Cataracta senila, glaucomul si hipoacuzia

CATARACTA SENILA, GLAUCOMUL SI HIPOACUZIA

Cataracta senila

Reprezinta pierderea partiala sau totala a transparentei cristalinului, modificarile transparentei fiind legate de varsta sau de variate conditii patologice generale si oculare asociate. Este o cataracta primitiva, a carei prevalenta creste cu varsta, 50 % la populatia de 65-74 de ani, 70 % la populatia peste 75 de ani, este cea mai frecventa forma de cataracta, cu evolutie bilaterala asimetrica
Cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, avasculara, cu indice de refractie mare datorita continutului crescut de proteine 33 %, cu o convergenta totala de 20-30 D, variabila prin acomodatie. Situat in plan frontal, centrat in axul optic ocular in spatele irisului, separat de cornee , iar posterior, situat in camera posterioara a ochiului, in fata vitrosului, este mentinut in pozitie de un ansamblu de fibrile radiare, ce se insereaza pe muschiul ciliar si pe capsula anterioara a cristalinului, in zona ecuatoriala, intervenind in mecanismul acomodatiei.
Mentinerea transparentei cristalinului este rezultatul unui echilibru complex pe mai multe planuri:

1. histologic - presupune integritatea capsulei si fibrelor cristaliniene, cu desfasurarea normala a schimburilor;
2. biochimic - mentinerea homeostaziei celulei cristaliniene, prin echilibrul metabolismelor proteic, lipidic, glucidic si hidroelectrolitic;
3. biofizic - presupune desfasurarea unor procese biofizice normale legate de dispersia, absorbtia si transmisia razelor luminoase. Dispersia este minima, 5 %, datorita aspectului neted al suprafetelor.

Modificarea convergentei cristalinului, prin schimbarea formei si indicelui de refractie, este cel mai important fenomen al acomodatiei - un fenomen complex senzorial, neuromuscular si biofizic, ce are ca scop adaptarea puterii de refractie a ochiului pentru obtinerea de imagini clare ale unui obiect apropiat.
Cristalinul absoarbe radiatia solara cu lungime de unda 295-315 = UVB si UVA = 315-400 si in absenta oxigenului, avand un metabolism anaerob, se produc reactii de oxidare cu formarea radicalilor liberi. Cromoforii continuti in cristalin: fosfat de riboflavina, triptofanul, tirozina, fenilalanina si metionina, activati de lumina, determina, de asemenea, formarea radicalilor liberi. In fibrele tinere, in epiteliul anterior si cortex, exista sisteme enzimatice protectoare cum ar fi: superoxiddismutaza, glutation peroxidaza, catalaza, glutation redus, vitaminele C si E.

Cu varsta, balanta radicali liberi antioxidanti se dezechilibreaza in favoarea primilor si vor degrada structura cristalinului astfel:

1. peroxidarea fosfolipidelor plasmatice si mitocondriale;
2. oxidarea gruparilor SH ale proteinelor solubile, cu agregarea lor si formarea de conglomerate insolubile, cu greutate moleculara mare, ce precipita cresterea proteinelor insolubile - opacitatile cristaliniene;
3. inactiveaza Na-K ATPaza de la nivelul epiteliului cristalinian anterior, ce scoate activ apa din celule si Na, determinand hidratarea proteinelor cristaliniene; - oxidarea glutationului redus, cu scaderea captarii radicalilor liberi;
4. inactiveaza enzimele celulare si ataca acizii nucleici cu formare de proteine anormale; - degradarea proteinelor jonctionale, cu dilatarea spatiilor intercelulare.

