Evaluarea - definire si problematica

Evaluarea - definire si problematica

In contextul educativ scolar evaluarea actioneaza din doua perspective (Charles Hadji , 1992, pag.14 ) :

- evaluarea ca utilitate sociala , care se traduce prin decizii de orientare, selectie si certifica re ;

- evaluarea ca utilitate pedagogica tradusa prin decizii de reglare didactica.

In demersul nostru ne vom opri asupra problematicii evaluarii din perspectiva didactica. Evaluarea a devenit astazi un cuvant cheie daca nu chiar o obsesie. Contrastul este frapant intre importanta care se acorda evaluarii pe de o parte si imprecizia conceptului si a practicilor implicate pe de alta parte. Cu atat mai mult cu cat atat teoria cat si practica pedagogica solicita din ce In ce mai insistent plasarea evaluarii in contextul general al actiunii educative precum si realizarea unitatii si coerentei actului evaluativ in spatiul scolar. Se vorbeste chiar de necesitatea construirii unui model de interactiune care sa permita articularea practicilor educative si a practicilor evaluative (Charles Hadji, 1996, op. citata, pag. 15).

Cu studiul caracteristici lor evaluarii rezultatelor elevilor se ocupa docimologia. Termenul a fost avansat de Henri Pieron in 1923, care propunea urmatoarea definitie, conform Vocabularului de psihologie (1968): 'Docimologia desemneaza studiul sistematic al examenelor (moduri de notare, variabilitati inter-individuale si intra-individuale ale examinatorilor, factori subiectivi etc.)' (dupa Yvan Abernot, Les methodes d'evaluation scolaire, DU NOD, Paris, 1996, pag. 59).

In Dictionarul de Evaluare si de Cercetare in Educatie, G. De Landsheere (1979) adauga studiul comportamentului examinatorilor si examinatilor, ceea ce extinde notiunea de docimalogie asupra repercursiunilor psihologice ale evaluarii. Docimalogia se ocupa deci si de tendintele de generozitate sau severitate ale unor profesori, ca si de efectul stimulativ sau inhibant al notei scolare, gustul competitiei, frica de examen.

Docimalogia clasica se intereseaza in mod deosebit de problemele de fidelitate, validitate si sensibilitate a evaluarii. Sensul si semnificatia evaluarii rezultatelor scolare ale elevilor s-au imbogatit substantial odata cu introducerea notiunii de obiectiv in raport cu care este posibil sa apreciem un rezultat in functie de anumite criterii determinante. Din aceasta perspectiva, o alta definitie a evaluarii este urmatoarea:

'Evaluarea consta intr-o masurare sau apreciere, cu ajutorul criteriilor, a atingerii obiectivelor sau a gradului de proximitate a unui rezultat scolar in raport cu o norma'.

In ultimele decenii problematica evaluarii s-a extins foarte mult iar definitiile au proliferat. Iata doua dintre acestea, reprezentative dupa parerea noastra: G. Noizet, 1978: Intr-o acceptiune mai larga, termenul de evaluare desemneaza actul prin care, a propos de un eveniment, un individ sau un obiect, se emite o judecata prin raportare la unul sau mai multe criterii'.

-J. M. De Ketele, 1982: 'A evalua inseamna a examina gradul corespondentei dintre un ansamblu de informatii si un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate, in vederea luarii unei decizii'. Incercand sa extragem ceea ce uneste definitiile date mai sus, putem spune ca in sens general a evalua inseamna a formula o judecata de valoare asupra realitatii. In domeniul scolar termenul de 'evaluare' are sensul de a atribui o nota sau un calificativ unei prestatii. Actul evaluativ in scoala este plurideterminat si multidimensional.

G. de Lansheere distinge doua etape in evolutia teoriei evaluarii:

. In prima etapa teoria a constat mai ales in examinarea critica a modalitati/or traditionale de verificare si apreciere;

. In a doua etapa ea dobandeste un caracter constructiv, propunandu-si ameliorarea metodelor si procedeelor de masurare in vederea realizarii unei evaluari cat mai obiective.

