Transferurile masive de populatie din Moldova Sovietica

Transferurile masive de populatie din Moldova Sovietica

a) aspecte generale

In URSS in perioada stalinismului stramutarea anumitor popoare, ori grupuri ale populatiei din locurile lor de origine a fost o politica de stat. Inca in anii '20, pe linga Comitetul Executiv Central al URSS a fost creat un Comitet special pentru stramutari, care sub diferite forme si in diverse subordonari (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne (NKVD), Ministerul Securitatii Statului,etc) s-a perpetuat pina in luna martie 1959 . Transferurile masive de populatie s-au realizat sub diferite motive si au atins un sir de popoare ale URSS. Unele popoare ori grupuri ale populatiei au fost stramutate in Siberia si Extremul Orient pentru a facilita colectivizarea agriculturii, altele pentru a 'fortifica frontierele' prin eliminarea din regiunile de frontiera a 'elementelor dusmanoase' si a popoarelor care nu inspirau incredere regimului comunist, altele fiind acuzate de colaborationism cu dusmanii etc. In august 1937, de exemplu, Stalin a trasat sarcina ca in Extremul Orient si la frontiera de apus a URSS sa se infaptuiasca 'curatirea' zonei de frontiera de elemetele care nu inspirau incredere. Ca rezultat, de acum pina la sfirsitul lunii octombrie acelasi an, din RASS Bureato-Mongola, Tinuturile Habarovsc si Primorie, regiunea Cita au fost deportati in doua loturi in Cazahstan si Asia Mijlocie peste 190 mii de coreeni si 8000 de chinezi. Putin mai tirziu coreenii au fost 'inlaturati' si din regiunile europene ale URSS. In ajunul razboiului, din RSS Carelo-Fina si regiunea Leningrad au fost deportati finii ingerrmalandici. Din considerente similare in noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1944 circa 110 mii de meshi (georgieni musulmani din Meshet-Djavahetia, regiune a Georgiei, la frontiera cu Turcia) au fost deportati in Asia Mijlocie si Kazahstan . Dupa unele date, in anii stalinismului circa 3 mln. de persoane au fost ridicate din locurile lor de bastina si stramutate la mii de kilometri departare, in Siberia si Asia Mijlocie. Circa jumatate din numarul total l-au constituit 8 popoare (germanii de pe Volga, caracii, calmicii, cecenii, ingusii, balcarii, tatarii din Crimeia, meshii) care au fost stramutate in intregime de pe paminturile lor istorice .

In perioada stalinismului n-a fost ocolita de transferurile masive de populatie nici populatia RSS Moldovenesti. Despre o parte din ele am vorbit deja. In acest capitol vom vorbi despre deportarile din Moldova din 13 iunie 1941, 6 iulie 1949 si din 1 aprilie 1951, precum si despre recrutarile fortate la munci a populatiei.

Deportarile din Moldova pot fi privite sub mai multe aspecte: ca elemente ale 'subsistemului fricii', instituit in anii stalinismului in URSS , ca componente ale politicii de deznationalizare a romanilor de la est de Prut, ca metoda de depopulare a Basarabiei, ca metoda de lupta impotriva 'dusmanilor poporului' etc. Aici insa nu vom ilustra deportarile cu toata gama de aspecte mentionate, ci vom incerca sa le privim ca elemente ale doctrinei staliniste privind lupta de clasa.

Dupa ocuparea Basarabiei in anul 1940 in tinut au inceput transformari socialiste. Conform doctrinei staliniste, acestea puteau sa aiba loc doar in conditiile luptei de clasa. De aceea regimul a inceput actiuni de teroare impotriva fostilor mosieri, proprietari de intreprinderi, ofiteri, impotriva fostilor membri activi ai partidelor politice, clerului si intelecualilor ramasi in tinut dupa 28 iunie 1940, care au inceput sa fie considerati drept dusmanii de clasa ai noului regim. Reprimarea acestora nu era intimplatoare: ei erau purtatorii celor mai democratice traditii constituite in Basarabia si, deci, si solul cel mai fertil pentru o rezistenta pe care, bineinteles, regimul stalinist totalitar nu o putea admite. La 13 iunie 1941 cea mai mare parte a persoanelor din categoriile mentionate au fost deportate din RSSM.

Evident ca deportarea din 13 iunie 1941 mai trebuie considerata si element al planului de 'fortificare' a frontierilor, prin eliminarea din regiunile de frontiera a 'coloanei a cincea', plan experimentat de regimul stalinist in ajunul si in timpul razboiului sovieto-german.

Dupa razboiul mentionat regimul stalinist nu a abandonat teoria luptei de clasa care, confor unei teze enuntate de Satlin in 1928, pe masura constructiei socialismului se inaspreste. Ca urmare, au urmat deportarile din anii 1949 si 1951. In contextul aceleiasi teorii a luptei de clasa deportarea din anul 1949 mai trebuie privita si ca mijloc de accelerare a procesului de colectivizare a agriculturii din RSSM.

Conform doctrinei staliniste, lichidarea chiaburimii ca clasa, intr-un anumit spatiu geografic are loc nu in oricare imprejurari, ci in conditii speciale, si anume cind 'miscarea colhoznica tinde spre colectivizarea compacta'. In realitate lucrurile se prezentau cu totul altfel. Lichidarea chiaburilor prin expropierea si deportarea lor avea scopul de a accelera ritmurile colectivizarii si a transforma acest proces intr-o actiune de masa. Se miza pe frica de deportare, care era implantata tot mai adinc in rindul taranilor. Deportarea din iulie 1949 a avut efectul scontat: timp de citeva zile populatia RSSM a trait intr-o stare de frica imensa, ca va fi deportata in Siberia daca nu va intra in colhozuri. In rezultat de la 6 iulie pina la 1 septembrie 1949, in RSSM au fost organizate 750 de colhozuri in care au intrat 183.333 gospodarii taranesti (procentul gospodariilor taranesti colectivizate sporind de la 32,2 la 71,7 procente) .

Desi deportarea din an ul 1951 s-a infaptuit pe criteriu confesional dar nu de clasa ea de asemenea trebuie privita in contextul doctrinei staliniste a luptei de clasa. Cea mai grava crima a 'martorilor lui Iehova' care au fost deportati din republica, in opinia conducerii Ministerului Securitatii al RSSM, era tendinta lor 'de a organiza o munca dusmanoasa in scopul mentinerii prin intermediul bisericii a influentei romanesti asupra populatiei religioase si educarii unei atitudini negative fata de orinduirea sovietica'. Clericii si sectantii mai erau acuzati pentru faptul ca 'convocau adunari cu caracter antisovietic, raspindeau zvonuri antisovietice, contracarau actiunile puterii sovietice in mediul rural, educau tineretul in spirit antisovietic', romanizau populatia prin atragerea ei in organizatii nationale etc.

Vorbind despre transferurile masive de populatie care au avut loc in RSSM in anii stalinismului mai trebuie subliniat faptul ca vina principala pentru ele o poarta in primul rind conducerea URSS. Opinia conducerii RSSM fata de transferurile masive de populatie nu a fost examinata la Moscova.(Este adevarat si faptul ca in conditiile de atunci putin probabil ca ea sa fi fost luata in seama si sa fi variat de cea de la Kremlin). De exemplu problema evacuarii populatiei germane din Basarabia si Nordul Bucovinei a ocolit in totalitate Conducerea de partid si Guvernul RSSM. In Comisiunea mixta sovieto-germana care s-a ocupat cu evacuarea populatiei germane nu a fost inclus nici un reprezentant al RSSM. Reprezentantii RSSM nu au participat nici la operatiunea de evacuare. Mai mult decit atit, paminturile populatiei germane ramase pe teritoriul RSSM dupa evacuare au fost trecute in subordonarea Comisariatului Popurului al sovhozurilor al URSS, dar nu in cea a organelor de stat republicane. Nu pot fi considerate acte decizionale nici hotaririle adoptate de Guvernul RSSM cu privire la deportarile din anii 1949 si 1951. Ele au fost adoptate in vederea realizarii hotaririlor luate la Moscova.

