Reguli si principii de baza in aplicarea gimnasticii medicale la varsta a treia

Reguli si principii de baza in aplicarea gimnasticii medicale la varsta a treia

Se pot enumera urmatoarele principii de baza:

Sa nu faci rau. Kinetoterapeutul trebuie sa cunoasca foarte bine cum si cand aplica anumite procedee terapeutice, care sunt posibilitatile, dar si limitele lor, care este specificul kinetoterapiei la varsta a treia, precum si notiuni generale de patologie ale acestei varste. Este necesara colaborarea permanenta intre kinetoterapeut si medicul care trateaza pacientul.

Participarea constienta si activa a pacientului este deosebit de importanta pentru motivatia pacientului. Kinetoterapeutul trebuie sa fie sigur ca pacientul a interes modul in care se efectueaza fiecare exercitiu fizic si cum il poate ajuta kinetoterapia in afectiunea pe care o are.

Gradarea treptata a efortului. Se va incepe totdeauna cu exercitiile care nu necesita eforturi mari. Pe masura ce pacientul isi imbunatateste conditia fizica, se poate trece la exercitii mai complicate, avand grija ca la aparitia semnelor de oboseala sa se intrerupa sedinta de lucru. Patologia cardiovasculara la aceasta varsta poate fi agravata de efortul fizic.

Individualitatea tratamentului. Kinetoterapia este, in esenta, exercitiu fizic individualizat, in functie de afectiunea pacientului, gradul de pregatire fizica anterioara, capacitatea de adaptare a organismului la efort, varsta si de celelalte afectiuni asociate, cand este cazul. Este obligatorie adaptarea programelor de kinetoterapie pentru fiecare pacient, chiar daca acestia au aceeasi afectiune.

5. Comunicarea eficienta intre kinetoterapeut si pacient. Este necesara pentru realizarea unei atmosfere de lucru favorabila scopului terapeutic, pentru sustinerea pe plan psihic a eforturilor depuse de pacient.

Realizarea un program de kinetoterapie eficient nu se poate realiza decat in incaperi foarte curate, bine aerisite, cu temperatura constanta 18-20 grade si luminoase.

Colaborarea pacient - cadru de specialitate implica de ambele parti asumarea respectarii unor reguli bine precizate. Astfel, pacientul trebuie:

sa aiba o vestimentatie comoda din bumbac sau lana;

sa participe constient si activ la toate miscarile;

sa repete singur exercitiule pe care le poate executa;

sa continue practicarea zilnica a programului de gimnastica si dupa realizarea obiectivului, pentru a evita recidivele.

In ceea ce priveste cadrul de specialitate, acesta trebuie:

sa explice pacientului necesitatea si importanta gimnasticii;

sa formeze pacientului convingerea si deprinderea de a practica sedintele de gimnastica si dupa terminarea perioadei de tratament;

sa creeze o atmosfera corespunzatoare intre el si pacient pentru a obtine cooperarea acestuia;

sa analizeze, sa selecteze si sa dozeze complexele de exercitii, diferentiat de la caz la caz;

sa stabileasca ritmul de executare a exercitiilor, precum si durata lectiei, in functie de posibilitatile pacientului;

sa asigure un continut al sedintelor de gimnastica medicala variat, in functie de necesitati, si concret directionat in perspectiva;

sa urmareasca daca efortul se faca in mod progresiv, pentru ca adaptarea organismului la efort sa se realizeze treptat;

sa controleze pulsul si tensiunea arteriala in timpul sedintelor de gimnastica.

Se vor evita!

exercitiile izometrice (cele ce determina contractii musculare fara deplasarea segmentelor);

exercitiile anaerobe (in care se lucreaza in datorie de oxigen - fara sa se respire);

exercitiile ce presupun ridicarea greutatilor mari;

exercitiile in care capul coboara sub orizontala fata de trunchi, schimbarile bruste de pozitie.

Aparitia oboselii impune incetarea efortului in vederea restabilirii organismului.

In functie de structura psihica a fiecarui pacient, specialistul trebuie sa adopte un anumit comportament, o anumita forma de comunicare, care sa asigure o atmosfera de lucru favorabila si sa constituie totodata si un remediu psihic pentru cel in cauza.

Limbajul si tonalitatea specialistului, daca sunt adecvate tipului psihologic al bolnavului, pot neutraliza o serie de reactii negative ale acestuia (refuzul de a participa la simplificarea amendamentelor bolii, remedierea unor stari sufletesti ), valorificand astfel valentele acestora, ce pot fi dirijate spre influenta psihoterapica, spre stabilirea echilibrului interior, stimularea si solidarizarea in lupta pentru sanatate.

Relatia specialist - bolnav trebuie sa constituie un sistem viabil, operativ, ce contureaza eficienta actului medical.

Trebuie mentionat faptul ca gimnastica medicala se aplica si preventiv, in scopul ocrotirii sanatatii, pentru mentinerea vitalitatii si pastrarea sau imbunatatirea conditiei fizice a organismului.

Practicarea ei sistematica mentine activitatea inimii si a plamanilor la un nivel corespunzator conditiilor vietii, influenteaza favorabil sistemul nervos, osos si muscular, aparatul digestiv, renal, endocrin, ceea ce determina obtinerea de valori biologice pozitive, un echilibru functional la nivelul tuturor aparatelor si sistemelor organismului, crescandu-i forta de aparare impotriva tuturor agentilor de agresiune, precum si rezistenta la efort.

Lipsa de miscare sau hipochinezia poate duce la instalarea sindromului hipokinetic, ce se manifesta prin refuzul bolnavului de a face orice fel de miscare cu repercusiuni negative indeosebi asupra sistemului cardiovascular, respirator, muscular si osos.

La cei handicapati fizic si la cei varstnici, pentru ca acestia sunt categorii predispuse sindromului hipokinetic, terapia prin miscare urmareste restabilirea echilibrului psihic, factor esential in declansarea acestui sindrom, mobilizarea lor in scopul castigarii independentei de miscare si autonomie, precum si formarea deprinderilor de autoapreciere, de recunoastere si de folosire la maximum a posibilitatilor biofizice de care dispun. Exercitiile fizice practicate sub forma organizata, imbunatatesc functiile mari ale organismului si mecanismelor psiho-neuro-motorie, contribuind la reactivarea acestora. Rezultatele ce se inregistreaza in urma practicarii exercitiilor fizice pot fi deosebite, daca executarea lor se face corect conform tuturor regulilor si principilor, a indicatiilor tehnice si metodice, dupa cum pot fi chiar daunatoare, pot constitui chiar ele cauza unor leziuni sau afectiuni, daca se comit erori, la selectarea sau la dozarea lor.