Anxietatea

ANXIETATEA

I.1 DELIMITARI CONCEPTUALE

"Anxietatea este o stare afectiva caracterizata printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz. Adesea folosit ca sinonim al angoasei, termenul anxietate se deosebeste de cel dintai prin absenta modificarilor fiziologice (senzatie de sufocare, transpiratie, accelerarea pulsului), care nu lipsesc niciodata in cazul angoasei. Numeroase scoli incearca sa explice geneza anxietatii prin prisma pozitiilor lor doctrinale. Pentru teoreticienii invatarii aceasta stare ar fi o reactie de teama conditionata, o tendinta dobandita. Pentru psihanalisti, dimpotriva, anxietatea s-ar explica prin frustrarile libidoului si interdictiile dictate de Supraeu ; anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat Eului - adica personalitatii constiente - care, astfel prevenit, poate reactiona prin masuri adecvate sau mobilizandu-si mecanismele de aparare" . 

Cele mai importante cercetari in domeniul psihologiei clinice verifica relatia anxietatii cu celelalte functii psihice cum ar fi: invatarea, factorii motivationali, functiile cognitive si psihopatologia personalitatii 

Se estimeaza ca aproximativ 6,5% din populatia lumii sufera sau a suferit de anxietate diagnosticata medical, dar sunt mult mai multi cei care sufera simptomele suparatoare ale stresului sau anxietatii.

Anxietatea este starea de teama, neliniste, agitatie, nesiguranta si nervozitate. Simptomele anxietatii includ stari de hipertensiune, neajutorare, inadaptabilitate, tristete si ingrijorare, fiind manifestate la nivelul corpului prin palpitatii (ritm alert al batailor inimii), tremurat, transpiratie la nivelul palmelor si insomnie.

Sigmund Freud a fost primul autor care a oferit o descriere ampla privind teoria anxietatii. In lucrarea sa intitulata "Problematica anxietatii' (1923) S. Freud descrie anxietatea ca o stare emotionala cu doua aspecte distinse: o nota specifica de disconfort si un determinant motric (motorische Entladung), ambele resimtite, traite direct de subiect.

R.B.Cattell (1957) definea anxietatea ca o consecinta a deprivarii, amenintarii unei satisfactii anticipate iar un an mai tarziu Wolpe (1958) avea sa prezinte conceptual din aceeasi perspectiva "anxietatea este matricea de raspuns anatomic la administrarea unui stimul nociv".

Mai recent s-au conturat si alte puncte de vedere cu privire la anxietate. Astfel in "Dictionar francez de Psihiatrie si Psihopatologie" aceasta este definita ca o "stare de neliniste in care predomina perceptia unei situatii care s-ar putea dovedi dezagreabila sau periculoasa".

Iolanda Mitrofan vede anxietatea ca fiind o teama fara obiect, neliniste insotita de tensiune intrapsihica, agitatie etc. Aceasta definitie pare sa se apropie foarte mult de etimologia cuvantului latin "anxietas" adica experienta marcata de agitatie, nesiguranta, frica, spaima.

Anxietatea face parte din viata noastra . Este o emotie fireasca. Cu totii suntem mai mult sau mai putin anxiosi. La nivel scazut este buna, chiar necesara, actionand ca un motivator pentru actiunile noastre (ex. tracul la actori). Insa, cand depaseste un anumit grad de intensitate, considerat optim, individul devine incapabil de a realiza sarcinile propuse, "alunecand spre domeniul patologic".

Tocmai datorita aportului semnificativ pe care nivelul anxietatii il aduce in viata noastra, se considera ca acestei probleme trebuie sa i se acorde atentie in mod deosebit. Starile emotionale, incordarea, consumul de resurse psihice si/sau fizice crescute, pe care le simtim in anumite imprejurari, ne-au orientat atentia catre aceasta problema.

In acest sens, am procedat la studiul literaturii de specialitate care ne-a oferit o serie de raspunsuri relevante dar nu si suficiente in a contura un cadru explicativ satisfacator pentru acest aspect. De aceea, ne-am propus sa cercetam anxietatea si realizarea profesionala, in cadrul organizational.

Despre anxietate exista multe date si cercetari dar abordarea ei experimentala este departe a fi exhaustiva. Cercetatorii care s-au orientat spre studiul problematicii anxietatii, in incercarea lor de a contura cauzele si mecanismele ce stau la baza comportamentului anxios, au recurs la stabilirea unor corelatii intre nivelul anxietatii si o serie de factori.

In cadrul Conferintei Internationale de Psihologie Aplicata ce a avut loc in perioada 23-25 octombrie 2003 la Timisoara, Teodora Sana Neamt a prezentat un studiu ce vizeaza relatia dintre nivelul anxietatii sociale si alte aspecte psihologice cum ar fi: personalitatea, depresia, stima de sine, stil de lucru.

Ruxandra Rascanu (1999) construieste o definitie sugestiva cu privire la anxietate in care vede un sentiment de pericol difuz, vag precizat, cu repercusiuni iminente asupra existentei individului.

Dupa cum se observa, autorii nu sunt unanimi in a explica anxietatea iar multitudinea opiniilor poate fi pusa pe seama complexitatii termenului si a posibilitatii privirii lui din mai multe puncte de vedere. Pusi in fata unei asemenea situatii, a trebuit sa procedam la optarea pentru una din aceste acceptiuni. Astfel, in studiul de fata vom avea in vedere anxietatea inteleasa ca traire gravata de neliniste, agitatie, tensiune, frica, nesiguranta, generata de o situatie data, in speta problemele care se ivesc intr-un cadru organizational. Toate aceste trairi ce tin de sfera afectivitatii se pot obiectiva si in plan profesional.

Deseori anxietatea a fost redusa, chiar identificata, cu alte stari ce desemneaza realitati apropiate si totusi extrem de diferite. De aici necesitatea realizarii unor delimitari conceptuale intre anxietate si angoasa, frica, teama, fobie, panica, stres.

Intre anxietate si angoasa exista delimitari foarte fine. Desi amandoua se refera la senzatia penibila de teama, indispozitie, in cadrul angoasei predomina tulburari somatice in timp ce despre anxietate putem vorbi mai degraba, atunci cand nelinistea este traita in plan psihologic.

Norbert Sillamy (1996) definea angoasa ca pe o senzatie de indispozitie profunda caracterizata prin neliniste extrema, o frica irationala. Inspirandu-se din aceasta definitie, Mihai Golu (2000) afirma ca angoasa este o "neliniste dusa la extrema, frica irationala acutizata, intensificata a anxietatii". Prin urmare, suntem indreptatiti sa postulam ideea ca angoasa este forma agravata a anxietatii.

In opozitie cu frica si teama, anxietatea are un caracter irational, nu este o emotie bazala ci mai degraba un complex de emotii. Prin urmare putem considera anxietatea ca fiind un fenomen afectiv ce inglobeaza in sine o serie de trairi emotionale cum ar fi : frica, teama, furia, nervozitatea. Anxietatea se diferentiaza de frica si teama si prin durata ei de manifestare. Astfel ca, daca frica si teama dispar odata cu depasirea pericolului, anxietatea persista si dupa aceea.

Daca fobia a fost inteleasa ca o frica nejustificata si foarte intensa referitoare la o situatie data, anxietatea variaza in intensitate si este legata de o situatie slab determinata, vaga.

Ca manifestare clinica a fricii, panica prezinta o simptomatologie asemanatoare anxietatii numai ca manifestarile au un nivel mai ridicat al intensitatii in cazul sentimentului de panica (palpitatii, transpiratie, tremuraturi, senzatia de sufocare). Ele se diferentiaza net privind modalitatea de aparitie daca panica se instaleaza dintr-o data, brusc, anxietatea ca stare permanenta evolueaza lent ca intensitate.

Inteleasa ca simptom emotional al stresului, anxietatea se exprima prin neliniste, nesiguranta, sentimentul inutilitatii, dispretul de sine insusi avand consecinte in planul adaptarii individului.

In anii '60 s-a dezvoltat o noua ramura in psihologie, numita "cercetarea personalitatii', care are ca scop fundamental identificarea si masurarea factorilor de personalitate, reactiile de stres, starile de anxietate si dimensiunile, caracteristicile lor, trasaturile de personalitate care determina aceste stari. Modelul general al anxietatii este rezultatul acestei perspective. Cei mai importanti cercetatori in acest domeniu au fost: R. B. Cattell, Richard Lazarus si Ch. Spielberger. Ei pun accentul pe separarea starilor de anxietate, de trasaturile anxioase ale personalitatii, si masurarea obiectiva a acestor doua elemente distincte.

Spielberger, in conceptia sa despre anxietate, face diferenta intre:

1. anxietatea ca stare psihica imediata;

2. anxietatea ca un fenomen complex care presupune stresori interni (psihici) sau externi (fizici);

3. anxietatea ca trasatura de personalitate, care este o variabila stabila.
    Conform modelului lui Spielberger orice stimul sau situatie externa poate produce o stare - A.

