Intrebarile reflexive in interviul interventiv. generalitati.

INTREBARILE REFLEXIVE IN INTERVIUL INTERVENTIV. GENERALITATI.

Intrebarile reflexive (producatoare de contact, cele care oglindesc, stimuleaza procesele gandirii) reprezinta principala caracteristica a interviul interventiv. Scopul lor este de a facilita aparitia unor noi modele ale gandirii si ale comportamentului. Pozitia terapeutului este cea a facilitatorului. Mecanismul prin care se realizeaza schimbarea este reflectarea. Conceptul de 'reflexiv' a fost preluat de catre Tomm (1990) din teoria comunicationala a lui Pearce si Cronen (Coordinated Management of Meaning - CMM) autori in opinia carora comunicarea umana este un proces complex, interactiv in care fenomenele care se desfasoara intre participantii la comunicare, genereaza, mentin si din cand in cand, schimba semnificatii. Ei arata ca aceste comunicari nu sunt unilaterale, nu se desfasoara intre doua parti, unul activ si celalalt pasiv, ci au loc sub forma unor fenomene dinamice, circulare care implica ambii parteneri.

Potrivit rezultatelor modelului CMM odata cu activarea reflexivitatii, in procesul de comunicare apare o turnura ('curba'). Pearce si Cronen vorbesc de o 'curba neobisnuita' si de una 'atenuata'. Curba neobisnuita exprima situatia in care procesul reflexiv schimba, reorganizeaza semnificatia (o completeaza intr-o mare masura, ii schimba totalmente sensul). 'Curba atenuata' se refera la situatia in care nu se modifica semnificatia, sensul, se produc doar modificari mai usoare (de ex. o relatie decodificata ca fiind ostila se transforma in una care e decodificata ca fiind confrontativa). Schimbarile in acest din ultim caz nu sunt dramatice, mai degraba sunt subtile, dar totusi exercita o influenta la nivel comportamental. Tomm (idem) arata ca terapeutul poate pune intrebari in asa fel incat sa faciliteze activarea modelelor sanatoase deja existente ale familiei, sau in asa fel incat sa faciliteze stabilizarea noii realitati, a modelelor nou achizitionate de aceasta, si sa orienteze familia catre conceptii, unghiuri de vedere si actiuni noi.

'Intrebarile in sine pot constitui () stimuli pozitivi sau pot crea perturbari' (idem, p. 90).

'Intrebarile reflexive sunt cele prin care se poate porni procesul de oglindire reciproca intre nivelele de semnificatie ale sistemului de convingeri, si aceasta face capabila membrii de familie sa dezvolte si sa extinda modele constructive de gandire si de comportament' (Tomm, 1990, p. 90). Autorul precizeaza faptul ca, categorizarea unor intrebari drept reflexive, depinde de intentia terapeutului. Deci aceste intrebari nu se definesc in functie de continutul lor semantic ci in functie de intentia lor terapeutica, ceea ce impune utilizarea lor intentionata, cu o deosebita grija, pregatirea minutioasa modului de formulare, a limbajului care va fi utilizat.

Tipuri de intrebari reflexive:

Numarul intrebarilor care pot fi utilizate cu scop reflexiv este enorm. Totusi se poate realiza o clasificare a lor:

1. intrebari directionale spre viitor:

Constituie o grupa de intrebari deosebit de utile si in munca cu familii care au multe probleme. Din cauza dificultatilor actuale mult prea numeroase, sau a traumelor din trecut, unele familii pot trai intr-o maniera de ca si cum nu ar avea viitor, saracindu-si astfel sansele si alternativele (Tomm, 1990). Penn (1990) vorbeste despre aceste intrebari ca despre tehnica feed-forward. Nu este deloc neobisnuit ca familiile foarte impovarate sa nici nu poata sa raspunda la aceste intrebari, dar oricum acestea sunt receptate de membrii familiei si latent poate incepe un proces de confruntare cu perspectivele viitorului.

Penn (1990) arata ca aceasta tehnica mobilizeaza resursele dealtfel greu de atins in cazul unor familii, de-a lungul unor intrebari foarte importante pentru acestea, in directia reprezentarii imaginare a viitorului lor. De fapt sunt intrebari impregnate cu elemente pozitive, directionate spre viitor, cu ajutorul carora familia ajunge intr-o metapozitie fata de dilemele, problemele sale actuale, si membrii acesteia gasesc mai usor solutii noi pentru probleme mai vechi. Tehnica feed-foreward catalizeaza schimbarea. Adeseori membrii de familie isi formeaza o reprezentare a viitorului, dar aceasta nu neaparat este si fixata. Aceasta imagine este conturata pe baza unor reguli care actioneaza in prezent, care ingradesc, limiteaza posibilitatile. Daca insa intrebarile se leaga de posibilitati viitoare, care inca deci nu au survenit in realitate, atunci familia poate crea planuri noi intr-un mod mai independent de regulile actuale.

