Patologia sistemului endocrin

Patologia sistemului endocrin

Patologia glandei hipofize (pituitare)

Manifestarile afectiunilor glandei pituitare sunt urmatoarele:

Hiperpituitarismul sau hiperfunctia glandei hipofize se datoreaza excesului de secretie a hormonilor hipofizari. Cauzele hiperpituitarismului sunt: adenomul hipofizar, hiperplazia si carcinoamele hipofizei anterioare, secretia ectopica de catre tumori nonpituitare si anumite tulburari hipotalamice.

Hipopituitarismul rezulta din deficienta hormonilor tropi. Se datoreaza leziunilor ischemice, interventiilor chirurgicale, radiatiilor si proceselor inflamatorii.

Tumorile hipofizei si efectul local de masa al acestora

Adenoamele hipofizare si hiperpituitarismul

Cele mai frecvente cauze de hiperpituitarism sunt adenoamele ce se formeaza la nivelul lobului anterior hipofizar.

Adenoamele hipofizare pot fi functionale (asociate cu excesul de hormoni si manifestari clinice specifice acestuia) sau silentioase clinic (demonstrarea productiei hormonale la nivel tisular fara simptome clinice datorate excesului hormonal).

Atat adenoamele functionale cat si cele silentioase sunt formate dintr-un singur tip de celule si produc un singur hormon desi pot fi intalnite si exceptii.

Adenoamele se clasifica dupa tipul de hormon secretat de celulele neoplazice detectate prin tehnici imunohistochimice.

Unele adenoame pot secreta doi hormoni (cea mai comuna combinatie este reprezentata de hormonul de crestere si prolactina).

Clasificarea adenoamelor pituitare

Adenomul hipofizar este o leziune circumscrisa, de consistenta scazuta, localizata la nivelul seii turcesti. Leziunile mai voluminoase se extind in regiunea supraselara unde comprima chiasma optica si structurile adiacente si unii nervi cranieni. Acestea pot eroda saua turceasca si procesele clinoide anterioare. In 30% din cazuri adenoamele nu sunt incapsulate si infiltreaza structurile osoase adiacente, duramaterul si mai rar creierul ( acestea se numesc adenoame invazive).

Microscopic sunt formate din celule poligonale cu caracter relativ uniform dispuse in cordoane. Nucleii sunt pleomorfi sau cu caracter uniform. Citoplasma poate fi eozinofila, bazofila sau cromofoba. Caracterul monomorf al celulelor si absenta retelei de reticulina disting adenoamele pituitare de parenchimul hipofizar anterior nonneoplazic.

Prolactinomul

Prolactinomul este cel mai frecvent tip de adenom hipofizar hiperfunctional, reprezentand 30% din totalitatea adenoamelor. Aceste tumori evolueaza de la microadenoame la adenoame voluminoase, expansive, cu efect de masa.

Microscopic sunt formate din celule acidofile sau cromofobe. Se utilizeaza tehnici imunohistochimice care evidentiaza granulele secretorii de la nivelul citoplasmei.

Nivelul crescut de prolactina sau prolactinemia determina amenoree, galactoree, scaderea libidoului si infertilitate.

Afecteaza cu predilectie sexul feminin cu o incidenta crescuta intre 20 si 40 de ani.

Hiperprolactinemia poate avea si alte cauze decat adenoamele. Hiperprolactinemia fiziologica are loc in sarcina sau in timpul alaptarii.

Adenoamele secretoare de STH
 (hormon somatotrop hipofizar)

Tumorile secretoare de hormon de crestere (somatotrop hipofizar) ocupa ca frecventa al doilea loc in cadrul adenoamele hipofizare functionale. Aceste adenoame sunt foarte voluminoase in momentul diagnosticarii deoarece initial manifestarile secretiei de somatotrop hipofizar pot fi minime.

Histologic se clasifica in doua clase: dens granulare si difuz granulare.

Adenoamele dens granulare sunt formate din celule monomorfe si acidofile.

Adenomul difuz granular este format din celule cromofobe cu nuclei pleomorfi.

