Reabilitarea precoce in infarctul miocardic acut

REABILITAREA PRECOCE IN INFARCTUL MIOCARDIC ACUT

Recuperarea bolnavilor cu infarct miocardic acut a pus bazele recuperarii cardiopatiei ischemice si in general a bolilor cardiovasculare.

Un numar mare de bolnavi ( peste 50% ) au o viata fizica activa, o viata familiala, profesionala si sociala foarte aproape de normal, de multe ori identica cu cea a indivizilor care nu au suferit accidente coronariene acute.

Obiectivul poate fi atins, in afara tratamentului medicamentos, interventional si chirurgical, prin recuperere fizica. Recuperarea fizica va fi initial standardizata si supravegheata, apoi standardizata dar nesupravegheata, iar in final va fi nestandardizata si nesupravegheata.

Intensitatea la care vor fi supusi bolnavii cu infarct miocardic precum si rezultatele acestuia, depind in mare masura de severitatea bolii coronariene. Din acest punct de vedere o importanta maxima o au cele trei mari consecinte fiziopatologice care deriva din cardiopatia ischemica: scaderea performantei ventriculare stangi, ischemia miocardica restanta si disritmiile secundare infarctului.

Ischemia miocardica restanta prezenta la nivelul arterelor coronare neobstruate dar stenozate limiteaza capacitatea de efort a cordului determinand aparitia durerii sau a disfunctiei ventriculare stangi. Pragul anginos restant este cel care limiteaza in majoritate efortul bolnavilor, afectand inclusiv rezultatele obtinute prin recuperare. De aceea consumul miocardic de oxigen corespunzator pragului anginos restant reprezinta limita maxima peste care capacitatea fizica nu poate fi crescuta. Daca ischemia miocardica restanta este absenta sau infarctul miocardic nu este extins deosebit, capacitatea de efort obtinuta prin

antrenament fizic poate atinge nivelul capacitatii de efort avute anterior infarctului.

Sedentarismul face ca uneori capacitatea de efort post infarct obtinuta prin antrenament sa devina superioara celei avute anterior infarctului.

Performanta cardiaca este un factor important deoarece conditioneaza nu numai capacitatea de efort restanta a bolnavilor ci si prognosticul vital al acestora.

Performanta ventricului stang este conditionata de masa miocardica necrozata, de aici derivand eficienta deosebita a tratamentului tromboembolitic administrat in faza acuta a infarctului permitand astfel salvarea unei mase miocardice semnificative . Importanta deosebita o are performanta ventriculara stanga, dar nu trebuie neglijata nici performanta venticulara dreapta in cazul infarctelor inferioare.

Prezenta unei disfunctii semnificative reprezinta un factor limitant al efortului , implicit al antrenamentului fizic dar chiar si prezenta unei insuficiente cardiace congestive nu contraindica antrenamentul fizic ci il reduce si modifica metodologia de antrenament. Disritmiile ventriculare au o importanta majora in desfasurarea antrenamentului fizic. Prezenta tulburarilor de ritm ventriculare severe, aparute in timpul eforturilor, limiteaza antrenamentul fizic pe de o parte prin simptomatologia pe care o produc si pe de alta parte prin pericolul vital pe care il reprezinta. De aceea aceste tulburari de ritm trebuiesc cunoscute si studiate prin testul de stress( in primul rand testul de efort) al bolnavilor cu infarc, cat si prin monitorizare permanenta ( holter EKG) .

Exista tulburari de ritm care contraindica antrenamentul dar acestea sunt putine, marea majoritate a disritmiilor permit recuperarea fizica in conditii de supraveghere si metodologie modificata. De asemenea in cazul recuperarii precoce in infarctul de miocard trebuie tinut cont si de factorii introgeni, punandu -se accent pe medicatia aplicata bolnavilor. Diametral opus se afla anticalcicele tahicardizante a caror administrare cresc frecventa cardiaca de repau, reducand rezerva de frecventa cardiaca ce poate fi pusa in joc in timpul efortului limitand implicit capacitatea de efort a bolnavilor.

Desi aceste faze au fost modificate in ceea ce priveste durara si intensitatea efortului prestat au ramas valabile ca succesiune si obiective finale .

Aceste trei faze sunt:

A.    FAZA I - DE RECUPERARE INTRASPITALICEASCA

Obiectivul fazei I a reabilitarii este de a preveni ori de a inlatura efectele negative ale stresului psihic si imobilizarii, asigurand bolnavului capacitatea de autoingrijire si relativa independenta in sensul deplasarii acestuia in spital si in afara lui , fara ajutorul altor persoane.In aceasta faza rolul principal il au medicii si personalul mediu specializat in asistenta coronariana intensiva.Programul de reabilitare cuprinde toate masurile de tratament medicamentos la care se adauga sustinrea si corectarea psihologica, precum si cresterea gradata a nivelului de activitate fizica.

B.    FAZA II -a DE RECUPERARE PROPRIU -ZISA

Dureaza intre 3 si 12 saptamani. Obiectivul principal este sa asigure bolnavilor capacitatea maxima de efort comparabila cu suferinta coronariana. Ea se desfasoara in spitalele de recuperare cardiovasculara.

C.    FAZA a III - a DE RECUPERARE SI MENTINERE

Urmeaza imediat fazei a doua si dureaza practic toata viata. Ea urmareste prezervarea capacitatii de efort obtinuta in faza a doua si eventual cresterea in continuare a capacitatii de efort.