Marcarea produselor si serviciilor

1. Scurt istoric

Marcile sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Astfel, in antichitate erau folosite pentru identificarea produselor un numar mare de semne "sigillum". De exemplu, la romani s-au descoperit peste 6000 de semne cu rol de marca, pentru identificarea originii produselor ceramice, semne ce indicau denumirea producatorului si a localitatii de provenienta.

In perioada evului mediu, datorita dezvoltarii mestesugurilor se foloseau doua categorii de marci: marca corporativa "signum collegi", pentru atestarea respectarii regulilor de fabricatie a produselor si marca individuala "signum privati" pentru identificarea mestesugarului din cadrul unei corporatii.

In aceasta perioada pe langa marcile producatorilor apar si marcile comerciantilor, ale distribuitorilor de produse si se contureaza functiile si regimul juridic al marcilor. Mai tarziu, in a doua jumatate a secolului al XIX apar si primele legi care reglementeaza protectia marcilor.

In procesul evolutiv de extindere a crearii si utilizarii marcilor, se disting trei perioade in care s-au folosit:

marcile patronimice caracterizate prin atribuirea de catre producator a propriilor nume (exemplu: Ford, Mercedes - pentru autoturisme);

marci care descriu produsul (exemplu: Sunflowers- pentru parfumur, Dentimint- pentru pasta de dinti et.);

marci simbolice, care sugereaza asteptarile clientului de la produsele sau serviciile respective.

2. Definirea marcii

Marca este definita in legislatia noastra ca fiind "un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane".* In temeiul acestei legi se pot constitui in marci, semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului, sau combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Camera Internationala de Comert defineste marca ca fiind "semnul folosit pe un produs" in scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.

Yolanda Eminescu, autoare a unor lucrari si tratate in domeniul dreptului proprietatii industriale, defineste marca "ca un semn distinctiv menit sa diferentieze produsele, lucrarile si serviciile, prin garantia unei calitati superioare si constante, semn susceptibil de a forma, in conditiile legii, obiectul unui drept exclusiv (privat), care apartine categoriei drepturilor de proprietate industriala" /22/.

Kotler Ph., autor a unor lucrari si tratate in domeniul marketingului arata ca "o marca este un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen, ori o combinatie intre aceste elemente, destinate sa ajute la identificarea bunurilor sau serviciilor unui vanzator sau grup de vanzatori si la diferentierea lor de cele ale concurentilor".

Din definitiile de mai sus rezulta si caracteristicile generale ale marcilor:

caracterul distinctiv;

garantarea unei calitati constante;

formeaza obiectul unui drept privat.

3. Conditiile de fond si de forma

Marcile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de fond si forma pentru a fi protejate de legislatiile nationale si internationale.

3.1. Marci verbale

Numele reprezentat sub forma unor substantive proprii, dintr-un singur cuvant (numele patronului, prenumele, pseudonimul, nume istorice, mitologice, geografice etc.) pot constitui o marca daca au un aspect caracteristic datorita asezarii literelor care il compun sau fac parte dintr-o combinatie cu anumite elemente figurative (embleme) sau au o anumita grafica si anumite culori etc. De exemplu, marca "Gillette" apare ca o semnatura, "Ford" sub forma unei embleme, "Hermes", "Tofan", "Chanel" etc.

Denumiri din vocabularul curent (substantive comune, adjective, verbe, adverbe) utilizate ca atare sau in combinatii cu elemente figurative pot constitu o marca. Exemplu: "Trident", "Shell", "Whirlpool" etc.

Marci din cuvinte care nu au o anumita semnificatie, dar sunt usor de pronuntat si memorat. Ex: "Castrol", "Intel", "Sony", "Rolex".

Marci din mai multe cuvinte sub forma unei devize care sa denumeasca un produs, un seriviciu, o gama de produse sau o firma. Exemplu: Alfa Romeo, Hewlett Packard etc. /19/.

Marci din cuvinte si cifre, care semnifica anumite variante ale modelului, anul aparitiei, o anumita caracteristica de calitate. Exemplu Volvo S70, Mercedes 600SL, Nokia . . etc.

Sigla folosta ca marca reprezinta o prescurtare conventionala formata dintr-o litera initiala sau un grup de litere ale denumirii unor firme sau companii. Exemplu IBM (International Bussines Machine), FIAT (Fabrica Italiana Automobili Torino), BMW (Bayerische Motoren Werke) etc.

3.2. Marci figurative

Reprezentari grafice (plane sau in relief) se pot constitui in marci si pot fi embleme, vignete, peisaje, monumente, portrete, desene etc.

a) Logotipul este reprezentarea vizuala a numelui de marca. Se caracterizeaza prin:

elemente pur figurative sub forma de linii curbe, sublinieri sau vignete sub forma unor figuri sau compozitii de linii (marca ADIDAS).

culori sau asocieri de mai multe culori. Ex. culoarea galbena a marcii KODAK, culoarea verde a marcii Pervier etc.

caractere tipografice si caligrafice specifice. Ex. pentru produsele software (Microsoft) si pentru hardware (Intel).

b) Emblema este un semn figurativ, cu valoare simbolica care poate face referiri la originea geografica sau la obiectul de activitate al firmei. Se pot folosi figuri geometrice, obiecte sau instrumente, personaje reale sau imaginare, reprezentari din lumea animala, vegetala. De exemplu, Puma, Audi, Alfa Romeo, Jaguar etc.

c) Design-ul se refera la forma, marimea, culorile si materialul care definesc un produs sau ambalajul acestuia. Exemplul recipientului de la Pepsi-Cola, Coca-Cola, forma produsului si ambalajului la ciocolata Toblerone. Utilizarea unei astfel de marci este relativ restransa.

