QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente pedagogie

Gestionarea situatiilor de criza educationala in clasa de elevi



GESTIONAREA SITUATIILOR DE CRIZA EDUCATIONALA IN CLASA DE ELEVI


OBIECTIVELE Unitatii de invatare

Dupa ce vor studia aceasta unitate, cursantii vor putea sa:

Prezinte structura situatiilor de criza educationala in clasa de elevi;



Identifice situatiile de criza educationala inca din faza incipienta, ordonandu-le si clasificandu-le in functie de specificitatea acestora;

Determine solutiile pertinente pentru diferitele situatii de criza educationala;

Evalueze avantajele si limitele unor decizii de interventie in situatii educationale specifice;

1. Situatiile de criza educationala in clasa de elevi

Nu putine sunt situatiile in care cadrul didactic se confrunta cu unele situatii aparent insolvabile care afecteaza prin obstaculare bunul mers al activitatilor din clasa.

Incercarea de definire a unei situatii de criza impune un apel justificat la elemente ale managementului teoretic:

Definitie:

Criza poate fi definita ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinante, neasteptate dar si neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sanatatea ori siguranta clasei respective si a membrilor acesteia.

Definitia ar trebui completata cu o serie de elemente conexe cum ar fi,pe de o parte, precizarea gradului de periculozitate, a perceptiei reale ori false a acestuia, iar pe de alta, gradul de probabilitate a evenimentului studiat.

Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla si solutiona o situatie de criza presupun un efort mare, strategii de interventie ferme dar prudente, un consum de energie nervoasa si fizica sporit, cu sanse de a determina consecinte greu de evaluat in planul echilibrului psihic al persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative intrucat 'tentaculele' crizei tind sa puna stapanire si pe elemente conexe, aparent neimplicate in situatia generatoare.

Extensia crizei este favorizata si de interventiile stangace ori chiar de noninterventiile cadrului didactic nepregatit si neabilitat din punct de vedere managerial pentru o asemenea derulare evenimentiala. De obicei situatia de criza este recunoscuta numai in momentele limita, desi, fragmente ale acesteia au fost identificate anterior, limitand la maximum sansele de solutionare prompta.

Caracteristicile unei situatii de criza

Sintetizand caracteristicile unei crize sa observam ca aceasta:

beneficiaza de o izbucnire instantanee, declansandu-se fara avertizare;

debuteaza de obicei prin afectarea sistemului informational: viciaza mesajele, ingreuneaza comunicarea prin obstaculare permanenta, prin destructurarea canalelor, urmarind instaurarea starii de confuzie;

faciliteaza instalarea climatului de insecuritate,

genereaza stari de panica prin eliminarea reperelor de orientare valorica;

In planul strategic abordarea manageriala a crizei evidentiaza, ineditul starilor declansate, faptul ca nu poate fi asemanata cu vreun element stabil din starea de normalitate si impresia de insolvabilitate. Aceasta poate ca imposibilitate a identificarii vreunei solutii de interventie eficienta pe termen scurt.

Se pare insa ca elementele cu gradul cel mai mare de nocivitate le reprezinta 'traumatismele' psihice si organizationale crizele paralizand si uneori chiar stopand activitatile curente, destructurand echilibrul organizatiei scolare atat in interior, prin confuzia si insecuritatea create, dar si in exterior, prin discreditarea imaginii colectivului si a cadrului didactic respectiv.

Tema de reflectie 1

Exemplificati cinci forme de traumatizare sociala a colectivului de elevi dupa stingerea situatiei de criza.

Utilizati spatiul rezervat pentru a oferi raspunsul dumneavoastra




In majoritatea situatiilor cadrele didactice isi centreaza eforturile si atentia, controlul si concentrarea asupra situatiilor didactice, asupra activitatii de predare ignorand, de multe ori nu din rea vointa, diversitatea situatiilor educationale ca structuri complexe, atitudinal-relationale. Involuntar, asemenea atitudini educationale creeaza un teren propice aparitiei si dezvoltarii fenomenelor de criza.

Atitudini favorizante aparitiei si evolutiei fenomenelor de criza educationala

In cautarea identificarii multitudinii de atitudini favorizante aparitiei si evolutiei fenomenelor discutate, au mai fost identificate urmatoarele:

interventii tardive lipsite de promptitudine si rapiditate;

reactii singulare, incoerente si absenta unor strategii pe termen lung;

absenta fermitatii si a inconsecventei prin neasumarea responsabilitatii interventiilor;

reprezentarea eronata a situatiei care genereaza sentimentul incompetentei si al neincrederii in sine;

teama de represalii din partea superiorilor ierarhici in cazul interventiilor personale si declansarea unei stari de asteptare pentru oferta unui portofoliu de solutii din partea acestora.

Incercand o identificare a principalelor tipuri de crize, Ghinea Viorica ('Gestiunea crizelor, o provocare pentru managementul educatiei', lucrare prezentata la Sesiunea de comunicari stiintifice, 1996 BCP), alcatuieste urmatoarea tipologie:

a. dupa gradul de dezvoltare in timp

instantanee (apar brusc, fara putinta anticiparii prin predictii

intermitente (dispar in urma masurilor de interventie insa reapar dupa o anumita perioada de timp);

b. dupa gradul de relevanta:

critice (pot conduce la destructurarea organizatiei in care au aparut;

majore (prezinta efecte importante fara insa a impiedica redresarea organizationala);

c.  dupa numarul subiectilor implicati:

crize individuale

crize de grup

crize colective, globale.

2. Structura situatiilor de criza educationala in

clasa de elevi

Din punctul de vedere al structurii interne a crizei ea se prezinta sub forma unei stari complexe, multidimensionale. in concordanta cu complexitatea structurala trebuie sa fie situate si demersurile de solutionare. Din perspectiva axiologica, principiile care e necesar sa guverneze interventia manageriala de solutionare e bine sa fie urmatoarele: sinceritate, cooperare, beneficiu comun. Rolul calitatilor si al pregatirii manageriale in diminuarea efectelor produse de starea de criza dar si in eradicarea acesteia sunt incontestabile.

Simplele informatii cu caracter perspectiva pregatirii profesionale a cadrului didactic nu mai sunt suficiente. Am vazut deja cat de prejudicioase pot fi interventiile pripite, neconforme cu realitatea si lipsite de promptitudine, acum este necesar sa analizam efectele unor asemenea masuri in absenta temeiurilor manageriale.

Operatia de gestionare a crizelor,

din cate s-a putut observa pana acum dar si din cate se va observa in viitoarele noastre asertiuni, este:

o initiativa manageriala prin excelenta care se organizeaza, se conduce si se desfasoara dupa legitati, principii si functiuni cu o solida specificitate manageriala.

Inainte insa ca sa fie introduse corective ori demersuri de solutionare, in procesul de stingere si eliminare a crizei respective, trebuie sa fie statuate demersurile de diagnoza initiala a fenomenelor, de analiza, de elucidare, de investigare.

Activitate:

Identificati o situatie de criza educationala si concepeti un plan de interventie pentru solutionarea acesteia (folositi ca element de pornire, in situatia in care aceasta exista, experienta dumneavoastra didactica)






Lucrarea va fi prezentata tutorelui cu ocazia primei sesiuni de intalnire fata in fata.


Astfel ca, prima etapa a activitatii de gestiune a situatiilor de criza o reprezinta:

Identificarea si cunoasterea situatiilor de criza

este potrivit pentru debutul analizei sa particularizam situatiile de criza la nivelul spatiului scolar. Ce fenomene scolare in interiorul clasei de elevi pot constitui adevarate crize: conflicte si situatii relationale greu controlabile intre:

elevi: certuri injurioase, batai soldate cu traume fizice si psihice (ranirea elevilor) care au implicat mai multi elevi ai clasei si au condus la divizarea grupului; prezenta si infiltrarea unor grupari delicvente, implicarea mai multor elevi ai clasei in asemenea actiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;

profesori-parinti: conflicte care pot impieta incomensurabil coeziunea organizatiei clasei si a echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrari; mituiri;

inter-clase: prin exacerbarea starilor de emulatie in diverse imprejurari, prin conflicte deschise intre membri marcanti ai celor doua colective, toate insa cu proiectii ample in planul relatiilor ori a stabilitatii organizatiei clasei si identificabile prin scaderea eficientei activitatilor educationale.

