Rolul asistentului medical in preatirea pacientului cu boala Addison

Rolul asistentului medical in preatirea pacientului cu boala Addison

1 GENERALITATI

Asigurarea cantitatii de lichide, cresterea ratiei la 300 mililitri pe zi; administrarea parenterala la nevoie. Se cintareste pacientul zilnic.Verificarea turgoului ( pliului cutanat ) pentru aprecierea deshidratarii. Masurarea tensiunii arteriale si a pulsului.

Supravegherea semnelor de hiperpotasemie, determinarea potasiului in singe si urina. Dieta hipopotasica; echilibrarea parenterala, la nevoie, conform indicatiilor medicale.Indepartarea factorilor de stres din mediu, reducerea zgomotelor, temperatura constanta. Explicarea tehnicilor de tratament si investigatie. Incurajarea familiei pentru sustinerea pacientului. Reducerea activitatii la minimum posibil. Alterarea perioadelor de activitate cu perioade de odihna mai mari; reluarea treptata a activitatii.

Stimularea pacientului sa consume alimentele preferate, bogate in proteine si hidrocarbonate. Dozarea glicemiei.

Supravegherea pacientului si sprijinirea acestuia sa-si asume unele responsabilitati, sa manifeste optimism.

Asistarea pacientului in desfasurarea unor activitati; eliminarea posibilitatilor de ranire.Evitarea factorilor care pot declansa criza; efortul fizic, frigul sau caldura in exces, emotiile.

2 Participarea Asistentului Medical la examenul clinic

Examenul clinic al bolnavului este efectuat de catre medic, cadrele medicale ( asistentii ) au datoria de a participa, asigurand foaia de observatie, instrumentele necesare, rezultatele de la investigatiile anterioare, sa ajute bolnavul la dezbracarea si asezarea in pozitiile cerute de catre medic.

Inspectia reprezinta observarea vizuala directa a semnelor de boala.Dezbracarea " pe segmente ", lumina corespunzatoare ( neutra ), comparativa ( dreapta/stanga ).

Palparea: tactul si presiunea mamala, pensarea cu doua degete, profunda ( pentru organe ), localizarea ( pentru forma si consistente ), sensibilitatea durereoasa sau nu, mobilitatea zonei.

Percutia reprezinta lovirea usoara: directa ( 1 deget ) si indirecta ( 2 degete ), rar cu forta egala.Interpretare: matitate, submatitate, sonoritate, hipersonoritate, timpanism.

Ascultatia: perceperea zgomotelor: zgomote si sufluri: directa, cu stetoscopul, in " lumina " !

Caracterizare: nu se aud bataile inimii, tensiunea arteriala este scazuta sau prabusita, pupilele sunt midriatice.

Modificarea mimicii: facies addisonian: aspect cafeniu, bronzant; uneori zone depigmentate, pliuri de flexie; melanodermie.

Starea de nutritie: scadere usoara in greutate, lipsa poftei de mancare.

Stare psihica: fatigabilitate-oboseala fizica si cea intelectuala devin intense.

Tulburari de sensibilitate: anxietate.

Tipul constitutional: astenic.

Examenul tegumentelor: tulburari de pigmentare: pe mucoasa bucala si pe gingii; pete pigmentare bruna-cenusie pe partile descoperite ale corpului: pe fata, coate, genunchi.

Instruirea pacientului cu privire la:

Administrarea tratamentului: 2 pe 3 din doza de glucocorticoizi se iau dimineata, dupa ce mananca, si 1 pe 3 la ora 16:00.Nu trebuie sa sara peste nici o doza.Sa aiba permanent asupra lui medicamente ( tablete de prednison sau cortizon acetat injectabil ).

Dovedirea printr-un act medical ( carnet de sanatate ) purtat permanent asupra lui, ca are boala Addison si doza corespunzatoare de medicament ce poate fi administrata in criza.

Cresterea dozei conform prescriptiei in urmatoarele situatii in febra, in infectii, cind se fac lucrari dentare, sufera accidente, in caz de operatie, crize personale sau familiale.