3.3. Marca sonora

Se aplica mai ales in domeniul serviciilor. Reprezinta o melodie care este specifica posturilor de radio si TV. La noi cea mai cunoscuta este Radiovacanta de pe litoral.

4. Conditii de inregistrare a marcilor

Dreptul asupra marcii este dobandit si protejat prin inregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).

Potrivit legislatiei din tara noastra nu pot fi inregistrate si protejate marcile care

sunt lipsite de caracter distinctiv;

sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante;

sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, desti­natia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produ­sului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

sunt constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau care da o valoare substantiala produsului;

sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau serviciului;

contin o indicatie geografica sau sunt constituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;

sunt constituite sau contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse spirtoase, care nu sunt originare din locul indicat;

sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume in Romania;

cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale de control sau denumiri care intra sub incidenta art 6 din Conventia de la Paris si care apartin organizatiilor internationale sau interguver­namentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii Europene;

sunt similare cu o marca anterioara si sunt destinate a fi aplicate unor produse sau servicii identice sau similare, daca exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de asociere cu marca anterioara;

sunt identice sau similare cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii diferite de cele la care se refera marca a carei inregistrare este ceruta si daca, prin folosirea nejustificata a acesteia din urma, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele marcii notorii ori aceasta folosire ar putea produce prejudicii titularului marcii notorii.

Marcile devin competitive, satisfacand deopotriva interesele producatorilor si consumatorilor, atunci cand indeplinesc unele conditii esentiale, si anume:

sa aiba un caracter distinctiv si de noutate, pentru a se evita unele confuzii cu alte marci similare ale concurentei;

sa fie expresiva, clara si sa se pronunte usor (sa fie euforica, in cazul celor verbale si sonore) si sa fie usor de memorat;

sa nu induca in eroare publicul asupra caracteristicilor intrinseci ale produselor la care se refera, deci sa transmita corect mesajul dorit clientilor;

sa aiba pe cat posibil o semnificatie legata de produsele in cauza sau de activitatea intreprinderii.

5. Functiile marcilor

Marca este bunul cel mai de pret al intreprinderii, este elementul fundamental al strategiei comerciale, bazata pe diferentierea produselor/serviciilor sale fata de concurenta, "Adevarata valoare a unei marci este capacitatea ei de a capta preferinta si fidelitatea clientului/38/.

Functiile marcilor au evaluat odata cu dezvoltarea productiei si comertului international de bunuri si servicii.

Principalele functii sunt:

identificarea produselor/serviciilor unei intreprinderi;

garantarea unui nivel calitativ constant;

functia de concurenta si de monopol al pietei aparuta datorita diferentierii accentuate a ofertei de marfuri;

functia de reclama, poate constitui uneori un element mai puternic decat calitatea intrinseca a produsului/serviciului.

Functiile marcilor sunt privite diferit dupa rolul pe care-l au pentru producator, consumator si distribuitor.

Astfel pentru producator, marca are urmatoarele functii:

fiind un drept de proprietate permite diferentierea produselor/serviciilor fata de cele similare ale concurentei;

functia de autentificare permite producatorului sa revendice crearea unui produs, asumandu-si paternitatea acestuia si garantand pentru calitatea sa;

functia de comunicatie - marca poate transmite o idee de valoare care sugereaza un anumit nivel calitativ al produsului/serviciului; cand este asociata cu alte teme (istorice, zone geografice sau anumite personaje), faciliteaza comunicarea cu anumite categorii de consumatori.

Pentru consumator functiile esentiale ale marcii sunt urmatoarele:

functia de garantare a calitatii, o marca de prestigiu reprezinta garantia celei mai bune calitati a produsului sau serviciului;

functia de identificare si recunoastere rapida a unui produs/serviciu prin intermediul numelor, simbolurilor care ii sunt specifice (exemple Adidas pentru incaltaminte sport, Ness pentru cafeaua solubila etc.);

functia de personalizare - prin utilizarea unui produs de o anumita marca, consumatorul are posibilitatea sa-si manifeste personalitatea, originalitatea pe plan social si psihologic (Exemplu: autoturismele marca Mercedes, Ford etc.);

functia ludica se refera la satisfactia si placerea pe care un consumator o poate resimti in timpul cumpararii, alegand marca preferata, dintre altele similare;

functia distinctiva se refera la produsele care nu se deosebesc esential prin compozitie, forma, culoare (detergenti, sampanie, vin etc.) si pentru care marca reprezinta singurul element cu ajutorul caruia ele pot fi diferentiate.

Pentru firmele de distributie, respectiv comerciale marca poate juca un dublu rol, in functie de raportul de forte intre marca producatorului si cea a distribuitorului. Daca marca producatorului nu este de notorietate se pune in valoare marca distribuitorului si invers. In ambele situatii marca contribuie la cresterea fidelitatii clientilor.

6. Clasificarea marcilor

6.1. Dupa destinatie, sunt marci de fabrica, de comert si de servicii.

Marca de fabrica se aplica de catre producator pe produsele sale pentru a le identifica de cele similare ale concurentei. De exemplu, Kodak, Coca Cola, Mercedez Benz, Pepsi-Cola, Procter Gamble etc.

Marca de comert, se aplica pe ambalajele produselor de catre o intreprindere comerciala pentru a indica locul respectiv, magazinul prin care se comercializeaza. De exemplu: Metro, Carrefour, Quelle, Romarta etc. In unele tari (Franta, Canada), exista si tendinta comercializarii unor produse sub marci fara nume "No name".

