Raporturile patricieni-plebei

Raporturile patricieni-plebei

Problema dualismului patriciano-plebeian a suscitat numeroase ipoteze si interpretari in istoriografia moderna, intrucat inceputurile sale se situeaza in perioada obscura a Regalitatii, pentru care nu avem decat marturii literare tarzii.

Potrivit izvoarelor grecesti si latine, un patrician (patricius) nu se traduce atat prin "descendentul unui tata" (pater), nume generic pentru senatori, care aveau calitatea de fruntasi ai comunitatii (pater familias), cat mai ales prin sintagma de "descendent al unui tata de neam bun". In izvoare, patricienii apar drept cei mai vechi si mai nobili locuitori ai Romei (Cicero, De Res publica, 2, 14 si 23; Titus Livius, Ab Urbe condita, 1, 8, 7; Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 2, 8, 1-3 etc.). Patricienii constituiau segmentul social din care proveneau membrii Senatului; ei isi asumau in exclusivitate functiile sacerdotale si constituiau cavaleria Romei (equitatus), avand, in subordinea lor, numerosi clienti. Patricienii se constituisera intr-o adevarata nobilime ereditara.

Cu toate acestea, diferentele dintre patricieni si plebei nu erau atat de evidente in epoca Regalitatii. Originea plebeilor era destul de diversa. Initial, plebs (plebea) facea parte din curii, fiind parte a poporului roman (populus Romanus). Plebeii proveneau din randurile populatiilor indigene, anterioara asezarii in Latium a latinilor, precum si a sabinilor si a etruscilor. Acestia, se pare, nu au fost integrati in structurile create de latini. De asemenea, printre stramosii plebeilor se gaseau si vechi clienti ai regilor etrusci, ramasi, dupa plecarea acestora din Roma, fara stapan, si din masa populatiilor sabine pe malurile Tibrului. Ulterior, au venit imigranti din toate regiunile Italiei centrale, unde se impusese dominatia regilor latino-sabini si etrusci. Dar si clientii patricienilor romani, ramasi fara stapan, ingrosau randurile plebei. Plebea s-a latinizat treptat, fiind parte a populus Romanus, dar primul Senat roman a ramas o institutie, in exclusivitate, formata din patricieni.

Dupa instaurarea republicii, in 509 i.Hr., aceasta diferenta a devenit si mai pronuntata, fiind impusa de patricieni, care s-au constituit intr-o adevarata "casta", care concentra in mainile sale toate privilegiile politice si sacerdotale si sociale. Patricienii au instaurat un regim oligarhic, prin care plebeii erau exclusi din toate demnitatile politice si religioase, dar avand, in continuare, aceleasi obligatii, precum cea de a servi in armata. Mai mult, patricienii au trasat o linie stricta de demarcatie sociala intre ei si plebei. Astfel, casatoriile mixte patricieni - plebei au fost interzise. Acest fenomen a fost numit de catre istoricii italieni moderni "inchiderea patriciatului" (la serrata del patriziato), care data, cel mai probabil, dupa 485 i.Hr., dupa o perioada initiala de deschidere fata de plebe.

Plebeii au amenintat sa paraseasca statul dominat de patricieni si sa scindeze Roma, intemeindu-si propriul stat. Ei au initiat mai multe secesiuni, cea mai importanta fiind cea din 494/493 i.Hr. Astfel, identitatea plebeiana s-a constituit in opozitie cu cea patriciana. La randul ei, plebea si-a impus propria triada de divinitati (Ceres, Liber, Libera), opusa triadei capitoline a patricienilor. In timp ce zona sacra a patricienilor se afla pe colina Capitolium, centrul religios al plebei era colina Aventinus (Mons Aventinus). Supusi presiunilor exercitate de plebei, dintre care o parte erau bogati si influenti, patricienii au cedat, treptat, unele din privilegiile lor. Aceste privilegii au fost divulgate, in principal, fruntasilor plebei, care isi clamau dreptul de a participa la viata politica de pe pozitii egale cu patricienii. Principalul pretext invocat de patricieni pentru a pastra monopolul magistraturilor era componenta religioasa a acestora. Orice gest politic era precedat de consultarea vointei zeilor (auspicia), in special a celor apartinand Triadei Capitoline, la al carei centru sacru plebeii nu aveau acces.

Prima cedare din partea patricienilor a venit in 494 i.Hr., odata cu prima secesiune a plebei pe colina Albanus (Mons Albanus). Acest diferend a fost rezolvat prin acordul patricienilor ca plebeii sa fie reprezentati de propriii lor magistrati, tribunii plebei (tribuni plebis - la singular, tribunus) si edilii plebei (aediles plebis - la singular, aedilis), care erau inviolabili. Urmatorul pas a fost facut in anul 472 i.Hr., cand, la propunerea lui Iulius Volero, s-a hotarat ca tribunii plebei sa nu mai fie alesi de adunarile plebei (concilia plebis), ci de catre una din adunarile poporului roman, comitiile tribute (comitia tributa).

