Etapele dezvoltarii copilului prescolar

ETAPELE DEZVOLTARII COPILULUI PRESCOLAR

Avand in vedere polivalenta ei de fiintare precum si tonalitatea impetuoasa si ingenua a trairilor, perioada prescolara constituie, pe drept cuvant, 'varsta de aur' a copilariei.

Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur si individualitate celei de a doua copilarii sunt: activitatea de baza - jocul si respectiv, tipul relatiilor in care este antrenat individul (concret, se produc nuantari in relatiile interfamiliale si o diversificare a celor extrafamiliale, ceea ce

Conduce la cristalizarea identitatii sale primare).

Acesta perioada cuprinde urmatoarele etape:

a prescolarului mic (3-4 ani);

a prescolarului mijlociu (4 ani-5ani);

a prescolarului mare (5-6/7 ani).

1. Dezvoltarea somato-fiziologica

Se produce o crestere a dimensiunilor sale antropometrice, aproximativ de la 14 la 22 kg, iar inaltimea de la 92 cm la 116/118 cm, cu o usoara diferenta in favoarea baietilor.

Continua procesul de perfectionare a sistemului nervos, atat pe plan structural cat si functional;

Se contureaza si cateva diferente intre cele doua sexe, sub raport comportamental: fetele sunt mai cooperante si mai vorbarete, in timp ce baietii sunt mai rezervati si mai nelinistiti.

2. Evolutia psihologica

Varsta prescolara constituie perioada structurarii viitoarei personalitati; in aceasta perioada asistam la progrese remarcabile ale sensibilitatii tuturor organelor de simt;

Cooperarea dintre tact si vaz se imbogateste asa incat un obiect poate fi identificat fara a fi vazut, doar prin simpla palpare si invers;

Sub aspect auditiv se perfectioneaza auzul fonematic, muzical precum si abilitatea de a repera obiectele si fenomenele numai dupa sunetul lor;

Copilul face progrese si pe plan gustativ si olfactiv, mediul de provenienta avand un rol decisiv in reglarea preferintelor si aversiunilor sale pe acest plan;

Sub raport perceptiv apar o serie de achizitii notabile, in sensul trecerii de la forme elementare de perceptie la forme superioare, ca observatia;

In domeniul reprezentarilor se produc modificari, ceea ce confera mai multa consistenta si fluiditate vietii sale interioare, contribuind la dezvoltarea gandirii.

Datorita modestei experiente de viata, granitele dintre real si imaginar sunt inca labile.

Memoria

Formele predominante, in aceasta etapa, sunt cea mecanica, cea involuntara (bazata initial pe asociatia de contiguitate). Progresele sunt insa rapide si evidente, dovada ca dupa 4-5 ani, intra in scena si memoria voluntara.

Memoria are o puternica amprenta afectogena (retine, mai ales, ceea ce l-a emotionat intens, fie pozitiv, fie negativ), dar si intuitiv-concreta (se memoreaza mai usor acea informatie care este ilustrata prin imagini plastice).

Limbajul

Daca debutul varstei este caracterizat de limbajul situativ, format din propozitii simple, treptat se impune limbajul contextual;

Zestrea de cuvinte a vocabularului sporeste, la 3 ani este de aproximativ 100 de cuvinte, iar la 6 ani de cel mult 5000 de cuvinte;

Sub aspect calitativ progresele sunt evidente:

a) se amelioreaza corectitudinea pronuntiei, expresivitatea vorbirii si folosirea acordului gramatical;

b) comunicarea gestuala se estompeaza;

c) apare conduita verbala reverentioasa (de pilda utilizarea pronumelui de politete

'dumneavoastra' in relatiile cu persoanele straine);

d) se dezvolta si caracterul generativ al vorbirii, in sensul capacitatii copilului de a construi cuvinte noi mai mult sau mai putin inspirate (ex. 'urlaret');

e) Se structureaza si limbajul interior (vorbirea pentru sine), dupa B.F.Baiev (1960).

Gandirea

La 5, ani se formeaza aproximativ 50% din potentialul intelectual al individului (conform opiniei lui W. Jacques).

