Invatarea motrica

INVATAREA MOTRICA

Intre tipurile de invatare, atat invatarea perceptiv-motrica, cat si cea motrica, ocupa un loc insemnat, datorita faptului ca stau la baza unui sir intreg de acte de comportament intalnite in viata cotidiana.

In invatarea motrica, elementele exteroceptive, proprioceptive sau rationale sunt implicate cu ponderi diferite dupa natura activitatii si actiunilor care la compun. Din aceasta cauza este greu de facut o diferenta neta intre invatarea perceptiv-motrica si invatarea motrica, elementul perceptiv fiind prezent intr-o masura oarecare si in manifestarea unor deprinderi inchise.

Pe masura ce invatarea unei miscari se realizeaza la niveluri superioare, indicatorii senzoriali care dirijau actiunea isi pierd intensitatea, individul conducandu-se dupa anumite particularitati ale miscarii, particularitati fin diferentiate, care duc la o eficienta crescuta a actului. Invatarea motrica rezulta astfel dintr-o structurare globala a tutror datelor incluse in procesul perceptiv (sinteza senzoriala, cum o numeste Lawther).

Invatarea motrica incepe inca din stadiul initial al dezvoltarii copilului, fiind ancorata in reactiile motrice naturale, innascute, care se asociaza cu stimulii externi ai alimentatiei si ingrijirii materne.

J. Piaget stabileste etapa inteligentei senzori-motrice- de la 0 la 18/ 24 de luni, considerand-o ca o prima etapa in dezvoltarea mentala a copilului. Desigur, evolutia psihomotricitatii nu se opreste aici, ea va progresa pe masura maturizarii si dobandirii experientei de viata a individului, putand fi considerata ca baza a vietii de relatie. Invatarea miscarilor este necesara, atat in actele utilitare, adaptative, specifice dialogului cu natura si cu semenii, cat si in actele gratuite, de joc. Motricitatea raspunde in egala masura nevoilor de dezvoltare si de integrare sociala, invatarea diferitelor structuri de miscari fiind legic determinata de cerintele vietii. Invatarea perceptiv-motrica prezinta aspecte diferite, ea constand din stabilizarea relativa a unor raspunsuri motrice in raport cu datele fenomenelor externe, percepute ca indicatori sau stimulatori ai activitatii. Montpellier considera aceasta invatare ca o adaptare a reactiilor preexitente la conditii perceptive schimbate, care implica fie stabilizarea unor coordonari senzori-motrice, fie o crestere a finetei coordonarilor sau schemelor preexistente. Noile coordonari se formeaza pe masura exersarilor, iar deteriorarea acestora, in lipsa solicitarilor specifice. Ceea ce se pastreaza, in forme imperfecte, se datoreaza memoriei motrice si suportului sau verbal, capabil de reactualizare. Invatarea motrica consta din acte comportamentale in care reactiile stabilizate sunt dependente de componentele senzoriale proprioceptive.

Invatarea motrica se diferentiaza de celelate tipuri de invatare, fiecare gest motric, (voluntar) ce compune bagajul nostru motric (mers, scris etc) a facut obiectul unei invatari rezultata din exersare. Motric invatam numai ceea ce experimentam noi insine, ceea ce rezulta dintr-o experienta motrica activa, care conduce la formare unor abilitati motrice personale

S-au facut incercari interesante pentru formularea unor teorii ale invatarii motorii, pornindu-se de la obsevatii si cercetari experimentale in scopul realizarii unor performante in activitatea industriala si in cea sportiva: Henry (1960) subliniaza unele aspecte ale obtinerii si obiectivarii performantei motorii. Fleishman (1967) stabiliste zece factori psihomotori capabili sa determine nivelul performantelor motorii.

Sunt incercari de a corela cunostintele teoretice cu problemele practice ale invatarii motrice in domeniul sportului de performanta (lucrarile lui Kohl si Rieder, 1973, B. Knapp, 1970, Cratty, 1972). Schnabel (1968), Ungerer (1971), aplicand principiile ciber-netice, stabilesc modelele actuale ale comportamentului sportivului in activitatea specifica, printr-un circuit functional senzori-motor.

Alte cercetari vizeaza factorii determinanti ai invatarii motorii (premisele fizice, intelectuale, motivatia, dificultatile sarcinii) si metodele speciale prin care ea poate fi ajutata.

