A.D. XENOPOL
Filosof al istoriei
Alexandru D. Xenopol, personalitate proeminenta a culturii romanesti, s-a nascut la 24 martie 1847 in Iasi. Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). Ca urmare, a devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani.
Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi, avand preocupari intelectuale multiple. Istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, Alexandru D. Xenopol a fost ales in 1893 membru titular al Academiei Romane. Intre 1898-1901 devine rector al Universitatii din Iasi.
Ca om de stiinta, cu deosebire pentru domeniul istoriei, in 1900 era membru de onoare al Societatii de Arheologie din Bruxelles, urmand acelasi titlu primit de la Societatea Academica din Cernauti (1901), membru al Institutului International de Sociologie (1903), titular al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Paris (1914), vicepresedinte al Societatii de Sociologie din Paris (1916).
Pentru istoriografia romaneasca, Alexandru D. Xenopol este un adevarat corifeu al modernismului, plasat, ca temporalitate, intre Independenta si Marea Unire. In lucrarile sale a analizat, pe baza unei ample documentari, traditionalitatea autohtonilor in contextul antichitatilor europene, apoi structurile medievale, evenimentele de seama din secolele XVIII-XIX, toate acestea regasindu-se in opera sa fundamentala. Primele decenii ale veacului XX, judecate cu maturitatea si eruditia savantului de renume mondial, sunt, de asemenea, reliefate in scrierile sale.
S-a aflat intotdeauna intr-un fertil dialog cu invatatii renumiti ai Europei, prin intermediul forurilor stiintifice istorice, care i-au acordat deseori premii de excelenta, alaturi de Academia Romana. A murit la 27 februarie 1920 in Bucuresti.
Inca din anii de inceput ai activitatii stiintifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabila, publicate in revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra staruintei romanilor din Dacia Traiana, aparuta in 1884 (300 de pagini). Pe aceeasi tema a publicat la Paris, in 1885, lucrarea O enigma istorica. Romanii in Evul Mediu. Sunt demonstratii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei si continuitatii romanilor in spatiul nostru traditional, carpato-dunarean.
In perioada 1888-1893, Alexandru D. Xenopol a tiparit la Iasi opera fundamentala: Istoria Romanilor din Dacia Traiana, avand sase volume si totalizand aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859.
In scopul finalizarii acestei sinteze, autorul a realizat cercetari indelungate in arhive si biblioteci din tara ori din strainatate, publicand anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele si institutiile istorice romanesti.
In elaborarile sale surprinde structurile societatii romanesti, dinamica evenimentelor, cauzalitatea si finalitatea acestora. De asemenea, prezinta aspecte fundamentale proprii vietii sociale, economice, politice, administrative, culturale si religioase, definitorii pentru romani, urmareste evolutia activitatii umane, productiile si bogatiile acestui spatiu geo-istoric, reliefeaza categoriile sociale, starea si evolutia taranilor, mestesugarilor, breslasilor, targovetilor, orasenilor sau a marilor proprietari funciari.
Un loc important se acorda structurilor institutionale, proprii statelor romanesti, cum au fost cele integrate activitatilor juridice, financiare, scolare, cutumiare, militare, intelectuale, face referiri la stiinta, biserica, la politica interna si externa.
O asemenea vasta problematica este integrata analizei de ansamblu asupra spatiului romanesc, evolutiei continue si unitare a acestuia, din antichitate, pana in etapa moderna. Cercetarile si concluziile sale demonstreaza crezul istoricului in adevarul referitor la "Staruinta neintrerupta a romanilor in Dacia Traiana . , din trecut s-a dezvoltat prezentul, si care este directiunea ce apartine viitorului".
Abordand importanta teoriei in istorie, considerata ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei cand a aparut ideea unitatii nationale in constiinta poporului roman. Pornind de la asemenea filozofie, prezinta, in esenta, factorii favorabili ce au calauzit unitatea genezei romanesti, traversand vremurile si ajungand la oportunitatea unitatii politice in timpul vietii sale.
Viziunea savantului a devenit o realitate incontestabila, realizandu-se cand se afla inca in activitate stiintifica, dorintele lui fiind insa argumentate prin Istoria romanilor din Dacia Traiana cu un avans temporal de trei decenii.
In Introducerea de la primul volum al sintezei amintite, tiparit in 1888, preciza printre altele: "Poporul roman nu poate nabusi o speranta ce incolteste in el, de cate ori isi arunca ochii spre toate acele parti unde rasuna graiul romanesc, anume ca din paturile adanci ale unui viitor oricat de indepartat, va rasari odata frumosul arbore al unirii tuturor romanilor; ca pe cat se intinde graiul lor comun, se vor injgheba si interesele lor comune; ca granitele Statului vor cadea odata impreuna cu acelea ale nationalitatii lor".
