritatea copiilor reactioneaza asa cum spuneti, dar eu am fost altfel." Si este adevarat. Au fost altfel. Dar nu au pornit din puncte diferite. Au trebuit sa compenseze suferinta, sa-si modifice reactiile, sa lupte impotriva raspunsului lor instinctiv si sa-1 inlocuiasca cu altul. Tocmai acest lucru inseamna sa-ti construiesti o cochilie. 

Poate ca si tu, cititorule, ai fost un copil diferit, un copil care nu reactiona asa cum ar fi facut-o majoritatea. Chiar numai acest lucru sugereaza ca ti-ai construit o cochilie protectoare. Imagineaza-ti ca esti un copil mic. Pretinde ca esti inca inocent si nu stii nimic despre lume sau cum sa reactionezi la provocarile ei. Reactiile tale sint instinctive si elementare. Acum, imagineaza-ti citeva dintre incidentele pe care le-ai amintit cind iti spuneai povestea. Cum ar fi reactionat acel copil inocent? Incepi sa vezi cochilia? Toti ne construim o cochilie in oarecare masura. Aceasta este o reactie fireasca fata de inevitabilele frecusuri ale vietii. Insa, datorita experientelor ei traumatice, persoana codependenta construieste un zid mult prea gros.

2. Minia.

Urmeaza aproape spontan dupa soc si negare. Pentru a verifica aceasta afirmatie in viata de zi cu zi nu trebuie decit sa mergi la cineva si sa-l calci zdravan pe picior (numai nu-i spune ca te-am trimis noi). Prima lui reactie este socul: "Ce ?" Apoi, isi spune, "Nu se poate sa se intimple asa ceva, nu-i asa?" Apoi urmeaza minia. "Ce crezi ca faci, ce te-a apucat?" Toate aceste senzatii ii trec prin minte fulgerator, in cele citeva clipe in care isi stringe pumnul ca sa te loveasca. Oricit de indelungate sau efemere, aceste faze sint inevitabil prezente in proces.

Unii oameni se lasa prada miniei, ca un copil mic caruia ii place sa se joace in noroi. Pentru altii e aproape imposibil sa identifice sau sa-si exprime furia. Perfectionistii, codependentii afabili, cei dedicati slujirii semenilor, cum era Walter Morgan, isi petrec intreaga viata mascindu-si sentimentele personale, pentru ca ceilalti sa se simta fericiti si in largul lor. Cu un astfel de mod de viata, e foarte dificil pentru asemenea oameni sa dea friu liber miniei. Sugestia lor posthipnotica profunda este: "Oricum ar fi fost familia in care ai crescut, nu trebuie sa te infurii." 

A trebuit vreodata sa minuiesti o pompa? Stii, pompele acelea demodate pe care le vedeai la orice ferma. De obicei, trebuia sa apesi de citeva ori repede, in sus si in jos, pompind in gol. Apoi izbucnea suvoiul de apa rece si limpede, un piraias subtire ce se transforma in curind intr-un torent sclipitor. Dar unele pompe erau mai lenese. Trebuia sa ai cu tine in permanenta un bidon cu apa, pe care o turnai in partea de sus a pompei ca sa-i ungi garnitura pistonului si sa o inmoi. Daca n-o lubrifiai astfel, puteai sa dai la pompa in jos si-n sus pina te invineteai fara sa scoti o picatura de apa. Cu siguranta ca nu uitai a doua oara sa umpli bidonul.

In clinica noastra, statia de intretinere a pompei este o incapere mare, plina cu saltele, saci, manusi de box, perne si alte minunatii. Ca sa aiba si ei idee ce inseamna furia dezlantuita, psihologii ii duc pe pacienti acolo si-i indeamna sa-si dea drumul. In cazul celor ale caror emotii sint profund reprimate, e la fel de greu sa-i ajuti sa-si descarce minia cum e sa scoti apa dintr-o pompa lenesa. Citeodata terapeutul trebuie sa explice pacientului ce inseamna minie. Furia, sentiment firesc pentru multi oameni, e o emotie straina unora. Citeodata, o activitate fizica intensa, cum ar fi lovirea unui sac de box, sariturile in sus si jos, lovirea mingilor de tenis cu racheta, ii pune pe unii in legatura cu acea emotie primara.

Jill, sotia lui Jeny, nu avea nevoie de nici un ajutor pentru a-si exprima minia. Era specialitatea ei. Walter Jordan a folosit sala pentru a scoate furia la suprafata. Jerry Braley a gasit o supapa speciala pentru ea. Era sfirsit de semestru la universitate, cind Jerry s-a intamplat sa treaca cu masina pe linga UCLA. Membrii diferitelor fratii isi parcasera masinile demodate in curba. Cu un dolar sau doi aveai privilegiul sa izbesti masinile cu un ciocan. Era o distractie foarte placuta pentru cei care-si luasera ultimele examene si o modalitate smechera de a face bani pentru fratiile respective. Pentru usuraticul, sociabilul Jerry aceasta a reprezentat supapa de care avea nevoie. Si-a scos haina sport, a pus o hirtie de o suta de dolari in cutie si s-a indreptat spre o Toyota din '72.

