Managementul producȚiei auxiliare

MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI AUXILIARE

1 Conținutul producției auxiliare.

In contextul actual, procesele producției de baza pot fi realizate ritmic și cu eficiența sporita numai daca se asigura: echiparea mașinilor și utilajelor cu SDV-uri la nivelul cerințelor actuale; restructurarea mașinilor și utilajelor; intreținerea și repararea la termen a activelor fixe.

Avand in vedere importanța activitații auxiliare, la nivelul firmelor industriale trebuie acționat in direcția introducerii concepțiilor și metodelor moderne de organizare, de dotare cu active fixe noi și perfecționate, de ameliorare a gradului de utilizare a capacitați de producție, de ridicare a nivelului de calificare a executanților.

Fiecare compartiment al firmei, unde se desfașoara activitați auxiliare (producerea de SDV-uri, gospodarirea energetica și de utilitați etc.) are sarcini și forme proprii de organizare a activitații, aducandu-și un aport insemnat la desfașurarea proceselor de producție de baza in condiții de eficiența.

In principal, acestor compartimente le revin urmatoarele sarcini și anume: creșterea producției de baza prin asigurarea condițiilor optime de desfașurarea a proceselor de fabricație folosind elemente de progres tehnic; perfecționarea și imbunatațirea propriilor activitați cu forme superioare de organizare și de dotare; creșterea productivitații muncii atat in cadrul compartimentelor specifice, cat și pe ansamblu firmei, reducerea costurilor de fabricație și a costurilor propriilor activitații.

2 Managementul intreținerii, repararii, restructurarii și

modernizarii activelor fixe.

In procesul de producție, activele fixe sunt supuse uzuri fizice și morale. Pentru inlaturarea consecințelor acestei uzuri este necesara crearea unor compartimente organizatorice pentru repararea și intreținerea activelor fixe. Sarcinile ce revin personalului angajat al acestor compartimente sunt multiple.

In conformitate cu precizarile normativelor se prevad trei categorii de reparații și anume:

revizia tehnica (Rt), care cuprinde totalitatea lucrarilor ce se executa, de regula inaintea unei reparații curent sau capitale, in scopul determinarii starii tehnice a mașinilor, instalațiilor și utilajelor precum și a principalelor reparații ce vor fi executate;

reparația curenta (Rc), reprezinta intervențiile ce se executa periodic in mod planificat, in scopul inlaturarii uzuri fizice sau a unor deteriorari locale prin repararea, recondiționarea sau inlaturarea unor piese sau parți componente;

reparația capitala (Rk), este acea intervenție ce se executa in mod planificat dupa expirarea ciclului de fabricație prevazut in normative, in vederea menținerii caracteristicilor tehnico - economice inițiale și preintampinarea ieșirii activelor fixe din funcțiune inainte de termen.

In practica se intalnesc urmatoarele sisteme de reparații:sistemul reparațiilor dupa necesitate; sistemul reparațiilor cu planificare ferma; sistemul reparațiilor dupa controlul starii utilajelor; sistemul reparațiilor preventiv - planificate.

Cel mai des sistem este sistemul reparațiilor preventive - planificate, care consta in controalele de reparații de diverse grade planificate, care se executa in mod obligatoriu la termenele stabilite, indiferent de starea tehnica in care se afla activul fix.

Indiferent de metoda adoptata in firmele industriale executarea propriu zisa a reparațiilor se poate face in trei modalitați:

centralizat, in care lucrarile de intreținere și reparații cad in sarcina sectorului central de reparați, care prin brigazile și echipele de mecanici controleaza starea activelor fixe in firma și inlaturarea defecțiunilor potrivit planului de reparați;

descentralizat, consta in executarea lucrarilor de reparații de catre sectoare specializate pe tipuri de reparați, compartimentul centralizat asigurand numai indrumarea cu caracter metodologic, coordonarea și controlul executarii lucrarilor de reparații.

mixt, aceasta cauta sa imbine avantajele ambelor modalitați și sa elimine pe cat posibil dezavantajele acestora. Este posibila atat specializarea pe ateliere și meserii cat și operativitatea in intervențiile solicitate de secțiile de producție atunci cand este cazul.

