Istoricul dezvoltarii exercitiilor acrobatice

Istoricul dezvoltarii exercitiilor acrobatice

Ca mijloc al gimnasticii, exercitiile acrobatice au aparut cu mult inaintea exercitiilor la aparate. Acest lucru este atestat de existenta unor marturii istorice ramase pentru posteritate de la cele mai vechi civilizatii.

Din punct de vedere etimologic cuvantul acrobatica este de origine greaca: acros=inalt, si baino=a merge, acrobatos=cel care umbla inalt. La inceput intelesul cuvantului era mult mai cuprinzator. Cuvantul se compune din combinarea a doua notiuni: acros si baino

in limba franceza de unde am imprumutat acest termen 'acrobat' inseamna: echilibrist, dansator pe coarda, jongleur, etc.

Azi prin acrobat, intelegem persoana care reuseste sa execute o serie de miscari neobisnuite, bazate pe echilibru si mobilitate, pe actiuni de rasturnare sau rotare in aer executate la sol sau la o serie de aparate speciale.

Izvoarele prin care se poate dovedi vechimea exercitiilor acrobatice le gasim in inscriptiile si desenele pe monumentele si mormintele unor conducatori de seama din istoria antica.

in regiunea stancoasa de la BENI-HASSAN situata pe cursul inferior al Nilului se afla monumentul lui ROTI din mileniul trei i.e.n. Pe acest monument se poate vedea un grup de tinere fete, care executa miscari acrobatice: podul, rasturnare in doi.

Mai tarziu aceste miscari, combinate cu altele, care au cuprins diferite sarituri sau miscari de echilibru executate in perechi si sub forma de piramida, au constituit elemente din spectacolele organizate pentru distractia publicului format din bogatasii acelor vremuri.

Basoreliefurile de pe mormintele lui Pthahhotep din Saccara, sunt documente care atesta aceste indeletniciri

in grecia antica Homer, in Iliada vorbeste de artistii profesionisti numiti kybisteri care apar pe desenele de pe vase si statuetele descoperite.

Ca o caracteristica a exercitiilor acrobatice practicate de grecii antici este preocuparea lor pentru dinamism si spectaculozitate prin executarea sariturilor, a salturilor in goana taurului, rasturnari in conditii ingreuiate: peste sabii infipte cu varful in sus.

Cel mai bogat document care atesta existenta acestor exercitii este considerat tezaurul etrusc care contine statuete din bronz, reprezentand poduri diferite din punct de vedere tehnic de cele executate de egiptene, picturi murale reprezentand executia saltului peste obstacole

in perioada declinului imperiului grecesc, acrobatii se stabilesc in imperiul roman ducand cu ei traditia practicarii acestor exercitii. Romanii au agreat aceste miscari fara insa sa le acorde atentie deosebita.

Prin extinderea imperiului roman, obicieiul practicarii exercitiilor acrobatice este preluat de popoarele de origine germanica, galica si britanica impreuna cu modul lor de viata. Urme vechi se gasesc in nordul continentului nostru. In Suedia se pastreaza desene si sculpturi in stanci care reprezinta corabii, pe care, sub privirile spectatorilor, acrobatii executa diferite elemente acrobatice.

Perioada de decadenta a imperiului roman influenteaza si interesul pentru practicarea exercitiilor fizice, documente, care atesta practicarea exercitiilor acrobatice sunt mai putine.

Spre sfarsitul secolului al XlV-lea exercitiile acrobatice incep sa reapara fiind practicate din ce in ce mai frecvent cu ocazia diferitelor serbari cu caracter de masa.

in domeniul literaturii de specialitate prima lucrare care se ocupa de exercitiile acrobatice este considerata lucrarea lui Archangelo Tuccaro aparuta la Paris in 1599 sub titlul de 'Trois dialogues de l'exercice de sauter et voltiger en l'air', 'Trei dialoguri despre sarituri si voltije in aer'.

in aceasta carte autorul, pe langa schite si desene foarte sugestive, da o serie de indicatii cu privire la metodica invatarii elementelor acrobatice cat si recomandari igienice.

Cartea sa a fost mult timp neglijata, iar inafara de aceasta scriere nu a mai aparut nici o lucrare in literatura de specialitae care sa trateze exercitiile acrobat

Abia la inceputul secolului al XVIII-lea si jumatatea secolului al XlX-lea specialistii descopera valoarea acestei lucrari si incep sa apara carti inspirate din aceasta lucrare

Reprezentantii scolilor germane si suedeze aprecieaza valoarea exercitiilor acrobatice fara insa a avea preocupari in vederea aprofundarii si sistematizarii acestor exercitii.