1. T. Radu apreciaza ca in evolutia conceptiilor privind evaluarea eficientei Invatamantului se pot desprinde doua tendinte. Pe de o parte se constata extinderea actiunilor de evaluare de la rezultatele scolare obtinute de elevi catre multiplele aspecte ale activitatii invatamantului ca subsistem al sistemului social . Pe de alta parte, in corelatie cu prima tendinta se constata in acest domeniu aceiasi caracteristica esentiala a stiintei contemporane si anume abordarea multidisciplinara, vizand examinarea cat mai completa posibil a unui domeniu atat de complex cum este invatamantul' (1. T. Radu, Teorie si practica in evaluare a eficientei invatamantului, EDP, Bucuresti, 1981). Importanta evaluarii in procesul de invatamant creste si dintr-o alta perspectiva si anume aceea a educatiei permanente. Concomitent cu cresterea importantei se produc schimbari semnificative si in ceea ce priveste obiectivele urmarite, criteriile de evaluare, metodele si tehnicile folosite. In acest context restrangerea ariei actiunii de evaluare la rezultatele obtinute de elevi pe durata scolarizarii, fara a fi conceputa din perspectiva educatiei permanente nu mai este satisfacatoare.

In consecinta o directie de evolutie a evaluarii randamentului scolar al elevilor o reprezinta extinderea preocuparilor asupra conditiilor si factorilor de care depind rezultatele obtinute.  Cerinta de a garanta activitatii de instructie si educatie o eficienta sporita face necesara intensificarea eforturilor de a asigura procesului de invatamant un caracter cat mai rational si riguros. Acest deziderat poate fi realizat, printre altele, prin perfectionarea actiunilor de evaluare a rezultatelor si a proceselor desfasurate. Preocuparile in domeniul evaluarii sunt stimulate de recunoasterea faptului ca evaluarea este o componenta esentiala a activitatii de invatamant in general, a procesului didactic in special. Ea este, dupa cum spune Ausubel, punctul final intr-o succesiune de evenimente care cuprinde urmatorii pasi: stabilirea scopurilor pedagogice, in functie de comportamentul elevilor, proiectarea si executarea programului de realizare a scopurilor propuse, masurarea rezultatelor aplicarii programului.

Problematica pe care o genereaza actiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educatiei, sau mai corect reprezinta teoria evaluarii. Acesta este un 'sistem de conceptii, principii si tehnici referitoare la masurarea si aprecierea rezultatelor scolare si a procesului didactic; este componenta a tehnologiei didactice' (1. T. Radu, op. citata).

In evolutia teoriei evaluarii s-au desprins mai multe teze, dintre care doua se poate aprecia ca au valoare programatica:

. extinderea actiunilor evaluative de la masurarea si aprecierea rezultatelor (obiectiv traditional al acestora) la evaluarea procesului care a condus la aceste rezultate;

. conceperea unor modalitati mai eficiente de integrare a actiunilor evaluative in activitatea didactica (1. 1. Radu, Sinteze pe teme de didactica moderna, 1986).

Analiza proceselor de evaluare din unghiul celor doua abordari permite relevarea esentei acestei actiuni si anume aceea de cunoastere a efectelor activitatii desfasurate, iti vederea perfectionarii procesului in etapele urmatoare. Din perspectiva relatiei procesprodus si produs (evaluat)- proces, evaluarea reprezinta un act necesar, aflat in legatura cu luarea deciziilor privind desfasurarea activitatii respective. Ea este menita sa furnizeze informatii necesare 'reglarii' si 'ameliorarii' activitatii, pentru ca aceasta sa se desfasoare in conditiile unei perfectionari continue.  Conceperea actului de evaluare a rezultatelor in conexiune cu procesul didactic pune in evidenta o relatie cu dublu sens, de o deosebita valoare metodologica. Rezultatele constatate pot fi apreciate si explicate corespunzator in masura in care sunt puse in legatura cu diferite componente ale procesului didactic si cu activitatea in ansamblu. Tot asa, calitatile si functionalitatea fiecaruia din elementele constitutive ale procesului didactic (continutul, metodele, mijloacele de invatamant, formele de organizare sistemul relatiilor educative etc.), precum si Insusirile factorilor umani participanti la desfasurarea procesului se reflecta In rezultatele produse.

