Caracterizarea proceselor psihice cognitive la deficienti mintali

Caracterizarea proceselor psihice cognitive la deficienti mintali

a) Senzatiile si perceptiile

In conceptia lui M. Rosca (1967, p.28), copii intarziati mintali desprind din obiecte sau din imagini, mai putine detalii, ceea ce face ca perceptiile lor sa fie insuficient de specifice, sa apara cu usurinta confuziile. Deficientele analizei se datoreaza unei lipse a activismului. La deficientii mintali unele elemente se desprind mai usor , intra pe primul plan si le mascheaza pe celelalte.

Culoarea este o insusire care se impune perceptiei lor, in schimb forma, greutatea si materialul din care este confectionat se desprinde mai greu.

In ceea ce priveste sinteza elementelor analizate, aceasta se realizeaza greu, orice situatie prea fragmentata este greu reconstituita pe plan perceptiv. Durata analizei si sintezei este mai mare la deficientii mintali. Este de remarcat si o ingustime  a campului perceptiv, ei nu desprind usor figura si fondul. Lipsa flexibilitatii activitatii cognitive se pune in evidenta in cadrul perceptiilor cu ajutorul figurilor reversibile.

Printre tulburarile de perceptie senzoriale se pot intalnii urmatoarele:

• hiperestezia - ca sensibilitate exagerata fata de orice stimulare senzoriala, se intalneste mai ales in modalitatea tactila, insotita de senzatii dureroase. Subiectii au reactii exagerate fata de zgomote, fata de curentii de aer, fata de lumina etc. Acest lucru se datoreaza scaderii pragului de perceptie;
• hipoestezia este opusa, hiperesteziei si se poate caracteriza prin faptul ca sunetele se aud inabusite, nu simt atingerea pielii, lumina li se pare mereu insuficienta. Aceste deformari apar mai frecvent la copii cu tulburari profunde ale deficientei mintale;
• anestezia apare cand se utilizeaza anumite medicamente cu acest scop, dar si in anumite stari patologice;
• iluziile - apar si la normali (in situatii de ceata, distanta mare, lumina insuficienta, oboseala etc.), constau in perceptii denaturate ale lumii reale si pot apare ca o consecinta a surmenajului, a starilor emotionale. Printre iluziile patologice se pot intalni: false recunoasteri de tipul "deja vu", "deja auzit", "deja simtit". Tot asa pot aparea si false recunoasteri, ca si macropsii, micropsii, dismegalopii; iluzii auditive, olfactive, gustative etc;
• halucinatiile sau perceptiile fara obiecte - pot fi clasificate dupa analizatorii prinsi: vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile, kinestezice. Halucinatiile mai pot fi clasificate astfel: halucinatii adevarate, halucinoze si pseudohalucinatii. Halucinatiile adevarate pot viza un analizator, sunt proiectate spatial si traite impreuna cu convingerea delirata a realitatii lor. In situatia halucinozei bolnavul nu crede cu fermitate in ele, are indoieli si poate fi convins ca ele sunt rezultatul unor tulburari psihice. Pseudohalucinatiile se caracterizeaza prin lipsa proiectiei spatiale. Bolnavul acuzand  "voci in cap "

b) Imaginatia

Printre tulburarile cele mai frecvente ale imaginatiei deficientului mintal se remarca:

• minciuna - ca modificare a adevaratului in mod voit aparand sub forma de minciuna conventionala, utilitara sau patologica;
• confabulatia - o stare de traire a unor fantezii ale subiectului cu convingerea ca sunt fapte reale C. Gorgos (1991, p.75), afirma ca fabulatia se deosebeste de confabulatie pentru ca, confabulatia implica un deficit organic. C. Paunescu si I. Musu (1997, p.80) remarca faptul ca, confabulatia poate fi si un mod de comportare reactionala, proces de aparare sau compensare, ca urmare a unor conditii de mediu dificil de suportat.

c) Gandirea

Procesul de transformare a informatiilor, de interpretare, de explicare, are loc datorita unui sistem de operatii fundamentale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea etc.) a operatiilor instrumentale si a operatiilor specifice care asigura demersul operational al gandirii: notiuni, judecati, rationamente.

Atat analiza si sinteza obiectelor percepute cat si analiza, sinteza, comparatia, generalizarea si abstractizarea in planul gandirii se realizeaza foarte greu.