Este necesar a sublinia si faptul ca stramutarile de populatie din RSSM nu s-au redus doar la deportarile din 13 iunie 1940, 6 iulie 1949 si 1 aprilie 1951. Din RSSM, ca si din celelalte teritorii ocupate de Uniunea Sovietica in urma pactului Ribbentrop-Molotov, erau deportate aproape zilnic anumite categorii de persoane si familii. La 26 noiembrie 1940, de exemplu, o Consfatuire speciala a condamnat la 5-10 ani de munca in Gulag circa 200 de persoane . In lunile mai si decembrie 1945, in baza unei instructii a NKVD-ului URSS din 10 februarie 1945, 668 de persoane de origine germana care s-au intors in RSSM in urma repatrierii din Germania au fost deportate in RASS Komi (333 persoane) si regiunea Moldotov (335 persoane). Acest fapt face imposibil stabilirea numarului exact al tuturor persoanelor deportate din Moldova in anii stalinismului. Cit priveste numarul persoanelor deportate in urma transferurilor masive de populatie acesta este ilustrat in tabelul nr. 1.

Tabelul nr.1 . Numarul familiilor si persoanelor deportate din RSSM in urma
transferurilor masive de populatie din anii 1941, 1949 si 1951*.

*Tabelul este alcatuit de autor. Izvor: V.I. Pasat, Trudnye stranitsy istorii Moldovy. 1940-1950, Moscova, 1994, pag. 166-167, 552-557, 634-636.

b) Deportarea din 13 iunie 1941

Operatiunea s-a inceput la orele 2.30 in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 si a cuprins teritoriile ocupate de URSS de la Romania in iunie 1940 - Basarabia si Bucovina de Nord, precum si Tarile Baltice. Din Basarabia si Bucovina de Nord urmau sa fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 sa fie arestate, iar restul 26.173 persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate si 14.542 persoane deportate din RSS Moldoveneasca).

In rezultatul operatiunii au fost ridicate de la casele lor 29.839 persoane, dintre care 5.479 persoane au fost arestate ('membri ai organizatiilor contrarevolutionare si alte elemente antisovietice') si 24.360 persoane au fost deportate. Din acest total al persoanelor arestate si deportate tributul principal l-a platit populatia RSS Moldovenesti: 4507 persoane arestate si 13.885 persoaone deportate (in total 18.392 persoane). Din cele 4.507 persoane arestate (capi de familie) din RSSM, 4342 persoane au fost ridicate conform materialelor intocmite de Comisariatul Norodnic al Securitatii statului, deci din considerente politice, si 165 in baza materialelor intocmite de Comisariatul norodnic al afacerilor interne (dosare penale). La statiile de tren persoanele arestate au fost separate de familiile lor si incarcate in esaloane speciale. Multi dintre acestia au fost supusi represiunilor mai tirziu in timpul aflarii lor in lagare. Fiind invinuiti de activitate antisovietica multi au fost condamnati la pedeapsa capitala, locul lor de inmormintare pina in prezent ramanind necunoscut.

