Educatia interculturala

Educatia interculturala

Motto: Toate fiintele umane se nasc libere si egale in drepturi

Articolul I Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Problematica lumii contemporane a generat in sfera politicii, culturii si educatiei un numar de imperative cum sunt: apararea pacii, salvarea mediului etc. Aceste imperative se regasesc sub forma de recomandari si rezolutii adoptate de ONU, UNESCO, Consiliul Europei, diverse ONG-uri si guverne.

In acest context va avea loc si o transformare a invatamantului. Despre acesta Alvin Toffler[1] spunea ca: "Se va invata mai mult decat acum in afara clasei si mai putin in clasa. In ciuda opozitiei sindicatelor, durata studiilor obligatorii se va scurta. In locul unei rigide segregari de varsta, tinerii si varstnicii se vor amesteca. Invatamantul se va intrepatrunde si impleti mai strans cu munca si se va repartiza mai echitabil pe parcursul vietii."

Problematica lumii contemporane este prezenta in noile tipuri de educatii sau "noile educatii". Aceste "noi educatii" corespund unor trebuinte socio-pedagogice. In programele UNESCO figureaza 11 exemple de "noi educatii" intre care: educatia relativa la mediu, educatia pentru comunicare si pentru mass-media, educatia in materie de preocupare pentru o noua ordine economica internationala, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia nutritionala, educatia economica si casnica moderna, educatia pentru timpul liber, educatia interculturala, educatia pentru pace, educatia pentru democratie si toleranta.[2]

Diversitatea culturala nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificata in mediul scolar. Pluralitatea culturala pune nu numai problema apararii diferentelor, ci a dialogului cultural, care recunoaste ca fiecare trebuie sa contribuie la imbogatirea experientei umane si ca fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experiente particulare.

Multiculturalitatea nu este un adversarul universalismului european, ci o alta forma a lui. Ceea ce unifica multiculturalismul cu universalismul european este vointa comuna de a plasa o cultura mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social. Diferite grupuri socio-culturale traiesc intr-un spatiu fizic comun fara a-si propune in mod explicit sa comunice si sa coopereze. Societatile multiculturale sunt realitati date, existente in care oamenii apartinand unor grupuri diferite intra in contact intamplator atunci cand situatii concrete de viata o impun. Pluralismul moral si religios nu exclude existenta unui set comun de valori si principii care sa intemeieze identitatea civica in spatiul fizico-social respectiv. Toleranta reciproc dezvoltata de grupurile implicate este una de tip pasiv. Rezulta ca mai multe culturi existenta in acelasi spatiu, acelasi mediu, fara a avea conflicte, dar si fara a dezvolta relatii permanente si consistente.

Interculturalismul implica intelegerea, aprecierea si valorizarea culturii proprii la care se adauga respectul bazat pe o informare autentica si pe construirea curiozitatii fata de cultura etnica a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersectia dintre culturi, ne fiind un scop in sine, dar care poate deveni o finalitate atunci cand sunt sesizate transformarile nefiresti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

Nivelurile de educatie interculturala identificate de specialisti sunt in numar de cinci , in ordine fiind:

Educatia monoculturala- este punctul de plecare in politicile educationale, curricula si materialul didactic fiind reprezentative doar pentru cultura dominanta.

Starea de toleranta- in care diferentele sunt suportate, trecute cu vederea.

Starea de acceptare- in care diferentele sunt cunoscute si recunoscute nemaifiind negate sau respinse fara apel.

Respectul-reprezinta admiratie fata de diversitate.

Solidaritatea si afirmarea- este nivelul la care este evidenta preocuparea fata de echitate si justitie sociala.

Etapele educatiei cu copiii si tinerii sunt:

a)  a-i ajuta sa castige capacitatea de a recunoaste inegalitatea, injustitia, rasismul, stereotipurile si prejudecatile.

b) a  le da cunostinte si abilitati care sa-i ajute sa infrunte si sa schimbe aceste mecanisme aberante care mai apar si azi in societatile mozaicate in care traim.

Educatia interculturala are ca element cheie interculturalismul, ale carui niveluri principale de actiune sunt:

-la nivel international : conlucrarea intre diferite tari , culturi pentru cooperare internationala;

-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultura si etnice , ale unor comunitati in vederea formarii tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea si valorificarea specificitatii etnice si culturale ale minoritatilor).