Analiza la deficientii mintali este deseori fragmentata, dominata de elemente neesentiale. La fel se intampla si in cazul sintezei.

Compararea se reduce la simpla descriere succesiva a fiecarui obiect, fara respectarea unuia fata de altul. Deficientul mintal prezinta incapacitatea de a se desprinde de aspectele perceptive. Mai usor stabilesc asemanarile decat deosebirile dintre obiecte.

Realizarea abstractizarii si generalizarii sunt dificile pana si in situatiile de activitate concreta, acest lucru impune utilizarea unui material didactic cat mai judicios aplicat.

Domeniul operational al gandirii se realizeaza cu ajutorul notiunilor, judecatilor si rationamentelor.

Judecatile si rationamentele nu se pot realiza la deficientul mintal, ca efect al tulburarilor sistemului interogator central. Lanturile de notiuni prin care se afirma sau se neaga ceva despre lucruri obiective, fenomene exprimate prin notiuni, se numesc judecati. Obtinerea de noi judecati prin reunirea altora poarta numele de rationamente.

Modul cel mai frecvent de definire a unei notiuni, la deficientul mintal, consta in indicarea functiei sau utilizarii unui obiect.

Notiunea de numar se dezvolta in etape, aparand o discrepanta intre capacitatea de memorare mecanica a numerelor si capacitatea de intelegere a numeratiei. Ei intampina greutati in intelegerea notiunilor "tot atat", "la fel de mult", " lung-gros", "sus-jos" etc.

Deficientii mintali sunt capabili sa defineasca notiuni concrete, si numai in mod exceptional notiunile abstracte. La varsta de 5 ani nu folosesc notiune-gen desi aceasta exista in vocabularul copilului.

Intelegerea

Esenta intelegerii consta in integrarea cunostintelor noi in sistemul anterior elaborat. Intelegerea apare la copii intarziati mintal din cauza mediului defectuos in care realizeaza aceasta integrare. Ei sunt uneori incapabili sa inteleaga un text stiintific sau literar, enuntul unei probleme, desi dispun de informatia necesara, pentru ca aceasta informatie nu se actualizeaza in momentul respectiv.

In rezolvarea problemelor apar greseli ce decurg din alegerea inadecvata a operatiilor ca efect al unei analize insuficiente a enuntului. Deficientii mintali asimileaza toate problemele la ultimul tip de probleme pe care le-au invatat. Dezvoltarea gandirii lor se opreste la nivelul senzorio-motor, uneori se opreste la stadiul operatiilor concrete.

Clasificarea tulburarilor de gandire

C. Gorgos (1985, p.102) a clasificat tulburarile gandirii in doua grupe mari:

A. Tulburari in discursivitatea gandirii

• Lentoarea ideativa se caracterizeaza prin scaderea numarului de idei si a posibilitatilor de asociere precum si lipsa spiritului de inventivitate;
• Vascozitatea genetica este un concept utilizat ca un calificativ atribuit intelectului subiectilor subordonati, noncreativ, precum si pentru caracterizarea mentalitatii epileptice avand ca simptome vascozitatea mintala, afectivitatea "lipicioasa", adezivitate particulara fata de persoane, obiecte, situatii, lentoare intelectuala etc;
• Inertia mintala sau inertia oligofrenica este o caracteristica opusa mobilitatii si consta in diminuarea proceselor intelectuale, predilectia pentru activitati de rutina;
• Perseverarea reflecta ideea de repetare a unor atitudini, gesturi sau cuvinte. Ea poate avea aspecte variate precum: persistenta unui continut psihic si dupa ce activitatea acestuia s-a terminat persistenta unor concepte si structuri cognitive, mentinerea unor activitati motrice desi trebuiau inlocuite cu altele adecvate noilor situatii;
• Rigiditatea mintala reprezinta rezistenta la schimbare, ceea ce determina dificultati de adaptare la situatii si idei noi. Se poate intalnii la nivelul limbajului prin stereotipii, repetari  fara logica a unor cuvinte, propozitii. Gandirea este pasiva, repetitiva, lipsita de mobilitate, fluiditate, creativitate, initiativa, aparand mari dificultati de adaptare la noile situatii. Deficientul mintal desi invata sa socoteasca pe degete nu reuseste sa faca acelasi calcul cu ajutorul unor boabe de porumb.