Daca adenoamele se instaleaza in copilarie inainte de involutia epifizei se instaleaza gigantismul.

La adulti secretia excesiva de STH determina acromegalie.

Diagnosticul se bazeaza pe nivelul seric crescut de STH si IGF-1 (factor de crestere insulinic). Imposibilitatea supresarii secretiei de STH ca raspuns la o doza crescuta de glucoza administrata oral este unul dintre cele mai sensibile teste pentru acromegalie.

Adenoamele secretoare de ACTH (hormon adenocorticotrop)

Adenoamele corticotrope sunt de regula de dimensiuni mici in momentul diagnosticului. Tumorile sunt de obicei bazofile (dens granulare) si mai rar cromofobe (difuz granulare).

Secretia in exes de adenocorticotrop de catre adenom determina hipersecretia de cortizon si hipercorticism (sindromul Cushing).

Adenoame voluminoase se pot dezvolta si dupa excizia chirurgicala s glandelor suprarenale pentru tratamentul sindromului Cushing. Acesta se numeste sindromul Nelson si se datoreaza pierderii efectului inhibitor al hormonilor corticosteroizi in conditiile unui microadenom preexistent.

Pacientii se prezinta cu simptome datorate efectului de masa exercitat de catre tumora.

Alte tipuri de adenoame hipofizare anterioare

Adenoamele secretoare de LH (hormon luteinizant) si FSH (hormon foliculostimulant) sunt dificil de diagnosticat deoarece acestea au o secretie hormonala periodica si variabila si nu determina un sindrom clinic evident.

Afecteaza cu predilectie persoanele de varsta medie si determina manifestari neurologice ca cefalee, diplopie, apoplexie hipofizara. Acestea determina amenoree la sexul feminin si reducera libidoului la barbati (prin reducerea secretie de testosteron).

Adenoamele  hipofizei anterioare sunt asociate cu hipofunctia secundara a gonadelor.

Microscopic sunt formate din celule cromofobe.

Adenoamele secretoare de TSH (tireotrop) sunt rare, reprezentand aproximativ 1% din adenoamele hipofizare. Adenoamele sunt cromofobe sau bazofile si sunt o cauza rara de hipertiroidism.

Patologia hipofizei posterioare

Acestea cuprind diabetul insipid si secretia crescuta inadecvat de ADH (hormon antidiuretic).

Diabetul insipid

Deficienta de ADH (hormon antidiuretic) determina diabetul insipid, o afectiune caracterizata prin poliurie datorata incapacitatii de resorbtie a apei de catre rinichi.

Poate avea o etiologie multifactoriala reprezentata de traumatisme cerebrale, tumori, procese inflamatorii ale hipofizei si hipotalamusului si interventii chirurgicale la acest nivel. Diabetul insipid datorat deficitului de ADH este denumit central si trebuie diferentiat de diabetul insipid nefrogen care rezulta din rezistenta tubilor renali la ADH-ul circulant.

Manifestarile clinice sunt dominate de excretia unui volum mare de urina care este diluata. Sodiul seric si osmolaritatea sunt crescute din cauza pierderii renale excesive de apa, determinand sete si polidipsie.

Sindromul secretiei inadecvate de ADH

Excesul de ADH determina o resorbtie excesiva a apei, consecinta acesteia fiind hiponatremia. Cea mai frecventa cauza este secretia ectopica de ADH de la nivelul unor neoplasme (in special carcinomul cu celule mici pulmonar) si leziuni locale la nivelul hipotalamusului si hipofizei posterioare.

Tumori hipotalamice supraselare

Neoplasmele cu aceasta localizare pot induce hipofunctia sau hiperfunctia hipofizei anterioare, diabet insipid. Cele mai frecvente tumori sunt

glioamele

craniofaringioamele

Craniofaringiomul deriva din vestigiile pungii lui Ratke. Acestea reprezinta 1-5% din tumorile intracraniene. Majoritatea se dezvolta supraselar si o  mica parte la nivelul seii turcesti. Copiii prezinta de obicei retard de crestere in timp ce adultii prezinta tulburari vizuale.

Macroscopic au dimensiuni cuprinse intre 3 si 4cm, pot fi incapsulate si au aspect solid. De obicei au caracter chistic si multilocular.

Se disting doua forme histopatologice:

Craniofaringiom adamantinomatos care prezinta frecvent calcificari;

Craniofaringiom papilar.

Craniofaringiomul adamantinomatos consta in cordoane si insule de epiteliu scuamos stratificat , keratinizari si calcificari distrofice. Chisturile au un continut lichidian brun-galbui bogat in colesterol.

Craniofaringioamele papilare au aspect solid si prezinta structuri papilare tapetate de epiteliu scuamos bine diferentiat. 

Patologia glandei tiroide

Patologia tiroidei se datoreaza excesului de secreție al hormonilor tiroidieni (hipertiroidism) și deficitului de funcție (hipotiroidismul).

Hipertiroidismul

Tireotoxicoza este o stare hipermetabolica determinata de nivelul circulant crescut de T3 si T4 liber. Deoarece este cauzat de cele mai multe ori de hiperfunctia glandei tiroide se foloseste termenul de hipertiroidism.

Hipertiroidismul este doar una dintre cauzele de tireotoxicoza.

Termenii de hipertiroidism primar si secundar se refera la hipertiroidismul determinat de o cauza intrinseca sau de procese extratiroidiene, cum ar fi o tumora hipofizara secretoare de hormon tireotrop.

Cele mai frecvente 3 etiologii ale tireotoxicozei sunt asociate cu hiperfunctia tiroidei si sunt urmatoarele:

Hiperplazia difuza a tiroidei asociata cu boala Graves (85% din cazuri)

Gusa multinodulara hiperfunctionala;

Adenomul tiroidian hiperfunctional.

Etiologia tireotoxicozei

Aspectele clinice includ modificari datorate statusului hipermetabolic indus de excesul de hormoni tiroidieni si hiperactivitatii sistemului nervos simpatic. Se descriu:

Cresterea ratei metabolismului bazal.

Manifestarile cardiace sunt cele mai caracteristice si precoce semne cu tahicardie, palpitatii, cardiomegalie, insuficienta cardiaca diastolica.

Tremor, instabilitate emotionala, anxietate, imposibilitate de concentrare, miopatie.

Oftalmopatie caracterizata prin exoftalmie,

La nivelul sistemului gastro-intestinal determina hipermotilitate, malabsorbtie, diaree.

Termenul de ,,furtuna '' tiroidiana desemneaza instalarea brusca a a hipertiroidismului sever. Aceasta apare frecvent la pacientii cu boala Graves si rezulta probabil din cauza cresterii catecolaminelor sau in timpul unor interventii chirurgicale, septicemii,conditii de stres. Pacientii sunt febrili si tahicardici. Este o urgenta medicala, pacientii netratati decedand prin aritmii cardiace.

Masurarea nivelului de tireotrop hipofizar este cel mai util test screening pentru hipertiroidism.

Hipotiroidismul

Hipotiroidismul este determinat de orice anomalie structurala sau functionala care interfera cu producerea unui nivel adecvat de hormoni tiroidieni. Poate rezulta dintr-un defect la nivelul axului hipotalamo-hipofizar.

Se clasifica in:

Primar  

Secundar

Tertiar 

Manifestarile clinice clasice ale hipotiroidismului sunt cretinismul gusogen si mixedemul.

Etiologia hipotiroidismului

Cretinismul gusogen

Cretinismul desemneaza forma de hipotiroidism care se dezvolta la nou-nascuti sau in copilarie. In trecut aceasta boala era mai frecventa in zonele endemice cu deficit de iod: Himalaya, Africa, zone montane. In ultimii ani incidenta a scazut datorita suplimentarii dietei cu iod.

Clinic se caracterizeaza prin dezvoltarea asimetrica  a scheletului si a sistemului nervos central, cu retard mental sever, talie mica, protruzia limbii, hernie ombilicala.

In mod normal hormonii materni T3 si T4 traverseaza placenta si sunt indispensabili in dezvoltarea creierului fatului. Daca apare un deficit tiroidian matern inaintea dezvoltarii tiroidei fetale, retardul mental este sever.