Educatia interculturala promoveaza atitudini tolerante, deschise, de acceptare si intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain ,recunoasterea si respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior-inferior.De asemenea, presupune promovarea unor politici scolare care sa permita egalizarea sanselor in educatie si a unor strategii de valorificare a diferntelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.

Scoala este principalul spatiu al invatarii pluralitatii culturale prin pretuirea diversitatii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant.Scoala trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale , nu exista valori superioare si inferioare, ci exista valori specifice care trebuie judecate.In scoala este necesara ,,modelarea''orgoliului etnic al majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii.

Educatia interculturala nu trebuie sa se limiteze in mod exclusiv la transmiterea unor continuturi specifice in cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordarii sale interdisciplinare este fundamentala; nu poate fi conceputa doar pentru mediul scolar, ci si in legatura cu extrascolarul (familie, grupuri sociale, institutii , comunitati , mass - media).Se remarca si o schimbare a rolului profesorului, care depaseste functia de a comunica modele si programe , acesta trebuind sa acorde o mai mare atentie spiritului de initiativa si creativitatii, centrarea intregii actiuni fiind pe elev.

Vor fi urmarite obiective specifice ,precum:

a)achizitionarea de cunostinte socio-umane (teorii si conceptii despre stereotipuri, prejudecati, etnocentrism, etc, caracteristici ale elevilor din diferite etnii, rase, spatii culturale, grupuri si clase sociale);

b)strategii de predare diferentiata in functie de capitalul cultural al educatorului;

c)clarificarea propriei identitati culturale (sa aiba o intelegere clara a mostenirii sale culturale si sa inteleaga cum experimentele sale pot interactiona cu cele ale unor grupuri de lata provenienta culturala);

d)atitudini intergrupale si interetnice pozitive;

e)aptitudini :de a lua o decizie instructionala pozitiva, de a rezolva conflicte intergrupale de a formula strategii de predare si activitati care vor facilita reusita scolara a elevilor din diferite etnii, culturi, grupuri si clase sociale.

Educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini si nici o noua disciplina scolara; ea refuza ,,modelul deficientei'' in favoarea ,,modelului diferentei'', nevizand o extindere a programei prin ,,predarea culturala'' sau o ,,folclorizare''.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a educatiei interculturale se poate realiza incepand cu nivelul ,,zero'', acela al creearii unui curriculum intercultural.Iata cateva directii pe care acesta se poate axa:

-patrunderea diversitatii etnice si culturale in tot mediul inconjurator;

-pretuirea diversitatii;

-intarirea si afirmarea propriei identitati;

-introducerea continuturilor etnice si a diferentelor culturale in toate formele de invatamant;

-recunoasterea sarbatorilor si a festivitatilor specifice grupurilor etnice ;

-reflectarea variatelor realitati socio-culturale in lecturi,povestiri,compozitii muzicale si plastice;

-folosirea in invatare a experientelor diferite;

-recunoasterea succeselor si a contributiilor membrilor unui grup;

-valorificarea in curriculum a resurselor comunitatii locale;

-antrenarea tuturor copiilor in studiul continuu al comunitatii locale;

-interpretarea succeselor si a performantelor unor copii din perspectiva valorilor unui grup;

Realizarea unor activitati interculturale vizeaza formarea unor conduite interculturale:

-deschiderea spre altul,spre strain, spre neobisnuit;

-aptitudinea de a percepe ceea ce ne este strain;

-acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul'';

-trairea situatiilor ambigue,ambivalente;

-aptitudinea favorabila de a experimenta;

-alungarea fricii fata de ,,altul'';

-capacitatea de a pune in chestiune propriile norme;

-neacceptarea utopiei,, discursului comunicational egalitar'', discutii pana la proiect comun;

-capacitatea de a recunoaste si de a realiza repere etno si sociocentriste;

-aptitudinea de a asuma conflicte (cu calm, constructiv);

-performanta de a cuceri identitati mai largi.

Strategiile si formele de realizare a educatiei interculturale urmaresc firul dimensiunilor educatiei interculturale:

-miscarea interculturala-egalizarea sanselor, echitate intre grupuri socio-culturale;

-abordarea interculturala a curriculum-ului (cunoasterea, intelegerea diferentelor);

-procesul de educatie interculturala (competenta de a intelege si de a invata sa negociem diversitatea culturala);

-angajamentul intercultural(combaterea rasismului, a formelor de discriminare).