Nu-ti recomandam chiar sa distrugi automobile. Spunem numai ca, in cazul in care nu te infurii niciodata, esti o persoana care isi reprima minia. Dar ea zace undeva, acolo, ca aburul din oala sub presiune, si trebuie sa deschizi cumva supapa. Pacientii nostri au inventat tot felul de metode pe care le poti experimenta si tu. Unii au incercat sa-si exprime minia fizic. Altii s-au asezat pur si simplu pe scaun si s-au ingrijorat pina, in sfirsit, au ajuns la furie.

Una dintre doamnele pe care le-am tratat n-a reusit nicicum sa se infurie. Parasea clinica in momentul in care a vazut un baietel care a calcat intentionat o albina. Fapta rea a infuriat-o enorm. in momentul in care a inceput sa-i faca morala baiatului (vorbind mai mult singura, fiindca pustiul o tulise), zagazul s-a rupt. S-a impleticit, tipind si plingind in hohote, si a petrecut urmatoarele doua ore consumindu-si furia demult ingropata. 

Alege orice cale iti convine pentru a scoate dopul si a aduce la suprafata minia ascunsa, astfel incit sa te poti dezbara de ea.

"Nici vorba!" vei replica. "N-o sa ma transformati pe mine intr-unui din oamenii aceia furiosi." 

Nu, nu vrem sa facem acest lucru. Chiar dimpotriva. incercam sa eliberam minia ascunsa, si covarsitoare, care se afla deja acolo. Trebuie s-o identifici, s-o consumi, sa-i faci fata si s-o exorcizezi. Furia este un mecanism natural, sanatos, dat de Dumnezeu pentru a face fata suferintei si pierderilor. Pavel a spus efesenilor: "Miniati-va si nu pacatuiti. Sa n-apuna soarele peste minia voastra." Ceea ce voia el sa spuna era: "Constientizati furia pe care o simtiti, inainte ca ea sa se transforme in pacat". Numai avind de-a face cu furia poti s-o lasi in urma. Noi nu provocam minia, noi o exorcizam. Noi incizam furunculul emotiilor pentru a lasa puroiul sa curga afara.

Exista dovezi foarte clare ca minia profund ingropata si reprimata suprima sistemul imunitar al organismului. Ea, oricum, constituie o toxina pentru spirit. Diferite cercetari au aratat ca un mare numar de bolnavi de cancer aveau, pe linga problemele legate de sanatate, mari zone de resentimente si suferinta. Aceasta nu inseamna ca sentimentele ascunse au provocat cancerul, dar poate ca, intr-un fel, ele au avut un rol oarecare in declansarea lui.

3. Depresia.

Un alt motiv pentru care trebuie sa te confrunti cu minia si s-o lasi deoparte este depresia, care seamana in multe privinte cu un sindrom secundar de soc. Depresia este minie interiorizata. Cind furia patrunde in subconstient, depresia grava si amorteala care rezulta pot dura o viata intreaga. Vindecarea este aproape imposibila in aceste conditii.

Observati modalitatile prin care se exprima durerea. Ea poate fi prompt abordata si expurgata prin purificare. Si poate fi transformata in furie manifesta. Sau poate fi interiorizata, intoarsa asupra ta insuti. Astfel ingropata, ea se va manifesta intr-un fel sau altul sub forma de depresie, dependenta sau alte mecanisme autodistructive.

Depresia nu rezulta numai din minia intoarsa asupra ei insesi. Ea urmeaza de asemenea furiei in procesul de purificare. Vei gasi totodata si falsa vinovatie in aceasta etapa, care este minie interiorizata si intoarsa asupra-propriei persoane.

"Ei, vei mormai, ultimul lucru de care am nevoie acum este o depresie mai profunda. Si asa e destul de rau."

Oh, dar asteapta! Ne bucuram sa-ti spunem ca e o mare diferenta. Depresia pe care o implica procesul de purificare este temporara. Ea trece de la sine. Pe masura ce plingi, depresia poate fi mai intensa decit la inceput, dar este numai o statie pe acest drum si nu destinatia finala.

Dupa izbucnirea initiala, minia lui Walter Morgan a tot erupt vreo citeva zile, pentru ca apoi, timp de o saptamina, el sa cada in cea mai neagra depresie. Dar a iesit spontan din aceasta stare, asa cum se intimpla cu majoritatea pacientilor care trec prin procesul de purificare.  

