Particularitati bio-psiho-sociale ale elevilor din ciclul primar

PARTICULARITATI BIO-PSIHO-SOCIALE ALE ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

Varsta elevilor din ciclul primar cuprinsi in cercetarea noastra ,,se incadreaza in varsta scolara mijlocie, de la 10/12 ani la 14/15 ani (preadolescenta sau pubertatea), pe parcursul careia au loc numeroase modificari si transformari din punct de vedere morfo-fiziologic"[1].

Predarea educatiei fizice la clasele I-IV are un rol insemnat atat in ceea ce priveste influenta ei favorabila asupra procesului de dezvoltare si fortificare a organismului, cat si ca instrument didactic menit sa favorizeze cunoasterea copiilor,adaptarea lor mai rapida la noile cerinte scolare, inchegarea colectivelor claselor si formarea unui climat activ de munca, de buna intelegere si intrajutorare.

In scoala primara educatia fizica este un instrument al instructiei si educatiei generale care foloseste exercitiul fizic drept mijloc principal in vederea dezvoltarii calitatilor si capacitatilor fizice ale elevilor.

Interesul copiilor pentru miscare si exercitiul fizic este foarte mare in perioada ciclului primar. Dorinta lor de exersare si efort fizic are la baza cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care orice diminuare sau limitare a activitatii lor motrice are repercursiuni asupra functiilor vitale ale organismului.

La 7-11ani primul sistem de semnalizare joaca un rol insemnat in activitetea de cunoastere. In aceasta perioada se dezvolta atentia, memoria, spiritul de observatie, gandirea, imaginatia, simtul de raspundere, puterea de adapatare, vointa (care se dezvolta numai in activitatea practica, efectiva si mai cu seama in procesul invingerii dificultatilor), precum si simtul ritmului, al armoniei miscarilor, capacitatea de coordonare, de sincronizare a miscarilor cu melodia, cu miscarile ansamblului.

Integrarea sociala a micului scolar presupune trei tipuri de probleme:

1. Integrarea copilului in scoala si obiectivele care ofera copilului un teren vast de invatere a conduitelor sociale, dar si un mod de a gandi si intelege lumea.

2. Adaptarea la dimensiunile economice ale vietii.

3. Orientarea scolara si cunoasterea profesiunilor.

Pentru profesorul care organizeaza si conduce procesul instruire din cadrul ariei curriculare educatiei fizice, este important sa cunoasca ce se intampla cu imaginea de sine la micul scolar, imagine vazuta in micul Dictionar de Psihologie (coordonator Ursula Schiop, 1997, Editura Babel, Bucuresti.) ca "expresie concretizata a modului in care se vede o persoana oarecare sau se reprezinta pe sine."

Includerea copilului in cadrul scolar, organizat, sistematizat va avea multiple consecinte asupra acesteia. Imaginea de sine este influentata de dorinte, de succese si esecuri, dar si de modul in care persoana este evaluata de cei din jur. In perioada scolara mica familie continua sa-si exercite influenta, dar un rol deosebit de important il va juca scoala, prin noile tipuri de relatii care se instituie intre copil si invatatoare, intre copil si colegi. Cu ocazia intraii in scoala copilul realizeaza, pe de▪o parte, identificarea cu clasa din care face parte, si, pe de alta parte, o identificare social-culturala cu scoala sa.

In literatura de specialitate se diferentiaza imaginea de sine corporala, schema corporala, perceptia de sine (sinele corporal) si selful-personalizarea. Imaginea de sine, ca viziunea asupra propriei fiinte si a raporturilor cu ceilalti carora li se presupune acelasi eu omenesc, este parte componenta a eu-lui.

Eul este subiectul la nivelul caruia se regasesc predicatele:a fi, a avea, a face, si se formeaza in procesul multiplelor interactiuni cu lumea, in special cu oamenii. Are la baza perceptia de sine, propria corporalitate si posibilitatile de actiune caracteristice omului. De asemenea, la baza formarii si dezvoltarii eului sta procesul de identificare, rezultat al confruntarii cu ceilaltii, al intermodelarii dintre subiect si membrii colectivitatii careia ii apartine.

Este unanim recunoscut faptul ca eul se constituie progresiv, parcurgand trei etape: etapa eului corporal, etapa eului social, si, in final, definirea eului spiritual. Asemenea eului, a carei parte integranta este, imaginea de sine cunoaste acelas proces de perfectionare, imbogatire, contribuind la definitivarea acestuia.

Statutul si rolul de scolar fac ca, la aceasta varsta, copilului sa i se rezerve, atat in cadrul familiei, cat si printre ceilalti copii, o noua pozitia. Scoala, solicitand multilateral copilul, impune modelele ei de viata, creeaza sentimente sociale si largeste viata interioara si posibilitatilor de exprimare. In acest cadru, imaginea de sine devine rolul unei anumite dezvoltari socio-afective si intelectuale.

Un important factor al structurarii imaginii de sine este evaluarea si autoevaluarea, modul in care copilul este perceput de ceilalti si se autopercepe. Evaluarea randamentului scolar reprezinta un act de consemnare in termeni cantitativi, prin note sau calificative, a nivelului unei performante, scolare oarecare. Ea indeplineste un important rol diagnostic, inregistrand o stare de fapt. In acelasi timp indeplineste si un rol prognostic, permitand sa se emita predictii asupra evolutiei ulterioare a elevului.

Evaluarea implica insa o serie de aspecte psihologice foarte importante. Ea determina la elevi comparatii, judecati, trairi, opinii, atitudinii, cu efecte stimulative sau blocante pentru performanta. Prin intermediul evaluarii, elevul constientizeaza locul lui in raport cu ceilalti si in conditiile unei evaluari obiective, se poate autoevalua, isi poate dezvolta capacitatea de autoevaluare obiectiva.

Rezultatele evaluarii se traduc prin succes sau prin esec scolar. Succesul repetat are rezonante psihologice importante. Pe de▪o parte, succesul atrage atentia copilului asupra strategiilor prin care a fost obtinut. Pe de alta parte, actioneaza si asupra resorturilor psihologice profunde, creeaza satisfactie, incredere, dezvolta expansiunea sinelui, ceeaza optimism, siguranta. Succesul iradiaza in structura colectivului scolar, consolidand pozitia de elev bun la invatatura.

Faptul ca autoevaluarea nu coincide cu cea a invatatoarei si a celorlalti copii, creeaza un spatiu de trairi complexe ale vietii si competitiei scolare. Copilul incearca in genere sa se ajusteze mai ales la estimatia si cerintele parintilor, pentru a evita reprosul, pedeapsa. Pentru a modifica esecul, copiii pot recurge la minciuna, la strategii de evitare. Daca reusesc sa estompeze efectele esecului, prin aceste mijloace, le va folosi cu frecventa mai mare.

Participarea activa a micului scolar la diferite actiuni, ceremonii, rezolvarea unor sarcini organizatorice, culturale sau de alta natura, are influente formative asupra personalitatii, asupra laturii sociale, responsabile. Aceste activitati dezvolta interesul si faciliteaza identificarea sociala a copiilor.

Deosebit de importante pentru formarea imaginii de sine sunt competitiile scolare (sportive sau de alta natura). Posibilitatea compararii, in conditii corecte cu ceilalti, ii va oferi elevului ocazia unei aprecieri obiective a propriei valori.

Relatiile din familie influenteaza evident dezvoltarea micului scolar.

Copiii care traiesc tensitatea rejectiei si autoritarismul excesiv si brutal sufera de pe urma simtirii valorii lor inadecvate. Ei tind sa se simta inferiori, au dificultati in a primi si oferi afectiunea altora, se simt singuri, nefericiti, vinovati si depresivi. Copiii rejectati traiesc tensional potentialul lor redus de a reusi si de a invinge dificultatile vietii. Unii dintre ei sunt agresivi, cu tendinte defensive exarcerbate, ca reactii de aparare.

Copiii acceptati cu caldura in familie manifesta inalta stima de sine, sunt increzatori in fortele proprii, primesc responsabilitati si au constiinta rezolvarii lor.

In concluzie, se poate aprecia ca in perioada scolara mica, imaginea de sine continua sa se definitiveze. Va cunoaste puternice influente din partea scolii, dar nici cele din partea familiei nu  sunt de neglijat. Ambii factori vor fi responsabili de crearea unei imagini de sine care sa favorizeze procesul de dezvoltare si integrare a micului scolar.

Pe planul motricitatii, se constata ca la varsta scolara mica forta creste moderat, inregistrand progrese la nivelul tuturor grupelor musculare, mai ales a extensorilor, membrelor inferioare, flexorilor plantari si redresorilor trunchiului. La nivelul membrelor superioare, forta flexorilor este mai mare decat cea a extensorilor. Elevii obosesc repede la eforturi statice.

Viteza de executie se imbunatateste usor, cu diferente nesemnificative intre flexori si extensori. Viteza de deplasare pe distante scurte se amelioreaza spre 10 ani.

Scolarul mic poate efectua un efort apreciabil de rezistenta, suportand mai bine excitantul de lunga durata. Intre 7-10 ani se poate face efort continuu intre 2-6 minute. Rezistenta statica, mai ales a muschilor extensori ai coloanei vertebrale, este relativ mica. Datorita inhibitiei de protectie, oboseala se instaleaza rapid la eforturi statice de lunga durata.

Capacitatea coordonativa prezinta o evolutie diferita a componentelor sale: la 6-7 ani se apreciaza mai greu corelatiile spatiale, fata de 8-9 ani; orientarea spre repere situate in apropiere este buna; capacitatea de apreciere a marimilor spatiale este redusa.

Creierul este in greutate aproape ca la adult, insa, din punct de vedere functional, dezvoltarea nu este completa; se constata o mai buna dezvoltare a primului sistem de semnalizare.

,,Deoarece numarul neuronilor corticali este stabilit si invariabil, modificarile morfologice privesc cresterea celulelor, schimbarea caracterului lor, precum si perfectionarea structurilor subcelulare"[2]

Formatiunea reticulara si substanta neagra sunt bine diferentiate, dar nu contin inca pigmentul caracteristic pana la varsta pubertara, afirma Mircea Ifrim (1986).

In privinta structurii histologice, emisferele cerebrale ale scolarului antepubertar se aseamana cu cele ale adultului, dar intre campurile corticale limitele nu sunt inca intotdeauna clare si precise. In substanta alba a emisferelor, pana la etapa de 10 ani se regasesc celulele ganglionare izolate, ale caror numar creste dupa aceasta varsta. Celulele piramidale mari (celule gigantice Betz) prezinta variatii in privinta dimensiunilor dendritelor bazele precum si a dimensiunilor corpilor celulari. Diferentele scoartei cerebrale se face de la profunzime spre suprafata, prin aparitia unor zone mielinizate, de la care procesul se intinde in toate directiile.

Din punct de vedere functional, fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o neta predominanta a excitatiei. Dintre diferitele forme ale inhibitiei, mai ales inhibitia de diferentiere (una dintre formele principale ale inhibitiei interne, conditionata) este slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a elementelor (cuvintelor, notiunilor, miscarilor) nou receptionate.

Activitatea nervoasa superioara se perfectioneaza in sensul ca spre sfarsitul acestei perioade se dezvolta capacitatea de inhibitie corticala, fara insa a echilibra excitatia.

Activitatea glandelor cu secretie interna este insuficienta in aceasta perioada.

Hipofiza gonadotropa este lipsita de activitate, in timp ce partea bazofila a adenohipofizei produce hormonul somatotrop din abundenta.

Glanda tiroida are un numar mai redus de foliculi. Corticosuprarenala are zonele fasciculate si reticulate mai putin dezvoltate.

Timusul este dezvoltat cu numerosi corpusculi Hassall in plina activitate, inovatia sa incepand abia la jumatatea perioadei. Partea periferica a analizatorului chinestezic, odata cu analizatorii vestibular si vizual, se perfectioneaza, miscarile devin mai precise, coordonarea mai buna, contractiile inutile, neeconomice, se extind treptat.

Timpul si spatiul sunt apreciate mai just.

,,Musculatura scheletica se dezvolta in perioada pubertara mai ales prin alungirea fibrelor musculare. Grosimea lor, exprimata in suprafata de sectiune transversala, este redusa. Greutatea totala a muschilor reprezinta doar 25-30% din greutatea corporala, fata de peste 40% la nastere"[3].

Oasele sunt mai dure prin consolidarea sistemelor functionale lamelare, ceea ce determina o usoara crestere a rezistentei acestora la solicitarile de tractiune, presiune si rasucire.

Intre 10-11 ani la baieti, scade ritmul de osificare si de crestere, fata de etapa precedenta. In aceasta etapa nu mai apar centre noi de osificare.

Fibrele musculare, la copiii de varsta antepubertara, sunt relativ mai lungi decat la adult, iar portiunile tendinoase sunt mai scurte. La inceputul perioadei sunt inca subtiri, au nucleele mari si sunt relativ bogate in sarcoplasma si apa. Printre ele se gaseste o cantitate mare de tesut conjunctiv.

Tonusul muscular este mai scazut la copiii de varsta antepubertara, fata de adult, ceea ce favorizeaza efectuarea mai ampla a miscarilor din articulatii, dar ingreuiaza realizarea unor miscari fine, diferentiate de precizie.

Excitabilitatea neuromusculara este mai scazuta la sportivii de aceasta varsta, decat la adulti, valorile cronaximerice fiind mai mari. Viteza de reactie si de executie este mai buna, insa forta este inca slaba, din cauza masei musculare inca reduse.

Aparatul cardiovascular

,,Sarcina principala a circulatiei este adaptarea debitului circulator la necesitatile de sange atat in ceea ce priveste circulatia generala cat si circulatia in diferite segmente ale organismului"

Diametrul transversal al inimii este proportional mai mare decat la adult. Cresterea diametrului longitudinal se produce intr-un ritm lent, pana la pubertate. Reteaua vasculara, la scolarii antepubertari, este relativ bine dezvoltata. Dezvoltarea mai rapida a arterelor de tip elastic usureaza sarcina miocardului.

Frecventa cardiaca in repaus este in medie de 84/minut la 9 ani. Aceasta tahicardie reprezinta o povara destul de insemnata a miocardului, data fiind cheltuiala energetica relativ importanta pentru mentinerea unui ritm cardiac de repaus atat de ridicat si slaba eficienta economica (metabolica) a acestui gen de lucru in ritm sustinut. in efort situatia este si mai precara deoarece volumul inimii fiind mic, orice plus de irigatie cu sange a muschilor solicitati reclama o sporire considerabila a frecventei cardiace, ceea  ce se rastrange negativ asupra eficientei functionale a miocardului, care face fata cu greu solicitarilor intense timp mai indelungat..

Debitul cardiac este mai mare la tinerii de varsta antepubertara, 2-2,5 litri/minut in repaus, iar la efort creste de aproximativ 10-12 litri/minut la 10-12 ani. Tensiunea arteriala la cei de varsta antepubertara este mai mica la inceputul scolarizarii, prezentand insa tendinte de crestere.

Demeter A. (1984), in cercetarile sale, a gasit o valoare medie a tensiunii arteriale sistolice de 79,2/47 mm Hg la 9 ani si 83,4/49,8 mm Hg la 10 ani.

,,La sfarsitul perioadei pubertare, baietii prezinta valori functionale net superioare fata de fete. Dereglarile functionale ale aparatului circulator si in special cele ale inimii sunt relativ frecvente la varsta pubertara"

Aparatul respirator

Cavitatile nazale sunt mai mici si mai inguste decat la adult. Larigele este situat cu trei vertebre mai sus decat la adult. Bronhiile respiratorii sunt la inceput putine la numar, iar tesutul interstitial slab dezvoltat contine putine fibre elastice.

Toracele devine asemanator celui al adultului ca forma, nu insa si ca dimensiuni; diametrul transversal este mai mare, ca si cel anteroposterior; apertura toracica devine oblica, coastele iau o directie descendenta, nefiind atat de orizontalizate. Totusi toracele ramane in urma dezvoltarii membrelor.

Toracele, analizat in ansamblu, se dezvolta lent la copii de varsta antepubertara.

In timpul efortului fizic posibilitatile de marire a volumului cutiei toracice, intr-o respiratie ampla a copiilor sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acesti copii recurg la accelerarea frecventei respiratorii, posibilitate si ea limitata.

Muschii respiratorii accesorii (abdominali, marele dintat, scalenii, pectoralii, sternocleidomastoidienii etc.) insuficienti dezvoltati nu pot asigura marirea corespunzatoare a volumului toracelui in efort, amplitudinea miscarilor repiratorii fiind din aceasta cauza relativ mica; aceasta limiteaza atingerea unor valori ridicate a minut volumului (debitului) respirator.

Asigurarea echilibrului corpului in repaus, dar mai ales in timpul efortului, intampina dificultati din cauza analizatorului kinestezic, care este insuficient dezvoltat, precum si datorita faptului ca centrul general de greutate al corpului este mai ridicat fata de sol.

Trebuie insistat asupra unei tinute corecte si insusirii unui ritm corect al miscarilor acordand o mare atentie dezvoltarii mai accentuate a muschilor extensori ai spatelui si gatului, precum si al altor grupe musculare extensoare, urmarind sa se stabileasca treptat asigurarea unui echilibru functional intre marile grupe musculare antagoniste.

Rezistenta la efort static a corpului la aceasta varsta este mica, in schimb activitatea dinamica de contractii si relaxarii succesive este mai putin obositoare. Efortul dinamic este favorizat si de gradul crescut de excitabilitate corticala si asigura conditii favorabile pentru circulatie si respiratie.

Eforturile de forta, care reclama incordari musculare mari si cele de rezistenta nu sunt recomandate la aceasta varsta.

O mare atentie se va acorda tinutei corecte de mers si in repaus a sportivilor pentru a preveni deformatii ale coloanei vertebrale.

Regimul de viata echilibrat, alternarea judicioasa a efortului fizic, intelectual, si al odihnei, alimentatia rationala, bogata in proteine si vitamine (A, D2, B complex), miscarea in aer liber, vor contribui la dezvoltarea armonioasa a organismului copilului.

In consecinta, se observa ca perioada respectiva (9-10 ani) este destul de favorabila pentru dezvoltarea armonioasa a organismului uman. Acum la aceasta varsta este foarte indicat dezvoltarea calitatilor motrice specifice jocului, cum sunt viteza, capacitatile coordonative, supletea, etc.