Strategia optimizarii procesului de invatare motrica trebuie sa porneasca de la analiza factorilor care influenteaza acest proces:

Conform lui Dave Thompson, acestia pot fi grupati astfel:

SARCINA (tipul de solicitare)

SUBIECTUL   MEDIUL

FIINTA UMANA (NATURAL, TEHNIC, SOCIAL)

- SISTEM SOMATOSPIHIC -

Fig. 7.1 - Factorii ce influenteaza invatarea motrica - dupa D. Thompson

J. B. Cratty (1966) incearca sa explice natura invatarii perceptiv-motorii. Autorul gaseste 3 categorii (nivele) de factori prin care se influenteaza procesul achizitionarii deprinderilor motorii si performanta rezultata:

Suporturile de baza ale comportamentului

- Nivelul de aspiratii;

- Abilitatea de a analiza sarcina;

- Nivelul general de dezvoltare;

- Tensiunea musculara

Abilitatile si trasaturile de personalitate

- Calitatea factorilor de forta;

- Abilitati perceptive importante;

- Timp de reactie;

- Viteza miscarii;

- Factori de flexibilitate;

- Abilitati manuale.

Variabilele unice ale situatiei performantiale

- Practica anterioara in sarcini similare;

- Climat emotional;

- Numar de spectatori;

- Instructajul inaintea si in timpul performantei;

- Motivatia specifica sarcinii

Modul in care a fost, in ultimul timp abordata in psihologie problema invatarii motrice atrage atentia asupra rolului proceselor intelectuale in dobandirea perfomantelor motorii. Sunt autori care definesc invatarea motrica din domeniul sportului - de exemplu - ca invatare inteligenta: Cratty foloseste termenul de invatare motrica cognitiva, Epuran pe cel de "invatare inteligent-motrica

S-au emis modele pentru invatarea motrica. Multe dintre ele se bazeaza pe modalitatea de transfer a informatiei .

Dupa Fitts si Posner (1969) invatarea debuteaza cu o etapa cognitiva in care subiectul intelege cerintele si modul de a realiza sarcina si, obisnuit obtine un progres rapid. In etapa a doua, numita etapa asociativa sunt legate si coordonate partile miscarii prin exersare. Este o etapa ce dureaza mai mult, comparativ cu prima, progresele inregistrate sunt mai lente, dar se finalizeaza cu o anume performanta. Automatizarea caracteristica performantei este efect al exersarii.

Pentru Smidt invatarea duce la formarea unor scheme (schema este reprezentarea actiunii formata prin exersare): o schema de rapel si o schema de recunoastere. In urma realizarii unei miscari si ca efect al ei in memorie apar patru "categorii de informatii

a. conditiile anterioare miscarii;

b. parametrii programului motor;

c. rezultatul miscarii;

d. consecintele senzoriale ale miscarii.

Informatiile servesc formarii schemei de rapel (elementele a-b-c) si a schemei de recunoastere (a-b-d).

S-a emis, de asemenea, ideea formarii prin invatare a unor superprograme. Acestea contin invariantii de miscare si au posibilitatea de a determina miscari asemantoare.

Corespunzator modelelor de tratare a informatiilor, R. Rigal prezinta etapele invatarii unei sarcini motrice- cognitiva, preparatorie, activa, evaluativa si mnezica (fig de mai jos):

etapa cognitiva are ca principala functie diminuarea incertitudinii. Cel care dirijeaza procesul de invatare (instructorul) demon streaza, explica, organizeaza mediul si secventele de actiune pentru ca subiectul sa inteleaga sarcina si sa poata detecta si prelucra informatiile;

in etapa pregatitoare, raspunsul motric este planifica (subiectul stabilindu-si tipul de raspuns) si programat (subiectul stabilind cum va actiona). Programarea miscarii porneste de la experienta anterioara stocata in memorie pentru a elabora un program motor adaptat, determinand parametrii miscarii:

etapa activa consta in aplicarea programului. Initial apare tensiune musculara generalizata si rezultatul actiunii prezinta numeroase erori. Actiunea se realizeaza pe baza feed-back-ului intrinsec (informatiile senzoriale provenite de la corpul in miscare). Rol important are cel care invata: constientizarea senzatiilor produse de miscare pentru a fi integrate in noile executii, participarea atentiei s.a.

etapa evaluativa apreciaza rezultatul (feed-back extrinsec), performanta obtinuta de subiect.

in etapa mnemonica, datorita exersarii, miscarile se automatizeaza, devin eficiente, procesele cognitive sunt mai putin angajate- comparativ cu etapele initiale ale invatarii. Este o etapa care poate dura mult, chiar ani. De la controlul preponderent exteroceptiv- caracteristic etapelor initiale ale invatarii se trece la controlul preponderent proprioceptiv. Modelul miscarii rezultat din invatare (exersare) sub forma schemei motorii apare ca engrama. Cand modelul miscarii este selectionat se transmit comenzile eferente catre muschi.