Mixedemul

Mixedemul este o forma de hipotiroidism care apare in adolescența și copilarie. Manifestarile clinice depind de varsta la care s-a instalat deficiența. Copiii și adolescenții prezinta semne și simptome de cretinism iar adulții prezinta simptome de hipotiroidism.

Din punct de vedere clinic se caracterizeaza printr-o reducere a activitații fizice și psihice. Pacienții prezinta fatigabilitate, bradipsihie, bradilalie,bradicardie care pot mima depresia in fazele incipiente ale bolii. De obicei prezinta intoleranța la caldura, scaderea capacitații de efort, constipație și sunt supraponderali. Pielea este rece și palida din cauza scaderii fluxului sangvin.

Din punct de vedere histologic la nivelul pielii,țesutului subcutanat și uneori visceral se acumuleaza glicozaminoglicani și acid hialuronic cu formarea de edem.

Tiroiditele acute

Tiroiditele reprezinta un spectru de manifestari caracterizate printr-un anumit grad de inflamație tiroidiana. Aceasta cuprinde:

forme acute caracterizate printr-o durere severa tiroidiana (tiroidite infecțioase, tiroidita granulomatoasa subacuta)

afecțiuni cu componenta inflamatorie minima in care predomina disfuncția tiroidiana (tiroidita limfocitara subacuta și fibroasa Reidle).

Tiroiditele infecțioase pot fi acute sau cronice.

Infecțiile acute se realizeaza pe cale hematogena sau direct (de exemplu printr-o fistula de la sinusul piriform adiacent laringelui). Alte infecții cum ar fi cele cu mycobacterii, fungice sau cu Pneumocystis sunt de obicei cronice și afecteaza pacienții imunodeprimați. Inflamatia tiroidei poate determina dureri la nivel cervical anterior și sensibilitate locala acompaniata de febra, frisoane. Tiroiditele pot fi autolimitate sau pot fi tratate printr-o terapie adecvata. Funcția tiroidiana nu este afectata  semnificativ.

Cele mai frecvente și semnificative clinic tipuri de tiroidita:

Tiroidita Hashimoto sau tiroidita limfocitara cronica;

Tiroidita granulomatoasa subacuta;

Tiroidita limfocitara subacuta;

Tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto este cea mai frecventa cauza de hipotiroidism in zonele in care nivelul de iod este suficient. Este caracterizata prin insuficienta tiroidiana progresiva datorata distrucției glandei tiroide. Are o prevalența mai mare intre 45 și 65 de ani și este mai frecventa la sexul feminin cu un sex ratio de 10/1.

Studiile epidemiologice au evidențiat o componenta genetica semnificativa, cu transmitere nonmendeliana. Adulții cu sindrom Turner și sindrom Down au risc crescut de a dezvolta boala.

Aspectul clinic caracteristic este rprezentat de marire de volum a tiroidei,de regula simetrica, nedureroasa,asociata cu un grad de hipotiroidism la o femeie de varsta medie.

Patogeneza

Este o boala autoimuna in care sistemul imun reacționeaza impotriva unor antigene tiroidiene. Aspectul caracteristic este depleția progresiva a celulelor epiteliale tiroidiene care sunt inlocuite gradual de un infiltrat celular mononuclear și fibroza.

Tiroida este difuz marita de volum. Capsula este integra morfo-funcțional iar tiroida este bine delimitata de structurile adiacente. Pe secțiune este cenușiu-galbuie, ferma și uneori nodulara.

Microscopic se remarca la nivelul parenchimului un infiltrat inflamator mononuclear ce conține mici limfocite, plasmocite și centri germinativi bine delimitați. Foliculii tiroidieni sunt atrofiați și tapetați pe alocuri de celule epiteliale ce prezinta citoplasma abundenta eozinofila, granulara, numite celule Hurthle. Acesta este raspunsul metaplazic al epiteliului folicular cuboidal la injuria imunologica. Țesutul conjunctiv interstițial este abundent. Fibroza nu se extinde dincolo de capsula glandei. Parenchimul tiroidian restant prezinta aspect de tiroidita limfocitara cronica.

Tiroidita (granulomatoasa) subacuta

Tiroidita (granulomatoasa) subacuta se mai numește tiroidita de Quervain și afecteaza mai frecvent femeile, cu un varf al incidenței intre 30 și 50 de ani.

Patogeneza

Se considera ca este cauzata de o infecție virala sau un proces inflamator postviral. Majoritatea pacienților au un istoric de infecție de cai respiratorii superioare anterior apariției tiroiditei. Boala are o incidența sezoniera cu un varf al acutizarilor in timpul verii, multe dintre cazuri fiind asociate cu infecții cu virus coxsakie, oreion, adenovirusuri.

Tiroida este marita de volum (uni sau bilateral) de consistența ferma cu capsula intacta. Poate adera la structurile adiacente. Pe secțiune zonele afectate sunt albicios-cenușii, de consistența ferma.

Microscopic leziunile sunt focale și depind de stadiul bolii. In faza inflamatorie activa unii foliculi pot fi inlocuiti de neutrofile ce formeaza microabcese. Apoi apare forma de agregate de limfocite, histiocite și plasmocite in jurul foliculilor afectați. Celule gigante multinucleate tapeteaza aceste agregate sau fragmente de coloid, din acest motiv avand denumirea de tiroidita granulomatoasa. In evoluție un infiltrat inflamator cronic și leziuni de fibroza se formeaza la locul leziunii.

Tiroidita limfocitara subacuta

Mai este cunoscuta sub denumirea de tiroidita silențioasa sau nedureroasa

Deși poate aparea la orice varsta, este mai des inalnita la femei, in special postpartum.

De cele mai multe ori tiroida este de aspect normal cu excepția unei mariri ușoare de volum.

Aspectul microscopic consta intr-un infiltrat limfocitar cu hiperplazia centrilor germinativi la nivelul parenchimului tiroidian și colapsul foliculilor.

Aspectul clinic principal este reprezentat de hipertiroidism cu palpitații, tahicardie, tremor, slabiciune.

Tiroidita Riedel este o forma rara de tiroidita caracterizata prin fibroza extinsa ce afecteaza tiroida și țesuturile moi de la nivelul gatului. Prezența anticorpilor antitiroidieni circulanți sugereaza etiologia autoimuna.

Boala Graves

Boala Graves este cea mai frecventa cauza de hipertiroidism endogen. Este caracterizat de triada clinica:

Hipertiroidism datorat tiroidei marite de volum, hiperfuncționala;

Oftalmopatie infiltrativa ce determina exoftalmie;

Dermopatie infiltrativa localizata, uneori denumita mixedem pretibial.

Femeile au o frecvența a bolii de 7 ori mai mare decat barbații cu un varf de incidența intre 20 și 40 de ani.

Este o boala autoimuna cu prezența in ser a anticorpilor anti -tiroglobulina și anti-receptori tireotrop.

Glanda tiroida este marita simetric datorita hipertrofiei și hiperplaziei difuze a celulelor epiteliale ale foliculilor tiroidieni. Poate cantari peste 80g. Suprafața externa este neteda, consistența este scazuta iar capsula este intacta. Pe secțiune parenchimul are aspect carnos.

Microscopic predomina un aspect de hipercelularitate. Celulele epiteliale sunt inalte și aglomerate cu formarea de mici papile care protruzioneaza in lumenul folicular și la nivelul coloidului. Aceste papile nu au ax conjunctivo-vascular spre deosebire de carcinomul papilar. La nivel interstițial se constata un infiltrat limfocitar constand in limfocite T și plasmocite.

Terapia preoperatorie modifica aspectul morfologic tipic. Administrarea de iod determina involuția epiteliului și acumularea de coloid prin blocarea secreției de tiroglobulina.