Marca de servicii se refera atat la prestarea unor servicii strans legate de componente materiale/produse (Exemplu: spalatorii "Nufarul", vopsitorii etc.) cat si la servicii nelegate de produse; de exemplu: servicii de asigurari (ASIROM), de transporturi (TAROM, British Airways etc.), servicii bancare (BRD, BCR etc.) si servicii turistice de cazare si masa (Hilton, Sheraton, Marriot, Intercontinental etc.)

6.2. Dupa titularul dreptului de marca:

marci individuale, care sunt cele mai comune si apartin unei persoane fizice sau juridice;

marci colective, care apartin unor asociatii de producatori, comercianti sau prestatori de servicii si se folosesc pentru a garanta calitatea sau originea produselor sau serviciilor respective.

6.3. Dupa normele de reglementare:

marci facultative; de regula, marcile sunt facultative, dreptul de a decide aplicarea marcilor revine producatorului, comerciantului sau prestatorului de servicii;

marci obligatorii; folosite cand interesul general al societatii determina obligativitatea marcarii produselor/serviciilor. De exemplu: marcarea armelor de foc, a munitiei, a metalelor pretioase etc.

6.4. Dupa modul de transmitere a informatiei:

marci verbale sunt sub forma de cuvinte, combinatii de litere sau combinatii de cuvinte;

marci figurative formate din elemente grafice, uneori insotite si de numele de marca;

marci sonore alcatuite din note muzicale pentru cresterea impactului asupra clientilor si a personalizarii unor activitati, cum sunt cele ale unor posturi de radio si TV.

6.5. Alte tipuri de marci:

marca de certificare este marca ce indica faptul ca produsele/serviciile pentru care sunt utilizate sunt certificate de titularul marcii prin intermediul unui organism de certificare, in ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricatie a produselor sau de prestare a serviciilor.

marca de conformitate care atesta faptul ca produsul/serviciul este realizat in comformitate cu un document - standard - de referinta.

marca defensiva are rolul de a impiedica inregistrarea de catre terte persoane fizice sau juridice a unei marci asemanatoare; marca defensiva prezinta unele modificari de detaliu ale marcii inregistrate. Scopul este de a asigura o protectie mai mare proprietarului marcii.

marca de rezerva este asemanatoare cu marca defensiva. Ea nu este creata cu scopul de a fi folosita, ci doar  pastrata ca rezerva in caz de necesitate. Diferenta dintre ele consta in faptul ca marca de rezerva nu are la baza o alta marca pe care s-o protejeze.

marca notorie are o larga recunoastere si se bucura de un renume in randul clientilor datorita calitatii deosebite si constante a produselor sau serviciilor. De exemplu: Coca-Cola, Sony, Kodak, Mercedez-Benz, IBM, Mc Donald s, Pepsi-Cola etc.

Pentru identificarea marcilor in timpul documentarii efectuate pentru inregistrarea unei marci si pentru stabilirea intinderii drepturilor acordate si a existentei eventualelor interferente cu alte marci, s-a adoptat o clasificare internationala a produselor si serviciilor prin Aranjamentul de la Nisa din 1957. Astfel, produsele s-au grupat in 34 de clase si serviciile in 8 clase, folosindu-se drept criterii: provenienta, destinatia si natura produselor si serviciilor.

7. Protectia marcilor la nivel european si international

Datorita cresterii ofertei de marfuri si a dezvoltarii comertului mondial a aparut necesitatea protectiei proprietatii industriale si intelectuale, in cadrul careia protectia marcilor ocupa un loc important.

In Conventia de Uniune de la Paris (din 1884), conventie internationala privind protectia proprietatii industriale, se prezinta formele de proprietate industriala care fac obiectul reglementarii, si anume: brevetele de inventii, desenele si modelele industriale, marcile de fabrica, de comert, de servicii, numele comercial, indicatiile de provenienta sau denumirile de origine. Tara noastra a devenit membra a acestei Conventii in 1920 si-si pastreaza aceeasi calitate si in prezent.

In baza acestei Conventii s-au incheiat mai multe aranjamente privind diferite aspecte ale proprietatii industriale si intelectuale.

Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea si protectia internationala a marcilor, care prevede posibilitatea obtinerii protectiei unei marci in mai multe tari membre, printr-o inregistrare internationala unica.

Caracteristicile Aranjamentului de la Madrid, sunt:

depunerea cererii de inregistrare internationala este conditionata de domiciliul solicitantului (sa faca parte dintr-o tara membra a Aranjamentului si sa aiba firma intr-o astfel de tara);

marca sa fie inregistrata in prealabil la nivel national, la organismul cu atributii in acest domeniu;

cererea de inregistrare se depune la Biroul International al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI) prin organismul national cu atributii in domeniul marcilor;

cererea de inregistrare internationala trebuie sa contina pe langa indicatiile uzuale (numele solicitantului, reproducerea marcii, lista produselor si serviciilor), indicarea tarilor-parte la Aranjament, pentru care este ceruta protectia, precum si o declaratie a organismului national cu atributii in domeniul protectiei marcilor din tara de origine, care sa certifice ca marca este inregistrata in registrul sau national;

Biroul National al OMPI inregistreaza marca in registru interna­tional (dupa plata taxelor si indeplinirea tuturor cerintelor) si o publica in revista lunara "Marcile internationale";

marca inregistrata international este supusa aceluiasi regim in fiecare tara desemnata, ca si o marca depusa direct la organismul national, sub rezerva dispozitiilor Aranjamentului privind durata inregistrarii si innoirea sa. Durata protectiei marcii inregistrate international este de 20 de ani.

Sistemul stabilit prin Aranjamentul de la Madrid a fost perfectionat prin "Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor" (in 1989), semnat de 27 de tari, inclusiv de Romania; versiunea cea mai recenta a acestuia a fost adoptata in 1994.

In Uniunea Europeana problema protectiei marcilor s-a pus dupa 1970 si mai ales dupa 1986 cand a avut loc semnarea Actului Unic European.

Dreptul marcilor prevede coexistenta regimurilor nationale ale marcilor cu cea a marcii comunitare.

Masurile intreprinse de UE in domeniul marcilor vizeaza urmatoarele aspecte:

necesitatea armonizarii legislatiilor nationale referitoare la marci printr-o directiva a Consiliului;*

instituirea unei marci comunitare;**

interzicerea importului in cadrul UE a produselor cu marci contrafacute,*** precum si a produselor falsificate.

Consiliul UE a adoptat in domeniul dreptului de marca principiul de "epuizare comunitara", care consta in aplicarea urmatoarei reguli: daca un produs este comercializat de catre titular, sau cu acordul sau, intr-un stat membru a UE, acesta nu se poate opune comercializarii produsului respectiv si in celelalte state membre

Impotriva contrafacerilor marcilor, s-a adoptat principiul: protectia este totala in caz de identitate intre semne, produse/servicii, iar in caz de asemanare intre semne, produse/servicii, protectia este supusa dovezii existentei unui risc de confuzie in randul publicului.

Operatorii economici ai unei tari pot alege intre folosirea marcii nationale si cea comunitara care indeplineste cele trei functii principale:

garanteaza originalitatea produselor sau serviciilor pentru care a fost creata;

garanteaza calitatea produselor si serviciilor;

reprezinta un mijloc de comunicare bazat pe reclama si publicitate.

 Reglementarea juridica a marcilor in Romania

Reglementarea sistemului juridic al marcilor din tara noastra a trebuit sa fie corelata cu tratatul international de armonizare a legislatiilor nationale elaborat de Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI), precum si cu Directiva UE din acest domeniu. In acest sens a fost adoptata Legea privind marcile si indicatiile geografice* prin care Romania se aliniaza la standardele internationale si la reglementarile in domeniul marcilor.

Organismul national cu atributii in domeniul marcilor este Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) care asigura protectia marcilor si a indicatiilor geografice.

1. Oficiul de Stat pentru inventii si marci (OSIM)

Atributiunile OSIM stabilite prin Legea nr.84/1998 sunt:

inregistreaza, examineaza si publica cererile de inregistrare a marcilor;

examineaza marcile inregistrate sau depuse spre inregistrare la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la acest aranjament, recunoscand sau refuzand protectia acestora pe teritoriul Romaniei;

inregistreaza si publica cererile de inregistrare a indicatiilor geografice si acorda protectia acestora pe teritoriul Romaniei;

elibereaza certificate de inregistrare a marcilor;

elibereaza certificate de inregistrare a indicatiilor geografice si acorda dreptul de utilizare a acestora;

organizeaza si tine Registrul National al Marcilor si Registrul National al Indicatiilor Geografice;

elibereaza certificate de prioritate pentru marci;

efectueaza cercetari prealabile inregistrarii unei marci;

administreaza, conserva si dezvolta colectia nationala de marci si de indicatii geografice si realizeaza baza de date informative in domeniu;

intretine relatii cu organisme guvernamentale similare si cu organizatii regionale de proprietate industriala; reprezinta Romania in organizatii internationale de specialitate;

editeaza publicatia oficiala privind marcile si indicatiile geografice ale produselor si asigura schimbul de publicatii cu administratiile nationale similare straine si cu organismele si organizatiile internationale de profil.

Inregistrarea marcilor la OSIM se face pe baza cererii individuale sau comune a unor persoane fizice sau juridice dupa o procedura prevazuta in legea nr.84/1998 care consta in parcurgerea urmatoarelor etape:

examinarea cererii de inregistrare a marcii pentru a se constata daca indeplineste toate conditiile necesare (in termen este de o luna);

examinarea de fond a cererii de inregistrare a marcii in vederea admiterii acesteia (in termen de 6 luni);

inregistrarea marcii si publicarea acesteia, eliberand titularului certificatul de inregistrare a marcii.

Marca se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, in termen de 2 luni de la inregistrare.

Drepturile conferite de marca

Titularul marcii are dreptul de folosire exclusiva timp de 10 ani, pentru produsele si serviciile pentru care s-a facut inregistrarea.

Reinnoirea marcii dupa expirarea termenului se poate face fara modificarea marcii si fara sa se extinda lista de produse si servicii.

Marca poate fi aplicata de titular pe fiecare produs, pe ambalaj, prospecte, cataloage, reclame sau pe documentele de ofertare sau pe cele care insotesc produsele.

Transmiterea drepturilor conferite de marca individuala, inregistrata sau reinnoita, poate sa se faca in perioada de protectie prin contract de cesiune sau licenta; transmiterea fiind inscrisa in Registrul National al Marcilor.

Stingerea drepturilor conferite de marca se face in urmatoarele situatii:

renuntarea de catre titular la drepturile sale, printr-o cerere inregistrata la OSIM;

expirarea duratei de protectie a marcii si neefectuarea formalitatilor de reinnoire in termenele legale;

decaderea din drepturile asupra marcii, pentru nefolosirea acesteia, timp de 5 ani, fara motive temeinice;

incetarea activitatii intreprinderii si netransmiterea drepturilor conferite de marca altei intreprinderi.

Titularul marcii poate cere instantelor judecatoresti sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul sau un semn identic sau asemanator cu marca sa.