B. Tulburari in productivitatea gandirii

• Autismul este o repliere asupra lumii sale interioare a subiectului care refuza contactul cu lumea exterioara. Semnele clinice specifice autismului sunt:

debutul precoce al tulburarilor, de obicei in primii doi ani de viata;

atitudinea de copil care sufera de indiferenta, dezinteres fata de persoanele si obiectele care il inconjoara;

stereotipiile gestuale, care constau in miscarea degetelor in fata ochilor, intoarceri excesive la stanga-mprejur, balansarea ritmica inainte si inapoi;

tulburari de limbaj, fie copilul nu poseda nici un limbaj, fie emite jargon care are melodia limbajului fara semnificatie, fie poseda un limbaj marcat de ecolalie.

• Asociatiile anormale sunt bazate pe legile de asociatie prin continuitate, asemanare si prin contrast, cu caracter mecanic;
• Anideatia se manifesta sub forma "deambulantei anideotice la idioti, activitatea mintala fiind imprecis conturate.

d) Limbajul

Cel mai evident indiciu al dezvoltarii anormale a copilului in primii ani de viata aparitia intarziata a vorbirii. La copilul normal pronuntia primului cuvant se face in jurul varstei de 1 an, la intarziatii mintali insa, abia la 2 ani, in medie. Vorbirea in propozitii la normal se observa la aproximativ 1,7 ani, iar la intarziatii mintal abia la 3 ani. Ulterior la acesti copii limbajul se dezvolta, cu intarziere sub toate aspectele.

Toate deficientele de vorbire intalnite la aceasta categorie de copii este intalnita si la normali in primii ani. La deficientii mintali apar un complex de mai multe deficiente, sub diferite aspecte al perceperii si intelegerii vorbirii interlocutorului, al volumului vocabularului, al complexitatii frazelor utilizate, al expresivitatii vorbirii, al articularii, fonatiei etc.

Cauzele tulburarilor de vorbire intalnite la copilul normal se regasesc si in cazul deficientelor mintali. In 1998 E. Verza a grupat cauzele tulburarilor de vorbire, astfel: cauze organice (centrale, periferice), cauze functionale, cauze psihoneurologice si psiho-sociale.

C. Paunescu (1976, p.112) a mentionat unele caracteristici ale operatiilor limbajului la deficientii mintal:

Fonetizarea - la copilul normal are loc pana la varsta de 3-4 ani, la copilul intarziat debuteaza cu 2-5 ani mai tarziu.

Functia semiotica - indicele de organizare si instrumentare pe baza de simboluri, la deficientul mintal variaza intre 20-50 % din cel al copilului normal, de aceeasi varsta cronologica. Deficientul mintal intampina mari dificultati in reprezentarea realitatii prin simboluri si semnificatii la matematica.

Functia de conceptualizare. Experimentele facute pe baza operatilor de sortare, grupare si scriere pun in evidenta multitudinea de probleme pe care le intampina deficientii mintal.

Vocabularul. Procesul de esentializare este cel mai perturbat la deficientul mintal. In functie de perturbarile neuropsihice individul utilizeaza in cadrul comunicarii entitati psiholingvistice care nu corespund esential categoriilor de vocabular.

Structura gramaticala. Agramatismul este o tulburare care poate fi intalnita atat la copilul deficient mintal cat si la cel normal. Agramatismul deficientului mintal din limbajul oral sau cel scris se poate datora unei organizari mintale cu elemente afazoide. La deficientul mintal se pot intalni urmatoarele probleme ale agramatismului :

structuri fonetice insusite gresit sau cu deficiente,

flexionarea cuvintelor (structuri morfologice);

succesiunea categoriilor gramaticale in propozitii si fraze, cuplarea sintagmelor, topica frazei etc.

e) Memoria

In general, memoria copilului deficient mintal este deficitara. Unii autori arata ca deficienta mintala, nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei hipermnezii, doar ca acestia se manifesta limitat la un domeniu extrem de redus de fapte.

In ceea ce priveste fidelitatea memoriei este de asemenea slaba. Se remarca o capacitate redusa de organizare a materialului ce trebuie memorat, o insuficienta conceptualizare a materialului, urmata de o actualizare limitata a cunostintelor vechi. De remarcat este rigidizarea fixarii si reproducerii cunostintelor, precum si dificultatea realizarii transferului de cunostinte.

Cauzele tulburarii memoriei sunt urmatoarele: modificari genetice ale structurilor celulare; dezorganizarea retelei neuronale prin leziuni sau blocaje si functionarea partiala a principiului interogator de reglare a activitatii neuropsihice.

Printre tulburarile de memorie majoritatea autorilor le amintesc pe urmatoarele :

• Hipermnezia - consta in exagerarea functiilor memoriei, fixarile si evocarile fiind rapide, multiple, cu lux de amanunte, insotite de false recunoasteri si de superficialitate. In deficienta mintala usoara si mijlocie memoria poate avea o functie compensatoare, suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive superioare: inteligenta si gandirea.
• Hipomnezia - consta in scaderea functiei mnezice si se manifesta prin evocari lente, incomplete, dificile si sarace.
• Amnezia este pierderea totala sau partiala a capacitatii mnezice care poate afecta fiecare din procesele mnezice: fixarea, recunoasterea sau pastrarea.
• Activitatea voluntara prezinta si ea deficiente in toate momentele sale. Scopurile pe care si le fixeaza deficientul mintal sunt, in general scopuri apropiate, generate de trebuinte sau interese momentane. Ei se abat usor de la scopurile de si le-au fixat, daca intampina dificultati.

In ceea ce priveste insuficienta pe care o are succesul sau insuccesul asupra deficientilor mintali, se pot considera doua categorii.: in prima grupa se includ cei care dupa succes isi imbunatatesc performantele, iar in a doua grupa cei care dupa succes prezinta o scadere a nivelului performantei.

Deficientii mintal au nevoie de intariri cat mai apropiate de momentul executarii actului: incurajari, fixarea unor noi scopuri dupa invingerea obstacolelor, urmate de recompense.

f) Afectivitatea

In urma unor studii facute de specialisti s-au desprins diferite tulburari ale afectivitatii exprimate in procente: depresii (16,4 %), ostilitate fata de adulti (13,8%), anxietate in legatura cu afectiunea adultilor (10,8%), ostilitate fata de copii (3,9%), diferite simptome nervoase (2,6%), etc. (S.Purcia, 2003, p.140)

Printre tulburarile afectivitatii la deficientii mintal se pot intalni :

• starile de afect, printr-un comportament afectiv exploziv manifestand fie frica, fie furia.
• hipotimiile, diminuarea tonusului afectiv, ajungandu-se pana la apatie.
• hipertimiile reprezinta cresterea incarcaturilor afective, intensificarea tonusului afectiv, afirmat prin anxietate, hipertimie pozitiva sau hipertimie negativa.

Dintre aceste tulburari, cel mai frecvent se intalneste la deficientii mintal anxietatea, care prezinta urmatoarele simptome: tensiune motorie (instabilitate, excitabilitate, tensiune etc.), heperactivitate vegetativa (transpiratie, ameteala, disconfort etc.), expectatie (teama etc.), vigilenta si explorare (stare de hiperatentie insotita de distractibilitate, insomnie, nerabdare etc.).

Psihozele la deficientii mintal.

• Schizofrenia - manifestarile cele mai timpurii constau in lipsa contactului afectiv cu cei din jur, crize de furie, actiuni bizare, negativism.
• Autismul infantil - izolarea fata de cei din jur. La autisti posibilitatile intelectuale sunt mascate de tulburarile profunde ale afectivitatii.
• Psihoza maniaco-depresiva - cu stari maniacale sau depresive.
• Conduita delicventa - apare in functie de particularitatile personalitatii.

Aspecte ale relatiilor dintre gandire si limbaj la copii cu deficienta mintala.

Dezvoltarea psihica a deficientului mintal este conditionata in permanenta de continutul si de formele fixarii, pastrarii si utilizarii experientei senzorial - logice. Cu cat este mai bogata si mai sistematizata aceasta experienta, oferind posibilitati de utilizare variata, in functie de variabilitatea scopului si a circumstantelor, de reinnoire si completare prin noi achizitii si eliminari intentionate a ceea ce devine de prisos, cu atat mai mult se contribuie la dezvoltarea activitatii mintale, ajungandu-se in anumite situatii pana la recuperarea psihica totala.