Persoanele ridicate din RSSM au fost surghiunite in RSS Kazaha si RASS Komi, regiunile Omsk, Novosibirsk, Krasnoiarsk. Dintr-un raport al GULAG-ului din luna octombrie 1941 aflam ca la acea data in coloniile din RSS Kazaha, RASS Komi, Tinuturile Altai si Krasnoiarsk si in regiunile Kirov, Omsk si Novosibirsk, din Tarile Baltice, RSSM, si regiunile vestice ale RSS Ucrainene si RSS Bieloruse erau 85.716 persoane, (inclusiv 3.668 persoane din RSS Estona, 12.682 persoane din RSS Lituaniana, 9.236 din RSS Letona, 22.648 din RSS Moldoveneasca, 9.595 din regiunile vestice ale Ucrainei si 27.887 din regiunile vestice ale RSS Bieloruse) . Deportatii din RSSM erau amplasati in RSS Kazaha ( 9954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085), Novosibirsk (5787) si Krasnoiarsk (470). In Kazahstan deportatii din RSSM se aflau in regiunile Aktiubinsk (6195 persoane), Kzil-Ordinsk (1024) si Kazahstanul de Sud (2735), iar in regiunea Omsk - dispersati in 41 de raioane.

c) Operatiunea 'IUG'

Deportarea de la 6 iulie 1949, cu denumirea conspirativa 'Iug' (Sud) ' s-a infaptuit in conformitate cu hotarirea Biroului Politic al C.C.al P.C. (b) din toata Uniunea, din 6 aprilie 1949, 'Cu privire la deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldovenesti a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de politie germane si romane, a membrilor partidelor si organizatiilor profasciste, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cit si a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus' (vezi anexa 1).

Hotarirea prevedea deportarea din R.S.S.M. pe veci a 11.280 de familii (40.850 de persoane) in regiunile Aktiubinsk, Kazahstanul de Sud si Djambul ale R.S.S. Kazaha, in tinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni si Tomsk ale R.S.F.S.R. Asupra celor ce urmau sa fie deportati se extindea efectul decretului Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 26 noiembrie 1948 'Cu privire la raspunderea penala pentru evadarea din asezarile permanente obligatorii a persoanelor deportate in raioanele indepartate ale U.R.S.S. in perioada Marelui razboi pentru apararea patriei', care prevedea, printre altele, ca deportarea se efectuiaza pe veci, fara dreptul de intoarcere pe locurile natale. In cazul evadarii din surghiun, vinovatii urmau sa fie trimisi la ocna pe 20 de ani.

Ridicarea si deportarea 'chiaburilor', a fostilor mosieri, marilor comercianti' si a familiilor acestora urma sa fie efectuata potrivit listelor confirmate de Consiliul de Ministri al R.S.S.Moldovenesti, iar celelalte categorii in baza hotaririi unui consiliu special ('osoboe sovesceanie'), instituit de Ministerul Securitatii de Stat al U.R.S.S.
A fost fixat si termenul desfasurarii operatiunii: inceputul operatiunii a fost stabilit pentru 6 iulie 1949, ora 2.00, incheierea ei pentru 7 iulie 1949, ora 20.00

Cu scopul realizarii hotaririi din 6 aprilie 1949, Consiliul de Ministri al R.S.S.M la 28 iunie 1949 a adoptat hotarirea nr. 509 ss (strict secret) 'Cu privire la deportarea din RSS Moldoveneasca a familiilor de chiaburi, a fostilor mosieri si a marilor comercianti'. Aceasta continea 5 puncte. Primul dintre ele prevedea confirmarea listelor de 'chiaburi, fosti mosieri si a marilor comercianti' care trebuiau sa fie deportati, confirmarea listelor prezentate de comitetele executive ale sovietelor orasenesti si raionale de deputati ai poporului din RSS Moldoveneasca, in numar total de 11.342 familii. Conform punctului 2, listele intocmite pe raioane urmau sa fie transmise Ministerului Securitatii de Stat al RSSM, pentru a se verifica toate datele referitoare la persoanele incluse in liste si a li se preciza domiciliul. Familiile incluse in liste, dar care contineau persoane ce isi faceau serviciul in Armata Sovietica, care erau decorate cu ordine si medalii de lupta si de munca ale URSS, care aveau merite deosebite fata de statul sovietic, urmau sa fie excluse din liste. Restul familiilor urmau sa fie deportate pe viata in regiunile indepartate ale URSS.
Punctul 3 permitea celor deportati 'sa ia cu sine valori, bani, imbracaminte, incaltaminte, vesela si alte obiecte casnice, inventar agricol, mestesugaresc si casnic precum si o rezerva de produse alimentare in volum total de 1500 kg (1,5 tone) de fiecare familie'.

