Invatamantul tehnic

Invatamantul tehnic

Preocuparea privind pregatirea pentru activitatile industriale a mainii de lucru calificate incepe sa se manifeste in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, este impulsionata, dupa 1887, de dezvoltarea industriei romanesti ca urmare a legislatiei de incurajare a acesteia si se amplifica dupa primul razboi mondial.

In decursul celor cinci decenii la care ne referim, scolile de meserii au fost organizate din initiative variate, in primul rand ale statului, apoi de catre judete, de catre comune, dar si de particulari, de intreprinderi sau asociatii de intreprinderi. De regula, datele statistice ale vremii oglindesc doar evolutia invatamantului profesional de stat.

Rezultatele politicii si legislatiei privind formarea mainii de lucru calificate pentru activitatile industriale s-au situat, in ansamblu, sub necesitati, iar o parte foarte mare din lucratori s-au calificat la locul de munca, in intreprinderile in care erau angajati. De regula, scolile elementare de meserii organizate de stat functionau, la sate, pe langa scolile primare, sau la orase, dupa specificul meseriei, in cea mai mare parte a lor, aceste scoli functionau la orase, cu durata de 4-5 ani. Elevii care urmau aceste scoli trebuiau sa fi absolvit scoala primara. Imaginea activitatii acestui segment de invatamant profesional ne-o dau datele statistice, potrivit carora pana in 1906 au fost inscrisi 1369 elevi, din care 222 au obtinut atestat de meserie, 450 au absolvit numai cursurile, iar 697 au intrerupt scoala, in principal, din lipsa de posibilitati materiale.

Scolile superioare de meserii functionau numai in marile orase, intre care Bucuresti si lasi. La Bucuresti, pentru acest segment de invatamant, datele statistice arata ca in perioada 1852-1905 au absolvit 650 de elevi, din care 207 intre anii 1901-1905. La lasi, in perioada 1841-1905, au absolvit 500 de elevi, din care 104 intre anii 1901-1905. Legea Spriu Haret din 1893 a creat posibilitatea infiintarii atelierelor de meserii pe langa scolile primare.

Invatamantul tehnic-profesional este format, de asemenea, in decursul celor cinci decenii la care ne referim, si din numeroase scoli de minerit, de pregatire in profesii ale industriei chimice, usoare, scoli organizate si subventionate de grupuri industriale, de asociatii de patroni s.a. Statul, pentru domeniile sale industriale sau de transport si comunicatii, organizeaza si dezvolta scoli pentru caile ferate, scoli de mecanici, meseriasi, impiegati, sefi de gara, telegrafisti s.a. Ministerul Lucrarilor Publice avea, la randul sau, scoli de conductori tehnici, de agenti hidraulici s.a. In industria tutunului, a carierelor si a salinelor erau organizate cursuri si scoli pentru pregatirea cadrelor necesare acestor domenii. La inceputul secolului al XX-lea, industria petroliera devine o ramura importanta a economiei nationale. Prima scoala de maistri sondori este infiintata in 1904 la Campina si la ea erau admisi absolventii scolilor de arte si meserii si de liceu.

Dupa crearea, in 1920, a Ministerului Muncii, invatamantul tehnic-profesional de stat si particular: este controlat si organizat in egala masura de doua ministere, de Ministerul Educatiei si Instructiunii, sub aspectul continutului programelor scolare, si de catre Ministerul Muncii, sub cel ai respectarii legislatiei sociale.

O imagine de ansamblu, pentru anul scolar 1910/T911, privind amploarea invatamantului tehnic-profesional ne-o sugereaza datele din tabelul urmǎtor:

Scoli de meserii pentru bǎieti și fete, in anul școlar 1910-1911

Tabelul VI.1

Invatamantul tehnic superior se naste in 1864, cand este infiintata Scoala Nationala de Punti, Sosele, Mine si Arhitectura, transformata, in 1867, in Scoala Nationala de Poduri si Sosele, care din 1920 devine nucleul Scolii Politehnice din Bucuresti.

Incepand din 1910, la Universitatile din Bucuresti si lasi se organizeaza sectii de invatamant aplicat la mecanica, chimie etc., care acorda diplome de ingineri.

Statistica invatamantului tehnic superior din perioada, la care ne referim este deficitara si lipsita de continuitate. Din insumari succesive rezulta ca pentru perioada 1871-1917 Scoala Nationala de Poduri si Sosele este absolvita de 510 cursanti. Urmarind statisticile vremii atrage atentia diferenta dintre numarul mare de studenti inscrisi la cursuri si numarul mic de absolventi. Una din explicatii o constituie regulamentul universitar din acea vreme. Admiterea se facea prin inscriere, iar cursantii aveau posibilitatea de a se inscrie la mai multe facultati concomitent, in caz de nepromovare a anului se puteau inscrie in continuare, in acelasi fel. .

Pe langa Scoala Nationala de Poduri si Sosele se infiinteaza, in 1885, o Sectie de conductori tehnici si desenatori, cu- o durata de 2 ani. in perioada 1888-1922 aceasta sectie a fost absolvita de un numar de 520 cursanti.

In timpul domniei lui Alexandru loan Cuza, urmare a preocuparilor de modernizare in domeniile infrastructurii - poduri, sosele, cai ferate, edificii publice s.a. ia fiinta Ministerul Lucrarilor Publice, care polariza efortul national de stat pentrudomeniile mentionate. Pana la primul razboi mondial, majoritatea inginerilor si tehnicienilor, cu studii efectuate in tara si/sau strainatate, se aflau in serviciile statului roman. Sub egida ministerului mentionat, ei beneficiau de un statut special si formau Corpul tehnic care cuprindea toti inginerii si conductorii din serviciile publice, in 1915, potrivit datelor statistice ale vremii, Corpul tehnic era format din 882 ingineri romani cu studii efectuate in tara si strainatate si 415 conductori tehnici.