Opera lui Alexandru D. Xenopol, desi unitara ca sens, se structureaza pe cateva sectiuni distincte. Prima dintre acestea constituie marile sinteze, in care cuprindem: Istoria romanilor din Dacia Traiana, editata, asa cum s-a precizat, la Iasi, intre 1888-1893, avand: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini si volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adaugate un numar de sapte harti; Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu'a l'Union des Principautés en 1859, aparuta la Paris in 1896, doua volume, insumand 1132 de pagini si trei harti, cu o prefata a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842-1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrarii Istoria generala din secolul IV pana in zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol; Istoria romanilor din Dacia Traiana, editata la Iasi intre 1896-1912, in 13 volume, si Les Roumains - Historie, Etat matériel et intellectuel, publicata la Paris.
Cea de a doua sectiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezinta subiectele ce abordeaza filozofia istoriei. Printre acestea inscriem: Les principes fundamentaux de l'histoire, lucrare aparuta la Paris in 1899; Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iasi in 1900 si La thėorie de l'histoire, carte publicata la Paris in 1908, la care se adauga Studii economice, culegere tiparita la Iasi in 1879.
Sectiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tenta polemica si documentara. Aici se pot incadra: Teoria lui Röesler. Studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana, Iasi, 1884, ca replica la lucrarea Romänische Studien, elaborata de istoricul german Robert Röesler (1840-1881), aparuta la Viena in 1871; Une énigme historique. Les Roumains au moyen age, Paris, 1885; Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887; Romanii si Austro-Ungaria, Iasi, 1914, precum si numeroasele articole sau luari de pozitie in reuniuni stiintifice nationale ori internationale pe aceeasi tema.
Exista, de asemenea, cea de a patra sectiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol, cuprinzand o tematica diversificata, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Stefan cel Mare (1871), Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntarile militare dintre rusi si turci, prezentandu-se urmarile acestora pentru Tarile Romane (1880); luptele politice interne intre Draculesti si Danesti (1907), sau Istoria partidelor politice in Romania (1910).
Asemenea lucrari au cunoscut ulterior mai multe editii, bibliografii adnotate, interpretari filozofice si istoriografice, iar in 1972 a aparut volumul Alexandru D. Xenopol. Studii privitoare la viata si opera sa, care a fost coordonat de Leonid Boicu si Alexandru Zub.
Totodata, in cadrul Institutului de Istorie din Iasi al Academiei Romane, care poarta numele marelui invatat, spiritul si faptele sale sunt permanent pilduitoare pentru generatiile actuale de cercetatori.
Asiduitatea lui Alexandru D. Xenopol de a explicita evenimentele istorice, investigand noi modalitati care sa structureze istoria si filozofia istoriei, il plaseaza printre cei mai importanti ganditori europeni ai perioadei respective.
Originala este teoria "scrierilor istorice", argumentata in lucrarile amintite mai sus Les principes fundamentaux de l'histoire, publicata la Paris in 1899, si La thėorie de l'histoire, aparuta tot in Capitala Frantei, in 1908.
Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele si, prin legaturile cauzale dintre ele, se inlantuie in "serii istorice", ceea ce constituie esenta continutului si derularii existentei umanitatii. Ca modalitate concreta, Alexandru D. Xenopol aduce in prim-plan evolutia poporului roman cu domenii esentiale pentru o natiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, institutionalitatea, demografia, economia, viata politica, stiintifica, religioasa si relatiile internationale.
In elaborarea conceptiei sale asupra istoriei, Xenopol pleaca de la distinctia dintre faptele coexistente, care se raporteaza la spatiu si faptele de succesiune, care se dezvolta in timp, distinctie pe care el o considera piatra unghiulara a teoriei sale. Faptele coexistente se repeta, fara a se schimba si constituie obiectul de studiu al stiintelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimba permanent, dar nu se repeta si ele dau specificul stiintelor istorice. In cazul faptelor de coexistenta, scurgerea timpului nu modifica fenomenele, in vreme ce in faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esential. Desi distinctia amintita determina deosebirea dintre stiintele teoretice si cele istorice, intre cele doua genuri de fapte nu exista, dupa Xenopol, un zid despartitor. Faptele de coexistenta repetandu se, se pot transforma pana la urma in fapte de succesiune, precum revarsarile reluate ale unui fluviu dau nastere in final deltei sale, care i o noua formatiune geologica si geografica.