Prin Lex Valeria-Horatia, emisa in 449 i.Hr., a fost decis ca deciziile adoptate in cadrul conciliilor plebei sa aiba putere de lege asupra tuturor cetatenilor romani, sub rezerva ratificarii lor de catre Senat. Prin Lex Canuleia, votata in 445 i.Hr., plebeii au capatat dreptul de casatorie cu membri ai familiilor patriciene.

In 409, plebeii au primit dreptul de a accede la cea mai mica dintre magistraturile poporului roman, cvestura (quaestura).

Insa cel mai important castig politic al plebei a fost castigarea dreptului de a accede la magistratura suprema a republicii, consulatul. Lex Licinia-Sextia, votata in 367 i.Hr., stipula ca obligatoriu, unul dintre cei doi consuli avea sa fie ales, pe viitor, din randul plebeilor. In felul acesta, plebeii au capatat si dreptul de a patrunde in Senat. In 356 i.Hr., plebeii au obtinut dreptul de a fi alesi in cea mai inalta magistratura a Republicii, dictatura, iar in 351 i.Hr., au capatat si accesul la censura, care ii conferea detinatorului ei o autoritate morala si un prestigiu politic deosebite. Plebeii au obtinut si accesul la a doua mare magistratura ordinara, pretura (praetura), in 337 i.Hr. Ultimul bastion al privilegiilor patriciene, magistraturile religioase, a fost cucerit, partial, in 300 i.Hr., cand, prin Lex Ogulnia, plebeii au primit accesul in colegiul pontifilor (pontifices, la singular - pontifex) si al augurilor (auguri). Magistraturile de interrege (interrex), de rege al sacrificiilor (rex sacrificulus, rex sacrorum) si cele 3 pozitii de mari preoti ai triadei capitoline (flamines maiores) au ramas, in continuare, privilegiul exclusiv al patricienilor.

Cursul democratic al vietii politice romane a continuat, in 287 i.Hr. hotarandu-se prin Lex Hortensia, ca plebiscitele (deciziile adoptate in conciliile plebei) sa capete valoare de lege pentru intreg poporul roman, fara a mai fi necesar ca ele sa fie ratificate de catre Senat. Aceasta decizie a fost luata in urma unei ultime secesiuni a plebei.

Aceste castiguri politice ale plebei au determinat o mutatie profunda in fizionomia elitei politice si sociale romane. Astfel, categoria de cetateni privilegiati, formata numai din patricieni, in primele secole ale Republicii, a fost substituita de o noua clasa care ii includea si pe plebeii bogati, numita nobilitas.

In pofida acestei victorii definitive, plebea nu a beneficiat de o apreciere favorabila din partea istoricilor antici, ea fiind considerata de Cicero si de Dionysios din Halicarnas, (Romaike Archaiologia, 2, 9, 2) drept "gloata".

In schimb, societatea romana a ajuns sa fie dominata de oligarhia patriciano-plebeiana, constituita in nobilitas, din randurile careia proveneau magistratii si membrii Senatului. membrii acestei nobilitas care nu asumau magistraturi si prin urmare, nu ajungeau in Senat, se bucurau totusi, de privilegiul de a servi in armata romana in cavalerie. In plus, puteau desfasura activitati lucrative, precum comertul, imprumutatul cu camata, arendarea vamilor, a impozitelor etc., activitati care le fusesera interzise senatorilor, prin Lex Claudia, emisa in 220 i.Hr.

Membrii acestei categorii sociale prospere si dinamice vor capata numele de cavaleri equites (la singular - eques), iar ei vor alcatui ordinul ecvestru (ordo equester). Principala forta economica a cavalerilor rezida in profiturile obtinute din perceperea impozitelor, care le fusese arendata de catre stat. Astfel, ei erau constituiti in asociatii de publicani (cei care percep impozitul - publicum). Cavalerii primeau equo publico ("cal de la stat") si un inel, ca prerogative ale rangului lor. Odata ce un cavaler asuma o magistratura, el intra dupa efectuarea acesteia, in Senat. Cei care nu aveau magistrati si senatori printre stramosi si patrundeau in politica pentru prima data, erau numiti, cu titlu peiorativ "oameni noi" (homines novi).

Astfel, membrii nobilitas erau "cetateni de cel mai deplin drept" (civitas optimo iure). Initial, plebeii erau "cetateni de drept inferior" (civitas minuto iure) sau civitas sine suffragio, care a disparut, insa treptat.