Pe masura ce John si Gladys Jordan parcurgeau etapele acestui proces, el vorbea despre casa lui ca despre un loc "sumbru si intunecat". Din intimplare, cei doi treceau cam prin aceleasi stari impreuna. Nu e intotdeauna asa. Daca tu si tovarasul tau de viata urmati impreuna un tratament pentru probleme de codependenta, se poate intimpla sa existe un ritm radical diferit al vindecarii. Nu va pierdeti timpul facindu-va probleme din acest motiv. Veti sfirsi in acelasi loc, indiferent de viteza.

Daca ramii incremenit in depresie, te poti desprinde intorcindu-te la etapele precedente ale purificarii. Se poate chiar sa fii nevoit sa te intorci mult in urma, la primele trepte ale procesului vindecarii. Dupa prima sau a doua intoarcere, te vei afla din nou pe calea cea buna.

4. Tirgul si magia.

Si acum urmeaza etapa negocierii si a magiei. Tirgul si gindirea magica pot lua multe forme, unele dintre ele fiind chiar incognoscibile. Altele pot fi batatoare la ochi. Elizabeth Kubler-Ross a descoperit ca bolnavii de cancer negociaza sau, ca sa-o spunem pe sleau, ii mituiesc pe radiologi pentru a prelungi tratamentul sau pentru a mari doza de radiatie. N-are nici o logica. Daca primesti o cantitate X de raze, de doua ori X nu inseamna ca efectul este de doua ori mai bun, chiar poate fi foarte daunator. Dar logica zboara pe fereastra atunci cind gindirea magica intra pe usa. Este vorba de a incerca intr-un fel sa obtii ceva in plus, si acest lucru se intimpla atit constient, cit si inconstient. 

E ceva obisnuit sa inchei tirguri cu Dumnezeu: "Daca ma scoti din situatia asta, Doamne, voi face asta si asta pentru Tine." Intr-un fel, e o copilarie. Dar atunci sintem cu totii copii, pentru ca niciodata nu pierdem aceasta trasatura infantila a gindirii magice.

Foarte frecvent avem de-a face cu astfel de situatii in cazul persoanelor codependente care trec prin durere in copilarie sau in adolescenta; ei fac un fel de tirg ciudat cu ei insisi, incheie contracte, daca vreti, si de obicei nu in mod constient. Un exemplu este Marlene, al carei tata a fost condamnat o data pentru expunere indecenta si alta data a fost arestat intr-un raid la un bordel. Toti copiii de la scoala stiau acest lucru. "Hei! Tatal lui Marlene a fost arestat." "Stiu, ai auzit de ce?", "Da. Ma intreb cum e sa stai cu unul ca el "

Realitatea este ca nu s-a intimplat nimic dramatic. Tatal lui Marlene n-a molestat-o niciodata. Ea era fetita lui mica, iar amantele si prostituatele fetitele lui mari. Pastra reviste intr-un sertar incuiat si ea stia acest lucru. Poate ca umbla prin casa gol cind iesea sau intra la dus. Desi nu a fost vorba de abuzuri sexuale sau alte evenimente traumatice, abuzul pasiv si efectele lui secundare asupra reputatiei fetitei la scoala au fost la fel de reale.

La maturitate, Marlene a facut doua juraminte, unul constient, celalalt inconstient. Juramintul ei constient a fost ca nu se va casatori niciodata cu un barbat dependent de sex si nu-i va expune pe copiii ei unei asemenea suferinte. Contractul subconstient, un tirg pe care n-a stiut niciodata ca il face, a fost: "Nu voi avea viata sexuala niciodata!"

Dupa cinci ani de casnicie, ea si sotul ei au venit la cabinetul nostru pentru disfunctii sexuale care durau de patru ani si jumatate, cind el ajunsese deja pe punctul de a ceda nervos. Ori rezolva problema, ori o paraseste.

De obicei, adolescentii se simt foarte rusinati si vinovati din cauza conflictelor dintre mama si tatal lor (va amintiti ca ei iau usor vina asupra lor in situatii care ii depasesc cu totul), astfel ca incheie tot felul de tirguri cu Dumnezeu si cu ei insisi. E o forma de magie, fiindea ei nu detin defel puterea prin care incearca sa aline suferintele familiei! Ca un juramint monastic. Marlene aproape ca incheiase un astfel de juramint inconstient.

Marlene a trebuit sa rezolve toate aceste probleme. In timpul tratamentului i-am recomandat sa parcurga toate etapele, de la introspectie la etapa a cincea, cea a purificarii. Aici Marlene s-a impotmolit, tocmai fiindea avea o lunga experienta in a face tirguri cu Dumnezeu. Noul ei legamint era: "Scapa-ma de toate astea, Doamne, si voi fi o sotie buna." Ea voia s-o ia pe scurtatura. Voia un mijloc de aparare impotriva durerii. A inceput sa coaca piine si sa faca curat in casa in fiecare zi. S-a apucat de tot felul de activitati domestice. Disfunctia sexuala persista. A trebuit sa discutam mult cu ea pentru a scoate din radacini acel tirg secret cu Dumnezeu.