Dar, pentru ca perfectionarea relatiei de conditionare proces-produs sa fie concludenta si sa conduca la adoptarea masurilor adecvate in vederea ameliorarii activitatii de la o etapa la alta, este necesara determinarea factorilor principali si a situatiilor cu rol hotarator pentru nivelul activitatii si al rezultatelor. In acest sens, aplicarea analizei de sistem in studierea activitatii de instructie si educatie permite relevarea mai multor tipuri de factori care intervin In desfasurarea acesteia, cum sunt:

. factori generali (economici, sociali, demografici, de sistem, conditii didactico-materiale etc.);

. factorii umani si insusirile acestora: elevii (trasaturi, capacitati, atitudini, nivel de pregatire); profesorii (competente, atitudini, conceptiile lor pedagogice s.a.);

. componentele procesului de instructie si educatie (continuturi, metodologie, mijloace de invatamant s.a.m.d.).

Rezultatele obtinute, reflectate in nivelul de pregatire al elevilor, sunt produsul interactiunii multiforme a tuturor acestor factori, iar procesele evaluative vizeaza estimarea contributiei lor in desfasurarea activitatii didactice si obtinerea rezultatelor constatate. Analiza acestei relatii evidentiaza o trasatura definitorie a actului evaluativ, si anume prezenta acestor actiuni in orice demers pedagogic si pe tot parcursul procesului, de la determinarea obiectivelor pana la rezultate.

Evaluarea se caracterizeaza deci printr-o actiune mai curand punctuala, administrativa, adesea reprezentata prin rezultate cantitative, prezentate elevilor sau familiilor si provocand interpretari diverse, uneori mai putin juste si echitabile, mai ales din partea celui evaluat (Idem, pag. 18). In consecinta, evaluarea este definita ca pozitiva daca la caracteristicile sale se adauga ideea de reluare si de continuare. Desigur, aceste calificative se prezinta mai degraba ca un avantaj al unui concept idealizat al actiunii de evaluare decat ca o prezentare a realitatii.

Abordarile teoretice din ultimele decenii vizeaza realizarea unui grad mai mare de obiectivitate a evaluarii. Odata cu aceasta se inregistreaza un progres in asigurarea unei mai mari varietati a mijloacelor folosite si a unei calitati adecvate a instrumentelor de masurare. De asemenea se poate constata un interes crescand pentru perfectionarea mijloacelor si tehnicilor prin care sunt evaluate nu numai cunostintele elevilor, ci si aptitudinile, atitudinile, conduita, intreaga personalitate. Este vorba deci de extinderea actiunilor evaluative si asupra aspectelor educative ale activitatii scolare.

O alta directie de evolutie a evaluarii este generata de interpretarea acesteia ca o activitate de comunicare (Michel Barlow, L'evaluation scolaire. Decoder son language, Cronique sociale, Lyon, 1992,). A evalua inseamna a transmite elevului (si nu numai) informatii despre munca si conduita sa. Ceea ce transmite evaluatorul in directia evaluatului (elevului) este, dupa cum ar spune behavioristii, un 'raspuns la raspunsurile elevului'.

Evaluarea este un schimb cu dublu sens intre cadrul didactic si elev. Cum remarca Jean Cardinet, 'Evaluarea scolara este un demers de observare si interpretare a efectelor invatarii, care urmareste sa ghideze deciziile necesare unei bune functionari a scolii. Scoala are ca functie esentiala sa sustina, sa continue educatia pe care copilul o primeste in familie, punand la dispozitia sa resursele necesare unei dezvoltari generale' (Apud Michel Barlow). Din aceasta perspectiva decurge datoria scolii de a informa parintii privind evolutia copiilor lor, asupra carora realizeaza o observare directa.

In functie de tipul de relatii pe care il intretin cu copilul, parintii prelucreaza informatia intr-o maniera educativa: incurajeaza copilul care se indoieste de el, il stimuleaza etc.

In tara noastra se inregistreaza preocupari importante in ceea ce priveste problematica evaluarii rezultatelor scolare ale elevilor, sub diverse laturi si la diferite niveluri. Credem ca aceste preocupari vor fi stimulate de schimbarile promovate de reforma invatamantului romanesc, conduce la ceea ce unii pedagogi numesc 'efecte perverse' .

Din cele prezentate pana acum rezulta faptul ca notiunea de evaluare si-a amplificat foarte mult continutul In ultimul timp iar aria ei problematica s-a extins in consecinta. Caracteristicile actuale ale conceptului de EVALUARE au fost sintetizate recent de Yvan Abernot (1996) astfel:

. Evaluarea scolara nu este decat un mijloc in slujba progresului elevului, nu un scop in sine.