Gimnastica acrobatica - caracteristici generale

Gimnastica acrobatica este o ramura si in acelasi timp un mijloc al gimnasticii si implicit al educatiei fizice

Gimnastica acrobatica cuprinde o mare diversitate de miscari neobisnuite in viata cotidiana a omului. Aceste miscari au aparut treptat, continutul lor imbogatindu-se permanent gratie muncii de creatie a specialistilor si gimnastilor.

Acrobatica se bazeaza pe stapanirea centrului de greutate si mentinerea echilibrului in conditii neobisnuite de lucru dinamic si static. Aceasta presupune o mobilitate speciala a
coloanei vertebrale, a articulatiilor umerilor si soldului, o repartizare armonioasa a fortei musculare pe segmentele corpului.

Prin continutul lor extins constituie o sursa bogata
pentru celelalte probe din gimnastica sportiva (barna, paralele, bara, sarituri).

Exercitiile acrobatice sunt miscari complexe, cu un grad mare de spectaculozitate mult
gustate de public.

Spectaculozitatea elementelor acrobatice rezulta din efectuarea lor cu amplitudine si
precizie maxima, valorificand la nivel inalt capacitatea de coordonare si orientare in spatiu.

Varietatea mare a acestor exercitii, adaptabilitatea, accesibilitatea si atractivitatea lor permit
practicarea lor atat de copii cat si de adulti.

Exercitiile acrobatice permit o accomodare rapida la diferite situatii contribuind la dezvoltarea calitatilor motrice: indemanare, forta, suplete, viteza, rezistenta.

Exercitiile acrobatice au o influenta complexa asupra organelor de echilibru si asupra
sistemului nervos central.

Numarul mare de miscari din continutul acrobaticii se bazeaza pe rotari, semirotari, pozitii statice, ceea ce cere executantilor o forta si mobilitate buna si un simt al echilibrului
deosebit.

Complexitatea elementelor solicita din partea celora care practica aceasta ramura, curaj, hotarare si darzenie contribuind la dezvoltarea acestor insusiri.

Avand un program competitional si un caracter de intrecere, gimnastica acrobatica s-a constituit ca ramura sportiva de sine statatoare.

Sarcinile exercitiilor acrobatice

perfectionarea tehnicii si executiei specifice;

perfectionarea capacitatii de orientare in spatiu si a dirijarii precise a miscarilor conform caracteristicilor spatio-temporale;

perfectionarea organelor de echilibru

dezvoltarea fortei si elasticitatii musculare

Bazele tehnice ale executarii exercitiilor acrobatice

in analiza tehnicii diferitelor elemente acrobatice se evidentieaza anumite legitati de care trebuie sa tinem cont.

Elementele statice se bazeaza pe pastrarea echilibrului corpului in conditii variate.

Elementele acrobatice statice pot fi considerate ca pozitii initiale sau finale ale unor miscari

Pot reprezenta faze de trecere in desfasurarea miscarilor sau formeaza elemente independente de echilibru, forta, mobilitate,

intrucat elementele cu caracter static, indiferent de procedeul prin care sunt analizate, apar in ultima instanta ca pozitii marcate sau mentinute, in analiza lor trebuie sa se tina seama in primul rand de factorii care determina gradul de stabilitate a corpului in vederea realizarii acestor pozitii.

gradul de stabilitate este determinat de marimea poligonului de sustinere, inaltimea centrului de greutate si verticala coborata din centrul de greutate pe baza de sustinere.

Pentru a pastra centrul de greutate in limita poligonului de sustinere este necesara o contractie tonico-statica a musculaturii. Prin aceasta contractie gimnastul cauta sa adopte o pozitie cat mai stabila corecta din punct de vedere mecanic si estetica.

Gradul de dificultate depinde de modalitatea de adaptare a diferitelor pozitii statice: prin trecerea dintr-o pozitie mai inalta intr-una mai joasa prin efort de cedare; prin trecerea dintr-o pozitie joasa intr-una mai inalta, efort de invingere sau oprire dintr-o miscare lenta sau rapida.

Elementele dinamice se bazeaza pe rotatia sau semirotatia corpului in jurul unor axe mobile.

Din punctul de vedere al executiei in salturile acrobatice se evidentieaza trei faze: desprindere, zbor si aterizare. Fiecare din aceste faze se desfasoara pe baza unor legitati mecanice.

in desprindere se evidentieaza: reactia sprijinului, acceleratia, momentul fortei, iar in timpul zborului: momentul inertiei, momentul cantitatii de miscare, impulsul de rotatie si legea pastrarii cantitatii de miscare.

in actiunile de pregatire si realizare a aterizarii se evidentieaza din nou modificari in momentul inertiei si vitezei unghiulare

Schimbarile aparute in aceste trei faze in relatia temporala definesc caracterul salturilor.