De exemplu familia isi imagineaza, isi face planuri referitor la cum anume vor fi legaturile dintre diferitii membrii al ei.

Acest gen de intrebari pot ii foarte utile in munca cu familiile care se confrunta cu boli cronice, deoarece in cadru! acestora, adeseori 'conceptiile lor despre viitor ingheata' (Penn, 1990, p. 117). Määttä (1991) lucrand cu copii cu disabilitati multiple si cu familia lor, a urmarit relatia dintre atributia cauzala a disabilitatii, conceptiile despre aceasta stare defectuala si expectantele legate de viitor, si comportamentul membrilor de familie. Autorul, asa cum era de asteptat, sustine ca exista o legatura intre fenomenele studiate, si psihoterapia familiei poate fi deosebit de utila si in acest context. Pena si Visitacion (1991) lucrand cu persoane care sufera de injurii ale maduvei spinarii, arata ca psihoterapia familiei realizata in cadrul spitalului, ofera una dintre posibilitatile majore pentru ca reabilitarea sa tinteasca intreaga familie nu numai pe cel afectat nemijlocit de aceasta conditie. Autorii utilizeaza o metoda de psihoterapie familiala scurta centrata pe probleme, de orientare psihodinamica. Scopul lor este facilitarea acceptarii limitarilor din sfera motorie, a sensibilitatii, sexualitatii, a controlului sfincterian; obtinerea si mentinerea colaborarii in timpul procesului de reabilitare; implicarii in integrarea sociala si profesionala, in timpul procesului terapeutic se urmaresc: relatiile de dependenta, sentimentele ascunse, pierderile survenite in diferite roluri, nesiguranta, subevaluarea.

Visitacion si Pena (1991) referindu-se la unele fenomene intalnite in terapia familiala a realizata in conditiile injuriilor traumatice ale maduvei spinarii ale copilului, afirma ca supraprotectia prezentata de catre parinti in directia acestuia - ca rezultat al nevoilor emotionale ale parintilor - ingreuneaza independenta copilului si implicarea lui activa in procesul de rehabilitare, faciliteaza in schimb procesele regresive ale copilului. Alte fenomene frecvente sunt: ambivalenta materna referitoare la dedicarea sa pentru copilul spitalizat, respectiv ingrijirii restului familiei si a gospodariei, teama fata de dezintegrarea familiei.

In toate aceste situatii pentru facilitarea adaptarii pot fi folosite cu grija, intrebari care compara situatia actuala cu cea din trecut, si cu situatia care a fost anticipata in viitor inaintea de aparitia bolii, a starii defectuale. Se poate compara situatia actuala, sau cea anticipata in trecut cu situatia actuala imaginata fara prezenta bolii. Utilitatea acestui tip de intrebari consta in faptu! ca ele 'despart patternurile emergente in mod natural din sistem, de cele care sunt impovarate de boala' arata Penn (1990, p. 117).

intrebarile contin nu numai informatii pretioase care ajuta familia sa inteleaga problema actuala, dar contin si referiri la posibilitatile de schimbare in viitor. Evident, intrebarile de acest gen au o mare putere de influenta.

Ca si tehnicile milaneze, intrebarile orientate spre viitor, desfiinteaza barierele care stabilesc cine ce are voie sa spuna, 'acele reguli atotpatrunzatoare, care dirijeaza comunicarea in familie' (idem, p. 118).

Acelasi autor arata ca daca s-ar utiliza doar intrebari referitoare la trecut, atunci s-ar putea dezvolta sau intari ideea ca persoana, familia, totul este determinat de cele petrecute, traite in trecut, in opozitie cu aceasta, intrebarile directionate spre viitor scot in evidenta modul in care persoana, familia si-ar dori ca lucrurile sa fie. Pe de o parte ofera posibilitatea conceperii, reprezentarii viitorului, pe de alta parte elibereaza familia de urmarea neconditionata a miturilor, si a strategiilor de rezolvare a problemelor care provin din trecut, dar care nu mai sunt adaptative din punctul de vedere al prezentului si viitorului.