Consecinta macroscopica este formarea de agregate proteice insolubile - opacitati, inconjurate de lacuri apoase, cu modificarea indicelui de refractie in diferite zone ale cristalinului, cu scaderea transmisiei luminii, prin cresterea dispersiei in cristalin, pierderea transparentei, difuzia luminii producandu-se la interfata dintre agregatele proteice si cortexul lichefiat. Acumularea cromoforilor si colorarea galbena a nucleului sclerozat scad discriminarea culorilor.
Etiologia cataractei senile este necunoscuta. S-au descris o serie de factori de risc pentru aparitia bolii cum ar fi: varsta, expunerea la lumina solara, carentele alimentare in antioxidanti, proteine; apare, de asemenea, mai frecvent la fumatori, tarati, in alcoolismul cronic, in diabetul zaharat, precum si in alte boli oculare asociate: glaucom, miopie.
Simptomele cele mai frecvent intalnite sunt:

1. scaderea vederii la distanta sau aproape, in functie de localizarea opacitatilor, imposibilitatea de a citi si privi la televizor;
2. ebluisarea pacientului cand priveste faruri, becuri in lumina puternica;
3. estomparea culorilor;
4. halouri in jurul surselor de lumina;
5. scaderea vederii nocturne, mai ales la condus;
6. scaderea sensibilitatii de contrast, cu incetosarea vederii;
7. miodezopsii fixe (puncte negre fixe in campul vizual);
8. diplopie monoculara;
9. distorsionarea imaginii obiectelor, datorita astigmatismului cristalinian;
10. modificari frecvente in prescriptia ochelarilor.

Examinarea obiectiva a unui bolnav cu cataracta se face pentru a preciza existenta si topografia tulburarilor de transparenta cristaliniana, concordanta intre densitatea cataractei si gradul scaderii acuitatii vizuale, prezenta afectiunilor oculare asociate care determina cataracta sau pot complica operatia, boli sistemice in contextul carora poate aparea cataracta sau cu impact asupra derularii interventiei chirurgicale.

Preoperator, se efectueaza:

1. masurarea acuitatii vizuale centrale cu si fara corectie;
2. examenul biomicroscopic al segmentului anterior, cu evaluarea corneei, camerei anterioare, unghiului camerular, irisului;
3. examenul biomicroscopic al cristalinului, cu evidentierea tipurilor de cataracta, din punct de vedere morfologic si evolutiv;
4. examenul fundului de ochi prin biomicroscopie si oftalmoscopie indirecta, pentru evaluarea retinei, maculei, nervului optic, cu mare atentie asupra altor afectiuni asociate: glaucom, retinopatie diabetica, degenerescenta maculara;
5. determinarea tensiunii intraoculare prin tonometrie;
6. aprecierea starii corneei prin masurarea grosimii ei, numarului de celule endoteliale;
7. examinarea refractiei oculare pentru a determina astigmatismul si pentru a planifica corectia optica postoperatorie;
8. ecografia in mod A ajuta la calcularea puterii dioptrice a lentilei oculare ce se va implanta, prin masurarea axului globului ocular si cu formule speciale, iar ecografia in mod B, permite evaluarea dislocarilor cristaliniene sau cand nu se vede FO, pentru a aprecia starea retinei.

Tratamentul medical este ineficient; coliruri anticataractogene ce contin antioxidanti, electroliti, ioduri - Rubjovit, Quinax, precum si tratamentul general cu antioxidanti - Adrusen, Mirtilene, Vitalux, sunt totusi prescrise, cataracta aparand in contextul general al imbatranirii organismului, deci indicatia este mai curand pentru cataracta incipienta (in cea avansata, modificarile sunt ireversibile).
Tratamentul chirurgical este indicat cand scaderea functiei vizuale evaluata cu cea mai buna corectie interfereaza cu activitatile zilnice ale pacientului - citit, condus -, in functie de preocuparile fiecaruia.
Ca indicatii medicale, intra aici afectiuni determinate de cristalin: glaucom facolitic, luxatii, cataracta traumatica, precum si afectiuni ale retinei, ale caror diagnostic si tratament sunt impiedicate de cataracta: retinopatie diabetica, degenerescenta maculara senila, afectiuni vasculare retiniene - tromboze.
In cataractele bilaterale, se opereaza intai ochiul cel mai afectat, cu cea mai scazuta vedere, celalalt ochi putand fi operat intre cateva zile - 1-2 luni, in functie de optiunea pacientului si de chirurg. Preoperator, pacientul trebuie informat despre durata, tehnica si riscurile operatiei, despre posibilele complicatii intra si postoperatorii, conduita terapeutica pre si postoperatorie, durata perioadei in care va fi scos din activitatile sale obisnuite. Pregatirea preoperatorie consta in:

