Pregatirea constructiva Și tehnologica a producȚiei

PREGATIREA CONSTRUCTIVA ȘI TEHNOLOGICA A PRODUCȚIEI

1 Codificarea și clasificarea produselor.

Codificarea face obiectul unor studii aprofundate, ea fiind necesara din mai multe considerente și anume:

permite raționalizarea procesului de identificarea a produselor. Cea mai mare parte a firmelor industriale produc un numar foarte mare de produse industriale, de ordinul miilor;

este determinata de necesitatea unei clasificari a produselor manipulabile in mii de exemplare, pentru ca acestea sa fie gasite relativ ușor atunci cand sunt solicitate, care are la baza mai multe criterii cum ar fi: criteriul costurilor relative a diferitelor produse, criteriul similitudinii morfologice și criteriul destinației finale a acestora;

permite omogenizarea informațiilor de identificarea a produselor atat in interiorul, cat și in interiorul firmei.

Codificarea trebuie sa raspunda unui obiectiv precis, adica sa satisfaca cel puțin doua cerințe importante și anume: identificarea raționala a produselor și clasificarea acestora dupa un singur criteriu. Orice sistem de codificare se caracterizeaza prin : precizie, adica fiecare produs trebuie sa aiba numai o singura referința, dar fiecare referința trebuie sa fie codificata pentru un singur produs; suplețe, adica un sistem bun de codificare trebuie sa permita introducerea cu ușurința a unor noi referințe fara a impieta logica sistemului de codificare; omogenitate, adica codul trebuie sa fie omogen prin numarul caracterelor pe care le compara, fie cifre, fie litere, prin structura și compoziția sa, evitand pe cat posibil erorile cauzate de caracteristici incomplete; perenitate in timp, adica sa fie conceput astfel incat sa dureze mai mulți ani.

Sistemele de codificare cel mai des utilizate sunt:

sistemul codificarilor analitice , care asigura regasirea principalelor caracteristici ale unui produs ca parte componenta a codificarii acestuia. Un astfel de tip de codificare este foarte complex mergand pana la codificarea alfanumerica. El permite o posibila clasificare a produselor pornind de la cod, iar codul cel mai ușor de reținut este codul secvențial;

sistemul codificarilor secvențial cronologice, care folosește numai o singura serie de caractere alfanumerice. Astfel produsele sunt inregistrate imediat ce au intrat in stoc sau au fost date in producție. Exista deci un minim de coduri ocupate și codificarea poate sa fie de lungime redusa. Sistemul asigura perenitatea in timp și un numar redus de caractere in cod;

sistemul mixt de codificare, care folosește coduri formate din doua parți, o parte analitica și una secvențiala. Partea analitica ramane pe cat posibil globala, ca o regula generala a acestui tip de codificare. Este nevoie de multa atenție in alegerea parți analitice a codului pentru a atinge suplețea sistemului și perenitate in timp.

Daca se lucreaza cu un cod dat care are o anumita cheie de verificare, atunci verificarea exactitații codului se face in mod sistematic, existand foarte puține șanse ca sa apara erori de codificare.

Etapa urmatoare codificarii este clasificarea produselor, care se face ținand cont de multitudine de criterii și anume: destinația, valoarea, similitudinea produselor.

Metodele de clasificare cele mai des utilizate sunt:

metoda ABC, care are la baza criteriul costurilor produselor și diferențierea acestora in funcție de valoarea ieșirilor anuale din stoc. Este vorba de procedeul 80-20% adica 20% din produs reprezinta 80% din valoarea totala a ieșirilor și 80% din produsele ramase nu reprezinta decat 20% din valoarea totala a ieșirilor. La baza acestui criteriu stau doua criterii și anume: valoarea ieșirilor anuale din stoc și valoarea stocului;

metoda combinata articol/client are in plus fața de metoda precedenta faptul ca pentru o firma 20% din clienți reprezinta 80 % din cifra de afaceri. Este deci necesar sa combinam clasificarea produselor dupa valoarea vanzarilor anuale și clasificarea clienților dupa cifrele anuale de afaceri;

metoda tehnologiei de grup, raspunde criteriului de similitudine, adica o clasificare a produselor pe criterii morfo - dimensionale.

Codificarea și clasificarea produselor constituie baza pregatiri constructive a producției .

