Identificarea Receptiva a Comportamentelor

In programul de Identificare Receptiva a Comportamentelor, elevul este invatat sa identifice actiuni cotidiene, cum ar fi mancatul, statul, mersul sau zambitul. Aceleasi pre-rechizite sunt recomandate pentru acest program ca si pentru Programul de Identificare Receptiva a Obiectelor. Aceste aptitudini pre-rechizite includ "potrivirea " (asocierea, "matching") si primele parti din Programele de Imitare Non-verbala si Limbaj Receptiv, care toate il vor ajuta pe elev sa urmareasca (discrimineze) stimulii din programul de fata. Este posibil ca elevul sa aiba dificultati mai mari in discriminarea comportamentelor decat a obiectelor, poate din cauza ca multe comportamente sunt mai asemenatoare unele cu altele decat sunt obiectele, si deoarece identificarea comportamentelor poate implica stimuli mai perturbatori (de exemplu, miscarea) decat cei utilizati in invatarea obiectelor. Va fi insa mai usor, deoarece procedurile de invatare din acest program sunt aproape identice cu cele din programul precedent (de Identificare Receptiva a Obiectelor).

Pentru a facilita absolvirea programului de fata, incepeti prin introducerea de stimuli bidimensionali (de ex, desene ale activitatilor). Desenele sunt instrumente utile de invatare, deoarece stimulii perturbatori pot fi redusi, iar desenele pot ilustra comportamente dificil de executat in timpul sesiunilor de invatat (de ex, dormitul sau mersul pe bicicleta).

Urmatoarele materiale sunt necesare inainte de inceperea Programului de Identificare Receptiva a Comportamentelor: fotografii distincte ale elevului, parintelui sau ale unui prieten, in timpul unor comportamente usor identificabile, cum ar fi mancatul, mersul pe bicicleta, dormitul sau zambitul; sau fotografii cu indivizi in timpul unor astfel de comportamente obisnuite, decupate din reviste sau carti, si lipite pe cartele - index de 3x5 inch; sau fotografii dintr-un set de cartonase ce se gasesc in comert, ilustrand clar comportamente pe care doriti sa le invatati cu elevul.

Identificarea primelor comportamente

Primul comportament pe care il alegeti sa-l invatati cu elevul trebuie sa fie unul pe care elevul il gaseste placut, sau unul efectuat frecvent in viata sa de zi cu zi, cum ar fi mancatul. Initial, puteti folosi fotografii ale elevului sau ale altor persoane familiare, ilustrand comportamente, deoarece astfel de fotografii pot fi mai frapante pentru elev decat fotografii ale unor persoane necunoscute. In stadiile de inceput ale acestui program, prezentati comportamente care sunt usor de discriminat vizual si auditiv. De exemplu, 'mersul - fugitul' poate fi o discriminare dificila pentru stadiile de inceput ale programului, spre deosebire de 'dormit - maturat'. Pentru ilustrarea pasilor de invatare din programul de fata, noi utilizam comportamentele de mancat si stat in picioare. Exemple de alte comportamente pe care sa le invatati cu elevul ar fi:

Mersul, sofatul, mersul pe bicicleta, luatul de ramas-bun cu mana, batutul din palme, inotatul, saritul, cititul, dansatul, spalatul pe dinti, gatitul, bautul, pieptanatul parului, jucatul, leganatul, dormitul, patinatul, pescuitul.

Pentru a va asigura ca elevul poate spune separat desenele, el trebuie sa fi invatat potrivirea ("matching") stimulilor ce urmeaza a fi invatati in program.