Ori de citeori avem de-a face cu un comportament ritualic, ne dam seama ca aceste persoane codependente s-au impotmolit, cel putin in parte constient, intr-o astfel de etapa de negociere/magie. Un exemplu revelator este Sam, un fost pacient spitalizat. Sapunul pe care-l folosim in spital si in majoritatea cabinetelor combate microbii periculosi. De asemenea, lasa o pelicula usoara dupa spalare. Daca te speli normal pe miini in fiecare zi pelicula nu este suficient de groasa pentru a deveni vizibila. Dar Sam arata de parca ar fi purtat manusi albe. El se spala pe miini de saizeci-saptezeci de ori pe zi. Gindire magica: "Daca ma spal suficient, pot sa indepartez magic problemele. Totul va fi in regula daca"

Daca.

(In paranteza fie spus, am observat ca majoritatea persoanelor care au mania de a se spala pe miini sint barbati. Tulburarile de nutritie le afecteaza indeosebi pe femei. Nu stim de ce. Ceea ce stim este ca in cazul tulburarilor de tipul bulimiei sau anorexiei, este vorba de multa magie. "Daca as putea" Persoana anorexica crede intr-adevar ca, daca ajunge la o anumita greutate, lumea, sau o anumita persoana, o va iubi. Desigur ca nu se intimpla asa cind ajunge la greutatea dorita, asa ca ea coboara stacheta si mai mult. "De data asta, va functiona.")

Dupa cum am vazut, gindirea magica reprezinta o latura importanta a copilariei. Copiii sint atit de egocentrici, incit, daca micul Rob isi incalta pantofii invers si izbucneste o furtuna, el crede imediat ca tunetul a fost provocat de gestul lui. Adultii pastreaza aceasta gindire magica, dar schimba formula. Persoanele care pariaza la curse, sau joaca bingo ofera numeroase dovezi. Aceasta este palaria mea norocoasa. Acesta este numarul meu norocos. Daca bat din palme de trei ori pina se umple linia de mijloc, talonul meu va fi sigur cistigator. Pe bune! O data s-a intimplat chiar asa."

Codependentul tipic impinge acest lucru la extrem.  

De fapt, persoanele afectate de codependenta grava fac in permanenta inventarul faptelor lor, incereind sa inteleaga de ce nu a functionat magia. Sotia unui barbat dependent de sex se intreaba neincetat: "Oare ce fac eu de il determin sa se poarte asa? Ce pot sa fac pentru ca sa inceteze? Daca fac asta si asta, cu siguranta ca il pot face sa inceteze. Stiu ca va functiona. Trebuie."  

Auziti cuvintele-cheie: "sa-l determin."., "daca". Cel care-si bate sotia foloseste acelasi tip de gindire magica in alta directie "Tu ma determini sa te lovesc". "N-ar trebui sa fac acest lucru, daca tu"  

Despartirea de casa parinteasca este, in esenta, un pas spre maturizare. Oamenii nu numai ca realizeaza ca renunta la magie, ci isi dau seama ca n-au avut niciodata puteri magice. Sa-ti lasi in urma mama si tatal reprezinta un act simbolic, semnificativ si important, pentru ca astfel lasi in urma si copilaria, si cu ea toata magia cu care te-ai straduit sa schimbi lumea.

Ce ramine daca magia dispare? In aceasta lume imperfecta, in care suferintele si pierderile sint atit de frecvente, plinsul este o cale fireasca, data de Dumnezeu pentru a face fata imperfectiunii. Daca dispunem de mecanisme sanatoase de purificare sau reusim sa avem acces la ele, ritmul normal va bate toata viata. Astfel iti poti deplinge cu succes pierderile ca si micile suparari ale vietii. In situatiile normale, plingem si apoi lasam in urma suferinta si frustrarile de zi cu zi, care apar atit de des in viata.

In cazul persoanelor codependente, ritmul se intrerupe adesea. Cind ele se impotmolesc intr-o anumita etapa a procesului, purificarea nu-si poate urma ritmul natural. Cind se intimpla acest lucru, persoana respectiva nu ajunge la faza de iertare, acceptare si usurare, pe care ar trebui sa o induca purificarea. Uneori doar constientizarea acestui blocaj poate duce la indepartarea obstacolului. Persoana codependenta poate descoperi ca: "Acum, ca ati spus-o dumneavoastra, imi dau seama ca am fost incatusat in starea de soc si negare timp de cincisprezece ani."

