INTERDISCIPLINARITATEA

Problema interdisciplinaritatii, ca:

nou obiect de cercetare pentru o noua disciplina

alianta conjuncturala intre discipline diferite in vederea solutionarii unei probleme ce se impune, conjunctural, la un moment dat

dialog interdisciplinar

interventie critica de pe pozitiile unei discipline la pozitiile altei discipline in chestiuni de interes comun este si reala si actuala. Pe scurt deci, existenta interdisciplinaritatii, atat a unor domenii «interdisciplinare» autonome cat si a cercetarilor interdisciplinare ce se concentreaza conjunctural asupra unei probleme comune, este o realitate ce nu poate fi contestata. Ceea ce insa poate fi pus in discutie si chiar trebuie supus unei analize critice se refera la riscurile pe care, inevitabil, o colaborare interdisciplinara le are.

In acest sens, consideratiile articolului de fata sunt, in forma lor de explicitare, generale. Astfel, ele formuleaza si sugereaza, la modul general, anumite directii critice in problematica interdisciplinaritatii. Trimiterile la care fac referire, sunt insa precise si aceste referinte, prin continutul lor si prin imaginea de ansamblu pe care o lasa, ne pare ca sustin aceste consideratii, cel putin in intentia lor critic-analitica. Trebuie totusi precizat ca pozitia autorilor fata de `astfel' de chestiuni poate sa fie neexplicitata, neutra sau, in anumite situatii, chiar contrara. In orice caz, majoritatea textelor de referinta nu au ca obiect propriu-zis interdisciplinaritatea ci sunt orientate pe tematici specializate (stiintifice sau filosofice).

Vom conveni sa formulam, la nivel de premise sau conditii necesare, trei «posibilitati», trei «conditii de posibilitate» pentru insasi posibilitatea interdisciplinaritatii. Raportarea va fi critica in sensul semnalarii, de principiu, a dificultatilor si riscurilor implicate de asumarea in mod tacit, neproblematic (necritic) a respectivelor presupozitii, ca fiind de la inceput conditii de posibilitate indeplinite.

Posibilitatea transferului metodologic:

Descartes a initiat metoda universala de a ne conduce bine ratiunea. Desi nu de la inceput, matematica avea sa joace un rol important in gandirea stiintifica si metafizica carteziana.

« Imi placea mai ales matematica pentru certitudinea si evidenta rationamentelor ei, dar nu remarcasem inca adevarata lor intrebuintare si crezand ca nu serveau decat artelor mecanice ma miram ca pe aceste fundamente atat de ferme si solide nu s-a construit nimic mai deosebit. »

Sa remarcam punerea in relatie a matematicii cu mecanica. Descartes este primul care ,,interelationeaza'' doua discipline matematice considerate independente, autonome pana atunci: geometria si algebra, «interdisciplinaritate» care va genera o noua disciplina matematica: geometria analitica.

Spinoza a facut cea mai remarcabila incercare de a intemeia metafizic valorile, bazata pana in cele mai mici detalii pe deductia geometrica (modelul sau fiind, desigur, geometria euclidiana).

Leibniz: sistemul sau metafizic monadologic si creatia sa matematica originala in domeniul calculului infinitezimal, merita o cercetare amanuntita in privinta semnalarii posibilitatii existentei unor raporturi reciproce reale. in ce priveste fizica si biologia, sa remarcam ca la nasterea lui Leibniz (1646) microscoapele aveau o `istorie' de trei decenii in cercetarea microcosmosului. Leibniz face referiri exprese la legatura stransa a unor pasaje din Monadologie si rezultatele unor cercetatori contemporani ai biologiei microscopice cum sunt medicul si zoologul J. Swamerdam, anatomistul M. Malpighi, naturalistul Antony von LeeuwenhoeK.

Kant, in principala sa activitate de cercetare filosofica, a cautat `dezlegarea' unei intrebari care i se impunea ca fundamentala: «Cum este metafizica posibila ca stiinta ?».

Stiintele de referinta fiind matematica (aritmetica si geometria euclidiana) si fizica (galileo-newtoniana). in vremea lui Kant, legatura stransa dintre fizica si matematica era deja consacrata din punct de vedere stiintific.

Un excelent exemplu pentru ceea ce reprezinta o confruntare interdisciplinara critica, este oferit de dezbaterea organizata la Centrul Royaumont pentru o stiinta a omului, in 1975, privind cele doua pozitii majore exprimate de cercetarile initiate de J. Piaget si N. Chomski.

