Dezideratele cuprinse in programele revolutionare ar fi putut avea sorti de izbanda numai in cazul in care ele ar fi antrenat intreaga natiune romana. Se poate afirma ca Revolutia de la 1848 a fost revolutia intregii natiuni romane, caracterul ei unitar fiind dat de unitatea programelor revolutionare, de obiectivele urmarite, de legaturile dintre revolutionarii romani din toate provinciile romanesti.
Revolutia a demonstrat ca pentru reformarea societatii romanesti nu era de ajuns unitatea de actiune, de limba sau de constiinta nationala. Fara unitatea statala nu se putea trece la modernizarea interna, dupa cum nu se putea obtine nici independenta externa.
Revolutia romana de la 1848 - 1849 nu a produs schimbari deosebite si imediate in cadrul societatii romanesti dar, privita in perspectiva urmatoarelor trei decenii, a conturat obiectivele catre care trebuiau orientate eforturile revolutionarilor romani: unitatea si independenta nationala.
Idealul national pentru infaptuirea caruia a luptat generatia pasoptista oferea cea mai larga perspectiva pentru evolutia societatii romanesti. Unirea principatelor nu reprezenta un final de actiune, ci inceputul unui larg program de reforme, pe baza caruia sa functioneze institutiile Statului modern roman, cu rol activ in sud-estul Europei.
CONGRESUL DE LA PARIS SI PROBLEMA ROMANEASCA (1856). ADUNARILE AD - HOC (1857).
Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimei va oferi un nou prilej de tratative intre puterile europene, in cadrul Congresului de pace de la Paris. Lucrarile congresului s-au desfasurat intre 13 februarie si 18 martie 1856, cand puterile participante semneaza Tratatul de pace. Partea din tratat referitoare la Principatele romane prevedea, printre altele, inlaturarea protectoratului Rusiei, mentinerea suveranitatii otomane si intrarea principatelor sub garantia colectiva a Puterilor europene (Franta, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia, Regatul Piemontului).
