Impactul instutionalizarii asupra copiilor

Impactul instutionalizarii asupra copiilor

Dezvoltarea intarziata a copiilor institutionalizati trebuie inteleasa ca o reactie cu un efect al mediului nestimulativ, in special al lipsei oportunitatilor de interactiune spontana si afectuoasa cu adultii.

Efectele pe termen lung asupra sanatatii mentale reprezinta nu numai o reactie la pierderea parintelui sau a unui substitut al acestuia, dar reprezinta si incapacitatea minorului de a trai in casa de copii. Experienta unor relatii calduroase, apropiate si de durata cu adulti in care sa poata avea incredere. Faza de detasare din evolutia raspunsului la pierderea suferita se poate transforma intr-o reactie defensiva cronica si poate duce, pe termen lung, la depresie si la incapacitatea stabilirii de relatii apropiate si intime. Caliteatea redusa a mediului fizic in care se dezvolta copilul institutionalizat reprezinta un factor de risc suplimentar pentru dezvoltarea copilului institutionalizat reprezinta un factor de risc suplimentar pentru dezvoltarea normala fizica si psihologica.

v    Ingrijirea fizica

Este una dintre principalele cauze sle institutionalizarii o constituie saracia. Multi parinti opteaza pentru aceasta varianta in ideea ca vor asigura astfel macar supravietuirea fizica a copiilor lor chiar daca nivelul ingrijirii fizice in majoritatea institutiilor se afla in jurul standardelor minime acceptabile. Se inregistreaza lipsuri in cunostintele despre dezvoltarea copilului si nevoile sale psihologice. In numeroase institutii, atentia este indreptata aproape exclusiv catre asigurarea nevoilor fizice ale copilului.

Probleme se inregistreaza in mai multe directii:

Asigurarea hranei;

Insuficienta, lenjeriei de pat, incaltaminte si imbracaminte;

Insficienta sau grija excesiv a personalului in pastrarea jucariilor si altor materiale de stimulare a dezvoltarii copilului;

Absenta sau neadecvarea instrumentarului medical si a medicamentelor;

Absenta sau insuficienta a personalului calificat,indeosebit specialisticu studii superioare (psihologi, medici, psihopedagogi, asistenti sociali, pedagogi/educatori, sociologi).

Cele mai bune rezultate le au institutile bine articulate la un sistem clar de reguli scrise sau nu. Ea presupune stabilirea unor obiective exacte care sa faca obiectul discutiei personalului pentru a stabili in comun modalitatile de atingere a standardelor respective. Prin continua modificarea a regulilor in incercarea de a impaca atat caracteristicile organizatiei, cat si nevoile particulare ale grupurilor de copii care se succeda in institutie este neeficienta.

Exemplul de filozofie institutionala: "un copil deprivat de o familie are nevoie de dragoste si ingrijire in conditii cat mai apropiate posibil de cele dintr-un camin normal "..Serviciile institutiei vor fi orientate nu numai catre copil,ci si spre familia acestuia. Aceasta implica activitati de intarire a familiei pentru a deveni capabila sa-si preia-fara riscuri-copilul" (George Neamtu apud Ponnappa, 1989, p.40).

v    Relatia copil-adult

Este o relatie cu aspect-cheie pentru dezvoltarea copilului institutionalizat,dar este foarte dificil de realizat.Este afectata de o serie de caracteristici ale institutiilor de ocrotire:

raportul foarte redus adulti/copii si frecventa fluctuatie a personalului;

perspectiva gresita a personalului care nu se considera angajat pentru a oferi afectiune si relatii personalizate,apropiate fata de copil;

rotatia copiilor in cadrul sistemului;

rotatia personalului in interiorul sistemului.

v    Stimularea copilului

Este determinata de calitatea mediului inconjurator prin asigurarea unei game largi de oportunitati de joaca exploratorie si de interactiune cu alti copii sau cu adulti. Un foarte important factor reprezinta stimularea senzoriala, atingerile, interactiune averbala,accesu la jucarii cu forme. Din pacate putine institutii pot asigura acest mediu favorabil dezvoltarii."Copilul are dreptul la odihna si recreere, la participarea la joaca si jocuri adecvate varstrei sale", (George Neamtu apud Conventia ONU cu privire la Drepurile Copilului, articolul 31, pag 816).

v    Regimul insitutional

Sunt greu de gasit case de copii care sa reuseasca in intregime sa asigure programe individualizate pentru copiii care ii au in ingrijire . In majoritatea institutiilor, trebuintele copiilor sunt subjugate nevoii organizatiei pentru rutina, ordinea si uniformizarea. Tratamentul "in bloc" este un fenomen comun care include elemente diferite ale rutinei si rigiditatii.

v    Lipsa pregatirii copiilor pentru plecarea din institutie

Absenta unor cunostinte, deprinderi si experiente indispensabile vietii independete ca adult reprezinta o caracteristica a multor dintre "absolventii" institutiilor de ocrotire rezidentiala. Cateva aspecte ale traiului in instituti contribuie la aceasta problema:

Rare ori institutile reusesc sa ofere modele de rol necesare. Predominanta personalului feminin reprezinta doar una dintre cauze. Exista situati in care, la parasirea institutiei, tinerii, in special tinerele nu au folosit nici odata ustensilele dintro bucatarie si au tendinta sa si le reprezinte sub forma cazanelor folosite in centru pentru pregatirea sutelor de portii, Ingrijirea in casele de copii duce la detasarea de familie si in cazul copiilor care nu sunt orfani sau nu au fost abandonati definitiv (saracia familiei fiind motivul internarii lor).

Institutionalizarea determina o stare de dependeta si o marcata lipsa de automotivare. Atunci cand totul este asigurat de altcineva (alimente, adapost, obiecte " personale", dar si reguli si rutina), atunci cand si cea mai usoara deviere de la comportamentul impus este pedepsita, nu este surprinzator descoperirea faptului ca tinerii intampina mari dificultati in adaptarea la viata adulta, care solicita independenta si autodeterminarea. Aceasta constatare face mai putin socanta proportia in care fostii copii institutionalizati se regasesc in penitenciare sau in spitale psihiatrice;

O tendinta comuna institutiilor rezidentiale este aceea de izolare de comunitatea in care se gasesc amplasate. Situatia este cu atat mai grava atunci cand institutia dispune de propria gradinita, scoala sau de propria baza sportiva, limitand si mai mult posibilitatea contactului cu persoane din exterior . Marile instituti dispun de un serviciu de aprovizionare centralizata, pe baza licitatiei publica, ce nu permite copiilor iesirea in magazinele comunitatii, experienta cumparaturilor rezumandu-se doar la gama redusa de produse, accesibile sumelor de care dispun ca " bani de buzunar". Exista situati in care si cheltuirea acestor sume este supravegheata si limitata.

Pentru institutile care se adreseaza copiilor cu varste foarte fragede, un motiv in plus al acestei " inchiderea fata de comunitate" il constituie frica de epidemii. Un aspect particular al acestei probleme apare atunci cand institutia este localizata departe de comunitatea careia ii apartine copilului sau intr-un mediu (rural pentru copilul din mediul urban, munte pentru cel de la ses). Aceasta schimbare fata de experienta anterioara institutionalizarii poate determina o stare de " alienare". Majoritatea institutiilor ( exista insa si exceptii ) nu par sa fie interesate de soarta tinerilor dupa "absolvire".

v    Probleme ale sistemului de ingrijire institutionalizata

Sistemul era fragmentat, copiii fiind reprezentati in institutii dupa criteriul varstei, sexului "diagnosticului" si ministerului tutelar. Aceasta duce la separarea fratilor ruptura care se adauga dureros despartirii de parinti. Relatia stabilita cu personalul de ingrijire se pierdeau odata cu trecerea la o institutie corespunzatoare unei alte categori de varsta sau ca urmare a modificarilor de incadrare a problemei pentru care a fost institutionalizat copilul. Aceste schibari frecvente agravau insecuritatea copilului si lipsa abilitatii acestuia de a forma relatii de durata.