Am incercat sa identificam numai cateva din posibilele situatii de criza intervenite in derularea activitatilor scolare zilnice. Dar pentru ca am spus ca unei crize ii este propriu atipismul pare dificil de creionat si de anticipat

Etiologia situatiei de criza

generata de derularea in forme de configuratia acesteia manifestare atipice, necesitatea cunoasterii profunde a situatiei dar si a cauzelor acesteia constituie o a doua etapa in procesele de gestionare a crizelor scolare. Identificarea cauzalitatii trebuie sa constituie un debut necesar al operatiilor de analiza. Trebuie sa recunoastem ca initiativa anterioara nu este un demers prea simplu, desfasurarea sa fiind marcata de strategiile si de sursele informationale, de cantitatea si relevanta informatiilor, dar si de capacitatile manageriale ale cadrului didactic. Cauzele e bine sa fie explorate multicriterial iar investigatia in ansamblu sa nu capete aspectul unei anchete politienesti. Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza persoanele si faptele ci de a accentua ideea de cooperare in rezolvarea crizei. E bine sa fie accentuate elementele cu valoare de liant, ceea ce uneste si elementele stabile, ceea ce echilibreaza.

Decizia

Intrucat situatiile de criza am spus ca solicita un mare grad de operativitate, orice minut pierdut in fazele incipiente se poate converti in zile de cautari si de eforturi mai tarziu. De aceea perioadele de criza, evenimente cu caracter atipic, solicita cadrului didactic nu numai promptitudine si rapiditate (ambele circumscrise eficientei) ci si variante rezolutive, de multe ori nestructurate, nonstandard, in raport de analiza si diagnoza initiala. Numarul alternativelor pentru decizie e bine sa fie multiplicat, durata luarii deciziei foarte scurta si neinsotita de ezitari. La fel de daunatoare sunt si inconsencventele, marcate prin reveniri.

Din punct de vedere managerial, decizia este un proces de alegere in mod deliberat a unei linii de actiune pentru a ajunge la un anumit rezultat, obiectiv. Ea reprezinta selectarea unui anumit curs al actiunii dintr-un numar de alternative, hotarand astfel declansarea anumitor actiuni care conduc la realizarea obiectivelor stabilite. Din perspectiva personala, deciziile sunt o expresie a asumarii responsabilitatii managerilor si de suportare a consecintelor datorate optiunilor initiale facute.

O definitie operationala a deciziei, data de profesorul Ioan Jinga in Jinga,Ioan, 'Conducerea invatamantului', EDP, Bucuresti, 1993 o prezinta ca 'activitate constienta de alegere a unei modalitati de actiune, din mai multe alternative posibile, in vederea realizarii obiectivelor propuse'. La nivelul invatamantului, decizia are un caracter mai complex decat inalte domenii, deoarece procesul condus vizeaza omul in formare.

Actele de decizie au un rol reglator, ele nefiind un produs al unei hotarari arbitrare ci al unui proces logic care trebuie sa parcurga o serie de etape cum ar fi: Determinarea rezultatului asteptat - Stabilirea obiectivelor - Alegerea variantelor pe baza unor criterii - Decizie - Punerea acesteia in practica in actiune - Rezultat dorit - control.

Semnificatiile generale ale deciziei educationale sunt urmatoarele: din punct de vedere social, indivizii pregatiti de scoala vor activa dupa absolvire intr-o colectivitate in care se vor integra dupa maniera in care au fost socializati; din punct de vedere moral, decizia educationala poate schimba in bine sau in rau un destin scolar si uman pentru o lunga perioada a existentei.

Clasificarea deciziilor

poate fi realizata dupa unele criterii astfel:

A.    Dupa gradul de cunoastere a efectelor

a. decizii de rutina:

luate in baza unor algoritmi cunoscuti;

exista cateva principii pedagogice ale luarii unei decizii;

poate fi inregistrata, chiar si in aceste conditii o infuzie de originalitate;

b. decizii creatoare:

decizii fara suport existent;

implica incertitudinea

B.    La acest ultim nivel al incertitudinii implicate de actul decizional, profesorul Catalin Zamfir, arata ca dupa gradul de incertitudine implicat, deciziile sunt:

certe;

incerte;

in stare de risc;

Totodata, dupa opinia aceluiasi specialist, incertitudinea decizionala vizeaza definirea notiunii de risc, stabilirea locului si timpului aparitiei si exprimarea sa numerica, matematica. Geneza riscurilor in invatamant este mult mai mare decat in oricare alt domeniu, majoritatea deciziilor din sala de clasa fiind luate in atari conditii specifice. Diminuarea riscului trebuie sa reprezinte un deziderat al oricarui manager (cadru didactic) in clasa, iar decizia ar trebui luata intr-o confortabila 'stare de certitudine'.

C.    Dupa campul de actiune, nivel ierarhic implicat:

a. Decizii strategice:

o  afecteaza cel mai profund viata institutionala a scolii (decizii de politica scolara);

b. Tactice:

o  deciziile care privesc actul educational din clasa si care vor constitui preocuparea de studiu in acest subcapitol.

Fundamentarea stiintifica a deciziei are in vedere un mare grad de certitudine si o minimizare a erorii. Ea este implicata in fiecare functie a conducerii, fiind elementul calitativ cel mai dinamic cel care declanseaza practica. Notiunea de proces decizional, arata N. Vorobyev, 'La theorie des jeux', in volumul colectiv 'La pensee scientifique', Mouton, UNESCO, Paris, 1988, este luata in cel mai simplu ca alegere de catre subiectul de referinta a unei decizii arbitrare, dintr-o multime de decizii posibile date dinainte'.

Dupa opinia lui Kutschera, Fr. Von ,'Einfurung in die Logik der Normen, Werte und Entscheidungen', Verlag Alber, Freiburg,1983, problema centrala a teoriei deciziilor consta in propunerea unor criterii rationale cu ajutorul carora intr-o situatie data, sa alegem o actiune din mai multe posibile.

Perspectivele actionale asupra deciziei ne prezinta cateva puncte de vedere privitoare la principalele etape ale actului decizional. Iata in ce constau elementele particulare ale fiecarei etape:

a. Pregatirea deciziei

Identificarea problemelor acceptate ca un enunt ce consemneaza o diferenta, o neconcordanta intre rezultatele obtinute si cele preconizate intr-o anumita situatie educationala data; Nu trebuie ca managerul scolar (cadrul didactic) sa astepte aparitia problemei si identificarea ei de catre alta persoana, ci trebuie sa dirijeze identificarea avand ca linii de perspectiva obiectivele si ponderea cu care intervin in atingerea lor, problemelor. Mijloacele de identificare ale problemei sunt: controlul curent al activitatilor din clasa; sondajele psiho-sociale permanente; sesizarea problemelor de catre alti factori exteriori, alte cadre didactice, parinti, etc. Controlul sistematic si planificat al activitatilor din clasa este un factor determinant al cunoasterii realitatilor educationale si interpersonale.

Obtinerea informatiilor: face referire la cunoasterea cauzelor care au generat abaterea de la linia programata. Stabilirea cauzelor-analiza logico-teoretica: analiza practica, pe calea celor doua formule analitice poate face apel la o eventuala banca de date alcatuita pentru o argumentare solida.

Volumul de informatii cules trebuie sa depaseasca de regula pe cel strict util luarii deciziei, deoarece argumentatia este cu atat mai necesara cu cat in invatamant se lucreaza cu personalitati, cu sentimente, etc. Principalele metode de obtinere a informatiilor sunt observarea, testul, studiul de caz, convorbirea,etc.

Selectionarea, organizarea si prelucrarea informatiilor presupune existenta unor 'filtre' pentru trierea informatiilor. Astfel, se cauta o anumita evitare a redundantei prin comparatii si legaturi corelative cu problema studiata. Se recomanda o anumita organizare pe baza de grupare pe categorii dupa semnificatia pe care o au sau dupa corelarea cu abaterile. Un rol important la acest nivel il are personalitatea cadrului didactic, pregatirea lui profesionala, posibilitatile de discriminare, gandirea lui analitica.

Elaborarea variantelor de activitate si a proiectelor de masuri astfel incat se ajunge la situatia in care nu se mai poate vorbi de decizie fara posibilitatea optiunii intre doua sau mai multe variante. Existenta variantelor sa posibilitatea decidentului sa compare avantajele si dezavantajele fiecareia astfel incat decizia sa capete un posibil caracter rational. Pe baza unor asemenea demersuri se construiesc proiectele planurilor de masuri pentru aplicarea viitoarei decizii

b. Adoptarea deciziei si masurile de aplicare

Decizia, la nivel personal sau la nivel de grup, este chemata sa raspunda la intrebarile: ce obiectiv (claritatea scopului) si cu ce resurse (resursele disponibile), si sa compare astfel, avantajele si dezavantajele alternativelor - variante.

Variantele cele mai performante sunt cele care pot oferi cele mai bune rezultate, intr-un termen foarte scurt si cu cheltuielile de resurse materiale si financiare minime. La acest nivel, calitatile celui care decide, experientele, intentiile, cunostintele sale sunt determinante.