2 Pregatirea constructiva a producției.

Pregatirea constructiva a producției industriale urmarește determinarea proprietaților fizico-chimice, a aspectului exterior și a altor elemente privind caracteristicile calitative care vor permite produsului respectiv sa satisfaca cerințele economiei naționale in domeniul de folosire cerințele consumatorului.

Conform metodologiei, conceperea noilor produse cuprinde:

elaborarea temei de proiectare și a studiului de fezabilitate, care conține datele inițiale de baza in funcție de care se vor elabora proiectul tehnic și desenele de execuție;

elaborarea proiectului tehnic, cuprinde: principalele elemente de calcul a produsului, desenul de ansamblu și pe secțiuni, caietul de sarcini;

elaborarea desenelor de execuție, incheie activitatea de pregatire constructiva a noului produs și se elaboreaza pe baza proiectului tehnic și au rolul de a arata in mod detaliat toate elementele de ordin constructiv pentru fiecare piesa, reper, semifabricat sau subansamblu al noului produs. Pe baza acestora se va elabora tehnologia de fabricație și de execuție a produsului in secțiile firmei. Desenele tehnice mai cuprind notițe tehnice de service și intreținere pentru diferite piese sau subansamble.

In ansamblul sau activitatea de pregatire constructiva trebuie sa aiba in vedere indeplinirea unor cerințe, intre care enumeram: largirea sortimentului produselor și imbunatațirea continua a calitații lor; folosirea obligatorie a normelor interne și a standardelor existente pentru proiectarea produselor; urmarirea reducerii costului noului produs comparativ cu produsele similare; imbunatațirea indicatorilor de exploatare prin prelungirea duratei de folosința; asigurarea unei concordanțe intre indicatorii tehnico-economici ai noilor produse și cerințele economiei de piața; conceperea de produse care sa asigure respectarea NTS - urilor pe masura executarii lor. Prin respectarea acestor cerințe se poate asigura diversificarea producției și creșterea gradului de competitivitate a produselor pe plan mondial.

Activitatea de proiectare constructiva este influențata de o serie de factori și anume: condițiile de funcționare in exploatare; mijloacele de realizare a construcției noului produs; mijloacele de realizare materiala a construcției produsului; economicitate in fabricație și exploatare.

Stabilirea soluției optime implica atat cunoașterea sistemului de legaturi dintre factori, cat și stabilirea acelor factori care influențeaza intr-o masura mai mare soluția data. Astfel, funcțiunile produsului, soluția constructiva, forma pieselor și materialelor, tehnologiile de execuție și nivelul costurilor sunt centrul sistemului legaturi dintre factorii care determina soluția optima in final.

In pregatirea constructiva a producției cu succes se folosește metoda analizei valorii al carui obiect este produsul, deoarece numai acesta este purtator de valoare de intrebuințare. In aplicarea acestei metode, primeaza caracteristicile funcționale ale produsului asupra caracteristicilor structurale ale acestuia, accentul punandu-se pe analiza funcțiilor produsului.

Funcțiile produsului pot fi grupate in: funcțiuni de intrebuințare, (obiective, masurabile direct și sesizate la utilizator); funcțiuni de apreciere (subiective, greu masurabile, direct sesizate la utilizator); funcțiuni de legaturi constructive (obiective, masurabile, sesizate de utilizator numai in negativ).

Funcțiunile utile sunt numai acelea care contribuie la realizarea valorii de intrebuințare a produsului respectiv.

Conform opiniilor din literatura de specialitate, elementele componente ale valorii unui produs sunt: dorințele clienților care dispun de resurse financiare, dar nu sunt satisfacuți, ei constituindu-se in ceea ce numim piața; utilizarea produsului pentru astfel de clienți, adica el trebuie sa satisfaca anumite cerințe ale pieței; varietatea produsului sau greutatea de a-l obține; costul total pentru client și pe care-l dorește mai redus; posibilitațile clienților de a alege, adica existența concurenței.

Interacțiunea acestor elemente conduce la definirea valorii unui produs industrial ca fiind determinata de relația speciala dintre utilitate și cost, care depinde atat de dorințele clientului, cat și de resursele lui, intr-o anumita situație data.

Nevoia umana a definit valoarea in mai multe forme și anume: valoarea de utilizare, valoarea de schimb, valoarea de stima, valoarea de piața, valoarea client.