1. examen oftalmologic preoperator si calcularea puterii dioptrice a cristalinului ce urmeaza a fi implantat;
2. controlul afectiunilor generale asociate si continuarea tratamentelor bolnavului;
3. profilaxia infectiei postoperatorii prin tratarea infectiilor si inflamatiilor oculare: blefarite, conjunctivite, dacriocistite; tratarea oricarui focar de infectie din organism, lavajul cailor lacrimale cu antibiotic, lavajul pleoapelor si al conjunctivei cu betadine 5% si ser fiziologic, administrarea antibiotic local, cu cateva zile inaintea operatiei;
4. controlul presiunii intraoculare; scaderea ei, daca este crescuta, previne complicatiile;
5. obligatoriu, o buna dilatare a pupilei, prin instilarea de midriatice si cicloplegice, cu o ora inaintea operatiei.

Tipuri de interventii cihirurgicale
1.Extractia intracapsulara a cristalinului consta in indepartarea cristalinului opacifiat in totalitate, cu capsula cu tot, cu introducerea unui cristalin in camera anterioara. Datorita gravelor complicatii intra si postoperatorii, a fost inlocuita azi, aproape in totalitate, de extractia extracapsulara.
2. Extractia extracapsulara a cristalinului: manuala si prin facoemulsificare consta in indepartarea nucleului si cortexului cristalinian, fara a afecta integritatea capsulei posterioare si vitrosului.
Chirurgia cataractei prin facoemulsificare este cea mai folosita azi in lume. Foloseste incizii mici, putin astigmatogene, are riscuri intraoperatorii mai mici decat la celelalte, vindecarea este rapida si recuperarea, la fel, durata operatiei scurta - 20-30 de minute, operatia facandu-se in ambulator.
Tipuri de lentile intraoculare
Lentilele artificiale au o parte optica, centrala, refractiva, formata dintr-un material inert biologic, PMMA - lentile rigide cu diametrul opticului de 5,5-6 mm si care necesita incizie corneeana de 5-6 mm sau implanturi foldabile.
De asemenea, implanturile pot fi monofocale, cu un singur punct focal stabilit de obicei pentru distanta, necesitand ochelari de aproape, sau pot fi multifocale - ReSTOR, ReZOOM, ce asigura o vedere buna in ambele situatii si la distanta si la citit.
Dupa pozitia lor, implanturile se fixeaza in camera anterioara - in unghi sau pe iris, pupilare - nu se mai folosesc sau se fixeaza in camera posterioara: in sacul capsular, pe capsula anterioara - in sulcus sau cand nu mai exista sac, se sutureaza la sclera. Lentilele artificiale permit o vedere optima, nu limiteaza campul vizual, nu dau aberatii cromatice si de sfericitate, iar unele au filtre pentru UV, protejand astfel retina.
Ca orice interventie chirurgicala, facoemulsificarea are si riscuri. Intraoperator, pot aparea complicatii in fiecare timp operator, de la incizii prea largi sau prea scurte, edem corneean, la capsulorexis nereusit, rupturi zonulare si lezarea capsulei posterioare, cu pierderea de vitros si luxarea posterioara a nucleului. Postoperator, pot aparea edemul corneean, cresterea tensiunii intraoculare, astigmatismul, infectii severe, decolare de retina, descentrari de implant, iar tardiv, pot aparea opacifierea capsulei posterioare.
Postoperator, pacientul este trimis acasa, fiind chemat la control a 2-a zi, a 7-a zi, la o luna si la 2 luni, in functie de caz si de chirurg. Poate acuza un usor disconfort ocular, prurit sau vedere incetosata datorita edemului corneean, dar care se rezolva cu tratamentul local dat. Pacientul este sfatuit sa nu se frece sau sa se apese pe ochi si sa urmeze tratamentul. Ochiul se lasa nepansat si trebuie folosit, pacientul putand citi sau privi la televizor. Urmeaza un tratament local cu antibiotic si antiinflamator steroidian, 1-2 luni si midriatic 1-2 saptamani, obligatorie fiind insa o igiena locala riguroasa. Vindecarea se face in 2 luni, la 1 luna se scot firele la cristalinul foldabil sau chiar mai devreme, iar la 2 luni, la cel rigid, cu anestezie locala. Se vor evita eforturile fizice, tusea, constipatia 1-2 luni, iar ochelarii se vor prescrie dupa un interval de timp - 2 saptamani de la scoaterea firelor.
Datorita tehnologiei foarte avansate, cu aparitia unei aparaturi foarte performante, atat in ceea ce priveste facoemulsificarea cat si tipurile moderne de implanturi intraoculare - multifocale si acomodative, prin perfectionarea procedeelor microincizionale si bimanuale, chirurgia cataractei a atins azi cel mai inalt nivel, peste 98 % din operatiile de cataracta se incheie cu succes, fara complicatii, cu imbunatatirea acuitatii vizuale la 95 % dintre pacienti.
Ar fi insa o problema de rezolvat, si anume costul operatiei, la noi neputandu- si permite oricine operatia. In strainatate, costul unei operatii variaza intre 1.500 si 2.500 de dolari, dar interventia este compensata integral de sistemul de asigurari de sanatate. La noi in tara, chirurgia cataractei, din punct de vedere financiar pentru pacienti, ramane o problema deschisa in continuare, care asteapta solutii. 