. Evaluarea trebuie sa fie in slujba procesului educativ si integrata acestuia.

. Evaluarea trebuie sa aprecieze inainte de toate drumul parcurs de elev: a facut progrese sau nu?

. Evaluarea trebuie sa stimuleze activitatea elevului si sa faciliteze progresul sau.

. Pentru a evalua corect, profesorul trebuie sa fie neutru si obiectiv pe cat posibil.

. A evalua un elev inseamna a-i transmite informatii utile.

. Evaluarea trebuie sa-l ajute pe elev toate viata.

. Evaluarea trebuie sa fie in serviciul copilului; ea trebuie sa-l ajute sa-si construiasca viitorul.

. Evaluarea trebuie sa se adreseze unei fiinte in devenire, in crestere, care n-a incheiat procesul de dezvoltare.

Evaluarea elevilor se inscrie in cadrul actiunilor necesare exercitarii profesiunii de dascal. In acelasi timp, caracterul sau perceput adesea ca incheind o situatie de instruire pune problematica sa sub un unghi diferit de cea a procesului de invatamant. Din perspectiva moderna, actiunea de predarelinvatare se prezinta ca o continuitate, o ajustare, o conceptie care se petrece in timp, dand astfel posibilitatea reluarii, refacerii procesului (Perrenoud, 1994, dupa Louise M. Belair, L'evaluation dans I'ecole, Nouvelles pratiques, ESF, editeur, 1999, pag. 75).

Evaluarea constituie o actiune complexa care presupune realizarea mai multor operatii. Desi acestea sunt in stransa legatura si se prezinta ca elemente componente ale unui proces unitar, totusi sunt diferite prin natura lor si prin rolul indeplinit. Principalele operatii constau in:

. masurarea fenomenelor pe care le vizeaza evaluarea;

. interpretarea si aprecierea datelor obtinute;

. adoptarea deciziilor ameliorative.

Uneori evaluarea este raportata numai la una din aceste operatii, mai cu seama la aprecierea rezultatelor. Aceasta tendinta se explica prin aceea ca relativ tarziu a fost recunoscut faptul ca in activitatea de invatamant, cu tot caracterul precumpanitor 'calitativ' pe care il au cele mai multe din actiunile si rezultatele ei si cu toate dificultatile de cuantificare a acestora sunt posibile masuratori ale caror date urmeaza sa constituie temeiul unor aprecieri mai exacte asupra aspectelor evaluate. Masurarea consta in utilizarea unor procedee prin care se stabileste 'o relatie functionala Intre un ansamblu de obiecte si subiecte sau evenimente, conform unei caracteristici observabile pe care acestea o poseda in diferite grade; ea este lipsita de orice judecata de valoare' (1.1. Radu, 1981). Aprecierea - sau, intr-o acceptiune uzuala, evaluarea - presupune emiterea unei judecati de valoare asupra rezultatului masurarii, acordand o semnificatie unui rezultat pe baza unui criteriu sau a unei scari de valori.

Delimitarea celor doua concepte se impune nu numai pentru rigoare teoretica ci, mai ales, in perspectiva implicatiilor practice pe care le are.

Calitatea masuratorilor depinde, in mare parte, de calitatea instrumentelor folosite (probelor aplicate), de gradul in care acestea sunt adecvate fenomenelor masurate, precum si de priceperea evaluatorului. Masuratorile, chiar si asupra rezultatelor scolare, pot atinge uneori un grad inalt de obiectivitate. Aprecierea, insa, implica adoptarea unor criterii, prevenirea si inlaturarea circumstantelor care genereaza subiectivismul evaluatorului, iar calitatea ei este dependenta, in mod sensibil, de experienta si trasaturile personalitatii acestuia. De aceea aprecierile emise asupra rezultatelor scolare prezinta, in multe cazuri, o oarecare nota de subiectivism (J. M. De Ketele, 1982).

Decizia reprezinta concluziile desprinse din interpretarea datelor evaluarii rezultatelor, mai ales din diagnosticarea activitatii care a produs rezultatele constatate, precum si masuratorile preconizate pentru inlaturarea neajunsurilor, in general pentru imbunatatirea activitatii in etapa urmatoare.