q Pasul 1

SD1 consta in prezentarea unei fotografii ilustrand o persoana care manaca, in timp ce spuneti, simultan, "mananca". Avand in vedere ca elevul este familiarizat cu Programul de Identificare Receptiva a Obiectelor, el poate deduce ca trebuie sa raspunda prin atingerea fotografiei. Daca elevul da raspunsul corect, continuati sa-i prezentati elemente din SD1, pana cand raspunde corect la 5 incercari din 5 fara prompter. Apoi treceti la pasul 2. Daca elevul raspunde incorect, sau nu raspunde deloc, oferiti-i un prompter fie prin modelarea (exemplificarea) raspunsului corect, sau ghidati mana elevului pe fotografie. Continuati cu prezentarea altor cartonase din SD1, estompand gradat prompterul in incercerile ulterioare. Intotdeauna indepartati cartonasul-stimul intre incercari. Cand prezentati SD1, mutati cartonasul intr-o locatie diferita pe masa, la fiecare incercare. Elevul trebuie sa fie capabil sa atinga cartonasul cand i se da instructiunea sa faca astfel, indiferent de locul unde este plasat pe masa. Dupa ce elevul raspunde corect la 5 din 5 sau 9 sau 10 incercari fara prompter, treceti la pasul 2.

q Pasul 2

Comportamentul ilustrat pe al doilea cartonas trebuie sa fie diferit ata ca aspect, cat si ca fel in care suna denumirea sa fata de de primul comportament, pentru a facilita discriminarea elevului intre cele doua comportamente. Daca mancatul este primul comportament invatat, bautul nu este o alegere buna pentru al doilea comportament, din cauza similaritatilor dintre aceste doua activitati. Retineti ca aceste doua comportamente selectate initial trebuie sa aiba denumiri extrem de nesimilare. De exemplu, statul in picioare poate fi o alegere buna pentru al doilea comportament.

Incepeti pasul 2 punand al doilea cartonas (care ilustreaza o persoana ce sta in picioare) in centrul mesei goale, in fata elevului, spunand simultan "sta in picioare". SD2 consta in prezentarea celui de-al doilea cartonas comportamental, si enuntul dv "Sta in picioare". Daca elevul raspunde corect (atingand cartonasul comportamental), continuati prezentarea pana cand elevul raspunde corect la 5 din 5 incercari fara prompter. Daca elevul raspunde incorect, sau nu raspunde deloc, utilizati un prompter ca in pasul 1, si estompati-l in incercarile ulterioare. Cand prezentati SD2, plasati cartonasul in diferite locatii pe masa de fiecare data. Elevul trebuie sa fie capabil sa atinga cartonasul la cerere, indiferent de pozitia pe masa. Cand elevul executa corect 5 probe succesive, treceti la pasul urmator.

q Pasul 3

Puneti cartonasele utilizate in SD1 (mancatul) si SD2 (statul in picioare) pe masa. Pentru a minimaliza erorile in timp ce elevul invata sa discrimineze intre SD1 si SD2, utilizati un prompter de pozitie, prin plasarea cartonasului SD2 in coltul indepartat al mesei, departe de cartonasul SD1, care este plasat aproape de elev, in fata acestuia. Apoi, prezentati SD1 spunand "mananca". In probe succesive, estompati lent prompterul de pozitie, mutand cartonasul SD2 mai aproape de cartonasul SD1.  Cu alte cuvinte, prezentati repetat instructiunea "mananca", si recompensati raspunsul corect al elevului, in timp ce apropiati cartonasul cu "statul in picioare " de cartonasul cu "mancatul", pana ajung unul langa altul. Daca elevul nu reuseste sa raspunda corect, reintroduceti prompterul de pozitie de o intensitate suficienta pentru a reinstaura raspunsul corect la SD1, apoi treceti din nou la estomparea prompterului, pana cand cartonasele sunt unul langa altul si echidistante de elev. De-a lungul acestei prezentari, pozitiile stanga-dreapta ale cartonaselor SD1 si SD2 trebuie rotate randomizat, pentru a elimina posibilele caracteristici de pozitionare. Cand elevul raspunde corect la SD1 in 4 probe consecutive fara prompter, cu pozitiile celor 2 cartonase rotate randomizat, treceti la pasul urmator.

q Pasul 4

Prezentati probe succesive ale SD2 (statul in picioare). Incepeti prin utilizarea unui prompter complet de pozitie, ca in pasul anterior, si estompati acest prompter in urmatoarele cateva probe. Cand elevul raspunde corect la 4 probe consecutive fara prompter, treceti la pasul 5.