Din punct de vedere al analizei valorii, aspectele valorii economice pot fi clasificate in: valoare de utilizare, valoare de estimație, valoarea de schimb, valoarea pieței (de comercializare).

Punerea in practica a acestei metode necesita organizarea unor colective de lucru specializate. La constituirea unor astfel de colective trebuie sa se aprecieze cunoștințele profesionale ale membrilor componenți, astfel incat combinarea echilibrata a acestora sa conduca la satisfacerea nevoilor produsului. In principiu, aceste colective se compun din cinci persoane, minimul minim fiind de trei, iar cel maxim de șapte persoane. Colectivul odata constituit, iși va intocmi un plan propriu de lucru.

Analiza valorii urmeaza modelul general al metodelor științifice, adica soluționarea problemei și aplicarea de inovații intr-un colectiv de lucru caracteristic dinamicii de grup și presupune parcurgerea urmatoarelor faze:

faza inițiala a analizei valorii, in care colectivul intocmește fișa informaționala, prin care se vor rezolva urmatoarele probleme: identificarea proiectului (a lucrarii); definirea domeniului studiului; determinarea cantitații și a vieții produsului; condițiile de marketing; revizuirea datelor referitoare la cost; colectarea de informații suplimentare necesare; exploatarea unor informații inopinate; evidențierea faptelor mai importante.

faza analitica, cand se vor da raspunsuri la urmatoarele intrebari. Ce face produsul ?, Cat costa produsul?, Cat ar trebui sa coste produsul?

Faza de creație, in care se incarca soluții pentru urmatoarele probleme: Cum poate fi imbunatațit produsul; Se pot face inovații?, Exista o posibila simplificare a problemei ?;

Faza de evaluare are in vedere comensurarea rezultatelor activitații creative, rezolvand urmatoarelor probleme: posibila aplicare a metodei Combinex,; alegerea metodei de fabricație; compararea operațiunilor de analiza a valorii;

verificarea soluțiilor obținute in urma evaluari, adica; Ce ne aduce?, Cat ne costa?, Care sunt riscurile?;

eventualele recomandari in urma verificarii soluțiilor pentru care s-a optat, concretizate in: propunerea unui eventual curs de acțiune, intocmirea planului de punere in practica;

punerea in practica a soluțiilor adoptate, ține cont de: factorii care determina acceptarea; condiții de acceptare; mecanismul punerii in practica.

Din analiza acestui plan rezulta ca esența analizei valorii consta in intrebarea: se poate realiza funcționarea unui produs sau a unui element al acestuia pe o cale prin care sa se reduca costurile?

Raspunsul la aceasta intrebare este legat de procesul logic in analiza valorii, care in principiu consta din: analiza modului in care produsul satisface anumite cerințe sau necesitați și deci identificarea funcțiunilor produsului; stabilirea costurilor pentru parțile angajate din structura materiala a produsului in obținerea funcțiunilor produsului; evidențierea pentru fiecare funcțiune a elementelor din structura materiala care servesc la obținerea acestei funcțiuni, precum și a elementelor care sunt in contact direct cu mediul exterior , analiza funcțiuni de concepție, independenta de mediul firmei, dar determinata de structura elementelor interioare ale produsului; analiza funcțiuni fiecarui reper component al produsului in vederea stabilirii soluțiilor constructive și tehnologice care sa conduca la realizarea acestor funcțiuni cu costuri minime.

Analiza valorii trebuie sa fie prevazuta atat in fazele de concepere cat și de execuție a produsului, dupa obținerea primelor exemplare cat și in cursul existenței produsului. Ea urmarește sa introduca, in special la nivelul concepției produselor, metodele, cunoștințele și atitudinile capabile sa orienteze firmele spre soluții tehnice foarte economicoase.

Aplicarea in practica a planului analizei valorii se face de regula in șapte etape și anume: etapa de orientare; etapa de informare; etapa de reflecție și creație; etapa de analiza; etapa elaborarii planului de lucru; etapa executarii propriu zise a programului; etapa intocmirii tabloului de rezultate și concluzii.

3 Integrarea producției

Adancirea diviziuni sociale a muncii in industrie conduce la crearea unor firme specializate in fabricarea unor repere, subansamble, ansamble, produse sau executarea unor faze și stadii tehnologice. De aceea, o problema foarte importanta pentru fiecare firma industriala o constituie analiza posibilitaților executarii in condiții de profitabilitate a unor parți componente ale produsului finit sau operații, faze și stadii tehnologice la alte firme specializate, pe baza unor relații de cooperare.

Cooperarea reprezinta sistemul de legaturi stabilit pe linie de producție intre firmele care participa la fabricarea unui produs complex, fiecare din ele fiind specializata in fabricarea anumitor parți ale produsului sau in executarea unor faze de fabricație. Coordonarea activitații acestora revine unei singure firme, care are sarcina de a livra la termen produsul finit și de a raspunde de nivelul tehnic și calitativ stabilit.

Aceste acțiuni conduc la: conturarea profitului și a gradului de specializare in produse finale a firmei coordonatoare; extinderea specializarii firmelor colaboratoare in executarea unor repere sau subansamble; crearea unor firme specializate in executarea unor operații sau faze tehnologice; crearea unor condiții avantajoase pentru diversificarea producției industriale; reducerea ciclului de fabricație la produsele realizate prin cooperare.

Stabilirea reperelor componente ale produsului final a operațiilor și a fazelor tehnologice se vor executa intern sau prin cooperare are la baza: volumul și structura sarcini de producție programata, marimea capacitaților de producție și cheltuielile de fabricație interna sau de cooperare privind componentele sau fazele tehnologice necesare obținerii produselor.

Aceasta activitate este destul de laborioasa și se desfașoara in mai multe etape, pentru a stabili opțiunea de executare a produsului final intern sau prin cooperare cu firma din țara și strainatate și anume:

etapa stabilirii structurii produsului și a volumului de producție pe repere și pe repere - operații care va face obiectul operațiuni, deoarece la realizarea oricarui produs sunt necesare mai multe repere care pot fi grupate in: repere care nu se pot realiza prin cooperare, fapt pentru care ele trebuie realizate in intregime de firma; repere care se pot procura prin cooperare, deci se pot realiza intern la toate operațiile tehnologice și repere care se pot obține intern sau prin cooperare numai la anumite operații tehnologice.

Etapa stabilirii capacitații de producție pe verigi de producție capabile sa execute reperele sau reperele - operații care fac obiectul operațiuni intre fabricația interna și cooperare, potrivit relației de calcul urmatoare:

Cd = Ct - Cnc - Cri (1)

unde: Cd - reprezinta capacitatea de producție disponibila pentru executarea reperelor sau operațiilor , repere care se pot realiza fie la intern, fie prin cooperare;

Ct - capacitatea totala de producție;

Cnc - capacitatea de producție aferenta reperelor care fac obiectul cooperarii;

Cn - capacitatea de producție aferenta reperelor și operațiilor realizabile numai la intern.

etapa stabilirii cheltuielilor unitare de producție necesare pentru obținerea reperelor sau executarea operațiilor reper in cele doua alternative, la intern sau prin cooperare, care presupune includerea numai a cheltuielilor generale, dependente și specifice fiecarei alternative;

etapa intocmiri modelului matematic pentru alegerea alternativei de fabricație, apeland la aportul matematicii. Presupunand ca se pot realiza produse care necesita m feluri de repere, din care primele k se pot executa la toate operațiile prin cooperare, iar urmatoarele numai la anumite operații tehnologice și ca fiecare operație tehnologica se executa la o singura veriga de producție se poate intocmi un tablou matriceal (tab. Nr. 1) care conduce la urmatorul model de programare liniara.

max(min)Ʃ[(Copj Xj +Copjc Xjc) Ʃ Ʃ[(Copij Xij )+ Copijc Xijc] (2)

cu restricțiile:

nedepașirea cantitații programate:

Xj Xjc = Qi  ( i =1,k)

Xij1 +Xijc Qj (i=1,m; j= k+1n) (4)

nedepașirea capacitați de producțuie a verigii de producție

Ʃtij Xj1+Ʃtij Xij1≤Tdi  (i=1,n) (5)

restricția de non - negativitate:

Xj1,Xjc,Xij1,Xijc ≥ 0   (i=1,n; j= 1.m) (6)

unde: Xj1,Xjc - reprezinta cantitatea din reperul Rj ce se va prelucra la toate operațiile in firma coordonatoare, respectiv colaboratoare;

Xij1, Xijc- cantitatea din reperul Rj ce se va prelucra intern la operația

Qi - respectiv la firma colaboratoare;

tij- timpul de prelucrare la firma coordonatoare, a operației Qi a unui reper Rj;

Tdi- impul disponibil la veriga de producție i ramas dupa ce s-a scazut timpul necesar prelucrarii unor repere la care nu exista posibilitatea cooperarii;

Copj1, Copjc - valoarea criteriului de optimizare aferent reperului Rj in cazul fabricației interne, respectiv prin cooperare;

Copij1, Copijc - valoarea criteriului de optimizare aferent operației Qi la reperul Rj in cazul fabricației interne, respectiv prin cooperare.

Taben nr. 1

optimizari operațiuni interne - cooperare

Legenda: Fi - reprezinta fabricația interna; C cooperare

Extinderea relațiilor de cooperare cu alte firme, in vederea realizarii de repere sau operații - repere, conduce la scaderea gradului de integrare a fabricației firmei respective și implicit la creșterea gradului de specializare a firmei beneficiare.

De regula, gradul de integrare a producției unei firme industriale in fabricarea unui produs se calculeaza procentual astfel:

Grif = ƩRj1 Cpj1/Ʃ Rj1 +ƩRkc + Cpkc (7)

unde: Grif - reprezinta gradul de integrare a fabricației unui produs;

Rj1, Rkc - cantitatea totala din reperele sau reperele operații ce se vor prelucra la intern, respectiv prin cooperare;

Cpj, Cpkc - costul prelucrarii interne a unui reper sau reper operație, respectiv prin cooperare.

In calculul gradului de integrare se exclud componentele produsului obținut din comerț. Daca Grif =100, firma este integrata total, in caz contrar nu.

Firma poate sa aleaga intre a produce integral reperele sau sa le obțina prin cooperare, fapt ce determina ca aceasta sa-și stabileasca un nivel optim al gradului de integrare, cu respectarea urmatoarelor criterii de optimizare: minimizarea cheltuielilor de producție; maximizarea profitului total; maximizarea volumului de producție etc.

Folosirea fiecarui criteriu conduce la o anumita varianta a marimi gradului de integrare, intre care trebuie aleasa cea mai optima. Pentru aceasta se recomanda folosirea mai multor criterii și anume: gradul de folosire a capacitații de producție , valoarea profitului realizat, marirea cheltuielilor de producție, durata ciclului de fabricație.

4 Ordonanțarea producției

Pentru stabilirea succesiuni operațiilor pe mașini și utilaje și a incarcarii optime a acestor, poate fi folosita cu succes metoda calculului operațional, deoarece ordonanțarea producției urmarește minimizarea cheltuielilor de fabricație.

Deci funcția obiectiv este cea a cheltuielilor, care trebuie sa indeplineasca mai multe tipuri de restricții și anume: succesiunea logica a operațiilor, condițiile de neinterferența a operațiilor, particularitațile folosirii in timp a capacitaților de producție etc.

Modelele ce se pot folosi sunt:

deterministe cu structura discreta și continua

-P(t)+S(0)]

și:

Zni 0)]dt+pn

probabilistice cu structura discreta și continua:

(10)

și:

[pn po Io] (11)

unde: f(v) - reprezinta funcția de producție

P(t) - resursele;

C(t) - cererea;

S(o) - stocul inițial;

cs - costul stocarii;

cp - costul penuriei;

p[v(t)]- probabilitatea;

p- numarul etapelor de calcul;

P[C(t) ] și Po - probabilitatea cererii, respectiv a realizarii investiției;

a,b, c,d,T - limitele variației stocului penuriei și funcției de producție.

Pe baza acestor modele pentru ordonanțarea producției unei firme industriale, considerata ca sistem industrial cu structura discreta, funcția obiectiv este:

min Zo=min pij Xij Io

cu urmatoarele restricții:

tj - ti ≥ tij pentru succesiunea lucrarilor (13)

tj - ti ≥ V(t1ic - T1jc ≥ ti pentru interfața operațiilor (14)

tj - tic ≥ ti -Tcj  pentru perioada de lucru (15)

Tc > tic + ti - tjc pentru durata ciclului de producție (16)

Xj > 0, xi > 0 pentru non - negativitate (17)

unde: tj, ti, - reprezinta durata de execuție a operației i respectiv j;

Tc - durata ciclului de fabricație.

Rezolvarea modelului conduce la stabilirea marimii lui Xij care trebuie sa stabileasca sistemul de restricții ce insoțesc funcția obiectiv.