Se contureaza fantezii, dorinte, opinii, sperante, care devin elemente ale 'realitatii deschis exprimate de familie'. Repetarea acestor intrebari activeaza intr-o mai mare masura potentialitatile membrilor de familie si submineaza credintele potrivit carora 'totul este scris, prestabilit', in vederea stabilizarii situatiei intrebarile referitoare la viitor, trebuiesc repetate din nou si din nou. 'Fiecare astfel de intrebare sugereaza faptul, ca schimbarea este posibila, totul depinde de faptul daca cineva si-o va asuma, si cand o va face' (Penn, 1990, p. 120).

in abordarea sistemica milaneza se considera ca una dintre cele mai importante sarcini terapeutice consta in reformularea pozitiva a organizarii actuale a sistemului. 'Un sistem judecat a fi negativ nu poate produce constuctii pozitive' argumenteaza Penn (1990, p. 119). Din acest motiv se evalueaza in sens pozitiv dilema, problema familiei, si in acelasi timp se semnalizeaza faptul ca problema este legata de sistem, iar sistemul este relativ si modificabil.

Exemple de intrebari concrete (dupa Penn, 1990): - daca te-ai duce la scoala, mama ta s-ar duce la lucru ?; cine ce parere are, daca nimeni nu ar parasi acum familia, refacerea sanatatii tatalui s-ar produce mai rapid sau mai incet ?; daca Z nu ar pleca, atunci ar putea sa aiba cu tatal lui un alt tip de relatie ?; mama ar avea posibilitatea sa munceasca daca Z ar ramane acasa?

In cazul acelor familii in care unul dintre membrii este bolnav cronic, semnificatia viitorului se reduce la inrautatirea situatiei si la moarte. Sistemul poate deveni rezistent la orice schimbare. Se pierde flexibilitatea sistemului familial, care permite aparitia semnificatiilor noi.

Exemple concrete (Penn, 1990): - am putea sa cautam impreuna, care ar fi situatia dorita de dvs. in viitor ?; cum s-ar putea combina in viitor apropierea dintre dumneavoastra cu independenta si pastrarea distantei adecvate pentru fiecare dintre dvs. ?; va puteti imagina viitorul alaturi de sotul dvs. dar fara romantism ?; ce credeti cine dintre dvs. este mai interesat in a avea o relatie romantica in viitor ?; deci credeti ca sotul dvs. si-ar gasi mai repede o partenera decat dvs. un partener ?; cine credeti ca se va descurca mai bine in viitor ?; cui i-ar fi mai dificil dintre dumneavoastra ?; bineinteles fiecare dintre dvs. va face cum crede de cuviinta, atat spre propriul avantaj cat si dezavantaj, dar totusi cui credeti ca ii va fi mai bine?; sa presupunem ca ar trebui sa luptati pentru viitorul dvs., in ce conditii ati abandona aceasta lupta, daca cineva dintre dvs. ar castiga sau ar pierde ?; ce anume ar trebui sa se schimbe in viitor pentru ca lupta dvs. sa se centreze in jurul ideii, de a face intr-o maniera mai buna lucrurile?

In cadrul acestei categorii de intrebari pot fi decelate si cateva subtipuri (Tomm, 1990):

Intrebari directionate spre clarificarea scopurilor familiei

In cazul acestora nu este atat de important raspunsul clientilor cat faptul ca acestia se confrunta cu aceste intrebari. Bineinteles raspunsurile pot fi utilizate de terapeut in procesul crearii de ipoteze si in cel al alegerii strategiilor. Pot fi utile in facilitarea apropierii scopurilor nebuloase, neclare de actiuni concrete, necesare implinirii lor.

Exemple de intrebari concrete (Tomm, 1990): - adresate adolescentului din familie - ce planuri aveti (ai) dupa terminarea scolii ?; ce planuri ai privind cariera, de ce fel de experiente de munca ai avea nevoie pentru viitorul loc de munca ?; - adresate parintilor - ce credeti despre viitorul copiilor, exista scopuri cu care intreaga familie sa fie de acord ?; in conditiile in care exista consens credeti sau nu ca sunt capabili sa colaboreze cu totii pentru a le putea atinge ?; cum doriti sa atingeti aceste scopuri ?;

Intrebari referitoare la rezultatele asteptate

Ofera oportunitatea evidentierii consecintelor posibile aie repetitiei modelelor de solutionare vechi, cunoscute de familie.