Penultimul si ultimul punct al hotiririi respective au incredintat operatiunea de ridicare a deportatilor Ministerului Securitatii de Stat al RSSM si au prevazut adoptarea unei hotariri suplimentare care ar fi stabilit ordinea de confiscare si folosire a averii deportatilor.

Pe data de 6 iulie in R.S.S.M. au fost aduse trupe cu experienta corespunzatoare, acumulata anterior in alte regiuni ale U.R.S.S., inclusiv in Tarile Baltice, fusesera pregatite 30 de esaloane (1573 de vagoane pentru vite), in care deportatii au luat calea Siberiei.

Am mentionat deja ca hotarirea Consiliului de Ministri al R.S.S.M. de la 28 iunie 1949 a aprobat listele a 11.342 familii care urmau sa fie deportate din Moldova. De fapt au fost deportate 11293 de familii (35.796 de persoane dintre care 9.864 barbati, 14.033 femei si 11.889 copii.). Din numarul total al familiilor deportate peste 7.620 au fost ale 'chaiburilor', celelalte familii au fost deportate sub acuzatia de colaborare cu autoritatile fasciste, ca familii ale unor membri ai partidelor burgheze care si-au desfasurat activitatea in Basarabia pina la ocupatia sovietica, ca familii ale unor gardisti albi sau ale unor membri ai sectelor religioase ilegale din republica.

Din numarul total de 12.860 al familiilor asupra carora Ministerul Securitatii de Stat al RSSM a intocmit dosare pentru a fi deportate, 1567 familii n-au fost ridicate din diferite motive - catre ziua deportarii intrasera in colhozuri, in timpul operatiei au prezentat dovezi documentare precum ca unii membri ai familiei isi satisfaceau serviciul militar in Armata Sovietica, in alte cazuri unii membri ai familiilor aveau ordene si medalii ale URSS, sau pur si simplu in momentul operatiunii isi schimbasera domiciliul ori se ascunsesera pentru a nu fi deportati etc.
La desfasurarea Operatiei 'Sud' au participat 4.496 'lucratori
operativi' ai Ministerului Securitatii de Stat al URSS (484 'lucratori operativi' ai MSS al RSSM si 4.012 'lucratori operativi' sositi din celelalte republici 'surori') si 13.774 ofiteri si ostasi din unitatile militare subordonate aceluiasi minister. La desfasurarea operatiei au fost antrenati si 4.705 activisti ai organelor de partid si sovietice din Moldova.
Pentru a asigura operatia de transport, au fost mobilizate 4069 autovehicule, inclusiv: 1506 automobile din organizatiile de transport locale si 2563 din unitatile militare din districtele militare Odesa si 'Prikarpatie'.

Hotarirea de la 28 iunie 1949 prevedea deportarea familiilor in intregime, dar nu excludea si deportarea numai a unor membri ai acestora. Drept urmare, pe data de 6 iulie, cind s-a desfasurat operatiunea, au fost ridicati numai acei membri ai familiilor ce se gaseau in acel moment acasa. Asa se face ca au existat numeroase cazuri cind au fost deportati in Siberia numai parintii ori copiii, mama ori tatal cu o parte din copii. Aceasta s-a intimplat in mare masura din cauza ca, desi operatiunea a fost pregatita in taina, populatia din unele sate ale republicii , pe diferite cai a aflat totusi de ea din timp. In consecinta, multi dintre parinti (cu, ori fara copii) s-au ascuns pe la vecini, prin paduri, dormeau in cimp, nadajduind ca in acest mod familiile lor nu vor fi ridicate. Dar calculele lor au fost gresite: A. Ceban din satul Frumoasa, raionul Bravicea, ascunzindu-se cu doi copii a ramas in sat, iar sotia cu alti trei a fost deportata. A.Prepelita, din satul Tomai, raionul Leova, cu doua fiice a fost deportata, iar doi fii i-au ramas in sat, fara nici un sprijin etc. Mai trebuie spus ca o parte din cei care s-au ascuns, intorcindu-se acasa si gasind casele pustii si confiscate, si-au ajuns familiile in gari, ori mai tirziu s-au adresat organelor de resort pentru a fi trimisi si ei in locurile de deportare unde se aflau parintii ori membrii familiilor lor. In perioada iulie 1949 - 9 iunie 1952 au plecat 'binevol' dupa familiile lor in asezarile speciale 573 persoane.

