Organizarea de stat si dreptul in transilvania in epoca principatului dependent de austria

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TRANSILVANIA IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE AUSTRIA

Dupa esecul imperiului otoman la asediul Vienei (1683), in 1867, armata austriaca ocupa Transilvania, care in 1688 este declarata vasala Austriei, situatie acceptata de Dieta de la Fagaras, care stabilea totodata ca si pe viitor alegerea principelui Transilvaniei se va face potrivit vechilor reguli. Diploma Leopoldina din 1691 data de imparatul Austriei consfinteste vasalitatea Transilvaniei fata de Austria care este recunoscuta si pe plan international prin Pacea de la Karlowitz din 1699. In 1699 principele Mihai Appafy al II-lea renunta la drepturile sale princiare in favoarea imparatului Austriei ce devine si principe al Transilvaniei, realizandu-se astfel o uniune personala intre Transilvania si Austria. Prin pragmatica sanctiune data in 1722 s-a stabilit ca succesiunea la tronul principatului Transilvaniei se va face dupa aceleasi reguli ca succesiunea la tronul Austriei. Insa, prin diploma Leopoldina, imparatul Austriei era obligat sa respecte autonomia Transilvaniei, iar Dieta, Consiliul Intim si dregatorii Transilvaniei, precum si conducatorii comitatelor, scaunelor si districtelor urmau a fi alesi potrivit vechilor uzante. In 1765, Transilvania este ridicata la rangul de mare principat in cadrul Imperiului Habsburgic.

A. ORGANIZAREA DE STAT A TRANSILVANIEI

La nivel central, puterea executiva era exercitata de principele Transilvaniei si imparatul Austriei prin intermediul cancelariei aulice de la Viena. In cadrul careia, in 1695, s-a infiintat Camera aulica transilvana. La nivel central, Guvernul Transilvaniei ales de Dieta si confirmat de imparat era conducatorul administratiei civile a principatului. El purta titulatura de presedinte al deputatiei tarii. La nivel central, comandantul general al armatei din Transilvania, conducea administratia militara a principatului si de-a lungul timpului a dobandit si atributii in cadrul administratiei civile ca urmare a restrangerii competentei guvernului. Atunci cand aceeasi persoana cumula functiile de guvern si comandant general al armatei din Transilvania, el se numea presedinte al Guvernului.

Guvernul provincial (guberniul)

Guvernul provincial a inlocuit consiliul intim al principelui, isi desfasura activitatea sub supravegherea Cancelariei aulice de la Viena si a Camerei aulice transilvanene.

Alte organe la nivel central sunt:

a comisariatul tarii (controla aprovizionarile militare)

b. tezauratul (controla activitatile financiare)

c comisariatul provincial

d. 2 organe numite: exatoratul provincial si revizoratul de carti (pentru exercitarea cenzurii).

e directia de edile

f congresul medicinal

g tabla justitiara (instanta de apel)

Se mentine Dieta Transilvaniei ca o expresie a tendintelor autonomiste locale si care de-a lungul intregii perioade a principatului dependent de Austria s-a aflat intr-o permanenta opozitie cu politica imperiala.

ORGANIZAREA BISERICII

Politica dusa de imparatii habsburgi de amagire a sperantelor romanilor transilvaneni de a li se recunoaste drepturile politice s-a manifestat pe plan religios, acestia propunandu-le romanilor transilvaneni unirea bisericii ortodoxe cu Roma, iar noua biserica numita greco-catolica urmand a fi recunoscuta ca religie recepta a Transilvaniei. Lasandu-se inselati, o parte a episcopilor ortodoxi din Transilvania, episcopul Teofil si Atanasie Anghel, reuniti in sinodul de la Alba Iulia in 1697, au hotarat, in principiu, unirea cu Roma, confirmata printr-o Diploma Leopoldina, prin care preotii uniti erau scutiti de obligatiile feudale, scutire extinsa si asupra taranilor uniti, printr-o noua Diploma Leopoldina data in 1701, insa aceasta diploma nu s-a aplicat in Transilvania, fiind respinsa de Dieta Transilvaniei. Fruntasii bisericii unite din Transilvania in frunte cu episcopul Ioan Inochentie Micu au luptat pentru recunoasterea drepturilor promise si pentru recunoasterea oficiala a natiunii romane. Dand curs solicitarilor poporului roman, Imparateasa Maria Teresa a dat in 1744 un rescript imperial prin care romanii erau recunoscuti ca natiune distincta a Transilvaniei. Insa rescriptul imperial nu s-a aplicat niciodata fiind respins de Dieta Transilvaniei, care a considerat ca recunoasterea era valabila numai pentru clerici si nobili si nu ca a patra natiune a Transilvaniei, ci ca lipituri la cele trei natiuni privilegiate.