Pe durata celor 10 ani de protectie, titularul marcii poate solicita efectuarea unor modificari neesentiale ale unor elemente ale marcii, cu conditia ca aceste modificari sa nu afecteze imaginea de ansamblu a marcii.

9. Indicatiile geografice

Potrivit legislatiei din tara noastra, indicatia geografica este o "denumire care serveste la identificarea unui produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat, in cazul in care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite acestei regiuni geografice"

Dreptul de proprietate asupra indicatiei geografice este dobandit si protejat prin inregistrarea acesteia la OSIM in conditii legale sau conform prevederilor  conventiilor internationale la care Romania este parte. Indicatiile geografice pot fi folosite numai de persoanele care produc si comercializeaza produsele pentru care aceste indicatii au fost inregistrate.

Inregistrarea indicatiei geografice se poate face la cererea asociatiilor de producatori care desfasoara o activitate de productie in zona geografica respectiva, pentru produsele indicate in cerere.

Acordarea de catre OSIM a dreptului de utilizare a indicatiilor geografice se face dupa ce Ministerul Agriculturii si Alimentatiei sau alta autoritate competenta atesta indicatia geografica a produselor care pot fi comercializate, aria geografica de productie, precum si caracteristicile de calitate si conditiile de obtinere pe care trebuie sa le indeplineasca produsele pentru a putea fi comercializate sub indicatia geografica respectiva.

Drepturile conferite de inregistrarea unei indicatii geografice se refera la durata de protectie de catre OSIM, care este nelimitata, iar dreptul de utilizare a indicatiei geografice de catre solicitant este de 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire, daca se mentin conditiile in care acest drept a fost obtinut.

Aplicarea indicatiei geografice se poate face pe: produs, ambalaj, documentele insotitoare, prospecte, reclame, mentionand "indicatie geografica inregistrata".

Este interzisa folosirea unei indicatii geografice sau imitarea ei de catre persoane neautorizate, chiar daca se indica originea reala a produselor, adaugandu-se mentiuni ca "gen", "tip", "imitatie" etc.

In cazul vinurilor si produselor alcoolice tari este interzisa folosirea indicatiilor geografice de alte persoane neautorizate de OSIM, a caror produse nu sunt originare din locul sugerat de indicatia geografica respectiva. Cand apar asemenea situatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane, la controlul calitatii produselor.

Dreptul de folosire a unei indicatii geografice nu poate sa faca obiectul nici unei transmiteri.

10. Marcarea ecologica a produselor si ambalajelor

In ultima perioada de timp se constata o intensifcare a preocuparilor organismelor guvernamentale si neguvernamentale de a institui anumite sisteme de marcare ecologica a produselor fara impact asupra mediului pentru a preveni deteriorarea mediului inconjurator prin actiunea unor produse ai caror constituenti au influente nefaste asupra apei, solului si aerului, fie in timpul utilizarii, fie dupa consum, sub forma de deseuri nebiodegradabile.

Totodata a aparut necesitatea unor reglementari unanim acceptate la nivel regional si international referitoare la reducerea impactului negativ al produselor asupra mediului inconjurator.

Sisteme nationale de marcare ecologica a produselor

In Germania s-a introdus pentru prima data (1978) un sistem de marcare ecologica a produselor, denumit "Blue Angel" ca urmare a presiunii exercitate de consumatori. Sistemul este patronat de Asociatia Federala a Mediului (FEA) care decide daca un produs indeplineste criteriile de protectia mediului, pentru a fi inscris in catalogul "Blue Angel" si pentru a i se aplica marca de produs ecologic (fig. 1).

La testarea produsului din punct de vedere ecologic participa atat organisme ale statului (Institutul pentru securitatea produsului si marcare), in colaborare cu FEA, cat si Organizatia consumatorilor pentru testarea calitatii.

Sistemul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari europene precum: Franta, Anglia, Danemarca si Olanda.

Sisteme de marcare ecologica similare s-au introdus in Canada, au denumirile de "Environmental Choise" (fig.3 a.), in Japonia unde s-a instituit sistemul "Eco-Mark" (fig. 3 c.); in tarile europene nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda si Islanda), s-a introdus sistemul de marcare ecologica prezentat in fig.3.b, sistem coordonat de un Consiliu (Nordic Council).

Sistemul comunitar de marcare ecologica

La nivel european prin Reglementarea Consiliului UE din 1992 s-a urmarit introdu­cerea unui sistem comunitar de marcare ecologica, care si-a propus ca scop principal promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul sau de viata. In acelasi timp, sistemul are in vedere si informarea corecta a consumatorului din tarile membre UE in legatura cu performantele ecologice ale produselor care se comercializeaza pe piata comunitara.

Sistemul comunitar se aplica tuturor produselor, inclusiv celor importate de tarile membre UE din alte tari. Aceste produse trebuie sa fie conforme cu reglementarile comunitare referitoare la protectia vietii, a mediului inconjurator si a sanatatii oamenilor si animalelor.

Sistemul comunitar de marcare ecologica este conceput ca un sistem voluntar si descentralizat. Dreptul de aplicare a marcii este de competenta unui organism national, infiintat in acest scop, in toate tarile membre UE.

Produsele care au un grad de poluare potential sunt supuse unor analize pe toate etapele ciclului de viata, incepand cu proiectarea si pana la reintegrarea lor in natura sau valorificarea lor dupa utilizare.

La analizarea produselor se iau in considerare urmatoarele aspecte ecologice: poluarea solului, a apei si a aerului, efectele deseurilor rezultate in urma folosirii, nivelul zgomotului, consumul de energie si de resurse naturale, precum si impactul ambalajelor asupra mediului.