Gusa difuza (simpla, nontireotoxica)

Gusa difuza afecteaza tiroida in intregime fara a prezenta noduli. Gusa endemica afecteaza persoane din zone geografice in care solul, apa si alimentele au un cintinut scazut de iod. Termenul endemic este utilizat cand gusa afecteaza mai mult de 10% din populatia respectiva. Gusa endemica este intalnita cu predilectie in regiunile montane. Continutul scazut de iod determina sinteza scazuta de hormoni tiroidieni cu cresterea compensatorie a tireotropului hipofizar-ului rezultand hipertrofia si hiperplazia celulelor foliculare si cresterea de volum a tiroidei.

Variatii in prevalenta gusii endemice in regiuni cu deficiente similare de iod conduc la ideea existentei altor agenti etiologici numiti agenti gusogeni (cum ar fi cei din alimente). Ingestia de substante gusogene interfereaza cu sinteza hormonilor tiroidieni, acestea fiin deprezentate de consumul excesiv de calciu si legume din familia crucifere (varza,conopida).

Gusa sporadica are o incedenta mai redusa decat gusa endemica. Predomina la sexul feminin in special la pubertate si la femeile tinere.

In evolutia gusii difuze se identifica doua faze:

Faza hiperplazica-tiroida este marita difuz si simetric, desi cresterea in volum este modesta, rar depasind 100-150g. Foliculii sunt tapetati de celule cilindrice. Unii foliculi sunt destinsi de volum, altii sunt sunt mici.

Faza de involutie coloidala;

In cazul suplimentarii dietei cu iod epiteliul folicular involueaza rezultand o glanda marita de volum bogata in coloid. Epiteliul folicular este cubic,turtit, cu coloid abundent in timpul perioadei de involutie. 

Gusa multinodulara

Episoadele recurente de hiperplazie si involutie determina o marire de volum cu caracter neregulat a tiroidei. Acestea pot induce tireotoxicoza.

Gusa multinodulara determina cea mai mare crestere de volum a tiroidei.

Gusa multinodulara este multilobata, marita asimetric, cu o greutate de peste 2000g. In unele cazuri gusa ajunge pana la nivelul sternului si claviculelor cunoscuta sub denumirea de gusa plonjanta.  Pe sectiune se remarca noduli neregulati ce contin un material coloidal brun, gelatinos.

Microscopic se remarca foliculi cu continut ridicat de coloid tapetat de un epiteliu aplatizat, inactiv si arii de hipertrofie si hiperplazie epiteliala foliculara si modificari degenerative. 

Simptomele se datoreaza efectului de masa al gusii multinodulare reprezentata de obstructia cailor respiratorii, disfagie, compresia vaselor mari de la baza gatului. Majoritatea pacientilor sunt eutiroidieni dar la unii pacienti se remarca un nodul hiperfunctional  cu instalarea hipertiroidismului (gusa multinodulara toxica). Aceasta patologie este cunoscuta sub numele de sindrom Plummer.

Neoplasmele tiroidei

Nodulul solitar tiroidian este o formatiune palpabila discreta cu un aspect aparent normal. Incidenta estimata a nodulului solitar variaza intre 1 si 10%. Au o frecventa de 4 ori mai mare la femei. Majoritatea nodulilor sunt indolori cu o rata  de supravietuire de 90% la 20 de ani. Prezinta urmatoarele caracteristici:

Nodulii solitari au o probabilitate mai mare de a fi neoplazici decat nodulii multipli.

Nodulii la pacientii tineri au o probabilitate mai mare de malignitate decat la cei mai in varsta.

La barbati nodulii au o probabilitate mai mare de malignitate.

Un istoric de iradiere la nivelul capului si gatului este asociat cu o incidenta crescuta de malignizare.

Nodulii care capteaza iod radioactiv in studii imagistice sunt mai frecvent benigne.

Adenoamele tiroidiene

Adenoamele tiroidei sunt de obicei solitare. Cu rare exceptii acestea deriva din epiteliul folicular si de aceea se numesc adenoame foliculare. Desi majoritatea adenoamelor sunt nefunctionale desi o mica parte din acestea secreta hormoni tiroidieni si determina tireotoxicoza.

