Pericle s-a nascut catre anul 495, avandu-l tata pe Xantipos si mama pe Agariste. Tatal lui a fost unul dintre eroii de la capul Mycale, iar mama lui apartinea nobilei familii a Alcomeonizilor, fiind nepoata vestitului Clistene, care daruise Atenei o constructie democratica. Avea o familie instarita, cu o pozitie socila superioara. Cu alte cuvinte, viitorul conducator democrat provenea din cea mai inalta aristrocatie.
Agariste a avut un vis premonitoriu, inainte de a-l naste pe Pericle : copilul ei era un leu; fiul ei va deveni, intr-adevar, daca nu cel mai puternic om din Grecia, cel putin geniul ei tutelar.
Pericle fusese un copil frumos, cu trasaturi nobile, dar cu capul un pic cam alungit, lucru care starnea ironia poetilor.
Educatia pe care Pericle a primit-o a fost extrem de ingrijita, cum se cadea unui tanar aristocrat. Inainte de 13-15 ani a invatat sa citeasca, sa scrie si sa socoteasca la scoala de gramatica, dupa care a urmat scoala de ed. Fizica, unde a invatat sa lanseze sulita, sa se lupte si sa calareasca. Parintii sai au ales filozofii cei mai renumiti si oamenii de stiinta cei mai de seama pentru dezvoltarea si implinirea darurilor sale innascute: inteligenta neobisnuita, perseverenta in studiu, seriozitate, cumpanire, stapanire de sine.
Damon din Oa il invata muzica; spirit rafinat, profesorul lui Pericle exploreaza fiinta umana, dorind sa-i cunoasca toate aspectele. Pericle a invatat de la profesorul sau sa cerceteze natura umana pentru a o stapani mai bine.
Zenon din Eleea, parintele sofisticii, il initiaza pe Pericle in arta controversei, dar cel care exercita o influenta hotaratoare asupra sa este Anaxaboras din Clazomenes(supranumit "Spiritul").
Pericle simte ca este sortit unui viitor deosebit; de aceea el se pregateste minutios inainte de a se lansa in arena politica. De altfel asemanarea sa cu tiranul Pisistrate este uimitoare pentru batranii cetatii. Lectiile pe care le-a dat istoria, il tin departe de popor, in fata carora apare rareori. Asteapta sa implineasca treizeci de ani, putin inainte de alegerile din 461 i Hr, pentru a milita, cu trup si suflet, in partidul democrat, contrar tuturor traditiilor familiale.
Pericle este sincer convins ca in felul acesta pregateste viitorul stralucit al Atenei.
Ancheta ii este favorabila, iar alegerea sa ca strateg este neindoielnica. De altfel timp de cincisprezece ani, popoprul va reinnoi votul de incredere acordat celui care avea sa-l conduca pe culmile gloriei.
De acum in acolo, Pericle pune in concordanta felul sau de a trai cu idealul sau, precum si cu functiile sale: grav, cam trufas, este stapan pe el in toate ocaziile, nu izbucneste in hohote de ras si plange rareori. El nu-si iroseste timpul cu vorbaraia fara rost sau cu hoinareli: om de stat, muncind cu indarjire. Nu se lasa corupt, nu isi neglijeaza problemele personale si este cam strans la mana. Propritar al unor domenii intinse in Attica, Pericle a incredintat unui servitor, Evanghelos, administrarea bunurilor sale.
In viata publica, procedeaza cu iscusinta, fiind un politician subtil si ager. Pentru a-si pastra ascendentul asupra poporului, a carui fire schimbatoare ii este cunoscuta, urca foarte rar la tribuna, lasand prietenilor sai grija de a-i sustine parerile. De fapt, el este cel care conduce, nu poporul. Aceasta autoritate suprema o datoreaza faptului ca este considerat "gura de aur", fiind supranumit "Olimpianul". Omul acesta asemanat cu Zeus stie sa ramana intotdeauna moderat la vorba si in gesturi.
Pericle este insa nefericit in casnicie. Avea doi fii: Xantipos si Paralos.
El isi ascunde firea lui duioasa sub o raceala aparenta. Se indragosteste de o frumoasa straina, pe care o cunoaste la o intrunire de filozofi. Fina, inteligenta, incantatoare, Aspasia din Milet a cucerit imediat inima lui Pericle, care divorteaza pentru a trai, cu o straina, curtezana.
Prietenii lui Pericle cu care adesea se intalnea erau: Anaxagoras si Zenon(dascalii sai), Sofocle(vechiul tovaras de arme), Euripide(inflacaratul sau admirator), Herodot(un reporter interesat de toate), Fidias(ministrul artelor) si Socrate.
Marele orator si om politic al Grciei din antichitate, conducator al Atenei intre 443-429 i Hr., sef al partidului democrat, mare protector al artelor si stiintelor, in timpul caruia, Atena a atins o mare dezvoltare, ea devenind centrul comercial, politic si cultural al Greciei antice, s-a stins din viata in 429 i Hr.