Stabilirea criteriilor ecologice, specifice fiecarei grupe de produse, se face de catre comitetele nationale de atribuire a marcii de produs ecologic, de forumul consultativ de la Bruxelles care cuprinde reprezentanti ai industriei, comer­tului, organizatiilor consumatorilor, organizatiilor ecologice si de un Comitet de reglementare, format din specialisti din fiecare tara membra in UE.

In UE s-au adoptat marci ecologice si pentru produse si ambalaje reciclabile. Astfel, pentru cele reciclabile se aplica marcile din fig.5, in cazul in care produsul sau ambalajul contine hartie sau carton reciclat utilizat.* Simbolul grafic cel mai des folosit este bucla lui Möbius.

Marcarea ecologica a ambalajelor tip aerosol, care prezinta pericolul exploziilor, se face cu marcile din fig.4. prin care se atrage atentia consumatorilor ca produsul respectiv nu contina freoni (CFC). Din 1995 s-a interzis folosirea freonilor in aerosoli, cu exceptia unor aerosoli medicali.

Pentru ambalaje de utilizeaza si sistemul Post Plus instituit in UE, care are ca obiectiv sa valorifice prin reciclare, reutilizare si incinerare cu recuperare de energie 80% din deseurile de ambalaje.

Marca ecologica europeana (fig.6.) este cea mai importanta si se aplica pe produsele alimentare, textile, hartie, detergenti, vopsele, produse electrocasnice si electronice etc. Semnificatia marcii este impactul redus al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului, incepand cu faza de proiectare si pana la faza post-consum.

Dreptul de aplicare a acestei marci se obtine relativ greu, datorita exigentei criteriilor ecologice stabilite de organismele comunitare, a examinarii si testarii la care sunt supuse produsele respective. Perioada pentru care este atribuita marca ecologica europeana este de 3 ani, dupa care producatorul trebuie sa-si reinnoiasca cererea. Marcarea ecologica face obiectul standardelor ISO 14.000.

9.1. Marcarea ecologica a produselor conform standardelor internationale ISO 14.000

In cadrul Organizatiei Internationale de Standardizare s-a format un Grup Strategic Consultativ privind Mediul Inconjurator care a hotarat elaborarea unor standarde internationale referitoare la managementul de mediu, si anume, familia de standarde de ISO 14.000.

Obiectivele principale ale acestor standarde sunt:

armonizarea standardelor existente in vederea asigurarii unui sistem unitar de referinta in acest domeniu, care sa faciliteze comertul international;

sa ofere organizatiilor un instrument care sa faciliteze imbunatatirea performantei lor de mediu si evaluarea progreselor inregistrate.

Standardele ISO 14.000 se refera la:

analiza ciclului de viata a produselor, incepand cu proiectarea, aprovizionarea cu materii prime si energie, fabricatia, distributia, utilizarea si post-consumul, etapa in care se urmareste reutilizarea sau reintegrarea lor in natura;

marcarea ecologica a produselor si serviciilor avand ca obiectiv realizarea unui model international de evaluare a caracteris­ticilor ecologice ale produselor si de informare a consuma­torilor asupra acestor caracteristici.

Conform acestor standarde sunt definite trei tipuri de marcare ecologica:

marcarea tip I, realizata de o terta parte, care poate fi un organism guvernamental sau neguvernamental, care stabileste criteriile de evaluare;

marcarea tip II, se realizeaza pe baza declaratiei pe propria raspundere a producatorilor, importatorilor, distribuitorilor sau altor parti interesate;

marcarea tip III, se face pe baza informatiilor cuantificabile despre produs, respectiv a indicilor predeterminati.

Principiile care stau la baza aplicarii acestor tipuri de marcare ecologica sunt:

utilizarea metodelor stiintifice care sa ofere rezultate reproductibile pentru a evalua corect impactul produselor asupra mediului; in acest sens se vor folosi ghiduri recunoscute referitoare la metodele de testare pentru ca testele sa nu devina o frana in calea comertului international;

asigurarea transparentei pentru cunoasterea caracteristicilor produ­sului, a metodologiei utilizate si stabilirea unui sistem de informare a consumatorilor;

marcarea ecologica sa se bazeze pe informatii corecte privind analiza ciclului de viata a produselor;

tratarea nediscriminatorie a produselor interne si a celor care provin din alte tari;

imbunatatirea periodica a criteriilor de marcare ecologica pe masura ce apar noutati in domeniul cunoasterii din acest domeniu.

Marcarea ecologica de tip I urmareste aplicarea unor reguli care sa asigure tertei parti credibilitate si un caracter nediscriminatoriu. Elementele care se au in vedere sunt:

respectarea principiilor de baza mentionate mai sus;

stabilirea clara a categoriilor de produse si a criteriilor ecologice pentru fiecare categorie, in vederea aplicarii unor proceduri nediscriminatorii de verificare pentru marcare;

Marcarea ecologica tip II, care se bazeaza pe declaratia data pe propria raspundere de cei care produc sau comercializeaza produsele, are diferite forme de aplicare, si anume: simboluri grafice (puse pe produs sau pe ambalaj), inscrisuri care insotesc produsul sau mesajele publicitare.

Declaratiile de mediu* nu se refera doar la ambalaje ci si la produse sau la mesajele publicitare transmise prin reclame sau pe Internet. Ele fac obiectul primului acord international in domeniul etichetarii ecologice a produselor si ambalajelor. Declaratiile nu trebuie sa induca in eroare clientii, ele trebuie sa fie clare si verificabile pentru a da posibilitatea consumatorilor de a face alegeri pe baza unor informatii precise care trebuie sa duca la cresterea increderii consumatorilor si sa stimuleze procesul de imbunatatire a calitatii mediului inconjurator.