q Pasul 5

Prezentati probe succesive din SD1 (mancatul), incepand cu un prompter partial de pozitie: plasati cartonasul cu mancatul in fata elevului, si cartonasul cu statul in picioare la 1-2 picioare de cartonasul cu mancatul. Estompati prompterul de pozitie de-a lungul probelor, alternand randomizat pozitiile stanga-dreapta ale cartonaselor. Dupa 3 raspunsuri consecutive fara prompter, treceti la pasul 6. Reduceti numarul raspunsurilor corecte solicitate cu fiecare alternare succesiva de la SD1 la SD2. Aceasta se face in pasi gradati, pornind de la premisa ca asocierile SD1-R1 si SD2-R2 devin tot mai puternice, cu fiecare recompensare a raspunsului corect.

q Pasul 6

Reveniti la seria de probe de SD2 (statul in picioare), incepand cu un prompter partial de pozitie. Estompati rapid acest prompter in urmatoarele cateva probe. Treceti la pasul urmator dupa 3 raspunsuri corecte consecutive fara prompter.

q Pasul 7

Reveniti la seria de probe de SD1 (mancatul), incepand cu un prompter de pozitie minim. Estompati rapid acest prompter, in urmatoarele cateva probe. Cand elevul raspunde corect la doua probe succesive fara prompter, treceti la pasul 8.

q Pasul 8

Continuati alternarea intre SD1 si SD2, estompand treptat prompterul de pozitie in cadrul "setului" de probe, pana cand elevul raspunde corect la SD1 si SD2 cand sunt prezentate alternativ, cu cartonasele plasate echidistant de elev si pozitiile lor stanga-dreapta sunt schimbate in mod randomizat. Daca elevul raspunde incorect la o proba, utilizati prompterul de pozitie minim necesar pentru a reinstala raspunsul corect. Estompati prompterul cat de curand posibil. Elevul a invatat deosebirea intre "mancat" si "stat in picioare" cand raspunde corect la 9 din 10 sau la 19 din 20 probe fara prompter si rotate randomizat. Ca si in cazul primei discriminari in Programul Identificarii Receptive a Obiectelor, recomandam recompensarea acestei importante achizitii, si generalizarea ei cu alti educatori si in alte medii (ambiente, locatii) inainte de a trece la SD3.

Pe masura ce cartonase cu noi comportamente sunt introduse si invatate in seturi de probe, amestecati probe din noul SD cu probe din SD-urile invatate anterior. De exemplu, odata ce SD3 este stapanit - atunci cand il prezentati singur -, amestecati SD3 cu SD1, apoi amestecati SD3 cu SD2 apoi amestecati toate trei SD-urile. Aceasta procedura devine dificila si impracticabila atunci cand elevul a invatat deja cateva comportamente. Odata atins acest punct, noul SD este suficient sa fie amestecat cu 3 sau 4 SD-uri deja invatate. Ca intotdeauna, plasati achizitia elevului pe o schema de pastrare (orar de pastrare), si intercalati Programul de Identificare Receptiva a Comportamentelor cu alte programe. Aceasta reduce plictiseala si este esentiala pentru a pastra achizitiile.

Arii de dificultate

Unii elevi identifica cu dificultate comportamentul corect, odata ce prompterul de pozitie este estompat. Daca elevul da un raspuns incorect cand cartonasele sunt apropiate, intoarceti-va si reluati nivelul anterior de prompter care l-a ajutat pe elev sa raspunda corect. Cand elevul raspunde corect in cel putin 3 probe succesive, incercati din nou sa estompati prompterul de pozitie pana cand cele doua cartonase sunt prezentate echidistant de elev. Daca elevul continua sa aiba dificultati in identificarea cartonasului corect, prezentati cartonasul vertical (pe o tabla) si nu intins pe masa. Ca si la Programul de Identificare Receptiva a Obiectelor, prezentarea verticala poate face cartonasele mai vizibile si astfel facilita discriminarea. Prezentarea verticala a cartonaselor trebuie insa considerata un prompter, si estompata in consecinta.

Este posibil ca unii elevi sa achizitioneze discriminarea intre prezentarile stimulilor 2-D fara sa invete mai intai sa potriveasca cartonasele cu cartonase identice. Daca acest pas a fost sters (= achizitia a fost pierduta de elev), iar elevul nu achizitioneaza o anumita discriminare in programul de fata, verificati daca elevul stie sa potriveasca ("match") perechi de cartonase. Tineti seama ca unii elevi sunt capabili sa discrimineze caracteristici grosiere ale comportamentelor (de ex. Mancatul fata de Statul in picioare), insa diferente mai subtile ( cum ar fi Zambitul fata de Incruntare) se dovedesc a fi dificile. Daca acest lucru e valabil pentru elevul cu care lucrati, intoarceti-va si supuneti stimulii dificil de discriminat procesului de potrivire (= sa invete sa-i potriveasca, "match"). (Vezi cap.12). Daca elevul poate potrivi cartonasele cu comportamente, dar nu reuseste sa invete identificarea comportamentelor, un alt factor poate determina aceasta dificultate. Puneti deoparte cartonasele ilustrand comportamente dificil de discriminat si introduceti cartonase cu comportamente noi, pentru a urmari ameliorarea performantelor elevului. Comportamentele dificile pot fi introduse in stadii ulterioare.

Invatarea discriminarii intre doua comportamente, indeosebi la inceputul programului, poate fi prea dificila pentru elev. Elevul poate fi ajutat printr-un exercitiu ante-training, de a discrimina SD1 de un stimul contrastant. Inlocuiti SD2 cu un stimul contrastant (de ex, un cartonas alb) si utilizati procedurile descrise anterior pentru a-l invata discriminarea. Pe scurt, incepeti prin plasarea cartonasului SD1 in fata elevului, si a stimulului contrastant in coltul indepartat al mesei. Prezentati-i SD1 pana cand elevul raspunde corect, in 9 din 10 sau in 19 din 20 probe fara prompter, si apoi treceti la amestecarea SD1 cu SD2.

Unii elevi au dificultati extreme in discriminarea comportamentelor cand sunt prezentate in forma 2D. Oricum, acesti elevi e posibil sa invete identificarea receptiva a comportamentelor in vivo cu relativa usurinta (vezi sectiunea urmatoare, Identificarea Comportamentelor In Vivo). Ca in cazul tuturor programelor, incepeti invatarea in aria in care elevul e bun. Invatarea identificarii receptive a comportamentelor in vivo poate facilita identificarea receptiva a comportamentelor prezentate in forma 2D.

Generalizand Identificarea Receptiva a Comportamentelor

Este de o importanta cruciala ca elevul sa aplice ce invata despre un anumit comportament diferitelor reprezentari ale aceluiasi comportament. Uneori este utila probarea unor fotografii noi ale comportamentelor deja invatate, pentru a vedea daca elevul este capabil sa generalizeze de unul singur. Daca elevul nu generalizeaza pe cont propriu, invatati-l noi exemple, urmand procedurile descrise anterior in acest capitol, si probati periodic fotografii suplimentare pentru a testa generalizarea. De exemplu, aratati-i elevului o fotografie noua cu o persoana care mananca. Daca elevul raspunde corect la acest cartonas comportamental, treceti la un alt exemplu din aceeasi actiune. Daca elevul raspunde incorect, invatati-l sa raspunda corect la noul exemplu, urmand pasii descrisi anterior in sectiunea "Identificarea Primului Comportament". Cu cat mai mare este numarul exemplelor pe care elevul le invata, cu atat mai probabila este conceptualizarea comportamentului de catre elev.

Identificarea comportamentelor in vivo

Unii elevi invata identificarea receptiva a comportamentelor in vivo (comportamente ilustrate de persoane din viata reala) cu mai multa usurinta decat identificarea receptiva a comportamentelor prezentate in fotografii /desene. Cum am mentionat mai devreme, invatarea stimulilor tridimensionali (3D) trebuie sa preceada invatarea stimulilor 2D, daca elevul are capacitatea de a invata comportamentele in vivo.

