De la rationalitate la rationalitate "comunicativa" -Despre teoria sociala a lui Jurgen Habermas-

Date bibliografice:

Jurgen Habermas s- a nascut in 1928 la Dussenldaf. Pana in 1954 (dupa absolvirea din 1949) invata filozofie, istorie, economie si psihologie la Universitatile din Gottingen si Bonn. Intre 1955 si 1959 este asistentul lui Th. Adorna. Invocam perioada 1961 - 1964 cand preda filozofie la Heidelberg. Revine in 1981 in Frankfurt unde din 1983 este profesor de sociologie.

La sfarsitul anilor '60 Habermas recunoaste ca actiunea sociala nu poate fi explicata numai prin modelul actional al muncii, deoerece intr- un model teleologico - rational nu se poate explica interactiunea, sau altfel spus nu se poate explica derularea comunicatiei intersubiective. Sustinea ca interactiunea dintre persoane si obiecte apar numai prin actiunea comunicativa dintre o persoana si alte persoane.

Munca este o actiune rationala teleologica. Poate sa fie indreptataspre realizare de scop sau poate sa fie o alegere rationala sau amandoua.

Interactiunea este o actiune comunicativa dintre mai multe persoane si este orientat de simboluri. In functie de aceste doua tipuri de actiune diferentiaza in doua subsisteme pe societatea luata in sens larg. Societatea apare ca o dihotomie. Specificul societatilor inalt dezvoltate o vede in faptul ca subsistemul actiunii rationale - teleologice a muncii intra atat an sfera politicului cat si in sfera interactionala. In sfera politicului devin mijloace de legitimizare a puterii laolalta cu stiinta si tehnica. Astfel stiinta si tehnica posed functii legimititazoare din momentul devenirii lor in mijloace de productie eficiente. Prin ethosul neutru al actiunii rationale de scop sau finalitate se masoara succesul adaptarii si integrarii. Ex: skinheadi?  neadaptati pentru ca au valori nationale. El a incercat o apropiere a structural functionalismului cu sociologia moderna a conoasterii prin evidentierea a doua categorii de baza una avand o istorie eminamente anglo - saxona, cealalta insa provenind dintre filozofia germana: sistemul si universul vietii. Aceste doua categorii sunt de fapt colectoare teoretice a actiunilor de tip comunicativ si de munca. Din punctul de vedere a sistemului a luiParsons,sociologia este angrenata in studierea activitatii de fixare si atingere de finalitati a sectorului economic si politico - administrativ. Universul vietii a gandirii germane nu face altceva decat analize schemelor de integrare, de socializare. Asadar cand functionalismul se ocupa de sistem neglijeaza conditiile integrarii, socializarii inchegate tocmai in universul vietii. Dar tot asa si cand sociologia moderna a cunoasterii se concentreaza asupra structurii normativo - simbolice neglijeaza ceea ce este peste astea - sistemul. Insa la cercetarea sistemelor sociale aceste doua planuri trebuie tratate contextual si coerent. Asta este solutia lui Jurgen Habermais inca din 1973.Logica sistemului poate sa fie in contradictie cu logica universului vietii.

Drumul parcurs de universul vietii de la "distrugerea" miturilor, secularizarea religiei pana la filozofii, ideologii si formarea identitatilor particulare de grup era totdeauna compatibil cu modurile de functionare a sistemului. Astazi insa, dupa anii '70 prin cresterea fortelor de productie a dus la schimbari in structura de interactii a universului vietii, iar aceste schimbari impiedica realizarea optima a functiunilor sistemului (ex: anomia, soc ecologic, tulburari colective de personalitate). Insa daca sistemul lasa in sfera publica valorile si scopurile proprii de dezvoltare, acestea sunt nimicite (ex: problema centralelor nucleare). Daca nu lasa aceste scopuri in sfera publica a comunicarii in universul vietii atunci sistemul pierde din legitimitate. Este o dilema foarte grava. Problema este de fapt ca sistemul politic trebuie sa formuleze imperative rationale nu numai pentru sistemul economic ci trebuie sa introduca in sfera publica a catorva exigente functionale, care odata intrate se transforma in motive si motivatii de invatare si actiune conform maximelor sistemului. Dar relatia sistemului cu sfera publica a devenit conflictuala, deoarece politicul ca un subsistem al "sistemului" nu este "nebun" ca sa distruga ? economica doar pentru satisfacerea nevoilor dealtfel democratic legitime ale universului vietii. In schimb insa, sistemul conform ratiunii economice sugruma universul vietii. Lumea vietii este colonizata de rabdare. Solutia la aceasta dilema ar putea reprezenta dupa Habermas un nou tip de rationalitate, care sa inlocuiasca rationalitatea de tip sistem. Acest nou tip de rationalitate o cheama: comunicarea orientat spre reconciliere sociala.

Dupa parerea lui Habermas cercetarea structurii specifice a lumii vietii cat si tipul de actiune comunicativa specific lui este obiectuul sociologiei.

Accepta diferentierea functionala propusa de Weber, Parsons, Luhman, dar faptul diferentierii explica prin lumina lumii vietii. Explica ca si Marx patologiile lumii vietii prin efectele nedorite ale diferentierii functionale. Ratiunea comunicarii ca o actiune sociala, are la Weber o definire de intentie de actiune, adica premargatoare actiunii. Dupa Habermas exista doua tipuri de actiue comunicativa: actiunea strategica si actiunea orientata spre reconciliere sociala. Primul este o actiune instrumentala, daca se urmareste - prin folosirea tehnicilor de actiune - o eficienta sporita. Toate actiunile ce nu sunt legate de de o finalitate sau un succes sunt actiuni comunicative. Ce inseamna orientarea spre reconciliere sociala? Este "procesul de negociere a asocierii subiectilor capabile de comunicare si actiune" . Aceasta intelegere are scopul consensului, consensul realizat prin cooperare, intelegere, compromis. Aceasta intelegere este prezenta in limbajul uman. Baza normativa dorita de noua teorie sociala se afla in limbaj, in reciprocitatea intelegerii derivate din comunicare.

