Structura si dinamica personalitatii (temperament, caracter, aptitudini). Motivatia pentru cariera didactica si managementul carierei didactice.

Structura si dinamica personalitatii (temperament, caracter, aptitudini). Motivatia pentru cariera didactica si managementul carierei didactice.

1.Structura si dinamica personalitatii (temperament, caracter, aptitudini).

Personalitatea este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socio-culturala, inzestrata cu functii cognitive, axiologice, proiectiv-creative, dinamico-energetice, afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale, pragmatice si operationale de autoorganizare si autoreglare, manifestate in comportament.

Ca sistem suprastructurat deschis, personalitatea este rezultatul dezvoltarii unitare prin procesul invatarii a insusirilor innascute si dobandite sub influenta mediului socio-cultural, asigurand fiecarei individualitati o adaptare, originala si activa, la mediul inconjurator.

Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitectonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce conteaza este nu atat prezenta sau absenta uneia dintre aceste laturi, nu atat gradul lor de dezvoltare, cat modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc, in plan psihocomportamental, la efecte diverse. Personalitatea este privita in trei ipostaze:

- ca subiect pragmatic al actiunii care transforma lumea si care tinde sa o stapaneasca.

- ca subiect epistemic, al cunoasterii, care ajunge la constiinta de sine si de lume, intrucat beneficiaza de cunostinte si participa la procesul nelimitat de cunoastere.

- ca subiect axiologic care poarta cu sine si care genereaza valori.

Personalitatea este constituita din temperament, aptitudini si caracter.

TEMPERAMENT

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a personatitatti. Dinamica, deoarece ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida,este conduita individului. Energetica, ptr ca ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta. Unele persoane dispun de un surplus energetic, unele se incarca energetic, altele se descarca exploziv, violent; unele isi consuma energia intr-o maniera echilibrata, fac chiar economie, altele dimpotriva, isi risipesc energia. Temperamentul este una dintre laturile personalitatit care se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament o serie de indicatori psihocomportamentali ne pot ajuta pentru a identitica cu usurinta temperamentele. Indicatorii pot fi:

-ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice;

- vivacitatea sau intensitatea vietii psihice;

- durabilitatea, extensia in timp a manifestarilor psihocomportamentale;

- intrarea, persistenta si "iesirea' din actiune;

-impresionalitatea si impulsivitatea;

- tempoul (frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice);

- egalitatea sau inegalitatea manifestarilor psihice,

- capacitatea de adaptare la situatii noi

- modul de folosire, de consumare al energiei disponibile.

La unii oameni ritmul si viteza desfasurarii vietii psihice sunt mai accelerate: vorbesc mai repede, se misca rapid, se emotioneaza si isi exteriorizeaza cu mai mare usurinta starile afective, in timp ce la altii toate aceste manifestari sunt mult mai incetinite, vieza si ritmul lor fiind extrem de reduse. Se stie din proprie experienta ca unele persoane sunt mai impulsive si impresionabile, fata de altele mai calculate si mai impasibile "reci' sub raport emotional. Unii oameni intra rapid in activitate, se apuca cu usurinta de munca, dar tot atat de rapid parasesc campul sarcinii, nefinalizand activitatea. Altii, dimpotriva, intra mai greu in activitate, dar pana nu o termina, nu o parasesc, Diversi indivizi vorbesc singuri, ca o 'mitraliera', avand un debit verbal foarte mare, altii abia daca deschid gura, tempoul lor fiind extrem de mic. Toate acestea sunt indicii ca persoanele respective au temperamente diferite. Indicatorii amintiti nu apartin doar unui singur proces psihic, unei anumite conduite, ci intregii personalitati. De asemenea, ei nu se manifesta sporadic, accidental, ci sunt stabili, avand manifestari continue.

Cele mai reprezentative tipologii temperamentale, in functie de criteriul care a stat la baza elaborarii lor, sunt: tipologii temperamentale; tipologii constitutionale; tipologii psihologice;tipologii psihofiziofogice;tipologii psihosociologice; tipologii psihopatologice

Diferentele temperamentale au fost frecvent explicate prin particularitatile anatomo-fiziologice.

Galenus si Hypocrates, observand ca exista patru temperamente de baza au incercat sa le explice prin modul in care sunt amestecate humorile organice stabilind clasificarea temperamentelor: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic, care a rezistat, cu unele imbunatatiri, pana in zilele noastre.

Aceste patru tipuri clasice de temperament presupun mai multe caracteristici:

1. Colericul, ca urmare a predominarii excitatiei este neechilibrat, osciland intre entuziasm exagerat, consumand energie mare, si abandonarea initiativei, urmata, uneori, de stari depresive, de anxietate si de neincredere in fortele proprii.

Colericii sunt agitati, impulsivi, nestapaniti, iritabili, incapatanati, agresivi, cu tendinte de dominare si opozitie, inegali in actiuni.

2. Sangvinicul este un tip puternic, echilibrat, optimist, curajos, deschis, impresionabil, sensibil, energic si mobil, bine dispus, rezistent si stapanit, rapid in miscari si in vorbire.

Invata usor, insa tot atat de usor intervine si procesul uitarii. Se plictiseste repede si are tendinta spre superficialitate.

3. Flegmaticul se caracterizeaza prin predominarea inhibitiei, el fiind echilibrat, calm, linistit, calculat, stabil in actiuni, ordonat, rabdator, meticulos, perseverent, insa lipsit de initiativa si entuziasm.

In procesul insusirii cunostintelor depune mai multe eforturi, dar acestea odata asimilate sunt durabile.

Se adapteaza destul de greu la situatii noi, este un tip inchis, rece, putin sociabil, insa prin educatie devine destul de productiv.

4. Melancolicul este un tip slab, nerezistent la eforturi, interiorizat, trist, timid, anxios, nehotarat, retras, nesigur, cu sentimentul inferioritatii, neincrezator in fortele proprii si visator: nu rezista la stari tensionale, dar este serios, constiincios, exigent cu el insusi, supus, sarguincios.

Copiii melancolici prin educare increderii in fortele proprii si printr-o antrenare progresiva, in rezolvarea unor sarcini, devin capabili de eforturi intense si dau rezultate bune la invatatura.

In lipsa educatiei devin pesimisti, nesociabili, cu complexe de inferioritate, consumandu-se datorita esecurilor.

CARACTER

Ca latura relationala a personalitatii, "responsabila' de felul in care oamenii interactioneaza unii cu altii in cadrul societatii, caracterul a fost definit cel mai adeseori ca o pecete sau amprenta ce se imprima in comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihica complexa, prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns. Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.

Caracterul este o alta componenta a personalitatii care vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului.

In sens larg, exhaustiv caracterul poate fi definit ca fiind schema de organizare a profilului psihomoral, general al persoanei, considerata prin prisma unor norme si criterii etice, valorice. El determina si asigura, totodata, din interior, concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele existente, promovate sau chiar impuse la un moment dat de societate. In interiorul lui, se includ componente psihice distincte ca natura, structura si functionalitate, cum ar fi: conceptia despre lume si viata, convingeri, mentalitati, aspiratii.

In sens ingust, restrictiv caracterul poate fi definit in termeni de atitudini si trasaturi, deci ca ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila, constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine insusi,la activitatea desfasurata, la insasi societate, ca realitate socio-umana globala.

In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini: atitudinea fata de sine insusi; atitudinea fata de ceilalti; si atitudinea fata de munca.

Trasaturile de personalitate, diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra in structura caracterului pot fi considerate, intr-o anumita masura, expresia atitudinilor pe care persoana le are fata de ea insasi.   

Deoarece adolescenta este perioada in care incep sa se cristalizeze principalele trasaturi de personalitate cu greu pot fi facute afirmatii, privind personalitatea unui elev si mai ales a celui de varsta mica. Situatiile neobisnuite pot provoca reactii care ne ajuta sa diferentiem intre atitudini circumstantiale, relatii conventionale si cele care exprima 'nucleul' stabil si autentic al personalitatii in formare

Avand in vedere plasticitatea deosebita a personalitatii viitorului adult, scoala trebuie sa-si asume responsabilitati formative.

Atitudinile si trasaturile sunt elemente structurale fundamentale ale caracterului

Atitudinile se exprima cel mai adeseori in comportament, prin intermediul trasaturilor caracteriale. De exemplu, atitudinea fata de sine se exprima prin trasaturi cum ar fi: modestia, demnitatea, increderea in fortele proprii. siguranta de sine etc. Trasaturite caracteriale pot fi definite ca seturi de acte comportamentate covariante sau ca particularitati psihice ce fac parte integranta din structura personalitatii.

Sunt trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte:

1. sunt esentiale, definitorii pentru om

2. Sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de manifestare a individului si permitand anticiparea reactiilor viitoare ale individului

3. sunt coerente cu toate celelalte

4. sunt asociate cu o valoare morala

Interpretat ca un sistem valoric si autoreglabil de atitudini si trasaturi, caracterul apare ca o componenta relativ stabila, diferentiatorie pentru om si cu o mare valoare adaptativa. El indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si indeosebi in plan comportamental:

1. functia relationala;

2. functia orientativ-adaptativa;

3. functia de mediere si filtrare;

4. functia reglatoare.

In virtutea indeplinirii acestor functii, caracterul a tost considerat componenta esentiala a personalitatii, mai mult, "nucleul personalitatii". El este cel care da valoare personalitatii pe de o parte, prin subordonarea, controlarea si integrarea celorlalte componente ale personalitatii; pe de alta parte, prin valorizarea si valorificarea maximala a acestora.

APTITUDINI

Aptitudinea reprezinta o expresie a potentialului adaptativ general al individului uman, pe baza caruia el reuseste sa raspunda solicitarilor externe, diverselor situatii ale existentei si sa-si satisfaca starile de necesitate.Aptitudinile nu sunt simple procese psihice particulare, ele exprima personalitatea individului uman ca tot unitar, sub raport instrumental, performantial.

Aptitudinile reprezinta un complex de procese si insusiri psihice individuale, structurale intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati.

Nu orice insusire psihica este o aptitudine, ci numai cea care diferentiaza pe oameni in privinta posibiltatii de a atinge performante superioare in diverse activitati. Unele insusiri, cum ar fi cea de a merge, de a manca nu pot fi considerate ca fiind aptitudini pentru ca nu-i diferentiaza pe oameni in ceea ce priveste obtinerea succesului in anumite activitati, dimpotriva ele sunt comune asemanatoare.

Este aptitudine doar insusirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a activitatilor; o serie de insusiri  desi sunt individuale, nu sunt considerate ca aptitudini, deoarece ele nu numai ca nu faciliteaza activitatea, dar o si impiedica.

Numai insusirea care asigura indeplinirea activitatii la un nivel calitativ superior poate fi considerata aptitudine.  

Sunt aptitudinile insusirile dispuse intr-o anumita configuratie,in virtutea careia dispun si de un mare grad de operationalitate;

In concluzie putem spune ca pentru ca o insusire psihica sa fie aptitudine trebuie satisfaca o serie de cerinte:

1) sa fie individuala, diferentiatoare pe planul randamentului activitatii;

2) sa asigure efectiv finalitatea activitatii;

3) sa contribuie la realizarea   unui nivel calitativ superior activitatii;

4) sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta.

Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. El se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale, forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, stiintei, tehnicii, culturii, conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul.

Aptitudinile constituie latura instrumental-operationala a personalitatii individului. Ele desemneaza acel potential instrumental-operational care permite individului uman sa realizeze performante superioare mediei comune, in unul sau mai multe domenii de activitate recunoscute social.

Abordarea aptitudinilor sub aspect adaptativ- instrumental reflecta ceea ce poate si/sau ceea ce face un anumit individ in cadrul unei activitati. Practic, cu cat nivelul performantelor este mai inalt, cu atat aptitudinile sunt mai bine structurate.

Se poate aprecia ca aptitudinile sunt structuri complexe, multidimensionale, in care se integreaza si se articuleaza diverse entitati psihice, motorii si bio- constitutionale, dupa o formula si o schema comuna in acelasi timp mai multor indivizi, dar diferita, totusi, emnificativ de la un om la altul.

Schema structurala a unei aptitudini cuprinde :

- Veriga informationala- cunostinte, idei, interpretari, etc. ;

- Veriga operatorie- ansamblul de operatori si conditiile logice care se aplica elementelor informationale pentru realizarea modelului menal al produsului presupus a fi obtinut ;

- Veriga executiva- tot ceea ce face si angajeaza individul ,ca resurse efectorii ;

- Veriga dinamogena si de autosustinere- reprezentata de motivatie si afectivitate ;

- Veriga de reglare- selectarea si orientarea valorica, derivata din sistemul atitudinal propriu personalitatii ; coordonarea , optimizarea si ( auto ) perfectionarea, data de fuctia evaluativ critica a propriei constiinte si de vointa, ca suport in perpetuarea efortului pentru depasirea barierelor, a dificultatilor si esecurilor.

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in functie de natura, continutul si laturile activitatii pedagogice.Astfel, se pot distinge :

1 Aptitudini didactice- referitoare la activitatea de instruire

2. Aptitudini educative- privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.

Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de  realizarea unei sarcini concrete :

- aptitudini metodice ;

- aptitudini de evaluare ;

- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate, etc.