Mihaela Vlasceanu (ibidem) propune cateva variante de strategii coparticipative: negocierea colectiva, sisteme legale de participare, sistemele consultative. Cele mai eficiente forme de adoptare a deciziei sunt prin cooptarea elevilor in activitatea de selectie a alternativelor, contribuind astfel la educatia pentru participare si la dezvoltarea unei culturi participative in planul personalitatii elevilor

c.  Aplicarea deciziei si urmarirea indeplinirii

O decizie oricat de buna ar fi nu poate sa conduca de la sine, prin ea insasi la atingerea obiectivelor propuse, fiind necesara o succesiune de activitati organizatorice si motivationale.

Aplicarea vizeaza: comunicarea deciziei; explicarea si motivarea ei in fata elevilor; organizarea actiunii practice; controlul indeplinirii deciziei; reglarea optimala a actiunii; adoptarea unor decizii de corectie a deciziei initiale; evaluarea rezultatelor finale.

In urma trecerii in revista a pasilor anterior analizati, se poate constata rolul deosebit al personalitatii cadrului didactic, care in calitate de manager scolar trebuie sa dea dovada de un tact, de o responsabilitate si de o pricepere maxime.

Vroom stabileste trei atribute vitale ale deciziei

a. Nivelul de calitate: are in vedere, dupa opinia specialistului anterior, nuanta autoritatista sau centralista a deciziei, fundamentata pe informatia relevanta si cu consultarea personalului;

b. Acceptarea si aproprierea de catre personal a deciziei: impune adeziunea intregului colectiv la decizie; Alegerea deciziei care ia cel mai putin timp.

Program de interventie

inainte de a trece la masurile imediate de solutionare e necesar sa se alcatuiasca un set de operatii planificate in functie de parametrii de definitie ai crizei. Chiar daca decizia preliminara a fost luata deja (accentuand valoarea imediata a deciziilor preliminare) ca tip de interventie imediata foarte necesara, pentru perspectivele pe termen lung trebuie sa fie trasate liniile de evolutie si alternativele pentru deciziile secundare. Aspectele operative ale interventiilor vor fi imbinate cu cele care tin de redresarea si ameliorarea situatiei pe termen mediu si lung. Pe cat este posibil ar fi bine daca ar exista si o esalonare in timp a urmatorilor pasi, marcati de evidentul caracter probabilist al acestora.

Aplicarea masurilor

e bine sa alinieze strategic interventiile prin ajustarea lor permanenta la situatie, la oameni, la caracteristicile momentului ales. Orientarea catre scopul comun, eliminarea ostilitatii si a suspiciunilor, precum si situarea tuturor celor implicati in ipostaza de participanti activi la procesul de solutionare a crizei, trebuie sa constituie constante ale actiunilor cadrului didactic.

Controlul

trebuie sa insoteasca orice demers actional. Importanta acestuia consta in grija pentru localizarea cat mai fidela a fenomenului, evitarea si prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar micro-crize paralele. De asemenea, diversitatea procedurilor folosite, multe dintre ele fara o pretestare anterioara, solicita o ajustare permanenta a lor din mers fara stagnari si pauze. Cursivitatea interventiilor, gradul de omogenitate si coerenta sunt verificate si optimizate prin intermediul controlului.

Evaluarea

are in vedere masurarea si aprecierea starii finale a clasei in urma incheierii demersurilor rezolutive. E bine sa fie configurate seturi de indicatori relevanti pentru a evita distorsiunile in apreciere si pentru certificarea nivelului final. O intrebare se ridica insa aici:

Nivelurile de constiinta ale indivizilor fiind foarte diferite iar efectele cu care criza s-a soldat nefiind prea usor de creionat, nici starea finala (cum la fel de greu se creioneaza si cea initiala) nu este simplu de evaluat.

Un obiectiv esential al etapei evaluative il constituie concluziile inferate in urma impactului cu starea de criza si angajarea tuturor celor implicati in actiuni de cunoastere si de prevenire a viitoarelor situatii de acest gen. Semnificatia acordata evenimentului critic trebuie sa constituie un fundament temeinic de invatare. Un cadru didactic bun, cu experienta dar si cu calitati manageriale evidente va putea sa exploateze intreaga desfasurare a evenimentelor in favoarea dezvoltarii ulterioare a organizatiei, a eficientizarii demersurilor sale personale dar si pentru sporirea productivitatii clasei. O criza poate sa fie asadar formativa pentru ca, dupa cum s-a putut observa, ea indeplineste si o serie de functiuni ameliorative, dependente de competentele manageriale.

Tema de reflectie 2

Comentati: "Viata contemporana trepidanta si bulversanta chiar si in mediile scolare obliga cadrele didactice sa convietuiasca cu starile de criza, manifestand insa o atentie crescuta fata de toate simptomele si starile incipiente declansatoare ale acestora".

Utilizati spatiul rezervat pentru a oferi raspunsul dumneavoastra




Totodata, orice cadru didactic performant, trebuie sa-si formeze inca o strategie de interventie manageriala in cadrul activitatii educationale: gestionarea starilor de criza aparute in activitatea instructiv-educativa cu clasa de elevi.

Test de autoevaluare 1

Reveniti la activitatea practica anterioara (activitate care va solicita sa realizati un plan de interventie intr-o situatie de criza educationala) si incercati sa revizuiti, prin ameliorare, planul de interventie conceput initial pentru solutionarea acesteia. Acordati-va sanse de la 1-5 pentru strategiile selectionate initial in vederea solutionarii crizei.

Folositi spatiul rezervat pentru a furniza raspunsul.








Strategii de interventie in situatiile de criza

educationala in clasa de elevi

Incercand sa deslusim caile si modalitatile optime de interventie in situatii de criza in general si in situatii de criza educationala in special, ne-am oprit asupra unor propuneri venite din partea domnului Daniel Gheorghe Luchian, in lucrarea "Managementul in perioade de criza", in ceea ce priveste pasii pe care ar trebui sa-I parcurga managerul (cadrul didactic) in gestionarea si organizarea interventiilor in cazul unor situatii de criza:

"Primo Tempo"

scapa de urgente, dar:

nu neglija consecintele negative pe termen lung;

nu abandona atingerea obiectivelor importante dar mai putin urgente;

nu incalca si nu ignora restrictiile stabilite anterior;

nu actiona sub stres, dupa inspiratia de moment;

ordoneaza-ti ideile, dar:

nu neglija cauzele reale ale problemelor aparute in schimbul efectelor;

nu actiona prin supra-reactie;

evita amalgamul de probleme, dorinte, minuni si lozinci din minte ta;

nu deveni gorila

rautatea oamenilor se accentueaza in situatii de criza;

"chiar daca fierbi pe dinauntru, stapaneste-te in interior";

neuronii nu ii poti recupera indiferent ce ai face

decompresarea

nu te pierde in nimicuri;

subalternii te aproba pe fata pentru actiunile minore de succes dar te critica pe la spate (ca nu esti un bun manager pierzandu-ti timpul cu nimicuri);

tine la distanta subalternii care sunt mereu de acord cu tine;

apropie-te de subalternii care te critica pe fata;

renunta la telefoane:

9 din 10 apeluri sunt neimportante;

scapa de "hotii de timp":

paradoxul timpului: ai la dispozitie doar timpul de care dispui;

anticipeaza raul

regula entropiei: orice actiune sau eveniment are tendinta naturala de a evolua in sensul descresterii eficientei, cu toate ca efortul si cheltuielile cresc constant;

nu lasa actiunile riscante sa se desfasoare de la sine;

pregateste decizii anticipate, secundare pentru cazurile defavorabile;

nu te lasa luat prin surprindere de cazurile negative care pot aparea;

desi in interior, intr-o asemenea situatie, esti pesimist, trebuie sa arati in permanenta o figura de om multumit si optimist fata de toti;

planificarea:

"lipsa unei planificari in lupta este mai grava decat razboiul insusi" (De Gaule);

orice ora petrecuta pentru planificarea actiunilor tale viitoare iti va economisi 4 ore de executie a actiunilor in derularea lor;

pune-te pe locul doi:

cu toate criza manageriala actuala si viitoare, managerii romani sunt campioni mondiali in abilitatea de a-si atinge obiectivele personale: primul loc este persoana mea, pe locul doi este persoana mea, pe locul trei este persoana mea, pe ultimul loc este sistemul pe care il conduc, de la cresa pana la minister;

atenueaza reculurile

in perioada de criza fixeaza-ti mereu trei obiective principale deoarece orice obiectiv principal iti genereaza minimum doua obiective derivate;

atenueaza la maximum contradictiile dintre obiectivele derivate;

ia "decizii bomba":

pentru atingerea fiecarui obiectiv principal trebuie sa proiectezi un set de decizii dure, care aplicate, devin restrictii reale;

fixeaza prioritati

aplica regula expansiunii americane; go step by step;

prioritatile se stabilesc in functie de patru factori: castigul financiar, durata de timp, calitatea produselor si a serviciilor, cererea reala a populatiei tinta;

anticipeaza intarzierile

"orice actiune iti ia de doua ori mai mult timp decat ai calculat initial" (Murphy);

solutia mediocra este simpla, solutia inteligenta este mai complexa;

nu da vina pe vecini

este foarte greu sa determini precis cauzele problemelor deoarece ele sunt mascate si sunt imbracate intr-o haina a imposibilului;

fereste-te de managerii care scot total cauzele in afara sistemului pe care il conduc;

respecta regula lui 3:

nu ai voie sa mizezi totul pe o singura alternativa, stabileste-ti cel putin trei asemenea solutii decizionale;

fii decis

cu partenerii nu ai voie sa fii nehotarat sau oscilant, deoarece creezi un efect de bumerang si ei vor fi nehotarati cu tine;

mai bine sa lucrezi o scurta perioada de timp in pierdere decat sa iti pierzi renumele;

nu amana decizia:

amanarea genereaza si mentine stresul in comportarea subalternilor si pierderea eficientei deciziei;

trebuie sa actionezi dur si in forta;

orice amanare lucreaza in defavoarea ta;

renunta la "sefuleti":

elimina sau minimalizeaza pe cat posibil numarul adjunctilor deoarece pentru a-si da importanta produc doar incurcaturi;

incarca-ti subalternii

deleaga autoritatea executantilor si ei devin eficienti deoarece: decid pentru ei insisi ce lucrari sa faca, executa corect lucrarile alese, controleaza rezultatele obtinute, raspund pentru lucrarile executate, sunt platiti dupa calitatea muncii lor;

formeaza echipe

obliga subalternii sa lucreze in echipa, activitatea va fi mai eficienta si mai bine organizata;

fiecare membru al echipei este expert intr-un domeniu bine definit;

controleaza corect:

in perioada de criza trebuie sa iti testezi executantii, sa le determini competenta reala: explica-le standardele de atins, da-le mana libera, controleaza-i periodic, compara rezultatele cu standardele, explica-le cand si unde au gresit;

personalul trebuie: incarcat la maximum, sa le fie fixate obiective, sa le dam mana libera, sa le dam sarcini precise, sa le dam termene stranse, sa fie controlati eficient, sa le fie corectate abaterile;

"Secondo tempo"

fa-ti feedback-ul

daca lasi lucrurile sa evolueze de la sine, ele se vor degrada continuu;

compara ceea ce ti-ai propus cu tot ceea ce ai realizat si calculeaza abaterile;

pentru a nu te enerva si a nu te imbolnavi esti tentat sa renunti la control, fapt care poate minimaliza eficienta activitatii;

condu prin exceptie

deviza managementului prin exceptie este "nu trebuie sa stii istorie";

subordonatii trebuie sa iti dea informatii de exceptie;

micsoreaza pauzele:

de obicei inactivitatea este ridicata la nivel de activitate;

subalternii trebuie obligati sa alcatuiasca un raport asupra activitatii zilnice;

in perioade de criza activitatile trebuie sa se desfasoare continuu fara intreruperi;

relaxeaza-te :

nimeni nu te menajeaza in perioadele de criza;

trebuie planificate anumite perioade de liniste in timpul activitatii manageriale: si acestea fac parte din proiectarea initiala;

respecta masa

"Tot ce e bun pe lumea asta e ilegal, imoral sau . ingrasa"

(Murphy)

mentine transparenta:

de frica sa nu pierzi hartiile, le pui la adapost; este o mare greseala;

regula calvarului: daca ai nevoie de o hartie nu o gasesti. Cand nu mai ai nevoie de ea, apare brusc;

organizeaza activitatea de secretariat;

renunta la ciorne:

trebuie sa fii constient ca toate hartiile ajung, in final si fara exceptie, la renumitul cos de gunoi;

trebuie sa ai in permanenta taria de a te rupe de trecut, pastrand numai documentele importante;

nu iti mari stresul:

nu iti incarca locul de munca cu documente si accesorii inutile;

cere scheme

o schema inlocuieste 1000 de cuvinte si te face sa te simti mai bine;

schemele consuma de zece ori mai putin timp si iti dau posibilitatea sa decizi mai repede si mai eficient;

lupta cu birocratia:

schimba mereu & orice

tot ceea ce este prezent este perimat;

aducand schimbari permanente in sistemul pe care il conduci, te vei mentine pe linia de plutire a eficientei;

fii american

lucreaza mereu dupa un plan;

lucreaza step by step: "un tun il dai o data in viata; al doilea tun este o plasa"

imparte in sferturi:

imparte-ti programul zilnic in diviziuni de cate 15 minute; fragmenteaza-ti programul tau zilnic in 10 minute si vei realiza mai multe actiuni in acelasi interval de timp;

fii flexibil

durata fiecarei actiuni trebuie sa contina cate o rezerva;

aplica legea Pareto

in organizarea tuturor resurselor umane si materiale, cu o parte mica de efort (20%) vei produce o parte mare de rezultate (80%);

probabilitatea de rezolvare a problemelor din intamplare creste direct proportional cu marimea si efortul depus pentru rezolvarea lor;

focuseaza-te:

evita sa te concentrezi gresit; evita sa pierzi timpul; evita sa faci efort

Dupa cum se poate observa, recomandarile formulate pentru manager (in cazul nostru, cadrul didactic, ca gestionar al situatiilor de criza educationala in clasa de elevi) sunt supuse unor conditii de flexibilitate si de relativitate evidente. La nivel de sfat, de recomandare insa, elementele anterior prezentate si luate in seama, pot deveni conditii favorizante ale succesului in gestionarea situatiilor de criza.

3.1. Interventia in raport cu "abaterile liniare'

Decizia care sta la baza actului de interventie sau de noninterventie este una nu lipsita de dificultate. Ceea ce este foarte normal de mentionat a fost deja facut in subcapitolul referitor la decizie, cu referire directa la decizie si la factorii si conditiile de risc ce o insotesc. Decizia de interventie in situatii de criza, situatii care sunt caracterizate printr-un grad foarte ridicat de risc insa, prezinta o serie de aspecte particulare, de a caror clarificare poate depinde insusi succesul respectivei interventii.

Riscul

este definit de Choffray, Jean Marie, 'Systemes intelligents de management', Nathan, 1992, ca fiind o variatie a valorilor reale fata de valorile medii sau cele pe care le asteptam, variatii care sunt datorate unor cauze intamplatoare.

Incertitudinea

este definita, in acelasi context bibliografic, ca o variatie a valorii reale cauzate de erorile de estimare si aceasta datorita putinelor informatii asupra factorilor de influenta sau a imposibilitatii de a lua in considerare toti acesti factori.

Atunci cand avem de-a face cu o decizie in situatii de risc sau de incertitudine este recomandabil sa se determine in ce masura modificarile dintr-o estimare ar afecta decizia, deci este importanta descifrarea sensibilitatii unei situatii la modificarile unui anumit factor ce nu este cunoscut cu rigurozitate stiintifica. O situatie este certa, atunci cand nu exista nici un dubiu fata de rezultatul asteptat. Daca un anumit factor poate fi variat pe o plaja larga de oferte valorice fara a prezenta un efect important asupra unei decizii de interventie, se poate spune despre ea ca nu este sensibila la acel factor. In opozitie, daca o mica schimbare a marimii factorului este identificabila in efectele unei decizii, spunem despre ea ca este sensibila la acel factor si deci supusa unor conditii de risc si incertitudine.

Parametrii dupa care poate fi analizata o situatie care implica dintr-un punct de vedere finalist, interventia sau noninterventia, in asemenea cazuri sunt:

durata abaterii comportamentale;

frecventa abaterilor;

susceptibilitatea de 'contaminare' la nivel de grup;

structurile personalizate afectate;

consecintele in planul evolutiei longitudinale a elevului respectiv

Test de autoevaluare 2

Analizati situatia de criza educationala conceputa la testul de evaluare anterior pornind de la parametrii identificati mai sus

Folositi spatiul rezervat pentru a furniza raspunsul.




Toate elementele anterior prezentate sunt dependente si de ceea ce noi numim in sens psihopedagogic, copii cu tulburari comportamentale.

Incercand sa spicuim unele reprezentari clasice, figurate, ale copilului cu tulburari comportamentale, poate rezulta urmatorul tablou: -'copilul rau', Joubrel; -'copilul turbulent', Wallon; -'copilul revoltat', Beaujean; -'inadaptatul juvenil', Lafon; -'copilul cu dezvoltare dizarmonica a personalitatii', Suhareva; -'copilul 'irascibil', 'hiperactiv', 'cu tulburari de caracter', Boucharlat.

O clasificare simptomatologica a tulburarilor comportamentale propusa de Boucharlat ar cuprinde trei niveluri si anume:

a. Nivelul individual, cuprinde copii:

o  cu variatii   - ale dispozitiei;

- ale activitatii (labilitate);

o  agitati;

o  heteroagresivi si autoagresivi;

o  emotivi, inhibati;

o  cu comportament    - fobic;

- obsesional;

b. Nivelul relational, cuprinde copii:

o  indiferenti;

o  intorsi spre sine (introvertiti);

o  izolati;

o  opozanti;

o  dependenti;

o  revendicativi (afectivitate);

c.  Nivelul social, cuprinzand copii:

o  cu manifestari delincvente;

o  fugari.

Tulburarile comportamentale, (din punctul de vedere al managementului clasei de elevi acceptate ca fiind abateri comportamentale), nu pot fi intelese decat prin raportarea la dezvoltarea bio-psiho-sociala a copilului. Totodata ele nu pot fi izolate de mediul socio-familial de viata al copilului si de evaluarea psiho-patologica. Cu relevanta majora sunt variabilele socio-familiale, ce fac trimitere la: - istoria grupului familial; - istoria relatiei parinti copii; - istoria cuplului parental; - istoria fratriei; - cultura familiala.

Primul pas pe care trebuie sa-l intreprinda cadrul didactic in momentul deciziei de interventie este

Diagnoza si prognoza comportamentala

Ele nu sunt usor de realizat si de stabilit, deoarece exista probleme practice ale examinarii ce tin de:

tipul informatiei;

complexitatea situatiei;

modelul de colectare a datelor (sedinte individuale, intrevederi cu familia);

relatia cadrului didactic cu anturajul copilului;

modalitatile de examinare sunt:

- observarea comportamentului scolar

- cunoasterea universului relational

- cunoasterea trecutului;

Consemnarea datelor se face cu ajutorul unei fise individuale de examinare psihopatologica:

anamneza;

simptomatologie-diagnostic;

factori etiologici si de prognostic.

Pasii specifici pentru analiza unui asemenea caz de abatere sunt urmatorii:

observarea pasiva a cazului;

necesitatea unei distantari in raport cu o modalitate de relationare indusa de copil - cu capcana reactiilor - proiective;

contratransferentiale care, odata constientizate permit mobilizarea energiei si instaurarea unei relatii de consiliere sanatoase;

elaborarea unei relatii mai structurate prin decodarea problemelor practice ale copilului

elaborarea unui proiect pedagogic centrat pe elementele ascultarii active

Subiectului referitor la ascultarea activa ii putem aloca un spatiu suplimentar.

Ascultarea activa

este un mod excelent de a-i incuraja pe elevi sa comunice. Interesul pe care il aratam persoanei respective il va determina adesea sa fie mai comunicativ. Faptul ca nu le criticam elevilor cu care intram in relatii de comunicare, gandurile si sentimentele ii va face sa se simta mai bine si sa se destainui mai profund. Ascultarea activa ne ajuta sa ne descurcam chiar si atunci cand nu avem nimic de spus si de comentat.

Atunci cand ne concentram asupra partenerilor de conversatie ne vin in minte mult mai usor subiecte comune despre care putem discuta. Capacitatea umana de a vorbi este de 125 cuvinte pe minut si de a asculta de 400 de cuvinte pe minut. Din acest considerent se intampla adesea sa o luam inaintea vorbitorului, in timp ce gandurile noastre se pot indrepta in alta parte. Este deci important a exersa sa ne concentram pe ceea ce ne spune cu exactitate celalalt.

Elementele definitorii ale ascultatii active, propuse de Ferguson, Jan, 'Autoritatea perfecta', Editura National, 1998, sunt: Tacerea / Calmul / Concentrarea / Indepartarea factorilor perturbatori (a acelora care favorizeaza distragerea atentiei) / Privirea indreptata spre cel care vorbeste / Focalizarea privirii in ochii vorbitorului / Evitarea situatiilor conflictuale (nici exterioare si nici in gand, interioare) / Concentrarea studiului si pe personalitatea vorbitorului / Echilibru in intuirea si cantarirea presupunerilor / Ignorarea propriilor sentimente si trairi.

Semnalele nonverbale sunt fundamente ale ascultarii active. Un exercitiu de ascultare activa este parafrazarea de catre elevi a replicilor cadrului didactic sau ale unor colegi. Ascultarea activa presupune o comunicare mai eficienta, bazata pe o ascultare atenta, comprehensibila in vointa si in fapt, la nivelul clasei de elevi.

O alta perspectiva interesanta privitoare la analiza situatiilor problematice este cea a lui Kerner&Tregor 'The Rational Manager', in Jinga, Ioan, 'Managementul educational preuniversitar', ARC, Bucuresti, 1997. Autorii fac distinctia intre problema si situatie problematica, aceasta cuprinzand mai multe serii de probleme ce pot fi supuse unor metode algoritmice sau creative de solutionare. 'Problemele' care compun o situatie problematica pot fi incadrate in trei tipuri posibile: - probleme de tip abatere; - probleme de tip optimizare; - probleme potentiale.

Interventia in cazul situatiilor problematice presupune planificare in functie de tipul problemei. Din punctul de vedere al interventiei, aspectele anterior prezentate imbraca forma unei

asistente psihologice

descriptibila prin urmatorii pasi (vezi Laing, R.D.,'Interpersonelle Wahrnehmung', Frankfurt, 1994):

Secventa diagnostic: constativa, furnizeaza date pentru identificarea problemelor, evaluarea si ierarhizarea, precum si elaborarea procedurilor de solutionare;

Secventa formativ-profilactica: vizeaza metode si actiuni prin care cadrul didactic sa invete cum sa abordeze exigentele si solicitarile situatiei problema respective in scopul solutionarii acesteia;

Secventa terapeutico-recuperatorie imbina deopotriva elementele de consiliere si cele de psihoterapie. Ambele au drept scop sprijinirea unei persoane aflate intr-o situatie critica.

Majoritatea abaterilor comportamentale in clasa nu sunt datorate unor patologii psihologice cat mai ales unor tulburari adaptative si de comportament. Efectele posibile ale tulburarilor sau abaterilor comportamentale ale elevilor in clasa sunt esecurile privind adaptarea si integrarea scolara precum si delincventa juvenila. Copiii cu probleme de integrare scolara se caracterizeaza prin: - insubordonare in raport cu regulile si normele scolare; - lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare; - absenteismul, repetentia, conduita agresiva.

Nivelul de adaptare si de integrare scolara

poate fi analizat din punctul de vedere a doi indicatori mai importanti:

a. Randamentul scolar

b. Gradul de satisfactie resimtit de elev

Toate problemele specifice privitoare la situatiile de criza sunt , dupa cum am mai amintit probleme 'de tip abatere', in care, plecandu-se de la o situatie initiala A catre tinta B, datorita unei cauze (mai multor cauze) are loc o perturbare, o deviere de traiectorie, spre punctul B1, abatand sistemul de la parcursul preconizat. Abaterea comportamentala reprezinta deci aceasta deviere a unui elev de la normele comportamentale stabilite in clasa, deviere soldata cu efecte in planul adaptarii si integrarii social-scolare a elevului respectiv.

In functie de criteriile amintite in paragrafele preliminare ale acestui subcapitol, abaterile liniare (cele mai simple ca anvergura si consecinte in planul dezvoltarii personalitatii) imbraca frecvent si forma alergiei scolare (elevii care nu suporta scoala) datorita unor cauze manageriale clare:

profesori inapti, neimplicati si nerespectand particularitatile de varsta;

profesori care nu fac eforturi de cunoastere si de mobilizare a elevului;

profesori autoritaristi si agresivi;

profesori inabili din punct de vedere managerial

Toate aceste motivatii reprezinta si o dezvoltare in plan educational a unor cauze de tip managerial, pe care o pregatire deficitara a cadrului didactic le-ar putea induce.

In ceea ce priveste momentele pertinente de interventie si posibilele derulari ale acesteia, schema ce va urma si care va fi supusa atentiei si studiului in paginile urmatoare, poate sa probeze, inca o data daca mai era nevoie, ca actiunea respectiva este un demers interdisciplinar de anvergura sociologica, psihologica, pedagogica si manageriala, atat de frecvent uzitat incat un cadru didactic bun nu-si poate permite luxul de a-l rata. intr-o sinteza personala, principalele stadii parcurse de analiza si interventia cadrului didactic intr-o situatie de criza educationala (abatere comportamentala), sunt urmatoarele:

Prezentarea problemei:

reprezentarea de catre elev;

reprezentarea de catre cadrul didactic;

prezentarea problemei in sistemul relational al copilului (grup de prieteni, familie, etc.

In urma investigatiilor este formulata problema principala definindu-se situatia de criza educationala.

Evaluarea problemei:

istoria problemei;

eforturi si demersuri anterioare de rezolvare a problemei;

In urma interviului se stabilesc si se evalueaza punctele 'forte' si punctele 'slabe' ale situatiei la nivelurile:

a.1. avantajele / dezavantajele biologice;

a.2. avantajele / dezavantajele psihologice;

a.3. avantajele / dezavantajele pedagogice;

Modalitati de interventie:

crearea climatului echilibrat de invatare;

evitarea, prevenirea greselilor educationale;

cultivarea intereselor si a preocuparilor scolare prin recunoasterea si aprecierea reusitelor;

integrarea intr-un sistem de terapie de grup.

Caracteristicile terapiei de grup sunt:

Circulatia si plasamentul informatiei, sugestii, optiuni, consiliere in legatura directa cu problemele psihosociale sau didactice;

Inocularea sperantei care este un ingredient psiho-afectiv, absolut necesar oricarui debut de activitate intraclasa

Universalitatea, presupune constientizarea faptului ca nici o problema nu este unica si personala;

Altruismul;

Reluarea si corectarea unor obisnuinte comportamentale;

Dezvoltarea tehnicilor de socializare: invatarea sociala, dezvoltarea competentelor interactionare;

Coeziunea grupului: intensificarea comunicarii intre membrii grupului; nivele inalte ale increderii; asumarea normelor de grup; stabilirea rolurilor;

Catharsis-ul individual si de grup

Includerea factorului existential


Plan de interventie:

a.  Depasirea starii de disconfort care are la baza ideea ca efortul este prea dificil

b. Inlaturarea sentimentelor de neputinta, lipsa de sperante legate de ideea ca problema e mult prea dificila si el este prea slab pentru a face ceva;

c.  Teama de esec trebuie inlaturata prin convingerea ca orice succes mic este semnificativ;

d. Inlaturarea tendintei la rebeliune, care rezulta din opinia subiectului ca trebuie sa aiba un control total asupra propriului sau destin si ca poate sa faca tot ce doreste, prin practicarea tehnicilor de judecata valorica.

In planul interventiei se mai pot lua in considerare urmatoarele elemente:

a. Problemele adiacente, ostilitati

o  carentele relatiilor sociale;

o  acceptarea aparenta a situatiei in care se afla elevul;

o  minciuna;

o  relatia cu parintii, prietenii si cu cadrele didactice;

b. Durata interventiei si tipul ei

c. Evaluarea interventiei

Toate aceste elemente reprezinta baza de interventie in situatii de criza educationala in clasa de elevi.

3.2. Interventia in cazul copiilor cu nevoi speciale in clasa

S-a conturat in ultima perioada de timp o noua paradigma la nivelul managementului clasei de elevi, integrarea, ca principiu organizatoric preluat si acceptat neconditionat si in pedagogia generala.

Dintotdeauna multi specialisti ai acestei ramuri pedagogice s-au preocupat de a nu separa copiii si tinerii cu "handicap" (denumire la care vom renunta) de ceilalti copii ai scolii de masa, ai clasei, militand pentru integrarea treptata a acestei categorii la nivelurile de politica educationala si curriculare. Cu toate acestea, managementul clasei de elevi in ansamblu este tributar acceptiunilor traditionale, astazi vetuste: orientarea elevilor cu nevoi speciale spre forme de ingrijire autonome, izolate si specifice.

Aceasta predispozitie a condus la grave dezavantajari si masive prejudicii sociale si morale: stigmatizari, discriminari, etichetari pentru unele categorii de copii si tineri. Elevul cu nevoi speciale a fost apreciat de catre unele curente psihopedagogice ca 'subiect educational' degradat. Conceptual insa, extensiunea notionala a termenului de elev cu nevoi speciale ii presupune atat pe aceia cu inteligenta supramedie, deci pe elevii supradotati, cat si pe cei cu diverse forme de handicap. Dar pentru ca aceasta din urma categorie provoaca mai multe situatii predispozante la criza ne vom ocupa cu precadere de domeniul elevilor cu handicap. Este de aceea important ca diagnozele orientate medical-simptomatic sa fie directionate si spre o evaluare globala ,de ansamblu, astfel incat sa nu se uite ca: 'Un handicap ramane numai ca o parte a unei personalitati umane!".

Stigmatizarea directiei de cercetare a managementului clasei de elevi privitoare la nevoile speciale de educatie franeaza dezvoltarea comunicarii si a personalitatii copilului punand bazele unei izolari sociale sigure. Pe aceste temeiuri perioada de timp de pana la substituirea paradigmelor trebuie sa fie mult redusa a.i. copilul sa nu mai fie constrans la a intra in tipare medicale ce tineau de modelele afectiunilor ori ale bolilor ci, sa aiba libertatea contextelor naturale de viata. Aici vor fi incorporate cateva caracteristici stabilite ca valori personale ale copilului perceput ca o fiinta armonioasa cu sentimentele sale, cu temerile sale ,cu grijile si capacitatile sale dezvaluite la o sumara evaluare.



Tema de reflectie 3

Comentati urmatoarea afirmatie: nu exista nici un handicap aprioric, nici o componenta a personalitatii nu poate fi etalonata ca 'handicapata' decat in raport direct cu sistemele de norme sociale, cu perceptia societatii ori cu procesele de atribuire.

Utilizati spatiul rezervat pentru a oferi raspunsul dumneavoastra



Numai intr-o asemenea situatie echivalenta logica (dar mai corect spus sofistica) face ca un handicap sa fie un 'handicap'. In afara de aceasta un elev este handicapat numai in corespondenta cu aranjamentele scolare prestabilite, cu asteptarile si sistemele de evaluare ale scolii ori ale profesorilor. Dar in scolile integrate lucreaza specialisti ce au depasit deja mentalitatile si acceptiunile traditionale defectuoase ale handicaparii, sustinand un punct de vedere democratic si eficient. Ei opereaza deja cu unele convingeri.

Invatarea ca model pozitiv de interactiune multivarianta, altfel spus, invatarea ca proces de traire a unui context spatio-temporal intr-o colectivitate a constituit in urma observatiilor si investigatiilor (evident din punctul de vedere al psihologiei invatarii) o perspectiva valoroasa ce va trebui grabnic acceptata in special pentru instructia copiilor cu probleme adaptative de natura psiho-sociala

Rezumarea exclusiva a elevilor, spre exemplu, cu evidente dificultati social-relationale ori de invatare, la o singura presupusa grupa omogena de invatare trebuie astazi abandonata, datorita atat experientelor stiintifice pozitive cat mai ales ca raspunsuri imediate la imperativele psiho-pedagogice ale prezentului ori ale viitorului. Astfel, managementul clasei de elevi trebuie sa renunte la reprosurile celor care nu corespund cunoscutei 'fictiuni a normalitatii 'situandu-se astfel pe un statut defaimator.

Cei mai multi copii cu probleme de invatare si de comportament prezinta si puncte fierbinti la nivel social - relational. In universul vietii lor cotidiene, regulile comportamentale, modalitatile de definire ale informatiilor si situatiilor precum si decodificarea modelelor, au o alta semnificatie statuata prin jocul regulilor si al normelor stabilite de comunitatea scolara si de educator. Ramane deschisa intrebarea. cu ce drept acorda unii pedagogi eticheta de 'handicapat' copiilor dezavantajati tocmai in spiritul insusirilor anterior amintite? Ce trasaturi de personalitate determina un anumit tip de perceptie sociala pentru copiii cu nevoi speciale? Cand cineva este considerat 'normal', cand diversitatea personalitatii umane poate fi considerata drept apanaj al normalitatii, atunci nu mai avem nevoie de a tinde catre aparenta omogenitatii si astfel, anumiti oameni nu vor mai fi izolati, selectionati. In acest caz este drept ca trebuintele individuale si problemele descrise anterior sa ia intr-un timp cat mai scurt locul notiunii stigmatizate, fara a simplifica prin aceasta actiunile pedagogice, cat mai ales substratul teoretic, argumentativ.

Managementul clasei de elevi este provocat, pretentiile pedagogice trebuiesc marturisite realist iar dezideratul integrarii in Stiintele Generale ale Educatiei trebuie sa fie redeschis. Astfel, pe bazele schimbate ale cadrului actional de astazi nu vor mai fi posibile separatiile intre scolile de masa si scolile speciale, intre Pedagogie si Pedagogie speciala, iar problematica integrarii se va situa pe o pozitie privilegiata la nivelul preocuparilor Stiintelor Educatiei.

Pentru managementul clasei este demna de luat in seama deschiderea catre Pedagogie si catre Stiintele Educatiei. Sistemul prezentat anterior croieste drumul unei reale integrari pedagogice in clasa. Ea pune temelia unei punti de legatura intre cele doua latifundii spirituale si stiintifice avand ca rezultat un inalt nivel calitativ al instructiei si invatamantului cu acest specific. Managementul clasei are atunci posibilitatea de a-si indeplini si nobila misiune de a transcende granitele fizice si spirituale dintre copii si tinerii cu dificultati adaptative si ceilalti copii din clasa/scoala. Cand integrarea va deveni regula in orice caz instructional nu va mai fi necesara decat o calificare superioara a cadrului didactic.

3.3. Interventia in cazul abaterilor comportamentale grave

Abaterile comportamentale grave

Dupa cum am mai aratat deja, din punctul de vedere al analizei noastre, situatiile de criza educationala cu gradul cel mai mare de risc si care implica consumuri de efort si de energie semnificative sunt abaterile comportamentale grave, printre care am amintit violenta, manifestata in plan juridic sub forma delincventei.

Abaterea comportamentala grava poate fi definita ca o atitudine antisociala care poate ajunge pana la incalcarea regulilor si a legilor de drept, sanctionabila, de cele mai multe ori pe cale judiciara.

Sunt deci, incalcate si violate de catre unii elevi, legile si regulile de conduita sociala si scolara, de cele mai multe ori, in mod voluntar si constient. Faptul acesta atrage dupa sine o interventie prompta atat a factorilor educativi, dar de cele mai multe ori si a celor de ordine publica.

Dupa opinia specialistului Liviu Stoica (1997), 'Delincventa juvenila', in 'Ghidul directorului', coord. Aurora Toea & Anca Butuca, Editura Balgrad, Alba Iulia, 1997, criteriile simptomatice ale deficientelor comportamentale sunt:

Repetarea si persistenta formelor de comportament:

Agresiune fata de oameni si animale:

intimidarea celor din jur;

initierea frecventa a batailor si vatamarilor corporale;

folosirea mijloacelor de vatamare ce pot crea daune integritatii corporale a colegilor (ciomag, piatra, sticla, cutit, arma de foc); 

atitudine nemiloasa/cruzime fata de animale;

atitudine nemiloasa fata de integritatea corporala a semenilor;

furt intr-o confruntare cu victima (jefuire, smulgerea servietei, etc.);

fortarea unei persoane in savarsirea actului sexual;

Distrugerea proprietatii private:   

intentia deliberata de distrugere prin foc a unor bunuri, materiale apartinand altor persoane, in scopul exterminarii si a distrugerii;

intentia deliberata de distrugere a unor bunuri materiale apartinand altor persoane (alta forma decat focul), inselatorie sau furt;

violarea proprietatii cuiva (cladire, masina) 

folosirea frecventa a minciunii in dobandirea unor bunuri fara a-si creea vreo obligatie ('a gira' pentru cineva);

furtul articolelor de valoare fara confruntare cu victima;

Violari / incalcari serioase de principii:

zile petrecute prin absenteism in afara orelor de scolare (chiul);

fuga de la domiciliu;

fuga de la scoala;

Framantarea / Nelinistea in comportament:

creeaza o deteriorare majora a personalitatii elevului respectiv

Daca elevul are varsta mai mica de 18 ani:

se afla sub incidenta unor reglementari juridice speciale;

Gradul de severitate al abaterilor comportamentale anterior mentionate recomanda o atitudine rezervata a cadrului didactic, intrucat competentele acestuia in ceea ce priveste interventia sunt limitate. Este recomandabila in momentul identificarii si diagnozei unui asemenea tip de comportament, apelarea unei echipe interdisciplinare care poate solutiona, dupa gradul de severitate, problema in cauza.

Componenta echipei

Componenta unei asemenea echipe ar putea sa fie urmatoarea:

cadrul didactic;

unul dintre parinti (sau amandoi in situatiile in care increderea elevului in cei doi parinti este difuza, incerta;

consilierul scolar;

organele politienesti (dupa caz);

organele judiciare (dupa caz);

factori de reeducare (dupa caz).

Echipa nu va avea in componenta sa colegi de clasa fiind recomandabila o izolare si o menajare a grupului clasa in fata unei situatii cu un grad mare de risc si de subiectivitate interpretativa. Indiferent cat de buna este pregatirea manageriala a cadrului didactic, o interventie solitara a acestuia nu poate sa fie creditata cu sorti seriosi de izbanda. Numai colaborarea si demersurile de consiliere pot sa sustina un eventual parcurs actional indreptat catre succesul educational.

Elementele unitare care ocrotesc copilul si integritatea sa fizica si corporala

Inainte de final, in confomitate cu prevederile legilor si a regulamentelor scolare, elemente unitare care ocrotesc copilul si integritatea sa fizica si psihica in scoala, si in functie de care trebuiesc stabilite si organizate demersurile de interventie, sunt urmatoarele:

sa solicite tot ceea ce doresc;

sa exprime propriile opinii, stari sufletesti si emotii;

sa nu fie supusi la discriminare;

sa ia propriile hotarari si sa suporte consecintele;

sa fie optionala implicarea in problemele grupului si ale altor membri ai acestuia;

sa faca greseli si sa invete din ele;

sa primeasca exact ceea ce si cat a platit;

sa se razgandeasca;

sa aiba intimitatea sa;

sa aiba succes.

Toate aceste probleme cu continut normativ vor reprezenta repere suficient de clare pentru creionarea interventiilor educationale serioase si utile atat pentru cadrul didactic cat si pentru elev. Problema respectarii drepturilor copilului e bine sa ramana o constanta si pentru cadrul didactic in calitate de manager scolar.

"Greseala" - standarde psihopedagogice in managementul clasei de elevi

Greseala, indiferent de spatiul educational unde este detectata dar mai cu seama in spatiul clasei de elevi, este frecvent acompaniata de calificative negative si permanent asociata cu carente ale sistemului educational. Mai toti specialistii care si-au propus sa studieze aceste fenomene au ales titluri provocatoare pentru studiile lor fara a reusi sa ofere insa o solutie in eradicarea greselilor.

Greseala exista! si in loc sa ne resemnam cu gandul ca este ceva de domeniul iremediabilului ar fi mult mai nimerit sa o consideram ca un fenomen natural de invatare, de educatie. E bine sa fie depasite acceptiunile greselii ca neintelegeri ale normativitatii ori ca incapacitati de transpunere in practica ale acestora si sa ne oprim mai mult asupra continutului psihologic iar mai apoi asupra celui recuperatoriu al sau.

Conceptiile psiho-pedagogice

prezinta greseala din mai multe perspective:

conceptiile clasice aseaza greseala sub semnul maleficului, a negativului extrem, a incapacitatii totale ori partiale a individului in raport cu unele elemente psihologice: aptitudinile, exprima un nivel redus al inteligentei iar eticheta asezata in dreptul individului ar fi ' E redus e limitat e prost'. Explicatia inneista tine loc de explicatie definitiva; atitudinile: se vorbeste despre lipsurile de motivare, de concentrare, de atentie, de vointa, tanarul fiind etichetat 'poate dar nu vrea', 'nu e nimeni care sa-l incurajeze'.

conceptiile moderne cauta geneza greselii, pe de o parte in disfunctiile sistemului educational familial, scolar ori social, iar pe de alta in deficientele psihice potentiale ori functionale ale individului (spre exemplu, ar fi o nestiinta de a procesa informatia, de a o valorifica, dandu-se nastere astfel unui nou tip de greseala, eroarea functionala).

Putini sunt educatorii, care s-au gandit la starea psihologica a tanarului in momentul greselii. Reactia automata, aproape reflexa a adultului la greseala este sanctiunea, conferindu-i in aceasta maniera unei tehnici represive valente educationale. Stapanindu-ne insa in acel moment si zabovind o clipa cu gandul la situatie, e bine sa ne punem intrebarea daca sanctiunea poate fi atat de educativa, de formativa incat sa conduca la diminuarea ori chiar la eradicarea greselii. Eficienta unei interventii educative, sustin adeptii unor asemenea procedee, se resimte atunci cand efectele nu s-au mai produs intr-un interval redus de timp. Este insa de dorit sa spulberam efectele inainte de a ne fi oprit mai intens asupra cauzelor care le-au determinat? Probabilitatea de aparitie intr-un interval mai lung de timp a greselii ar fi cu mult mai mare.

