Istoricul deficientei de auz

Istoricul deficientei de auz

Asa cum rezulta, acest tip de deficienta face parte din categoria deficientelor senzoriale

Literatura de specialitate consemneaza existenta unor preocupari foarte vechi fata de deficientii senzorial in general In lucrarea "Despre simturile celor care simt", Aristotel afirma ca cine s-a nascut surd acela devine apoi mut In Codicele lui Justinian se gasesc reflectate atitudinile societatii fata de surzi si sunt stipulate drepturile pe are acestia le aveau. Medicul, filosoful si matematicianul Girolamo Cardano, in secolul al XVI-lea, scrie despre instructia si educatia surdomutilor, bazate pe demutizare si comunicare verbala. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulata) ca forma a demutizarii Juan Pablo Bonet, pe la 1600, a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicarii verbale, dar si limbajul scris, oral si mimico-gesticular. In Anglia, John Wallis sublinia rolul limbajului scris in dezvoltarea psihica a surdomutului si preciza ca pentru a facilita evolutia vorbirii trebuie exclus limbajul dactil din demutizare, in schimb, labiolecturii ii acorda un rol semnificativ. Opus acestuia, in Olanda, Francisc Von Helmont pune un accent deosebit pe labiolectura si propune folosirea oglinzilor pentru demutizare. Tot in Olanda, Johan Korand Amman neaga utilizarea folosirii dactilemelor, insistand pe vorbirea orala fapt pentru care este considerat fondatorul asa-numitei scoli oraliste. In Franta, Abatele Deschamps sustine metoda orala si este primul are elaboreaza un alfabet special pentru orbii surdomuti. Reprezentantul cel mai de seama al scolii franceze este Charles Michel de l' Epee care a intemeiat o scoala pentru surdomuti si a aplicat o noua metoda si anume "metoda mimicii", prin intermediul careia se fundamenteaza comunicarea prin mimico - gesticulatie. In Polonia, Jaobs Falkowschi intemeiaza un institut pentru surdomuti si orbi, unde foloseste metoda gesturilor, pentru inceput iar apoi, adopta in exclusivitate, metoda orala. Germanul Friedrich Moritz Hillt a incercat sa organizeze invatamantul surdomutilor cat mai aproape de cel al copiilor normali

In secolele XIX si XX , specialistii rusi aduc si ei o contributie interesanta Dintre cei mai cunoscuti, citam pe V.I. Flery, G.A. Gurtiev, A.F.Ostogradschi, A.I.Diacikov, LV. Zankov, s.a, care au contribuit la fundamentarea psihopedagogia a invatamantului pentru copii cu deficiente de auz.

Pe baza acestor date rezulta ca pentru invatarea limbii de catre persoanele deficiente de auz, s-a aplicat o tehnica bazata pe imitatie , asemanatoare cu principiul invatarii vorbirii la copilul mic normal, cat si o tehnica similara cu formarea deprinderii de a comunica intr-o limba straina Ambele tehnici au fost cunoscute sub numele de "metoda naturala". Avand in vedere toate aceste demersuri, din punct de vedere metodologic, pentru invatarea limbii au fost structurate trei metode principale:

metode care folosesc, preponderent limbajul oral (metode orale);

metode are folosesc, preponderent, limbajul scris (metode scrise);

metode combinate ( metode mixte ),  care fac apel si la mijloacele auxiliare ( dactileme-fig.1, labiolectura si mimico-gesticulatie ).

Fig.1

Este cunoscut faptul ca in surdopsihopedagogie aceste metode mai poarta denumirea si dupa locul unde s-au dezvoltat, astfel, se remarca metodele : italiana, franceza, germana, austriaca, belgiana, etc. Foarte cunoscuta si apreciata este si metoda romaneasca pentru demitizarepreferatain multe scoli europene. In tara noastra , preocuparile pentru handiacapatii de auz exista de peste 100 de ani Astfel, in 1893 ia fiinta o institutie scolara pe langa locuinta Dr.Carol Davila, are devine apoi o sectie a azilului "Elena Doamna " si, ulterior , a Institutului pentru surdomuti de la Focsani ( 1865 ) . Sunt informatii si cu privire la existenta unui institut particular, mult mai devreme in Dumbraveni ( 1828 ).

In 1924, in Legea invatamantului se stipuleaza ca in unele scoli vor functiona clase speciale pentru deficienti, in care vor preda absolventi sau titulari angajati prin concurs dupa un stagiu preliminar de 2 ani in activitati cu diferite categorii de deficienti.

In prezent, in tara noastra functioneaza gradinite, scoli generale, scoli profesionale si tehnice pentru hipoacuzici si surzi.

Frecventa deficientelor de auz difera in functie de o serie de factori cum ar fi: geografici, ereditari, familiari, medicali, tratament medical inadecvat, epidemii, accidente, alcoolism, iradieri, malnutritie, munca intr-un mediu foarte poluat din pnct de vedere auditiv.

Din datele statistice de la noi si din cele mondiale se estimeaza existenta unui procent de 1% din locuitori pentru surditate la varsta copilariei . Dar odata cu inaintarea in varsta, creste incidenta cazurilor respective. La maturitate, procentul dereglarilor aparatului auditiv este peste 10%, iar la adulti de varsta a treia, de peste 50%.