Stretching - kinetoterapie

Stretching - kinetoterapie

Limitarea de mobilitate ce are la baza afectarea tesuturilor moi se numeste contractura. Tesutul moale este reprezentat pe de o parte de muschi alcatuiti din tesut muscular (ca tesut contractil prin excelenta) si din schelet fibros, necontractil (epimissium, perimissium, endomissium) si pe de alta parte de structuri necontractile (piele, capsula, ligament, tendon).

Contractura de natura musculara se numeste contractura miostatica si limitarea amplitudinii de miscare articulara din cauza musculara, poate avea ca substrat interesarea numai a tesutului contractil muscular sau interesarea concomitenta a tesutului contractil si a celui necontractil muscular.

Stretchingul reprezinta tehnica (ridicata la rangul de metoda) de baza in kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulara determinata de scurtarile adaptative ale tesutului moale si consta in intinderea (elongarea) acestuia si mentinerea acestei intinderi o perioada de timp.

Stretchingul propriu-zis incepe doar dupa ce s-a ajuns la punctul de limitare a amplitudinii de miscare. Stretchingul tesutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lunga durata (20-30 min). Tipuri de stretching pentru muschi:

Stretching balistic Se realizeaza activ, cu utilizarea muschiului intins ca pe un resort care va 'arunca' corpul (segmentul) in directie opusa. Ex.: exercitiile de flexie-extensie ale trunchiului facute in forta, incercand sa se treaca brutal peste amplitudinea maxima pasiva si cu rapiditate. Se utilizeaza mai mult in sport. Practicarea acestor tehnici s-a redus insa, deoarece intinderea repetata si brusca a muschilor, prezinta un potential pericol in producerea de leziuni.

Stretchingul dinamic. Consta in arcuiri ce se realizeaza prin miscari voluntare lente ale segmentului incercand sa se treaca bland peste punctul maxim al amplitudinii posibile de miscare. Se creste gradat amplitudinea si viteza. Se fac 8 - 10 repetitii.

Stretchingul activ (sau stato-activ). Se efectueaza prin miscari voluntare spre amplitudinea de miscare maxima posibila, pozitie in care segmentul este mentinut 10 - 15 sec prin contractia izometrica a agonistilor fara vreun ajutor exterior. Tensiunea crescuta in timpul contractiei concentrice a agonistilor si apoi in timpul contractiei izometrice va induce reflex, prin 'inhibitie reciproca', relaxarea antagonistilor.

Stretchingul static, denumit si pasiv.Este realizat printr-o forta exterioara: alte parti ale corpului sau propria greutate corporala (autostretching pasiv), kinetoterapeutul sau cu ajutorul unui echipament.

Cel mai folosit in kinetoterapie este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o mentinere a intinderii intr-un usor disconfort timp de l5-60 sec. (durata optima pare sa fie de 30 sec).

In cazul muschilor multiarticulari stretchingul se aplica mai intai analitic, incepandu-se cu articulatia distala, incheindu-se cu un stretching global pentru toate articulatiile. Din considerente de gradare a fortei de intindere (mai ales la pacientii ce prezinta o teama crescuta fata de durere), dar si din motive de economie de timp se aplica auto (selv) stretchingul.

Stretchingul izometric (sau sportiv). Bob Anderson, parintele stretchingului din antrenamentul
sportiv, recomanda urmatoarea formula de stretching (valabila pentru oricare muschi): in pozitia maxima
de intindere pasiva pacientul face o contractie izometrica a muschiului intins (rezistenta o poate asigura
kinetoterapeutul) (maxim 6 sec la intensitate maxima); relaxare (3-4 sec); stretching pasiv (20-30 sec),
executat la limita de durere (acea durere 'placuta', suportabila).