Recunoasterea manifestarilor produse de doza necorespunzatoare doza insuficienta de medicament produce: anorexie, greata, voma, slabiciune, depresie, ameteala, poliurie, scaderea in greutate.

Sa se adreseze medicului pentru cresterea dozei doza prea mare determina: cresterea in greutate, fata " in luna plina ", edeme, hipertensiune arteriala; se prezinta la medic.

Regimul alimentar si de viata dieta hiperproteica, hiperglucidica, hipersodata; evitarea conservelor, excitantelor si a alcoolului.Repaus fizic si psihic, efortul necesitand cresterea dozei de cortizon; eliminarea tensiunilor familiale.

Controlul medical periodic si atitudinea in criza:

Administrarea de urgenta a cortizonului.La spital: perfuzie cu cortizon, determinarea sodiului si glicemiei zilnice; nu primeste nimic oral pana nu dispar: greata, varsaturile, starea de confuzie.Monitorizarea functiilor vitale.Combaterea cefaleei.

3 Participarea Asistentului Medical la recoltarea produselor biologice si patologice

Punctia venoasa

Reprezinta gestul medical de patrundere - cu un ac sau cateter - in lumenul unei vene ( de regula periferica, superficiala ) in vederea recoltarii de sange pentru examinari de laborator.Administrarea medicamentelor, respectiv a solutiilor perfuzabile pe cale intravenoasa constituie obiectivul injectiei, respectiv perfuziei intravenoase.

Scop :

Expolrator: recoltarea sangelui pentru diferite examene de laborator

Terapeutic: recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale

Administrarea unor medicamente sub forma injectiei si perfuziei venoase

Executarea transfuziei de sange sau derivate ale sangelui

Sangerare 300 - 500 mililitri in edemul pulmonar acut, hipertensiune arteriala.

Contraindicatiile manoperei sunt reprezentate de :

Epuizarea capitalului venos periferic, consecutiva flebitelor superficiale repetate; Prezenta de arsuri, eczeme sau infectii tegumentare la locul ales pentru punctie; Traumatismele ( fracturi ) care intereseaza membrul unde se doreste efectuarea punctiei;  Paralizia membrului unde se doreste efectuarea punctiei. Materiale necesare sunt reprezentate de: tava medicala, doua seringi de 10 mililitri si doua ace punctii intravenoase ( mai groase ), alcool iodat, comprese de tifon sterile, garou sau banda Eusmach, prosop sau perna pentru sustinerea articulatiei cotului, recipiente pentru recoltare ( sticlute, eprubete, vacutainere ) cu sau fara substanta anticoagulanta, tavita renala, pensa anatomica sau chirurgicala, porttampon, leucoplast, musama. Locul de punctie: este reprezentat in principal de orice vena superficiala ( periferica ) de orice calibru, cu conditia ca acul sa fie strict in lumenul venei.In mod obisnuit, punctia venoasa se realizeaza la nivelul venelor superficiale de la plica cotului.Pot fi avute in vedere pentru punctia venoasa si vene profunde mari ( subclaviculara, femurala ), in situatia cand venele superficiale nu sunt vizibile sau sunt colabate ( pacient aflat in soc ).

Tehnica punctionarii unei vene superficiale de la nivelul plicii cotului:

Pacientul va adopta o pozitie care sa asigure membrului superior o pozitie decliva.Vom aplica un garou strans cu moderatie deasupra locului ales pentru punctie pentru a produce staza venoasa prin comprimarea exclusiv a retelei venoase superficiale, ceea ce va face ca vena sa devina voluminoasa si perceptibila.Pentru activarea circulatiei venoase de intoarcere, vom solicita pacientului sa execute miscari succesive de deschidere si inchidere a pumnului.Vom toaleta regiunea cu antiseptice.Cu ajutorul policelui sau indexului maninii stangi vom mobiliza vena care urmeaza a fi punctionata, sub locul ales pentru punctie.Vom patrunde cu acul montat la seringa ( orientat cu sectiunea bizoului in sus ) prin tegument in unghi ascutit fata de planul tegumentar; vom inainta putin aproape paralel cu tegumentul pe deasupra venei, dupa care vom patrunde cu acul in lumenul venei, moment in care apare senzatia de patrundere " in gol ".Vom intrudce acul putin mai adanc in vena ( vom " incarca " vena pe ac ), pentru ca bizoul acului sa fie complet in lumen.La aspiratia exercitata cu ajutorul pistonului seringii, sangele patrunde in aceasta.Dupa recoltarea sangelui, vom inlatura garoul si vom extrage acul.Vom aplica un tampon steril imbibat in atiseptice pe locul punctiei, solicitand pacientului sa comprime cu ajutorul acestuia vena punctionata timp de 3-5 minute, pentru a evita formarea unui hematom.Nu recomandam flectarea antebratului pe brat, deoarece favorizeaza staza venoasa.