10. Marca de calitate

Marca de calitate este un simbol sau un semn distinctiv aplicat pe produsele cu cele mai bune performante obtinute pe plan national sau international. Reprezinta o modalitate relativ noua de atestare si garantare a nivelului inalt al calitatii produselor.

Necesitatea aparitiei marcii de calitate a fost determinata de amploarea comertului international, atunci cand calitatea a devenit un factor important de competitivitate, de reglare si de monopol a pietelor de desfacere. Primele marci de calitate au aparut in primele decenii ale secolului XX, pe cand marcile au aparut inca din antichitate.

Marca de calitate este atribuita prin certificatul de marca, de catre un organism abilitat in acest domeniu prin care se garanteaza nivelul inalt al calitatii. Se acorda pe un timp limitat la 2-3 ani si se poate retrage cand nu se mai respecta conditiile din contract, referitoare la: nivelul calitatii si plata unor sume de bani pentru eventualele despagubiri ale clientilor sau pentru apararea juridica in cazul unor litigii de contrafacere a marcii etc.

Atribuirea se face de catre unele organisme nationale sau internationale, cum sunt asociatiile de producatori. De exemplu, Asociatia Producatorilor de Lana acorda marca "WOOL MARK" pentru produsele textile obtinute din 100% lana. Dreptul de a aplica aceasta marca pe produse textile il au si unele intreprinderi din tara noastra.

Marca instituita de Uniunea Europeana "CE" are unele atribute specifice marcii de calitate.

11. Etichetarea marfurilor

Etichetarea reprezinta un mijloc simplu si eficient de comunicare si informare intre industrie, comert si consumatori, in probleme referitoare la originea produselor si la calitatea acestora /17, 50/.

Evolutia in timp a volumului de informatii pe care eticheta le-a pus la dispozitia consumatorului poarta amprenta stadiului de dezvoltare a productiei de marfuri si a comertului interior si international.

Informatiile pe care le poate oferi etichetarea marfurilor sunt foarte diverse,in functie si de natura produselor. Ele se refera la date privind identificarea produselor (denumirea grupei din care face parte, produca­torul), calitatea produselor (principalele caracteristici, clasa, masa pe unitatea de ambalaj), domeniile de utilizare, restrictiile de consum, condi­tiile de pastrare, termenul de garantie/valabilitate, elemente de identificarea lotului etc.

Dupa functiile pe care le indeplinesc etichetele se pot clasifica in etichete de: prezentare, identificare, promovare etc. desi in practica economica nu exista delimitari nete intre ele.

Exista tendinta de specializare a etichetelor pentru anumite grupe de marfuri, in scopul de a oferi informatii cat mai exacte consumatorilor in vederea promovarii produselor. Astfel, sunt etichetele pentru produsele alimentare, textile, chimice, ceramica, sticla, electrice.

Etichetarea produselor alimentare se face pe baza unor reglementari internationale elaborate de catre Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare, aflat in structura Comisiei Codex Alimentarius din cadrul FAO/OMS.* Dintre reglementarile acestor organisme mentionam Codul de etichetare a bunurilor alimentare si Normele Generale internationale recomandate pentru etichetarea bunurilor alimentare preambalate.

Din aceste documente rezulta ca etichetarea cuprinde "totalitatea fiselor, marcilor, imaginilor sau altor materiale descriptive scrise, imprimate, stantate sau aplicate pe ambalajul unui produs alimentar sau alaturat lui".

Eticheta produselor alimentare trebuie sa contina, in afara de elementele de identificare a produsului (denumire, tara de origina, adresa producatorului, distribuitorului etc.) si lista ingredientelor (materii prime, auxiliare, aditivi etc.), termenul limita de consum, valoarea nutritiva (mai ales pentru produsele dietetice, pentru alimentatia copiilor).

Prin declararea valorii nutritive se ofera clientilor informatii de ordin nutritional si anume: valoarea energetica (Kcal sau Kg), cantitatea de protide, glucide si lipide (g/100 g produs) si valoarea biologica, exprimata prin cantitatea fiecarei vitamine sau element mineral (raportat la 100 g produs).

In prezent, s-a extins declararea valorii nutritive si pentru alimentele de consum curent, datorita concurentei si nevoii de informare cat mai complete.

Din reglementarile internationale din domeniul etichetarii rezulta ca ele nu trebuie sa prezinte produsul intr-un mod fals, inselator sau susceptibil sa creeze o imagine eronata clientului.

Etichetarea produselor alimentare la nivelul UE este reglementata printr-o directiva a Consiliului CEE (nr.79/1112-1978) care o defineste astfel: "ansamblul mentiunilor, indicatiilor, marcilor de productie sau de comercializare, imaginilor ori simbolurilor referitoare la un produs alimentar si care figureaza pe orice ambalaj, document, afis, eticheta, inel, sau banderola care insoteste produsul sau se refera la acesta".

In aceeasi reglementare se precizeaza unele interdictii sau limitari ale etichetarii, in sensul ca nu trebuie sa induca in eroare consumatorul cu privire la:

natura identitatii, calitatea, cantitatea, conservarea, originea sau provenienta produsului;

modul de obtinere (fabricatie);

atribuirea unor proprietati pe care produsul nu le are.

