Chistul hidatic hepatic

Chistul hidatic hepatic

La nivelul ficatului expansiunea chistului hidatic se face prin condensarea tesutului hepatic ce formeaza perichistul. Consecintele cele mai grave le are asupra canalelor biliare, care sunt comprimate. Urmeaza apoi fisuri, rupturi ale canalelor biliare din vecinatatea chistului. Cat timp presiunea intrachistica se mentine si membranele lui sunt intacte canalele nu functioneaza. Prin fisura membranelor hidatice continutul chistului se revarsa in canalele deja fisurate. Dupa reducerea presiunii intrachistice bila se revarsa in cavitatea chistica si la aceasta se adauga infectia chistului hidatic.

Simptomatologia depinde de repercursiunile chistului asupra cailor biliare. Multa vreme chistul evolueaza asimptomatic. Intamplator cu ocazia unui examen obiectiv se descopera o formatiune tumorala pe unul din lobi. Cel mai adesea debutul clinic se face cu durere in hipocondrul drept cu iradiere diafragmatica sau epigastrica. Astfel de dureri intermitente apar dupa fisura canalelor hepatice comprimate si elongate. In cazul cand se produce deschiderea chistului in caile biliare durerea se exacerbeaza brusc si se insoteste de febra si icter, ca manifestari ale angiocolitei. Tumora hepatica se reduce ca volum. Caile biliare externe pot fi colmatate de vezicule fiice. In toate cazurile se asociaza suprainfectia chistului.

Diagnosticul clinic se bazeaza pe prezenta tumorii hepatice care este rotunjita, neteda si renitenta. Aspectul clinic este insuficient pentru diferentierea de alte tumori hepatice. Astazi dispunem de diferite metode pentru precizarea diagnosticului.

IDR Cassoni se bazeaza pe manifestarea alergica fata de toxinele parazitului. Reactia este pozitiva pentru chistul hidatic in 75% din cazuri.

Eozinofilia creste valoric mai evident in faza de debut a chistului si apoi dupa ce s-a produs fisura acestuia. Mai recent se foloseste testul eozinofiliei provocate. Dupa IDR Cassoni apare constant o hipereozinofilie doar la bolnavii cu chist hidatic.

Reactia Weinberg-Parvu de fixare a complementului este astazi mai putin utilizata.

Testul ELIZA este mult mai fidel, dar lipsa pozitivarii lui nu exclude echinococoza.

Ecografia delimiteaza foarte precis topografia chistului si raporturile cu vasele suprahepatice, vena porta si caile biliare. Ea s-a impus ca metoda de rutina in precizarea imaginii chistului hidatic hepatic.

Examenul radiologic are valoare in elucidarea diagnosticului in unele situatii . Pe langa marirea de volum a glandei in caz de chist fisurat si cu depuneri calcare, radiografia simpla evdentiaza forma chistului sau o simpla linie curba. Chistul cu dezvoltare pe fata superioara a ficatului modifica convexitatea diafragmului dindu-i aspect de ,,briosa". Chisturile supurate si partial evacuate dau imagini hidroaerice.

Splenoportografia prin desenul vascular delimiteaza imaginea chistului. Nu s-a impus in practica de rutina din cauza riscului pe care il comporta. Are valoare in chisturile mici centrale.

Colangiografia preoperatorie poate fi necesara in chistul hidatic multiplu cu evolutie centrala.

Scintigrafia inregistreaza o zona hepatica inactiva corespunzatoare chistului.

Tratamentul. Singurul tratament eficient este cel chirurgical. Incizia trebuie adaptata dupa topografia chistului. In majoritatea cazurilor incizia mediana este suficienta. In alte cazuri este nevoie de incizie subcostala sau de toracofrenolaparatomie. Pentru inlaturarea chistului si rezolvarea cavitatii restante exista mai multe procedee. Cel mai simplu este chistotomia care se recomanda in chisturile mici si mijlocii neinfectate. Dupa deschiderea abdomenului si evidentierea chistului este necesara inactivarea continutului chistic. Mai intai trebuie bine izolata cavitatea peritoneala apoi cu un ac gros prelungit cu un tub de cauciuc se evacueaza prin punctie partial chistul. Pentru a inlatura pericolul diseminarii in peritoneu (echinococoza secundara) in cavitatea chistica se injecteaza solutie hipertona de NaCl sau de glucoza. Din cauza toxicitatii s-a renuntat la utilizarea solutiilor de formol, folosite in trecut. Se asteapta cateva minute apoi se continua evacuarea si dupa deschiderea perichistului se extrage membrana proligera.

Cavitatea restanta ridica multe probleme mai ales in chisturile vechi infectate. In cele neinfectate, exista mai multe atitudini. Cavitatea se dreneaza. Ea poate fi desfiintata prin capitonaj sau plombata cu epiplon. Lagrot excizeaza partea fibroasa din perichist desfiintand astfel partial cavitatea. In chisturile vechi calcificate se recomanda chistectomia. Aceasta presupune ca dupa inlaturarea membranei proligere sa se extirpe prin disectie fina si perichistul format de membrana cuticulara ingrosata. Chistectomia se poate face total sau partial. Procedeul este destul de complicat si comporta riscul lezarii vaselor si canalelor biliare mari. Hepatectomia reglata sau atipica poate deveni necesara la chisturile mari supurate si calcificate.