Daca elevul a inceput acest program prin identificarea comportamentelor prezentate in forma 2D, invatati-l in vivo sa identifice comportamente dupa ce elevul invata sa identifice aproximativ 20 comportamente in forma 2D. Cand il invatati identificarea comportamentelor in vivo, utilizati modele din viata reala, rugand 2 adulti din echipa sa manifeste comportamente pe care elevul a invatat in prealabil sa le identifice in poze. Daca formatul in vivo este prima expunere a elevului la Programul de Identificare Receptiva a Comportamentelor, urmati liniile directoare prezentate mai devreme in sectiunea "Identificarea Primului Comportament", ce indica modul de a alege stimulii.

q    Pasul 1

Pozitionati 2 adulti (Adultul 1 si Adultul 2) la 3-4 picioare distanta unul de altul si la 4-6 picioare in fata elevului. Prezentati o serie de probe din SD1, in care Adultul 1 demonstreaza un comportament (de exemplu, bate din palme pentru 5-8 secunde) si educatorul spune in acelasi timp "bate din palme" (daca comportamentul ales este cel de a bate din palme). Utilizati promptere si recompensati R1, ce consta in indicarea de catre elev a adultului care bate din palme. Definitivati invatarea (5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte fara prompter).

q    Pasul 2

Prezentati SD2, ce consta in Adultul 2 care sare sus-jos de 5-8 ori, iar educatorul spune in acelasi timp "sare". Perfectionati invatatul, ca in pasul 1. Deoarece elevul poate invata sa indice pur si simplu adultul, si nu comportamentul adultului, este necesara introducerea pasului 3.

q    Pasul 3

Amestecati SD1 si SD2, in conformitate cu procedurile de invatare a discriminarii, pana cand elevul raspunde corect in 9 din 10 sau in 19 din 20 probe fara prompter. Pentru a facilita excluderea unor prompteri inadvertenti, cei doi adulti trebuie sa-si alterneze aleator pozitiile si comportamentele. De exemplu, Adultul 1 trebuie sa demonstreze batand din palme de doua ori la rand, apoi sa sara odata, sa bata din palme o data, sa sara de trei ori si asa mai departe, si sa-si alterneze randomizat pozitia de stanga-dreapta. Perfectati invatarea (5 din 5 sau 9 din 10 probe corecte). Adultul 2 va fi apoi introdus, ca sa efectueze comportamentul pe care nu-l face in acelasi timp Adultul 1. O astfel de sarcina obliga elevul sa faca discriminari tot mai fine intre comportamente, si sa inceapa sa generalizeze identificarea comportamentelor la persoane. Odata ce primele doua comportamente au fost invatate, noi comportamente pot fi introduse, urmand aceleasi proceduri subliniate in aceasta sectiune.

La un moment dat, elevul trebuie invatat sa raspunda la cereri mai elaborate, cum ar fi "arata-l pe cel care bate din palme" si "arata-l pe cel care sare". Pentru a reduce erorile la introducerea unor cuvinte aditionale in aceste instructiuni, promptati raspunsul corect prin maximizarea volumului si pronuntiei partilor semnificative din propozitie, in timp ce exprimati cuvintele mai putin importante mai soptit si rapid (de ex, "arata-l pe cel care BATE DIN PALME"). Estompati prompterul prin cresterea gradata a volumului si incetinirea ritmului cuvintelor mai putin importante, in timp ce diminuati volumul si cresteti ritmul componentelor cele mai importante din comanda, pana cand intregul SD este spus la un volum egal si cu un ritm constant.

Arii de dificultate

Unii elevi au dificultati serioase in invatarea stimulilor 3D (in vivo), dar invata relativ repede stimulii 2D. Puteti facilita discriminarea stimulilor 3D, furnizand stimuli 2D ca prompteri (de ex, adultul isi pune in fata cartonasul cu comportamentul corespunzator in 2D, apoi estompeaza gradat utilizarea cartonasului ca prompter). Unii elevi demonstreaza transferul intre forme, invatarea stimulilor in 2D facilitand achizitia stimulilor in 3D, sau invers.

Comentarii in concluzie

Miscarea este un mijloc primar de explorare pentru majoritatea indivizilor. Este adesea si o sursa de placere. Astfel, invatarea elevului sa-si identifice propriile miscari si miscarile altora poate fi un mijloc ideal de a-i avansa limbajul receptiv. Unele programe prezentate ulterior in acest manual utilizeaza proceduri similare celor subliniate in acest capitol, pentru a-l invata pe elev sa-si descrie verbal propriile comportamente si comportamentele celorlalti. (vezi cap24).