Vom mentiona doar domeniile de specializare ale participantilor la dialog: antropologie, biologie fizico-chimica, biologie-moleculara, comunicatii celulare, etnologie, etologie, filosofie, genetica celulara, inteligenta artificiala, lingvistica, logica, matematica, medicina, neurobiologie, psihologie, psiho-lingvistica, sociologie, sociologie comparata, stiinte ale educatiei. sa remarcam ca, majoritatea specialistilor participanti la dialog s-au retras dupa aceasta in interiorul granitelor disciplinelor lor.

Sa luam urmatorul exemplu si sa ,,incarcam'', altfel spus sa «semnificam», un obiect matematic cu un continut teologic.

In cartea sa « Primele trei minute ale universului - un punct de vedere modern asupra originii universului » (1976), Steven Weinberg (laureat al Premiului Nobel pentru fizica) face o descriere:

«La inceput a fost o explozie. Nu o explozie ca pe pamant, pornind dintr-un centru bine definit si raspandindu-se pentru a cuprinde din ce in ce mai mult aerul inconjurator, ci o explozie care a avut loc simultan peste tot, umpland de la inceput tot spatiul, unde fiecare particula a fost proiectata departe de orice alta particula.»Intr-un model cosmologic de aceeasi natura - tot de tip Big Bang- formulat de John D. Barrow in 1994, originea Universului este altfel formulata:

«Timpul, spatiul si materia par sa-si aiba originea intr-un eveniment exploziv din care s-a nascut universul de astazi in expansiune, racindu-se treptat si rarefiindu-se continuu. Inceputul universului a fost un infern de radiatii.»

Intelegerea acestui model in aceasta formulare reliefeaza intr-o masura mai mare rolul constructiv al subiectului care descrie sau isi reprezinta, isi `constituie in interioritatea sa o posibila exterioritate obiectiva'. Pentru posibilitatea afirmatiei: Timpul, spatiul si materia par sa-si aiba originea intr-un eveniment exploziv din care s-a nascut universul de astazi in expansiune, este necesara familiarizarea cu o anumita constructie matematica abstracta si neintuitiva, necesara la elaborarea unei astfel de viziuni ontologice cu suport stiintific. Dificultatea consta suplimentar - dincolo de teoria matematica propriu-zisa - in faptul ca in insusi modelul respectiv trebuie facuta distinctie intre un spatiu pur matematic si un spatiu fizic. Sa incercam o foarte scurta clarificare a acestui aspect. J. D. Barrow spune: «Ne-am putea teme de implicatiile faptului ca toate roiurile galactice se indeparteaza de noi. De ce de noi? Insa nu e cazul. [ . ] Spatiul curbat al universului nostru este ca suprafata tridimensionala a unei sfere tetradimensionale - ceva ce nu ne putem imagina. [ . ] Universul inflationar nu se manifesta ca o explozie care isi are originea intr-un punct din spatiu. [spatiul fizic (nn)] Nu exista un spatiu fundamental in care universul se dilata. [dar exista un spatiu matematic in care se intampla aceasta ] Universul contine tot spatiul existent.»

Cu alte cuvinte, centrul de expansiune nu se afla undeva in spatiul fizic ci intr-un spatiu matematic fara nici o semnificatie fizica. Prin expansiune spatiul fizic se auto-genereaza, in acest sens materia ocupand in permanenta tot spatiul. J. Barrow ofera o analogie cu un univers fizic bidimensional inteles ca suprafata unui balon care se umfla, balon aflat intr-un spatiu matematic tridimensional, centrul sferei in expansiune nefiind evident pe suprafata sferei, neexistand de fapt nici un centru privilegiat pe suprafata acesteia.

Dar ( ! ) daca ,,privilegiem'' centrul matematic de expansiune, aflat nu intr-un spatiu fizic ci intr-unul matematic, semnificandu-L prin Divinitate, sau prin prezenta Divinitatii, iar interiorul si exteriorul sferei ca fiind «o alta lume», «din alta lume, nu din lumea aceasta» ? Ce semnificatie ar avea toate acestea ? Cat de legitima ar fi incercarea de semnificare teologica, adica acordarea unei identitati prin ,,obiectualizarea'' teologica a unui obiect, de drept, matematic ? Ce consecinte si ce impact ar decurge de aici ?

Sa facem insa precizarea ca perspectiva de interogare critica sugerata, a fost facuta aici cu un anumit scop, anuntat. Pe de alta parte insa, aspectele mentionate pot deveni foarte interesante dintr-o cu totul alta perspectiva, cea a raportului imaginativ stiinta-teologie.

Aspectele schitate mai sus nu au urmarit decat sa atentioneze asupra riscurilor pe care le comporta apropieri, transferuri sau interferente nelegitime.

