 |  |
|
Cel mai cunoscut gen de antrepriza este antrepriza de constructii (reconstruire, consolidare, modificare, extindere etc.) de cladiri (edificii - in terminologia Codului civil) si alte imobile (constructii de orice fel, cum ar fi cai de comunicatie, dotari subterane, imprejmuiri etc.), precum si lucrari de instalatii si reparatii la constructii, inclusiv activitatile de proiectare a lucrarilor de constructii.
In limbaj curent, prin antreprenor se intelege persoana care se obliga sa execute lucrari de constructii, cu materiale proprii sau cu ale clientului.
In toate cazurile, executarea (si desfiintarea) constructiilor se poate face (incepe) - cu exceptiile prevazute de lege (de exemplu reparatii si zugraveli fara implicatii asupra structurii de rezistenta sau a aspectului arhitectural) - numai in temeiul si cu respectarea autorizatiei eliberate de delegatia permanenta a consiliului judetean sau de consiliul local al municipiilor, oraselor sau comunelor, dupa caz. Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, act normativ de baza in materie, autorizatia de construire pentru lucrarile prevazute la art. 3 lit. a-e din Legea nr. 50/1991 se poate elibera numai pentru proiecte verificate de specialisti verificatori de proiecte atestati, altii decit specialistii elaboratori ai proiectelor, fiind exceptate de la verificare proiectele cladirilor pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii, in privinta carora nu se aplica dispozitiile Legii nr. 10/1995 (art. 2, 13 si 39).
Pe de alta parte, lucrarile de constructii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate. In toate cazurile, contractul urmeaza sa fie incheiat in forma scrisa (ceruta ad probationem).
In lipsa de stipulatie contrara in contractul de antrepriza de constructii, antreprenorul are dreptul sa incredinteze executarea unor parti din lucrare unor subantreprenori, incheind in acest sens cu fiecare dintre ei (instalator, parchetar, electrician etc.) un contract de subantrepriza.
In raporturile dintre antreprenor si subantreprenor se aplica regulile prevazute pentru antrepriza (art. 1489-1490 Cod civil), subantreprenorul avind in cadrul acestor raporturi rolul de antreprenor.
Deoarece subantreprenorii contracteaza numai cu antreprenorul, clientul nu are nici o actiune contractuala impotriva lor. In schimb, antreprenorul raspunde contractual fata de client pentru toate lucrarile executate de subantreprenori, la fel cum raspunde si de lucrarile oricarei alte persoane pe care a folosit‑o (art. 1487 Cod civil).
Intrucit subantreprenorii nu au calitatea de prepusi, antreprenorul nu raspunde in calitate de comitent (in baza art. 1000 al. 3 Cod civil) pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor (inclusiv clientului), tot asa cum nici clientul nu raspunde pentru faptele subantreprenorului (ori antreprenorului de specialitate) fata de tertii pagubiti.
Pozitia juridica a subantreprenorului nu trebuie sa fie confundata cu aceea a antreprenorului de specialitate, care contracteaza anumite lucrari de specialitate direct cu clientul si raspunde singur, in calitate de antreprenor, fata de acesta pentru lucrarile (partea din lucrari) care formeaza obiectul contractului.
Daca mai multi antreprenori - coantreprenori - se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa), contractind direct cu clientul, ei nu vor avea calitatea de subantreprenori, chiar daca unul dintre ei are rolul de coordonator si ii reprezinta pe ceilalti in raporturile cu clientul in cursul executarii lucrarii. Fiind antreprenori, fiecare va raspunde pentru partea de lucrare executata si are dreptul la partea corespunzatoare din pret, deoarece obligatia civila cu pluralitate de parti este conjuncta (divizibila), daca in contract nu s‑a prevazut solidaritatea (iar obligatia codebitorilor nu este comerciala - art. 42 Cod comercial) sau indivizibilitatea, si nici nu rezulta din natura prestatiei care formeaza obiectul contractului (indivizibilitate naturala).
Pentru ocrotirea lucratorilor (zidari, lemnari si alti lucratori) intrebuintati la cladirea unui edificiu sau alta lucrare data in antrepriza, Codul civil prevede ca ei pot reclama plata creantelor lor de la client, dar numai in masura in care acesta s‑ar gasi dator catre antreprenor in momentul cererii (art. 1488).
Lucratorii au deci o actiune directa contra clientului, cu toate ca intre ei nu exista raport juridic direct (dispozitie derogatorie de la principiul relativitatii efectelor contractelor). In lipsa acestei dispozitii, lucratorii ar trebui sa‑l actioneze pe client in calitate de creditori ai antreprenorului, adica pe calea actiunii subrogatorii (oblice). Aceasta actiune are insa neajunsul de a‑i pune pe reclamanti in concurs cu ceilalti creditori ai antreprenorului (de exemplu furnizorii de materiale), ceea ce inseamna ca si ei ar trebui sa suporte consecintele insolvabilitatii sau falimentului (lichidarii judiciare in terminologia Legii nr. 64/1995) antreprenorului, proportional cu valoarea creantelor.
Fiind o actiune directa, starea de insolvabilitate sau falimentul antreprenorului nu se va rasfringe asupra creantelor lucratorilor. Ei actioneaza direct pe client si, prin urmare, n‑ar suporta concursul celorlalti creditori ai antreprenorului (daca acestia n‑au facut o poprire asupra sumelor datorate de client in miinile acestuia, inainte de intentarea actiunii directe).
Aceasta masura de ocrotire se adauga privilegiului imobiliar de care se bucura lucratorii, precum si antreprenorii de constructii, pentru garantarea creantelor neonorate de client (art. 1737 si 1742 Cod civil).
Codul civil prevede o singura regula speciala de raspundere pentru caitatea constructiei: antreprenorul (arhitectul) de cladiri sau alte lucrari insemnate raspunde daca constructia se darima in tot ori in parte sau ameninta invederat cu darimarea (cu care se asimileaza viciul care face imposibila folosirea potrivit destinatiei) din cauza unui viciu de constructie sau al terenului intr‑un termen de 10 ani din ziua terminarii (receptiei) lucrarii (art. 1483 Cod civil).
Decretul nr. 167/1958 a stabilit un termen de 3 ani de la predare pentru descoperirea viciilor unei constructii (art. 11 al. 2), deci a statornicit raspunderea antreprenorului pentru orice vicii ascunse, fara a modifica raspunderea pentru darimare in baza art. 1483 Cod civil.
Prin art. 29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii s‑a prevazut raspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale constructiei ivite in termen de 10 ani de la receptia lucrarii, iar pentru vicii ale structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si executie in vigoare la data realizarii ei raspunderea "pe toata durata de existenta a constructiei" (ceea ce inseamna, de regula, citeva secole).
Termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958 (art. 11 al. 2) pentru viciile ascunse ale constructiei si termenul de 10 ani prevazut de Codul civil (art. 1483) pentru ipoteza darimarii au fost inlocuite cu termenul de 10 ani pentru orice vicii ascunse, respectiv cu durata de existenta pentru viciile care afecteaza structura de rezistenta a constructiei de orice categorie (si instalatiilor aferente acestora) - indiferent de forma de proprietate sau de destinatie - fiind exceptate insa cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii (art. 2 al. 2 din Legea nr. 10/1995); pentru aceste constructii raspunderea antreprenorului urmeaza sa fie angajata potrivit dreptului comun (Codul civil si Decretul nr. 167/1958).
In privinta viciilor aparente ale lucrarii - care in materie de antrepriza, ca si la vinzare, nu pot fi reclamate dupa receptie (predare-primire) - se angajeaza raspunderea antreprenorului numai daca s‑a stabilit un termen de garantie. In acest sens Legea nr. 10/1995 prevede obligatia executantului lucrarilor de constructii "de a remedia, pe propria cheltuiala, defectele de calitate aparute din vina sa . in perioada de garantie stabilita potrivit legii" (art. 23 lit. k), fara a distinge dupa cum viciile sint aparente sau ascunse.
Reglementarea speciala privind raspunderea antreprenorului (arhitectului) vizeaza numai raporturile lui cu clientul si cu succesorii lui in drepturi (de exemplu cumparatorul constructiei). Fata de terti (inclusiv locatarul constructiei) raspunderea antreprenorului pentru pagubele cauzate (de exemplu prin ruinarea cladirii) poate fi angajata numai delictual (art. 998-999 Cod civil). In schimb, tertii pot alege calea actiunii impotriva proprietarului (clientului sau succesorilor lui) pe teren delictual (de exemplu art. 1002 Cod civil) sau contractual (de exemplu locatarul), dupa caz. Daca actiunea a fost indreptata impotriva clientului, el va avea actiune in regres impotriva antreprenorului, in masura in care acesta este responsabil pentru viciile lucrarii care au determinat cauzarea prejudiciului.
Avind in vedere faptul ca prin instituirea unei raspunderi agravate a antreprenorului de constructii sint aparate nu numai interesele clientului, ci si interese generale, publice, clauzele contractuale de limitare sau de inlaturare a acestei raspunderi nu pot fi admise. In orice caz, ele nu ar putea fi admise in privinta viciilor care pot determina darimarea sau amenintarea de darimare a constructiei (rezistenta).
In schimb, sint permise clauze de agravare a raspunderii antreprenorului pentru vicii.
Dreptul la actiune privitoare la viciile ascunse, inclusiv viciile structurii de rezistenta, se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie prin implinirea termenului general de prescriptie (art. 5 din Decretul nr. 167/1958); in ambele cazuri, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data descoperirii viciilor in cadrul termenelor aratate.
Raspunderea pentru vicii poate sa revina nu numai antreprenorului care executa lucrarea, dar si arhitectului (proiectantului). Problema impartirii raspunderii intre antreprenor si arhitect se rezolva in functie de clauzele din contract. Daca arhitectul n‑a facut decit planurile constructiei, fara a se ocupa de executarea lucrarii, el va raspunde numai daca se va dovedi ca viciul constructiei provine dintr‑un viciu al planului (proiectului), iar antreprenorul va raspunde pentru viciile de executie. Daca arhitectul a luat parte si la ridicarea constructiei sau viciile sint determinate si de viciile proiectului, el va raspunde alaturi de antreprenor.
In acest ultim caz, daca daunele sint suportate de unul dintre ei, solvens‑ul va avea actiune in regres impotriva celuilalt proportional cu gravitatea culpelor, iar in caz de egalitate pentru jumatate. Aceste reguli urmeaza sa fie aplicate, corespunzator, si daca lucrarea a fost executata de doi sau mai multi coantreprenori (inclusiv antreprenori de specialitate, dar nu si subantreprenori) si raspunderea lor nu este divizibila.
Pentru angajarea raspunderii, clientul trebuie sa dovedeasca numai existenta viciului. In prezenta acestei dovezi, culpa contractuala a antreprenorului (arhitectului) este prezumata, ei fiind obligati sa dovedeasca existenta unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 Cod civil). Evident, culpa subantreprenorilor nu poate fi invocata drept cauza exoneratoare, antreprenorul fiind responsabil contractual fata de client si pentru lucrarile executate in subantrepriza (cu drept de regres in raport de culpa subantreprenorului). Subantreprenorul poate fi actionat de catre client numai delictual, ei nefiind legati prin raporturi contractuale.
Antreprenorul sau arhitectul care s‑a angajat sa execute o cladire (edificiu) dupa un plan stabilit cu clientul nu poate cere o sporire de pret (nici cu titlu de imbogatire fara justa cauza) pe motiv ca s‑a marit pretul muncii sau al materialelor, nici pe motiv ca a efectuat modificari si adaugiri la planul initial, daca aceste modificari si adaugiri nu au fost aprobate de client in scris si modificarile de pret de asemenea stabilite cu clientul (art. 1484 Cod civil). Intrucit lucrarea a fost contractata pe un pret forfetar, global, in schimbul unei sume dinainte determinate antreprenorul este obligat sa execute si sa predea lucrarea in conditiile prevazut in contract, afara numai daca dovedeste acordul scris (nu si inceput de dovada scrisa) al clientului pentru modificarile de plan si acordul lui expres (dovedit potrivit dreptului comun) pentru majorarea pretului.
Intrucit "pret determinat" (art. 1413 al. 5 Cod civil) nu inseamna cerinta unei sume de bani fixe, invariabile, ci si stabilirea criteriilor de determinare ulterioara a pretului, partile se pot obliga si pe baza unui deviz, adica a unei pretuiri provizorii pe articole; aceasta prevedere de cheltuieli se poate modifica dupa pretul materialelor si/sau muncii si, mai ales, prin adaugirea de lucrari suplimentare. Prin urmare, in aceasta ipoteza, pretul este fixat articol cu articol, iar nu in bloc, fiecare portiune a lucrarii avind pretul ei deosebit. Pretul total al lucrarii va fi depinde de calitatea lucrarilor efectiv executate si nu va fi cunoscut si stabilit decit dupa executarea integrala a lucrarii.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
| Documente similare: |
Cauta document |