Fig. nr.7.2. - Etapele invatarii unei sarcini motrice (dupa R. Rigal, 1998)

Mihai Epuran (1976) prezinta un model pedagogic al invatarii motrice. Sub influenta invatarii actul motric parcurge etapele de:

pricepere elementara (constand din aplicarea in practica a cunostintelor in conditiile initiale ale invatarii),

deprindere (actul motric este invatat si se caracterizeaza prin indici superiori de executie)

si pricepere superioara (adaptarea actului motric invatat la situatii noi si la eventualele bariere ce pot sa apara in calea executiei).

EXERSAREA este conditia invatarii, a trecerii actului motric de la stadiul de act motric neinvatat la stadiul de act motric invatat (deprindere), tot asa cum schimbarea situatiei si exersarea in conditii variate creeaza supletea, adaptabilitatea gestului motric (priceperea superioara).

Fig. nr. 7.3.  - Schema raportului priceperi- deprinderi

dupa M. Epuran, Psihologia educatiei fizice, 1976, pg. 191)

Perfectionarea gestului motric sub impactul invatarii depinde de numerosi factori (v. factorii care influenteaza invatarea motrica) printre care mentionam:

Caracteristici somatopsihice ale subiectului care invata;

Natura sarcinii;

Caracteristici ale mediului (natural-geografic, social, tehnic) si particularitatile microclimatului in care se realizeaza invatarea

In activitatea de educatie fizica scolara, invatarea unor acte motrice - de baza sau structurate dupa tipologia ramurilor de sport- figureaza ca obiect central si specific al procesului instructiv, la care se adauga si obiectivul formarii unui sistem de cunostinte specifice domeniului activitatilor corporale, pe baza carora actele motrice exersate pot dobandi eficienta in situatii tipice sau atipice, prin fenomenul transferului motric si cognitiv. Activitatea sportiva, fie ea scolara sau de nivel superior (performanta), adauga invatarii motrice paramatri calitativi deosebiti, determinati de existenta situatiei conpetitionale acute, de faptul ca individul actioneaza in conditii "limita" de solicitate fizica si psihica. Deseori, invatarea in domeniul educatiei fizice si sportului este redusa la formarea deprinderilor motrice intelese doar ca acte automatizate, Acest mod de abordate este simplist, invatarea acestor acte fiind un proces complex, care unifica intr-o sinteza specifica invatarea motrica si invatarea inteligenta.

Rezulta deci, ca invatarea in domeniul activitatilor corporale cuprinde, pe langa invatarea gestuala, motrica si perceptiv-motrica, realizata la nivel de priceperi, deprinderi sau obisnuinte motrice si forme de invatare inteligenta si creatoare. Este vorba, deci, de o invatare complexa, in care modificarile comportamentului preponderent motric se realizeaza prin acordarea schemelor motrice cu celel intelectuale , individul conducand constient miscarile proprii sau actionand asupra adversarului, obiectelor sau aparatelor in mod inteligent, utilizand cunostintele, deprinderile, aptitudinile in deplin acod cu cerintele constientizate ale situatiei in care se afla. (v. Epuran, M., Holdevici, I., Compendiu de psihologie pentru antrenori. Buc, Ed.Sport-Turism, 1980; Epuran, M., Horghidan, V., Psihologia educatiei fizice. Buc., ANEFS, 1994)

o MOTIVATIA SPECIFICA

Motivatia - reprezinta, dupa P. Golu, "un model subiectiv al cauzalitatii obiective, cauzalitate reprodusa psihic, acumulata in timp, transformata si transferata prin invatare si educatie in sfera interna a peroanei". Ea indeplieste in ansamblul sistemului psihic uman o dubla functie: prin natura reflectorie leaga persoana de lumea externa, iar prin specificul de cauzalitate interna "contruieste intre stimuli si reactie un sistem de filtre si comparatori, care lasa informatia sa se propage selectiv, in functie de liniile de semnificatie ale ansamblului persoanei. De aceea, numai recurgand la motivatie putem sa ne explicam de ce indivizii reactioneaza diferit in una si aceeasi situatie, de ce reactia comportamentala poate dobandi o amploare neobisnuita, o expresie infima sau poate chiar lipsi" (P. Golu, 1973, citat de V. Horghidan, 1994).

Motivatia poate sa declanseze o anumita reactie comportamentala, sa o modifice, sa o intensifice sau, dimpotriva sa o atenueze.