Cind si-a facut inventarul relatiilor, Marlene si-a dat seama de rusinea dureroasa ce i-a marcat copilaria, din cauza tatalui dependent de sex, dar nu si de tirgul inconstient pe care-1 facuse cu ea insasi - "Nu voi avea niciodata viata sexuala" - pentru a-si alina durerea si a preveni o viitoare rusine. Pentru a anula contractul, ea a trebuit sa spuna efectiv "la revedere" caminului parintesc si parintilor ei si, in acest proces, si gindirii magice care o insotise in maturitate. Acum avea cale libera sa plinga pierderile suferite, anii de disperare, atit din timpul copilariei, cit si ca adult.

In sfirsit, se face un tirg cu terapeutul. Pacientii gem, "Nu exista vreo scurtatura, vreo cale ocolita?" Nu doar ca ei cauta un drum mai usor. Lucrurile pot parea mult prea dificile pentru a fi abordate direct. Una din paciente a comparat tratamentul cu cel urmat la stomatolog; nu-i prea placut, dar e mult mai bine decit sa suporti consecintele neglijarii dintilor.

5. Tristetea.

Am ajuns la a cincea faza din acest proces, tristetea. Ea l-a coplesit pe Walter Morgan care a plins si a jelit fara oprire trecutul lui irosit si trist. De obicei, tristetea vine asupra noastra in doze suportabile, din cind in cind, si dureaza o anumita perioada, zile sau saptamini; in cazul persoanelor puternic codependente e vorba de luni sau ani. Tristetea e fireasca. Tristetea e ceva obisnuit. Tristetea este reactia adecvata la evenimente triste. Mai mult, se poate face fata tristetii plingind. Si mai mult, tristetea nu e eterna. Spre deosebire de depresia cronica, de revenirile obsedante si adesea de minia insasi, tristetea vine, e acceptata si pleaca.

6. Iertarea, hotarirca si acceptarea.

Ultima faza in procesul depurificare, telul final, este aceasta etapa binecuvantata: iertarea, hotarirea si acceptarea. Cuvintele Sfintei Scripturi o descriu cel mai bine: pacea care trece dincolo de orice pricepere. Cind ajungi aici, trenuletul groazei isi incepe drumul ascendent.

Trebuie sa fii constient de faptul ca ceea ce s-a intamplat pina acum este in mare parte "ilogic", nici nu sustine, dar nici nu contrazice ratiunea. Am pasit dincolo de logica si ratiune (intimplator, ceva foarte greu pentru Walter Morgan), in incaperile cel mai ascunse ale sufletului. Am baut din cele mai adinci fintini, fintini create de Dumnezeu tocmai in acest scop. Pentru a duce la bun sfarsit procesul de vindecare trebuie sa trecem din incaperile ratiunii in sanctuarul intunecat al emotiilor. Acolo isi are radacinile gindul, indiferent de cit de rationali ne-am putea crede. Pacientii nostri au adesea dificultati in a-si elimina dorinta logica de a fi rasplatiti pentru ca sa poata ierta.

"Iertare?" Bessie Barnett l-a privit pe terapeut drept in ochi si a spus: "inteleg acum ce mi s-a intimplat. Am deplins toate aceste pierderi asa cum mi-ati spus. Mi-ati spus cit de bine m-am descurcat, si v-am crezut. Ma simt mult mai bine si acum vad cum pot sa evit greselile pe care le-am repetat in trecut.

Dar eul meu rational imi spune ca acei oameni din trecutul meu nu merita sa fie iertati. Daca s-ar fi purtat asa cu mine din cauza unei iubiri gresit intelese, sigur ca i-as putea ierta. Daca ar fi facut ceva si nu si-ar fi dat seama ce fac, in regula. Dar stiau ce fac. Stiau cit de tare ma ranesc."

Bessie crescuse intr-o familie cu grave probleme, in care tatal, caruia nu-i placeau copiii, a ajuns sa aiba patru. Ii plesnea tot timpul. Se plingea de ei prietenilor si-i insulta in prezenta lor. Raspunsul lui favorit la intrebarea: "Citi copii ai?" era "Habar n-am. Trei sau patru, cam asa ceva." N-a scapat nici o ocazie sa le spuna ca erau nedoriti.

Mama lui Bessie s-a casatorit, fiindea a trebuit sa o faca. Pe vremea aceea, daca o fata raminea insarcinata, trebuia sa se marite. Era de la sine inteles. in plus, in acea zona rurala, fetele nici nu-si puteau imagina o alta viata decit sa te casatoresti si sa ai o familie. Si ea visase sa devina cintareata - muzica country, blues, nu conta - dar Bessie si surorile ei i-au ucis visul. Mama nu s-a straduit sa-si ascunda dezamagirea si amaraciunea constanta.

Tipic, Bessie a intemeiat tot o familie codependenta. A trait timp de treizeci si trei de ani cu un zgarcit de sot care-i dadea voie sa cheltuiasca zece dolari pe saptamina si se mai credea si foarte generos. A murit lasind-o cu un cont substantial in banca si cu dorinta puternica de a se sinucide. Tratament sau moarte.