Daca situatia este una ofensiva, se instaleaza o stare (reactie) - A care poate fi diminuata prin comportamente specifice si mecanisme de aparare. Modelul lui Spielberger contine si feed-back-ul senzorial si cognitiv, prin care individul evalueaza si interpreteaza permanent situatia - stimul.

Masurarea anxietatii se efectueaza prin trei procedee distincte: introspectia, masurarile fiziologice si masurarea comportamentului. Metoda introspectiva foloseste chestionare de personalitate, de anxietate sau metode verbale prin care subiectul descrie starea de anxietate.

Despre anxietatea ca trasatura s-a spus ca este cronica, dispune de constanta in manifestare permitand predictii asupra subiectilor asistati. Cei ce au in structura lor de personalitate o asemenea trasatura manifesta afectivitate negativa, anticipari pesimiste, reactii motorii si de hiperactivitate, incapacitate de concentrare si relaxare, manifestari psihice de iritabilitate.

Am insistat asupra acestor doua forme ale anxietatii intrucat ele vor fi vizate in studiul de fata.

"Poate anxietatea sa influenteze realizarea profesionala?" este intrebarea la care ne propunem sa raspundem pe baza investigatiilor experimentale.

Putem conchide ca anxietatea este un termen polisemantic, poate fi generata de stres sau conflicte , are mai multe forme de manifestare, face parte inevitabil din viata noastra si prezenta sa nu poate fi neglijata.

I.1.1 Tulburarile anxioase

Conform DSM IV, "in aceasta sectiune sunt continute urmatoarele tulburari: panica fara agorafobie, panica cu agorafobie, agorafobia fara istoric de panica, fobia specifica, fobia sociala, tulburarea obsesivo-compulsiva, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizata, tulburarea anxioasa datorata unei conditii medicale generale, tulburarea anxioasa indusa de o substanta si tulburarea anxioasa fara alta specificatie.

Un atac de panica este o perioada discreta in care exista debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, asociate adesea cu senzatia de moarte iminenta. In cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respiratiei, palpitatii, durere sau disconfort precordial, senzatii de sufocare sau strangulare si frica de "a nu innebuni" sau de a pierde controlul.

Agorafobia este anxietatea referitoare la, sau evitarea de locuri sau situatii din care scaparea poate fi dificila (sau jenanta) sau in care ajutorul poate sa nu fie accesibil, in eventualitatea unui atac de panica sau simptome similare panicii.

Panica fara agorafobie se caracterizeaza prin atacuri de panica recurente inexpectate, in legatura cu care exista o preocupare persistenta. Panica cu agorafobie se caracterizeaza atat prin atacuri de panica recurente, cat si prin agorafobie.

Agorafobia fara istoric de panica se caracterizeaza atat prin prezenta agorafobiei si a simptomelor similare panicii, fara un istoric de atacuri de panica inexpectate.

Fobia specifica se caracterizeaza printr-o anxietate semnificativa clinic provocata de expunerea la un anumit obiect sau situatie temuta, ducand adesea la un comportament de evitare.

Fobia sociala se caracterizeaza printr-o anxietate semnificativa clinic provocata de expunerea la anumite tipuri de situatii sociale sau de functionare, ducand adesea la un comportament de evitare.

Tulburarea obsesivo-compulsiva se caracterizeaza prin obsesii (care cauzeaza o anxietate sau detresa marcata) si, sau prin compulsii (care servesc la neutralizarea anxietatii).

Stresul posttraumatic se caracterizeaza prin reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem, acompaniata de simptome de excitatie crescuta si de evitare a stimulilor asociati cu trauma.

Stresul acut se caracterizeaza prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic extern.

Anxietatea generalizata se caracterizeaza prin cel putin 6 luni de anxietate excesiva si persistenta".

I.2 STRESUL OCUPATIONAL

Studiile au relevat faptul ca stresul ocupational este factor de risc pentru boli cum ar fi cancerul, hipertensiunea arteriala (HTA) si bolile de inima. Tensiunile stresante acumulate de indivizi la locul de munca, din cauza nerespectarii pragului optim de vulnerabilitate si rezistenta a organismului, substimularii, suprastimularii sau gestionarii defectuoase a stresorilor, pot genera reactii dezadaptative (tulburari/ disfunctii/dezechilibre) la nivel fiziologic, psihologic sau comportamental .

I.3 ECHILIBRUL PSIHIC

Echilibrul psihic este foarte important in toate domeniile si in special atunci cand vorbim despre realizare profesionala. Potrivit lui Paul Popescu - Neveanu echilibrul este o "stare stationara de balans intre doua contrarii, caracteristica pentru un sistem . Echilibrul propriu sistemelor vii este fluent sau curgator. Gradul de rezistenta a echilibrului fata de perturbatii defineste stabilitatea si ea este asigurata prin reglarile de tip cibernetic".

