Rolul gradinitei si al educatorului in corectarea tulburarilor de limbaj la prescolar

Rolul gradinitei si al educatorului in corectarea tulburarilor de limbaj la prescolar

Evolutia rapida a vietii sociale de astazi, modificarea statutului familiei, atributiile crescute ale femeii fac ca rolul gradinitei sa fie pregnant nu numai in ceea ce priveste educatia copiilor ci si a parintilor. Gradinita fiind puntea de legatura cu familia, are si menirea de a asigura parintilor asistenta de specialitate, informandu-i asupra etapelor de evolutie a copiilor si venind in sprijinul celor ce intampina dificultati in intelegerea rolului de parinte si in indeplinirea cu succes a educarii copiilor. "Pentru reusita actului educational derulat la grupa, munca educatoarei trebuie continuata de familie"(educ. Eugenia Berariu, 2007).

Invatamantul de masa trebuie sa  asigure fiecarui copil, indiferent de problemele sale, conditii instructiv-educative de valorificare a personalitatii sale, a resurselor latente, in raport cu posibilitatile de care dispune, sanse egale de educare(John C. Friel, Linda Friel, 2008), marea majoritate a acestor copii pot si trebuie sa fie recuperati inca din cadrul gradinitei, dar procesul trebuie continuat cu rabdare in primele clase ale ciclului primar.

Educatoarea are datoria de a se documenta asupra deficientei/deficientilor (daca este cazul) copiilor ce urmeaza sa-i primeasca in grupa, pentru ai intelege, pentru a-si putea modela activitatile, procedeele, in functie de posibilitatile si necesitatile copiilor. Tot in atributiile educatoarei intra si discutiile cu parintii copiilor, de a stimula comunicarea permanenta cu acestia, de a informa membrii familiei cu privire la nevoile psihice si motrice ale copiilor, de ai orienta catre cunoasterea activitatilor din gradinita.

Rolul conducator il are scoala: ea orienteaza, ajuta familia in sarcinile ce-i revin, pentru ca este factorul specializat in munca instructiv-educativa. Scoala si familia sunt cei doi poli de rezistenta ai educatiei, care contribuie prin mijloace specifice la formarea tineretului.

Modelele educationale actuale pun in centru copilul si trebuintele sale, nevoile lui de dezvoltare, iar in acest scop participa numerosi factori. Intre cei cu importanta semnificativa sunt scoala, gradinita si familia.

Cadrul gradinitei depaseste orizontul restrans al familiei punand in fata copiilor cerinte noi, deosebite fata de cele din familie. La varsta prescolara copilul devine mai independent, iese din limitele familiei si incepe sa comunice cu un cerc mult mai larg de adulti si de copii. Largirea cercului de comunicare necesita din partea prescolarului o stapanire deplina a mijloacelor de comunicare principalul dintre care este limbajul. Dezvoltare vorbirii se desfasoara in cateva directii: se perfectioneaza intrebuintarea ei in practica, pe parcursul comunicarii cu alte persoane, limbajul devine baza restructurarii proceselor psihice si se transforma intr-un instrument al gandirii.

Rolul institutiilor educationale si in principal al celor prescolare, este in primul rand de a dezvolta, a forma limbajul, vorbirea si ai a-i pregati pe copii pentru activitatea social- comunicativa. In aceasta pregatire un rol important ii revine procesului de insusire a limbii materne, care se realizeaza cu succes in cadrul activitatii verbal-artistice, activitate tipica varstei copilariei timpurii, prin intermediul limbii ca sistem si al activitatii de vorbire. Faptul ca in cadrul acestei activitati limba este un mijloc, iar vorbirea o modalitate de formulare a gandului in procesul de vorbire constituie un argument convingator al ideii promovate.

Cadrele didactice trebuie sa ofere copilului la gradinita o anumita libertate in activitatea verbal-artistica si posibilitatea de a se manifesta. Trebuie sustinute incercarile copilului de a interactiona, coopera cu colegii, dorinta de a cunoaste si curiozitatea. Intre metodele verbale expuse in cadrul gradinitei mai des utilizate sunt: povestirea, citirea, convorbirea, memorizarea si repovestirea. Toate avand scopul de a imbogati vocabularul, a dezvolta limbajul coerent si a completa cunostintele copiilor despre mediul ambiant si despre viata sociala. Un alt scop al acestor metode este de a forma atitudini pozitive fata de textul literar, de a dezvolta imaginatia creatoare, a cultiva dragostea de carte, dorinta de a invata la largirea cercului de cunostinte despre lume, la stimularea imaginatiei si spiritului asociativ, la trezirea curiozitatii. De asemenea utilizarea adecvata a metodelor verbale contribuie la: dezvoltarea atentiei

auditive, la activizarea emotiilor copiilor, imbogatirea vocabularului activ si pasiv, la insusirea cuvintelor noi, intelegerea limbajului artistic al textului literar, patrunderea in continutul afectiv si cel ideatic al operei.

Dezvoltare vorbirii orienteaza activitatea cadrelor didactice in vederea rezolvarii urmatoarelor obiective fundamentale:

● imbogatirea vocabularului,

● educarea culturii fonice,

● formarea corectitudinii gramaticale,

● dezvoltarea creativitatii verbale,

● formarea expresivitatii vorbirii (la copii prescolari).

Procesul educativ-instructiv a demonstrat ca textul literar poate fi folosit cu succes in rezolvarea tuturor obiectivelor enumerate mai sus. Expresivitatea vorbirii orale se realizeaza tehnic prin respiratia corecta, ridicarea si coborarea vocii, prin pauze facute la locul lor in timpul vorbirii, evidentierea prin voce a unor cuvinte si expresii, prin utilizarea tempoului si al ritmului corect al vorbirii, prin schimbarea melodiei tonului(pentru a exprima bucuria, mandria, tristetea etc.).

In cadrul institutiilor precum gradinita si scoala copilul isi satisface conform piramidei lui Maslow nevoi precum cea de educatie, afiliere, identitate, succes. Tot referitor la relatia gradinita-familie, gradinitei ii revine rolul de coordonator in cadrul relatiei ei cu familia, acest rol deriva din faptul ca este prima institutie specializata, cu cadre didactice pregatite pentru realizarea sarcinilor educatiei prescolare. Educatoarea are rolul de a asigura transparenta necesara in cunoasterea de catre familie a nivelului de dezvoltare al copilului, dar si a cailor ce sunt de urmat, a prioritatilor educationale din familie.