Isi incrucisa bratele si il fulgera pe medic cu privirea: "Poate ca voi putea sa uit cindva. Dar nu voi putea sa iert niciodata."

Numai cind Bessie va renunta la logica, va putea sa treaca dincolo de punctul in care s-a impotmolit si sa faca acest important pas final spre insanatosire.

Daca iti vine sa spui: "Nici eu nu pot sa fac lucrul asta, ca si Bessie", aminteste-ti ca accentul pus pe logica este o inventie relativ recenta. Intr-adevar, grecii au dezvoltat logica, inclusiv logica matematica, pe care se intemeiaza societatea noastra stiintifica. Dar ea a ramas in mare parte apanajul unei elite intelectuale. Oamenii de stiinta arabi au ajuns la noi orizonturi in matematica si astronomie, tot la fel ca aztecii si mayasii in Lumea Noua. Cu toate acestea, marea masa a oamenilor din societatile respective nu se ghida dupa logica. Si nici europenii, nici macar in timpul Renasterii, cind a inflorit adevarata gindire stiintifica. Numai in ultima suta de ani, de la Revolutia Franceza, ratiunea si logica au ajuns sa domine mentalitatea oamenilor in civilizatia occidentala.

Daca astfel au stat lucrurile, ce anume a tinut pina atunci loc de logica? Reactia emotionala. "Gindurile" inimii. In societatea noastra, expresia "in adincul inimii mele cred" este considerata o prostie copilareasca. Suntem invatati sa evitam cu grija mesajele inimii si sa ascultam numai glasul ratiunii. Ginditi-va ce se intimpla in cazul pierderii unei fiinte dragi. Daca vaduva se tine tare si se poarta cu demnitate, prietenii o sprijina. Daca este zdrobita de durere - de fapt, reactia adecvata, purificatoare la tragedia pe care a suferit-o - prietenii o sfatuiesc: "Ei, esti prea emotiva. Trebuie sa fii tare". Sau, jenati, se retrag pur si simplu.

Acum doua sute de ani, pierderea unei fiinte dragi era urmata de o reactie emotionala extrem de puternica, si daca vaduva sau vaduvul aveau o atitudine mai stoica, dragostea lor pentru cel pierdut era serios pusa la indoiala. Dependenta noastra totala fata de ratiune si logica rece este un fenomen cultural recent, si foarte probabil ca va constitui un obstacol in calea vindecarii tale, daca-i permiti sa te domine.  

In cazul lui Bessie, cauza de suprafata a refuzului ei de a ierta era una rationala. De fapt, pare ilogic sa ierti suferinta provocata in mod constient. La polul opus, daca oamenii care au ranit-o ar fi facut-o fara vreo intentie constienta, ar fi fost logic ca ea sa treaca peste durere si sa-i ierte.

Bessie are doua obstacole de depasit. Mai intii, trebuie sa lase deoparte latura rationala a mintii ei si sa lucreze cu inima.

"Nu stiu cum", spune ea. "Am cincizeci si doi de ani, asa ca n-am prea trecut prin acea faza a emanciparii femeii care te invata ca nu trebuie sa dai friu liber emotiilor, dar ginditi-va la toate acele fraze pe care le auzi cind cresti - «Fii rezonabila», «Asta n-are nici o logica », «Nu lasa inima sa-ti domine mintea, pentru ca te vei casatori prost». Cum sa ma schimb acum?"

"Ne-ai spus ca tu crezi in Dumnezeu. Crezi si in Biblie?"

"Sigur."

"Cuvintul Domnului spune ca ratiunea rece nu este calea Lui."

Cu o mie de ani inainte de Hristos, Dumnezeu a spus: "increde-te in Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe intelepciunea ta!" Iisus insusi a adaugat: "Adevarat va spun ca, daca nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in imparatia Cerurilor." Ce importanta are logica in gindurile copilului?

Mintea este zona de suprafata a gindirii, inima este cea de profunzime. Oamenii sint ca piesele de mobilier facute din stejar si incrustate cu lemn pretios. Incrustarile sint foarte frumoase, cresc pretul si arata incintator, dar stejarul confera durabilitate si consistenta. 

Bessie pufni si ochii ii scinteiara: "Acum ma faceti cap-sec." Dar zimbea.

In practica clinica auzim zilnic povestiri despre suferinte si atrocitati realmente de neiertat. Tatii fac lucruri de neimaginat cu fiicele lor. Sotiile si mamele se poarta infiorator, provocind suferinte si dezastre afective. Parintii distrug constient copii capabili, care insa nu se ridica la nivelul asteptarilor lor. In crizele lor de furie, barbati si femei molesteaza tocmai persoanele la care tin mai mult, fizic si emotional.

Suntem oameni fara speranta, si acest lucru nu e nicaieri mai evident decit aici. Din punct de vedere uman, nici mintea, nici inima nu este suficient de puternica pentru a ierta unele dintre aceste acte de neiertat. Cu toate acestea, adevarata si sincera iertare este absolut necesara pentru a te impaca cu trecutul. Frustrant, la o privire superficiala. 