Consecintele se repercuteaza negativ asupra fiecareia din discipline. Desigur ca interdisciplinaritatea nu vizeaza - iar cand o face o face riscant - domenii indepartate ca obiect de cercetare, metoda sau limbaj. Acest exemplu permite reliefarea trasaturilor principale ale tipului de critica ce poate fi adus premiselor interdisciplinaritatii.

Promovarea interdisciplinaritatii constituie un element definitoriu al progresului cunoasterii. In lucrarea "Programe de invatamant si educatie permanenta" autorul L.D. Hainault aprecia ca: "Se acorda mai multa importanta omului care merge decat drumului pe care il urmeaza. Astazi disciplinele sunt invadate de un gigantism care le inabusa, le abate de la rolul lor simplificator si le inchide in impasul hiperspecializarii. Inconvenientele tot mai evidente ale compartimentarii, necesitatea din ce in ce mai manifesta a unor perspective globale si contestarea unui devotament fata de obiect care face ca omul sa fie uitat, au dus treptat la conceperea si la promovarea a ceea ce s-a numit interdisciplinaritate".

Problema interdisciplinaritatii a preocupat filisofii si pedagogii inca din cele mai vechi timpuri: sofistii greci, Plinius, Comenius si Leibnitz, iar la noi Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Gavanescu si, dintre numerosii pedagogici ai perioadei contemporane amintim pe G. Vaideanu. In opinia acestuia, intredisciplinaritatea "implica un anumit grad de integrare intre diferitele domenii ale cunoasterii si intre diferite abordari, ca si utilizarea unui limbaj comun permitand schimburi de ordin conceptual si metodologic".

Interdisciplinaritatea este o forma de cooperare intre discipline stiintifice diferite, care se realizeaza in principal respectand logica stiintelor respective, adaptate particularitatilor legii didactice si-l ajuta pe elev in formarea unei imagini unitare a realitatii, ii dezvolta o gandire integratoare.

Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenta a lumii contemporane supusa schimbarilor, acumularilor cognitive in diferite domenii ale cunoasterii.

In perioada contemporana reforma continuturilor invatamantului romanesc a creat cadrul unor transformari la nivelul curriculumului, intre care se distinge perspectiva interdisciplinara.

Interdisciplinaritatea se refera si la transferul metodelor dintr-o disciplina intr-alta, transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare.

Interdisciplinaritatea reprezinta o modalitate de organizare a continuturilor invatarii, cu implicatii asupra intregii strategii de proiectare a curriculumului, care ofera o imagine unitara asupra fenomenelor si proceselor studiate in cadrul diferitelor discipline de invatamant si care faciliteaza contextualizarea si aplicarea cunostintelor dobandite.

In procesul de invatamant se regasesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelatiilor minimale obligatorii, sugerate chiar de planul de invatamant sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare. In infaptuirea unui invatamant modern, formativ, consideram predarea - invatarea interdisciplinara o conditie importanta. Corelarea cunostintelor de la diferitele obiecte de invatamant contribuie substantial la realizarea educatiei elevilor, la formarea si dezvoltarea flexibilitatii gandirii, a capacitatii lor de a aplica cunostintele in practica; corelarea cunostintelor fixeaza si sistematizeaza mai bine cunostintele, o disciplina o ajuta pe cealalta sa fie mai bine insusita.

Predarea - invatarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezinta noul in lectii, care activeaza pe elevi, le stimuleaza creativitatea si contribuie la unitatea procesului instructiv - educativ, la formarea unui om cu o cultura vasta.

Legatura dintre discipline se poate realiza la nivelul continuturilor, obiectivelor, dar se creeaza si un mediu propice pentru ca fiecare elev sa se exprime liber, sa-si dea frau liber sentimentelor, sa lucreze in echipa sau individual.

Interdisciplinaritatea este "o forma de cooperare intre discipline diferite cu privire la o problematica, a carei complexitate nu poate fi surprinsa decat printr-o convergenta si o combinare prudenta a mai multor puncte de vedere." (Cucos Constantin "Pedagogie").

Interdisciplinaritatea implica stabilirea si folosirea unor conexiuni intre limbaje explicative sau operatii, cu scopul diminuarii diferentelor care apar intre disciplinele de invatamant, clasice.

Predarea si invatarea unei discipline au dezavantajul ca folosesc perceperea secventiala si insulara a realitatii unice facand-o artificiala. Din acest motiv este necesara realizarea unor conexiuni, intre anumite discipline scolare pentru o percepere unitara si coerenta a fenomenologiei existentiale.