Incidente, accidente si complicatiile punctiei vnoase sunt reprezentate de : Imposibilitatea de punctionare a unei vene superficiale - situatie intalnita la obezi, persoane cu vene subtiri ori sclerozate ca urmare a multor injectii intravenoase facute anterior, precum si la persoane aflate in soc ( colaps ); impune punctionarea unei vene profunde sau descoperire de vena.Neexteriorizarea de sange la aspiratie in situatia in care bizoul acului nu a patruns complet in lumen, ori daca varful acului a trecut prin ambii pereti ai venei si a ajuns inapoia acesteia; punctia va trebui repetata in alt loc.Punctionarea inadvertenta a unei artere invecinate se recunoaste dupa aspectul arterial al sangelui exteriorizat.Hematomul la locul punctiei prin nerespectarea indicatiei de comprimare a venei punctionate.Reactia inflamatorie la locul punctiei consecutiva nerespectarii masurilor de asepsie si antisepsie.Tromboflebita superficiala.

Reorganizarea locului de munca:Se va face ordine.Daca se cere sangele se amesteca cu anticoagulant si se trimite la laborator.Se completeaza buletinul de analiza.

Punctia venoasa cu holderul

Montarea acului si prinderea holderului.

Se desprinde carcasa din plastic a acului.

Se verifica acul daca are varful bine ascutit.Se monteaza in conditii de sterilitate acul la holder.Se tine ansamblul format din holder si tub intre degetul gros si index.Acul de punctie trebuie sa fie cu bizoul in sus.

Fixarea venei:

In conditiile in care bratul pacientului este mentinut in extensie, inclinat in jos, cu pumnul strans, se intinde pielea din zona punctiei, fara a atinge locul ales pentru punctionare, pentru a facilita penetrarea acului si a imobiliza vena.

Pozitia acului fata de bratul pacientului trebuie sa formeze un unghi de 15 grade.

Situatii speciale

Un suport potrivit sub cotul pacientului faciliteaza imobilizarea si extensia bratului. Flexarea cotului face venele mai putin vizibile. Producerea unui hematom.Pentru a stabiliza o vena care " serpuieste " tragem pielea dintr - o parte si din cealalta a venei fie formand in jurul bratului pacientului un inel cu degetul gros si cel aratator, fie intinzand pielea in directia palmei.Daca pacientul prezinta vene fine, fragile si care se misca nu ezitam sa schimbam diametrul acului.

Patrunderea in vena: Se introduce acul in vena, peretel opune o rezistenta perceptibila: se introduce sub seringa mana cealalta, cu degetul, cu degetul aratator pe ambou, celelalte degete sustinand holderul.

Nu se va misca acul, pentru a nu parasi lumenul venei.!!!!!

Introducerea tubului vidat:

Se prinde tubul vidat cu degetul gros si inelarul de la mana libera.Se introduce tubul vidat in holder pana ating varful posterior al acului.Se plaseaza indexul si degetul mediu pe aripioarele holderului.Se impinge tubul in holder ca pentru o injectie cu o seringa.

Recoltarea urinei - examen sumar urina

Cantitatea de urina emisa in 24 de ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin transpiratie si de functionalitatea aparatului urinar.

Valori normale:

Adulti si copii peste 14 ani : 1000 . 1600 mililitri

Copii intre 8 - 14 ani: 800 - 1400 mililitri

Copii intre 5 - 8 ani: 650 - 1000 mililitri

Copii intre 3 - 5 ani: 600 - 700 mililitri

Copii nou - nascuti: 30 - 60 mililitri.

Valori anormale:

Cantitatea de urina peste 2500 mililitri in 24 de ore defineste poliuria.Cantitatea de urina scazuta sub 500 mililitri in 24 de ore constituie oliguria.In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii.Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nictiurie.

Aspectul:

Urina normala este in general limpede.O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:

Saruri ( urati, oxalati, fosfati, carbonati ); Mucus, puroi, epitelii, microbi; Grasimi ( ascpect laptos ).

Densitatea : Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1, 015 - 1, 025.

Tehnica de recoltare a urinii:

Materiale necesare: manusi, recoltor curat.

Tehnica de lucru: Se colecteaza urina in recipient curat.Transportul catre laborator se va face in cel mai scurt timp; recipientul insotit de biletul de trimitere este transportat in cutie rezistenta, care poate fi spalata si dezinfectata.

4 Rolul Asistentului M edical in efectuarea examenelor paraclinice

Diagnosticul:

Boala Addison trebuie suspectata la toti hipotensivii care se plang de oboseala, lipsa de pofta de mancare si de pierdere in greutate.Deosebit de valoroase pentru diagnostic sunt examenel de laborator, locul principal il detin dozarile de sodiu si potasiu in sange si urina.Concentratia sodiului si a potasiului reflecta activitatea hormonilor mineralocorticoizi suprarenali.In insuficienta suprarenala se gasesc valori crescute potasiului in sange ( peste 4,5 mEq pe litru ) si concentratii scazute ale sodiului sanguin ( sub 42 mEq pe litru ).Pentru aprecierea hormonilor steroizi suprarenali se dozeaza urina din 24 de ore 17 - CS si 17 - OHCS.

17 - CS reprezinta metabolitii hormonilor androgeni ( 2 pe 3 provin din suprarenala, iar 1 pe 3 din testicul ).17 - OHCS sau 17 hidroxicorticoizii reprezinta metabolitii urinari ai cortizonului, in special, dar si altor hormoni glucocorticoizi din suprarenala.

In boala Addison, valorile steroizilor urinari sunt semnificativ scazute.O atentie deosebita trebuie sa acorde personalul auxiliar sanitar modului de recoltare a urinei pentru dozarile hormonale.Cu cateva zile inainte de proba, bolnavul nu trebuie sa ia nici un medicament.

In ziua recoltarii urinei, este bine sa stea in repaus. In cursul zilei se va bea lichide in mod obisnuit.La ora 7:00 dimineata urineaza si arunca urina.Strange apoi intr - unul sau mai multe borcane, toata urina, din cursul zilei si din cursul noptii, inclusiv cea de a doua zila ora 7:00.Se masoara toata cantitatea de urina din 24 de ore, dupa care este dusa la laboratorul de hormonologie.

Se va atrage atentia bolnavului sa nu arunce din urina, deoarece, calculul se raporteaza la volumul urinei.In formele latente, in care valorile steroizilor urinari nu sunt semnificativ scazute, se efectueaza proba dinamica de stimulare a suprarenalelor cu hormoncorticotrop ( ACTH ).Exista mai multe variante ale acestei probe.

Un procedeu la indemana este administrarea intramusculara a unui preparat de ACTH ( Synachten ), pe o perioada de doua sau patru zile.Inainte de proba si in ultima zi a probei, se dozeaza 17 - CS si 17 - OHCS in urina din 24 de ore.In mod normal, sub influenta, hormonului corticotrop, valorile hormonilor steroizi cresc de 3 - 5 ori.

In boala Addison, cresterea nu mai are loc sau este foarte mica.O alta proba care apreciaza activitatea suprarenalelor este proba eozinopeniei provocate cu ACTH ( proba Thorn ).

Testul Thorn Hormonii glucocorticoizi produc o scadere a eozinofilelor circulante.Sub influenta ACTH - ului se produce o secretie crescuta de glicocorticoizi si deci scaderea eozinofilelor.In caz de insuficienta suprarenala, aceasta scadere nu are loc.

Tehnica:

Proba se executa pe nemancate.Dimineata se determina numarul eozinofilelor si al leucocitelor.Dupa recoltarea sangelui se injecteaza doua miligrame ACTH pe cale intramusculara.La doua, trei si patru ore dupa administrarea ACTH - ului, se determina din nou numarul eozinofilelor si numarul global al leucocitelor.La indivizii sanatosi, numarul eozinofilelor scade cu 50 - 60 % din valoarea initiala.O scadere mai mica de 50 % mentine suspiciunea insuficientei suprarenale.

Proba poate fi executata si cu perfuzie intravenoasa de ACTH, cand scaderea eozinofilelor este si mai accentuata.Testul are valoare numai daca numarul initial de eozinofile este de peste 100 sau sub 600 milimetri cubi.

Eliminarile de apa prin rinichi sunt crescute, ceea ce duce la hemoconcentratie cu cresterea relativa a proteinelor sanguine si a hematocritului.Hemoconcentratia are drept urmare o irigatie insuficienta a rinichiului, care cu timpul duce la insuficineta renala, exteriorizata prin cresterea azotului rezidual.Apa din spatiul extracelular se deplaseaza in spatiul intracelular.

Pentru dozarile biochimice din sange se vor recolta 10 mililitri sange venos, fara substanta anicoagulanta.Pentru dozarile din urina se va trimite la laborator urina emisa in 24 de ore, adunata in recipiente curate si clatite cu apa distilata.

Determinarea cantitativa a lichidelor se face dupa tehnica determinarii masei circulante, dar cu substante care parasesc patul vascular, eliminandu -se in lichidul extracelular ca : rodantul de sodiu si insulina.

Determinarea raportului salivar urmareste raportul dintre sodiu si potasiu in saliva.

Tehnica :

Proba se executa dimineata pe nemancate, dupa clatirea gurii cu apa curata fara substante straine.Se aduna intr - un balon Erlenmeyer saliva secretata intr - un minut si se trimite la laborator pentru dozarea sodiului si potasiului.Raportul sodiu - potasiu mai mare de doua ori denota o insuficienta suprarenala.Proba nu poate fi aplicata bolnavilor cu regim declorurat.

Testul de incarcare hidrica ( cu apa ) :

Robinson - Power - Kepler :

Testul scoate in evidenta intarzierea eliminarii apei ingerate in cursul insuficientei suprarenale, precum si tulburarea in reabsorbtia clorurii de sodiu.

Tehnica :

Bolnavul ramane in cursul zilei la o alimentatie mixta, cu lichide dupa nevoie, pana la orele 18:00.De la aceasta ora se suprima lichidele.La orele 22:30 se goleste vezica si se strange urina in continuare pana dimineata la orele 7:30, determinand cantitatea totala eliminata.Bolnavul ramane nemancat la pat.La ora 8:30 goleste vezica din nou, dupa care i se administreaza 20 mililitri de apa pe kilocorp, pe care bolnavul o consuma in 45 de minute.La orele 9:30, 10:30 si 12:30, bolnavul urineaza; fiecare emisie se strange separat si se determina cantitatea.Daca vreuna din probele de zi intrece cantitatea urinii de noapte, insuficienta suprarenala poate fi exclusa.Daca insa nici una din probe nu intrece cantitatea urinii de noapte, atunci se determina ureea si clorul in sange si urina de noapte.In insuficienta suprarenala cresc eliminarile de clor si scad eliminarile de urina.

Testarea tulburarilor in metabolism.

Glicogenul poate fi mobilizat de adrenalina numai cu ajutorul cortizonului.In hipofuntie corticosuprarenala glicemia este la sau sub limita inferioara a valorilor normale.

Determinarea glicemiei:

In insuficienta corticosuprarenala, valorile glicemiei sunt la limita inferioara a normalului.Dupa eforturi glicemia continua sa scada, putand sa ajunga pana la coma hipoglicemica.

Testul de foame:

Glicogenul hepatic neputand fi mobilizat in lipsa cortizonului, bolnavii cu insuficienta suprarenala au nevoie, pentru mentinerea unei glicemii normale, de un aport continuu de glucide.

Tehnica:

In preziua executarii testului de foame, dupa ultima masa, bolnavul nu mai mananca nimic.A doua zi, se determina glicemia din patru in patru ore, fara ca bolnavul sa manance.La indivizi sanatosi glicemia creste in orele de dupa masa, glucoza din rezervele hepatice fiind mobilizata cu ajutorul hormonilor suprarenali.La bolnavi cu insuficienta suprarenala, glicemia scade mai departe, bolnavul putand ajunge in coma.

Proba glicemiei provocate:

In insuficienta corticosuprarenala curba hiperglicemiei provocate creste lent, ajunge la un nivel mai putin inalt si coboara foarte lent la o stare de hipoglicemie.

Proba de toleranta la insulina:

Se determina si apoi se administreaza bolnavului pe cale intravenoasa 0,1 unitate de insulina pe kilocorp si se determina glicemia din nou la 30, 60, 120, 180 minute dupa injectie.In conditii normale glicemia dupa 30 minute scade cu 50 % fata de valoarea initiala, iar la 90 - 120 de minute revine la valorile initiale.In caz de insuficienta suprarenala, dupa acest interval glicemia este inca in scadere.Proba prezinta pericolul comei hipoglicemice, din acest motiv asistenta va pregati glucoza administrabila pe cale orala si intravenoasa pentru a interveni la nevoie.

Proba cu adrenalina:

Se administreaza subcutanat 1 miligram de adrenalina.La indivizi sanatosi injectia este urmata de mobilizarea glicogenului hepatic si cresterea glicemiei.La bolnavi cu insuficienta suprarenala, rezervele de glicogen hepatic fiind epuizate hiperglicemia nu are loc, sau se ridica la valori foarte reduse.

Dozarea hormonilor corticosuprarenali si a metabolitilor lor in sange si urina

Dozarea hormonilor in sange se executa mai rar, din cauza metodelor laborioase.Pentru determinari cantitative biochimice, se recolteaza 100 mililitri de sange pe substanta anticoagulanta, determinarile facandu - se din plasma, dupa centrifugarea sangelui.

Dozarea metabolitilor hormonilor suprarenali din urina este mai frecvent utilizata.Dintre acestea, mai mare importanta are determinarea produsilor de degradare a hormonilor androgeni numiti 17 - cetosteroizi, care se elimina prin urina.Hormonii androgeni la barbati, in afara de glanda suprarenala, sunt secretati si de testicule.Din cantitatea totala de 17 - cetosteroizi din urina numai aproximativ 2 pe 3 provin din glanda suprarenala, restul din testicule.Cele doua fractiuni pot fi separate prin metode de laborator.

Urina se recolteaza timp de 24 de ore, acidificand - o usor cu acid acetic.Din cantitatea totala se trimite o proba de 100 mililitri la laborator cu indicarea exacta a cantitatii eliminate in 24 de ore, pentru a se putea calcula excretia in valori absolute pe 24 de ore.In insuficienta corticosuprarenala se gasesc valori mai scazute la femei, putand ajunge pana la 0 miligrame.

La barbati, datorita secretiei testiculare de androgeni, se mentine totdeauna o valoare minimala de 1 - 2 miligrame in 24 de ore.

Pentru dozarea altor metaboliti ai hormonilor suprarenali recoltarea urinii se face la fel.Dozarile de hormon dau rezultate mai concludente privind functionalitatea glandei, daca se fac comparativ inainte si dupa administrarea de ACTH.

Rezonanta magnetica nucleara

Foloseste ca agent fizic pentru explorarea organismului campul magnetic.Procedee utilizate: tomografia, imagini tridimensionale.Este o investigatie de inalta performanta care stabileste cu precizie diagnosticul deoarece are posibilitatea de obtinere a imaginii pe diferite planuri.Metoda de explorare se bazeaza pe actiunea ionilor de Hidrogen intr-un camp magnetic puternic.Intelegerea fenomenelor RMN presupune o buna cunoastere a notiunilor legate de campul magnetic, producerea interactiunii si modalitatilor de masurare a acestuia.

RMN are aplicatie in chimie, biologie si medicina, tendintele actuale sunt sa devina o metoda rapida si ultrarapida de investigatie.Se foloseste in investigatii.Imaginile obtinute prin RMN sunt superioare celor prin CT.

Avantajele RMN: este considerata o investigatie nenociva pentru organism, deoarece utilizeaza radiatii neionizante ( unde radio ); acest fapt face posibila repetarea invetigatiei ori de cate ori este nevoie, spre deosebire de CT unde se utilizeaza radiatii ionizate ce au efecte nocive asupra organismului.Este o tehnica neinvaziva pentru ca nu este necesara patrunderea in organism pentru a obtine imagini.Nu sunt necesare recoltarea de probe de sange.Este o investigatie de mare precizie care vizualizeaza regiuni invizibile prin CT.

Pregatirea bolnavului:

Este necesara pregatirea psihica explicandu-i-se bolnavului ca va sta intr-un spatiu foarte ingust, nemiscat aproximativ o ora.Examenul se efectueaza dimineata pe nemancate.Nu pot face RMN pacientii:purtatori de pace-maker, purtatorii de suture cu fir metallic inoxidabil dupa interventie chirurgicale ( interventia pe cord deschis ), bolnavii care sufera de claustrofobie, afectiuni psihice.Recent s-a reusit obtinerea imaginilor RMN intr-un timp de 2 secunde deci practice intr-un timp real.Dezavantajul investigatiei este costul ridicat.

Computer-tomografia

Sau tomografia computerizata a fost dezvoltata de Godfrez Housfield in Anglia si a fost introdusa in practica clinica pentru prima data de catre Jamie Ambrose in 1971.CT vizualizeaza organismul in 3 planuri: sagital, transversal si orizontal realizandu-se imagini pe sectiuni succesive prin orice parte a corpului.Precizia tomografiei axiale computerizate este mult mai mare, o singura imagine dand de o suta de ori mai multe informatii asupra densitatii tesuturilor decat orice radiografie conventionala ( inclusiv tomografia clasica ).Alt avantaj este permiterea investigarii intr-un timp redus a intregului corp si cu iradiere comparabila cu cea a tehnicilor standard.

Tomograful computerizat cuprinde o masa de examinare, un sistem de investigare, un computer si un system de vizualizare a imaginii.Computerul este capabil sa calculeze rapid densitatea tesutului si datele sunt transmise si afisate pe ecran.Examinarea poate fi bine planificata evitandu-se expunerea excesiva.In unele cazuri este nevoie de administrare intravenoase a unor substante de contrast pentru a mari cantitatea de informatii ce pot fi obtinute.

Tomografele sunt aparate performante cu ajutorul carora se pot obtine imagini pe sectiune de la 2 mm pana la 10 mm depistandu-se astfel orice leziune sau malformatie.Recent au aparut tomografe ultraperformante asa-zisul tomograf spiral care realizeaza printr-o sigura expunere la raze x imaginile tomografice scurtand timpul de la 20 minute la 3 minute; un alt aparat ultraperformant este tomograful multilisce care efectueaza sectiuni dintr-un organ sau un segment din corp in cateva minute.

Tomografia cu emisie de pozitroni

Este o tehnica de inalta performanta care descopera boala la nivel celular.Se efectueaza cu ajutorul unor tomografe speciale cu emisie de pozitroni.In SUA, Japonia si Europa de vest este o tehnica de rutina.Pentru efectuarea de PET se administreaza bolnavului o substanta marcata cu radiotrasor; pentru vizualizarea cancerului in stadiul de debut s-a reusit marcarea glucozei ( glucoza FFDG ) care va fi administrata bolnavului; se szie ca celulele canceroase consuma multa glucoza astfel ca dupa administrare radiofarmaceuticului, celulule canceroase vor putea fi precizandu-se locul leziunii canceroase.Substante radiofarmaceutice folosite sunt: monocationi lipofilici MIBI; analogi marcati de somatostatina ( glucoza FFDG ); anticorpi monoclonali.

Tomografia clasica

Este obtinerea imaginii radiografice a unui strat oarecare dintr-o parte a organismului.Aceasta metoda evita greselile de interpretare care ar putea rezulta din suprapunerea imaginilor straturilor regiunii examinate ca la o radiografie simpla.