d) Operatiunea 'SEVER'

Operatiunea cu denumirea cifrata 'Sever' ('Nord') a inceput la 1 aprilie 1951 ora 4 dimineata si s-a incheiat la ora 20.00 aceiasi zi. Rezultatul operatiunii a fost arestarea si deportarea in Siberia a 723 de familii cu un numar total de 2617 persoane, dintre care 808 barbati, 967 femei si 842 copii. Deportatii au fost incarcati in doua esaloane, care in noaptea de 1 spre 2 aprilie si-au luat calea spre Siberia. Deportatii au ajuns in Siberia in zilele de 13 si 14 aprilie 1951. Datorita faptului ca 'excorta a fost vigilenta' in timpul transportarii 'din trenuri nu a evadat nimeni'. In drum spre locurile de deportare au fost nascuti 4 copii si a murit un deportat bolnav de meningita. Dintr-un raport al MAI al URSS din anul 1956 aflam ca iehovistii din Moldova, de rind cu cei din Republicile Baltice si regiunile vestice ale Ucrainei si Bielorusiei, se aflau in numar total de 7449 in regiunile Krasnoiarsk, Irkutsk si Tomsk.

La ridicarea 'Martorilor lui Iehova' au paticipat 546 'lucratori operativi' ai Ministerului Securitatii Nationale, 1127 ofiteri, sergenti si ostasi din subordonarea aceluiasi minister, 275 ofiteri si ostasi din subordinea Ministerului de Interne si 750 persoane din rindul organelor locale, de partid si sovietice.

e) Recrutarile fortate la munci

In anii Puterii sovietice, in special in anii stalinismului, Moscova a tratat RSS Moldoveneasca nu numai ca o sursa de materie prima, dar si 'ca o sursa de forta de munca ieftina pentru santierele de constructii, intreprinderile industriale si minile de carbune din diferite regiuni ale tarii sovietice' .

Inca in anul 1940 in RSSM a fost creata o Directie republicana pentru recrutari la munci iar in raioane organizate birouri investite cu largi drepturi pentru a recruta muncitori pentru 'santierele comuniste' din raioanele estice si nordice ale URSS. Deja la 9 august 1940, Consiliul economic de pe linga Guvernul URSS a adoptat hotarirea nr.39 cu privire la 'recrutarea in localitatile rurale ale Basarabiei a 20 mii de muncitori'. La 28 august 1940 Moscova a cerut conducerii de la Chisinau sa efectueze 'recrutari suplimentare in judetele RSS Moldovenesti'. Pina la 29 noiembrie 1940 organele partidului bolsevic si ale puterii sovietice au mobilizat si au trimis din Basarabia in regiunile indepartate ale URSS 56.365 persoane, numarul planificat fiind de 77 mii.

Razboiul sovieto-german a frinat pentru un timp recrutarea la munci a basarabenilor dar nu ia pus capat. Din aprilie 1944, cind raioanele de nord ale Basarabiei au fost reocupate de URSS, concomitent cu mobilizarile in Armata sovietica au fost reluate si recrutarile la munci in industriile lemnului, carbunelui, miniera, cimentului, petroliera etc. In anii 1948-1960 numai muncitorii (fara membrii familiei) recrutati pentru munci la 'marile santiere comuniste' au depasit cifra de 196 mii de persoane .