Gabriel Dulea in lucrarea " Componenta energetica a psihicului uman' considera ca un consum prea mare de resurse conduce la dezechilibru, dar aceasta stare este temporara deoarece organismul uman revine curand la starea initiala , de echilibru relativ, printr-un schimb energetic sui-generis.

Dezechilibrul emotional se poate instala fie in sens negativ, fiind marcat prin indispozitie, depresie, anxietate, stare de abandon, fie in sens pozitiv, prin iritare, manie, indignare, revolta, agresivitate. Echilibrul emotional este favorabil pentru actiunile dificile, efectuate in conditii critice, intrucat permite convergenta tensiunilor asupra obiectului actiunii, nu perturba facultatile intelectuale si faciliteaza executia cu un consum economic de energie. Dimpotriva, dezechilibrul emotional restrange si perturba economia activitatii. Pentru a-l preveni si inlatura, se recomanda o serie de masuri, cum sunt evitarea situatiilor conflictuale, acordarea corecta a aspiratiilor cu posibilitatile, reprimarea reactiilor impulsive prin control voluntar etc.

Echilibrul psihic este conditia sine-qua-non pentru o stare de normalitate in care se pot derula cu succes activitatile din orice domeniu. Dezechilibrele conduc la o raportare inadecvata si consum inutil de energie. Forma particulara a echilibrului psihic, constand din actiunea contrara a intensitatii celor doua trairi afective polarizate: stenice si astenice, pozitive si negative; stare de tensiune relativ omogena, nivel de activare moderata cu evitarea excesului sau deficitului de mobilizare energetica.

I.3.1 Energia psihica si forta echilibrului

Energia psihica este acea forta interioara care ne ajuta sa ne concentram asupra unor actiuni bine definite si inchegate, cu un scop bine determinat. Altfel, actionand haotic, nesistematizat, ne risipim energia in diferite activitati neproductive.

Un mare rol in concentrarea si regenerarea energiei psihice o are motivatia care, in aceeasi masura, adauga personalitatii noastre si vointa necesara indeplinirii scopului propus. Iar daca scopul coincide cu una din dorintele naturale ale fiintei, motivatia si vointa sunt "intretinute" si de subconstient.

Inainte de a cauta diferite modalitati pentru a spori resursele organismului trebuie sa gasim solutii pentru economisirea celor de care deja dispunem. Exista studii care arata ca omul risipeste o mare cantitate de energie prin actiuni si sentimente inutile, care nu fac altceva decat sa consume resursele organismului.

Acel ceva, din fiinta umana, pe care unii l-au denumit "voce interioara", nu se manifesta ca o voce, prin intermediul undelor sonore, perceptibila de urechile noastre. Are alte forme de manifestare: emotii, sentimente, stari psihice, ganduri, impulsuri, etc. Din studiile altora reiese ca aceasta "forta" interioara are un scop bine definit, in virtutea caruia ne transmite imboldurile corespunzatoare. Scopul ei este echilibrul fiintei noastre. Este, daca am putea spune asa, "forta echilibrului".

Aceasta forta nu se manifesta doar la oameni. Animalele si tot ce este viu, o poseda ca un for interior, ca un ghid spre echilibru (bineinteles, atunci cand in fiinta respectiva apare un dezechilibru).

Dezechilibrele psihice sau fizice care pot aparea in fiinta umana pot fi de scurta durata, momentane; dar si de o durata mai lunga, uneori fiind necesari chiar si ani intregi pentru echilibrare. Un om echilibrat isi cunoaste valorile si stie sa le scoata in evidenta. Limpezimea valorilor, definirea cu exactitate a scopului sau scopurilor urmarite, este o conditie necesara pentru indeplinirea lor. Actionand haotic, in absenta scopului pentru indeplinirea unei activitati fortele si energia se risipesc. Dar nu numai clarificarea scopurilor si dorintelor, ci si ierarhizarea lor in functie de prioritatile individului. Ce este mai important de castigat de la viata? Ce lucru deja dobandit poate constitui cheia de bolta a infaptuirii / realizarii altor obiective?

Obiectivele exterioare, de a ajunge o persoana recunoscuta, stimata, laudata si poate chiar invidiata, pot fi trecute pe un plan secundar pana in momentul in care se obtine un echilibru interior (o dezvoltare personala) care sa constituie o temelie pentru personalitatea umana.