3 Managementul producției și folosirii SDV-urilor

Retehnologizarea firmelor industriale in perioada de tranziție depinde intre altele de cantitatea și calitatea SDV-urilor, de modul in care acestea sunt concepute, fabricate și utilizate in procesul de producție. Ele au un rol foarte important in crearea condițiilor favorabile pentru realizarea sarcinilor de producție, contribuind la creșterea gradului de inzestrare tehnica a produselor, a operațiilor și locurilor de munca executanților individuali și colectivi.

Pentru realizarea sarcinilor ce revin verigilor organizatorice care produc și gestioneaza SDV-urile , este necesar sa se asigure o asemenea structura, care sa permita desfașurarea in bune condiții a activitații de producere și gospodarire a acestora. In structura organizatorica se disting trei categorii principale de compartimente cu asemenea sarcini și anume: compartimente de producție (ateliere, sectoare de lucru, etc.); compartimente funcționale (birouri, colective etc.); depozite și magazii de SDV-uri.

Organizarea structurilor productive ale Sculariei - veriga organizatorica destinata de regula producerii SDV-urilor - se face dupa aceleași principii și metode ca și pentru secțiile de baza. Marimea acesteia și dotarea tehnica a ei, se stabilesc corelat cu specificul firmei și cu activitatea secțiilor de baza.

In abordarea problematici Sculariilor se au in vedere doua aspecte:

proiectarea lor dupa urmatoarele metode:

proiectarea detaliata (dupa un program de producție precis) se utilizeaza atunci cand sortimentul de SDV-uri este limitat și volumul lor este bine stabilit;

proiectarea pe baza programului echivalent, folosita atunci cand sortimentul de SDV-uri este foarte variat și toate produsele se reduc in mod convențional la cateva SDV-uri;

proiectarea pe baza indicilor tehnico economici, aplicata atunci cand sortimentul este variat și cantitatea de SDV-uri pe tipodimensiuni nu se cunoaște.

amplasarea sculariei și a compartimentelor sale structurale se face in funcție de marimea firmei, de sistemul de organizare și elementele specifice. Ea poate fi amplasata intr-o cladire separata, in aceeași cladire cu secția deservita cu ponderea majora și in scopul comun al firmei. Se pot utiliza doua modalitați de amplasare a mașinilor - unelte și a locurilor de munca și anume: amplasarea mașinilor unelte și a locurilor de munca din scularie in ateliere distincte; amplasarea mașinilor unelte și a locurilor de munca pe grupe de mașini sau locuri de munca.

Avand in vedere volumul important de SDV-uri solicitat de firme s-a extins execuția centralizata acestora, care permite specializarea și concentrarea producției, iar acestea la randul lor determina introducerea unor metode de execuție avansate, creșterea productivitații munci și reducerea costului de fabricație.

Exista doua forme principale de organizare centralizata a SDV-urilor și anume: fabricarea unor grupe de SDV-uri avand construcția și tehnologia de fabricație apropiate, caz in care se obține eficiența economica cea mai mare și realizarea unor SDV-uri specifice unei ramuri industriale sau firme din ramura respectiva.

O problema deosebita este ascuțirea, repararea și recondiționarea a SDV-urilor. Organizarea acestor activitați se poate face atat de catre muncitorii care folosesc aceste scule, fapt ce constituie o forma de organizare neraționala cat și de catre muncitorii calificați pentru aceasta operație, adica o ascuțire centralizata. Reducerea consumului de scule așchietoare, se face prin aplicarea reascuțirii forțate adica inlocuirea celor aflate in procesul de producție cu altele reascuțite la un interval de timp prestabilit pe baza durabilitații lor.

Repararea SDV-urilor cuprinde ansamblul operațiilor de corectare a unor parți deteriorate in scopul redarii lor in exploatare fara ca SDV-urile respective sa fie scoase din folosința.

O alta activitate este recondiționarea SDV-urilor care presupune aplicarea unui proces tehnologic SDV-urilor scoase din uz sau ieșite din fondul de circulație, in scopul redarii lor in exploatare.

Depozitul de SDV-uri indeplinește mai multe sarcini: primește SDV-urile și organizeaza depozitarea lor; depoziteaza și asigura conservarea lor; distribuie SDV-urile la locurile de munca; controleaza cantitativ și calitativ SDV-urile date la locurile de munca și pe cele returnate de la acestea; trimite la reparat SDV-urile uzate și le primește pe cele reparate.

4 Managementul sectorului energetic.

Actualmente sectorul energetic al firmei industriale cuprinde: instalații producatoare de energie care au ca scop obținerea energiei de diferite tipuri (electrica, termica, aer comprimat etc.); instalații de acumulare și transformare a energiei electrice (acumulatoare de aburi, acumulatori electrici, posturi de transformare a energiei electrice, etc.); instalații de transport și de distribuție a energiei (rețele de abur, de apa calda, telecomanda, etc.); instalații consumatoare de energie in afara secțiilor de producție și legate de procesul tehnologic; instalații consumatoare de energie nelegate la procesele tehnologice ale producției specifice (instalații de iluminat, de incalzire).

Organizarea sectorului energetic difera de la o firma la alta in funcție de volumul și de complexitatea activitații energetice, de marimea firmei, de tipul de producție , de felul produselor fabricate și de natura proceselor tehnologice.

Asigurarea energiei electrice și termice se poate face atat in sistem centralizat cat și in sistem descentralizat. De preferat este prima varianta deoarece permite firmelor industriale sa se aprovizioneze in condiții avantajoase, sa se alimenteze neintrerupt cu energie și sa asigure energie de calitate (exp. aer la presiune și temperatura optima).

Factorul determinant in producția de energie electrica este consumul de energie impus de necesitațile consumatorilor, care sunt diferiți și nu toți consuma aceeași cantitate de energie in orice moment. Din aceste considerente trebuie sa se țina cont de curba consumului de energie, care in general are un aspect neuniform pe zi, saptamana, luna sau an.

Principalii indicatori care caracterizeaza curba de consum sunt coeficienții procentuali de incarcare pe schimburi, care se calculeaza astfel:

Ksl = W1/Wz

Ks2 = W2/Wz

Ks3 = W3/Wz

unde:  Ks1, Ks2, Ks3 - reprezinta coeficienți de incarcare in schimbul 1,2 și 3 exprimat in procente;

Wz1, Wz2, Wz3 - consumurile totale in schimburile 1, 2 și 3 exprimate in kWh sau MWh;

Wz - consumul total zilnic exprimat in kWh sau MWh.

Cei trei coeficienți Ks1, Ks2, Ks3, nu trebuie sa depașeasca 100

Ks1, Ks2, Ks3=1  ( 4)

Deoarece producția de energie electrica nu poate fi stocata, curba de consum se suprapune cu curba de producție, ambele formand ceea ce se numește curba de sarcina a centralei, care se caracterizeaza prin anumiți indicatori intre care cei mai importanți sunt:

durata de utilizare a puterii maxime,

Dump = W/Pmax (5)

Unde:

Dump - reprezinta durata de utilizare a puterii maxim, exprimata in ore.

W - energia produsa in intervalul de timp considerat, exprimat in kWh sau MWh;

Pmax - puterea maxima orara, inregistrata in același interval de timp considerat, exprimat in kWh sau MWh;

factorul de aplatizare:

Fa = Pmed/ Pmax ≤ 1

Unde: Fa- reprezinta factorul de aplatizare.

Pmed - puterea medie exprimata in kWh sau MWh.

Durata de utilizare a puterii maxime arata numarul de ore de utilizare a puterii maxime și trebuie sa aiba o valoare cat mai mare. Factorul de aplatizare a curbei de sarcina poate avea la limita valoarea unu daca centrala produce o putere constanta tot timpul. Cu cat acest factor este subunitar cu atat curba de sarcina a centralei va fi mai neregulata și exploatarea centralei va fi mai nefavorabil