In ansamblul SPU, motivatia joaca rol de activare, dinamizare, de suport energetic (impreuna cu afectivitatea), de mediator si reglator al activitatii omului. Sfera motivatiei cuprinde fenomene ca (trebuinte, impulsuri, intentii, tendinte, interese, idealuri, expectatii,aspiratii, valente). Motivele definesc directia si nevelul energetic al comportamentului. Se deosebesc motivele homeostatice, de asigurare a echilibrului metabolic biologic, sociale si cele cognitive, caracterizate prin curiozitate. Cele de autoadministrare, cum ar foamea si setea se manifesta pe principiul homeostaziei, pentru a mentine un mediu constant.

V. Horghidan, 1994, subliniaza faptul ca la omul adult motivatia se prezinta sub forma unui sistem complex, organizat ierarhic, care cuprinde elemente caracteristice speciei (cum ar fi nevoia de hrana, de informatie senzoriala, de manipulare) si elemente caracteristice fiecarui individ in parte, structurate in functie de conditiile intalnite de-a lungul istoriei personale (nivelul de expectatie, de aspiratie, idealurile). Aceasta strucutra ierarhizata a fenomenelor motivatinale da posibilitatea de a emite predictii asupra comportamentului persoanei.

Dezvoltarea corecta a sistemului motivational este conditionata de evolutia in etapele ontogenetice timpurii. Sistemul motivational se dezvolta si nuanteaza (se culturalizeaza) intreaga viata, organizarea regenerarii energetice fiind deosebit de importanta.

Motivatia este forta care impinge copilul spre adaptare motrica. Ea se prezinta ca nevoie de miscare si exprima numai tendinta spre actiune, instrumentele actiunilor motrice adaptate urmand, pe baza ei, sa se construiasca.

Trebuinta de miscare, ca trebuinta psihogenica modelata si socializata pe parcursul dezvoltarii - ca si alte trebuinte bio- sau psihogenice- orienteaza individul spre miscare. Satisfacerea ei asigura dezvoltarea psihofizica a individului. Este, de asemenea, una dintre cele mai importante trebuinte pentru obtinerea performantelor motrice.

Trebuinta de miscare se manifesta mai intens in primele perioade ale vietii, reprezentand una din conditiile evolutiei psihomotorii in limite normale. Dinamismul motor generat de aceasta trebuinta capata, ca efect al maturizarii si educarii motrice o anumita organizare integrandu-se in structura comportamentului motric al persoanei si manifestandu-se in forme care, din punct de vedere social au o anumita valoare. De la manifestarile motrice de joc ale copilului la manifestarile de tip performantial din sport sau balet, distanta este mare (daca privim structurile motrice de realizare), dar impulsul dinamic isi pastreaza impetuozitatea, astfel incat nevoia si dorinta de miscare constituie factori importanti pentru toti cei care au obtinut sau obtin performante motrice.

La elevi trebuinta de miscare si impulsul dinamic generat de ea, constituie principalul motiv al participarii si angajarii active in lectia de educatie fizica si sportiva sau in jocurile de miscare extra-clasa.

Practicarea sistematica a miscarii creeaza obisnuinta de miscare care, la randul sau, genereaza tendinta de realizare sistematica si organizata a miscarii, capabila sa mobilizeze persoana in mod sustinut pentru activitatea corporala.

Trebuintele de miscare - psihogenice sau dobandite in urma obisnuintei cu miscarea - nu sunt singurele motive pentru desfasurarea activitatilor corporale. Alaturi de acestea, motivele activitatii persoanei (tendintele agresive, nevoia de intrecere, de aprobare, de afiliere la grup, de statut, de succes, de identificare cu un model, de autoafirmare, de autoperfectionare, de compensarea inferioritatii etc) regizand desfasurarea intregii activitati determina si formele de angajare la nivelul comportamentului motor. Dar influenta lor este mijlocita de organizarile superioare ale activitatii sau actiunii. La acest nivel motivatia (sub aspectele ei directionale) este influentata social si la randul sau influenteaza actiunile cu caracter preponderent motric prin rolurile relativ precis distribuite baietilor si fetelor in directia exercitiilor fizice: baietii sunt orientati spre sporturi ce exprima vigoare si forta; fetele sprea sporturi "mai blande" (Cratty, 1964).

Numerosi autori subliniaza relatia motivatie-evolutia organizarii raspunsurilor si performantelor motorii (J.B.Cratty, J.P.Famose, M.Durand, R.Rigal etc)

In studii anterior efectuate de V. Horghidan, (1980) s-au inregistrat numeroase puncte de corespondenta intre evolutia unor aptitudini psihomotrice si evolutia motivatiei specifice practicarii activitatilor corporale. Daca raportam dinamica evolutiei aptitudinilor psihomotrice la specificul motivatiei si activitatile corporale desfasurate de elevi, observam paralelismul lor: pana la varsta de 10 ani trebuintele de miscare intens prezente indeplinesc o importanta functie activatoare si directionatoare pentru angrenarea copilului in multiple si variate activitati motrice (de joc). Incepand cu varsta scolara mijlocie si, in special, la varsta scolara mare, intensitatea vectorului motivational specific se reduce, in paralel cu diversificarea intereselor ce orienteaza elevul spre domenii de activitate diferite si cresterea nivelului de pretentie fata de modul in care isi petrece timpul liber. Toate determina ingustarea accentuata a timpului afectat activitatilor corporale. Reducerea evidenta a cantitatii de miscare de care beneficiaza copilul este principale cauza a reducerii ritmului dezvoltarii aptitudinilor psihomotrice la copiii care nu fac sport, dupa varsta de 10-14 ani.

Consecinta a organizarii raspunsurilor motorii la nivel de obisnuinta de miscare, trebuinta de miscare este mentinuta sau dezvoltata si dupa varstele copilariei la cei care practica sistematic activitati motrice (sportive, de exemplu), actionand ca factor propulsor-activator si directionator pentru miscare. Trebuinta de miscare este parte a organizarii raspunsurilor motorii- cauza si produs al miscarii.

Singer analizeaza motivatia pentru performanta in raport cu natura activitatilor sportive. Astfel, unele activitati sunt extrem de complexe, necesitand un control amanuntit al corpului in timpul executiei, exista altele care sunt mai putin complexe, care implica, poate, mai multa forta si mai multa putere exploziva. La o prima generalizare se poate spune ca activitatile care sunt foarte simple vor fi bine executate, atat in cazul unui nivel de motivatie foarte inalt, cat si foarte scazut, presupunand ca sunt rational invatate. Sunt necesate niveluri superioare de motivatie daca cerem atletilor sa continue si sa se mentina in cadrul acestor categorii de sarcini. La cealalta extremitate, un nivel scazut al motivatiei ar fi potrivit pentru activitati extrem de complicate. Prea multa motivatie are ca rezultat o stare de tensiune si o incapacitate de coordonare a miscarilor musculare adecvate. Emotiile mari, legate de starile de motivatie, pot stingheri procesele intelectuale care se asociaza cu acte complexe de reactie. Activitatile care sunt mai putin dificile cer, probabil, un nivel moderat de motivatie.

Este deci, neaparat necesara o analiza a activitatilor care trebuie invatate si executate, inainte de a putea determina nivelul optim de motivatie a sportului.

Trebuie subliniat faptul ca nu exista un nivel unic de motivatie, potrivit tuturor felurilor de activitatie sportive. Exista un nivel optim de motivatie pentru fiecare individ si pentru fiecare sarcina. Sarcinile care necesita cheltuiala de energie si efort pot fi mai bine descrise de relatia liniara previzibila dintre starea de energie, de o parte si performanta, de cealalta parte.

Exista o alta teorie, adeseori descrisa ca fiind opusa teoriei impulsului. Denumita ipoteza U-inversat, este de obicei descrisa in termeni de teorie a stimularii sau activarii.

Ipoteza prevede o relatie nearmonica dintre nivelul energiei si performanta. Mai precis, se prevede imbunatatirea performantei odata cu cresterea stimularii, pana la un punct. Dupa aceea, cresterea stimularii are ca rezultat unele performante nesatisfacatoare

a)   b)

Fig. nr.7.4.   -a) Ipoteza U-inversat, care arata un nivel optim de stimulare pentru o performanta optima;

b) teoria impulsului, care indica o relatie lineara intre nivelurile performantei si ale stimularii.

Ipoteza U-inversat este valabila pentru performanta necesitand stapanire de sine, dibacie si exectutie desavarsita, in timp ce teoria impulsului pare a descrie de preferinta performante care implica efort.

Motivatia pentru educatie fizica

Pe baza cercetarilor efectuate de V. Horghidan, I.Holdevici (1977) consideram ca motivele ce determina activitatea desfasurata de elev la ora de educatie fizica se pot grupa in motive externe si motive interne, acestea la randul lor grupandu-se in:

w tendinte innascute;

w tendinte sociale;

w tendinte legate de autoafirmarea Eului;  

w interese pentru activitatea de tip sportiv.

a

a

Fig. nr.7.5. -  Structura motivatiei elevilor pentru educatie fizica (V.Horghidan- I. Holdevici)