Populatia RSSM incerca sa se eschiveze pe diferite cai de la mobilizarea la lucru pe santierile din raioanele indepartate ale URSS. In ultimele luni ale anului 1944, in judetul Bender organele de militie erau in cautarea a 482 dezertori din industria de razboi, in orasul Bender - a 55. In luna decembrie 1944 procuratura judetului Soroca a condamnat la diferite termene de inchisoare pentru eschivarea de la munca in constructiile militare 9 persoane .

In prezent este greu de spus cite persoane au plecat din Moldova in urma politicii sovietice de recrutare la munci. Cunoasterea numarului de muncitori angajati nu permite a stabili cu exactitate numarul persoanelor ce au parasit RSSM, dat fiind faptul ca marimea familiilor muncitorilor recrutati era foarte diferita. Plus la aceasta unii dintre ei plecau fara familii. In anul 1958, de exemplu, cu 801 familii au plecat din Moldova 2967 oameni, in 1959 cu 1016 familii - 3512 persoane . A estima numarul recrutatilor la munci in baza datelor recensamintelor populatiei URSS este de asemenea dificil. Acestea indicau doar originea etnica nu si locul de nastere, ori a aflarii respondentilor in timpul precedentului recensamint. Cu toate acestea putem spune cu certitudine ca politica sovietica de stramutare a popoarelor a condus la aceea ca la sfirsitul anilor '80 peste 500 mii de moldoveni erau 'instrainati', raspinditi pe intregul teritoriu al URSS. Marea lor majoritate se aflau in Ucraina, Federatia Rusa si RSS Kazaha (vezi tab.nr.2).

Tabelul nr.2 Repartitia moldovenilor pe republicile URSS
conform recensamintului populatiei din anul 1989.

La intrebarea citi dintre ei au ajuns sa locuiasca pe teritoriul 'republicilor surori' in urma deportarilor si citi in urma recrutarilor la munci probabil ca nu se va putea da un raspuns exact niciodata. Mai trebuie de tinut cont si de faptul ca din RSSM, pe linga moldoveni, au fost deportati si recrutati la munci si reprezentantii minoritatilor nationale (rusi,gagauzi, bulgari, evrei etc.) De exemplu, la data de 1 ianuarie 1958 din cei peste 13 mii de deportati din Moldova care se mai aflau in Gulag-urile sovietice moldovenii constituiau doar 7903 persoane . Mai departe, atunci cind vom vorbi despre repatrierea persoanelor deportate, recrutate la munci ori plecate din alte considerente din Moldova, vom vedea ca numarul reprezentantilor minoritatilor nationale care se repatriaza astazi in Moldova este impunator (peste 45% din numarul total al repatriantilor).

f) Soarta deportatilor in Gulag

Viata deportatilor in Gulag a fost foarte grea si plina de lipsuri. Coloniile speciale, de regula, erau construite in locuri aproape nepopulate, in taigaua de nepatruns ori in locuri mlastinoase. Doar o mica parte din deportati au avut conditii satisfacatoare de trai, marea majoritate insa au indurat foame si au locuit in baraci in frig si conditii de antisanitarie, de regula mai multe familii intr-o incapere. Dintr-un raport al NKVD din februarie 1942 cu privire la activitatea de munca si gospodareasca a deportatiilor colonozati in tinutul Krasnoiarsk aflam ca in colhozul 'Stahanovet' spatiul locativ ocupat de deportati era de la 1,5 la 2 m2 de persoana; in raionul Bogotolisk deportatii erau cazati in baraci atit de inghesuiti, ca in loc de paturi au fost construite lavite, incaperile erau murdare si nereparate, din care cauza in rindul deportatilor se inregistrau cazuri de imbolnavire. In anul 1949 in localitatea Erbas, regiunea Tobolsk, intr-o baraca de 130 m2 si in localul scolii de 90 m2 au fost 'cazati' 197 de oameni, fiecarei persoane revenindu-i cite 1,1 m2 de spa]iu locativ. In sectorul de padure Lebedevka regiunea Tiumeni intr-o baraca de 98 m2 au fost 'cazate' 28 familii (75 persoane), la fiecare persoana revenind cite 1,3 m2 de spatiu locativ. In majoritatea cazurilor in baraci nu erau nici paturi, mese sau scaune, si deportatii dormeau pe podea.