Oare poate Bessie sa lase logica deoparte si sa apeleze la inima? Poate ierta cu inima, indiferent ce ii spune mintea? Da. Si asa poti face si tu. Capacitatea de a reactiona nu cu capul, ci cu inima e ceva innascut. Dar ai nevoie de ajutor specializat din partea lui Dumnezeu, si, poate, de la semenii tai. Dumnezeu acorda ultima iertare, omul iti poate arata drumul spre ea.

Fii atent insa la pericolul care te pindeste in aceasta ultima etapa a procesului de purificare, la care sint vulnerabili in special crestinii: a ierta fara a-ti angaja toate sentimentele. Acest lucru se intampla atunci cind crestinul spune cu toata sinceritatea: "Acum inteleg trecutul si-mi dau seama ce s-a intimplat" (prima faza a procesului de purificare). "Ma intorc la Dumnezeu si ii iert pe toti" (ultima faza). "Iata. S-a facut. Am incheiat acest capitol."

Saltul de la prima la ultima faza este un ocol gratios al etapelor dureroase ale procesului de purificare. Desi declaratia pare a fi in spiritul Bibliei si este facuta cu cele mai bune intentii, nu va tine. Durerea nu a fost consumata. Rana infectata in profunzime n-a fost curatata.

Fazele procesului de purificare sint innascute, ceea ce ne da suficiente argumente ca sa sustinem ca Dumnezeu a vrut ca noi sa putem face fata pierderilor, tulburarilor afective si suferintei. Cind evitam aceste etape, sfirsim prin a ierta dintr-o data (si, fara indoiala, cu tojata sinceritatea), mentinindu-ne intr-o atmosfera de nesinceritate afectiva. Chiar daca dam glas iertarii cu voce tare, ramine o rezerva ascunsa de minie si resentimente. Iertarea nu este completa si nu reflecta astfel toate aspectele ce tin de calitatea de om.

Sinceritatea afectiva era al doilea obstacol intimpinat de Bessie.

Bessie a trecut prin cele patru etape ale tratamentului nostru de recuperare in zece etape. A facut fata cu succes procesului de purificare, pina in faza finala. Lucrind cu rabdare pentru a constientiza ce s-a intimplat cu ea si cu sentimentele ei, luindu-si in mod constient ramas bun de la familia in care a crescut, Bessie a construit o fundatie de integritate afectiva. Acum, cind spune ceva de genul: "inteleg" sau "te iert", o poate face din adincul inimii, fiindea nu mai exista nici un reziduu de amaraciune sau minie dincolo de cuvintele ei.

Iar cind spune "nu pot ierta", acest enunt poarta si el incarcatura afectiva a emotiilor ei.

Cind oamenii, si in special crestinii, insista asupra dimensiunii spirituale, in dauna celei trupesti, afective sau alteia, ei sint nesinceri in raport cu cine si ce sint ei. Numai o parte din ei este dispusa sa ierte. Dumnezeu ne-a facut intregi si de aceea astepta de la noi sa ne comportam ca atare. "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin", spune Pavel "si duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos."

Ginditi-va cit de mult este influentata starea fizica a organismului de sentimente. Stressul creste tensiunea arteriala. Teama si frica provoaca ceea ce am putea numi politicos disfunctii ale aparatului gastro-intesfinal. Minia reprimata si amaraciunea pot scadea rezistenta la infectii, chiar la unele forme de cancer. Emotiile afecteaza si latura noastra spirituala, pina la a deforma imaginea noastra despre Dumnezeu insusi, interpretind-o in termenii codependentei.

Interdependenta intre toate nivelele psihicului nostru este motivul pentru care trebuie sa construim o fundatie solida de integritate emotionala, Numai pe acest fundament putem face afirmatii pline de forta, cum ar fi "te iert", care au ecou pina in strafunduri. Iertarea desavirsita vine numai din partea unei persoane complete.

John si Gladys Jordan au trebuit sa ierte multi oameni, incepind cu ei insisi. La fel de bine organizat ca in orice alt domeniu al vietii lui, antreprenorul John a intocmit realmente o lista, incepind cu Gladys si sfirsind cu propriu-i nume. Pe locurile 2 si 3 erau tatal si mama lui. Inventarul lui de relatii a mai furnizat alte duzini de nume. Multi ii gresisera. Dar el notase si persoanele care "i-au facut bine". Pentru fiecare om de pe a doua lista, el I-a multumit lui Dumnezeu.