Etichetarea ecologica. Prevederile din documentele europene referitoare la procedura de acordare a etichetei ecologice , la conditiile de utilizare a etichetei ecologice cuprinse intr-un contract cadru conform Deciziei Comisiei Europene precum si stabilirea tarifelor pentru solicitarea taxelor anuale de etichetare ecologica au fost transpuse in legislatia romaneasca prin hotarare de guvern conform careia autoritatea competenta care acorda eticheta ecologica este Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) pe langa care functioneaza Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice. Acest organism este format din reprezentanti ai ministerelor interesate, alte organisme guvernamentale (ANPC, Consiliul Concurentei), institute de cercetare, cadre didactice universitare si organisme neguvernamentale. MMGA primeste cereri privind etichetarea ecologica, evalueaza performantele de mediu ale produselor in concordanta cu criteriile specifice fiecarui produs si decide acordarea etichetei ecologice. Solicitantul de eticheta ecologica este raspunzator pentru exactitatea si corectitudinea datelor furnizate autoritatilor competente cu atributii in acest domeniu. Dupa aprobarea dreptului de utilizare a etichetei ecologice autoritatea competenta incheie un contract care cuprinde clauze referitoare la conditiile de utilizare ale etichetei.

Eticheta ecologica cuprinde informatii simple, clare, exacte stabilite pe baze stiintifice referitoare la aspectele de mediu si cuprinde doua parti: una contine Logo-ul etichetei si numarul de inregistrare a contractului iar cealalta contine informatii privind motivele acordarii etichetei ecologice care vizeaza tipuri de impact asupra mediului(de exemplu: toxicitate redusa, poluare redusa a aerului, eficient din punct de vedere energetic etc).

Etichetarea produselor alimentare. In Romania etichetarea produselor alimentare este aliniata la regulamentele europene prin Hotararea de Guvern nr.784/1996. In aceasta hotarare se prevede obligativitatea redactarii in limba romana, fara a induce in eroare consumatorul, prezenta elementelor referitoare la: datele necesare identificarii produsului (denumirea, adresa fabricantului, importatorului, a celui care ambaleaza produsul, seria si data fabricatiei), termenul de valabilitate, modul de folosire, concentratia alcoolica (pentru bauturile care au mai mult de 1,2%), lista ingredientelor in ordinea descrescatoare a importantei lor calitative, valoarea nutritiva si energetica pentru produsele destinate copiilor de varsta mica etc.) /18, 50/.

Mai multe companii ale caror produse alimentare sunt realizate si comercializate si in Romania(Unilever, Kraft, Danone, Coca-Cola, Nestle, Star Foods, Mars) au adoptat recent un sistem de etichetare nutritionala bazat pe cantitatea zilnica estimata (CZE), prin care consumatorii primesc informatii detaliate despre continutul produselor alimentare. Initiativa de lansare a sistemului a fost anuntata la nivel european si in prezent in Parlamentul European prin Comisia pentru Mediu, Sanatate Publica si Siguranta Alimentara exista preocuparea de elaborare a unei legislatii care sa raspunda cerintelor consumatorului european.

Sistemul de etichetare CZE prevede ca produsele sa aiba pe fata principala a ambalajului contunutul energetic/portie si procentul pe care il reprezinta din cantitatea zilnica estimata, iar pe verso, continutul nutrientilor (proteine, glucide, grasimi etc) per 100g si per portie. Acest sistem de etichetare ajua consumatorul sa aleaga in cunostinta de cauza.

Etichetarea produselor textile. Datorita diversificarii materiilor prime, prin introducerea in diferite proportii a fibrelor chimice, si prin folosirea unor tehnologii noi de finisare pentru a conferi proprietati specifice unor produse textile, a aparut nevoia unui sistem informational operativ care sa fie la indemana vanzatorului si cumparatorului prin intermediul etichetei.

In conformitate cu OG 21/1992 si HG 785/1996 eticheta produselor textile sa cuprinda pe langa elementele de identificare (denumirea produsului, marca de fabrica a producatorului sau denumirea acestuia, denumirea importatorului), marimea confectiei, modelul, culoare, desen etc. compozitia fibroasa a tesaturii pentru fata si pentru captuseli, tratamentele speciale de finisare aplicate tesaturilor.

Compozitia fibroasa se indica distinct, in procente, in ordinea descrescatoare, cand sunt mai multe fibre componente. Marimea confectiilor textile se inscrie in conformitate cu standardele romane de dimensiuni, inclusiv pentru cele din import.

Sunt indicate pe eticheta unele tratamente speciale de finisare, precum: Permanent Pres pentru produsele tip bumbac, care nu necesita operatia de calcat dupa spalare, Sanforized, pentru produse din fibre celulozice naturale cu modificari dimensionale la spalat de maxim 1%, Scothgard, pentru produsele confectionate care nu se pateaza,
Easycare pentru confectii usor de intretinut, care datorita tratarii cu teflon rezista la patare, sau confectiile "non-iron", care sunt nesifonabile, care nu se calca /19/.

Etichetarea energetica aparatelor electrocasnice. In tara noastra este reglementata prin HG 857/1996, etichetarea energetica a aparatelor frigorifice (frigidere, congelatoare, combine frigorifice) din productia interna si din import. In eticheta se precizeaza in mod obligatoriu consumul de energie, clasa energetica respectiv eficienta lor energetica, precum si alte caracteristici in conformitate cu standardul SR 13339.

Etichetarea energetica la nivel european s-a extins si asupra altor categorii de aparate electrocasnice (masini de spalat si uscat, masini de spalat vase, cuptoare electrice, aparate de incalzit apa si aparate de aer conditionat). In fig. 7. este redat un model de eticheta energetica europeana, care contine si elemente de ordin ecologic /19/

Fig. 7. Model de eticheta energetica pentru frigidere in tarile UE