Prin actiunea comunicativa se intelege nu cand in centrul actiunii sunt interese personale sau nevoi individuale, ci cand actiunea este coordonata de acturi de reconciliere, de intelegere.

Habermas prezinta patru tipuri de actiuni:

a) actiunea teleologica,care urmareste realizarea unei finalitati si alegerea cea mai adecvata (eficienta) dintre alternative;

b) actiunea normativa unde exista in cadrul grupurilor valori comune si membrii grupului se orienteaza dupa ele;

c) actiunea comunicativa: este vorba de interactiunea a doua subiecte cel putin, care sunt abile de comunicare verbala. Au de gand gasirea acorduluian armonizarea actiunilor lor. Aici conceptul central este interpretatia.

In cazul actiunii teleologice avem presupus o singura lume obiectiva. Aceste actiuni sunt validate prin enunturi cu caracter faptic de continut propozitional (adevarat sau fals). Important este ca reusita depinde si de alti, care sunt amabili de cooperare numai in cazul cand acesta coincide cu intervalele lor egocentrice.

In cazul actiunii normative pe linga lumea obiectiva intra si lumea sociala a actorului. Lumea sociala este lumea contexturilor normative. Actiunile sunt validate prin justetea normativa (valid sau invalid). Actiunea dramaturgica este o interactie sociala, unde actorii se "autodeschid" reciproc. O pun subiectivitatea la mai vizibil si incearca sa o faca acceptata de public. Un fel de incredibilitate subiectiva.

Actiunea comunicativa presupune atat lumea obiectiva si sociala, cat si lumea subiectiva in prelucrarea definitiilor formulate la intersectia acestor trei lumi. Asfel validarea actiunii comunicative impuse, a tuturor categoriilor de validare: 1) adevarul propozitional (adev. - fals.);

2) justetea normativa (valabil - nevalabil);

3) credibilitate subiectiva    (credibil - incredibil).

Specificitatea actiunii comunicative este, deci faptul, ca reprezinta o cautare de intelegere intr - un proces de interpretare cooperativa. Intelegerea se succede pe trei nivele dupa categoriile de validare:

cand cineva vrea sa inteleaga faptele;

cand cineva vrea sa inteleaga un context normativ;

cand cineva vrea sa inteleaga o raportare subiectiva

Putem vorbi despre conversie cand accentul se deplaseaza de la actiuni de finalitate spre actiuni de comunicare. El intelege prin modernizare (ca si Weber de altfel) diferentierea sferelor ontologice si separarea tipurilor de actiuni aferente acestor sfere in care unul ca actiune rationala legat de sfera economica si politica devine dominant. Cu toate ca un tip de actiune este adecvat in sfera ontologica generic pentru ea s - a facut o largire a planului de aplicare a actiunii rationale si in alte sfere ontologice. Astfel aplicarea acestui tip de rationalitate in sfere ontologice unde functioneaza alte legi ca in sfera economica seste malefic pentru existenta acelui subsistem unde se implanteaza.

Diferentierea formelor inalt organizate ale sistemului economiei de piata sparge formele conventionale, traditionale ale solidaritatii si nu produce o orientare normativa care ar fi forma organica a solidaritatii. Durkheim diagnotiza situasia in felul urmator: morala universala si formele democratice ale vointei politice sunt prea slabe ca sa echilibreze efectele dezintegrante ale diviziunii sociale a muncii. Asa ajung societatile moderne in situatii anomice. De aici drumul tine spre ideile lui Habermas: intrucat formele traditionale ale solidaritatii, normele colective si valorile sociale trebuie inlocuite cu formele stabilite la nivele superioare ale reconcilierii atins pe calea comunicarii.

Comunicarea se face in cadrul orizontului, a universului vietii, adica cei ce comunica sau cei ce receptioneaza prin interpretarile si actiunile de vorbire se situeaza in spectrul lumii vietii in care sunt fixate structurile intelegerii intersubiective posibile. Aici se poate formula cerinte reciproce atat pentru vorbitor cat si pentru ascultator in privinta celor trei criterii de validitate pentru actiunile comunicative, ce presupun prezenta lumii subiective, obiective si sociala.

Schema lumii vietii a lui Habermas arata ca aceasta este constitutiv in privinta intelegerii. El intelege prin societate acele sisteme legitime, care reguleaza raportul dintre actorii comunicatiei cu grupuri sociale, astfel generand solidaritatea social.

schema

A - actor

AC - actiune comunicativa

- sageti duble: raportari la lumi ontologice

Lumea vietii este formata din urmatoarele subsisteme:

- subsistemele- inovatiei si adaptarii;

- a identitatii de grup;

- publicitatea democratica.

Toate aceste subsisteme urmaresc integrarea si continuitatea normelor si continuitatea normelor si ? Reproductia lumii vietii se face prin reproductia culturala, integrare sociala si socializare. Fiecare dintre aceste procese sociale de reproductie pot contribui la o mai buna sau mai slaba functionare. Iar in sfarsit tulburarile in reproductie apar ca pierdere de sens, anomie si boli psihice.

Cultura  Societate Personalitate

In sfarsit se poate trasa functiile actiunii orientate spre intelegere. Acest model al functiilor reproductive a actiunii comunicative apare astfel: