Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Serbarea Abecedarului
Clasa I
Bun gasit, iubiti parinti!
Astazi, clasa noastra
O serbare-a pregatit,
Pentru dumneavoastra!
Nu suntem artisti vestiti,
Ci incepatori,
Dar cu noi stim c-o sa fiti
Intelegatori.
Dragii nostri spectatori,
Mame, tati, frati, verisori .
Anu-ntreg am cercetat,
Lumea-ntreaga-n lung si-n lat,
Literele le-am aflat.
Le-am vazut, le-am cunoscut,
Pe hartie le-am tesut,
Le-am dat viata, le-am crescut.
Acum vi le-nfatisam
Si, de n-om sti sa jucam,
De ne mai si incurcam,
Fiti cu noi induratori!
Mame, tati, frati, verisori,
Dragii nostri spectatori!
Nu-i prea mult timp de cand, intaia oara,
Sculandu-ne cu grija de cu zori,
Ne-am luat ghiozdanul
Si-am pornit spre scoala
Sfiosi, dar veseli si nerabdatori.
Ne mai tineam de mana mamei inca.
Ne era teama? Nici acum nu stiu,
Dar ne-ndreptam spre prima noastra munca:
Sa invatam, sa scriem, sa citim.
Cantec: Sa sune clopotelul
Sa sune clopotelul
Din prima zi de scoala,
Sa-nvete toti copiii
Sa scrie cu cerneala.
Sa sune clopotelul
De-acum pana la vara,
S-adune bucuria
Cu sunetele lui!
E prima zi de scoala. Vezi
Ce mandru-s cu ghiozdanu-n spate?
Si rade toamna prin livezi,
Tufisurile-s vulpi roscate.
Elevii mari sunt zgomotosi,
Cei mici trec pragul cu sfiala.
- Bine-ati venit, copii frumosi
Aici, la draga noastra scoala!
Prima zi de scoala-mi vine-n minte,
A trecut de-atunci aproape-un an .
Eu eram fetita cea frumoasa
Cu codite lungi si cu ghiozdan.
Ma tineam de mama cu-ndarjire,
Nu voiam sa ma despart de ea.
Scoala cu ferestrele inalte
Si grilaj de fier, ma speria.
A iesit in prag invatatoarea
Si mi-a spus cu glas surazator:
"Hai, copila, sa intram in clasa!"
M-am desprins de mama-ncetisor .
Si-am urmat-o ca pe-o zana buna
Rasarind din cartea cu povesti .
Datorita ei sunt inteleapta,
Stiu acum sa scriu si sa citesc.
Cantec: Scolarei si scolarite
Scolarei si scolarite,
Baietei si voi, fetite,
Hai la scoala sa-nvatam
Si bine sa ne purtam!
Sa-nvatam ca sa citim,
Sa scriem, sa socotim,
Sa cantam, sa ne jucam,
Lucruri bune sa-nvatam!
Zi de zi am mers la scoala,
Atatea lucruri noi am invatat
Si am aflat cu bucurie
Ca Abecedarul, azi, l-am terminat.
Aceasta este cartea noastra
Si-i spunem "Abecedar".
Sunt scrise-n ea literele toate,
De mana, dar si de tipar.
Abecedarul: - Buna ziua, dragi prieteni!
Cor - Buna ziua, prietene Abecedar!
Abecedarul: - Imi amintesc cu drag ziua-aceea
Cand, cu inima de nerabdare plina
Ma rasfoiati fila cu fila.
Cor - Asa e! Asa e!
Abecedarul:- Ei, prieteni, bucuria
Imi insenineaza chipul,
Dar socot ca este timpul
Sa vedem ce-ati invatat!
- Stim povesti, stim poezii,
Jocuri, ghicitori si snoave!
Ba-ti putem aduce-n dar
T ot ce e-n Abecedar!
Abecedarul: - Bravo, bravo! Dar, ia stati!
Nu cumva va laudati?
Cor - Nu, nu! Daca nu ne credeti
Puteti la proba sa ne puneti!
Abecedarul: - Veniti, dragi litere-nfratite,
De toti scolarii indragite!
Veniti la vesela serbare,
Litera mica sau mare!
E ca varful de sageata
Ce mereu in sus arata.
Poate fi si-un varf de brad
Si-o silaba
din
O silaba chiar din Ana
Si, la fel, din Adriana,
Din Azor, din Aurel,
Cel mai harnic scolarel.
Si-n
Am ghicit! Este A mare!
Sunt un A cu palarie,
Orisice scolar ma stie!
Nu-s o litera de frunte,
Dar ajut si eu la multe.
Daca uita sa ma puna,
El e BUN, dar ea nu-I BUNA!
Eu ADUN, el nu ADUNA!
Din CALIN ramane . CLIN,
Iar din VINA iese . . VIN!
Iar tara noastra, Romania,
Cu A din A se scrie.
E-o vorba care se rosteste
Cu dragoste si cu mandrie!
B e foarte sugubat!
Parca-I 3 legat de-un bat.
Barza, brad ori brotacel,
Toate se falesc cu el.
Doua mere retezate
Unul pe-altul asezate,
Le-a luat Barbu ca sa-si scrie
Numele pe o hartie.
Scrisoare
Bunico, scriu prima scrisoare
Azi, pe adresa dumitale.
Stiu alfabetul, scriu, citesc.
Bunico, ce mult te iubesc!
Cu grijile, cu treburi multe,
Iti este greu, nu e asa?
Dar in curand va fi vacanta
Si iarasi ne-om imbatisa.
Te-oi ajuta pe la gradina,
Prin casa-ti voi da ajutor,
Sa uiti ca n-am fost langa tine,
Sa uiti ca nu ti-a fost usor.
Abia astept sa-ti spun macar
Putin din cat a fost de greu
Sa fii in clasa intai scolar!
Dar, de-ai avea o-nvatatoare
Cum este buna doamna-a mea,
Ai vrea sa vii si tu la scoala,
Sa-nveti din nou, asa ai vrea!
Te-mbratisez, draga bunica
Si-ti desenez o floare mica!
Ma-ntalni pe o carare
C-un c mic si un C mare,
Doua toarte de cercei
Ratacite, fara ei.
Cucul le iesi-nainte
Si le spuse trei cuvinte:
- Cucu! Cucu! Cucu!
- Ce-i?
- Ce-ati fugit de la cercei
Si-ati lasat-o pe Anita
Sa tot planga, scolarita?
- N-am mai vrut sa stam la ea,
Fiindca nu ne invata!
Si-am lasat-o cu cerceii
Fara nici un c in ei,
Si-acum poarta doar . erei!
Ca sa vada chiar si ea,
Ce se-ntampla daca ia
Orice c, micut sau mare,
Din intreaga expimare!
Cantec: Cucu
1. Prin codrii, primavara
Eu zbor si cant voios,
Din zori si pana seara
Cu glas melodios!
Refren: Cu-cu! Cu-cu!
Eu zbor si cant voios,
Din zori si pana seara
Cu glas melodios!
2. De vant, de ploi, stiti bine,
Nu-mi place sa ma plang.
Sub zarile senine
Va chem din orice crang.
3. Nu-mi place taraboiul
Si cuib nu am deloc.
Ma stie tot zavoiul
Ca zbor din loc in loc.
4. Cand mierlele dau veste
In crang voios cantand
Si spun a mea poveste
Eu "cu-cu" le raspund!
Abecedarul - Ati cantat cum scrie-n carte,
Dar sa mergem mai departe.
Sa imi spuneti, deci, concret,
Ce urmeaza-n alfabet?
Luna iese binisor
Jumatate dintr-un nor.
Cand o vede cum apare,
Din balconul lui cel mare,
Doru zice cu mirare:
- Luna parc-ar fi D mare,
De la Dunarea straveche,
Fluviul cel fara pereche!
El te-nvata cum sa scrii
Multe nume de copii:
Eugen, Elena, Ene
Si Emil, si Eftene.
Fratiorul lui cel mic
E in toate cate-un pic.
Se gaseste in panere
Si in mere, si in pere,
In penele si-n nuiele
Si chiar sus, pe cer, in stele.
Cin' sa fie fratii oare?
Sunt e mic si cu E mare!
Azi pe F l-am invatat
Si-n caiet l-am desenat.
El cu E se inrudeste,
Doar un dinte ii lipseste!
Pot citi de-acum: fetita,
Fir, foc, floare, furculita.
Litera lui Gogulet
O citesti, de esti istet!
Cand sta bine pe picioare,
Cifra 9 el iti pare.
Sau un a mic rasturnat,
C-un baston mai lung legat.
De-l culci, pare-o sanioara
Ce printre troiene zboara.
Fratele lui cel mai mare
Seamana cu un C mare.
Cin' sa fie cei doi frati?
Ia poftiti si-i cautati!
Ii gasiti, de luati aminte,
Cand cititi multe cuvinte:
Gard, gaina, guleras,
Gasca, grebla, Grigoras,
Gura, gara, gargarita,
Lingura si lingurita.
Greierele si furnica
de Alecu Donici
Greierul in desfatare,
Trecand vara cu cantare,
Deodata se trezeste
Ca afara viscoleste,
Iar el de mancat nu are.
La vecina sa furnica
Alergand, cu lacrimi, pica
Si se roaga sa-l ajute
Cu hrana sa-l imprumute,
Ca de foame sa nu moara,
Numai pan' la primavara.
Furnica l-a ascultat,
Dar asa l-a intrebat:
- Vara, cand eu adunam,
Tu ce faceai? - Eu cantam
In petrecere cu toti!
- Ai cantat?! Imi pare bine!
Acum joaca daca poti
Si la vara fa ca mine!
Cantec: Greierasul
Spune-mi, iubite copilas,
Cum canta micul greieras?
Cri, cri, cri, cri, cri, cri,
Asa canta micul greieras.
Spune-mi, iubite copilas,
Cum rade micul greieras?
Ha, ha, ha, ha, ha, ha,
Asa rade micul greieras.
Spune-mi, iubite copilas,
Cum doarme micul greieras?
Mmm, mmm, mmm, mmm,
Asa doarme micul greieras.
Cri, cri, cri, cri, cri, cri,
Asa canta micul greieras.
Parca-i scaun ce te-asteapta
Sau o scara cu o treapta.
Daca-n alfabet n-ar fi,
Hora nu s-ar mai hori,
Horia n-ar hoinari,
N-ai avea cum sa citesti
Multe vorbe din povesti:
Haina, harta, ham, hotar,
Hora din Abecedar,
Hunedoara, han, hain,
Mehedinti si Huedin.
De-ati ghicit, sa spunem tare:
Sunt h mic si cu H mare!
Cantec: Alunelul
Alunelu', alunelu', hai la joc!
Sa ne fie, sa ne fie cu noroc!
Cine-n hora o sa joace
Mare, mare se va face!
Cine n-o juca de fel
Sa ramana mititel!
Iancu si Ileana vor
Sa se plimbe cu-n vapor.
Insa, ca sa iasa-n larg,
Au nevoie de-un catarg,
Drept si neclintit sa stea,
Fara lant, fara proptea!
Fiindca n-aveau nici un par,
S-au dus la Abecedar.
Ce catarg le-a dat el oare?
Ati ghicit! Le-a dat I mare!
E un I cu palarie,
Orisice scolar il stie!
Nu-I o litera de frunte,
Dar in multe se ascunde!
Cine nu il stie oare?!
Cu el scri invatatoare!
Invatatoare-i spun cu fala
Iubitei mame de la scoala!
Stapana basmelor frumoase,
A literelor gratioase,
A cifrelor puse-n probleme,
Stapana peste-atatea teme .
Invatatoare-ti spun cu fala
Iubita mama de la scoala!
Eu sfatul ti-l ascult cuminte,
Tot ce ma-nveti eu iau aminte,
Iti simt ocrotitoarea mana,
Invatatoare, mama buna!
Cand am venit la scoala-n toamna,
Eram un tanc sfios si mic.
M-ati mangaiat pe crestet, doamna
Si, parca m-am simtit voinic.
Ce calda mana mi-ati intins!
Si-am scris si am citit cu spor;
Nimic in viata nu-i usor!
Sa fim destoinici ne-ati pretins!
Acum, cand primul an s-a dus,
Ca soarele catre apus,
Pe cand ne inaltam pe-o treapta,
Va sarutam mana cea dreapta
Si va aducem doamna noastra
Tot cerul intr-o floare-albastra!
J a fost foarte senin,
Dar s-a-ncovoiat putin.
I se spune bietului
Carja alfabetului.
Hai la joc, la joc, la joc,
Daca ti-ai facut cojoc!
Joaca, joaca pana joi
Cu Jianu joc de doi!
Trage hora pan' la Gorj
Cu Jenica, Jean si Jorj,
Sa se simta ca iubesti
Jocurile romanesti!
Cantec: Drag mi-e jocul romanesc
Drag mi-e jocul romanesc,
Dar nu stiu cum sa-l pornesc!
Hei, hei, tra, la, la .
Bine de nu l-oi porni
Eu rusine oi pati!
Hei, hei, tra, la, la .
Nu te uita la cojoc,
Ci te uita cum mai joc!
Hei, hei, tra, la, la .
De e zahar, de-I orez,
Cand le cumpar, sa le am
Le masor c-o unitate
Ce se cheama kilogram!
Azi, echerul meu s-a rupt
Si o margine-am pierdut.
A ramas din el, hai-hui,
Un arac cu umbra lui.
Cine stie si-l ghiceste
Merge-n Londra de-l citeste
Si-n Lupeni el il gaseste.
Ati ghicit cine e oare?
Este litera L mare!
Cifra 1 din poveste
In oglinda se priveste.
El se uita lung, voios
Si se vede-ntors pe dos.
Mia, Mimi si Mardare
Spun, privind spre aratare:
- Nu vedeti? Este M are!
Cuvantul cel mai drag,
Cel mai de seama,
Cu m se scrie.
Este cuvantul mama!
Mama, zana buna, tie
Iti spun prima poezie,
Tot asa cum ti-am mai spus
De un dinte ce s-a dus
Si de-o febra, de-un necaz
Si de marul din obraz
Si de-o nota mica, mare
Si, din lectii, de-o-ntrebare .
Frumoase-s florile-n campii,
Frumoase-s stelele-aurii,
Frumoasa-i bogatia toata,
Frumoasa-i piatra nestemata!
Frumos e tot in asta lume,
Frumos, frumos e-un singur
nume!
Dar, orice-am spune cu-n cuvant,
Nu-I mai frumos pe-acest pamant
Decat sa tot soptim asa:
Maicuta mea, maicuta mea! (cor)
Mama mea draga si buna
Te asemeni cu o zana,
Care vegheaza mereu
Linistea somnului meu.
C-un zambet de nedescris
Tu ma duci in lumi de vis
Si presari in calea mea
Florile de catifea!
Ochii tai sunt viorele,
Ciripit de pasarele
Este glasul tau duios!
Mainile muncesc si-alina,
Pentru mine se trudesc.
Mama, harnica albina,
Fruntea mea ti se inclina!
Mama draga, te iubesc!
Mama-i cantec,
Mama-i soare,
Mama-i dulce alinare.
Mama-i zambet,
Mama-i vis,
Mama-i floare de cais.
Mama-i raza,
Mama-i dor,
Mama-i aripa de zbor.
Mama-i toate cate sunt,
E iubirea pe pamant!
Cantec: Mama
Ce draga-mi este mama
Cand ma gandesc la ea.
Pe bratul ei, cu glasul ei,
Mereu ma legana!
Si-atunci cand voi fi mare
Si departat de ea,
Tot gandul meu se va-ndrepta
Mereu spre mama mea!
Norulet habar nu are
Cum sa scrie cu N mare
Numele pe care-l are!
Il ruga pe tatal Nor
Sa ii vina-n ajutor.
Tatal Nor l-atinse-un pic
Si aprinse-un fulger mic,
Din trei linii de lumina,
Sus, pe bolta cea senina.
Iar Norica, din balcon,
O striga pe mama-mare:
- Ia te uita! Un N mare!
Doua roti de la tractoare,
Un o mic si un O mare,
Ocolesc intreaga zare.
Daca-l cauti, ii gasesti
Si-n poeme, si-n povesti.
O e-n pom si in ogoare,
In banutul de la floare,
E in ou si in culoare,
Urca-n nori si chiar in soare!
E in ora si-n orar,
Pentru orisice scolar!
Onu, scolarel cuminte
L-a-nvatat si-l tine minte,
Cand il scrie in cuvinte.
Azi, Petrica cel voinic
Si prietenul lui mic
Stau pe plaja aplecati,
Amandoi frumos bronzati
Si in slipuri imbracati,
Fara haine, camasute,
Doar pe cap purtand sepcute!
Paula-nspre ei priveste
Si lui Pavel ii sopteste:
- Uita-te si tu, mai frate
La sepcutele-aplecate!
Parc-ar fi venit la mare
Un p mic si un P mare!
Rica nu stia sa zica:
Rau, ratusca, ramurica
Dar, de cand baiatu-nvata
Poezia despre rata,
Rica stie-acum sa zica:
Rau, ratusca, ramurica
Linioara serpuita
Prin cuvinte sta pitita.
Si mai mica, si mai mare,
Cum o scrie fiecare.
O-ntalnesti in suc si-n sac,
In sacosa si-n rucsac,
In sita si-n saniuta,
In sageata si-n casuta,
La Stelica si la stea,
La Simona si-n saltea,
In soare si la serbare,
Care-s literele oare?
Sunt s mic si cu S mare!
Doua gemene leite,
Amandoua serpuite!
Cum sa le deosebesti,
Neatent daca citesti?!
- Una are-o virgulita!
Zice-n graba Stefanita.
Eu le voi citi corect,
Caci voi fi mereu atent!
Cantec Uf, de i-ar vedea pisica
Ne cunoaste-o lume-ntreaga,
Noi suntem taraful Chit,
Jucausi si buni de saga
Suntem cantareti vestiti.
Refren: Chiiiiiiiiiit, chit, chit, chit!
N-avem
frica de pisici!
Chiiiiiiiiiit, chit, chit, chit!
Cand nu sunt aici.
Cu o cobza si-o vioara,
Cu un nai si-un contrabas,
Dam concerte-n seri de vara
Si cantam asa pe nas!
Am suit pe bloc antena
Si-mi trimite iute-n zbor
Unde nevazute-n aer,
Pana la televizor.
Si-acum pot vedea de toate
In desene animate:
Tigrii, trotinete, tei,
Trompe de elefantei,
Tren, tricou italian
Si trompeta lui Traian.
Iata litera antena
Intalnita-n orice tema.
Cu ea scriu indata
Si cuvantul tata!
Eu cresc mare langa tata
Si-nvat carte bine,
Ca parintii mei sa fie
Mandri si de mine!
T imi este mie frate;
Virgulita ne desparte.
Dupa ea, tu, cand citesti,
Poti sa ne deosebesti.
Cu t, fata e fetica,
Iar cu t - fetita mica.
Cu t scri tata, Titel,
Cu t - Ticu, baietel!
La o undita, pe lac,
Sta un fir, in varf c-un ac,
Iar la umbra, la racoare,
Ursu-astepta cu rabdare,
Vrea sa prinda-un peste mare!
Dar, in loc de pestisor,
Ursul prinse-n acusor
Doar un varf de betisor!
Langa el, pe o carare,
O furnica din poveste,
Scolarita silitoare,
Peste umar il priveste.
Si, cum a-nvatat un pic,
Striga: Uite-l pe u mic!
Viviana vrea sa stie
Fratiorul ei ce scrie.
Vede numai cinci cuvinte,
Le citeste, ia aminte:
"oicu ine iar la ie"
Si se-ntreaba cu mirare?
- Ce sa fie-aceasta oare?
Doua aripi de cocor
Cand se-apropie in zbor?
Spune-mi iute, fratioare!
- Sunt v mic si cu V mare!
- Acum stiu si eu ce scrie:
" Voicu vine iar la vie"
Cantec Vulpea si gasca
Vulpe,
tu mi-ai furat gasca,
Da-mi-o inapoi, da-mi-o inapoi!
Ca, de nu, eu vin cu pusca
Si cu 3 copoi!
Lele vulpe, fii cuminte
Nu mai tot fura, nu mai tot fura!
Gaste fripte si placinte
Nu-s de dumneata!
Acest semn nu e cuminte
Si-a intrat cu luare-aminte
Printre litere-n cuvinte.
Alexandra il priveste
Si, zambindu-i, ii sopteste:
- Ce cauti tu, semn mititel,
Printre cuvinte fel de fel?
- Eu iti spun cand se citeste
"Cs" sau "gz" intr-o poveste!
Caci eu sunt vestitul x (ics)
Din Alexa si din pix,
Dar sunt "gz" rostit cu tact
In exemplu si-n exact!
Zaharia e zidar.
El zideste un hambar.
Langa el Zoica zice:
- Oare zidul o sa pice?
Zaharia il priveste
Si, lucrand de zor, zambeste.
- Zidul meu, cand se usuca,
E mai zdravan ca o stanca!
Zece zmei de l-ar lovi
Zidul meu nu s-ar clinti!
Nici furtuna nu-l clinteste,
Litera z mi-l pazeste.
Cred ca ati ghicit, cu mine
Se incheie alfabetul.
Zi de zi am tot dorit
Si, dorind, am reusit
Ca sa dezlegam secretul
Ce cuprinde alfabetul.
Abecedarul: - Stati, ca nu ati terminat!
Grupurile le-ati uitat?
Cor - Dragule Abecedar,
Noi le stim pe toate-i clar?
Ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi!
Abecedarul: - Foarte bine, am gresit,
Credeam ca m-ati pacalit.
Meritati, deci, sa plecati
Si-alte carti sa invatati!
La revedere, drag Abecedar!
La revedere, noi plecam!
Pasim cu totii-n clasa-a doua
Si cat de mult ne bucuram!
Oricate-oi invata de-acum,
In lungul vietii mele drum,
Nicicand eu nu te voi uita
Pe tine, prima carte-a mea!
Sa strigam toti intr-un glas:
Cor Scoala draga, bun ramas!
Vom veni peste trei luni
Si mai harnici, si mai buni!
Am trecut incet, incet,
De la A pana la Z (zet)
Prin intregul alfabet,
Fara chin si pauze,
Meritam APLAUZE!
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare: |
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |