Factorii dezvoltarii personalitatii

Factorii dezvoltarii personalitatii

Allport defineste personalitatea ca fiind " organizarea dinamica, in cadrul individului, a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic".

Desi o persoana se dezvolta, se transforma, ea isi pastreaza identitatea sa psihica. Fiinta umana are constiinta existentei sale, sentimentul continuitatii si identitatii personale, in ciuda transformarilor pe care le sufera de-a lungul intregii vieti. Acest lucru dovedeste ca personalitatea are o anumita structura, care insa, poate fi modelata pe parcursul vietii.

Cine influenteaza, cine ne modeleaza personalitatea?

Referitor la identificarea factorilor implicati in dezvoltarea umana, sunt discutati ca factori ai ontogenezei: ereditatea, mediul si educatia.

Ereditatea este insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o generatie la alta, mesajele de specificitate sub forma cadrului genetic.

OBSERVATII:

Mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentionalitati si nu ca o transmitere a trasaturilor antecesorilor;

Trasaturile morfologice si biochimice se transmit cu o mai mare certitudine decat insusirile psihice;

Diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara (constitutie, baze comportamentale etc.) dar nu se reduce la aceasta;

Ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital (sau innascut) unde sunt cuprinse si elementele dobandite in urma influentelor dinaintea nasterii,

Ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse momente de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activizator;

Potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este, mai ales sub aspectul exprimarii psihice, polivalent;

Ereditatea confera unicitatea biologica, ca premisa a unicitatii psihice;

Din perspectiva filogenetica, ereditatea umana confera cea mai mica incarcatura de comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o fiinta total de dependenta de membrii propriei specii. Din acest motiv omul este singurul care isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este asistat de membrii altor specii: ex.: copiii crescuti de animale, s-au animalizat, in ciuda ereditatii de tip uman;

Prin "orarul" proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ, in asa - numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta: ex.: achizitia mersului, citi-scrisului, achizitia limbajului, dezvoltarea operatiilor gandirii etc.;

Rolul ereditatii nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice: unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihica) altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul);

O aceeasi trasatura psihica poate fi, la doua persoane diferite, rodul unor factori diferiti (pentru o anumita persoana, hotaratoare poate fi ereditatea, in timp ce pentru alta persoana mediul sau educatia au contribuit decisiv).

Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale.

Influentele mediului pot fi studiate pe mai multe planuri:

mediul natural geografic: clima, relief;

mediul social: familie, grup de joaca;

mediul proximal: obiecte personale, situatiile zilnice;

mediul distal: influente venite de la distanta(TV., ziare, calculator).

Mediul poate influenta in mod direct personalitatea individului (alimentatie, clima etc.), sau in mod indirect (grad de cultura, nivel de trai, tip de organizare, activitati dominante etc.).

Atunci cand este favorabil, mediul contribuie la realizarea sau chiar accelerarea punerii in functie a potentialului nervos, deci are o actiune directa asupra dezvoltarii psihice. Ea se coreleaza cu cea indirecta, de sustinere a dezvoltarii psihice: crestere si maturizare a sistemului nervos, osificare, dentitie, greutate, inaltime etc.

Harkeness (1986) a introdus termenul de nisa de dezvoltare, desemnand totalitatea elementelor cu care copilul intra in relatie, la o anumita varsta. Structura unei nise de dezvoltare vizeaza:

obiectele si lucrurile accesibile copilului, la diferite varste;

raspunsurile si relatiile anturajului fata de copil;

cerintele adultului vizand competentele copilului, astfel incat acesta sa fie incurajat permanent, prin solicitarea unor nivele de performante gradat;

activitatile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta.

Culturi diferite folosesc nise de dezvoltare diferite, chiar pentru aceeasi varsta, ceea ce si explica diferentele de dezvoltare bio-psiho-sociala.

Witkin face o paralela intre nisa de dezvoltare de tip occidental si cea traditionala africana, indicand urmatoarele diferente:

copilul occidental are jucarii ca obiecte specifice si locul sau, special amenajat - in casa; de regula, prezenta lui este exclusa din locurile si activitatile adultilor; nu este implicat de timpuriu in sarcini casnice sau sarcini specifice adultilor.

copilul african are ca obiecte de joaca lucruri din casa, locul sau special, ca spatiu fizic distinct, nu exista; el este cel mai adesea apropiat de mama, atasat chiar de trupul acesteia; acest statut de "copil la purtator" il face prezent, extrem de timpuriu, in mai toate activitatile si locurile comunitatii din care face parte (munca, petreceri, reuniuni).

Astfel, rezulta ca stimularea occidentala, ca factor al dezvoltarii, este mai redusa pentru copilul occidental, ceea ce si explica ritmul mai lent al dezvoltarii acestuia in primii 2-3 ani de viata, fata de copilul din culturile traditionale. Dupa aceasta perioada, raportul ritmului de dezvoltare se inverseaza, deoarece nisa sde dezvoltare al copilului occidental se diversifica (cresa, gradinita, mass-media etc.), in timp ce nisa de dezvoltare traditionala vine cu o oferta mai saraca si mult mai aspra, introducand de timpuriu (3 ani) munca - ca forma de activitate pentru copil.

Este de subliniat impactul reprezentarilor sociale despre copil si copilarie in structura continutului nisei de dezvoltare. Aceasta se prezinta ca un mixaj intre ceea ce este in realitate copilul la o varsta data si ceea ce se crede ca este. Faptul poate explic, alaturi de alti factori, de ce o aceeasi realitate infantila (de exemplu copilul intre 4 si 9 ani), in culturi diferite, prezinta sub aspectul utilizari bugetului de timp, alte dominante de activitate: copilul american acorda cel mai mult timp studiului, cel din Japonia - jocului, cel din Kenia - muncii, iar cel din India - interactiunilor sociale. (Bril, Lehalle)

Desi apare ca furnizor al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului poate fi in egala masura o sansa de dezvoltare (un mediu favorabil) dar si o frana sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu sub-stimulativ, ostil, insecurizant).

Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.

Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea (ereditatea) si ceea ce se ofera (mediul). O actiune educativa reusita armonizeaza cererea si oferta, desi nu exista retete.   Ceea ce intr-un moment si pentru un anume individ se dovedeste o educatie sau o influenta benefica, poate fi daunator in urmatorul moment, sau pentru un alt individ.

Dezvoltarea apare doar daca se mentine un optim intre ceea ce poate, vrea, stie individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulativa, cu un grad mai inalta decat poate, vrea sau stie individul respectiv. O oferta prea ridicata, dar si una banala, poate perturba dezvoltarea psihica.

Educatia actioneaza programat si cu stiinta, in sensul dezvoltarii individului; este o activitate umana specializata in dezvoltare, deci este un factor conducator al dezvoltarii ontogenetice.

Exista modele explicative ale cauzalitatii dezvoltarii personalitatii. Astfel:

scepticismul pedagogic sustine ca educatia are cel mai mic rol in dezvoltarea personalitatii;

optimismul pedagogic - educatia are rol hotarator in dezvoltare;

realismul pedagogic - educatia, mediul si educatia sunt corelati in dezvoltarea personalitatii individului.

Intrebari:

Argumentati, pe baza nisei de dezvoltare care va corespunde, factorul conducator al dezvoltarii voastre, precum si o criza pe care ati parcurs-o in dezvoltarea personalitatii.

Argumentati, pe baza schemei figurale prezentate, diferentele dintre realismul, optimismul si scepticismul pedagogic, apoi aplicati aceasta schema la dezvoltarea propriei voastre personalitati si sustineti una dintre teoriile prezentate.