Gladys nu era la fel de ordonata ca John. Ea n-a facut nici o lista. S-a ocupat pe rind de fiecare om care-i venea in minte, dupa cum isi amintea de el. S-a rugat lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei, apoi le-a scris biletele. Unele erau adevarate scrisori pe doua pagini. Altele spuneau numai "Draga X, te iert pentru. Cu drag, Gladys Hayes Jordan." Aceste bilete au ramas in caietul ei, pentru ca trimiterea lor ar fi facut mai mult rau decit bine. Singura scrisoare pe care a expediat-o a fost cea de trei pagini adresata lui John, in care isi afirma din nou dragostea pentru el. John a plins citind-o.

Bessie nu era genul care sa scrie nici liste, nici biletele. De fapt, ea a pretins ca nici nu prea stie cum sa se roage. "Ajutati-ma", a spus. "Cum pot face imposibilul?"

"Hai sa zicem ca esti destul de puternica pentru a ridica o greutate de cincizeci de kilograme, dar nepotul tau este in stare sa ridice numai douazeci si cinci. Poate nepotul tau sa ridice cincizeci de kilograme daca-l ajuti?"

"Sigur. Dar?" Ochii i se luminasera, dar am continuat.

"Dumnezeu se poate descurca cu orice cantitate de iertare. Ce-ar fi sa ridici cit poti, si sa-L lasi pe El sa ia restul?"

"Cum?"

"A Mea e razbunarea", spune Domnul, "si Eu voi rasplati". Ai mai auzit pasajul inainte."

"Nu vreau razbunare. Pur si simplu nu pot ierta."

"Un obstacol in calea iertarii este speranta oricit de vaga de a te razbuna cindva pe oamenii care te-au nedreptatit. Sa-i faci sa plateasca.".

"Ei bine, da. Daca te gindesti mai bine, e adevarat."

"Dumnezeu nu vrea ca tu sa te ocupi de acest aspect. El Si-a rezervat Siesi domeniul respectiv. De acord?"

"De acord."

"Acum sa citim Psalmul 4, versetele 4 si 5."

Bessie a deschis Biblia la mijloc si a cautat pasajul. "Cutremurati-va, si nu pacatuiti!" S-a incruntat.

"Mmm. «Aduceti jertfe neprihanite, si incredeti-va in Domnul»." A inchis cartea "Jertfe. Renuntare." Privi in tacere coperta Bibliei. Fata i se destinse intr-un zimbet placut, care-i sedea atit de bine. "Jertfa. Nu cred ca vrea sa sacrific vreun miel aici, nu-i asa?"

"Asa-i."

"Numai minia?"

"Si amaraciunea, si ura."

Ura lui Bessie era prea putin dispusa sa se lase sacrificata, ea s-a luptat cu ferocitate sa ramina in viata. Cu toate acestea, Bessie a reusit s-o domine, gindindu-se la o singura persoana o data si construind o imagine mentala in care Dumnezeu il ridica pe omul respectiv deasupra miniei ei. A iertat cu intreaga fiinta, tot asa cum inainte spusese: "Nu pot", cu intreaga fiinta.

Te poti folosi de acelasi artificiu mental ca si Bessie - inchipuindu-ti imaginea de care ai- nevoie - pentru a ajunge, impreuna cu Dumnezeu, la iertarea dorita. Exista si alte cai: imagineaza-ti o intilnire cu persoana respectiva, scrie o povestire, discuta problema cu Dumnezeu. In abisurile cele mai intunecate ale celor mai cumplite suferinte, cind ne vine atit de greu sa iertam, e destul sa simti prezenta lui Dumnezeu.

Acceptarea si solutionarea problemelor merg mina in mina cu iertarea; intr-o anumita masura nici nu pot fi separate. A accepta situatia inseamna a accepta lucrurile asa cum au fost si cum sint si faptul ca urmarile lor nu sint ireversibile. A solutiona problemele inseamna a contracara efectele negative, nu a da timpul inapoi si a reface trecutul

De fapt, putem folosi termenul de solutie in ambele lui acceptiuni. Si anume, e vorba de "hotaririle de Anul Nou": "De acum inainte hotarasc sa " Apoi, ne gindim la solutiile care seamana cu artificiile folosite de romancieri, de pilda, pentru a duce intriga la bun sfirsit. Astfel vom rezolva satisfacator conflictul vietii noastre.

In acest moment, solutiile nu sint nicidecum definitive. Aceasta treapta nu inseamna atit ca am intors masina si am luat-o inapoi pe drumul pe care am venit, ci mai degraba ca pur si simplu am reusit sa schimbam directia masinii. Treptele sase-zece ale procesului de vindecare ne vor duce mai departe pe drumul insanatosirii complete, prin punerea in practica a solutiilor pe care le vom gasi si a hotaririlor pe care le vom lua.

Bessie a putut face fata atit acceptarii, cit si concluziilor. Ele n-au fost o problema pentru ea. A reusit sa se impace cu trecutul si nu s-a mai lasat inrobita de el. Masina ei era intoarsa, asa ca era gata sa treaca in etapa a sasea.