Glaucomul

Printre bolile ce conduc la orbire incurabila se numara si glaucomul, care in popor se mai numeste "apa galbena", "apa verde". Apare de obicei dupa 40 de ani, dar sunt cazuri de imbolnaviri si la o varsta mai tanara.
Conditia de baza pentru prevenirea orbirii din cauza glaucomului e tratarea acestei boli la etapa initiala, incipienta.
In majoritatea cazurilor glaucomul evolueaza ca o afectiune de lunga durata, la inceput fara simptome pronuntate. Insa treptat starea sanatatii se agraveaza: campul vizual se ingusteaza, desi vederea centrala ramane neafectata si omul munceste fara dificultati. Putin cate putin aceasta forma afecteaza si vederea centrala, conducand la orbire.
In alte cazuri glaucomul apare pe neasteptate si intr-o forma acuta, adesea in orele diminetii: omul simte dureri taioase in ochi; vede ca prin ceata, in jurul surselor de lumina observa niste cerculete colorate asemanatoare curcubeului. Ochiul este rosu, pupila e mai mare ca la ochiul sanatos, vederea scade brusc, apar dureri de cap, greturi. Ochiul devine tare "ca piatra". In caz ca nu poate fi acordat ajutorul medicamentos necesar in primele 24 de ore, vederea nu va fi posibil de restabilit. Din fericire, asa forma de glaucom se intalneste rar.
Fenomenele descrise sunt cauzate de tensiunea intraoculara majorata. Cauzele aparitiei glaucomului sunt diverse. Incontestabil insa e factorul ereditar. De asemenea, glaucomul e provocat de imbatranirea organismului, de factorii ce tin de schimbul de substante, de modificari patologice ale sistemului nervos central.
Medicina moderna dispune de mijloacele necesare pentru tratarea glaucomului. Mai intai bolnavul trebuie luat la evidenta de catre oftalmolog. Pacientul trebuie sa respecte regimul zilei si sa urmeze tratamentul prescris. De obicei, trebuie efectuata picurarea solutiei de pilocarpina sau alte preparate de 2-3 ori pe zi.
Bolnavului de glaucom i se recomanda:
1. Sa acorde suficient timp odihnei pentru a-si mentine sanatatea si capacitatea de munca (plimbari in aer liber, evitand supraincalzirea - cand e soare puternic sa stea in umbra).
2. Sa doarma cu capul ridicat pe perna cel putin 8 ore pe zi. La insomnie vor fi administrate somnifere sau preparate de brom.
3. Sa respecte regimul alimentar (produse lactate, lichid 1,5 l pe zi (inclusiv supa), se interzic alcoolul, cafeaua, ceaiul tare, berea). Masa va fi servita de 4-5 ori pe zi, in portii mici.
4. Sa evite baile cu aburi, baile de soare, spalatul corpului cu apa fierbinte, plimbarile la soare cu capul descoperit. Inainte de a viziona vreun film va fi nevoie de a picura solutie de 1 % de pilocarpina, televizorul va fi privit cu lumina, nu in intuneric.