Adenomul tiroidian tipic este o leziune solitara, sferica, incapsulata, bine delimitata cu un diametru ce variaza intre 3 si 10 cm de culoare cenusiu-albicioasa sau brun-rosietica. Celulele neoplazice sunt delimitate de parenchimul adiacent printr-o capsula intacta, foarte importanta in diferentierea adenomului de gusa multinodulara.

Microscopic se remarca foliculi cu caracter uniform care contin coloid Celulele epiteliale din componenmta adenomului prezinta diferite modificari nucleare si celulare. Se intalnesc rare mitoze. Uneori celulele neoplazice au citoplasma eozinofila, granulara si acestea se numesc celule oxifile sau Hurthle.

Evaluarea integritatii capsulei este aspectul major in diferentierea adenomului  folicular de carcinomul folicular.

Carcinoamele tiroidiene

Carcinoamele tiroidei reprezinta aproximativ 1,5% din totalitatea neoplaziilor. Majoritatea cazurilor afecteaza adultii desi carcinoamele papilare pot sa apara si la copii. Afecteaza cu predilectie sexul feminin.

Se deosebesc urmatoarele forme histopatologice de cancer tiroidian:

Carcinomul papilar (75-85%)

Carcinomul folicular (10-20%)

Carcinomul medular (5% din cazuri);

Carcinomul anaplazic (sub 5%)

Majoritatea carcinoamelor tiroidiene deriva din epiteliul folicular cu exceptia carcinoamelor medulare care deriva din celulele C parafoliculare.

Carcinomul papilar

Carcinomul papilar este cea mai frecventa forma de cancer tiroidian. Au o incidenta mai mare intre 20 si 40 de ani si se asociaza cu expunerea la radiatii ionizante.

Sunt leziuni solitare sau multifocale. Unele tumori pot fi incapsulate sau circumscrise; altele pot infiltra parenchimul adiacent. Leziunile pot contine arii de fibroza si calcificare .

Aspecte clinice

Majoritatea prezinta un nodul tiroidian asimptomatic sau o adenopatie cervicala.

Carcinoamele papilare pot contine structuri papilare cu axe conjunctivo-vasculare tapetate de unul sau mai multe randuri de celule epiteliale cubice.Nucleii au cromatina fin dispersata, de aspect optic gol  sau ,,in sticla mata". Invaginatiile citoplasmei determina un aspect de incluzii intranucleare. In absenta structurilor papilare diagnosticul se bazeaza pe aspectul nuclear.

De obicei metastazeaza pe cale limfatica. Diseminarea pe cale sanguina este neobisnuita.

Carcinomul folicular

Este al doilea tip de cancer ca frecventa , reprezentand intre 10-20% din cancerele tiroidiene. Incidenta este crescuta in zonele cu deficit de iod, sugerand ca in unele cazuri gusa nodulara poate predispune la malignizare.

Clinic se constata marirea de volum a tiroidei cu prezenta de noduli nedurerosi.

Carcinomul folicular se prezinta sub forma unor noduli bine delimitati sau infiltrativi. Leziunile mari pot penetra capsula si invadeaza tesuturile adiacente. Pe sectiune sunt de culoare cenusiu-galbui-rozata de aspect translucid.

Disemineaza frecvent pe cale hematogena afectand cu predilectie oasele, plamanii si ficatul.

Microscopic sunt formate din celule uniforme ce intra in componenta foliculilor mici ce contin coloid. Uneori pot fi prezente celule Hurthle cu citoplasma eozinofila, abundenta, granulara.

Carcinomul medular

Carcinoamele medulare tiroidiene sunt neoplasme neuroendocrine ce deriva din celulele parafoliculare sau celulele C ale tiroidei. Aceste celule secreta calcitonina, valoarea acesteia jucand un rol esential in diagnosticul si monitorizarea postoperatorie a pacientilor.

Se prezinta sub forma unui nodul solitar sau noduli multipli ce intereseaza ambii lobi tiroidieni.

Microscopic sunt formate din celule fuziforme sau poligonale cu pattern trabecular  sau dispuse in foliculi. In stroma adiacenta pot fi prezente depozite de amiloid acelular derivate din moleculele de calcitonina alterate.