In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte din continutul psihic al aptitudinilor pedagogice, se pot mentiona urmatoarele categorii de aptitudini :

- Aptitudini ce asigura calitatea gandirii - capacitatea de analiza si sinteza, flexibilitatea, originalitatea ;

- Aptitudini ce asigura calitatea limbajului- capacitatea de a folosi in mod adecvat acest instrument de comunicare este prezenta in toate aptitudinile pedagogice : inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta ;

- Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei-concentrarea, intensitatea, distributivitatea, comutativitatea ;

- Aptitudini ce determina calitatea memoriei- rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promtitudinea recunoasterii si reproducerii.

Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia si existenta unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :

- Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative- capacitatea intuitiva, patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale.Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta aptitudine ;

- Aptitudinea empatica- ii ofera profesorului posibilitatea de a privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si posibilile rezultate ;

- Aptitudini organizatorice- se manifesta in intrega activitate desfasurata de profesor : planificarea propriei munci, pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii colectivuli de elevi ;

- Spiritul de observatie- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative.Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui,, starea de spirit di intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite miscari. 

- Tactul pedagogic- capacitatea de a gasi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel raspunsuri si solutii promte tuturor solicitarilor procesului instructiv-educativ.

- Maiestria pedagogica- reprezinta dezvoltarea plenara a tuturor componentelor personalitatii profesorului, concomitent cu integrarea lor intr-un tot unitar.Maiestria pedagogica nu se confunda cu tehnica didactica.Un profesor care poseda maiestrie pedagogica este mai mult decat un profesionist, este un artist in meseria sa .

2.MOTIVATIA PENTRU CARIERA DIDACTICA

Omul de vocatie este omul care face din placere tot ceea ce face, este omul care-si face datoria, este omul care-si asuma responsabilitatea efectelor actiunilor sale. Din punct de vedere deontologic, vocatia profesionala inseamna reunirea intr-un tot unitar a dorintei si "putintei' familiei, a aspiratiilor profesionale ale fiecaruia si ale recomandarilor psiho-pedagogice ale dascalilor. Un astfel de cadru didactic, care intruneste toate aceste elemente, este omul care-si indeplineste cu placere toate indatoririle profesionale, este omul de scoala, este omul constient ca tine in mainile sale destinul unor fiinte umane; evident ca prin aceasta este responsabil fata de destinul intregii societati. Daca prin raspunderea sa, dascalul indeplineste toate obligatiile (evident si interdictiile) impuse prin activitati sociale, legi, decrete, hotarari, raspundere pentru care el este recompensat social conform locului si importantei activitatii pe care o desfasoara, prin responsabilitatea sa el isi face datoria. Asadar, raspunderea este impusa dascalului, dar responsabilitatea reprezinta o optiune personala, prin care cel in cauza isi asuma o serie de actiuni noi, obligatorii, dar pe baza carora el intelege si stie ca sporeste intreaga eficienta a activitatii sale. Dascalul care-si asuma responsabilitatea, este cel care-si face datoria. Raspunderea implica obligatie si interdictie, datoria implica responsabilitatea. Omul care-si face datoria este omul de vocatie, este omul care nu are nevoie de cineva urmareasca, el este cel care face totul din placere si din necesitate, este cel care, fara a fi recompensat suplimentar obtine rezultate mai bune, si obtine performante in tot ceea ce face. A-ti face datoria reprezinta astazi telul suprem al fiecarui dascal in contextul sporirii caracterului formativ al intregului proces instructiv-educativ.

Calitatea de educator, tactul, maiestria si talentul de educator se insusesc si se dezvolta sub forma profesiei de educator, de profesor asa cum se insuseste si calitatea de specialist.

In literatura de specialitate, cultura profesionala poate fi definita drept un ansamblu specific de valori, credinte conducatoare, reprezentari, intelesuri, cai de gandire impartasite de membrii unui grup profesional, ca urmare a unei educatii comune, care determina modurile in care acestia se vor comporta in exercitarea profesiunii respective si care sunt transmise noilor membrii drept corecte.

Caracterizata drept o clasa de activitati specifice, profesiunea este menita sa reflecte :

- Cunostinte teoretice inalt specializate, de un nivel elevat si o metodologie caracteristica de instrumentalizare in pratica ; din aceasta perspectiva, solicitandu-se initiativa si creativitate ;

- Formare specializata, de nivel universitar, cu dominanta stiintifica, dar si cu o componenta practica insemnata ;

- Un statut social bine definit- recunostere sociala in domeniul respectiv ;

- Un sistem propriu de valori, transmis prin formarea specializata si respectarea codului deontologic specific ;

- Integrarea practicii in profesiune cu cercetarea  si formarea ;

- Insertia sociala prin intermediul asociatiilor si organizatiilor profesionale- garantarea status-ului social;

- Solidaritate de grup profesional- formarea comuna, aderenta la teorii, doctrine si metodologii comune.

Un bun profesionist transforma o ,, profesiune«  intr-un apostolat. De aceea este important ca in alegerea profesiunii sa tinem cont de compatibilitatea intre aptitudinile personale si cerintele profesiunii. Profesiunea de educator implica raportarea si confruntarea continua cu altii, de aceea anumite calitati aptitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiune. Aptitudinile pedagogice, solicitate profesorului in actiune, se manifesta in activitatea de educatie si pot fi evidentiate pe baza performantelor realizate.

A fi profesor inseamna un risc asumat.Sa-i inveti pe altii cum sa invete este o opera care implica rabdare, incertitudine, multe ore de studiu, emotie, descurajare, suras.Mai mult ca atat, rezultatul muncii unui profesor , nu se poate masura cantitativ si calitativ, imediat. El stimuleaza si intretine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modeleaza comportamentele sociale,, le intareste increderea in fortele proprii, ii ajuta sa-si desavarseasca identitatea.

Din aceste motive, profesorul trebuie sa aibe calitati si competente necesare centrarii, cu precadere, pe asteptarile, trebuintele si interesele elevilor.

Iata de ce, Rene Hubert considera ca principala calitate a profesorului este vocatia pedagogica, exprimata prin ,, a te simti chemat, ales pentru aceasta sarcina si apt pentru a o indeplini » Trei elemente ii sunt caracteristice vocatiei pedagogice : iubirea pedagogica, credinta in valorile sociale si culturale, constiinta responsabilitatii fata de copil.

Satisfactiile morale pe care le ofera calitatea de profesor sint atit de mari, incit compenseaza eforturile si dificultatile intimpinate. Nimic nu este prea greu, cind traiesti bucuria lectiilor reusite si a succesului elevilor tai la examene si concursuri (care este si succesul tau de profesor), cind poti castiga stima, dragostea si recunostinta lor. Satisfactia de a contribui la formarea unor buni specialisti si buni cetateni, la ale caror succese te simti si tu partas, nu poate fi egalata. Este de adaugat ca profesiunea de profesor te mentine mereu tinar sufleteste, in mijlocul tineretii clocotitoare care te inconjura, intr-o continua efervescenta intelectuala si iti da, sentimentul intens al creatiei. Pentru ca educatia nu este numai o meserie, ci si o arta, o arta care, la fel cu aceea a actorului, cu care a fost adesea comparata, cere - pe linga pregatirea profesionala - o mare capacitate de daruire, pasiune si entuziasm.

In cariera didactica, pentru obtinerea performantei (reusitei), este necesara acordarea unei atentii sporite urmatorilor factori:

a) Profesorul care prin personalitatea sa, prin aptitudinea pedagogica si prin formularea si realizarea obiectivelor educationale este factorul principal al performantei scolare;

b) Elevul care prin intreaga sa personalitate, prin toate componentele vietii biopsihice este prin sine insusi factor al performantei;

c) Societatea prin standardele impuse, prin cerinte, prin oferte si prin conditiile create invatamantului devine un factor al performantei scolare;

d) Intre elev si profesor se situeaza ca factor al performantei mediul scolar.

e) Intre profesor si societate intervine mediul social asimilat pedagogic, adica ceea ce crede societatea despre locul si rolul scolii in comunitate;

f) Intre societate si elev se situeaza mediul individual asimilat pedagogic, adica ceea ce crede, elevul despre eI insusi si despre posibilitatile lui;

Analizand pas cu pas toti acesti factori, orice dascal trebuie sa fie constient ca autentica si eficienta cariera didactica trebuie construita in functie de acesti factori, dar in functie mai ales de propria lui dorinta de a fi util, de a intelege ca el ofera societatii servicii pentru educatie, servicii ce trebuie sa fie de cea mai inalta calitate. Prin aceasta prisma, profesorul trebuie pas cu pas sa-si indrepte si sa-si concentreze intreaga activitate spre propria-i formare si perfectionare. El trebuie sa inteleaga faptul ca o cariera didactica este probabil una din putinele profesiuni care nu inceteaza odata cu schimbarea hainelor de lucru.El este profesor in fiecare moment si in fiecare conjunctura a vietii sale. El reprezinta lumea civilizata a adultului in mintea si sufletuI copilului si al tanarului.

Locul, rolul si activitatea profesorului alcatuiesc un microunivers institutional de educatie, care, pentru a avea rezultate eficiente, implica in mod obiectiv si necesar si o functie manageriala. Profesorul, in general, este implicat si in actul conducerii unitatii de invatamant prin unele functii pe care ca si cadru didactic le detine.