Literatura de specialitate cuprinde numeroase lucrari referitoare la caracteristicile psihice, mijloacele de investigatie specifice, invatare, comportament, ereditate, educatie etc. R.Zazzo, (1948, p.248), A.J. Dickerson, M. Rosca etc.(1959, p.71) au studiat atat deficienta mintala, cat si unele dereglari sau tulburari asociate, printre care cele de vorbire.

In centrul celor mai multe cercetari au stat problemele gandirii si ale limbajului, datorita importantei acestor procese psihice pentru realizarea adaptarii la exigentele vietii sociale si pentru comportamentul inteligent. C.O. Johnson (1960, p.217) semnalizeaza dificultatile pe care le intampina in invatare deficientii mintal, in situatia verbalizarii abstracte si a conceptualizarii. N.O. Connor (1966, p.178), luand in consideratie dependenta codului verbal, de aptitudinea de a traduce cu usurinta evenimentele si lucrurile in imagini, simboluri si semne fara ca semnificatia sa se schimbe, a aratat ca deficientii mintal grav intampina dificultati in folosirea cuvintelor ca un cod de acest fel, chiar daca le cunosc.

Prezente la copii cu debilitate mintala, tulburarile de vorbire constituie intotdeauna dificultati in plus pentru invatare si in acelasi timp conditioneaza negativ dezvoltarea psihica generala si recuperarea. Corectarea lor se realizeaza in stransa legatura cu modalitatile de actionare impotriva debilitatii. Anumite metode pot detine un rol de seama, atat sub aspect logopedic, cat si psihologic.

Ansamblul dezvoltarii psihice dar mai ales gandirea si limbajul si interelatiile acestora permit diagnosticarea nivelului debilitatii, selectarea metodelor adecvate si dirijarea dezvoltarii. Cunoasterea obiectuala detine un rol important prin variatiile ei. Sunt mentionate in acest caz implicatiile pe care, in situatiile normale le au: obiectivitatea lucrurilor, construirea obiectelor ideale, recunoasterea obiectelor prezentate concret, intelegerea situatiilor concrete, concordanta gandirii cu perceptiile si actiune, mobilitatea gandirii pentru descompunerea si recompunerea situatiilor, realizarea de obiecte noi cu ajutorul schemei categoriale, producerea de idei noi, stapanirea comportamentului propriu, claritatea constiintei, intelegerea folosirii semnelor, experienta si intelegerea celorlalti.

Relatiile gandire-limbaj conditioneaza, dezvoltarea psihica generala a debilului mintal. Specificul lor scoate adesea in evidenta caracterul rigid al unor expresii verbale si inertia gandirii. Se franeaza astfel posibilitatile de a imbogatii vocabularul, precum si folosirea lui multiocazionala. Structurile verbale memorate intr-un context fix nu dispun de conditiile necesare utilizarii lor variabile in alte contexte. Progresele gandirii depind de parcurgerea anumitor faze evolutive, de la forme confuze, in care imitatia mecanica si factorii ocazionali detin rol de baza, la altele din ce in ce mai bine fundamentate logic, in care se releva tot mai mult prezenta conceptului cauzalitatii.

Atat in comunicarea orala, cat si mai ales in ceea scrisa sunt frecvente diverse categorii de contaminari ale cuvintelor. Daca oral ele sunt admise, iar uneori ele par chiar necesare, in scris sunt considerate greseli, cerintele stilului scris fiind diferite. Scrierea unor succesiuni de cuvinte, in deosebi a sintagmelor, dupa modelul cuvintelor compuse, are la baza tocmai incercarea de a nu tine seama de specific, de a extinde anumite elemente cunoscute de subiecti, ale comunicarii verbale orale asupra mai putin cunoscutului sau a ineditului. Aceasta explicatie o poate avea uneori si eliminarea in intregime a unor cuvinte monosilabice, a unor consoane sau grupuri de consoane ori de cate ori pronuntarea lor iese  mai putin in evidenta. Se considera ca nu este paradoxal faptul ca, mai ales la probele de dictare deficientul mintal manifesta tendinta de a respecta cu mai multa fidelitate anumite trasaturi ale limbii vorbite decat persoanele cu o normala dezvoltare.