5. Majoritatea bolnavilor de glaucom pot lucra, dar nu la munca fizica grea, cu sfortari sau cu capul inclinat in jos. Este contraindicata supraoboseala, de aceea in timpul lucrului vor fi efectuate pauze.
Chiar si in cazul cand bolnavul de glaucom se simte bine, el va vizita medicul o data la trei luni. In caz de agravare a bolii va solicita ajutorul urgent. Picaturile prescrise de medic se instileaza zilnic, daca tensiunea intraoculara nu se normalizeaza, bolnavul de glaucom poate fi supus unei interventii chirurgicale. Dupa operatie pacientul va respecta toate recomandarile deja mentionate. Eforturile conjugate ale medicilor si ale populatiei asigura succesul in lupta cu orbirea cauzata de glaucom.

Hipoacuzia - drama unei dizabilitati.

Civilizatie inseamna grija. Lumea civilizata a facut din grija fata de cei cu dizabilitati nu o misiune nobila, ci o datorie. Datoria de a-i ajuta pe cei mai putin norocosi sa traiasca o viata normala. De aceea, vedem astazi peste tot in lume oameni care calatoresc peste mari si oceane in scaune cu rotile, nevazatori care citesc si scriu, surzi care participa la conferinte, oameni carora alta data nu le-ai fi dat nici o sansa, astazi traiesc alaturi de noi. Civilizatia aduce sanse egale pentru toti. Intr-o societate in care lupta pentru existenta devine tot mai grea, dizabilitatea nu mai constituie un handicap.
Surditatea sau pierderea auzului reprezinta una din cele mai grave dizabilitati, mai grava chiar decat pierderea vederii pentru ca absenta auzului inseamna absenta comunicarii. Surditatea poate afecta orice varsta de la nou-nascut la varstnic, cu consecinte grave de adaptare sociala. Preocuparea deosebita pentru recuperarea auzului a inceput initial fata de nou-nascutii surzi, fiind apoi in cateva decenii extinsa la adultii si persoanele in varsta care sufera de surditate.
Adultii si mai ales varstnicii sunt si ei afectati de pierderea temporara sau definitiva a auzului. Cercetarile mondiale si progresele tehnicii dezvoltate in paralel au facut ca aceasta boala sa fie de multe ori rezolvata, daca nu vindecata. Protezele auditive si, mai ales, implanturile cohleare nu mai sunt astazi un lux. Ele reprezinta mijloace comune de tratament, la indemana chiar si a celor care nu sunt bogati.
Hipoacuzia bilaterala permanenta este definita ca acea hipoacuzie mai mare sau egala cu 40 dB obtinuta ca medie a valorilor auzului pe frecventele de 0,5, 1, 2 si 4 KHz.