Exemple concrete (Tomm, 1990): care sunt progresele la care va asteptati in urmatorii 6 luni ?; cine din familie ar fi cel mai surprins, bucuros daca s-ar atinge scopurile stabilite ?; cine ar fi cel mai dezamagit daca acestea nu s-ar atinge, cum anume s-ar manifesta aceasta dezamagire ?; ce se va intampla cu relatia dvs., daca sotul dvs. intotdeauna va fi ranit atunci cand?

intrebari care sunt directionate spre identificarea expectantelor catastrofale ale membrilor familiei.

Ofera o oportunitate buna pentru aducerea la suprafata a unor teme ascunse.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate parintilor - ce anume v-ar intrista in cea mai mare masura din tot ceea ce i se poate intampla fiicei dvs. in conditiile in care va continua sa lipseasca nopti de acasa ?; - adresate tinerei fete - ce parere ai, de ce se tem parintii tai, care este acel lucru groaznic care nu le permite sa adoarma toata noaptea, atunci cand tu lipsesti de acasa?.

Daca deschiderea, autodezvaluirea familiei nu se produce, atunci pot fi lansate intrebari teoretice aditionale care contin posibile evenimente viitoare. Acele intrebari directionate spre viitor care tintesc posibilitati teoretice, aduse in discutie de terapeut, contribuie la confruntarea familiei cu idei, teme la care nu s-au gandit poate niciodata, si in urma acestei confruntari pot lucra impreuna cu terapeutul la aceste probleme.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate tinerei fete - iti poti imagina cat de tristi ar fi parintii tai daca ai ramane insarcinata, daca ai incepe sa te droghezi?

Intrebari directionate spre comportamente viitoare

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate parintilor - daca

ati ajuns la concluzia ca nu puteti influenta viata sexuala a fiicei dvs., credeti ca ar trebui sa stie mai multe despre folosirea anticonceptionalelor?; - adresate tinerei fete - te vor putea ajuta parintii cand vei pomi proces penal impotriva tatalui pentru pensia alimentara a copilului?

2. intrebari de tipul perspectiva observatoru!ui

Acest gen de intrebari sunt cladite pe premisa conform careia, prima conditie a schimbarii unor modele, fenomene o constituie existenta posibilitatii observarii, identificarii acestora.

Din acest motiv terapeutul trebuie sa fie capabil sa aduca familia in postura de observator a propriului sistem, sau cel putin sa ii poata oferi acesteia propriile sale observatii.

intrebarile pot fi directionate spre facilitarea diferentierii dintre acele lucruri, fenomene, evenimente, care initial nu puteau fi vazute astfel de familie; spre observarea rolurilor pe care le detin membrii familiei, spre intelegerea semnificatiei anumitor comportamente etc. Astfel in cadrul familiei poate sa apara o noua constiinta.

Terapeutul poate sa formuleze asertiuni directe - in locul intrebarilor care urmeaza o cale mijlocita, indirecta - .

in anumite situatii abordarea directa, in altele cea indirecta este mai indicata. Oricum poate avea nu putine avantaje, crearea unui climat in care membrii de familie isi formeaza comportamentele noi, diferite de cele vechi.

Initial membrii familiei sunt ajutati sa devina observatori mai eficienti ai propriilor comportamente, pe urma, cand deja observa diferentele, sunt incurajati sa aiba mai multa incredere in propriile capacitati de dezvoltare, vindecare, ceea ce are avantajul scaderii dependentei de terapeut.

Intrebarile de tipul perspectiva observatorului, pot fi clasificate in functie de cine este rugat de catre terapeut sa comenteze observatiile facute de propria persoana si in functie de ce anume  trebuie sa comenteze.

In terapia familiala sistemica intrebarile diadice, se refera la intrebari adresate unei a treia persoane despre relatia dintre celelalte doua persoane, in prezenta triadei intregi. Prin aceasta tehnica persoana intrebata se situeaza pe pozitii mai neutre. Dar intrebarile adresate unui membru de familiei situeaza si pe ceilalti membrii ai familiei in pozitia de observator. Acestia pot aduna informatii pretioase nu numai prin ceea ce aud, vad ci si prin raspunsurile pe care le dau in forul lor interior. Realizeaza diferentele dintre raspunsurile destinatarului intrebarilor si propriile raspunsuri.