Din perspectiva scolii piagetiene, la varsta prescolara, gandirea copilului se afla in stadiul preoperatoriu, cu urmatoarele doua secvente:

1. Pana la 4 ani, gandirea este preconceptual-simbolica, identificandu-se prin cateva particularitati:

Egocentrismul (datorita confuziilor dintre planul obiectiv si cel subiectiv, totul este filtrat doar prin propiul eu)

Sincretismul (intelegerea globala, nediferentiata a fenomenelor);

Animismul (tendinta de a insufleti intreaga realitate inconjuratoare);

Realismul nominal (copilul considera numele obiectelor ca pe o insusire intrinseca a lor);

Caracter practic-situational (judecatile individului sunt dependente de experienta concreta pe care o poseda).

Desi cunoaste caracterul gruparii in fiinte si lucruri, el clasifica cele patru cartonase (om, car, cal, lup), in doua, dupa ratiuni absolut pragmatice: omul, carul si calul, pe de o parte si lupul, pe de alta parte.

Ratiunea: omul foloseste carul si calul pentru a scapa de lup.

2. Intre 4 -7/8 ani gandirea este intuitiva din mai multe considerente:

Se formeaza si ea sub influenta investigatiilor practice ale copilului;

Este destinata nu atat cunoasterii adevarului, cat rezolvarii unor probleme imediate precum si achizitionarii unor cunostinte elementare de viata;

Rationamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la particular) este inlocuit, mai ales, dupa varsta de 5 ani cu cel intuitiv, care apeleaza masiv la reprezentare.

Imaginatia

Jocul, in general, si cel cu roluri, in particular, ofera un teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea imaginatiei la varsta prescolara. In plus, o serie de activitati organizate (desen, muzica, modelaj) contribuie si ele la stimularea fanteziei prescolarului.

Mare admirator de basme si de povestiri pe care le asculta cu un viu interes si le traieste deosebit de intens, ceea ce atesta o mare saturatie afectiva.

Capacitatea fabulatorie este deosebit de activa in aceasta etapa, el povestind cu maxima siguranta si dezinvoltura despre lucruri si intamplari pur imaginare.

La 3 ani copilul confunda fantasticul cu realul, dupa varsta de 5 ani, fantasticul devine doar o conversatie dictata de joc.

Atentia

Jocul prin registrul amplu de situatii atractive, solicita si functiile atentiei, mai ales a celei involuntare si treaptat a celei voluntare.

Se consolideaza volumul, concentrarea si mobilitatea atentiei. Astfel, concentrarea inregistreaza ameliorari succesive: daca la prescolarul mic este de 5-7 minute, la prescolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la prescolarul mare de 45-50 minute.

Ascultarea de povesti, diafilme, desene animate, teatru de papusi solicita atentia.

Afectivitatea

Adultismul (imitatia adultului) constituie si sursa unor noi trairi afective (frica de reptile, dezgust fata de unele alimente etc).

Se accentueaza fenomenul de identificare in special prin intermediul situatiilor in care prescolarul depisteaza diverse similitudini cu adultul (fizice, psihice, de conduita);

Uzual, identificarea se produce cu parintele de acelasi sex. Acest proces are doua consecinte: pe de o parte, copilul adopta conduite specifice sexului caruia ii apartine, pe de alta parte, i se formeaza superegoul (constiinta), ca o sinteza de conduite morale;

In afara parintilor, fratii si surorile constituie modele pentru copil. Dupa varsta de 5 ani copilul isi cauta elemente ale identificarii in afara caminului parintesc, inclusiv in basme, carti si filme.

Identificarea constituie un element important in evolutia personalitatii copilului. (R.R. Sears).

Afectivitatea prescolarului, ca aspect general, se distinge prin caracterul ei exploziv, instabil.

Apoi stridentele se mai estompeaza, starile afective devin mai profunde si mai nuantate;

La 3 ani apare vinovatia si pudoarea (eritemul de pudoare - inrosirea fetei);

La 4 ani se schiteaza mandria;

La 5 ani apare sindromul bomboanei amare, respectiv starea afectiva pe care o traverseaza copilul cand primeste o recompensa nemeritata;

La 6 ani se manifesta criza de prestigiu, adica disconfortul pe care il traieste copilul ori de cate ori este mustrat in public.

Vointa

Apar o serie de trasaturi pozitive: stapanirea de sine, ierarhizarea motivelor actiunii;

Prescolarul va fi capabil sa indeplineasca si activitati care nu ii plac, sau ii plac mai putin, daca poate procura o bucurie celor dragi sau isi pregateste, astfel, teren pentru o activitate mai placuta;

Parintii pot contribui la exersarea vointei sale atribuindu-i o serie de sarcini permanente: sters praf, asezat tacamuri pe masa, udat flori etc.

Carentele volitive pot prefata debutul unei maladii, dar evoca de cele mai multe ori deficiente educative (rasfat, neglijare, inconstanta).

Personalitatea

La varsta prescolara se pun bazele personalitatii;

Joaca este importanta pentru evolutia copilului, permitandu-i sa se identifice cu adultul si sa-si descarce stresul. Jucandu-se, copilul isi foloseste mintea si corpul si invata lucruri esentiale despre lumea din jurul lui.

Copilul se joaca pentru ca aceasta il distreaza.

Jocul il ajuta pe copil la dezvoltarea capacitatilor de vorbire, gandire si organizare.

Jocul consolideaza cunoasterea si experienta si ajuta copilul sa-si dezvolte curiozitatea, increderea in sine si puterea de a se controla.

Jocul il ajuta pe copil sa-si descarce micile sau marile traumatisme. Atunci cand copilului ii vine greu sa depaseasca un conflict, el il pune in scena. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un eveniment neplacut, de a exprima ceea ce i-ar fi greu sa transmita prin cuvinte.

Pe fondul temperamentului (ereditatii) se schiteaza primele trasaturi caracteriale pozitive: initiativa, independenta, hotarare, stapanire de sine, perseverenta etc.

Formarea caracterului la prescolar are o motivatie practica si presupune, mai ales, adeziune afectiva decat rationala la normele morale: interiorizeaza regulile postulate de familie sau de gradinita;

Acum apar si primele aptitudini speciale.

Atunci cand analizam fenomenul de durata al dezvoltarii copilului observam ca acesta presupune un proces de socializare in care copilul invata sa se conformeze normelor societatii si sa actioneze adecvat. Desi acest proces presupune expectante diferite de la o societate la alta, se pare ca latura foarte sociabila a copiilor determina o disponibilitate foarte mare de a invata si de a raspunde influentelor sociale. Exista trei modalitati de incurajare a socializarii la copil: imitare si identificare, educatia directa (pedepse si recompense) si transmiterea expectantelor sociale.

Procesul de imitare si de identificare este cel mai important dintre cele trei.

Imitarea:

Copilul observa si imita persoanele din jurul sau;

Copilul se joaca adoptand roluri sociale si imitand adultii pe care i-a vazut in aceste roluri;

Copilul invata mai mult prin imitare decat ar retine prin invatare directa;

Copilul imita in functie de intarirea pe care o primeste: intarirea pozitiva precum lauda sau incurajarea duc la repetarea comportamentului, in timp ce pedeapsa sau ignorarea scad probabilitatea repetarii comportamentului;

Identificarea:

Invatarea se interiorizeaza rapid, astfel incat copilul ajunge sa se identifice cu persoana sau cu rolul respectiv;

Are loc intr-o perioada mai mare de timp decat imitarea, de aceea rolurile de sex se invata prin identificare; prin urmare, prezenta modelelor de rol in preajma copiilor este foarte importanta; modelele de rol ii ofera copilului un fir de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat in viata;

Copilul nu imita toate modelele ci numai pe cele similare lor, de exemplu cel de acelasi sex (experimentul lui Bandura);

Identificarea si imitarea sunt mecanisme importante de invatare pentru copil. Exista insa unele lucruri care sunt dobandite prin intermediul reactiilor directe ale adultilor, acestea fiind o modalitate importanta de pregatire a copiilor pentru a se comporta conform cu exigentelor societatii. Printre ele se numara pedeapsa si incurajarea.

Un alt aspect al socializarii il reprezinta clarificarea expectantelor adultilor si motivele regulilor. Explicatiile incurajeaza copilul sa se comporte sociabil. Copilul trebuie sa inteleaga ce se intampla in jurul sau, sa dea o ratiune regulilor si comportamentelor observate.