Urechea este formata din trei parti-mecanisme: urechea externa - pavilionul si conductul auditiv extern; urechea medie - timpanul, oscioarele si cavitatea urechii medii; urechea interna - cohleea. Localul anatomic sau fiziologic care determina pierderea auzului caracterizeaza defectul.

Hipoacuzia de conducere se refera la afectarea mecanismelor care determina conducerea sunetelor din spatiu inconjurator la urechea interna. Acest tip de hipoacuzie implica urechea externa si/sau interna. Hipoacuzia de conducere este de cele mai multe ori corectata cu tratament conservator sau, daca nu, pacientul va beneficia de o proteza auditiva.
Hipoacuzia neurosenzoriala apare prin afectarea cohleei sau a nervului auditiv. Acest tip de afectare implica, pe langa reducerea nivelului sunetului sau abilitatea de a auzi sunete inconjuratoare, afectarea intelegerii vorbirii si a abilitatii de a auzi corect. Acest tip de surditate apare ca urmare a unei boli preexistente, trauma la nastere, medicamente ototoxice si sindroame genetice. Poate aparea ca rezultat al expunerii la zgomot, virusuri, traumatisme craniene, cu varsta si ca urmare a prezentei unor tumori. Hipoacuzia neurosenzoriala nu beneficiaza pana in momentul de fata de tratament medical. Totusi, pacientii pot beneficia de proteze auditive, implanturi cohleare, terapie de comunicare si educationala. Reprezinta cea mai grava forma de hipoacuzie.
Alte clasificari ale surditatii se refera la:

1. Pacientii cu hipoacuzie severa - 71-90 dB si profunda > 91 Db sunt considerati surzi;
2. Pacientii cu hipoacuzie moderata - 26-40 dB pana la severa sunt descrisi ca "tari de urechi''.

Cauze, simptome asociate, factori favorizanti ai pierderii auzului:
1. afectarea izolata a timpanului: inflamatorie; traumatica: corpi straini introdusi in conductul auditiv extern (agrafe, betisoare igienice, bete de chibrit), lovitura cu palma peste ureche.
2. disfunctia tubara acuta poate fi precipitata de combinatia: altitudine (zborul cu avionul, mers pe munte), infectie respiratorie superioara acuta (rinita, sinuzita).
3. otite, otomastoidite acute - durerea, secretia auriculara (daca timpanul este perforat), modificari locale (bombare in spatele pavilionului urechii), starea generala afectata, eventual o infectie respiratorie superioara recent/concomitenta.
4. traumatisme - contextul instalarii scaderii auditive este evocator: accidente de circulatie, lovituri la nivelul craniului, urechii; traume sonore acute (explozii, zgomote puternice); barotrauma (modificari de presiune) - scafandri, piloti; socuri electrice (accidente casnice, profesionale, fulger); boli infectioase - virale, bacteriene, parazitare (zona zoster, oreion, scarlatina, toxoplasmoza, sifilis, SIDA etc.).
5. medicamente ototoxice - este afectat auzul la ambele urechi - medicamente: aminoglicozide, diuretice, citostatice, tuberculostatice, antidepresive.
6. cauza psihogena (isterie).
7. surditatea brusc instalata - de cauza vasculara, virala.
8. dop de cerumen - poate exista in ambele urechi - simptome asociate: senzatia de infundare a urechii, vocea proprie se "aude in cap'' (autofonie).
9. otite externe.

Efectele medicale si sociale ale pierderii auzului

Indiferent de varsta la care se instaleaza pierderea auzului, consecintele psihosociale sunt devastatoare. Din programele de tratament si preventie ale hipoacuziei fac parte obligatoriu consilierea psihologica si de adaptare la mediu a celor surzi.
Pacientii in varsta, atat de afectati de pierderea auzului - 40 % peste 65 de ani si pana la 80 % peste 85 de ani (si nu uitati sa luati in consideratie cresterea sperantei de viata in tarile civilizate) beneficiaza de programe speciale de ingrijire si adaptare avand in vedere riscul vital - accidente, imposibilitatea atentionarii sonore in caz de urgenta - dar si riscul de aparitie a depresiei si izolarii care duc in final la scaderea calitatii vietii si evident si costuri suplimentare de ingrijire. In comunitatile de varstnici, hipoacuzia reprezinta principala problema de ingrijire personala sau asistata in tarile civilizate.
Ca si in cazul pacientilor psihici si cu alte dizabilitati, rolul familiei este crucial in ameliorarea calitatii vietii acestor pacienti si a integrarii cat mai firesti a lor in societate, mai ales pentru a evita principala consecinta fireasca, aceea a izolarii.
Cauze specifice de hipoacuzie - Medicatia Ototoxica

Medicina moderna aduce, pe langa beneficiile imense de tratament ale diverselor afectiuni, si o povara imensa, aceea a patologiei iatrogene. Specialistii in finante si resurse medicale raporteaza permanent costurile medicinei actuale, iar una din cele mai grave probleme o reprezinta costurile patologiei iatrogene. Dar nu numai despre costuri este vorba. Medicatia ototoxica determina o dizabilitate grava, de nerezolvat uneori. Pacientii cu hipoacuzie in urma diverselor tratamente raman condamnati pe viata. De aceea, este importanta cunoasterea exacta a efectelor adverse ale diverselor tratamente si informarea, acceptarea informala a pacientului in momentul deciziei de tratament. Medicul curant, medicul de familie trebuie sa aiba permanent in vedere riscurile tratamentului pentru a putea lua o decizie corecta in balanta beneficii/riscuri.
Sunt trei sedii majore unde medicatia ototoxica actioneaza:
cohleea - afectarea ei duce la pierderea auzului;
vestibulum;
stria vascularis.
Lista medicamentelor ototoxice cuprinde 130 de nume, insa dintre acestea numai 90 sunt folosite frecvent.

Principii de tratament in hipoacuzie

Pentru ca reprezinta o problema mondiala de sanatate, se fac eforturi imense pentru a imbunatati serviciile de tratament ale hipoacuzicilor si de a-i adapta la o viata normala.
In ceea ce priveste tratamentul etiologic, importanta acestuia a crescut, de asemenea, si eficienta sa in numar de cazuri rezolvate. Tratamentul specific simptomatic cu proteza auditiva sau implant cohlear raman de multe ori singura metoda eficienta de tratament. In acest sens, s-au facut progrese importante privind performantele aparatelor auditive si a usurintei montarii si purtarii acestora, a crescut calitatea sunetelor si, de asemenea, designul aparatelor (se stie ca una din problemele de tratament ale pacientilor varstnici era complianta scazuta legata de purtarea aparatelor).
Sistemul de implant cohlear cu rata inalta de stimulare are incorporate multe progrese tehnologice care au fost proiectate pentru a aduce beneficii suplimentare. Studii de cercetare europene au inclus teste si evaluari amanuntite si au demonstrat rezultatele deosebite inregistrate de implantul cohlear:
1. Auzirea sunetelor cotidiane - implantul cohlear permite auzirea zgomotului traficului, al claxoanelor, al vehiculelor dotate cu sirene de catre pacient precum si strigarea numelui sau.
2  Auzirea si intelegerea vorbirii.- informatiile sonore primite de pacient usureaza intelegerea vorbirii.
3. Reducerea influentei zgomotului de fond - ca si in cazul unei proteze auditive conventionale, zgomotul de fond poate ingreuna intelegerea vorbirii. Rata inalta de stimulare a implantului cohlear permite o discriminare a vocii remarcabila, chiar si in prezenta zgomotului de fond.
Strategia de tratament ramane consilierea si suportul psihologic al pacientilor  in varsta. In Romania, desi totul pare sa fie la inceput de drum, in ultimii ani s-a remarcat un interes deosebit in privinta integrarii hipoacuzicilor.