Pentru a se deplasa dintr-o localitate in alta deportatii erau obligati sa obtina permisiune de la comenduirile speciale ale NKVD si sa se prezinte o data sau de doua ori pe luna la aceleasi comenduiri pentru a se inregistra.

Prima obligatie a deportatilor in Gulag a fost munca. Ei erau obligati sa lucreze la intreprinderi forestiere, piscicole, de constructii, minere etc. De exemplu 1172 familii (4070) persoane care au sosit in zilele de 23-24 iulie 1949 in regiunea Altai au fost repartizate la munci in modul urmator: in colhozuri - 596 familii, in sovhozuri - 516 familii si in trustul de extractie a aurului 'Gornoaltaizoloto' - 60 familii.

Desi locuiau in conditii de lagar, deportatii aveau o atitudine foarte constiincioasa fata de munca si foarte multi dintre ei au fost distinsi si recompensati de catre Guvernul URSS, sindicatele de ramura, directiile organizatiilor unde au lucrat, cu medalii, diplome, cadouri etc. 'pentru rezultate inalte in munca'. Multe din diplomele primite de deportati astazi se afla in Arhiva Nationala a Republicii Moldova in sutele de dosare existente cu cererile deportatilor de a se intoarce la bastina adresate in anii '50 Consiliului de Ministri al RSSM.

Pe 'marile santiere comuniste' conditiile de trai ale persoanelor recrutate la munci aproape ca nu se deosebeau de cele ale deportatilor. A.Oleinik, Seful Directiei recrutari la munci a Ministerului rezervelor de munca intr-un raport din anul 1954 mentiona: 'Trebuie de spus, ca 'Stalingradstroi' nu este pregatit a primi chiar muncitorii fara familii. Lipseste spatiul locativ. In bordee sunt cazate cite 50-60 persoane, barbatii si femeile locuiesc impreuna.'. In alt document citim ca 'barbatii si femeile timp indelungat sunt cazati impreuna, cantina nu functioneaza, punct medical nu exista. In magazinul din sat lipsesc produsele alimentare necesare, fapte care conduc la aceea ca muncitorii refuza sa lucreze, desfac contractele de munca. Multi dintre ei scriu scrisori rudelor, prietenilor in care descriu conditiile in care au nimerit In prezent circa 100 persoane s-au imbolnavit de dezinterie. Se pare ca conducatorii acestui santier pina in prezent nu au inteles ca acesti muncitori nu sint detinutii ce au lucrat acolo pina nu demult'. Intr-un document, din anul 1958, vorbindu-se despre primirea muncitorilor moldoveni in Kazahstan, se constata : '65 de persoane au fost primite si amplasate direct in cimp, in corturi la o departare de 10 km de la cea mai apropiata localitate, 33 persoane au fost cazate intr-un camin, starea sanitara a caruia este foarte nesatisfacatoare Ceilalti muncitori, inclusiv cei cu familii, au fost amplasati in corturi neamenajate'.

In anii 1989-1992 in presa din Moldova au fost publicate sute de marturii ale deportatilor despre viata lor din Gulaguri . Fiecare din ele confirma faptul ca deportatii in Siberia s-au pomenit lipsiti de cele mai elimentare conditii de trai, iar foametea, frigul si bolile a curmat viata la mii de oameni. Colectarea si publicarea unei culegeri cu marturiile deportatilor despre viata lor in Gulag-uri ar putea fi un pas important de compensare a daunelor morale suportate de deportati.