Tomm (1990) este de parere ca 'fenomenele si atitudinile incluse in intrebarile terapeutului si raspunsurile familiei, pot induce si la modul inconstient schimbarea pattemurilor de gandire si comportamentale' (p. 94), dar in acelasi timp este necesar ca membrii familiei sa fie constienti de ceea ce fac in mod intentionat.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate pacientului cu scopul de a fi un observator mai eficient - exact ce anume ati simtit ?; cum ati descrie situatia care a generat aceste sentimente ?; atunci cand ati avut respectiva reactie ce ati gandit despre modul in care ati reactionat ?; ce ati mai fi putut face ?; daca ati mai avea sansa ce ati face in aceeasi situatie ?.

Poate fi crescuta eficienta observatiei celorlalti membrii ai familiei.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate celorlalti - ce credeti ca poate gandi 'Z' despre toate acestea ?; va puteti imagina cu ce trairi se confrunta 'X'?: atunci cand ajunge in situatia respectiva, ce credeti ca gandeste el despre ce ganditi dumneavoastra atunci cand vorbeste despre sinucidere (se urmareste perceptia interpersonala); ce faceti dvs. , cand sotul dumneavoastra este depresiv ?, si atunci cand dvs. deja sunteti iritata si lipsita de rabdare, cum reactioneaza sotul dvs. ?; si atunci cand el se retrage si intr-o mai mare masura, dvs. ce faceti? (se urmaresc comportamentele interpersonale).

3. intrebari care scot in evidenta legaturi ascunse

'Fiecare semnificatie, continut, legatura poate fi privita ca fiind diferita de o alta semnificatie, continut. Cele doua sau se contrazic, sau se completeaza una pe cealalta ()' (Tomm, 1990, p. 94). Uneori semnificatiile, continuturile contradictorii sau complementare sunt neobservate sau uitate. Clientii adeseori vad lucrurile dintr-un anume unghi de vedere. Scopul este dizolvarea vederii tunelare, prin intrebari care pun in evidenta legaturi ascunse, si astfel se pot pune in valoare noi posibilitati. Aceste intrebari pot trezi interesul membrilor familiei pentru a nu aborda problema doar din perspectiva fixatiilor anterioare.

Astfel se pot deosebi intrebari care pun in evidenta legaturi aflate in opozitie cu semnificatia initiala sau in completarea acesteia sau intrebari de natura paradoxala.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate cuplului - acum sunteti depresiva, dar cand ati facut ultima data ceva ce v-a placut ?, cand v-ati distrat de minune impreuna ultima data ?; cu ce ocazii obisnuiti sa sarbatoriti ceva ?; cui i-ar lipsi certurile daca acestea brusc ar inceta, cui ii fac de fapt realmente placere, certurile ?

4. Intrebari care contin sugestii mascate

Pot transmite clientilor parerea terapeutului despre directia pe care el o considera demna de urmat. Daca terapeutul exercita presiuni asupra clientului pentru ca acesta sa accepte punctul lui de vedere, atunci, intrebarile de acest gen fac parte din categoria intrebarilor strategice. Intensitatea acestei presiuni poate fi redusa, daca terapeutul dupa punerea unei astfel de intrebari, adopta rapid o atitudine de neutralitate, si accepta raspunsul clientului, oricare ar fi acesta.

Sugestiile cele mai diverse pot fi transmise prin intrebari (inclusiv, redefinirea problemei), dar si cererea permisiunii clientului.

5. Intrebari care realizeaza comparatii cu normalitatea

Familiile, persoanele care se confrunta cu probleme, nu arareori se traiesc a fi deviante, anormale, in timp ce ar dori sa apartina categoriei 'persoanelor normale'. Terapeutul poate utiliza aceasta dorinta in sens terapeutic, ajutand clientii ce este sanatos, normal in situatia data.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate familiei in care conclictele sunt tinute secret - ce parere aveti in familia dvs. conflictele apar intr-o forma mai deschisa sau nu, in comparatie cu alte familii ?; ce parere aveti, familiile care nu au dificultatile cu care va confruntati dvs. isi pot asuma intotdeauna deschis aceste situatii ?.

Referirea la normalitate se poate realiza si pentru a scoate in evidenta asemanarile, punctele comune si nu deosebirile fata de aceasta. Aceasta tehnica este indicata indeosebi in cazul acelor familii, in care perceperea si trairea diferentei fata de normal, conduce la izolare crescanda. Accentuarea acestor diferente ar inrautati situatia. Mult mai benefica este facilitarea unei redefmiri pozitive, in directia normalitatii.

Terapeutul poate sa faca referire prin contrast la normele dezvoltarii naturale sau culturale.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - aJre-sWe yaw?7z'e;' - in majoritatea familiilor copii aflati la aceasta varsta au legaturi mai stranse cu tatii !or, oare ce anume i! !eaga atat de puternic pe fiu! dvs. de mama?

Prin faptul ca terapeutul face aceste comparatii cu ceea ce e considera a fi normal, scoate in evidenta aspecte care intr-un fel sau altul sunt diferite de acest normal, si astfel poate determina la declansarea unui proces de schimbare in sistemul convingeri familiei.

intrebari care clarifica diferente

Clarificarea diferentelor intre membrii familiei are profunde efecte asupra sistemului de convingeri a familiei. Acestea pot avea un efect terapeutic, indeosebi in cazurile in care problema nu este conturata clar, sau este mai grava. Atata timp cat relatiile de cauzalitate sunt vazute in mod diferit de catre membrii familiei, conlucrarea intre acestia nu este prea probabila. Sunt utile in cazurile in care familia constientizeaza existenta problemei, dar nu ii cunoaste inca cauzele. Abordarea cauzalitatii din punctul de vedere al fiecaruia va conduce la evidentierea diferentelor intre membrii familiei. Prin aceste intrebari se poate ajunge la clarificarea semnificatiei anumitor evenimente. De exemplu, ce inseamna pentru membrii familiei plansetul unuia dintre membrii ei. Se pot clarifica consecinte, dileme, acele elemente ale unui pattem comportamental care leaga sau distanteaza membrii de familie.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate unui membru de familie - daca ati gresi cum v-ati da seama ?, daca nu ati reusi sa vedeti esenta anumitor lucruri, atunci cine din familie ar observa mai intai acest fapt ?; ati chema pe cineva sa va ajute sa intelegeti ceea ce singur nu puteti?

Important este ca aceste intrebari sa fie spuse pe un ton, care mentine neutralitatea, deoarece, in caz contrar acest gen de intrebari devin, intrebari strategice, confrontative.

7. Intrebari care introduc ipoteze

Ipotezele clinice sunt explicatii experimentale care orienteaza si structureaza comportamentul terapeutic. Acestea exercita o influenta terapeutica asupra familiei. Daca terapeutul nu are motive bine intemeiate pentru a nu dezvalui ipotezele sale, atunci sub forma intrebarilor le poate impartasi familiei si le poate testa, intrebarile aici au rolul de a transmite caracterul experimental al ipotezei, in opozitie cu caracterul definitiv, rigid. Aceasta atitudine este deosebit de importanta in cadrul abordarii sistemice. Daca ipoteza este coerenta si se potriveste cu experientele familiei, atunci formularea acesteia de catre terapeut poate conduce la schimbari dramatice, in caz contrar, terapeutul primeste un feed-back pe baza caruia isi poate reevalua ipotezele. Astfel terapeutul si familia pot conlucra ca o echipa a carui scop este intelegere situatiei.

Ipotezele introduse sub forma de intrebare pot tinti: descoperirea pattemurilor relationale repetitive, a mecanismelor de aparare, a expectantelor, a nevoilor, cu scopul descoperirii alternativelor, a reactiilor, raspunsurilor problematice, a pericolelor schimbarii, etc. Pot servi si la introducerea ipotezelor terapeutului despre procesul terapeutic si la formularea impasului in care se afla sistemul terapeutic (terapeut-client).

Intrebari care servesc intreruperea procesului

Reprezinta o categorie de intrebari a caror scop este oprirea imediata a evenimentelor care se deruleaza pe parcursul interviului. Sunt utile de exemplu in situatia in care un cuplu intra in conflict verbal puternic, ce devine din ce in ce mai neproductiv si destructiv.

Exemplu concret (Tomm, 1990): - adresat copiilor unui cuplu care se cearta in timpul sedintei - atunci cand parintii vostri sunt acasa discuta in contradictoriu la fel de mult ?; chiar, mai mult ?; care dintre voi intervine de cele mai multe ori in aceste situatii ?; ce parere aveti, fiul dvs. in ce masura este anxios din cauza faptului ca a vorbit acum despre aceste lucruri?

Datorita interventiilor de acest gen, cuplul poate sa se concentreze asupra discutarii acestui aspect si clientii se pot situa pe pozitia observatorilor, in centrul acestor intrebari poate fi si relatia terapeutica, precum si comentarea procesului terapeutic.