Stretchingul tesutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lunga durata (20-30 min) si se bazeaza pe intinderea onduleurilor fibrelor de colagen (in repaus acestea sunt 'crete'). Aceasta intindere a tesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapa elastica, apoi una plastica, urmata de un punct de 'gatuire' dupa care orice tensiune ce tinde sa mai alungeasca tesutul, determina falimentul (ruperea) lui. Daca elasticitatea este proprietatea tesutului de a reveni la lungimea initiala dupa ce o forta l-a scos din starea de repaus, plasticitatea este tendinta unui tesut ce a fost deformat de a nu se mai intoarce la pozitia de la care s-a inceput deformarea. Punctul de gatuire poate fi indepartat, respectiv zona plastica poate fi marita daca se aplica caldura pe tesutul respectiv. Aceasta aplicare se face in timpul, sau cu 10 minute inainte de inceperea stretchingului, dupa care sursa de caldura se va indeparta la finalul stretchingului iar tesutul este lasat 'sa se raceasca' in pozitia alungita castigata. Intensitatea fortei de intindere trebuie sa fie crescuta foarte lent, deoarece atunci cand forta de intindere este mare si/sau aplicata rapid exista pericolul ruperii structurii supusa intinderii.

Pentru a obtine o alungire optima a tesutului moale se va tine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain) a fibrelor de colagen astfel incat stretchingul sa se situeze in zona de plasticitate (dar sub punctul fortei ce determina ruperea fibrelor).

Stress-ul defineste raportul dintre forta de tractiune si marirea suprafetei de sectiune a tesutului respectiv. Strain-ul este dat de raportul dintre gradul de alungire (deformare) a tesutului fata de lungimea lui initiala. Imobilizarea sau repausul prelungit la pat (chiar daca inca nu s-au produs fenomene de scurtare adaptativa), corticoterapia cat si inaintarea in varsta determina o slabire a rezistentei tesutului conjunctiv, ceea ce obliga kinetoterapeutul la precautie in aplicarea stretchingului. Muschiul, ca si cele mai mlte tesuturi biologice, are proprietati vascoelastice. De aceea trebuie tinut seama de faptul ca daca muschiul este alungit pana in zona plastica, iar aceasta alungire este mentinuta un timp prea indelungat, muschiul va ramane cu o caracter elastic de un grad inferior. Pe de akta parte insa cresterea rezistentei muschiului la intindere este direct proportionala cu marirea frecventei intinderilor (dar intinderi ce sunt mentinute in zonade limita elastico-plastica a curbei stress-strein. In reducerea consecintelor neplacute ale imobilizarilor (atunci cand nu exista contraindicatii-fractura neconsolidata, leziuni acute, etc) se utilizeaza metoda Judet.Aceasta se realizeaza avand la dispozitie doua aparate gipsate bivalve, cu ajutorul carora segmentul afectat al pacientului este pozitionat alternativ in maxima flexie si apoi in maxima extensie; aparatele (pozitiile) se modifica la interval de 6 ore. Pe masura ce tesutul conjunctiv castiga in lungimetrebuie sa se acorde un timp suficient de lung pentru a se produce fenomene de reparatie biologica, ce remodeleaza si readapteaza noua lungime a tesutului conjunctiv, la functia sa de tesut de rezistenta.

Intinderea tesutului contractil al muschiului se realizeaza prin mai multe modalitati de stretching. Cel mai folosit in kinetoterapia este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o mentinere a intinderii intr-o intindere de usor disconfort timp de l5-60 sec. (durata optima pare sa fie de 30 sec). Mentinerea stretchingului isi gaseste explicatia in faptul ca daca raspunsul fusurilor neuromusculare este imediat, pentru stimularea optima a organelor Golgi (care vor determina relaxarea reflexa a muschiului respectiv), intinderea trebuie sa dureze minim 6 sec.

Studii recente au aratat ca dupa primele patru repetari a stretchingului (dintr-un total de l0) s-au inregistrat modificarile cele mai avantajoase, respectiv o crestere de l0% din lungimea initiala de repaus. In cazul muschilor multiarticulari stretchingul se aplica mai intai analitic, incepandu-se cu articulatia distala, incheindu-se cu un stretching global pentr toate articulatiile. Din considerente de gradare a fortei de intindere (mai ales la pacientii ce prezinta o teama crescuta fata de durere), dar si din motive de economie de timp (si personal) se aplica auto (selv) stretchingul. Stretchingul ciclic, mecanic a fost aplicat pacientilor cu limitare de mobilitate dand rezultate bune, dar inconvenientul il constituie faptul ca necesita o aparatura complicata.

Atunci cand pacientul participa activ, prin contractia agonistilor la stretchingul musculaturii antagoniste avem de-a face cu stretchingul activ. In kinetoterapie, rareori se foloseste stretchingul activ pur, deoarece este dificil (si chiar contraindicat) sa se mentina o contractie izometrica a agonistului la o intensitate eficienta, astfel incat muschiul antagonist sa poata fi mentinut in zona plastica. Pentru a beneficia insa de avantajele unui stretching activ, se combina mentinerea timp de l0 -20 (la antrenati 30) sec a contractiei izometrice (dar nu de intensitate maxima, pe grupe musculare relativ bine localizate si cu atentie la blocarea respiratiei) a agonistului, cu un stretching pasiv indus de kinetoterapeut sau cu un autostretching pasiv (de preferinta din pozitii in care se foloseste greutatea segmentului sau a subiectului.) Bob Anderson, parintele stretchingului din antrenamentul sportiv, recomanda urmatoarea formula de stretching (valabila pentru oricare muschi): contractie izometrica maxima (6 sec), relaxare (3-4 sec), autostretching pasiv (20-30 sec), executat la limita de durere (acea durere 'placuta', suportabila).

O alta modalitate de stretching activ, ce se aplica cu precadere la persoanele sanatoase, cu o musculatura antrenata, este stretchingul balistic (dinamic). Tehnicile balistice constau in contractii dinamice, repetate ale unor muschi motori (agonisti), concepute pentru obtinerea unei intinderi de scurta durata (rapide) a antagonistilor. Din aceasta categorie fac parte: miscari simple de impulsie, miscari cu timpi de resort (arcuiri), miscari lansate. Practicarea acestor tehnici s-a redus insa, deoarece intinderea repetata si brusca a muschilor, prezinta un potential pericol in producerea de leziuni.

In antrenamentul sportiv (dar si in sedintele de kinetoterapie), la inceput (pentru incalzire), se recomanda efectuarea stretchingului pe grupele musculare ce vor fi solicitate (cu precadere formele activo-pasive si doar apoi balistice). La sfarsitul antrenamentului (sedintei), pentru o refacere mai rapida, pe aceleasi grupe musculare (soliciate), se recomanda efectuarea formelor pasive de stretching.

Factorul de risc major la exercitiile de stretching il constituie viteza de executie a intinderii. Trebuie sa se acorde o atentie deosebita articulatiilor imobilizate timp indelungat (pe de o parte trebuie avuta in vedere posibilitatea unei refaceri structurale incomplete, pe de alta parte poate sa apara osteoporoza de imobilizare), articulatiilor edematiate, inflamate si /sau infectate, muschilor contractati pe cale reflexa (a caror intindere sustinuta cu timpul pot sa genereze leziuni).

Indicatiile generale in ceea ce priveste executia corecta a stretchingului ar fi urmatoarele:

tehnici de relaxare generala, efectuate inaintea stretchingului;

masaj (de tip profund) executat dupa aplicarea de caldura, dar inainte de stretching;

pozitia initiala si cea in care se va executa stretchingul propriu zis sa fie stabila, relaxata si comoda;

sa fie executate exercitiile intre orele l4.30 si l6.30, deoarece atunci se inregistreaza maximul capacitatii de mobiliate articulara;

incalzirea generala a organismului, printr-un efort aerob de minim 5 min;

stretchingul sa fie precedat de miscari active (combaterea tixotropiei);

respiratia sa fie uniforma si linistita;

nu se fac aprecieri asupra gradului si duratei intinderii (nu este concurs);

in cazul ambelor directii de miscare limitata, dupa stretchingul unei grupe musculare se aplica stretchingul si pe muschii antagonisti (se incepe cu musculatura cea mai contractata);

nu se face stretching pe doua grupe musculare simultan;

stretchingul se poate combina cu tractiunea in ax a articulatiei respective;

durerea ce apare dupa 2 ore de repaus (de la terminarea stretchingului) denota ca intensitatea acestuia a fost prea mare, iar durerea care persista peste 24 de ore arata ca au avut loc leziuni fibrilare;

dupa sedinta (sedintele) de tratament ce a avut in program stretchingul, nu trebuie sa apara spasm muscular, sa scada forta musculara sau sa apara oboseala musculara.