Sa nu ne grabim deci in a apela automat, la mijloace punitive, coercitive, in a sanctiona o stare de fapt - greseala - pe care nici nu o cunoastem indeajuns. Au o mare frecventa cazurile in care ne sanctionam adesea pe noi insine, greseala copilului fiind o replica in miniatura a comportamentului nostru necontrolat de dinainte.

Sanctiunea noastra instantanee il inhiba pe individ, obligandu-l de multe ori sa devina irational, sa opereze cu un comportament (catalogat de noi ca fiind corect) impus, strain, pe care nu-l poate intelege si chiar accepta.

Opinam ca ar fi mai eficienta abordarea mai elastica a problemei 'greselii' fara a continua sa o mai consideram o 'pacoste' , o nenorocire, ba din contra, 'un cadou' care trebuie primit cu intelepciune pentru al darui, la randul nostru, in forma reala corecta si educativa tanarului. Nu trebuie sa evitam nici o greseala, sa le exploatam pe cele care apar si sa le convertim prin tact in instrumente de educatie profitabile.

O maniera de a depasi eroarea este aceea de a o intelege si patrunde, de a face o 'psihanaliza' a disfunctiilor observate ale acesteia. De aceea primele si cele mai mari dificultati consista in recunoasterea greselii de catre tanar, acceptarea intima a acesteia, constientizarea rationamentului ori a comportamentului eronat si, in cele din urma, adoptarea sau construirea unui raspuns 'asteptat' mai aproape de corectitudine la problema respectiva. Efortul de introspectie a rationamentului este o interventie foarte complicata, dureroasa si aproape imposibil de realizat de unul singur. Nu este de loc agreabil nici chiar pentru un tanar sa-si recunoasca si sa-si accepte propria greseala datorita afectivitatii care impregneaza foarte mult aceste procese. E evident ca pentru un tanar e mult mai simplu sa admita eroarea si sa abandoneze ideea ori comportamentul gresit, decat la un adult.

Tema de reflectie 3

Comentati: "In randurile unor cadre didactice mai dainuie si acum o idee foarte defavorabila din punct de vedere instructiv-educativ: greseala este utilizata ca mijloc de clasificare a elevilor, ca atribut al statutului socio-afectiv al lor, ca element de comparatie si de separare a celor 'buni' de cei 'slabi'.

Utilizati spatiul rezervat pentru a oferi raspunsul dumneavoastra.




Eroarea este inconstient asteptata, solicitata, dar nu pentru a construi prin intermediul acesteia ci pentru a 'demola'.

Fara a cadea in capcana unui cult al erorii, fara a incuraja falsul si mediocritatea relevate adeseori prin greseala, consideram potrivita schimbarea de optica asupra acestui subiect. Asa cum contemporaneitatea ne obliga sa convietuim cu foarte multe alte elemente psihologice incomparabil mai nocive (stresul), de ce nu ar fi mai convenabila apropierea de greseala, acceptarea acesteia si exploatarea ei in favoarea noastra. Aidoma unui material radioactiv, in conditii de grija si pricepere, greseala poate deveni energizanta, motivanta, educativa deci, revelatoare si iluminatoare

Sa fim mai indulgenti deci cu asemenea 'cadouri' formative, sa le potentam fortele educative refuzand argumentul vetust al traditiei scolare. Spiritul pedagogic modern ne obliga sa intelegem si sa tratam nu numai diferentiat si situational greseala, ci si cu o atitudine schimbata: intransigenta dar deschisa, motivanta si cooperanta. Temeiurile care fundamenteaza decizia unei interventii corective in cazul erorii trebuie sa fie deci cele psiho-pedagogice.

Raspunsuri si comentarii la Testele de autoevaluare


Test de autoevaluare 1

Planul de interventie realizat trebuie sa conserve algoritmul specific de solutionare a unei crize educationale, luand in calcul urmatoarele etape: identificarea si cunoasterea situatiei de criza, etiologia situatiei de criza, decizia, programul de interventie, aplicarea masurilor de interventie, controlul si evaluarea.


Test de evaluare 2.

In rezolvare ar fi putut fi luate in calcul urmatoarele repere: durata abaterii comportamentale; frecventa abaterilor; susceptibilitatea de 'contaminare' la nivel de grup; structurile personalizate afectate; consecintele in planul evolutiei longitudinale a elevului respectiv

Lucrare de verificare Nr.5



Lucrarea de verificare va fi redactata utilizand un editor de texte cunoscut, pe pagini separate si transmisa tutorelui in plic, cel mai tarziu la data prevazuta in calendarul disciplinei. Nu uitati ca pe prima pagina sa specificati urmatoarele: Lucrarea de verificare Nr. 5 la disciplina Managementul si gestiunea clasei de elevi, Numele si prenumele dumneavoastra, anul de studiu si grupa, numele tutorelul si universitatea.

Pentru a intocmi aceasta lucrare de verificare si a obtine o nota buna va recomand urmatoarele:

a.  La subiectul 1 folositi informatiile referitoare la situatiile de criza  educationala prezentate in primul capitol si incercati sa le particularizati la nivelul clasei d-voastra de elevi

b. La subiectul 2 puteti sa optati pentru obiecte de invatamant diferite si sa realizati o clasificare pornind de la criteriile enuntate la subcapitolul 2

c.  La subiectul 3 este recomandabil ca exemplul dat trebuie sa fie aplicabil unui eveniment din clasa legat de aspecte disciplinare

d. La subiectul 5 interpretarea trebuie sa cuprinda argumente legate de greselile / erorile cadrului didactic in interventia si gestionarea unei situatii de criza educationala

Nota Lucrarii se va obtine ca medie aritmetica a notelor partiale acordate de tutore pentru fiecare subiect in parte. Toate subiectele sunt obligatorii. Netratarea unui subiect atrage de la sine acordarea notei patru pe intreaga lucrare.

In vederea obtinerii notei finale va fi luat in calcul si Testul de autoevaluare 1. care presupune realizarea unui plan / program de interventie intr-o situatie de criza educationala la nivelul clasei de elevi.



Care este structura situatiilor de criza educationala in clasa de elevi - prezentati intr-o maniera descriptiva reperele definitorii ale crizelor educationale (incercati sa le particularizati la nivelul clasei d-voastra de elevi);

Identificati trei situatii de criza educationala si clasificati-le in functie de specificitatea acestora;

Imaginati o situatie de criza educationala cu incidenta asupra disciplinei la nivelul clasei de elevi si determinati ulterior 2 variante alternative pentru solutionarea acestora;

Enumerati doua avantaje si doua limite ale principalelor decizii de interventie in situatiile de criza educationala descrise anterior la punctul 3;

Argumentati, folosind cate doua idei suport, atitudinea dumneavoastra, pozitiva sau negativa, in raport cu conceptiile moderne si cu conceptiile clasice asupra greselilor educationale .


Bibliografie:


Carducci,J.Dewey, Carducci,B.,Judith, 'The Caring Classroom', Bull Publishing Company, Palo Alto, 1989.

Cerghit, Ioan, (coordonator), "Perfectionarea lectiei in scoala moderna', EDP, Bucuresti, 1988

Duric, Ladislav, "Elements de psychologie de l education', UNESCO, Paris, 1991.

Fraser, J.Barry, "Classroom Environment", Croom Helm Ltd, New Hamshire, 1986.

Good, L.Thomas, Brophy, E.Jere, 'Looking in Classrooms', Harper & Row Publishers, New York, 1983.

Iucu, Romita, Managementul clasei de elevi - gestionarea situatiilor de criza educationala in clasa de elevi, Bucuresti, Editura Bolintineanu, 2000

Iucu, Romita, "Managementul si gestiunea clasei de elevi", Editura Polirom, Iasi, 2001

Jackson, W.Philip, "Life in classrooms', Holt, Rinehart & Winston, New York, 1988.

Kessel, W., "Probleme der Lehrer-ScSler-Beziehungen. Psycho-sociologische Beitrage', Koulten, Berlin, 199

Luchian, Daniel, Gheorghe, "Managementul in perioade de criza", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998

Nicola, Ioan, "Microsociologia colectivului de elevi', E.D.P., Bucuresti, 1974.

Paun, Emil, "Scoala o abordare sociopedagogica", Iasi, Editura Polirom, 1999

Ullich, Dieter, "Padagogische interaktion', Beltz Verlag, Weinheim und Basel, 199

Vlasceanu, Mihaela, "Psihosociologia educatiei si invatamantului', Editura Paideia, Bucuresti, 1993.

Wallen, J.Karl, Wallen, L. LaDonna, "Effective classroom management', Allyn & Bacon, Inc., Boston, 1989


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }