Decizia

DECIZIA

Desi functiile conducerii sunt multiple, decizia reprezinta functia esentiala a conducerii, deoarece orice activitate a unui lider, precum si toate functiile specifice procesului de conducere implica necesitatea de a lua decizii. Decizia se regaseste la toate nivelurile ierarhice ale unei organizatii si in toate functiile conducerii. Astfel, majoritatea autorilor considera ca a conduce inseamna, in primul rand, a lua decizii.

Realitatea, comlpexitatea si dinamica vietii sociale si organizationale necesita din ce in ce mai mult considerarea procesului decizional ca un proces rational, si nu limitat exclusiv la calitatile personale (intuitie, experienta, imaginatie). Astfel, "succesul sau esecul activitatii de conducere, ca si performantele unui conducator depind in cea mai mare masura de calitatea deciziilor luate si ca atare, sunt analizate in raport cu capacitatea decidentului de a lua decizii eficiente" (Vlasceanu, 1993).

Decizia implica o serie de elemente, cum ar fi:

a) existenta unui obiectiv ce trebuie realizat intr-o anumita etapa;

b)    evidentierea posibilitatilor de actiune;

c) alegerea, pe baza unui proces rational de gandire, a posibilitatii optime de actiune;

d)    structurarea continutului variantei optime in scopul furnizarii informatiilor necesare realizarii obiectivelor.

Desi exista diverse modalitati de definire a deciziei, avand in vedere complexitatea fenomenului, se constata ca in toate tipurile de definitii exista un element comun si esential: optiunea (alegerea unei solutii din mai multe posibile): "a decide inseamna a opta, a alege o alternativa din multitudinea celor existente in vederea traducerii ei in fapt" (Zlate, 2007). In literatura de specialitate sunt mentionate numeroase tipuri de decizie, clasificarea realizandu-se in functie de mai multe criterii. Importanta acestor clasificari rezida mai ales in evidentierea implicatiilor psihosociale si organizationale a diferitelor tipuri de decizie care determina modificari importante la nivel interactional grupal. Din aceasta perspectiva "decizia apare ca fiind un reglator al comportamentului uman grupal" (M. Zlate, 1981).

Principalele criterii de clasificare si tipurile de decizii corespunzatoare:

In functie de problemele concrete ce trebuie rezolvate si de conditiile informationale, pot exista trei situatii decizionale, si anume:

1. de certitudine (in care posibilitatea evenimentelor este calculata cu

certitudine);

2. de risc (in care manifestarea starilor conditiilor obiective se cunoaste cu o

anumita probabilitate) - gradul de certitudine este mai redus;

3. de incertitudine (exista conditii obiective pentru care nu se cunoaste

probabilitatea de aparitie si care influenteaza evolutia deciziilor) - gradul de certitudine este aproape nul.

Aceste criterii nu sunt separate, diferitele tipuri de decizii care corespund unui criteriu, corelandu-se intr-un anumit fel cu deciziile apartinand celorlalte criterii. Referindu-ne la primul criteriu (nivelul ierarhic) putem reface clasificarea, dupa cum urmeaza: deciziile la nivelurile ierarhice superioare sunt decizii strategice si neprogramate (nestructurate), in timp ce deciziile la nivelurile ierarhice inferioare sunt decizii tactice, operationale, de corectie.

Deciziile strategice vizeaza activitatea de ansamblu a organizatiei, precum si o perioada mai lunga de timp: 3 - 5 ani), cele tactice se refera la activitati partiale, probleme mai simple si perioade mai scurte de timp, de obicei sub 1 an, in timp ce deciziile curente vizeaza problemele de zi cu zi si care trebuie rezolvate operativ, in maxim cateva luni.

Deciziile specific manageriale, ca decizii strategice, sunt cele mai importante, ele vizand aspecte majore ale functionarii unei organizatii. Deciziile strategice sunt decizii creative - si nu rutiniere, ca cele tactice. In deciziile strategice, liderul trebuie sa fie centrat nu atat pe simpla rezolvare a unei probleme, ci mai ales pe formularea problemei. Cu cat nivelul ierarhic este mai inalt, cu atat si necesitatea acestui tip de decizie este mai mare.

Din punct de vedere psihologic decizia are o natura complexa, dubla (M. Zlate, 1981): individuala (decizii individuale) - si psihosociala (decizii colective):

Se pune, in mod firesc, intrebarea: care tip de decizie este mai buna? Acest lucru depinde de situatie, de specificul ei:

sunt situatii in care este mai bine ca deciziile sa fie luate in grup (cazul problemelor complexe, nestructurate)

in alte situatii este mai indicat ca deciziile sa fie luate in mod individual (cazul problemelor mai simple, structurate, cu o singura solutie, formulabila prin aplicarea unui algoritm logic).

Pe fondul unor decizii de grup, orice act de conducere implica insa si o multime de decizii individuale.

Componentele esentiale ale oricarui procesului decizional sunt: decidentul (persoana sau grupul); problema de rezolvat; solutia la respectiva problema care urmeaza a fi identificata si adoptata prin decizie; activitatea de realizare a respectivei decizii.

Procesul decizional nu este altceva decat procesul de elaborare a deciziilor, constituit dintr-o succesiune de faze prin care se pregateste, se elaboreaza, se adopta si se implementeaza decizia. Numarul acestor faze este diferit, in functie de tipul deciziei, insa structura generala a acestui proces decizional, etapele lui, sunt urmatoarele:

Identificarea si definirea problemei, adica sesizarea unei situatii decizionale, impreuna cu toate caracteristicile sale, pe baza carora se deruleaza in continuare procesul decizional.

Documentarea, selectarea si prelucrarea informatiilor necesare luarii deciziilor, in vederea cunoasterii exacte si complete a situatiei sau problemei care impune luarea unei decizii. Este o etapa in care sunt puse in evidenta atat aspectele de ordin cantitativ, cat si cele de ordin calitativ ale informatiilor.

Stabilirea criteriilor si obiectivelor decizionale, adica punctele de vedere si nivelele propuse a fi realizate.

Determinarea variantelor decizionale si analiza lor comparativa, adica evantaiul de solutii si alternative posibile, impreuna cu evidentierea avantajelor si dezavantajelor.

Alegerea variantei optime, adica a deciziei propriu - zise. Din toate variantele se alege cea care se preconizeaza a avea cele mai bune rezultate, cu aceleasi cheltuieli, de resurse umane, materiale si financiare.

Implementarea variantei optime, care inseamna redactarea, transmiterea si aplicarea deciziei adoptate, impreuna cu metodele si caile de actiune adecvate.

Evaluarea rezultatelor, ce presupune compararea rezultatelor obtinute cu obiectivele propuse, in scopul depistarii si inlaturarii abaterilor. Pe baza acestei etape se proiecteaza noul ciclu al procesului de management.

Luarea deciziei (individuale si de grup) depinde de mai multi factori:

factori psihoindividuali (aspectele psihologice individuale, trasaturile de personalitate, tipul de personalitate);

factori psihosociali (aspecte legate de rol, tipul de interactiune si de discutii  in cadrul grupului decizional, fenomene si comportamente de grup);

factori psihoorganizationali (tipul organizatiei, structura organizatiei, specificul activitatii liderului).

In procesul de elaborare a deciziilor este utilizata o gama larga de metode si tehnici de analiza si de luare a deciziilor. Apelul la o metoda sau alta este determinat de complexitatea problemelor ce trebuie rezolvate, de timpul aflat la dispozitie, de resursele necesare, de gradul de pregatire a decidentului etc.

Exista si se utilizeaza mai multe categorii de metode:

a)   metode traditionale (vizeaza un ansamblu de procedee utilizate de decidentii individuali si in care un rol esential il au intuitia, experienta, imaginatia etc.);

b)   metode comparative (sunt utilizate in fundamentarea unor decizii care au la baza principiul continuitatii fenomenelor; ele constau in compararea unor elemente prezente cu elemente trecute sau cu unele previzionate, toate incluse in planuri, programe etc.);

c)   metode de optimizare (au ca obiectiv obtinerea optimului economic si se bazeaza pe instrumente si modelare matematica).