In invatamantul preuniversitar, (conform lui Vaideanu, 1988) se pot identifica trei directii ale interdisciplinaritatii :

la nivel de autori de planuri, programe, manuale scolare, teste sau fise de evaluare;

puncte de intrare accesibile profesorilor in cadrul proceselor de predare - evaluare (in acest caz programele raman neschimbate);

prin intermediul activitatilor nonformale sau extrascolare.

Interventia profesorului determina corelatii obligatorii prevazute de programele scolare si impuse de logica noilor cunostinte, fapt ce duce la interdisciplinaritate.

Se pot elabora, in echipa, proiecte de lectii, planificari semestriale sau anuale comune a doua sau mai multe discipline (biologie - chimie, biologie - fizica, matematica - fizica sau biologie - fizica - chimie etc.).

Interdisciplinaritatea se mai poate baza si pe :

cultura bogata, interdisciplinara a profesorului;

pe echipe de profesori cu specialitati diferite, care sa predea ,,in echipa", (fie numai un grup de discipline, predate la aceeasi clasa, fie aceleasi discipline urmarite pe orizontala si pe verticala).

La nivel de reflectie si de elaborare curriculara profesorii de discipline diferite trebuie sa realizeze planificari si proiecte de activitate didactica in comun, in raport cu unele criterii si principii pedagogice asumate de catre toti. Mai exista dificultati in lipsa competentelor de colaborare, de cooperare si de lucru in echipa.

De exemplu, curriculum-ul de Stiinte ofera un punct de plecare in preda-rea integrata a disciplinelor din aria curriculara Matematica si stiinte ale naturii. Acest curriculum a fost conceput crosscurricular, pornind de la domeniile biologie, fizica, chimie si de la temele comune acestora (functionarea parghiilor - functionarea sistemului locomotor, componentele organice si anorganice ale organismelor, formarea imaginii la ochi - functionarea unui aparat de fotografiat etc.). Astfel obiectivele curriculum-ului de Stiinte vizeaza:

observarea si interpretarea proceselor naturale care au loc in mediu;

intelegerea impactului proceselor naturale asupra activitatilor umane si al activitatilor umane asupra mediului;

investigare unor interdependente in si intre sisteme fizice, chimice si biologice;

incurajarea elevilor pentru asumare de responsabilitati si pentru cooperare.

Competentele ce se urmaresc a fi formate prin curriculum-ul de Stiinte se refera la comunicare, studiul individual, intelegerea si valorificarea informatiilor tehnice, relationarea la mediul natural si social; la acestea se adauga formarea unor aptitudini precum:

grija fata de mediul natural;

interesul pentru explicarea rationala a fenomenelor din mediu;

stimularea curiozitatii si a inventivitatii in investigarea mediului apropiat.

In scopul formarii acestor competente si atitudini, vor fi valorificate cunostinte privind mediul natural, individul, grupul de indivizi, relatiile dintre indivizi si dintre indivizi si mediu, fenomenele si interactiunile specifice acestora, modificarile mediului ca urmare a interventiei omului. Lectiile pot fi structurate pe teme, in care se pot face legaturi cu subiecte abordate la alte discipline: "Omul si mediul sau de viata" ce cuprinde:

v  Principalele organe si sisteme si functiile organismului uman;

v  Relatiile omului cu alte vietuitoare;

v  Igiena mediului de viata;

v  Poluarea mediului;

v  Interactiunea plantelor cu aerul, apa, solul si interventia omului.

sau "Sisteme":

q    Legatura dintre plante si animale: lanturi trofice, relatii inter - si intraspecifice;

q    Evolutia sistemelor biologice: plante, animale si om.

Un continut scolar structurat in chip interdisciplinar este mai adecvat realitatii descrise si asigura o percepere unitara si coerenta fenomenelor. Astfel avantajele interdisciplinaritatii sunt multiple:

a.  Permit elevului sa acumuleze informatii despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate in anii urmatori ai scolaritatii;

b. Clarifica mai bine o tema facand apel la mai multe discipline;

c.  Creeaza ocazii de a corela limbajele disciplinelor scolare;

d. Permite aplicare cunostintelor in diferite domenii;

e.  Constituie o abordare economica din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunostinte si volumul de invatare.

Predarea interdisciplinara pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltarii copilului: intelectuala, emotionala, sociala, fizica si estetica. Interdisciplinaritatea asigura formarea sistematica si progresiva a unei culturi comunicative necesare elevului in invatare, pentru interrelationarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor urmatoare in invatare, pentru invatarea permanenta.