Salturile in general sunt executate cu elan, in care se urmareste acumularea vitezei orizontale.

inaintea desprinderii o parte din viteza orizontala acumulata, prin 'blocare' se transforma in viteza ascensionala ajutata de balansarea energica si coordonata a bratelor, corelata cu extensia articulatiilor gleznei, genunchilor si soldului.

Datorita rapiditatii desprinderii, care la salturile cu intoarcere de 360°, 720°, 1080° se realizeaza in 0,09-0,11 secunde forta de desprindere poate ajunge la 700-750 kg si chiar 800 kg la dublu salt.

Musculatura membrelor inferioare poate suporta aceasta forta de reactie numai pentru ca acest moment este foarte scurt.

Daca directia fortei de reactie trece prin axul de sprijin nu se realizeaza rotatia corpului.

Daca directia fortei nu trece prin axul de sprijin, atunci forta pune in miscare de rotatie, corpul asupra caruia actioneaza.

Actiunea unei forte asupra unui corp in rotatie se masoara printr-o marime speciala care se numeste moment al fortei

Momentul unei forte in raport cu o axa se masoara prin produsul dintre forta si bratul ei.

M F×d

M = momentul fortei; F = forta de rotatie ; d = bratul ei.

La salturile acrobatice se evidentieaza doua tipuri de desprinderi: desprindere 'moale' si desprindere 'dura' care definesc caracteristicile salturilor.

Aceste caracteristici le sunt conferite nu numai de duritatea sau elasticitatea podelei ci si de felurile sariturilor acrobatice.

Desprinderea elastica 'moale' este efectuata cu genunchii usor indoiti si presupune rularea de la varf spre calcaie sau calcaie - varf.

Desprinderea 'dura' este solicitata la salturi inalte (dublu sau cele cu intoarcere) de cele mai multe ori la sfarsitul liniilor (torentelor) acrobatice si se realizeaza cu picioarele intinse (tonus ridicat) de pe partea anterioara a labei piciorului.

in faza de zbor contractiile musculare se manifesta doar ca forte interne, singura forta care actioneaza asupra corpului gimnastului este forta de gravitatie. Marimea si directia ei sunt independente de contractia musculara.

Rotatia corpului in aer este definita de momentul de inertie.

Mi = m . r²

in care: m = masa corpului; r² = patratul razei

Schimbarea momentului de inertie atrage dupa sine schimbarea vitezei de rotatie a corpului. Cu cat momentul de inertie este mai mare cu atat viteza unghiulara a corpului este mai mica si invers.

Produsul intre momentul de inertie si viteza unghiulara a corpului se numeste momentul cantitatii de miscare (sau moment cinetic).

M = Mi

M = momentul cantitatii de miscare ; Mi = momentul inertiei; = viteza unghiulara

Momentul cantitatii de miscare a corpului gimnastului este suma momentelor cantitatilor de miscare ale segmentelor sale.

Momentele cantitatii miscarii diferitelor parti ale corpului se pot schimba, dar suma lor ramane constanta, daca asupra corpului nu actioneaza forte externe.

Daca momentul cantitatii de miscare a unui segment al corpului gimnastului se mareste atunci momentul cantitatii de miscare a unui segment limitrof se micsoreaza si invers.

Aceste legitati in cadrul executiei saltului inapoi se concretizeaza in felul urmator: desprinderea este insotita de balansul energic al bratelor in sus si inapoi, dupa terminarea desprinderii viteza de miscare a bratelor scade, cantitatea de miscare transmitandu-se corpului care continua inaltarea.

Conform legii cu privire la conservarea momentului cantitatii de miscare, se poate micsora sau mari momentul de inertie sau viteza unghiulara.

in general cu cat distanta segmentelor este mai departe de axa de rotatie, cu atat saltul este mai intins si cu atat este nevoie de un impuls de rotatie mai mare.

Prin grupare gimnastul apropie segmentele de axa de rotatie; micsoreaza momentul inertiei si implicit mareste viteza unghiulara.

Dupa efectuarea rotatiei in a doua treime a miscarii, segmentele din nou se departeaza fata de axa de rotatie (degrupare) ceea ce micsoreaza viteza de rotatie si permite aterizarea intr-o pozitie echilibrata daca este element de terminare a unei linii acrobatice sau intr-o pozitie corespunzatoare pentru efectuarea elementului urmator.